Normele Uniunii (Comunitatii) Europene - munca

Normele Uniunii (Comunitatii) Europene - munca

1. Activitatea si institutiile Uniunii Europene. Prin expresia Uniunea (Comunitatea) Europeana sunt desemnate, de fapt trei comunitati si anume: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.A.), infiintata prin tratatul incheiat la data de 18 aprilie 1951 la Paris; Comunitatea Economica Europeana (C.E.E. sau Piata Comuna) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E.A sau EURATOM), ambele infiintate prin tratatele de la Roma din 25 martie 1957.

Cea mai importanta dintre ele este Comunitatea Economica Europeana; aceasta are o sfera larga si variata de activitati economice si intretine relatii cu numeroase state din toata lumea.

Cele trei comunitati, desi privesc domenii diferite, formeaza o unitate prin organizarea lor politica si juridica. Intr-adevar, ele au fost instituite de catre aceleasi state membre[1] si urmaresc aceleasi obiective de baza, care sunt reluate in preambulele celor trei state; realizarea unei ,,Europe organizate", a ,,uniunii tot mai stranse intre popoarele europene", in scopul bunastarii lor. Tocmai de aceea Parlamentul European a adoptat Rezolutia din 16 februarie 1978 prin care s-a produs desemnarea celor trei comunitati prin expresia Comunitatea Europeana

In activitatea Uniunii, un moment important l-a constituit semnarea de catre cele 12 state membre, in anul 1986 a Actului Unic European al carui scop a fost eliminarea ultimelor bariere in calea crearii pietei unice pana la sfarsitul anului 1992[2]. De asemenea, la 7 februarie 1992, a fost semnat la Maastricht, in Olanda, Tratatul privind Uniunea Europeana menit sa permita realizarea in etape a uniunii politice, economice si monetare a tarilor respective. Dupa ratificarea sa de catre statele membre, uneori dupa indelungate discutii si destule rezerve[3], el a intrat in vigoare la data de 1 noiembrie 1993.

Principalele obiective ale Tratatului pot fi sintetizate astfel:

- deschiderea incepand, cu data de 1 ianuarie 1994, a Institutului Monetar European (I.M.E) ca precursor al Bancii Centrale Europene, care va fi infiintata pana la 1 ianuarie 1999, aceasta banca va emite o moneda unica

- locuitorii comunitatii sunt ,,cetateni ai Uniunii", ceea ce implica libertatea de miscare si dreptul de rezidenta in tarile membre: in luna iunie 1994 ei au votat un nou Parlament European;

- Uniunea Europeana detine puteri sporite in domeniile: educatie, sanatate, cultura, industrie, cercetare, protectia consumatorului, protectia mediului inconjurator;

- toate tarile membre, cu exceptia Marii Britanii, se vor folosi de cadrul uniunii pentru implementarea masurilor in domeniul asigurarii conditiilor de munca si de protectie a muncitorilor.

Institutiile Uniunii Europene sunt: Consiliul, Comisia Comunitatilor Europene, Parlamentul Europei, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi. Un rol tot mai important in activitatea comunitatii il are Comitetul Economic si Social.

Consiliul este organul legislativ principal; el este compus din cate un reprezentant al fiecaruia dintre guvernele statelor membre. Reprezentantul principal este considerat ministrul de externe. Alti ministri ai economiei, de finante, ai muncii, mediului etc. - se reunesc frecvent in Consilii specializate; in unele cazuri ei participa la sedinte, impreuna cu ministrii de externe.

Dupa intalnirea la varf, din decembrie 1974, sefii de stat sau de guvern au convenit sa se reuneasca periodic intr-un Consiliu European.

Consiliul este asistat de un Comitet de reprezentanti permanenti (CCR-EPER), format din ambasadori, reprezantanti permanenti ai statelor membre pe langa uniune; principala sarcina a sa este de a pregati dezbaterile diverselor Consilii.

Presedentia Consiliului este exercitata pe rand de catre fiecare stat pentru o perioada de 6 luni, in ordinea alfabetica a denumirii tarilor membre.

Comisia este organul executiv al Uniunii; se compune din 17 membri, (Germania, Franta, Anglia, Italia si Spania, au fiecare cate 2 membri, celelalte state cate unul) numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre pentru un mandat de 4 ani. Ei actioneaza independent de guvernele statelor din care provin.

Sarcina principala a Comisiei este de a veghea la aplicarea corecta a dispozitiilor tratatelor comunitare, ca si a deciziilor luate de institutiile Uniunii. Ea este, in acelasi timp, considerata coordonatorul politicii celor trei comunitati.

Comisia poate sesiza Curtea de Justitie atunci cand constata ca un stat membru nu se conformeaza dreptului comunitar.

Parlamentul European este un organ consultativ, alcatuit, asa cum prevede art.137 al Tratatului C.E.E., din ,,reprezentanti ai popoarelor din statele ce formeaza impreuna Comunitatea".

Ales prin sufragiu universal direct, in anul 1994, Parlamentul cuprindea 567 membri, repartizati dupa cum urmeaza: Belgia - 25, Danemarca - 16, Germania - 99, Grecia - 24, Spania - 64, Franta - 87, Irlanda - 15, Italia - 87, Luxemburg - 6, Olanda - 31, Portugalia - 25, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord - 87. El se intruneste, cu exceptia lunii august, o saptamana in fiecare luna, de regula, la Strasbourg.

In general, puterile legislative ale Parlamentului sunt limitate; ele privesc formularea de avize asupra anumitor propuneri ale Comisiei. Prin Tratatul de la Maastricht (art.189 C) insa Parlamentul a fost investit cu competenta de a adopta, pe picior de egalitate cu Consiliul, ordonante, directive, decizii sau recomandari, precum si cu dreptul de initiativa legislativa. Parlamentul are, de asemenea, posibilitatea sa constitue o ,,comisie temporara de ancheta" pentru a examina eventualele deficiente in aplicarea dreptului comunitar (art.138 C). Alte atributii ale sale constau in aprobarea bugetului si controlarea activitatii Comisiei Comunitatilor Europene.

Curtea de Justitie are ca sarcina principala sa asigure respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea tratatelor (art.164 din Tratatul C.E.E.), precum si a actelor normative adoptate de institutiile uniunii.

Competenta jurisdictionala conferita Curtii cuprinde:

- actiuni ale statelor membre sau ale institutiilor uniunii, precum si a persoanelor fizice, impotriva statelor membre;

- actiuni impotriva institutiilor uniunii. In categoria acestor actiuni se afla cele privind ,,legalitatea actelor adoptate impreuna de catre Parlamentul European si Consiliul, actele Consiliului, ale Comisiei si ale Bancii Centrale Europene altele decat recomandarile si avizele, precum si actele Parlamentului european destinate sa produca efecte fata de terti"[4].

Curtea de justitie s-a facut remarcata nu numai prin activitatea de aplicare a dreptului, ci si prin cea de creare a dreptului, ea elaborand principiile ce stau la baza ordinii juridice comunitare[5].

Curtea este alcatuita din 13 judecatori, care sunt numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani. Ea este asistata de 6 avocati generali, numiti dupa aceeasi procedura ca si judecatorii. Sediul sau este in Luxemburg.

Hotararile Curtii sunt definitive si nu sunt susceptibile de recurs.

Curtea de conturi are contributii in domeniul controlului bugetar. Ea poate efectua investigatii in statele membre pentru operatiile pe care acestea le efetueaza in contul uniunii precum si in statele terte care beneficiaza de ajutoare financiare din partea Uniunii. Are dreptul sa adreseze observatii institutiilor comunitare si sa dea avize la cererea acestora.

Comitetul economic si social este un organ consultativ[6], care are o reprezentare tripartita. Este compus din 189 de membri (consilieri) proveniti din organizatiile nationale cele mai reprezentative si desemnati cu titlu personal de catre Consiliu, cu avizul Comisiei, pentru o perioada de 4 ani.

Comitetul este consultat in mod obligatoriu de Consiliu, la propunerea Comisiei, in mai multe cazuri, cum sunt: libera circulatie a muncitorilor si libertatea de stabilire, securitatea sociala a migrantilor, stabilirea unor principii comune in politica formarii profesionale etc.[7]. El poate elabora avize si din proprie initiativa. S-a afirmat ca avizele Comitetului sunt mai influente decat opiniile Parlamentului .

2. Dreptul comunitar[9]. Intr-adevar, exista un drept comunitar, constituit din ansamblul regulilor juridice, elaborate de organele uniunii si aplicabile relatiilor sociale, inclusiv celor de munca, din cadrul tarilor membre. - Uniunea Europeana este considerata un veritabil fenomen de drept; ea este o creatie a dreptului, activitatea se constitue izvor de drept ce tinde la o noua ordine juridica. Europenii din statele membre nu sunt doar cetatenii statului lor, ci si cetatenii uniunii, deciziile luate in cadrul acesteia influentandu-i in mod direct, inclusiv in domeniul muncii.

Dreptul comunitar este format din ceea ce se numeste dreptul comunitar originar si dreptul comunitar derivat. Dreptul comunitar originar, este denumit astfel, pentru ca el este creatia statelor membre, materializata in cele trei tratate ce au constituit comunitatile, inclusiv anexele si protocoalele intocmite ulterior. Dreptul comunitar derivat este cel creat de institutiile uniunii in baza competentelor de care acestea dispun.

In general, tratatele prevad urmatoarea ierarhie a actelor normative care constituie izvoare de drept in cadrul uniunii: regulamentele, directivele, deciziile, recomandarile si avizele.

a) Regulamentele adoptate, ca regula, de Consiliu, uneori si de Comisie, sunt cele mai importante acte juridice ale Uniunii Europene, adevarate legi comunitare. Caracteristica lor fundamentala este ca acestea se aplica in statele membre fara nici o distinctie sau deosebire si fara sa fie necesara transpunerea lor, in prealabil, in dreptul intern. Regulamentele au aceeasi forta juridica ca si legile nationale, fiind obligatorii nu numai pentru statele membre, ci si pentru cetatenii acestora, pentru institutiile, intreprinderile din cadrul fiecarui stat comunitar

b) Directivele. Spre deosebire de regulamente, care produc efecte in mod direct prin ele insele, directivele produc efecte numai ca urmare a incorporarii lor in legislatia interna. Ele obliga statele sa se conformeze unor obiective, dar acestea au libertatea sa aleaga mijloacele care sa le asigure realizarea.

Directivele reprezinta, asadar, o forma mai atenuata de interventie in sistemele juridice nationale; ele permit apropierea legislatiilor tarilor membre, eliminarea contradictiilor si diferentierilor, armonizarea politicilor economice si sociale ale statelor comunitare.

c) Deciziile au un carcter obligatoriu si sunt direct aplicabile, ca si regulamentele. Numai ca ele au un caracter individual, motiv pentru care au fost denumite si ,,acte administrative"

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Printr-o decizie, institutiile uniunii pot solicita unei tari membre, unei institutii sau unui cetatean sa faca ceva ori sa nu faca, conferindu-le drepturi sau impunandu-le obligatii.

d) Recomandarile. Forta juridica a acestora se aseamana cu recomandarile elaborate de Organizatia Internationala a Muncii. Prin intermediul lor, Consiliul sau Comisia invita statele membre sa armonizeze legislatia lor in diferite domenii.

e) Avizele au  forta juridica cea mai scazuta in ierarhia izvoarelor dreptului comunitar. Ele nu leaga cu nimic statele carora li se adreseaza. Avizele sunt atributul comisiei ca si recomandarile, ele sunt considerate elemente auxiliare ale procesului legislativ in cadrul Uniunii.

3. Procedura elaborarii si adoptarii normelor comunitare. In declansarea acestei proceduri, organismul care are initiativa este comisia. Ea este cel care elaboreaza propunerea asupra masurii comunitare avute in vedere. Continutul si forma acestei masuri, aprobata de membri comisiei cu majoritate simpla, este inaintata Consiliului. Urmeaza apoi consultarea, ca regula, a Parlamentului European, precum si a altor institutii comunitare (de pilda, Comitetul Economic si Social), care acorda avizele lor.

La Consiliu, propunerea este analizata de grupele de lucru specializate, apoi de Comitetul de reprezentanti permanenti ai statelor membre (COREPER). Urmeaza decizia Consiliului care incheie procedura normativa.

In afara de aceasta procedura curenta prin Actul unic European (1986), a fost introdusa asa - numita ,,procedura de cooperare institutionala" in care un rol major, revine, de langa Consiliu, Parlamentul European.

4. Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national. Dreptul comunitar si dreptul national al fiecarui stat membru se afla intr-o continua interferenta, putand exista chiar un conflict intre acestea. In cadrul acestui raport, rolul primordial il detine dreptul comunitar. Doua principii fundamentale guverneaza raportul mentionat: a) aplicabilitatea directa a dreptului comunitar; b) suprematia dreptului comunitar.

In privinta primului principiu, neprevazut expres in dreptul comunitar, Curtea de Justitie a decis ca dispozitiile celor trei tratate pot fi direct aplicabile cetatenilor statelor membre atunci cand ele sunt formulate fara rezerve, mai precis cand ele nu necesita pentru executarea lor alte acte ale statelor membre.

Referitor la cel de-al doilea principiu, in caz de conflict dintre dreptul comunitar si dreptul national, primul detine suprematia, adica acesta este aplicabil si nu dreptul national. Acest principiu a fost, de asemenea, instituit de Curtea de Justitie. Rationamentul Curtii a fost urmatorul: Statele au semnat in mod liber Tratatul Comunitatii Economice Europene; ele au fost de acord sa ia toate masurile necesare pentru a se supune dreptului Comunitatii (art.5) si sa infiinteze o forma institutionalizata de control prin intermediul Comisiei si al Curtii de Justitie; tratatul a instituit propriile sale institutii si a dat acestora competenta de a adopta norme ce leaga statele membre (art.189).

5. Libera circulatie a muncitorilor in dreptul comunitar[10]. Prin Tratatul de la Roma (art.48-49), ce a instituit Comunitatea Economica Europeana, a fost reglementata libera circulatie a muncitorilor in Comunitate. Aceasta se defineste prin dreptul de a raspunde la ofertele de munca de a se deplasa pe teritoriul statelor membre si de a ramane pe teritoriul acestor state in scopul desfasurarii unei anumite activitati, precum si dupa incetarea acestei activitati. Pentru asigurarea libertatii de circulatie a muncitorilor, se cere statelor membre sa aboleasca orice discriminare bazata pe nationalitate, cu privire la angajare renumerare si celelalte conditii de munca (art.48).

Prevederile Tratatului CEE au fost dezvoltate prin mai multe directive si regulamente si anume: Directiva nr.68/360 privind drepturile de intrare si rezidenta; Regulamentul nr.1251/70 privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea in acel stat; Directiva nr.64/221 privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulatii pe motiv de ordine, securitate si sanatate publica.

Curtea de justitie a decis ca pentru un muncitor caracteristica esentiala este ca intr-o anumita perioada de timp el presteaza servicii pentru ei sub conducerea altuia in schimbul unei renumeratii (Cazul Lawris - Blum, nr.66/85). Termenul de ,,muncitor" este larg, el cuprinde nu numai persoanele angajate in tara gazda, ci si cel care se afla in cautarea unui loc de munca, somerii apti de munca si care anterior au fost angajati.

Potrivit Regulamentului nr.1612/68 (art.10 si 11) membrii familiei muncitorului care se deplaseaza au, de asemenea drept de rezidenta[11].

Conform Directivei nr.68/360, muncitorii migranti au dreptul:

- de a parasi statul de resedinta pentru a desfasura o activitate ca persoana angajata intr-un alt stat membru (art.2);

- de a intra pe teritoriul altui stat membru pe baza cartii de identitate sau a pasaportului (art.2);

- de a obtine permisul de rezidenta pe baza documentului cu care a intrat in teritoriu sau a confirmarii angajarii de catre angajator (art.3).

Regulamentul nr.1612/68 priveste liberul acces la angajare si egalitatea de tratament.

Privind liberul acces la angajare, acest regulament prevede:

- orice cetatean al unui stat membru are dreptul sa desfasoare o activitate, ca persoana angajata, pe teritoriul unui alt stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat (art.1)[12];

- un stat membru nu poate discrimina pe cetatenii altui stat membru prin limitarea cererilor si ofertelor de angajare sau prin stabilirea unor proceduri speciale de recrutare sau prin impiedicarea recrutarii muncitorilor nerezidenti (art.2);

- statele membre sunt obligate sa ofere solicitantilor straini aceeasi asistenta in cautarea locurilor de munca pe care o acorda cetatenilor proprii (art.2).

Privind egalitatea de tratament, Regulamentul 1612/68 prevede:

- un muncitor care are cetatenia unui stat membru nu poate, pe teritoriul altui stat membru, sa fie tratat in mod diferit fata de muncitorii acelui stat pe temeiul cetateniei cu privire la oricare din conditiile de munca si, in special, in ceea ce priveste renumeratia, concedierea, ca si situatiile in care ar fi somer, reinstalat sau reangajat (art.7);

- muncitorii migranti au accesul in scolile de pregatire profesionala si la casele de pensionari in aceleasi conditii ca si muncitorii autohtoni (art.7);

- muncitorii migranti au drept la tratament egal in ceea ce priveste apartenenta la sindicate si exercitiul drepturilor derivand din aceasta (art.8);

- ei se bucura de toate drepturile si beneficiile acordate muncitorilor nationali in domeniul locuintelor (art.9).

Membrii familiei muncitorului migrant au, de asemenea, dreptul la rezidenta (art.10) si la angajare (art.11). Copiii muncitorului au accesul liber la cursurile de pregatire profesionala si ucenicie (art.12).

Privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa desfasurarea unei activitati salariate in acel stat, art.2 din Regulamentul nr.1251/70 dispune ca acest drept il au:

- muncitorii pensionari, care la data incetarii activitatii, au atins varsta stabilita de legea acelui stat membru pentru acordarea unei pensii pentru limita de varsta si care au fost angajati in acel stat cel putin ultimele 12 luni si a rezidat in mod permanent timp de peste 3 ani;

- muncitorii care, rezidand permanent pe teritoriul acelui stat timp de peste 2 ani, inceteaza munca de persoana angajata ca urmare a unei incapacitati de munca permanenta;

- muncitorii care, dupa o perioada de 3 ani de continua angajare si rezidenta pe teritoriul acelui stat, muncesc ca persoane angajate pe teritoriul unui alt stat membru, pastrandu-si resedinta pe teritoriul primului stat, la care revin, de obicei, zilnic sau cel putin o data pe saptamana.

6. Egalitatea de tratament intre barbati si femei in domeniul muncii[13]. In aplicarea dispozitiilor cu caracter general cuprins in Tratatul C.E.E. (art.117-128), au fost emise mai multe directive care privesc egalitatea de tratament intre barbati si femei in domeniul muncii si securitatii sociale si anume:

- Directiva nr.76/207, care prevede tratamentul egal in procesul angajarii;

- Directiva nr.75/117, care prevede principiul platii egale pentru munca egala;

- Directiva nr.86/613, care prevede tratamentul egal in privinta micilor intreprinzatori;

- Directiva nr.76/207 stabileste obligatia statelor membre de a inscrie in legislatiile lor nationale dispozitii menite sa asigure egalitatea de tratament intre barbati si femei in ceea ce priveste accesul la locurile de munca, formarea si promovarea profesionala, precum si referitor la conditiile de munca.

Principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei este definit de art.2 al Directivei nr.76/207, care dispune ca ,,nu va fi nici un fel de discriminare pe baza de sex, direct sau indirect, prin referire in particular la statutul marital sau familial". Derogarile de la acest principiu sunt admise cu titlu exceptional pentru activitatile in care ,,datorita naturii lor sau mediului in care sunt desfasurate, sexul muncitorului constitue un factor determinant", precum si pentru protectia femeilor, cu deosebire referitor la sarcina si lehuzie.

Art.119 din Tratatul CEC institue principiul platii egale pentru munca intre barbati si femei. Art.1 din Directiva nr.75/117 stabileste ca egalitatea de renumerare inseamna, pentru aceeasi munca sau pentru munca careia i se atribuie o valoare egala, eliminarea discriminarilor bazate pe sex. In situatia in care este folosit un sistem de clasificare profesionala pentru stabilirea renumeratiilor, acest sistem trebuie sa fie bazat pe criterii comune, atat pentru barbati, cat si pentru femei.

Prin art.2 din Directiva nr.75/117 se cere statelor membre ,,sa introduca in sistemele lor juridice nationale acele masuri care sunt necesare pentru a permite angajatilor care se considera afectati prin neaplicarea principiului platii egale sa-si sustina pretentiile lor printr-un proces judiciar dupa un posibil demers la alte autoritati competente". Art.3 si 4 ale aceleiasi directive impun statelor membre sa consacre egalitatea intre sexe si sa fie aplicata in contractele colective si contractele individuale de munca. Orice conventie contrara principiului egalitatii intre sexe inscrisa in aceste contracte este, conform dispozitiile mentionate, nula de drept.

Egalitatea de tratament intre barbatii si femeile ce desfasoara munci independente este reglementata, in completarea prevederilor Directivelor nr.76/207 si 79/7, de Directiva nr.86/613. Aceasta directiva este aplicabila tuturor persoanelor ce desfasoara o activitate profitabila in nume propriu, inclusiv fermierilor si membrilor profesiilor liberale, precum si sotiilor lor ce nu sunt angajate (art.2). Egalitatea in acest domeniu priveste: desfasurarea unei anumite activitati profesionale, extinderea si dezvoltarea acesteia; acordarea facilitatilor financiare etc.

7. Formarea profesionala. In aplicarea dispozitiilor art.128 din Tratatul C.E.C, Consiliul European a emis Decizia din 2 aprilie 1963 prin care a stabilit principiile generale in materie formarii profesionale in Comunitate. Aceasta decizie prevede dreptul fiecarei persoane de a-si alege in mod liber profesia si institutia in care va fi pregatita, de a primi pregatirea profesionala adecvata, de a se perfectiona si readapta profesional ori de cate ori este necesar.

Prin Regulamentul nr.75/337 a fost creat Centrul european de dezvoltare a formarii profesionale cu scopul de a contribui la apropierea nivelurilor de pregatire profesionala si formarea in comun a formatorilor. Printr-o rezolutie din anul 1993, Consiliul a hotarat instituirea dreptului tinerilor la o perioada minimala de formare dupa incheierea scolaritatii.

Formarii profesionale i s-a acordat o atentie deosebita si prin Tratatul de la Maastricht, care cuprinde un capitol destinat acestui domeniu. Astfel, art.127 se refera la aplicarea unei politici de formare profesionala, care sa sprijine si sa completeze actiunile statelor membre, cu mentinerea responsabilitatilor acestora pentru continutul si organizarea formarii profesionale.

8. Carta privind drepturile sociale fundamentale ale muncitorilor. La data de 9 decembrie 1989, tarile Uniunii Europene (cu exceptia Marii Britanii) au adoptat Carta privind drepturile sociale fundamentale ale muncitorilor.

Carta defineste drepturile sociale fundamentale ale cetatenilor Uniunii, ea confirma drepturi inscrise fie in Tratatul C.E.C, fie in Carta sociala europeana sau in Conventiile Organizatiei Internationale a Muncii si anume:

- dreptul la libera circulatie (art.1-3);

- dreptul la angajare si salariu (art.4-6);

- dreptul la ameliorarea conditiilor de viata si de munca (art.7-9);

- dreptul la protectie sociala (art.10);

- dreptul la libertatea de asociere si negociere colectiva (art.11-14)[14];

- dreptul la pregatirea profesionala (art.15);

- dreptul la egalitatea de tratament intre barbati si femei (art.16);

- dreptul la informare, consultare si participare la conducerea intreprinderii (art.17-18);

- dreptul la protectia vietii si sanatatii la locul de munca (art.19);

- dreptul la protectia copiilor si adolescentilor (art.20-23);

- dreptul la pensie al persoanelor in varsta (art.24-25);

- dreptul persoanelor handicapate la formare, integrare si readaptare profesionala (art.26).

9. Tratatul de la Maastricht: Protocolul privind politica sociala (1989). Tot la Maastricht, cele 11 state semantare ale Cartei sociale au elaborat doua protocoale, printre care si cel privind politica sociala. Acest protocol este insotit de Acordul privind politica sociala. Art.1 din acord prevede ca principale obiective ale Uniunii: ,,promovarea angajarii, amelioararea conditiilor de viata si de munca, o protectie sociala adecvata, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care sa permita un nivel al angajarii ridicat si durabil". Aceste obiective trebuie realizate tinand seama de ,,diversitatea practicilor nationale".

Pentru indeplinirea obiectivelor mentionate vor putea fi adoptate directive, ce vor institui prevederi minimale, pentru tarile membre.

10.Romania si Uniunea Europeana. Asa cum am mai mentionat, tara noastra a negociat si semnat asocierea la Comunitatea (Uniunea) Europeana, ceea ce deschide noi perspective in dezvoltarea sa si integrarea in institutiile Uniunii.

Printre obiectivele urmarite, prevazute in art.1 din Acordul de asociere, se afla cele privind asigurarea unui cadru adecvat pentru dialogul politic dintre parti, extinderea comertului si a unor relatii economice armonioase, accelerarea dezvoltarii economice a Romaniei, asigurarea unei baze solide pentru cooperarea economica, sociala, financiara si culturala, finalizarea conversiei la economia de piata si consolidarea democratiei in tara noastra, asigurarea cadrului pentru integrarea graduala a Romaniei in Uniune.

In domeniul legislatiei se prevede, apropierea legislatiei existente si viitoare a tarii noastre de cea a Uniunii (art.69). Printre domeniile vizate se afla cele privind: organizarea pietei muncii; modernizarea serviciilor de plasare si consultanta profesionala; protectia muncitorilor la locul de munca, securitatea sociala etc.

Unele dispozitii ale dreptului comunitar privind circulatia muncitorilor se aplica si tarii noastre. Astfel, Acordul de asociere a Romaniei la Comunitatea Europeana[15], referindu-se (in art.38-44) la ,,Circulatia muncitorilor", prevede ca tratamentul acordat muncitorilor de nationalitate romana, angajati in mod legal pe teritoriul unui stat membru, nu va fi supus nici unei discriminari bazate pe nationalitate, cu privire la conditiile de munca, salariu sau concediere, in aceleasi conditii cu proprii cetateni. Sotia (sau sotul) si copiii unui muncitor angajat in mod legal pe teritoriul unui stat membru, cu exceptia muncitorilor sezonieri si a muncitorilor veniti in urma unor intelegeri bilaterale, au acces pe piata muncii a acelui stat membru, pe timpul perioadei in care muncitorul respectiv este interesat sa ramana (art.38 par.1).

In acelasi timp, Acordul prevede ca pentru coordonarea sistemelor de securitate sociala, muncitorilor de cetatenie romana, legal angajati pe teritoriul unui stat membru, ca si pentru familiile lor, rezidente in mod legal, li se vor adauga perioadele de asigurare, angajare sau rezidenta in vederea obtinerii pensiilor pentru limita de varsta, invaliditate sau deces. Pensiile sunt in mod liber transferabile.

In scopul luarii masurilor necesare realizarii obiectivelor stabilite de Acord a fost creat Consiliul de Asociere, compus din membri ai Consiliului si Comisiei Europene, pe de o parte, si membri numiti de Guvernul Romaniei, pe de alta parte (art.107).

Consiliul de Asociere are atributia de a examina posibilitatea acordarii altor facilitati privind circulatia muncitorilor, ca si accesul la pregatirea profesionala, in conformitate cu legislatia existenta in statele membre si luand in considerare situatia pietei fortei de munca in Uniune (art.42 par.2 si art.43).

De asemenea, a fost constituita Comisia Parlamentului Romaniei pentru Integrare Europeana (prin Hotirarea Parlamentului nr.8/1995), avand, in principal, ca atributii:

- urmarirea punerii in practica a prevederilor Acordului de asociere a Romaniei la Uniunea Europeana si a realizarii obiectivelor Strategiei nationale de pregatire a aderarii tarii noastre la Uniune;

- participarea, in cadrul Comitetului Parlamentar Mixt Romania - Uniunea Europeana, la dezbaterea tuturor aspectelor relatiilor dintre tara noastra si Uniune;

- avizarea initiativelor legislative avand incidente asupra integrarii europene, in vederea armonizarii cat mai grabnice a legislatiei romanesti cu legislatia europeana, a consolidarii economiei de piata in Romania si accelerarii integrarii in structurile si mecanismele Uniunii Europene (art.3).

CONCLUZII

Dreptul muncii, ca ramura a sistemului de drept este strans legata de munca, notiune inseparabila de existenta omului.           

Denumirea de drept al muncii desemneaza si disciplina sau ramura stiintelor juridice care desemneaza aceste norme si institutii.                                                                                                    

Avand in vedere importanta si valoarea muncii in societatile moderne, puterea statala a fost si este preocupata sa adopte dispozitii legale adecvate pentru reglementarea acestora astfel incat ea sa capete maxima eficienta, sa fie armonizata in modul cel mai optim intereselor capitalului cu cele ale fortei de munca, sa se asigure protectia necesara celor cara o presteaza.                                   

In cadrul diferitelor instrumente cu caracter universal dintre care amintim "Declaratia Universala a Drepturilor Omului", "Pactele Drepturilor Omului"si diferite conventii internationale prin care se consacra drepturile si libertatile fundamentale ale omului se inscrie si un alt drept fundamental de o deosebita insemnatate :dreptul la munca.

In studiul actual al societatii contemporane normele internationale au un rol din ce in ce mai important si nici o tara a lumii civilizate nu le poate ignora. 

Pentru reglementarile conditiilor de munca si relatiilor dintre patroni si salariati au fost elaborate diferite norme care alcatuiesc ceea ce se numeste dreptul international al muncii.

Normele organismelor internationale nu produc efecte decat ca urmare a ratificarii acestora de catre statele membre si a transpunerilor lor in practica in legislatia interna.

Dreptul international al muncii se deosebeste de dreptul international public si de dreptul international privat prin faptul ca in timp ce dreptul international public reglementeaza raporturile dintre state si alte subiecte cu caracter international , iar dreptul international privat solutioneaza conflictul de legi ori conflictul de jurisdictie , dreptul international al muncii priveste imbunatatirea conditiilor de munca si de viata ale salariatilor, raporturile dintre angajati si patroni

Izvoarele dreptului muncii pot fi impartite in doua categorii principale:

Izvoarele comune cu cele ale altor ramuri de drept (Constitutia, legile, hotararile guvernamentale);

Izvoarele specifice dreptului muncii (contracte colective de munca, statutele diferitelor categorii de salariati, reglementari de ordine interioara, etc).

In categoriile izvoarelor dreptului muncii trebuie incadrate si reglementarile internationale (conventii, pacte, acorduri) cu conditia ca tara noastra sa fie parte la ele prin aderare sau ratificare si sa priveasca relatiile sociale de munca.

In acest scop a fost creata in 1919 Organizatia Internationala a Muncii, devenita dupa cel de-al doilea Razboi Mondial institutie specializata in sistemele Natiunilor Unite.

Organizatia Internationala a Muncii, pe langa conventii, adopta recomandari ansamblurilor privind aspecte concrete ale dreptului de munca.

Urmeaza normele (conventii si acorduri) Consiliului Europei ddin randul carora face parte si tara noastra.

Normele Uniunii Europene prezinta importanta pentru tara noastra, tinand seama de obligatiile asumate prin acordurile de asociere ale Romaniei la aceasta uniune, inclusiv cea de apropiere a legislatiei prezente si viitoare interne de cea a comunitatii.

Principalele subiecte de drept international al muncii sunt statele, acestea avand calitatea de titular universal al drepturilor si obligatiilor ce-si gasesc izvorul in raporturile juridice internationale.

Un subiect de drept international il reprezinta si organizatiile internationale, in paralel cu organizatiile salariatilor chiar daca reprezentantii unora dintre ele participa la lucrarile organismelor mentionate si contribuie la elaborarea instrumentelor internationale.

Ca izvoare de drept international al muncii trebuie amintite in principal actele O.I.M., conventii si recomandari.

"Conventia privind politica de ocupare a fortei de munca" din 1965 urmareste crearea conditiilor pentru infaptuirea dreptului de munca.

Dreptul la asigurari sociale ii este consacrat "Conventia privind norma minima de asigurari sociale" si care se refera la ingrijiri medicale, ajutoare de somaj, ajutoare pentru accidente de munca si boli profesionale.

O alta categorie de conventii ale O.I.M. vizeaza eliminarea inegalitatilor de tratament, a discriminarii in exercitarea dreptului la munca.

O.I.M. se ocupa si de dreptul de organizare a muncitorilor in sindicate ca de exemplu Conventia din 1948 privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical.

Un alt izvor de drept este Constitutia O.I.M. pentru faptul ca statele sunt obligate sa respecte  principiile acesteia.

Nu sunt considerate izvoare de drept international al muncii rezolutiile conferintelor O.I.M., reglementarile, culegerile de directive practice, manualele acestei organizatii si nici conditiile diferitelor comisii sau conferinte speciale ale sale, activitati de interpretare a conventiilor O.I.M. si jurisprudenta.

Dintre conventiile Consiliului Europei unele sunt izvoare ale dreptului international al muncii precum si unele rezolutii si recomandari ale aceluiasi organism.

In ceea ce priveste Uniunea Europeana, constituie izvoare de drept international al muncii actele fundamentale ale acestui organism - Tratatul de la Roma, Carta privind drepturile sociale fundamentale ale muncitorilor si tratatul de la Maastricht, precum si unele directive si regulamente si unele acte ale Comunitatii care constituie asa zisa legislatie derivata.

In cadrul normelor O.I.M. trebuie amintita intalnirea de la Philadelphia, in anul 1944 ocazie cu care sa completat Constitutia O.I.M., definindu-se mai precis scopurile si obiectivele organizatiei, text denumit "Declaratia de la Philadelphia".

Componenta O.I.M. si principiul tripartismului sunt in conformitate cu prevederile Constitutiei O.I.M. conform carora:

--sunt membre de drept statele care faceau parte din O.I.M. la data de 1 noiembrie 1945

--devin membre, fara nici o alta formalitate, orice alte state membre ale O.N.U., cu conditia formularii unei cereri de admitere si o declaratie de acceptare a obligatiilor ce decurg din Constitutie.

--Devin membre si statele care nu fac parte din O.N.U. cu conditia ca cererea lor de admitere sa fie acceptata de Conferinta cu o majoritate de doua treimi a delegatilor prezenti.

O.I.M. cuprinde adunarea generala-Conferinta internationala a muncii-, un consiliu executiv-Consiliul de administratie-, si un secretariat permanent-Biroul international al muncii.Alte organizatiide lucru sunt conferintele regionale, diferitele comisii si reunile de experienti.

Potrivit principalelor notatii Romania a fost data membra in grupul guvernamental pentru perioada 1990-1993.

In ceea ce priveste competenta O.I.M.se are in vedere componenta personala-ratione personae-.

ea si-a intins componenta asupra problemelor dreptului economic si social, asupra unora din libertatile publice si de drept penal precum si asupra unor probleme familiale.

Normele O.I.M. se refera la cele 175 de conventii si 182 de recomandari prin care s-au reglementat cele mai insemnate aspecte din domeniul muncii si din domeniul social, diferenta dintre conventie si recomandare constand in faptul ca prima este supusa ratificarii, generand obligatii juridice, in timp ce recomandarea nu creeaza obligatii pentru statele membre.

Potrivit Constitutiei pentru adoptarea si elaborarea normelor O.I.M. trebuie intocmit un studiu comparativ privind legislatia si practica in statele membre asupra unei anumite probleme.

Problemele ce urmeaza a fi supuse dezbaterii sunt inscrise pe ordinea de zi de Consiliul de administratie la propunerea directorului al Biroului International al Muncii.

Adoptarea normelor O.I.M. se face, de regula, in urma discutarii lor la doua sesiuni consecutive. Pentru punerea in aplicare a normelor guvernele statelor membre au obligatia de a supune examinarii autoritatilor competente conventiile si recomandarile adoptate, iar pentru a dobandi forta obligatorie in legislatia interna aceste norme trebuie ratificate.

Controlul de catre O.I.M. a aplicarii normelor ratificate de catre statele membre se realizeaza cu ajutorul rapoartelor pe care guvernele acestora sunt tinute sa le trimita Biroului international al muncii.

Romania, in calitatea sa de semnatara a Tratatului de la Versailles, este considerata membra fondatoare a O.I.M. ea luand parte la aproape toate sesiunile Conferintei din perioada interbelica.

Desi incepand cu anul 1976 Romania nu a mai ratificat nici o conventie fiind acuzata ca nu respecta normele pe care le-a ratificat, dupa evenimentele din decembrie 1989, tara noastra este din nou integrata in O.I.M.; la cea de-a 77-a Conferinta din iunie 1990 I s-a reacordat dreptul de vot si statutul de membru cu drepturi depline.

Prima organizatie vest-europeana de cooperare interguvernamentala si parlamentara este Consiliul Europei. Avand initial 10 membri, in prezent reuneste 33 state inclusiv Romania.

Cele mai importante organe ale Consiliului sunt Comitetul Ministrilor si Adunarea  Parlamentara.

Pe langa problemele economice si sociale pe care urmareste sa le solutioneze in scopul realizarii unei legaturi mai stranse intre membrii Consiliului, se afla si probleme din domeniul dreptului international al muncii pentru care s-au elaborat numeroase acte normative, cum sunt urmatoarele: Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertati fundamentale; Carta sociala europeana; Conventia europeana privind statutul juridic al muncitorului migrant si alte acte juridice - rezolutii si  recomandari.

Un alt organism important pentru domeniul international al muncii este Uniunea (Comunitatea) Europeana, expresia desemnand de fapt trei comunitati ; Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, Comunitatea Economica Europeana, Comunitatea Europeana a Energiei Atomice.

Sfera cea mai larga si variata a activitatii economice o are Comunitatea Economica Europeana.

Un moment important in cadrul Uniunii il constituie semnarea de catre cele 12 state membre, in anul 1986 a Actului Unic European, scopul fiind crearea pietei unice pana la sfarsitul anului 1992.

Institutiile Uniunii sunt ; Consiliul, Comisia Comunitatilor Europene, Parlamentul Europei, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi.

Uniunea Europeana cu toate institutiile sale, pentru a-si putea indeplini obiectivele trebuie sa reglementeze si probleme din domeniul muncii pe plan inhternational cum ar fi: libera circulatie a muncitorilor si libertatea de stabilire, securitatea sociala a migrantilor, stabilirea unor principii comune in politica formarii profesionale.

Desi Comunitatea Europeana a devenit Uniunea Europeana, se foloseste in continuare notiunea de drept comunitar, U.E. fiind considerata un veritabil fenomen de drept. Actele normative care constituie izvoare de drept in cadrul Uniunii sunt : regulamentele, directivele, decizii, recomandari si avize.

Dreptul comunitar se afla intr-o continua interferenta cu dreptul national, putand exista chiar un conflict intre acestea.

C.E.E. a reglementat libera circulatie a muncitorilor in Comunitate si a mai emis in Tratatul sau de la Roma multe directive care privesc egalitatea de tratament intre barbati si femei in domeniul muncii si securitatii sociale.

Prin Tratatul C.E.C., Consiliul European a stabilit principii generale in materia formarii profesionale in Comunitate, conform carora fiecare persoana este libera sa-si aleaga profesia si institutia in care va fi pregatit

In Carta privind drepturile sociale si fundamentale ale muncitorilor a U.E. sunt inscrise principiile drepturilor sociale fundamentale ale cetatenilor.Pentru promovarea angajarii, ameliorarea conditiilor de viata si de munca, un rol important l-a avut in cadrul U.E. Tratatul de la Maastricht.

Tara noastra a negociat si semnat asocierea la Uniune, ceea ce deschide noi perspective in integrarea institutiilor Uniunii.

Unele dispozitii de dreptn comunitar privind circulatia muncitorilor se aplica si tarii noastre. Romania a semnat cu U.E. Acordul de asociere a Romaniei la Comunitatea Europeana care se refera la circulatia muncitorilor.