Cetatile de piatra ale lui Petru I Musatinul

In cele aproape trei decenii si jumatate care s-au scurs de la aparitia primului sau numar, Magazin istoric a devenit, treptat, nu numai o prezenta familiara in peisajul publicatiilor cu continut istoric din Romania, ci, pentru cea mai mare parte a cititorilor sai, un foarte pretuit quot;furnizor' de cunostinte referitoare atat la multimilenara noastra istorie, cat si la trecutul altor popoare si regiuni ale lumii. In calitate de vechi (si, spre regretul meu, nu tocmai statornic) colaborator al Magazinului istoric, am propus - si m-am bucurat sa constat ca sugestia a fost primita cu interes - initierea unei rubrici, al carei titlu, Ctitori si ctitorii, sa faca posibila prezentarea succinta a unui intreg sir de ctitori din istoria noastra nationala, chiar daca faima unora dintre ei a devenit perena, in timp ce altora abia le-a strabatut numele pana la noi.

Pentru istoria proaspat-intemeiatului stat medieval de la est de Carpati - Moldova - , anii de inceput ai ultimului sfert al secolului XIV pot fi considerati un adevarat moment de cotitura (ale carui consecinte se vor resimti vreme de aproape trei secole). Aceasta datorita initiativelor voievodului Petru I Musatinul (l375-l39l), care, in esenta, exprimau o gandire politica si militara profunda a voievodului: constituirea unui sistem unitar si puternic de aparare a tarii, bazat pe cetati.

Pana si Cantemir

Izvoarele scrise - atat cele interne, cat si cele straine - ajuta prea putin la stabilirea etapelor constituirii acestui sistem unitar defensiv al Moldovei. Secole in sir, numele adevaratului sau ctitor a ramas necunoscut. Pana si marele voievod-carturar Dimitrie Cantemir si-a exprimat neputinta de a arunca o raza de lumina asupra inceputurilor cetatilor Moldovei. In astfel de conditii, nu mai poate surprinde faptul ca abia la mijlocul secolului trecut - si exclusiv datorita cercetarilor arheologice - ceata a inceput sa se risipeasca. Ea a lasat loc chipului luminos al voievodului Petru I Musatinul, care a gandit, primul, in ce trebuia sa constea quot;coloana vertebrala' a sistemului defensiv al Moldovei, atat de amenintata de pericole externe.

Pentru Moldova, necesitatea asigurarii unui sistem defensiv coerent devenise evidenta, inca de cand voievodul Bogdan pusese bazele statului de sine statator est-carpatic. Prin alungarea urmasilor maramureseanului Dragos - cel caruia i se potrivea, de minune, trei secole mai tarziu, aprecierea cronicarului, potrivit careia quot;fost-au, la inceput, domnia ca o capitanie' - , Bogdan crease premisele unei incrancenate si de lunga durata adversitati a regatului Ungariei fata de o Tara a Moldovei ce dovedise indrazneala sa iasa de sub stapanirea si controlul efectiv ale regilor apostolici.

Pe plan politic, Latcu (l367-l375), predecesorul lui Petru I Musatinul, reusise sa-si asigure, pentru sine si pentru Tara Moldovei, protectia Papei Urban V; voievodul moldovean ii exprimase acestuia dorinta sa de a imbratisa (alaturi de membrii familiei domnesti, de boieri si chiar de poporul de rand al Moldovei) ritul Bisericii occidentale, intrarea Moldovei sub protectia nemijlocita a papalitatii, punand tara la adapost de politica agresiva a regalitatii maghiare. Lui Petru I Musatinul, insa, actiunile din anii a70 ai secolului XIV nu i-au mai aparut la fel de asiguratoare. In consecinta - si, poate, si pentru a contracara consolidarea pozitiilor catolicismului in Moldova, consolidare dorita si favorizata de insasi mama voievodului, Doamna Margareta, care se bucura de distinsa pretuire a papalitatii - , Petru I Musatinul si-a manifestat alte optiuni. El a ales alte cai pentru a asigura Moldovei scutul de care avea nevoie impotriva Ungariei.

In primul rand, si-a aratat disponibilitatea de a pastra relatii corecte, dar nu foarte angajante, cu ordinele calugaresti catolice din Moldova, fara sa omita, insa, sa precizeze ca face aceasta la insistentele mamei sale.

Dupa planuri inadecvate

Pe plan extern, insa, Petru I s-a orientat catre Polonia, apropiere ce nu numai ca nu presupunea riscantele concesii facute de Latcu papalitatii, dar era facuta in conditii deosebit de demne pentru Moldova. A dovedit-o tratatul de vasalitate-suzeranitate din anul l387.

Ceva se petrecuse insa in Moldova intre anii l375 (inceputul domniei voievodului Petru I) si l387, anul tratatului. Acel ceva trebuie cautat in actiunile de consolidare a Moldovei, pe plan militar, intreprinse de voievod. Primii zece ani ai domniei s-au caracterizat printr-un mare efort de a asigura un sistem de aparare, bazat pe fortificatii de piatra. Anterior anului l375, pe teritoriul Moldovei nu au existat cetati de piatra. Apararea centrelor politice de caracter local (resedinte de cnezate-voievodate) era asigurata de intarituri de lemn si pamant, de o eficienta cu totul relativa.

De la aceasta initiativa a voievodului, devenita principiu, nu s-a abatut nici unul din urmasii sai, pana in secolul XVII: apararea tarii trebuia asigurata de cetati de piatra. Nu exista nici un indiciu ca Petru I Musatinul ar fi transferat oraselor aceasta sarcina de fortificare a tarii, in ciuda faptului ca Transilvania i-ar fi oferit suficiente argumente in favoarea eficientei fortificatiilor orasenesti de piatra. Ceea ce nu l-a impiedicat, insa, sa manifeste mare grija fata de principalele orase ale tarii.

Desfasurarea aproape concomitenta a lucrarilor de constructie la cetatile de piatra ctitorite de catre Petru I Musatinul (cetatea de pe latura de vest a orasului Suceava - numita, in mod curent, cetatea Scheia - , cetatea Neamt si, in sfarsit, fortul musatin al viitoarei Cetati de Scaun a Sucevei) a impus Moldovei un efort material si uman urias, ceea ce pune intr-o lumina noua resursele materiale ale statului, de curand intemeiat. Aproape in unanimitate, istoricii au apreciat pana acum aceste resurse doar in lumina uriasei sume de trei mii de ruble de argint pe care, in l388, Petru I Musatinul a imprumutat-o suzeranului sau polon, Vladislav Jagiello, la solicitarea acestuia.

In lipsa unei experiente proprii a moldovenilor in domeniul constructiilor militare de piatra, din ce areal geografic sa-si fi recrutat voievodul arhitectii si mesterii de inalta calificare, pentru constructia celor trei cetati, alaturi de care au lucrat mesterii localnici? Specialistii sunt unanimi in afirmatia ca cetatile de piatra de la Suceava si Neamt au fost construite pe baza unor planuri inadecvate formelor de relief pe care erau amplasate. Mai cu seama in cazul cetatilor Scheia si Neamt, arhitectii adusi de voievodul moldovean, nefamiliarizati cu alte planuri, au facut eforturi, usor de observat, de a le adapta formelor locale de relief. A rezultat, astfel, o cetate romboidala, la Scheia, si o alta, cu un plan destul de greu de definit, la Neamt. Mai ales la Neamt, relieful muntos, neadecvat constructiilor de plan dreptunghiular, a impus constructorilor adoptarea unei solutii neintalnite in teritoriul est-carpatic. Forma trapezoidala, cu latura mare usor arcuita, este expresia cea mai convingatoare a dificultatilor de care s-au lovit constructorii straini, care au trebuit sa adapteze planuri familiare lor la forme de teren, cu totul improprii acestora. Si tot la Neamt, din aceleasi motive, turnurile patrate - care, la Scheia si la Cetatea de Scaun de la Suceava, fusesera construite, asa cum era normal (dar si posibil!), in afara incintei - au fost plasate in interiorul incintei, solutie, evident, impusa de conditiile locale.

Cu sprijinul lui Vladislav Jagiello

In literatura romaneasca de specialitate, inca din anii a6o ai secolului trecut, continua sa se discute (uneori cu aprindere) originea si zonele geografice din care fusesera chemati, in Moldova, acesti arhitecti si mesteri. In ultima vreme, insa, cea mai mare parte a cercetatorilor pare sa accepte opinia (exprimata de noi, cu aproape patru decenii in urma) ca voievodul moldovean a facut apel la mesteri si arhitecti germani, a caror activitate se desfasurase, anterior, in teritoriile polono-baltice.

Ridicarea cetatilor de piatra ale Moldovei s-a produs intr-un interval de circa un deceniu - se stie indeobste - , dar este posibil ca acest urias efort al voievodului sa fi fost si mai concentrat , in intervalul 1382-l387. Limita inferioara a acestui interval are un caracter ipotetic, dar, in sprijinul acceptarii ei, poate fi invocata o realitate istorica: in perioada l372-l382, in care Ludovic cel Mare, regele Ungariei, detinea si coroana Poloniei, este foarte greu de admis ca el ar fi privit favorabil si chiar ar fi sprijinit consolidarea pe plan militar a unei Moldove asupra careia continua sa emita pretentii.

Tocmai de aceea, apare ca mult mai plauzibila crearea sistemului defensiv al Moldovei abia dupa anul l382, cand, prin casatoria cu Jadwiga, marele cneaz al Lituaniei, Vladislav Jagiello, devine rege al Poloniei si incepe sa manifeste un interes deosebit pentru Moldova, ceea ce, in ultima instanta, a incurajat si orientarea spre vecinul din nord a voievodului moldovean.

In schimb, limita superioara a intervalului avansat de noi, pentru incheierea procesului de inchegare a sistemului defensiv al Moldovei, si anume l387, este o certitudine. In actul care insoteste juramantul de vasalitate fata de regele Poloniei, la Liov, in septembrie l387, ca si in cel semnat de boierii moldoveni, cu acelasi prilej, se face o precizare esentiala pentru discutia de fata: quot;Ne supunem pe noi, poporul si tara noastra a Moldovei, cetatile si celelalte domenii' [s.n. - M.D.M.]. Or, este mai mult decat plauzibil ca Petru I Musatinul se putuse bucura nu numai de acordul, ci chiar si de sprijinul lui Vladislav Jagiello. Acesta era interesat de existenta unei Moldove puternice, capabile sa se opuna pretentiilor dominatoare ale regatului Ungariei, dar si in masura sa asigure linistea necesara desfasurarii unui comert de tranzit, de importanta vitala pentru negustorii polonezi. Ei erau prezente timpurii si foarte active pe quot;drumul moldovenesc', apoi vor deveni principali beneficiari ai lui chiar din primii ani ai domniei lui Alexandru cel Bun, care in octombrie 1408 acorda un privilegiu comercial negustorilor lioveni.

Petru I Musatinul nu a construit numai cetati de piatra. Spre sfarsitul domniei, din ratiuni de ordin politic, militar si economic, acelasi voievod a patronat si construirea unei cetati de lemn si pamant. Prin pozitia ei la confluenta Siretului cu Moldova, cetatea de lemn si pamant de la Roman, inca putin cunoscuta publicului larg, in ciuda faptului ca cercetarea ei s-a incheiat de mai bine de trei decenii, vadeste amploarea si complexitatea initiativelor voievodului moldovean, menite sa asigure tarii sale o capacitate de aparare de care nu dispusese pana la el.

Privita ca institutie, domnia a urmarit sa-si impuna prezenta si autoritatea in principalele centre urbane ale tarii. Acelasi voievod Musatin ne apare in calitate de ctitor, si al unor curti domnesti in doua din cele mai importante orase ale Moldovei (Suceava si Piatra Neamt), evidentiind prin aceasta o a doua componenta a politicii sale de stat.

Curtea de la Harlau

Pana la domnia lui Petru I Musatinul, informatiile referitoare la asemenea curti domnesti sunt, practic, necunoscute. Dar este de neadmis ca intr-un Siret ce aspira la cinstea de a deveni o resedinta de episcopie catolica sa nu fi existat o astfel de curte. In corespondenta sa cu Papa Urban V si, ulterior, cu Grigore XI, voievodul Latcu nu pomeneste nimic despre existenta unei curti voievodale. Nu ni se pare, insa, de exclus eventualitatea ca resedinta domneasca sa se fi aflat, pana la anul 1370, intr-un stadiu incipient, iar dupa acest an sa se fi situat quot;in umbra' episcopiei catolice, pe care o solicitase cu atata insistenta.

Petru I, voievod ortodox (ramane inca sub un mare semn de intrebare valoarea documentara a relatarii tarzii a lui Ioan de Sabatieh, privind apartenenta la catolicism a fiului Doamnei Margaretha), a rezidat foarte putin timp in Siret, unde avea de suportat, concomitent, presiunile calugarilor catolici si pe cele ale mamei sale, Margaretha de Sereth (asa cum era numita in corespondenta cu papalitatea). Tocmai de aceea, raman la parerea - nu aici exprimata pentru prima data - ca, exceptand situatiile in care era obligat sa fie prezent in Siret, voievodul a preferat sa rezideze la Harlau.

Chiar daca unii specialisti ezita inca sa accepte ideea existentei unei curti domnesti la Harlau, in timpul domniei acestuia, nu mi se pare lipsit de importanta sa amintesc ca Petru I nu a emis nici un document din Siret. In schimb, un act din l mai l384 - prin care Petru I, ce se intitula quot;duce al Tarii Moldovei', daruia venitul cantarului (dupa alte interpretari al vamii) din orasul Siret Bisericii dominicanilor - are ca loc de emitere (ceea ce presupune existenta, acolo, a unei cancelarii domnesti) o localitate al carei nume il aminteste pe al Harlaului (In villa Horleganoio).

In schimb, prima ctitorie certa a unei curti domnesti de catre voievodul moldovean se leaga de numele Sucevei care, odata cu deceniul noua al secolului XIV - si ca urmare a initiativei aceluiasi Petru I - , va deveni principala resedinta a domniei Moldovei, pentru mai bine de doua veacuri. Trecand peste efectul benefic pe care l-a avut asupra dezvoltarii viitoare a Sucevei mutarea quot;capitalei' tarii de la Siret in Suceava, este de observat ca, prin masurile adoptate, voievodul a urmarit doua obiective precise, care vorbesc de la sine: concomitent cu ridicarea cetatii Scheia, a pus sa se construiasca, in Suceava, nucleul (la inceput destul de modest) unei resedinte private a domniei, care va deveni, treptat, in lungul mai multor veacuri, cea mai importanta curte domneasca a Moldovei.

Nu Roman, ci Petru

Daca, pana in momentul de fata, nu s-a putut gasi o explicatie pe deplin satisfacatoare faptului ca resedinta domneasca a fost construita din lemn, in timp ce la Scheia se construia o puternica cetate de piatra, asa cum va fi si viitoarea Cetate de Scaun, devine tot mai plauzibila opinia ca, in conditiile momentului, familia si anturajul domnesc se adaposteau in cetate, nucleul viitoarei curti domnesti capatand, mai curand, un caracter simbolic.

Nu acelasi lucru se poate spune, insa, despre cea de-a doua ctitorie aulica a aceluiasi Musatin, si anume despre curtea domneasca ridicata in asezarea oraseneasca Piatra lui Craciun, actualul oras Piatra Neamt. In lipsa unei puternice cetati de piatra, care sa ii asigure apararea, Piatra lui Craciun a gazduit o curte domneasca cu impunatoare ziduri de piatra si numai lipsa unor cercetari arheologice ample ne impiedica sa apreciem rosturile adevarate ale acestei noi ctitorii domnesti. Judecand, insa, dupa grosimea zidurilor inca pastrate, nu ar fi exclus ca acestea sa fi cuprins chiar si o parte a orasului.

In aceasta eventualitate, Piatra lui Craciun apare ca un caz unic - in teritoriul de la est de Carpati - de oras aparat, partial, de ziduri de piatra. In cazul confirmarii ei prin viitoare cercetari, ipoteza aceasta ar deschide perspective nebanuite in aprecierea rolului de exceptie pe care l-a jucat voievodul Petru I Musatinul in alcatuirea unui sistem perfect inchegat de aparare a tarii, sistem bazat pe cetati si curti domnesti.

Toate aceste initiative si ctitorii nu erau, in realitate, decat preludiul celui mai important eveniment din viata statala a Moldovei, cu care, de altfel, s-a si incheiat domnia primului Musatin: intregirea teritoriala a Moldovei, in granitele ei naturale, de la munte pana la Mare. Asadar, nu Roman I este cel care a realizat amintita intregire teritoriala a Moldovei (dupa o domnie care incepuse abia de trei sau patru luni), ci numai primul voievod despre care un act de cancelarie (din 30 martie l392) mentiona ca isi exercita stapanirea asupra quot;Tarii Moldovei de la munti pana la tarmul marii'.