Suicidul - scurt istoric al suicidului, tipuri de suicid, tipuri de sentimente suicidare, suicidul in penitenciar

Suicidul        

1 Cadrul general al notiunii

Acest termen a fost folosit pentru prima data de catre Defontaines in anul 1737; acest terment conform "Dictionarului explicativ al limbii romane", pornind de la verbul reflexiv sinucide, se poate observa ca acest termen deriva din francezul "sinucider" care se traduce "a-si lua viata singur". Substantivul sinucidere semnifica "a se omora", ceea ce inseamna a-si lua viata, iar sinucigasul, este un cuvant provenit din francezul suicide reprezinta "persoana care si-a luat singura viata sau cel putin a incercat".

In "Dictionarul de psihologie", sinuciderea este definita astfel: "o forma specifica de conduita devianta autodistructiva". sau ".prin sinucidere, nu se urmareste atat moartea, desfintarea propriei personae, cat mai ales fuga de viata, de modul in care se prezinta aceasta in conditiile date (.)"

Sinuciderea din perspectiva penala are o relevanta mult mai practica, in Codul Penal in articolul 179, se vorbeste despre inlesnire si determinare, precum si in articolele 200 si 201, unde se face referire la sinuciderea victimei ca urmare a unei infractiuni. Donrogoz, V., (1939, p.143), care aminteste legat de cadrul juridico-legal al suicidului ca: "Suicidul este actul prin care un om lucid, isi provoaca singur moartea, in afara oricarei obligatii etice."

Sirul de definitii ar putea tot continua, dar un singur fapt ramane cert, acela ca marea majoritate a definitiilor duc la constatarea conform careia sinuciderea este un act nenatural , iar sinucigasul este considerat drept un om anormal, sau chiar alienat (Butoi, T., p.18).

Durheim, E., (2007, p.26), afirma ca exista maladii a caror rata anuala este relative constanta pentru societatea data, in timp ce variaza destul de mult in functie de popor. Daca am vedea in orice moarte voluntara manifestarea unei tulburari mintale, s-ar rezolva destul de repede problema. Dupa Esquirol: "Sinuciderea ofera toate caracterele unei alineatii mintale", "omul atenteaza asupra vietii sale doar atunci cand delireaza, iar sinucigasul este un alienat".

Tendinta spre sinucidere, este prin natura sa speciala dar si determinata, daca ar constitui o varietate a nebuniei, nu ar fi decat o nebunie partiala dar si limitata la un singur act. Durkheim, E., (2007) vorbeste despre monomanie, care desemneaza in terminologia patologiei mintale, un delir restrans, iar monomanul reprezinta un bolnav a carei constiinta este sanatoasa, doar cu o singura exceptie, fiind vorba de exemplu individual are uneori dorinta de a fura, sau de a bea sau de a insulta, deci daca exista o nebunie-sinucidere, aceasta nu poate fii decat o monomanie. Fondul vietii normale fiind asemenea atat la monoman cat si la un om sanatos. Monomania este o pasiune exagerata, iar reprezentarile sunt o idee falsa, dar de o asemenea intensitate, incat obsedeaza sufletul si fura libertatea. Dupa cum reiese sinuciderea este sub influienta unei pasiuni, care-i epuizeaza toata energia, ori si-o dezvolta in timp si se poate spune pe buna dreptate ca este nevoie de o forta interioara de acest gen, pentru a neutraliza instinctual.

La indivizii monomani exista o stare generala a intregii vieti mentale care reprezinta chiar fondul bolii si a carei expresie superficiala si temporara sunt ideile delirante; aceasta fiind constituita de o exaltatie excesiva, de o depresie extrema sau o perversiune generala, in care predomina absenta echilibrului si a coordonarii in gandire cat si in actiune.

2. Scurt istoric al suicidului

Nu exista dovezi care sa ateste ca actul suicidar ar fi aparut odata cu omul; dealtfel "omul grotelor" avea un puternic instinct de conservare, luptand pentru supravietuire. In perioada coexistentei sub forma de triburi, in zona Africii de Nord exista informatii cum ca sinuciderea producea groaza, "sinuciderea este inspirata de demoni malefici", (Butoi,T., 2005).

Un trib din Guineea delapida cadavrele sinucigasilor, ceea ce puncteaza ideea ca omul primitive, pune la indoiala actul suicidar. Dupa eschimosi omul bun se reincarneaza in alt om, iar omul rau in animal, deoarece acestia credeau in metamorfoza, ei nu dispretuiesc sinuciderea, mai mai mult batranii care doreau sa moara, erau lasati in pustiul alb.

Mai taziu sinuciderea devine un act practicat si respectat. In America Centrala, popoarele aztece practicau sacrificiile pentru zeul focului Huehueteotl. Acestea se desfasurau la varsta de 52 de ani, iar cel sacrificat, purta in pietul sau deschis focul sacru, prin incizia toracelui erau introdusi carbuni aprinsi cu flacara, dupa care i se smulgea inima, (Butoi, T., 2005). Aztecii erau convinsi ca prin sacrificarea unei vietii omenesti puteau evita sfarsitul lumii, pentru a asigura supravietuirea poporului aztec, pentru a scapa de foamete si de boli, de a avea recolte bogate, pentru a obtine victoria intr-un razboi, aceste sacrificii nu erau facute din cruzime, ci dintr-o profunda credinta. Victimile erau convinse ca prin sacrificarea lor, unui zeu, urma sa devina sa faca parte din aceea divinitate (Demian, A. 2007).

Locuitori din Macedonia de langa raul Echedor, aveau propriul lor ritual al inmormatari barbatilor. Decedatul daca avea mai multe femei (si in general acestia obisnuiau sa aibe mai multe femei), urma o sacrificare a uneia dintre femei (ce se considera norocoasa si dealtfel onorata), care era aleasa in urma unei lupte dintre sotiile decedatului.

Nu peste tot sinuciderea era considerata o onoare sau un sacrificiu pentru zei, in alte zone acest act nu era tolerat, spre exemplu in Grecia antica sinucigasii erau ingropati in afara oraselor, in locuri ascunse si salbatice, li se interzicea orice fel de funerarii si li se ardeau mainile.

In ultimile doua milenii civilizatia japoneza, in care japonezul a fost numit samurai sau luptator, apartinand unui clan care in antichitate cat si in evul mediu trebuiau sa lupte in numele unui cod al onoarei, pana la infragerea adversarului sau pana la sinucidere. Samurai erau stapanii satelor si vasali ai shogunului. Samurai trebuiau sa asigure fidelitatea neconditionata si asistenta militara suzeranului, iar codul razboinicului era un cod al onoarei numit bushido, care insemna alegerea conduitei potrivite a dreptatii, fara ezitare, daca omul trebuie sa moara, murea, sau lovea daca este necesar,(Demian, A., 2007).

Lumea crestina moderna condamna sinuciderea, privind-o asemenea unei crime. In 552, Conciliul din Orleans refuza ritualul sinucigasilor religiosi, iar in 562 Conciliul din Praga refuza recunoasterea oricarui atentat la viata: "Sinucigasiului nu i se cuvine la inmormatare ultima rugaciune." afirma Coranul, care considera ca "omul nu moare decat din vointa lui Alah! Iar daca cineva se omoara din rautate si din ticalosie va fi fript in focurile iadului".(Butoi, T., 2005, p. 22)

Se poate aminti eroismul sinucigasilor care ghidau atacurile micilor topirloare submarine fara intoarcere ca si a faimosilor kamikaze, in ultimul razboi mondial sau sacrificat peste 2000 de piloti kamikaze.

Revenind la samurai, putem aminte deasemenea luptele pentru o cauza dreapta care poate duce la moarte alesa constient mai ales cand onoarea o cere, astfel sinuciderea este numita hara-kiri (hara- abdomen si kiri- a taia). Pumnalul nu este infipt in inima, ci in pantecele daruit. Cuvatul care desemneaza mai corect sinuciderea este sepukku, care devine obicei in secolele al-XVI-lea. Harakiri se facea voluntar in semn de protest fata de o jignire nedreapta adusa samuraiului, iar suprema dovada de afectiune pe care o putea demonstra prietenul acestuia este asistarea la momentul seppuku-lui, si de a-i reteza capul dintr-o lovitura de sabie in momentul in care acesta isi strapunge abdomenul. Sinuciderea prin hara-kiri este interzisa femeilorsi oamenilor din popor. Femeile foloseau procedura prin taierea vaselor de sange din jurul gatului, numita rigaki, (Radulescu, S. 1996).

3 Tipuri de suicid

Enachescu C-tin., (2007, p.345-350), pune in evidenta mai multe "procese" prin care incearca sa explice natura complexa a mecanismelor de producere a actului suicidar. Acestea sunt:

a).Procesul defensive- suicidal este considerat o reactie de aparare a unei personae plasate intr-o situatie limita;

b).Procesul punitive- suicidal este considerat ca o forma de conduita expiratoare a individului fata de un sentiment de culpabilitate;

c).Procesul agresiv- suicidal este raportat la autoagresivitate, in care agresorul care are obiect al agresivitatii propria persoana;

d).Procesul oblativ- in cazul acesta, suicidal este interpretat ca un act sacrificial;

e). Proces ludic- suicidul apare ca o forma de factura sublimata a jocului cu moartea;

f).Instinctul mortii- explica actele de suicid ca pe o anumita inclinatie sau dispozitie psihologica morbida contrara instinctului de conservare;

Tot Enachescu C-tin, (2007), afirma ca "pulsiunile suicidare" se inscriu din pin punct de vedere psihanalitic in seria de manifestare ale "pulsiuni de moarte" (Thanatos) ce se opun "pulsiunile vietii" (Eros) si care sunt dominate in cazul personalitatii sinucigasilor.

Personalitatea sinucigasilor prezinta anumite dispozitii specifice cu character latent. Acestea se pot manifesta in act printr-o gama larga de aspecte numite de specialisti functii suicidare.

1.Functia suicidara: se exprima prin tendintele autoagresive ale individului (automutilarile, asceza, posturi prelungite si nejustificate);

2.Functia heteroagresiva: este o forma care din punct de vedere psihanalitic mascheaza un sentiment de razbunare a individului. Este vorba de o agresivitate indirecta orientata sau "proiectata asupra altei persoane apropiate de cel care comite gestul suicid;

3.Functia de apel- in cazul acesta, suicidal este considerat ca reprezentand un semnal de alarma prin care cel care comite suicidal atrage atentia celorlalti asupra lui solicitand, ajutorul intr-o situatie limita de viata, la care el este incapabil de a putea reactiona in alt fel;

4.Functia ordalica-suicidul apare ca o proba, ca o marturie, un test particular pe care persoana respectiva il face in fata semenilor sai pentru ai convinge cu acest ultim gest;

5.Functia catastrofica- suicidal apare ca un tip de reactie de inadaptare la situatiile vietii lipsa de vointa, panica, angoasa o eruptie emotionala care scapa controlului individului;

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

6.Functia de santaj- suicidal este utilizat ca un mijloc de obtinere a unor beneficii, avantaje, personale, situatii favorizante ca o forma de depasire a unui impas;

7.Functia de fuga-suicidul apare ca o conduita de fuga a persoanei printr-o situatie limita, mai précis ca o "fuga de sine insusi";

8.Functia de joc-suicidul apare ca un joc cu sine insusi un joc care se desfasoara intre viata si moarte, cu o anumita orientare emotionala;

Autorul Demian A., (2007), il aminteste pe Delmas Achille care apreciaza complexitatea actelor de suicid si marea diversitate a acestora. Acesta sustine ca este greu de formular o definitie care sa cuprinda toate aspectele acestui fenomen, si mai ales sa fie acceptata de toti specialistii.

Suicidul este actul prin care omul lucid se abandoneaza mortii desi poate alege viata, totusi el alege moartea, ca modalitate de revolvare a problemelor(Butoi T. 2000).

Exista mai multe forme de suicid (Butoi T., 2000):

a). suicidul accident vazut ca o eroare fatala;

b).suicidul nebunie, vazut ca o forma de manifestare in cadrul evolutiei unei afectiuni psihice;

c). suicidul constrangere;

d). suicidul eutanasie;

e). suicidul moral, cel care se raporteaza la o datorie eroica;

f). suicidul electie- ce apare cu stare psihica particulara, caracterizata printr-o atractie irezistibila a individului catre moarte, dar care pentru ceilalti este un act absurd;

Enachescu C-tin, (2007), afirma ca din punctul de vedere medico-psihologic, ce priveste suicidal ca avand o cauza patologica si fiind expresia unor tulburari psihice cel mai frecvent asociate unor stari depressive, fie ca este vorba de o depresie reactiva.

K Menninger distinge 3 forme de suicid, (Radulescu S. 1999).

a) suicidal cronic- este reprezentat de sacrificiu de sine, dependenta de alcool, comportament antisocial psihoze, depresie;

b).suicidul focalizat- reprezentat de sacrificiu prin automutilari, apelul la interventii chirurgicale, accidente, intentionate, impotenta sexuala, frigiditate;

c).suicidul organic- reunind componente autopunitive, componenta agresiva, componenta erotica;

M.Quidu distinge alte tiputi de suicid in acelasi context medico-psihologic:

a). suicidul reusit- actiunea autoagresiva este complet realizata, urmata de moartea persoanei;

b). tentative de suicid- actiunea este incompleta, aceasta esueaza, nu se realizeaza;

c). amenintarea cu suicidul- ca forma de pretentativa suicidara;

d). ideea de suicid- o forma de reprezentare mintala a actului suicidar;

e). santajul suicidar- in cazul caruia intre motivele suicidului si modalitatea de realizare a acesteia nu exista o concordanta cantitativ-calitativa, persoana respectiva cautand sa obtina avantaje personale prin amenintarea cu suicidal;

f). echivalentele suicidare- sau "suicidal mascat" se manifesta refuzul aplicarii unui tratament, refuzul transfuziei de sange, greva foamei, toxicomanie, jocul cu moartea;

Durkheim É. (2007) a enumerate alte forme de suicid care intra in cadrul teoriei, sociogenezei ce a fost dezvoltata de Scoala franceza a sociologiei. Acest punct de vedere deplaseaza cauzele suicidului in sfera factorilor sociali, a relatiei interumane a influientei pe care modelul sociocultural o are asupra comportamentelor, actiuni, si integrarii sociale a individului.

a).suicidul altruist-cauzat de-o supraintegrare sociala care duce la o insuficienta a individualizarii;

b).suicidul egoist- cauzat de o dezintegrare a grupurilor sociale care duce la un exces de individualizare;

c).suicidul anomic- cauzat de o dizlocare anarhica a grupurilor sociale, care duce la insuficienta a coeziunii socioumane;

d).suicidul fatalist- este deschisa ca fiind replica sinuciderii anomice si este cauzata de un exces al reglementarii sociale;

Acelasi autor aminteste in lucrarea sa "Despre sinucidere"(2007) interesul altor specialisti de a clasifica sinuciderea alienatilor:

1.         Suiciderea maniaca- se datoreaza fie halucinatiilor, fie conceptiilor delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de pericol sau de rusine, ori pentru a asculta un ordin primit "de sus". Motivel acestei sinucideri si modul de evolutie reflecta caracterele generale ale maladiei din care deriva. Ideile, sentimentele cele mai diverse si chiar cele mai contradictorii se succed cu o viteza extraordinara in spiritual maniacilor. Este un vartej perpetuu. Halucinatiile sau delirul care-l determina pe subiect sa se distruga, apat deodata si rezulta de aici tentative de suicid, iar scena se poate schimba si daca incercarea s-a adeverit un esec nu va mai fi relevanta pentru moment. Daca se va mai repeat va avea un alt motiv iar incidental cel mai neinsemnat poate declansa bruste transformari.

2.         Sinuciderea melancolica- este legata de o stare generala de extrema depresie, de tristete exagerata care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze correct relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Placerile nu-l mai atrag pentru ca vede totul in negru, iar viata I se pare plictisitoare si dureroasa. Aceasta dispozitie este constanta apar si ideile de sinucidere, care sunt de o mare fixitate si ale caror motive sunt aproape ideatice.

3.         Sinuciderea obsesiva- este cauzata de o idee a mortii care fara motiv palpabil domina spiritul bolnavului. Este obsedat de dorinta de a se omora, chiar daca stie ca nu are un motiv rezonabil sa o faca. Subiectul isi da seama de caracterul absurd al dorintei sale si incearca sa lupte. Pe toata perioada rezistentei sale, este trist, chinuit si resimte in activitatea epigastrica o anxietate care creste in fiecare zi, din acest motiv se mai foloseste si denumirea de sinucidere anxioasa. Daca tentativa esueaza, ea este sufficient de puternica pentru a se micsora dorinta sa maladiva. S-ar putea spune ca si-a depasit obsesia.

4.         Sinuciderea impulsiva sau automata-Nu este motivata mai mult decat precedenta, aceasta provine dintr-o idee fixa care obsedeaza spiritul o perioada mai scurta sau mai lunga de timp si care influenteaza progresiv vointa. Aceste rezultate dintr-un impuls brusc si imediat irezistibil.

Butoi T. (2000), il aminteste pe J. Bachler care propune urmatoarea clasificare a formelor de suicid, realizate dupa criterii psihoculturale, considerandu-le ca "forme particulare de comportament":

a).sinciderea refugiu- infractorul are conduita de fuga in fata unui pericol: doliul, pedeapsa legata de culpabilitate fie ea reala sau imaginara;

b). sinuciderea agresiva- ca forma de agresivitate sublimata, orientata impotriva sa sau proiectata asupra unui alt infractor sau personal al penitenciarului (razbunare, santaj, crima);

c).sinucidere jetfa;

d).sinucidere lucida;

Enachescu C-tin si Retezeanu A., (2007), au realizat alte doua grupe in urma unor cercetari realizate:

a)               suicidal exogen- legat de foctorii si evenimentele emotionale afective cu character psihotraumatizant pentru indivizii si apar niste reactii subite legate de circumstantele conflictuale ale vietii cotidiene.

b)              Suicidal andogen- factorii genetici depend de o anumita dispozitie catre suicid pe care au putut-o urmarii pe parcursul mai multor generatii. Predispozitia al suicid se transmite ereditar predominant pe linie materna. Acest tip de sinucidere se dezvolta in timp. Ele nu au un character brusc evolueaza in 2 etape:

1.Prima faza este reprezentata de etapa pregatirii actului suicidar, cunoscuta sub numele de sindromul suicidar. Care se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:

instalarea unei stari de neliniste anxioasa, inexplicabila pentru individ;

tulburari de somn;

iritabilitate, instabilitate emotionala;

tendinta depresiva;

idei de culpabilitate, inutilitate, autoacuzare;

inchidere in sine , restrangerea campului de comunicare;

abuzul de alcool si medicamente, idei de suicid;

2.A doua faza reprezinta trecerea la actul suicidar propriu-zis caracterizat prin dorinta de a muri si "de a fi omorat". Aceasta etapa este reprezentata de concentrarea pulsiunii agresive ale persoanei orientate catre ea insasi.

Butoi T. enumera alte 3 etape care implica aceasta etapa:

-suicidatia- pregatirea actului;

-suicidactia- trecerea la act;

-traumatizatia;

a).Sinucidatia: in aceasta prima fazava procesului, fiind numita si faza de incubatie  sau faza mentala , infractorul isi esafodeaza motivatia punandu-si problema mortii si a necesitati de a muri sau de a continua sa supravietuiasca;

b).Sinucidactia: Individul odata dominat de ideile de sinucidere trece intr-un mod mai mult sau mai putin lent la urmatoarea etapa a drumului spre neamt si anume sinucidactia;

Butoi, T.(2000), il aminteste pe Dragomirescu V. care considera ca sinucidactia este faza de trecere de la imaginatia abstracta la etapa pregatirilor concrete pein cautarea metodelor de implinire a impulsului autoagres

La unii indivizi in aceasta etapa aluneca spre violente heteroagesive (viol, crima), ca o sublimare a ideii in sine de autoagresiune, (Butoi T., 2009).

c)Traumatizatia: este faza de punere in aplicare a modelului distructiv preconceput, in faza suicidatiei sau actul in sine de suprimare a vietii urmata de reusita. Ideea devine obsedanta paralizand activitatea psihica pana cand se trece dela ideile suicidare, la actul in sine;

Enachescu C-tin (2007), il aminteste pe Poldinger W. care delimiteaza 3 etape principale:

1.Sindromul presuicidar:

a). faza de pregatire: izolare sociala, stare de tensiune agresiva intrapsihica, existenta unor situatii cu rol de inductie sugestiva

b). faza ambivalenta- dispozitii afective, ezitare, cautarea motivelor de suicid, anxietate, depresii, insomnii;

2.Criza suicidara :-se trece la actul propriu-zis, declansarea crizei sau frtuna suicidara, comiterea actului suicidar.

3.Etapa postcritica: urmeaza dupa decarcarea tensiunii pulsionale suicidare, autoagresive, avand urmatoarele aspecte:- starea de epuizare emotionala afectiv, sentimentul de culpabilitate, sentimentul de rusine si redret, dorinta de ascunde actul comis.

In cazul in care "pulsiunea suicidara" nu s-a descarcat sau individul care au comis actul suicidar este descarcat afectiv in faza postsuicidara notam- redretul nereusitei, culpabilizarea celor care l-au salvat de la moarte, dorinta de a repeta gesul suicidar.

Majoritatea incercarilor de a defini suicidul, scoat in evidenta elemental intentional, faptul ca persoana isi suprima viata prin propria vointa.

In concluzie unii infractori ameninta ca se vor sinucide desi nu va concretize in fapta deoarece sunt multi prea tematori, altii incearca sa-si suprime viata dar nu reusesc si altii reusesc in comiterea actului suicidar.

4.Tipuri de sentimente suicidare

Sentimentele sunt tot mai diverse:

-sentimente de acuza si aparare in raport cu unele persoane din anturajul sinucigasului (de ex. Infractori isi cer iertare, pentru tot raul cel facut, doreste sa isi convinga sotia ca el a facut acest gest pentru ea);

-sentimente vendicative pe care sinucigasul le-a dezvoltat fata de unele personae sau fata de sine. Acuzand pe altii pentru mizeria lor ei cauta sa se razbune pedepsindu-i pe cei pr care ii lasa in urma lor. El ii acuza pentru deciazia lui luata, ei l-ar fi adus la limita.

Unii sinucigasi se pot simti foarte suparati pe ei insisi deoarece au facut ceva foarte rau, suicidal realizandu-se ca o forma de autopedepsire. Acesta este cazul suicidului, remuscare, cand un individ se sinucide dupa ce a ucis o alta persoana.

-sentimente filantropice- care ii face pe sinucigasi marinimosi si generosi fata de lumea pe care o abandoneaza

-sentimente suprarealiste ce-I inunda pe sinucigasi, tensiunea puternica ce i-a condos pe ei. In timpul acesta starile de calm coplesitor pune stapanire pe ei. In timpul acestei stari de calm ei sunt dominati de sentimente suprarealiste. De exemplu multe personae cu tentative de suicid, spun ca nu au simtit nicio durere cand si-au sectionat venele, urmate de un sentiment linistitor, de relaxare si apoi de un somn adanc.

5. Suicidul conduita autodistructiva

Durkheim É. in lucrarea sa "Despre sinucidere" (2007), afirma ca oamenii se sinucid pentru ca au suferit necazuri de familie, deceptii ale amorului, alteori pentru ca au cunoscut saracia, boala, alteori pentru ca isi reproseaza o greseala morala.

Aceste circumstante nu pot fi considerate cause determinante ale actului pe care il preced. Dealtfel rolul lor este foarte important in luarea deciziei dar nu este o dovada a inluientei lor. Deliberarea este adeseori doar aparenta si nu are alt scop decat coroborarea unei decizii luate deja cu motive pe care constiinta pare ca nu le cunoaste.

Evenimentele cele mai diferite ale vietii omului pot servi drept pretexte ale sinuciderilor, dar niciunul nu reprezinta o cauza specifica. Exista indivizi care trec cu usurinta unor evenimente inspaimantatoare, in timp ce altii se sinucid chiar dintr-o mica nemultumire, (Butoi, T., 2000).

Unii cercetatori care au realizat o interpretare de sinteza privind conditiile distructive in cadrul general al comportamentului deviant/ aberrant s-au facut deosebiri intre diferite forme specifice cat si nespecifice ale autodistructiei sau autoagresivitatii, forme reflectate individual si pe plan social.

Cea mai reprezentativa si dramatica forma de autodistrugere este reprezentat de suicid.

Butoi T., (2006) afirma ca "suicidal este considerat tipul particular atat ca intensitate de manifestare cat si ca reflectare sociala a conduitei deviante autodistructive. Intre formele specifice si nespecifice sunt amintite leziunile traumatice autoproduse de detinuti ca o forma de protest ori santaj, punandu-si viata in pericol, ajungand chiar la automutilari sau solicitarea cu insistenta a efectuarii unor interventii chirurgicale care in realitate nu ar trebuie solicitate (uneori infractorii ajung sa inghita diferite obiecte: ace, cuie, linguri si alte obiecte care prezinta un pericol pentru organele interne.

Din punct de vedere psihologic si psihopatologic, suicidul reprezinta o autodistrugere, o reactie comportamentala de tip antisociala ce implica factorul individual instinctiv, dar nu sunt de neglijat factorul individual instinctiv, dar nu sunt de neglijat nici cauzele psihopatologice specifce ca delirul, halucinatiile, ideile ipohondriace obsesiva fobice, melancolia.(Hotca A.M., 2006)

Butoi T., (2006, p.260-264), il aminteste pe profesorul Mina Minovici ce sublinia ca "potentialul autodistructiv nespecific, caracterizat pentru persoanele dizarmonice, la fel ca si tentativele anterioare de suicid pot fi adaugate cadrului largit al starilor tanatogene din mortile violente alaturi de starile de agresivitate potentiala explicata neurofiziopatologic prin leziunile sechelare cerebrale sau de la nivelul sistemului hipotalamic-limbic"

Acelasi professor Mina Minovici mentiona in continuare nu se poate ignora hipersensibilizarea psihogena poate fi rezultatul acumularii unor conflicte intretinute si in care la o stimulare de minima importanta se pot declansa si comportamente autodistructive specifice aparent fara legatura cu continutul stimularii.

8. Suicidul in penitenciar

Aproape fiecare detinut traieste dramatic perioada de detentie mai ales la prima incarcerare: frustrarile in planul social, scaderea drastica a imaginii de sine il poate determina pe infractor sa caute un remediu definitiv nefericirii sale.

In timpul detentiei apar diferite forme de comportament care evidentiaza intr-o oarecare masura inadaptarea individului la mediul carceral.

Unul din comportament este reprezentat de tatuajele care si le fac. Aceasta problema a fost studiat de multi cercetatori cum ar fi Lombroso C. se considera ca tatuajul o mare importanta judiciara si psihologica, intrucat el dezvolta atat identitatea individului cat si diversele sale obiceiuri fantezii si trasaturi de caracter, (Butoi, T,. 2009)

Un alt fenomen este reprezentat de homosexualitate. Enachescu C-tin (2008, p.190-192) defineste homosexualitatea ca fiind o "tulburare de personalitate sexuala", acelasi autor il aminteste pe H. Elis care considera homosexualitatea "ca o consecinta a sentimentului de aversiune fata de persoanele de sex opus, raportata tot la un esec sexual anterior care va genera o atitudine de respingere si ostilitate din partea persoanei frustrate" ,de asemenea Fay, enuntat de acelasi autor, defineste astfel: " este o conduita rezultand din apetenta electiva sau simpla preferinta a unui subiect pentru indivizi de acelasi sex". Unii autori considera homosexualitatea o perversiune atunci cand persoana cauta in mod constient satisfactii in relatii sexuale.

Cauzele homosexualitatii sunt in multe tipuri de comportament deviant (Butoi, T. , Mitrofan, N., Zdrenghea, V, 1994):

-traumatisme psihosexuale din copilarie;

-influienta stimulatoare din mediul inchis;

-existenta unui fond genetic generator de tendinte;

Mediul privativ de libertate reprezinta una din cauzele homosexualitatii si totodata reprezinta un fenomen intalnit in cadrul grupurilor de detinuti.

Un alt tip de comportament destul de des intalnit in mediile privative, sunt automutilarile. Acestea pot fi intalnite in cazul infractorilor aflati intr-o stare de melancolie anxioasa la indivizii obsedati sexual ca semnificatie de autopedepsire, la unii subiecti chinuiti de scrupule relgioase, sau pentru obtinerea unor avantaje. Detinutii isi introduc diferite obiecte in corp prin strapungre, sau inghit diferite obiecte straine.

Refuzul de hrana in mediul penitenciar are o valoare simbolica si anume, subiectul vrea sa arate ca este gata pentru orice sacrifiuciu daca nu i se satisfac anumite cereri. Prin acest comportament el vrea sa atraga atentia celor din jurul sau dar nu dureaza mult pentru ca nu are ratiuni suficiente de sustinere, (Florian Gh., 1996).

Forma cea mai grava de comportament este reprezentat de actele de suicid.

Suicidul reprezinta un comportamen care este determinat in general de incapacitatea individului de a se impaca cu ideea esecului cu restrangerea drastica a libertatii si neputinta de a fi alaturi de cei dragi, de a se conforma regulilor impuse de lideri formali cat si informali. In cadrul grupului din celula sa, apar comportamente de rivalitate, conflicte la scurt timp cauza fiind incalcarea spatiului achizitionat de cei mai vechi din celula.

Noul detinut nu se poate conforma regulilor din celula, de aceia el se izoleaza, deoarece incertitudinea generata de lipsa de incredere si respect dintre membrii. Intarziere sau privarea nevoilor si placerilor genereaza frustratie si o tensiune psihica puternica.

Suicidal reprezinta o tulburare a instinctului de conservare, aceasta actiune drastica reprezinta o realitate a complexa a carui fenomenologie poate lua forme diverse:

a). conduite suicidare

b). echivalente suicidare

Intr-un mediu penibil si frustrant in care efortul de adaptare e epuizat, resursele persoanei nu mai ramane decat la recurgerea mecanismelor psihologice de aparare care sa permita persoanei sa reziste o perioada indefinita in universal in care traieste o perioada de timp. Aceste modalitati de aparare pot fi de mai multe feluri: imaturi, nevrotic, narcisiace sau mature, (Butoi T., 2009).

Suicidul este vazut ca "patologie" a disperarii ce atinge profunzimea Eului, astfel Scripcaru Gh., (2003), il aminteste pe Durkheim É. care defineste suicidul drept moarte mediata de un act negative care stapaneste, victima si caruia ii prevede rezultatele.

Detinutii isi inhiba instinctul de teritorialitate deoarece nu-si pot marca teritoriul care le-a fost atribuit; este devastate de amploarea frustrarilor inregistrate a nivelul tuturor celorlalti nevoi; agresivitatea are si alte forme decat cele violente: crearea dependentei, manipularea informatiilor, distribuirea pachetelor, alimente, impiedicarea unora sa participle la activitati recreative, insusirea hainelor aflate in cea mai buna stare.

Sinuciderea pare o conduita individuala care este determinata de profunde motivatii personale; existenta unei frustrari puternice care genereaza o stare de agresivitate indreptata contra sine.

Radulescu S. (1996) ii aminteste pe J. Esquirol, care considera ca sinucigasii sunt "alienati mintal" iar pentru C. Lombroso, tendinta spre sinucidere, la fel ca si pentru omucidere se datoreaza degenerescentei. Conceptia lui Freud despre actul de sinucidere, este cu totul alta, aceasta conduita se datoreaza "pulsiunii mortii, ca instinct primar de autodistructie" (agresivitate indreptata contra eului).

Multi psihologi si psihiatrii considera "suicidul" un act determinat de o stare psihica, "ambivalenta", care implica atat curajul cat si lasitatea care este caracteristica persoanelor suferinde de tulburari afective, (Florian Gh., 2004).

Detinutii pot dezvolta numeroase tulburari psihice, ca reactie fata de privatiune, care apar mai ales la detinutii primari. Butoi T. (2006, p. 221-230), face o clasificare a tulburarilor prezente la indivizi aflati in

In ordinea frecventei lor, se situeaza starile depresive care se caracterizeaza prin urmatoarele forme de manifestare:

disperare, agitatie anxioasa, tentative de suicid, temerile delirante, etc.

Tabloul acesta manifestat este influientat de o serie de factori psihologici:

-rusinea, remuscarile, despartirea brusca de familie

Alt grup de tulburari este constituit de starile confuzionale care apar dupa cateva saptamani sau luni de la depunerea in penitenciar:

dezorientarea tempo-spatiala, privirea ratacita, dureri de cap violente, somn agitate, vise de groaza.

Unele tulburari psihice mai pot fi determinate de sevrajul la care sunt supusi alcoolici. Ei manifesta:- crize anxioase, violente, febra, tremuraturi, agitatie psihomotorie, insomnii puls accelerat.

Autorul Radulescu S. (1996), afirma ca multi psihologi si psihiatrii considera ca exista o stransa legatura intre sinucidere si starea de disperare (sau lipsa de speranta in ceea ce priveste viitorul), cea de depresie (deprimare) si ideatie suicidara (obsesia actului suicidar).

Psihanalistii considera sinuciderea o pulsiune refulata in inconstient si care erupe in constient din cauze externe care aduc pulsinea mortii in planul constiintei (Radulescu S., Banciu D., 1990).

Alternative pentru adaptarea individului la mediu exista destule, dar acestea depend de potentialul psihic al individului, mai ales de experientele sale trecute si contextul social in care se consuma "drama" respectiva.

Motivatiile conflictuale apar acolo unde exista neputinta de a solutiona doua sentimente contradictorii si mai ales cand pulsiunea agresiva se comuta intr-una autoagresiva. Individual infractor prezinta incapacitatea depistarii unei frustrarii, a unor stari conflictuale, dezvolta sentimente de culpabilitate ce ii genereaza dificultati de adaptare la mediu. Sentimentele culpabilitatii apar ca un exces de subiectivitate rupta, care determina tendinte de autopedepsire sau perturbare a tonusului afectiv, (Butoi, T. 2009).

Sinuciderea vazuta ca o ultima speranta, ultima varianta Erwin Ringel a distins 3 constante cu caracter psihologic care intervin in actul suicidar, (Florian, Gh.1996):

restrangerea alternativelor de raspuns

existanta unei situatii deosebit de frustrante sau culpabilizanta pentru individ

Prezenta unor "fantasme" suicidare

Radulescu S. (1996), il aminteste pe Mintz care considera principalele motivatii ale acestui act drastic: agresivitatea orientata catre propria persoana, razbunarea impotriva altor personae, prin inundarea unor sentimente de vinovatie, constientizarea unor greseli trecute, eliberarea de unele sentimente considerate inacceptabile (atractia sexuala pentru o persoana de acelasi sex) dorinta de reincarnare, dorinta de regasire a unei persoane apropiate care este decedata, dorinta de eliberare de stres, durere sau presiuni emotionale.

Scripcaru Gh. (2003), il aminteste pe Schneidman care da urmatoarele caracteristici prezente intr-o conduita:

Scopul devine cautarea solutiei ori reprezinta dorinta de a pune capat unei starii care implica angajarea constiintei

Impulsul constituie o suferinta psihica intolerabila, iar factorul stresant in actul suicidar il constituie frustrarea unor trebuinte psihice. Infractorul sinucigas este dominat de sentimente de disperare, neajutorare vinovatie, teama, lipsa de "elanul vital"

Starea cognitiva in sinucidere este ambivalenta. Perceptia sinuciderii este senzatia de aparare. Si multe altele care totusi nu acopera nici pe deoparte fenomenul suicidar; dar totusi aceasta caracteristica evidentiaza starea de angoasa, constrangere si de disperarea infractorului sinucigas. De asemenea acelasi autor mai evidentiaza cateva din sentimentele care il domina pe infractorul sinucigas, emotii umane cum ar fi rusinea, vinovatia, durerea lipsa de speranta, frica, nesiguranta, incertitudinea, solitudinea, izolarea chiar si boala psihica.

Florian Gh. (1996), in cazul bolilor somatice cu efectul pierderii "elanului vital", mai ales in cazul personalitatii rigide, impulsive si instabile. Principalii factori, pe care ii enumera acelasi autor, cu care se confrunta infractorii in penitenciar sunt in primul rand stresul, apoi retragerea din activitate, conflicte familiale sociale, juridice, care sunt urmate de esecul existential.

Multi dintre autori (Scripcari Gh., 2003; Butoi T., 2009; Florian Gh., 2003; Enachescu C-tin., 2007) il amintesc pe Freud care considera suicidal un act de agresivitate, un act de devianta nereductibila la boala psihica; ca act de agresivitate, devine complementar cu heteroagresivitatea. Suicidal este o crima ratata pentru Hattler, crima reprezinta o sinucidere prin care criminalul doreste sa fie victima. Infractorul sinucigas este considerat un criminal timid sau un potetial criminal.

Psihiatrii apreciaza aceasta conduita dramatica ca fiind o "sociopatie", o reactie de santaj, act de imitatie, sau comportament heteroagresivitate si autoagresivitate, fiind dealtfel cum s-a mai aratat pe parcursul acestui subcapitol, apanajul unor personalitati fragile la care actul suicidar este pretextat de o situatie conflictuala de viata. Termenul de sociopatie releva ca sunt implicate si determinate de natura psihica, si de circumstantele de natura sociala, aceste conduite aberante ale infractorilor coreleaza cu o serie de factori sociali.