Psihologie
PERSONALITATEA - conceptul de personalitate, perspective de abordare a personalitatii, structura personalitatii
PERSONALITATEA
Motto: Dintre lucrurile cele mai de pret pe care le are omul, acela de
a fi capabil sa se introspecteze, de a incerca sa-si descifreze propria
personalitate, mi se pare a fi un lucru de o insemnatate exceptionala.
Mulk Raj Anad
I. Conceptul de personalitate
II. Perspective de abordare a
personalitatii:
Perspectiva
atomista
Perspectiva
structurala
Perspectiva
sistemica
Perspectiva
psihosociala
Perspectiva
umanista
III. Structura personalitatii
IV. Concluzii
I. Conceptul de personalitate
Personalitatea este obiectul mai multor stiinte, fiecare dintre acestea
considerand-o dintr-un unghi specific (antropologia biologica si culturala,
sociologia, stiintele educatiei, medicina psihosomatica, istoria).
Personalitatea
este un sistem bio-psiho-socio-cultural, care se constituie fundamental in
conditiile existentei si activitatii, incepand cu primele etape ale dezvoltarii
individului in societate.
Din punct de vedere psihologic,
trebuie facuta distinctia in cadrul sistemului psihic uman, dintre fenomenele
locale, accidentale, variabile si cele constante, invarianti, sub forma de
trasaturi sau structuri in organizarea psihologica a subiectului.
Personalitatea reprezinta un
ansamblu sistemic, deosebit de complex al programelor, structurilor
profunde, trasaturilor, precum si organizarea lor privind omul concret in
ceea ce are el unic, original, relativ stabil.
|
Fiecare ne nastem cu un potential
uman nativ care se valorifica si dezvolta treptat prin socializare si enculturatia
(asimilarea valorilor si comportamentelor sub forma unei invatari continue).
II. Perspective de abordare a
personalitatii
1. Perspectiva atomista este cea mai veche, dar a continuat in diferite forme sa circule pana
in zilele noastre. Ea se bazeaza pe de o parte, pe descompunerea personalitatii
in elementele sale componente, urmarind studierea legitatilor lor de functionare,
iar pe de alta parte, pe identificarea elementului primar sau constituantul
fundamental al acesteia.
Astfel, cea mai veche orientare este a medicului antic Hipocrates,
urmat de Galenus, cu privire la temperament,
care este explicat naiv, prin amestecul celor patru humori socotite ca
fundamentale (sange, fiere neagra, fiere galbena si saliva) din care una ar
domina, de unde si denumirile care s-au pastrat de: coleric, sangvinic,
flegmatic si melancolic. Ipoteza humorala a fost eliminata, dar este confirmat
faptul ca teoria este constitutiv-organica.
Mult mai tarziu, I.P.Pavlov (1849-1936) fiziolog rus, a stabilit cele
4 tipuri de ANS (activitate nervoasa superioara) in functie de modul cum se
combina insusirile de forta, mobilitate, echilibru, intre cele doua procese
nervoase de baza: excitatia si inhibitia, in caz de neechilibru neputand sa
intervina numai predominarea fortei excitative.
Aceste trei insusiri de baza privind functionarea sistemului nervos
prezinta gradatii: pentru forta: puternic/slab, pentru mobilitate: mobil/inert,
pentru echilibru: echilibrat/neechilibrat.
Prin combinarea dintre insusiri in prim plan apar patru tipuri de
sistem nervos (prin extensie de ANS) care sunt corespondente, relativ, cu cele
patru temperamente descrise in antichitate de Hipocrates:
-insusirile de forta delimiteaza tipul puternic
tipul slab
-insusirile de mobilitate
(trecerea de la excitatie la inhibitie): tipul mobil
tipul inert
-insusirile de echilibru: tipul echilibrat
tipul neechilibrat
Tipul
puternic-mobil-echilibrat: temperamentul sangvinic
Tipul
puternic-neechilibrat-excitabil: temperamentul coleric
Tipul
puternic-echilibrat-inert: temperamentul flegmatic
Tipul slab: la
baza temperamentului melancolic
Medicul psihiatru german Ernst
Kretschmer (1888-1964) propune o tipologie dupa constitutia corporala, care
coreleaza cu o anume tipologie temperamentala si cu predispozitia pentru
anumite maladii psihice.
El identifica:
Tipul picnic caruia ii corespunde ca profil psihologic ciclotimicul
(gr. Kylos-cerc, thyma-stare), dispozitie spre o evolutie
tonico-afectiva, ciclica, sinusoidala, cu alternante intre stari active si
depresive).
Sunt oameni cu talie joasa, scunzi, fata rotunda, ten fin, strat de
grasime la suprafata trunchiului, putin increzatori in puterile lor, tematori,
dintre ei se recruteaza bolnavii maniaco-depresivi si hipomaniacii.
Tipul leptosom sau astenic, cu talie inalta, membre lungi si subtiri, sistem osteomuscular
firav, oameni cu caracter normal, hipersensibili, dominati de introversie. Dupa
E. Kretschmer acestia prezinta predispozitii pentru boli schizoide si
schizofrenie.
Tipul atletic este un tip intermediar care este dezvoltat armonios din punct de
vedere fizic, echilibrat relational, apreciat ca fiind normal din punct de
vedere psihic.
In 1926, W.E.Sheldon
propune o tipologie morfo-fizio-psihologica dupa gradul de dezvoltare a 3 celor
foite germinative:
-endomorf- dezvoltare
corporala predominant interna, dezvolta:
n Tipul visceroton(care se apropie de cel picnic din tipologia anterior prezentata)
dominat de activitati organice, interne, mai ales de nutritie, prefera
ceremoniile, relaxarea in pozitie de miscare iar din punct de vedere emotional
reactiile sunt uniforme; sunt extraverti;
-mezomorf- dezvoltare
corporala echilibrata, dezvolta:
n Tipul somatoton dominat de activitatea sistemului muscular; iubeste sportul, riscul
in activitati pragmatice, vocea este neretinuta, maniera de comportare are
caracter deschis, direct,uneori dura;
-ectomorf-dezvoltare
corporala predominant externa se regaseste in
n Tipul cerebroton, dominat de activitatea sistemului nervos; pozitia, miscarile ii sunt
retinute, inhibate, tendinte de insingurare, sociofobii. Se remarca prin
activism intelectual si afectiv. In randul lor schizofrenia este boala psihica
intalnita.
Hans
Y. Eysenck (n.1916-psiholog britanic de origine germana) a utilizat pentru
identificarea aspectelor fundamentale ale personalitatii o tehnica ce poarta
denumirea de analiza factoriala. El
sustine ca exista 2 dimensiuni esentiale ale personalitatii in functie de
nivelul de nevrozism: instabilitate si stabilitate. Acestea se coreleaza cu
tipologia propusa de C.Gustav Jung
(1875-1961), psihiatru elvetian bazata pe orientarea predominanta spre lumea
interna in functie de care a descris 2 tipuri: extrovert si introvert.
Modelul de personalitate al lui
H.Y.Eysenck ordoneaza pe doua axe (una verticala si una orizontala) cei 4
factori si astfel delimiteaza urmatoarele tipuri:
-extrovert stabil- sangvinic,
-introvert stabil- flegmatic,
-extrovert instabil-coleric,
-introvert instabil- melancolic.
Fiecare factor principal este compus din factori secundari: de exemplu
pentru extrovert acestia sunt dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de
asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitea, chibzuinta si
responsabilitatea in timp ce pentru introvert sunt respectul de sine, bucuria,
teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovatia.
Mai tarziu, in 1976 a adaugat si a treia dimensiune psihoza, dandu-si
seama ca acest aspect al personalitatii nu se justifica prin extroversiune si
introversiune. La majoritatea oamenilor se identifica factori si dintr-o
categorie si din cealalta si acestia poarta denumirea de ambivert.
O teorie la fel de celebra, bazata
tot pe analiza factoriala a fost elaborata, in 1965 de Raymond Cattell, autorul testului 16PF, potrivit careia exista 16
factori esentiali de personalitate pentru definirea profilului oricarui om.
In
concluzie, valoroase explicativ si analitic, teoriile de tip atomist raman
totusi tributare diviziunii componentelor, omiterii unitatii, integralitatii
personalitatii.
2.Perspectiva structurala apreciaza personalitatea pornind de la global, la intreg, de la
organizarea si ierarhizarea elementelor componente.
Pentru scoala gestaltista personalitatea este o configuratie, un ansamblu
de elemente.
Perspectiva configurationista, rezultat al trasaturilor este sustinuta si de J.P.Guilford pentru care unicitatea personalitatii rezulta din
modul concret de organizare, structurare si interrelationare si nu din numarul
trasaturilor. J.P.Guilford a identificat aproape 100 de factori, majoritatea de
natura intelectuala.
S-au identificat puncte comune intre perspectiva atomista si cea
structurala. Cea mai evidenta este tendinta de identificare a factorilor dar si
cea de a doua se impune prin surprinderea caracterului global si unitar al
personalitatii si are in vedere dinamica sa in baza structurarii si evolutiei
componentelor sale in timp.
Kurt Lewin (1890-1947) psihosociolog american de origine germana, interesat de
dinamica grupului, sesizeaza in structura personalitatii 3 momente succesive:
Etapa structurii globale-este una de tip primar, nediferentiata, slab structurata, mai ales in
privinta conexiunilor interne. Este evidenta in jurul varstei de 3 ani.
Etapa structurii semidezvoltate-in interiorul structurii initiale se diferentiaza functiile si creste
gradul de interdependenta corelativa. Cel mai pregnant se evidentiaza in
preadolescenta.
Etapa structurilor dezvoltate in care sunt deja maturizate prin tipurile de structuri si prin
maximalizarea conexiunilor de tip reglator dintre ele, ceea ce asigura coerenta,
stabilitate. Se dezvolta dupa varsta adolescentei pe masura maturizarii actionale
si sociale.
Studiile de analiza
factoriala sunt folosite pentru identificarea structurii personalitatii
considerata capacitate definitorie.
3. Perspectiva sistemica are la baza teoria sistemica avand ca
punct de referinta sistemul, in cadrul caruia elementul devine important numai
in masura in care este interpretat ca sistem, deci ca ansamblu de relatii, de
interactiuni si interdependente. Elementul trebuie raportat la context, ceea ce
intr-un context este element, in altul devine sistem. Acest lucru este posibil
pentru ca elementele se unesc in subsisteme.
Personalitatea este o
unitate integrativa, superioara, un sistem supraordonat ce nu se poate reduce
la procese, functii psihice si nici nu se adauga la structurile biologice sau
psihocomportamentale primare. Este un sistem dinamic, hipercomplex, cu
organizare ierarhica plurinivelara, care dispune de intrari-stari-iesiri,
asemeni oricarui sistem.
Forta personalitatii, unitatea,
stabilitatea ei se probeaza mai ales prin puterea de a surmonta, de a domina si
chiar de a se impune in raport cu o situatie, ceea ce inseamna ca exista o
dinamica in evolutia sa.
Din perspectiva dinamismului
personalitatii, contributia lui Sigmund
Freud (1856-1939), medic austriac, fondatorul psihanalizei (conceptie
teoretico-metodologica centrata pe studierea vietii psihice interioare a
subiectului) este revelatoare.
Psihanaliza nu se limiteaza
doar la descrierea si clasificarea fenomenelor ci are in vedere elementele de
determinare ale vietii psihice interioare si schimbarea finalitatii psihologice
de la cea de tip explicativ la una ameliorativa, psihoterapeutica, umanista.
Dupa S. Freud personalitatea
rezulta din actiunea a 3 forte dispuse la 3 niveluri supraetajate: eul,
supraeul si sinele.
Sinele reprezinta nivelul inconstientului, sediul impulsurilor instinctive,
dominate de principiul placerii, al reducerii tensiunii situat in afara rationalului.
Eul
(ego), dimpotriva este forta constienta,
organizatoare ce actioneaza dupa principiul realitatii si implica gandire, ratiune,
control asupra pornirilor tensionate din inconstient. Trebuinta in stare activa
este expresia unui dezechilibru care creeaza la nivel inconstient o puternica
stare de tensiune ce se exercita ca o forta asupra constientului (al eu-lui)
care trebuie sa gaseasca modalitatea de descarcare, de reducere a tensiunii.
Supraeul
sau superegoul reprezinta sistemul normelor
social-morale insusite de individ, interiorizate pe baza de deprinderi morale,
de motive. Supraeul detine atat o zona din inconstient cat si una din constient
exercitand control, determinare asupra eu-lui dar si asupra sinelui. Este
depozitarul valorilor socio-morale.
Atata timp cat intre cele 3
instante exista echilibru viata personalitatii decurge firesc, in schimb atunci
cand apar tensiuni, cum este cazul unor instincte care nu pot fi satisfacute,
ele sunt refulate, trimise in inconstient. Acolo nu dispar, nu sunt inactive,
ci pot reveni cu forta sporita pentru a fi satisfacute. Cu cat conflictul
dintre libidou (forta, puterea instinctelor sexuale) si constiinta este mai
mare, cu atat instinctele refulate cauta cai proprii de a se satisface, chiar
impotriva vointei si vrerii constiintei.
La nivelul celor 3 instante
apar mecanisme de defulare, de descarcare ce permit organismelor sa se
echilibreze: de exemplu unele apar sub forma visului (inconstient), in cazuri
mai grave apar stari morbide, obsesive, nevrotice.
La nivelul subconstientului
se dezvolta actele ratate (lapsusuri, erori de lectura, de scris) bazat pe automatisme iar modalitatile de
defulare constiente pot fi grosiere (explozii, reactii nestapanite, violente)
sau rafinate, prin suprimarea tensiunii in alt gen de activitate decat cea
obligatorie, curenta ( creatii, hobby-uri).
Dintre cele 3 instante, dupa
opinia lui Freud, cea mai importanta este a doua, subconstientul, intrucat
trebuie sa satisfaca cerintele sinelui, ale Supraeului si Realitatii, sa fie un
mediator intre cerintele aparatului psihic.
4. Perspectiva psihosociala are in vedere cunosterea personalitatii
concrete, asa cum reactioneaza firesc in sistemul interrelatiilor, pe baza
statusurilor si rolurilor indeplinite.
In aceasta perspectiva, esenta
personalitatii o reprezinta ansamblul relatiilor sociale, atat cele
macrosociale (economice, politice, juridice, morale, religioase etc.) cat si
cele microsociale (familiale, scolare, profesionale, de vecinatate, etc.)
A.Kardiner vorbeste de un nucleu de baza iar R.Linton de personalitati de statut, configuratii psihologice
comune membrilor dintr-un anume mediu social sau cu un anume statut.
Perspectiva psihosociala
presupune o tripla interpretare a personalitatii:
Situationala-
personalitatea ca produs al situatiilor, imprejurarilor, o raportare la situatiile
care le traieste, provoaca, suporta, valorifica, respectiv la contextul social;
Relationala-studiaza
personalitatea in relatie cu alta, pentru a vedea cum se acomodeaza, adapteaza,
coopereaza;
Grupal-raportarea la
grup, considerandu-l nu doar ca un simplu context, ci ca instrument de formare
a personalitatii.
Daca individul are
personalitate, grupul are similaritate, care cu cat va fi mai puternica, mai
coerenta cu atat va influenta personalitatea fiecaruia.
5. Perspectiva umanista
Psihologia umanista,
orientare ce s-a impus incepand cu a doua jumatate a secolului XX, prin Abraham Maslow, Carl Rogers, Charlotte
Buhler, psihologi americani, J.Cohen
(englez) si francezul A.de Peretti propune
o personalitate care sa traiasca sansele implinirii, satisfactiei, succesului,
sa constuiasca relatii de colaborare, solidaritate si pe aceasta baza sa se
implice in marile probleme ale omului si omenirii (boala, sanatate,
fericire/nonfericire, exploatare, fraternitate, razboi, pace).
Pentru Carl Rogers, unul dintre initiatorii teoriei umaniste,
personalitatea trebuie sa se centreze pe dezvoltarea necesitatii de
autoactualizare ( de dezvoltare a potentialului propriu) si a necesitatii pretuirii,
atat a celei de tip neconditionat ( fiecare este pretuit de 1,2 persoane
indiferent de tipul sau de comportament) si a celei de tip social-valoric,
ultima dependenta de ceea ce se numeste conditii de valoare, care impun cunoastere
si respectare.
Marele caracterolog american
G.Allport sustine ca trasaturile
personalitatii se ierarhizeaza, unele fiind dominante, altele subordonate, la
fiecare impunandu-se una, doua trasaturi dominante, cardinale, care le
controleaza pe toate celelalte. Acestea sunt urmate de trasaturile principale,
in numar de 10-15 care, deoarece sunt caracteristice individului se pot
identifica cu usurinta. In afara acestora, sute, chiar mii sunt trasaturile
secundare, slab exprimate, lipsite de continuitate, uneori negate chiar de
subiectul insusi.
George Kelly in 1955 a formulat o teorie potrivit careia fiecare
dintre noi isi elaboreaza un set de constructe personale in baza experientei
proprii, le utilizeaza pentru a intelege lumea, pe cei din jur si in luarea
deciziilor.
Constructele personale pot
fi locale sau generale, au caracter bipolar (ex. sensibil, insensibil) si sunt
folosite in evaluarea celorlalti. Potrivit lui G.Kelly, fiecare avem un set de
8,9 constructe supraordonate (bun/rau) si altele mult mai numeroase,
subordonate. Personalitatea apare ca un sistem de constructe ce se integreaza
unele pe altele, constructe de constructe-situate la mai multe niveluri
ierarhice.
Pentru analiza constructelor
personale, el a elaborat o grila, repertoriu, considerata a fi primul test de
personalitate ce ofera o intarire profunda a felului in care un om isi intelege
lumea.
III. Structura personalitatii
Structura personalitatii include:
Subsistemul de orientare al
personalitatii (motive, interese, aspiratii, inclinatii, convingeri, idealul de
viata);
Subsistemul bioenergetic al
personalitatii- Temperamentul;
Subsistemul instrumental al
personalitatii -Deprinderi, priceperi, obisnuinte, aptitudini si capacitati,
creativitatea si potentialul creativ;
Subsistemul relational valoric si
de autoreglare- Caracterul
IV. Concluzii
Analizand multiplele teorii
ale personalitatii, Montmolin, arata ca ideile care apar cel mai frecvent in
cadrul diverselor teorii asupra personalitatii sunt:
ideea de totalitate,
personalitatea fiind privita de majoritatea autorilor ca un ansamblu de
trasaturi, ca un agregat, ca un sistem de procese si functii psihice;
ideea de individualitate, care se refera la caracterul unic, original al personalitatii, pe
baza caruia putem diferentia un individ de altul;
ideea de concret, in
sensul ca o cunoastere a personalitatii ne permite o predictie cu privire la
ceea ce va face in mod concret un individ intr-o anumita situatie;
ideea de unitate,
personalitatea presupunand organizare, caracter sistemic;
ideea de stabilitate, trasaturile de personalitate reprezantand constante ale
comportamentului.
BIBLIOGRAFIE
Allport G.W.,
Structura si dezvoltarea personalitatii, E.D.P.,1991;
Freud S.,
Introducere in psihanaliza, Prelegeri de psihanaliza, Psihopatologia vietii
cotidiene,E.D.P., 1992;
Hayes N.,
Orrell S., Introducere in psihologie, Ed.All, 1997;
Holdevici I,
Psihologia succesului, Ed. Ceres, Bucuresti, 1993;
Zlate M., Eul si
personalitatea, Ed.aIIa, Ed.Trei, 1999.
 |
|
Psihologie
|
|
|
Analize pe aceeasi tema
|
|
| Ramai informat |
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu. |
Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.
|
|
|
| |
