Procese psihosociale implicate in formarea imaginii de sine

Procese psihosociale implicate in formarea imaginii de sine

Constituirea sistemului de reprezentari despre noi insine este un proces psihosocial care se manifesta in zona de interferenta dintre individual, microsocial si macrosocial. In consecinta, in cursul acestui proces vor interveni o serie de factori psihosociali care vor mijloci formarea imaginii de sine. Dintre care cei mai importanti sunt urmatorii.

Reflectarea sociala. Pentru a constientiza care sunt trasaturile specifice propriului eu sunt necesare doua conditii principale: a) mediul sociocultural caruia ii apartinem sa propuna o definitie si un etalon pentru caracteristica respectiva; b) grupul social sa "proiecteze" asupra noastra o imagine asupra a ceea ce se considera ca suntem, imagine care - acceptata si interiorizata - devine un element component al imaginii de sine. Astfel, dupa cum remarca G.H. Mead, conceptia care ne-o formam despre noi insine este in cea mai mare parte reflectarea parerilor persoanelor importante din mediul social caruia ii apartinem, fizic si afectiv.

Cercetand modul cum se formeaza aprecierea de sine (un aspect particular al imaginii de sine), K. Gergen a desfasurat urmatorul experiment. Studentii dintr­-o grupa experimentala au fost solicitati ca in cadrul unei discutii directe sa-si evalueze o serie de calitati sau defecte care le sunt caracteristice. S-a folosit ca "element de reflectare sociala" o studenta foarte frumoasa dintr-un an superior. Aceasta trebuia sa comunice celor intervievati un mesaj puternic, de apreciere pozitiva - manifestandu-si discret acordul ori de cate ori subiectul isi evidentia o trasatura pozitiva si dezacordul atunci cand trasatura era negativa. Deci, asupra studentilor era proiectata o anumita imagine (pozitiva, in acest caz), prin intermediul unei persoane semnificative (statutul special al unei studente foarte frumoasa, dintr-un an superior). In cazul functionarii fenomenului de oglindire sociala, studentii din grupul experimental ar fi trebui sa-si modifice sensibil nivelul de autoapreciere in raport cu studentii dintr-un grup martor, unde mesajul pozitiv amintit nu a fost transmis. Ipoteza a fost validata semnificativ de datele experimentale: studentii si-au insusit imaginea pozitiva proiectata asupra lor, constatandu-se si persistenta in timp a imaginii astfel formata (88, 120 s.u.).

Un alt experiment efectuat asupra unor grupuri de copii a vizat medul cum acestia pot fi determinati sa-si modifice comportamentul sub incidenta imaginii care este proiectata asupra lor de catre profesori; s-a avut in vedere gradul in care copiii polueaza mediul lor (Miller, Buckman si Belon, 1975). Unui prim grup i s-a spus ca membrii sai erau foarte ordonati si nu polueaza mediul prin aruncarea de hartii si resturi; unui al doilea grup i s-au explicat motivele pentru care trebuie sa pastreze curatenia si solicitandu-se acest lucru; un al treilea grup nu a suferit nici o influenta, constituind grupul de control. Dupa un scurt timp s-a constatat ca gradul de poluare in primul grup era cu 40 % mai redus decat in cazul celui de al doilea grup, si cu 60 % mai redus fata de grupul de control. Reluandu-se verificarea dupa o perioada, s-a constatat ca noul comportament indus prin reflectare sociala era persistent in timp numai in cazul primului grup.

Insa, trebuie remarcat ca oamenii sunt foarte selectivi in alegerea sau acceptarea unei "oglinzi sociale". Tendinta generala este de a accepta mult mai usor opiniile celor care proiecteaza asupra noastra o imagine pozitiva, si de a respinge - prin ignorare, rationalizare sau discreditare- parerile defavorabile sau care sunt intr-un accentuat dezacord cu propriile noastre opinii. O mare importanta o are pozitia si prestigiul celui care indeplineste rolul de oglinda sociala: cu cat acestea sunt mai inalte, cu atat efectele sunt mai puternice si mai persistente in timp; parerile persoanelor foarte importante devin adesea referentiale esentiale in formarea imaginii de sine.

Observatiile experimentale arata ca nu este totdeauna necesar ca imaginea reflectata sa se refere la propria noastra persoana. Printr-un efect de "halou social", o anumita imagine - pozitiva sau negativa - proiectata asupra cuiva apropiat se rasfrange si asupra noastra, producand efecte indirecte. Insa, in timp ce in cazul unei imagini negative tendinta este de distantare si disociere de obiectul proiectiei, in cazul unei imagini pozitive tendinta este de apropiere, chiar prin invocarea unor legaturi pur formale sau simbolice (ca in cazul sustinatorilor unei echipe de fotbal, care se simt personal gratulati si valorizati atunci cand echipa favorita castiga un meci important). Dupa cum se constata adesea, oamenii sunt dispusi sa faca eforturi considerabile pentru a intra in zona de aura, sau a se alatura celor care au succes sau ocupa o pozitie foarte importanta. Cand fizic acest lucru nu este posibil, se poate recurge la o apropiere simbolica, ca in cazul unor tineri care poarta unele insemne apar­tinand unor organizatii sau grupuri de prestigiu, fara sa existe insa legaturi directe cu acestea. Fenomenul are la baza o puternica nevoie de valorizare soci­ala, chiar daca acest fapt inseamna "impodobirea cu razele de glorie ale altora".

Compararea sociala. Chiar daca asupra lor se proiecteaza o anumita imagine, oamenii sunt adesea nevoia unor confirmari si intariri, Compararea sociala oferind reperele obiective necesare consolidarii imaginii de sine. Dupa cum demonstreaza L. Festinger (1954), procesul compararii sociale este esential atat pentru formarea si modelarea personalitatii , conduitelor interpersonale si imaginii de sine, cat si pentru a se putea stabili ceea ce este bine, adevarat, frumos sau just in viata sociala. Compararea sociala este un proces continuu, care incepe inca din perioada copilariei (faimoasele "intreceri" specifice varstei), capata o pondere deosebita in adolescenta si continua de-a lungul intregii vieti, oferind criterii si zone de certitudine in varietatea si fluiditatea vietii cotidiene. Scolile absolvite, mediul social frecventat, resedinta detinuta, grupurile de apartenenta, statutul material al familiei s.a. constituie in mod curent baza unei continue comparari sociale prin care ne reglam imaginea de sine i atitudinile fata de noi insine si fata de cei din jur.

Jocul de rol: Situatiile sociale in care ne implicam afectiv si motivational sunt de natura sa influenteze anumite zone ale eului si imaginii de sine; aceste influente sunt in consonanta cu rolurile pe care le jucam si ni le asumam. Prin acceptarea si interpretarea unui rol social se produce un fenomen de identificare cu normele care regleaza din punct de vedere sociocultural comportamentul specific respectivului rol, caracteristicile acestuia fiind interiorizate si asumate. In timp, are loc un complex proces de modelare a personalitatii si imaginii de sine, astfel incat observatorul extern avizat poate identifica cu usurinta statutul social sau profesional al cuiva in functie de trasaturile rolului dominant pe care il joaca, trasaturi care au devenit vizibile prin comportamentul general al celui in cauza. Oamenii care interpreteaza roluri publice ajung sa se identifice cu acestea, imaginea de sine modificandu-se sensibil in functie de natura rolurilor si caracteristicile acestora. Astfel, se poate stabili profesia unei persoane, calitatea de conducator sau subaltern, statutul material s.a. ; comportamentul general devine "transparent" in raport cu rolurile principale cu care ne identificam in diferite perioade din viata.

In concluzie la cele prezentate mai sus, rolurile pe care le interpretam cu convingere nu raman un simplu exercitiu exterior si fara consecinte; dimpotriva, acestea modeleaza cel mai adesea personalitatea noastra, conferindu-i calitati care initial apartineau numai rolului jucat, nu si persoanei puse sa interpreteze acel rol. Deci, personajul se insinueaza in structura persoanei, inducandu-i caracteristicile sale.

Diferentierea sociala. Organizarea personalitatii presupune, paralel cu circumscrierea eului, realizarea unei distinctii clare intre eu-celalalt si eu-lume. Aceasta tendinta spre diferentiere incepe din primii ani de viata, mentinandu-se de-a lungul intregii vieti ca un factor motivational dintre cei mai importanti. Intr-un mod foarte activ, majoritatea oamenilor face un efort intens si permanent pentru a-si crea un eu distinctiv si original, actionand in acest sens atat asupra propriei persoane, cat si asupra mediului imediat. Comparatia sociala, pe langa capacitatea de a oferi referentiale in procesul evaluarii psihosociale, constituie si o modalitate directa de identificare a acelor atribute care ofera distinctivitate propriei personalitati.

Nevoia de unicitate, foarte puternica in special in societatea occidentala contemporana, determina oamenii sa evite toate situatiile in care pot fi asemanatori celorlalti. Resurse si eforturi deosebite vor fi investite in scopul obtinerii unei diferentieri si originalitati care sa le marcheze personalitatea si mediul; medul de a se imbraca, obiectele pe care si le procura, amenajarea locuintei, mediul pe care il frecventeaza, hooby-urile si sporturile practicate s.a. - toate acestea vor fi folosite ca modalitati eficiente de satisfacere a nevoii de unicitate. Chiar atunci cand unele dintre aceste elemente par comune (automobile, aparatura electronica de serie, imbracaminte si obiecte personale etc.), ele vor fi investite afectiv cu atribute speciale, astfel incat pentru cel in cauza ele vor capata atributul unicitatii subiective.

al

Numeroase cercetari au fost efectuate in legatura cu factorii si efectele diferentierii sociale, mai ales in cadrul unor comunitati eterogene din punct de vedere etnic, religios, cultural sau economic (McCurie, Snyder, Fromkin, Gergen s.a.). Folosindu-se metoda autodescrierii, s-a constatat ca subiectii chestionati au tendinta generala de a se caracteriza in primul rand prin ceea ce ii deosebeste de ceilalti. Astfel, daca intr-un grup majoritar de albi se gasesc si cativa negri, acestia vor aminti in primul rand ca sunt de culoare, fapt ce nu se intampla daca grupul majoritar este tot de culoare. Oricare ta caracteristica distinctiva este invocata prioritar, ceea ce demonstreaza importanta deosebita a diferentierii sociale in definirea eului si elaborarea imaginii de sine. La nivelul cel mai inalt de obiectivare a personalitatii, creativitatea poate fi considerata o modalitate superioara de diferentiere sociala si interpersonala.

Memoria si imaginea de sine. Elaborarea eului si a imaginii de sine presupune un proces continuu de integrare si interpretare a informatiei endogene si exogene privind propria persoana si relatiile sale cu mediul. Din aceasta perspectiva, este de presupus ca memoria - datorita capacitatii sale de reactualizare selectiva a unor informatii privind istoria individuala, poate influenta profilul si dinamica imaginii de sine.

Se impune necesitatea existentei unor mecanisme de autoreglare spon­tana. (feed-back-uri), care. sa asigure automentinerii imaginii de sine, si a s stemelor atitudinile, relationale si comportamentale pe care le conditioneaza, intre anumite limite de stabilitate si coerenta. De altfel, psihicul uman, datorita calitatilor sale de sistem complex cu autoreglare implica in mod necesar existenta acestor mecanisme la toate nivelurile si in toate formele sale de manifestare; deci, inclusiv la nivelul eului - ca structura centrala a personalitatii si a imaginii de sine - ca modalitate de obiectivare a eului in planul autoreflexivitatii constiente.

Principalele modalitati de automentinere a imaginii de sine in diferitele imprejurari de viata sunt urmatoarele:

Autovalidarea ipotezelor despre sine. Pe baza informatiilor primite din exterior, in urma proceselor de reflectare si comparatie sociala - in special, ne formulam anumite ipoteze despre noi insine, ipoteze care pot capata, prin simplul fapt al existentei lor, o deosebita capacitate structuranta pentru sistemul nostru atitudinal si comportamental. Aceasta capacitate este cu atat mai mare cu cat imaginea formata pe aceasta cale se afla in concordanta cu unele trasaturi ale eului ideal. In aceasta situatie, mentinerea ipotezei despre sine capata o deosebita functie motivationala, determinand alegerea unui comportament social prin care aceasta sa fie validata. De exemplu, daca ne-am format impresia ca suntem un om generos sau curajos, vom cauta sa ne manifestam in asa fel, si in asemenea situatii, incat sa se confirme imaginea formata despre noi insine. Insa, actionand de-a lungul timpului, forta motivationala de autovalidare determina in mod efectiv structurarea pe aceasta directie a personalitatii. Acesta este un mecanism activ, care contribuie la transformarea virtualitatilor in realitate psihologica, respectiv la valorizarea personalitatii pe directia idealurilor si aspiratiilor specifice subiectului.

Afilierea selectiva la mediul social. O alta modalitate de mentinere a imaginii de sine este aceea de a cauta acele medii sociale (persoane, grupuri, organizatii, activitati, profesii s.a.) care sa corespunda in cea mai mare masura aspiratiilor si motivatiilor esentiale ale eului. Prin aceasta afiliere selectiva la mediu oferim celorlalti informatii care sa le permita sa ne interpreteze in sensul propriei imagini pe care o avem despre noi insine. Cercetarile arata ca eforturile oamenilor de a oferi celorlalti informatia care sa corespunda propriilor imagini despre ei insisi este cu atat mai mare cu cat exista semnale ca acestia nu ii apreciaza in sensul dorit.

De exemplu, daca ne consideram o persoana sociabila, iar din partea celor din jur primim semnale prin care ni se recunoaste aceasta caracteristica, nu vom face eforturi deosebite de a o sublinia in continuare; dimpotriva, daca primim semnale ca cei din jur nu ne considera ca atare, vom incerca toate mijloacele de a le demonstra aceasta trasatura, recurgand chiar la gesturi si actiuni ostentative.

Rationalizarea opiniilor contrare. Fara indoiala, nu toate informatiile pe care le primim din partea celor din jur concorda cu imaginea pe care ne-am format-o despre noi insine. In acest caz pot intra in functiune o serie de mecanisme psihosociale prin care vom incerca sa modificam opiniile neconcordante: persuasiunea, amplificarea informatiei favorabile validarii propriei opinii, ignorarea opiniilor nefavorabile sau "rationalizarea" acestora. In sens psihanalitic, prin rationalizare se intelege un procedeu prin care subiectul incearca sa dea o explicatie coerenta din punct de vedere logic, sau acceptabila din punct de vedere moral, unei atitudini, actiuni, idei sau sentiment, ale caror motive reale nu ii sunt accesibile, sau sunt de neacceptat in plan afectiv si motivational (v.116).            Avand multiple articulatii inconstiente, rationalizarea

constituie o modalitate frecventa de a face compatibila o anumita imagine pe care ne-am format-o despre noi insine cu opiniile care o contrazic. in acest caz se cauta "explicatii rationale", prin invocarea unor trasaturi ale persoanei care emite asemenea opinii neconvenabile: "nu intelege despre ce este vorba", "este invidioasa", "vrea sa se razbune" etc. Desigur, exista si posibilitatea ca in situatia in care opiniile contrare sunt numeroase, sau provin din partea unor persoane cu un inalt prestigiu profesional sau moral, subiectul sa incerce sa-si modifice propria sa imagine, prin intermediul reflectarii si comparatiei sociale.

Trebuie remarcat ca si mecanismele de aparare a eului la care ne-am referit anterior intervin in procesul complex al mentinerii imaginii de sine in conditiile unei mari variabilitati a stimulilor care actioneaza asupra subiectului si a diversitatii situatiilor sociale in care acesta este implicat.