Iezuitii si Collegium Russicum

Iezuitii si Collegium Russicum.

Printre nenumaratele cauze care au determinat Vaticanul sa ho­tarasca inceperea primului razboi mondial, prin indemnarea lui Franz Iozef, imparat al Austriei, de a "pedepsi crunt pe sarbi", una din cele mai importante a fost, dupa cum am vazut, dorinta de a da o lovitura de­cisiva bisericii ortodoxe, aceasta biserica rivala de secole.

In spatele micii natiuni sarbe Vaticanul vedea Rusia, traditionalul protector al bisericii ortodoxe din Balcani si din Europa de Est; si lo­vind Serbia, tintea si Rusia. Iata ce scria Pierre Dominique: "Pentru Roma, aceasta afacere a devenit de o importanta vitala: o victorie a monarhiei apostolice asupra tarismului putea fi considerata ca o victorie a Romei asupra bisericii schismatice din Est".

Conducerea bisericii romane nu s-a indoit nici o clipa ca o asemenea victorie ar putea fi obtinuta fara un macel gigantic. Riscul, sau mai bine zis certitudinea acestuia, a fost acceptat, pentru ca aliantele il faceau inevitabil. Indemnat de secretarul sau de stat, Merry del Val, Pius X nu l-a tinut secret si insarcinatul cu afaceri al Bavariei scria guvernului sau in ajunul conflictului: "El (papa) nu crede ca armatele franceze si ruse ar reusi intr-un razboi impotriva Germaniei" (Baverische Dokumente zum Kriegsausbruch, III, pag. 206).

Aceste calcule josnice s-au dovedit a fi gresite. Primul razboi mon­dial, care a devastat nordul Frantei si a lasat in urma lui cateva mili­oane de morti, nu a implinit dorintele Romei; in schimb a divizat Austro-Ungaria, lipsind Vaticanul de cea mai importanta fortareata din Europa si i-a eliberat pe slavii care faceau parte din acea dubla monar­hie a stapanirii apostolice a Vienei.

In plus, revolutia rusa a eliberat de sub controlul Vaticanului pe acei romano-catolici - din care mare parte de origine poloneza -  care traiau in fostul imperiu tarist.

Infrangerea a fost totala. Dar cu recunoscuta-i rabdare si migala, biserica romana era gata sa reinceapa cu noi eforturi atacul asupra Estului, fapt care se combina atat de bine cu ambitiile pangermanismului.

De aici, asa cum am mentionat mai devreme, iesirea la suprafata a dictatorilor si cel de al doilea razboi mondial cu ororile sale; lichidarea (dezmembrarea} Poloniei si "catolicizarea fortata" a Croatiei erau numai doua exemple atroce ale acestor orori.

Nu avea nici o importanta ca 25 de milioane au murit in lagarele de concentrare, ca alte 32 de milioane de soldati au murit pe campul de lupta si 29 de milioane au fost raniti si mutilati; acestea sunt statisticile oficiale ale ONU si arata marimea acelui macel! De aceasta data, con­ducerea bisericii romane credea ca scopurile sale fusesera atinse; si se putea citi in ziarul 'Basler Nachrichten' din Basel: "Actiunea germana asupra Rusiei ridica problema evanghelizarii acestei tari; Vaticanul es­te foarte interesat in aceasta" ("Basler Nachrichten", 27 martie 1942).

Si acest extras dintr-o carte menita sa-l glorifice pe Pius XII: "Vaticanul si Berlinul au incheiat un pact care permitea misionarilor catolici de la Collegium Russicum sa patrunda in teritoriile ocupate si sa plaseze teritoriile Baltice sub nunciatura Berlinului" ("Mesaje din timpul razboiului, adresate lumii", de Pius XII).

Catolicizarea Rusiei era pe punctul de a incepe sub protectia Wehrmacht-ului si SS-ului in acelasi mod in care fusese facuta in Croatia de catre Pavelici si asociatii lui, dar la o scara mult mai mare. Acesta era cu adevarat un triumf pentru Roma!

Ce dezamagire apoi cand atacul hitlerist s-a oprit in fata Moscovei si cand von Paulus si armata sa au fost prinsi la Stalingrad! Era in perioada Craciunului din 1942 si se poate citi din nou mesajul - mai degraba o vibranta chemare la arme - adresat "natiunilor crestine" de catre Sfantul Parinte: "Acesta nu este un timp pentru plangere, ci pentru actiune. Fie ca entuziasmul pentru cruciada sa cuprinda crestinatatea si chemarea Dumnezeu o vrea sa fie auzita; fie ca noi sa fim gata sa ne sacri­ficam si sa slujim ca cruciatii din vechime Noi va rugam si va imploram sa luati asupra voastra gravitatea si grozavia situatiei Cat despre voluntarii care participa la aceasta sfanta cruciada a timpurilor moder­ne, ridicati sus stindardul si declarati razboi intunericului acelei lumi care este despartita de Dumnezeu".

In aceasta zi a nasterii lui Isus suntem departe de "pacea crestina". Aceasta cuvantare razboinica nu era expresia acelei "stricte neutralitati" cu care se auto-magulea Vaticanul cand era vorba de probleme in­ternationale. Acea cuvantare era cu atat mai nepotrivita cu cat Rusia era aliatul Angliei, Americii si Frantei libere! Zambim cand citim vehementele contestatii ale aparatorilor lui Pius XII, care ne spun ca razboiul lui Hitler nu a fost o cruciada, cand acest cuvant apare clar mentionat in mesajul Sfantului parinte. "Voluntarii" pe care papa ii chema la arme, acestia erau din Diviziile "Azul" si din cei recrutati de cardinalul Baudrillart la Paris. Acesta declarase pe 30 iulie 1941: "Razboiul lui Hitler este un plan nobil de aparare a culturii europene".

Notam, totusi, ca Vaticanul nu mai este interesat in apararea aces­tei culturi, caci el tinde sa revolte natiunile Africii impotriva Frantei. Pius XII spunea: "Biserica catolica nu se identifica cu cultura Vestului" ( 'Le Monde', 13 aprilie 1956).

Inselatoriile si contradictiile grosolane sunt interminabile, mai ales din partea celor care-l acuza pe Satan a fi "tatal tuturor minciunilor"!

Campania din Rusia a armatelor hitleriste, "acesti nobili aparatori ai culturii europene", a fost sustinuta si a avut parte si de implicarea iezuitilor care converteau oameni. Cineva ar fi mirat de ceea ce facea Sfanta Tereza inainte de acest dezastru! Pius o numise (Pius XI) "sfanta care patrona nefericita Rusie" si Canonul Coube a reprezenta stand in picioare "zambind, dar tot atat de teribil ca o armata pregatita pentru lupta cu gigantul bolsevic".

Isi daduse duhul sfanta din Lisieux - folosita pentru tot feluri de lucrari de catre biserica -  sub marea si gigantica sarcina data aces­teia de catre Sfantul Parinte? Nu ar fi de mirare.

Dar, in locul micutei sfinte, exista inca Regina cerului care isi asumase deja raspunderea in 1917 de a aduce inapoi in turma bisericii romane pe schismatica Rusie. Sa citim ce scrie 'La Croix' despre asta: "Le vom reaminti cititorilor nostri ca insasi Fecioara din Fatima promisese convertirea rusilor, daca toti crestinii ar fi executat cu sinceritate si bucurie toate legii evanghelice" ('La Croix', 11 iunie 1947).

Vrem sa subliniem ca, potrivit preotilor iezuiti care sunt mari specialisti in lucruri miraculoase, Mijlocitoarea cereasca recomanda, ca fiind foarte eficace, folosirea rozariului. Aceasta fagaduinta a Fe­cioarei a fost pecetluita de "un dans al soarelui", o minune care s-a petrecut din nou in 1951, in gradinile Vaticanului, numai in folosul lui Pius XII.

Cu toate acestea, rusii au patruns in Berlin, in ciuda cruciadei cerute de papa - si, pana acum, conationalii lui Hrusciov nu s-au arata nerabdatori, din cate stiu, sa apara in haine de pocainta si cu lanturi de gat la usa catedralei Sfantul Petru.

Ce a mers gresit? Nu au facut crestinii destule rugaciuni cu roza­riul lor? Nu se implinise numarul de "zeci" de rugaciuni cerut din cer? Am fi tentati sa credem ca aceasta ar fi cauza daca, desigur, nu ar exista anumite detalii obscene in povestea legendara a Fatimei. Promisiunea convertirii Rusiei, data vizionarei Lucia in 1917, a fost scoasa la lumina abia in 1941, cand a devenit calugarita si a fost facuta pu­blica in octombrie 1942 de cardinalul Schuster, un partizan aprins al Axei Roma-Berlin; a fost facuta publica la cererea, sau sa zicem ordinul lui Pius XII, acelasi Pius XII care trei luni mai tarziu facea sus mentionata chemare la cruciada.

Foarte "edificator", desigur: unul din apologetii Fatimei admite ca din aceasta cauza, problema "si-a pierdut in mod evident ceva din valoarea profetica" (Michael Agnellet, "Miracolul de la Fatima", pag.54). Acesta este ultimul lucru care s-ar putea spune despre ea! Un anumit canonic, mare specialist in problema 'miracolelor portugheze', ne spune ca pe o confesiune: "Trebuie sa marturisesc ca, in ceea ce ma priveste, am adaugat cu mare repulsie la prima mea editie textul facut public de Eminenta sa, Cardinalul Schuster" (Canon Barthas, "Fatima, miracolul sec. XX"). Intelegem, desigur, bunele intentii ale canonului Barthas

Deci, Sfanta Fecioara i-a spus pastoritei Lucia, in 1917: "Daca cerintele mele vor fi luate in seama, Rusia va fi convertita", povatuind-o in acelasi timp sa tina secretul numai pentru ea. Atunci cum ar fi putut crestinii sa afle cerintele si sa le respecte? "Credibile quia ineptum".

Se pare ca, din 1917 pana in 1942, 'nenorocita Rusie' nu a avut ne­voie de rugaciuni oferite in numele ei, dar ele au fost cerute de urgenta numai dupa infrangerea nazistilor la Moscova si atunci cand von Paulus a fost prins la Stalingrad!

Singura concluzie pe care o permite aceasta dezvaluire tarzie este urmatoarea: supranaturalul este un lucru puternic, dar trebuie manuit cu multa atentie.

Dupa Montoire, generalul iezuit Halke von Ledochovschi vorbise deja cu trupa sa despre prima adunare generala a Companiei care ar urma sa aiba loc la Roma dupa capitularea Angliei, adunare a carei importanta si stralucire nu si-ar fi gasit egal in intreaga istorie a Companiei!

Dar Cerul a hotarat altfel, in ciuda Sfintei Tereza si a Doamnei de la Fatima. Marea Britanie si-a adunat toate puterile in fata inamicului, Statele Unite au intrat in razboi (chiar daca parintele iezuit Coughlin s-a straduit tare mult sa nu se intample aceasta), aliatii au debarcat in Africa de Nord iar campania nazistilor in Rusia a fost un dezastru. Pentru Ledochovschi aceasta a insemnat prabusirea marelui sau vis. Exterminatorii din randurile Wehrmacht-ului si SS-ului se retrageau im­preuna cu convertitorii iezuiti. Sanatatea generalului nu a rezistat acestui dezastru si acesta a murit.

Sa vedem insa ce este acest 'Russicum' pe care Pius XI si Ledochovschi l-au adaugat, in 1929, organizatiei si asa destul de bogate si variate a bisericii romane. "Odata cu Constitutia apostolica 'Quam Curam', Pius XI a creat acest seminar rusesc, in Roma, unde tineri apos­toli de toate nationalitatile puteau primi pregatirea, 'cu conditia ca ei sa adopte, inainte de toate, ritualul religios slav-bizantin, si apoi mintile lor erau prelucrate in asa fel incat sa se dedice in intregime indatoririi de a aduce Rusia inapoi la turma lui Hristos" ('Noua casa' Viitorul catolic - 7 decembrie 1958).

Acesta era scopul colegiului pontifical rus, numit 'Collegium Russicum', al Colegiului pontifical Oriental si al Colegiului Roman - toate aceste trei centre fiind administrate de Compania lui Isus. La Colegiul Roman - din Piata del Gesu, 45 - gasim pe ucenicii iezuiti, si printre acestia pe unii care poarta numele de 'Russipets', caci ei sint destinati sa mearga in Rusia. Credinciosii ortodocsi ar trebui sa fie foarte atenti, caci foarte multi campioni valorosi sint hotarati sa-i sfarame. Trebuie sa mentionam, totusi, ca mai sus numitul "Noua casa", afirma: "Toti acesti preoti sint desigur destinati sa plece in Rusia. Dar acest proiect nu se poate realiza in momentul de fata".

Potrivit acestei publicatii speciale, presa sovietica numea pe acesti apostoli, "parasutistii Vaticanului". Si, din marturia unui om bine informat asupra subiectului, am ajuns la concluzia ca aceasta denumire li se potriveste foarte bine. Persoana in cauza nu este altul decat iezuitul Alighiero Tondi, profesor la Universitatea pontificala gregoriana, care a respins exercitiile spirituale ale lui Ignatiu de Loyola, nu fara valva, si a demisionat din Companie.

Putem citi urmatoarele, intre alte declaratii, intr-un interviu acordat de acesta unui ziar italian: "Activitatea din Collegium Russicum si din alte organizatii legate de acesta este foarte variata. De exemplu, impreuna cu fascistii italieni si cu ceea ce a mai ramas din nazismul german, iezuitii organizeaza si coordoneaza numeroase grupe anti rusesti, grupe aflate sub ordinele autoritatii ecleziastice. Scopul cel mai inalt este de a fi gata pentru rasturnarea guvernului din Est. Finantarea este facuta de organizatiile ecleziastice conducatoare. Aceasta este activitatea la care recurg capii clerului. Tot acestia ar putea repede sa-si dezbrace sutanele atunci cand sint acuzati ca se amesteca in politica, indemnand episcopii si preotii din Est sa conspire impotriva guvernelor lor.

Cand am discutat cu iezuitul Andrei Urusov, am spus ca era condamnabil sa afirmi in 'Osservatore Romano', vocea oficiala a Vaticanului, si in alte publicatii ecleziastice, ca spionii demascati sunt "martiri ai credintei", Urusov a izbucnit in ras.

"Ce ai scrie, parinte?" m-a intrebat. "I-ai numi spioni, sau mai rau? Astazi politica Vaticanului are nevoie de martiri. Dar, pentru moment, sunt greu de gasit acesti martiri. Asa ca ii fabricam".

"Dar acesta este un joc necinstit!" El si-a scuturat capul cu ironie.

"Esti inocent, parinte. Datorita muncii tale, ar trebui sa stii mai bine decat oricine ca sefii bisericii au fost intotdeauna inspirati de aceleasi reguli".

"Si cu Isus Hristos, cum ramane?" am intrebat. El a ras.

"Nu ar trebui sa ne gandim la Isus Hristos", a spus el. "Daca ne-am gandi la El, am sfarsi pe cruce. Iar azi a venit timpul sa-i punem pe altii pe cruce si nu sa ne punem pe noi insine acolo" (Interviu aparut in 'Il Paese', pe 2 octombrie 1954.

Prin urmare, asa cum bine a spus iezuitul Urusov, politica Vatica­nului are nevoie de martiri, voluntari sau nu. El "a creat" milioane in timpul celor doua razboaie mondiale.