Romania Mare

Romania Mare

In 1866, dupa unirea politica și teritoriala a Valahiei și a Moldovei sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (care a adoptat o soluție tipic romaneasca, creativa si pașnica deopotriva, reușind ca in 1850 sa fie ales lider al ambelor teritorii, ulterior acestea acceptand fiecare uniunea), familiile de nobili romani, unele cu linie directa datand din Imperiul Bizantin nu s-au putut decide asupra conducatorului și au ajuns la o rezoluție rugand familia germana Hohenzollern sa le trimita un mandatar care urma sa fie incoronat rege. Acesta urma sa indeplineasca la fel de creativ doua condiții: un rege roman nu va putea niciodata sa se casatoreasca cu o romanca iar orice urmaș urma sa fie botezat intru credința ortodoxa.

La 20 aprilie 1866, Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales Domnitor al Principatelor Romane Unite. Calatorind fara a voi (it is more of an archaic form of the verb "a vrea". if you want we can say "fara sa vrea" or "fara sa doreasca") sa fie cunoscut in Austria și Ungaria, acesta a ajuns pe pamant romanesc și a traversat țara cu capul descoperit și calare, pe 10 mai 1866 facandu-și intrarea in București intampinat de o mulțime remarcabila.

Cincisprezece ani mai tarziu, dupa ce a scapat Romania de sub influența otomana in Razboiul Ruso-Turc din 1877-1878, a fost incoronat drept Regele Carol I al Romaniei, la 10 mai 1881.

La sfarșitul Primului Razboi Mondial, succesorul sau Regele Ferdinand de Romania, care la juramantul de investitura ca moștenitor al tronului romanesc promisese ca va acționa "ca un bun roman", a luat inițiativa de a conduce armata romana intr-o ofensiva impotriva Puterilor Centrale, in acest proces fiind șters permanent din cartea familiei Hohenzollern.

Acest lucru a dus la caștiguri teritoriale favorabile pentru Romania la Conferința de Pace de la Paris din 1919, fiind inclus și teritoriul numit Transilvania. Astfel, Ferdinand a condus cea de-a doua unificare a Romaniei Mari, prima unificare fiind realizata in anii 1600 de catre Mihai Viteazul.

A urmat perioada interbelica, o perioada glorioasa de redescoperire naționala cand Romania literalmente a inflorit, impiedicata fiind insa de evenimentele care au dus la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

In 1940, Transilvania a fost anexata de catre maghiari iar Romania a intrat in cel de-al Doilea Razboi Mondial de partea Germanilor intr-o incercare de a caștiga teritoriile pierdute recent in fața Uniunii Sovietice și anume Bucovina și Basarabia. La sfarșitul a trei ani dificili, pe 23 august 1944, o lovitura de stat a demis guvernul fascist pro-Hitler al Mareșalului Ion Antonescu, iar noul guvern roman a trecut de partea armatei ruse. Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele trei lovituri devastatoare date sașilor din Romania.

Sfarșitul sașilor in Romania

In primul rand, armata rusa care avansa in lupta, a dorit pedepsirea Romaniei pentru complicitate cu naziștii. Sașii au avut de suferit. Mulți dintre ei au fugit spre vest inainte ca armata rusa sa inainteze. Dintre cei ramasi, mulți din cei capabili de munca au fost deportați in gulagurile siberiene de unde puțini s-au intors. Placa comemorativa aflata deasupra ușii catedralei din Reghin a fost inchinata acestora.

Sașii aveau sa intampine insa mai multe dificultați/greutați.

Dupa razboi și de-a lungul anilor de dictatura comunista una din politicile desfașurate a fost "exportul" minoritaților etnice germane și evreiești. Cineva glumea referindu-se la ele ca doua din exporturile de marca ale Romaniei. Se spunea ca Germania de Vest și statele israeliene plateau statului roman intre 5000 si 250.000 de dolari de persoana - in funcție de educație și de abilitați - in schimbul repatrierii sașilor și evreilor catre țarile de origine. Acest fapt a dus la pierderea a doua din comunitațile pitorești iscusite: evreii și sașii din Romania și in special Transilvania.

Și, ca o lovitura finala, cel puțin pentru sași, dupa caderea comunismului, noua Germanie a lansat un apel conform caruia orice etnic german care dorea sa se reintoarca acasa urma sa fie repatriat. Intr-o mișcare marginita atat de catre sa i cat și de catre statul german, aproape toți sașii ramași și-au facut bagajele și au abandonat cele peste 300 de sate fortificate și alte sute de sate nefortificate și terenuri care au cultivat (ar fi mai bine?) fost casele lor/le-au aparținut pentru mai mult de 800 de ani.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Mulți dintre ei regreta mutarea, unii reintorcandu-se aici. Ei vin pentru sarbatori iar alții au reușit sa-și recupereze casele. Unele organizații incearca sa salveze - sau poate doar sa sprijine - cel puțin patrimoniul construit lasat in urma, insa mii de gospodarii s-au prabușit sau se vor prabuși in curand. Bande de hoți jefuiesc grinzile de stejar de la acoperiș și le vand in Europa de Vest - se pare ca sunt bune pentru parchet. In scurt timp insa, acoperișul și podelele vor ceda sub greutatea zapezii.

Am fost in vizita la un saș batran in urma cu cincisprezece ani, unul din cei care au continuat sa traiasca in satul sau. Tanarul alaturi de care am fost vorbea germana.

Acest om vorbește o germana invechita. Abia pot sa ințeleg ceva din ce spune.

Am mers in pivnița lui veche unde am incercat țuica de prune.

Drumul de la Reghin

Mi-am continuat drumul in jos de biserica, inițial pe strazile inguste ale vechiului oraș, apoi am continuat pe cele mai largi cu blocuri și magazine din perioada comunista, apoi prin cartiere marginașe și case care au scapat de febra demolarilor (it doesn't sound good in Romanian "de demolarile" but if you want I'll leave it like that) comuniste, intr-un final ajungand la periferia orașului unde drumul era inconjurat de depozite vechi și noi și intreprinderi. Acesta era drumul principal care ieșea si intra in Reghin, drum care facea legatura cu reședința de județ, Targu-Mureș. Aici era un zgomot constant din cauza mașinilor și camioanelor, dar exista de asemenea și un trotuar de cele mai multe ori.

Zapada se transformase in lapovița. Era intuneric, iar cerul era acoperit. Am ajuns la o cruce de piatra care se afla langa drum. Pe ea erau scrise nume, nume maghiare și romanești pe aceeași cruce. Erau din aceeași localitate și au murit luptand pentru aceeași cauza. Am spus cate o rugaciune pentru ei, Tatal nostru, Ave Maria și Slava Ție Doamne .

Dupa cațiva kilometri, am ajuns la granița orașului Reghin, iar imediat dupa era o cotitura la stanga catre Sovata, patruzeci și doi de kilometri și Odorheiu Secuiesc, o suta de kilometri. Aceasta porțiune de asfalt care se intindea in zare parea singuratica și trista, campurile de pe o parte și de alta a drumului erau acoperite de zapada, arcuite ușor in susul dealului.

Am inceput sa merg.

Alexandru

Mi-a sunat telefonul. Alexandru se afla iar in spital, in București. Mama lui era cu el și nu avea bani.

Alexandru sufera de hemofilie, hemofilie de tip A, o forma severa a bolii cu un nivel ridicat de factori VIII inhibitori. Nu ma intrebați cum e posibil ca cineva sa aiba hemofilie in secolul XXI, insa Alexandru are. Momentan are doisprezece ani, iar eu ii știu familia cam de patru ani.

Bunicul și mama acestuia incearca din greu o strangere de fonduri, de fapt aceștia au ajuns sa cerșeasca in fața manastirilor din București duminicile și in zilele de sarbatoare. La un moment dat poate ca asta a dat rezultate, dar banii ajungeau din ce in ce mai puțin și erau zile cand Felicia ma suna fara sa aiba bani de autobuz pentru a ajunge acasa. Ma intalneam cu ea, vizibil vineție din cauza frigului, stand afara nemișcata pentru cinci, șase ore.