Datoriile comune ale sotilor - regimul juridic al datoriilor comune

1. Analiza datoriilor comune ale sotilor prevazute de lege

Potrivit art. 32 din Codul familiei, sotii raspund cu bunurile comune pentru:

a) cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune;

b) obligatiile pe care le-au contractat impreuna;

c) obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casatoriei;

d) repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.

a) Cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune. Pentru ca o datorie sa fie comuna trebuie indeplinite mai multe conditii:

- sa fie vorba de o "cheltuiala de administrare" a bunurilor comune (art. 32 lit. a);

cheltuiala sa fie in legatura cu un bun comun, iar nu cu unul propriu;

cheltuiala sa fie "facuta" cu administrarea bunurilor comune;

- obligatia sa fie asumata prin act juridic de catre un singur sot, si nu de catre amandoi sotii, deoarece in acest caz se vor aplica dispozitiile art. 32 lit. b si nu art. 32 lit. a.

Din aceasta categorie fac parte cheltuielile facute pentru conservarea, intretinerea si repararea acestora. Vor putea fi urmarite asupra bunurilor comune numai acele datorii care izvorasc din acte de administrare efectuate, respectiv, "a caror realitate a fost dovedita"[1]. In consecinta, datoriile ce izvorasc din acte juridice privitoare la bunurile unuia dintre soti vor fi considerate datorii proprii ale aceluia. In privinta cheltuielilor facute cu administrarea bunurilor comune, s-a opinat ca, in principiu, obligatia sa fie asumata prin act juridic de catre un singur sot, si nu de catre amandoi sotii, deoarece in acest caz se vor aplica dispozitiile art. 32 lit. b si nu art. 32 lit. a.

b) Obligatiile pe care le-au contractat impreuna (art. 32 lit. b). Trebuie considerate comune acele obligatii pentru asumarea carora
art. 35, alin. 2 cere participarea efectiva a sotilor la incheierea actului juridic pentru a-si exprima un consimtamant expres, iar efectele actului juridic, consideram noi, sa se rasfranga asupra comunitatii matrimoni­ale[2].

c) Obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casatoriei. Dintre "nevoile obisnuite ale casatoriei" fac parte: procurarea de alimente, plata taxelor si a impozitelor, cheltuielile facute cu achizitionarea obiectelor casnice, pentru medicamentele necesare tratarii unor boli de care sufera un membru al familiei si chiar si cele facute cu procurarea unor obiecte de uz personal (ex.: imbracaminte), desi acestea din urma sunt bunuri proprii.

d) Obligatia de a repara prejudiciul cauzat prin insusirea ilicita a unor bunuri proprietate publica (art. 32 lit. d din Codul familiei). Necesitatea de a proteja avutul public a fost aceea care a determinat includerea acestei categorii in grupa obligatiilor comune. Izvorul obligatiilor nu reprezinta un act juridic, ci comiterea de catre unul dintre soti a unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii avutului obstesc.

Pentru ca obligatia sa fie comuna trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii cumulative:

sa se fi produs un prejudiciu patrimonial care genereaza obligatia de reparare;

prejudiciul sa se fi produs prin insusirea unor bunuri ca fac obiectul dreptului de proprietate publica;

faptul insusirii sa fie savarsit de catre unul dintre soti;

bunurile comune sa fi inregistrat o sporire;

existenta legaturii de cauzalitate intre sporirea valorii bunurilor comune si insusirea savarsita de catre unul dintre soti.

Daca sunt implinite toate aceste conditii, datoria personala a sotului se transforma intr-o datorie comuna a sotilor.

Trebuie facute unele precizari, si anume ca vor fi urmarite toate bunurile comune, nu numai acelea care au sporit valoric, si ca ambii sunt tinuti sa raspunda in mod solidar[3] (art. 1003 c. civ.) in virtutea principiului imbogatirii fara just temei.

2. Regimul juridic al datoriilor comune

Creditorii comuni trec si la urmarirea bunurilor proprii in masura in care bunurile comune sunt neindestulatoare pentru satisfacerea creantelor lor, si acesti creditori au obligatia ca in acest caz sa-si divida urmarirea fata de ambii soti, fiecare dintre acestia trebuind sa raspunda din valoarea creantei ramase neachitata.

Cu ocazia impartirii bunurilor comune se va stabili si contributia la datoriile comune, care va fi proportionala cu partea din comunitate cuvenita fiecarui sot.