Drepturile si obligatiile persoanei

Drepturile si obligatiile persoanei

Cunoasterea drepturilor[1] si obligatiilor, a regulilor de aparare juridica, a cailor si procedurilor legale, ne da posibilitatea de a intelege in mod corect intregul sistem legal din cadrul dreptului comunicarii.

Cea mai importanta resursa, pe baza careia se iau deciziile intr-o societate, este informatia. Reteaua informationala este o conditie esentiala a supravietuirii in plan social, presa aparand ca un liant al informatiei de la sursa la cetatean avand atributia de a o face explicita.

Rezolutia 1003/1993 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei exprima intr-o maniera relevanta importanta informatiei in societate : "informarea si comunicarea sunt elemente indispensabile ale vietii democratice deoarece garantarea participarii indivizilor la viata publica este o conditie a dezvoltarii plenare a democratiei"

Pentru individ, dreptul la informatie reprezinta nu numai posibilitatea , dreptul de a recepta o informatie, ci si aptitudinea juridica de a pretinde o informatie de calitate.

Punctul 8 din Rezolutia 1003/1993 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistica, prevede faptul ca informatia este un drept al cetateanului din care rezulta si dreptul de a cere ca informatia furnizata de ziarist sa fie in conformitate cu adevarul.

Totodata, dreptul la informatie este reglementat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului care, in art.10, punctual 1 prevede ca : "orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere".

Art.31, punctul 1 din Constitutia Romaniei prevede ca "dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit" , iar punctul 2 afirma ca "autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal". Desigur, informatiile de interes personal nu pot face decat obiectul informarii persoanei direct interesate. Niciodata presa nu va avea, prin lege, acces la o astfel de informatie.

Subiectii dreptului la informare pot fi

orice persoana fizica, indiferent daca este cetatean al statului respectiv sau nu;

orice persoana juridica, indiferent daca este sau nu autoritate publica, inclusiv agentul media ;

publicul si respectiv intreaga societate.

In literatura de specialitate se vorbeste despre un "drept de a sti" care este un corolar al dreptului de exprimare prin asigurarea neingradita a accesului persoanei la informatii de interes public, pastrat "secretele" de institutii sau organismele publice ori private [3].

Continutul dreptului la informatie

Dreptul la informatie are mai multe atribute. Asa cum dreptul de proprietate presupune existenta unui drept de folosinta, a unui drept de posesie si a unui drept de dispozitie, asa si dreptul la informatie presupune urmatoarele atribute:

dreptul de a fi informat;

dreptul de a verifica informatia primita;

dreptul de acces la sursele de informare;

dreptul la raspuns si la replica;

dreptul la raspuns;

dreptul la respectul convingerilor si credintelor;

dreptul la protectia surselor.

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

Dreptul de a fi informat este o componenta a dreptului la informatie ce izvoraste din viata sociala si inseamna posibilitatea de a primi o informatie de interes public sau personal ce este garantata de legiuitor si constituant.

Putem afirma faptul ca nu toate informatiile de interes public sunt destinate publicitatii. Astfel nu toate informatiile care satisfac un interes general sunt destinate intotdeauna publicitatii, ci numai in anumite conditii. Este vorba de acele informatii care lezeaza interesul general, daca ar fi facute publice. Exemplu : informatiile secrete militare sau unele experimente stiintifice.

Art.30 punctul 2 din Constitutie prevede ca " cenzura de orice fel este interzisa" asa dar dreptul la o informatie corecta presupune asigurarea libertatii in cadrul mijloacelor de informare in masa.

Agentul media are obligativitatea de a transmite informatia care trebuie sa fie adevarata, impartiala, iar opiniile cel putin oneste.

Luand in serios modelul democratic, o presa libera si care slujeste adevarul cetateanului ar trebui sa lucreze neobosit[5] pentru a fructifica energiile colective in starea lor potential "spectaculara" spre participativitate si decizie .

Dreptul de acces la sursele de informare este fundamental pentru realizarea dreptului la informatie fiind un element indispensabil unei societati democratice. Prin acest drept cetatenii pot participa la viata publica.

Sursele de informare au un rol deosebit de important si ele pot fi de doua feluri :

oficiale (ex.: arhive, documente, evidente, comunicate, acte emise de autoritati etc);

neoficiale (ex.: surse confidentiale, martori, victime, faptuitori, internet, publicatii etc.)

Astfel, orice persoana se poate informa la Oficiul Registrului Comertului despre o societate comerciala, despre administrator sau capitalul social, obiectul de activitate etc. in schimbul unui echivalent banesc. Inainte de a se publica o informatie trebuie sa se consulte obligatoriu si partea adversa la care se face referire.

Dreptul la raspuns si la replica este, deasemeni, un atribut al dreptului la informare. Recunoasterea si corectarea unei erori nu e numai o obligatie profesionala fata de cetateanul care e beneficiarul mesajului de presa, ci si arma de aparare a libertatii insasi a presei .

Din punct de vedere etic corectarea, revizuirea informatiei este obligatia primordiala a agentului media, iar eventualele scuze trebuiesc acordate persoanei ce a avut de suferit de pe urma greselii, dar in primul rand publicului.

Astfel, orice persoana fizica sau juridica are dreptul la replica atunci cand considera ca-i sunt lezate imaginea si numele.

Curtea Constitutionala s-a exprimat in sensul ca dreptul la replica are valoarea unui drept constitutional, corelativ celui la libera exprimare[8], chiar daca el nu este mentionat de Constitutie.

Dreptul la raspuns pentru informatiile continute in presa scrisa este reglementat de articolele 72-75 din Legea nr.3/1974. Desi aceasta lege este abrogata, Ordonanta de Urgenta nr.53/2000 specifica expres ca dispozitiile raman in vigoare.

Putem defini dreptul la replica ca fiind acel drept recunoscut oricarei persoane lezate prin anumite afirmatii facute in media si de a cere, editurii sau organizatorului media, de a rectifica cele declarate sub forma unui raspuns. Pot fi titulari ai dreptului la raspuns si la replica atat persoane fizice cat si persoane juridice.

Exista cazul cand afirmatiile facute in presa se refera la o persoana decedata. In aceasta situatie dreptul la raspuns este un drept personal nepatrimonial , devine incident art.56 din Decretul 31/1954 conform caruia drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite si dupa moarte. Asa dar mostenitorii persoanei lezate pot exercita dreptul la raspuns.

Pentru a se putea exercita dreptul la raspuns si la replica trebuie indeplinite trei conditii :

afirmatiile sa aiba drept consecinta lezarea unui drept;

afirmatiile sa fie neadevarate;

raspunsul trebuie sa fie obiectiv si sa urmareasca restabilirea adevarului.

Organul de presa este obligat sa publice raspunsul, fara plata, in termen de 15 zile. Refuzul de a publica sau de a difuza un raspuns se comunica Judecatoriei, care poate obliga editura, redactia etc sa publice dreptul la replica in termen de 15 zile, cu mentionarea expresa in ziar ca publica fiind obligat prin hotarare judecatoreasca (se precizeaza numarul si data hotararii judecatoresti precum si Judecatoria care a dispus).

Poate exista si un refuz intemeiat atunci cand contravine bunelor moravuri ori contine expresii jignitoare la adresa unuia din membrii personalului media.

Dreptul la raspuns - ca atribut al dreptului la informatie - difera de dreptul la replica, raspunsul dat vizeaza o alta persoana decat agentul media care, prin presa, intrebari retorice, comentarii etc., i s-a lezat un drept la propria sa imagine. Deci dreptul la replica apare intre orice persoana fizica sau juridica si agentul media care i-a lezat dreptul la propria imagine, pe cand dreptul la raspuns apare intre oricare doua persoane care au intrat in conflict prin intermediul media.

Dreptul la rectificare este dreptul oricarei persoane de a cere agentului media sa modifice, sa corecteze informatia data prin publicarea carei i-a fost lezat dreptul la propria imagine. Agentul media este obligat sa dea publicitatii o dezmintire care poate fi facuta de multe ori si din proprie initiativa.

Dreptul la respectul convingerilor si credintelor este un drept recunoscut oricarei persoane, de a avea si de a-si exprima nestingherit convingerile proprii si credintele, in conformitate cu legea si obligativitatea celorlalti de a le respecta. Astfel, nimeni nu poate fi obligat sau manipulat sa renunte la credinta si convingerile sale.

Dreptul la protectia surselor este un drept al "sursei" de a cere agentului media de a nu divulga identitatea precum si un drept al acestuia de a nu divulga sursa care l-a informat.

Legea nr.8/1996, in art.91 referitor la protectia sursei, dispune :

Editorul sau producatorul, la cererea autorului, este obligat sa pastreze secretul surselor de informatii folosite in opera si sa nu publice documente referitoare la acestea;

Dezvaluirea secretului este permisa cu consimtamantul persoanei care l-a incredintat sau in baza unei hotarari judecatoresti, definitive si irevocabile.

Totodata si Codul Penal, in art.196 reglementeaza infractiunea de "divulgare a secretului profesional". Totusi, de la principiul protectiei sursei agentului media exista si unele exceptii prevazute la randul lor in lege :

sursa este o persoana urmarita pentru executarea unei pedepse sau un evadat;

cand sursa, cu intentie, determina pe agentul media sa savarseasca din culpa o infractiune, de ex. divulgarea secretului de stat

cand protectia sursei ar insemna savarsirea unor alte infractiuni prevazute de Codul Penal : nedenuntarea unor infractiuni (art.262 CP) , omisiunea sesizarii organelor judiciare (art.263 CP) etc.