Perspectiva mortii

Perspectiva mortii

Pentru K. Jaspers , "moartea este ultimul termen" , el incluzand-o in grupa "situatiilor- limita" . Dupa parerea lui , perspectiva mortii poate fi considerata din mai multe unghiuri : biologic , psihologic , social , moral si religios . Idei importante referitoare la problema mortii gasim la Platon , Seneca , Boethius , Sfantul Pavel , I. Kant , A. Schopenhauer , M. Heidegger , M. Scheler , M. Florian .

E. Kubler-Ross se ocupa de problemele persoanelor aflate in situatii-limita ( suferinte cronice , boli incurabile ) si descrie cinci stadii de evolutie clinica : denegatia sau refuzul acceptarii perspectivei mortii in urma depistarii unei boli incurabile ; mania , starea de agitatie la aflarea situatiei respective ; targuiala cu medicul sau cu sine insusi : "Poate nu-i asa ! Poate-i o greseala !Poate ca s-a inselat medicul ! Poate ca mai exista o solutie !" ; deprimarea legata de deznodamantul fatal ; acceptarea situatiei ca o "impacare cu soarta" .

Fata de aceste aspecte deosebit de importante de modificarea starii de sanatate mintala si echilibru psihic in raport cu perspectiva mortii , E. Kubler-Ross propune o serie de masuri cu caracter psihoterapeutic bolnavilor in fata mortii . Metoda urmareste , in primul rand , combaterea angoasei si a depresiei legate de ideea mortii .

Perspectiva mortii este data nu numai de bolile incurabile , ci si de faptul ca fiecare individ este constient ca viata sa are un sfarsit . Orice boala sau varsta inaintata , chiar nepatologica , este amenintata de pericolul mortii ( E. Goldenberg, B. Mount , M. Schattner , R. Yitton , N. Steiner ) . Schimbarea datorata suferintei modifica modul si posibilitatile de comunicare a pacientului cu anturajul . Boala terminabila , incurabila , se insoteste de o suferinta psihoafectiva deosebit de intensa pentru batran , fiind in egala masura resimtita si de anturajul acestuia . ( M. Schattner ) . In aceste situatii , asistam la urmatoarele modificari ale starii de sanatate mintala : transformarea imaginii de sine ; pierderea autonomiei si a posibilitatilor de a se face util ; tema de dependenta si de schimbarea rolului familial ; pierderea statutului profesional ; teama de a fi o povara pentru anturajul sau ; aparitia unor probleme financiare ; teama de suferinta , de separare , de moarte ; sentimentul de culpabilitate , prin rememorarea retroactiva a propriei vieti ; grija pentru cei ramasi dupa decesul sau.

Aceasta suferinta data de incheierea vietii este cu atat mai puternica cu cat societatea, prin modelul sociocultural promovat , pune mai mult in valoare sanatatea , frumusetea , puterea, autonomia , tineretea ,definind persoana prin "ceea ce a facut in viata".

Boala incurabila ca si batranetea , reprezinta o criza existentiala marcata de numeroase probleme : cauza si sensul bolii ; intrebarile : "De ce ?" si "De ce tocmai eu ?"

In cazul acestei suferinte complexe ( psihologica , biologica , sociala si spirituala ) , angoasa si depresia scad pragul de toleranta a durerii fizice , , accentuand durerea moral-spirituala . In asemenea conditii , se impune instituirea unor masuri de psihoigiena , de natura profilactica , aplicate de o "echipa terapeutica" interdisciplinara ( medici , psihologi , infirmiere, asistenti sociali , preoti ) ,. Rezultatele depind de colaborarea si coroborarea dintre diferiti membri ai echipei terapeutice .

Vor fi respectate dorinta si particularitatile psihice ale fiecarui bolnav , in scopul pastrarii demnitatii umane a acestuia . In scopul acesta , se vor facilita urmatoarele : posibilitatea de a simti , de a se percepe pe sine si realiatea ; dorintele ; gandurile ; optiunile ; actiunile bolnavului .

Toate acestea vor avea ca rezultat instaurare unei atmosfere de calm si incredere .

Relatia cu bolnavul sau cu batranul trebuie sa se desfasoare intr-un climat de incredere, care implica doua reguli stricte : bolnavul sa nu fie niciodata mintit ; sa nu i se spuna niciodata ca "nu se mai poate fave nimic pentru el" , intrucat aceasta ar fi un act de abandon terapeutic generator de angoasa si disperare .

Chiar daca nu este posibila vindecarea , se inpune ca bolnavul sa primeasca ingrijirile medicale de ordin paleativ .

Se cuvine sa precizam ca a-i ascunde individului perspectiva realitatii conduce la fenomene de regresie a acestuia , cu pierderea sau diminuarea capacitatilor de adaptare la evolutia bolii . La fel "a-i spune totul" este tot atat de periculos , reprezentand un inceput de abandon din partea medicului si un factor de angoasa pentru bolnav , care se va simti parasit . In acest sens , trebuie tinut seama de studiile descrise de E. Kubler-Ross . Esentiala este mentinerea sperantei, dar nu prin minciuna sau tranchilizarea individului prin false asigurari .

Un alt aspect de care trebuie sa se tina seama este opinia familiei . Familia , de obicei, cere sa i se ascunda bolnavului adevarul referitor la boala sa si evolutia ei fatala . Adevarul medical nu este un scop de sine , ci el trebuie sa-l ajute pe bolnav sa parcurga cat mai usor , cat mai demn ultima etapa a vietii sale . Trebuie sa i se respecte dorintele legate de tratament , ingrijire , comunicarea cu anturajul , gusturile .

Persoana in pragul mortii are nevoie de ocrotire pentru a putea gasi chiar in aceasta situatie un sens al vietii , o speranta dincolo de moartea fizica . Ea are nevoie sa simta ca este iubita si ca i se ofera in continuare sprijin , ca nu e abandonata .

Apelul bolnavului la eutanasie este determinat de urmatorii factori : suferinte fizice majore ; dureri insuportabile ; depresii grave , melancoliforme ; stari de angoasa ; dorinte marcate de suicid ; sentimentul de izolare ; incomunicabilitate ; abandonarea si lipsa de securitate a persoanei ; pierderea sentimentului vietii ca necesitate .

Eutanasia pare a fi conforma cu sentimentele de eliberare si de libera obtiune ale persoanei . De fapt , ea este masca unei disperari in fata unor "situatii-limita" , o forma de suicid . Ea este expresia unei incapacitati de a se mai suporta pe sine insusi intr-o asemenea situatie . Este constiinta sfasiata a propriei degradari biologice , psihologice si sociale . Dar ea este si sentimentul unui abandon moral si spiritual .

In cazul eutanasiei , omul se erijeaza in "principiul absolutului" , in cel care "face legea" vietii. In crestinism , indurarea suferintei este conditia si promisiunea garantarii mantuirii . Speranta si credinta sunt legile care exprima absolutul si care fac ca , in cazul "persoanei-limita" , constiinta sa se proiecteye in perspectiva transcendentei .

Desi moartea este un fenomen curent , cercetarile in aceasta problema sunt restranse. La varstele inaintate expectanta obiectiva si subiectiva a mortii este din ce in ce mai mare . Teama de moarte trece pe primul plan . Activa si nelinistitoare la varstele adulte si ale tineretii , anxietatea fata de moarte se constituie in adolescenta , cand fortele vitale ale organismului in plina expansiune contureaza si rejectia ideei de moarte in subconstient . Moartea la oamenii in varsta se numeste "stagiul terminal " si incepe cu o boala ce se cunoaste ca ar fi fatala . Se diferentiaza trei fatete ale evenimentelor terminale : moartea biologica , moartea psihologica si moartea sociala .

Moartea biologica se refera la procesele fiyiologice si medicale , la degradarea progresiva ce se instaleaza prin boala . Nu toate organele si sistemele din organism mor odata. Exista cateva criterii medicale ale mortii biologice : incetarea batailor inimii , a activitatii electrice a creierului si incetarea respiratiei .

Moartea psihologica se exprima prin disolutia comportamentului , a constiintei de sine ( a identitatii si subidentitatilor ) si a relatiilor cu cei din jur .

In timpul stagiului terminal psihologic , starea de vigilitate se anuleaza treptat , datorita desensibilizarii atentiei , a capacitatii intelectuale , care intra si ele in faza de dezintegrare , ca si vorbirea . Coma este o faza incarcata de deliruri , de imagini si ganduri ca in vis . Exista in numeroase cazuri un efort final de antrenare a constiintei de sine .

Anxietatea se atenueaza in stagiul final , inlocuindu-se cu resemnare . Exista in evolutia naturii umane un fel de oboseala spre batranete , oboseala ce se cere compensata si compensarea devine la randul ei dorita ca un fel de necesitate subiectiva .

Inteligenta mentine un oarecare grad de cenzura , luciditate si coerenta mintala si poate ca prin antrenarea instrumentala a curiozitatii actioneaza nefast asupra adaptarii instinctuale la momentele mortii . Afectivitatea si cominicarea devin foarte restranse . Comunicarea verbala cedeaza adeseori . Mimica devine mai putin mobila si fluida . Doar privirea ( comunicarea nonverbala ) actioneaza fiind incarcata de o extrema intimitate , control , rezistenta critica si neliniste .

Moartea sociala cuprinde inregistrarea mortii , inmormantarea , rezolvarea mostenirii materiale si spirituale a celui ce a murit , rezolvarea schimbarilor sociale pe care le implica moartea ( schimbari asemanatoare celor legate de casatorie sau de nastere ) , ca si ritualuri funebre , comemorari si reculegere .