An/organic - de Florin Pitea

In partea inferioara a campului vizual al lui Roger, inductorul de vise ii genera o banda continua cu texte de reclama Comindserv. Fusese una dintre conditiile puse pentru licenta de comercializare a produsului. Roger, ca mai toti utilizatorii, incerca sa urmareasca restul imaginii si sa ignore cu stoicism textele insipide ale Comindservului. Chiar si in vis stia ca subconstientul sau inregistra totusi mizeriile ce se scurgeau cu viteza cvasi-subliminala.

Roger visa ca era din nou student la Colegiul Regal de Arta dinLondra, umbland impreuna cu colegii (ce nu pareau sa fi imbatranit deloc) de-a lungul coridoarelor vechi, din piatra cenusie. Se asezau in banci, iar un profesor proaspat barbierit, purtand ochelari grosi, cu iama de otel, le impartea foi cu subiectele de examen, punandu-le grijuliu cu fata in jos.

Lemnul mort al pupitrelor mirosea vag a ceara. in sala nu se auzeau decat paSii profesorului si fosnetul foilor pe care le impartea. Dupa un timp incredibil de lung pana si fasaitul inceta, iar profesorul se indrepta catre catedra. Regla soneria ceasului care urma sa anunte sfarsitul examenului, apoi le spuse ca puteau incepe.

Pe foaia cu subiecte de pe pupitrul lui Roger se aflau unele probleme administrative ciudat de familiare. Dupa ce le citi cu atentie, prin vis ii trecu recunoasterea uimita, usor tulbure, a documentelor pe care le lasase nerezolvate la birou in dupa-amiaza anterioara. Se apuca de lucru cu constiinciozitate, zicandu-si ca ar merita o prima pentru orele suplimentare prestate in timpul somnului. Din cand in cand, peste foile de hartie pe care scria se tara umbra supraveghetorului. Roger, insa, era mult prea preocupat ca sa mai ridice nasul din hartii. Desi lucra cu mare , spor, problemele pe care le avea de rezolvat pareau sa nu se mai sfarseasca, iar din cauza tensiunii nervoase incepu sa transpire abundent. Stropi mari de sudoare pornira sa i se prelinga din par in jos, pe ceafa, iar de acolo pe sub gulerul camasii, pe spate, de-a lungul sirei spinarii. Se sterge din cand in cand pe frunte cu dosul mainii si scrise in continuare concentrat, cu toate ca era constient ca problemele sale de serviciu nu puteau in nici un,caz sa figureze printre subiectele de examen de la universitate.

Tocmai aruncase o privire grabita catre Ro-lexul de la mana si se mai linistise intrucatva vazand ca nu trecuse decat o ora, cand ceasul de.control de pe catedra supraveghetorului porni sa sune strident. De jur imprejurul lui Roger incepu sa se auda cum studentii lasau grabiti stilourile pe pupitre. Stiau cu totii ca daca ar fi continuat sa scrie dupa declansarea ceasului de control, supraveghetorul ar fi refuzat sa le mai ridice lucrarea, iar aceasta nu ar mai fi fost luata in consideratie'de catre comisie de examinare. Roger, insa, mirat peste putinta de ceea ce, facea,, continua sa scrie cu ravna, ignorand senin taraitul insistent al ceasului.

Ceasul, la randul sau, il ignora la fel de senin si continua sa sune mult peste capacitatea pe care i-ar fi putut-o asigura angrenajele sale cvasi-victoriene. Iar profesorul care strangea lucrarile, in loc sa treaca pe langa Roger fara sa-i mai ridice teza, incepu sa-l impinga, la inceput cu- blandete, privindu-l cu o expresie aproape milostiva prin lentilele groase ale ochelarilor demodati cu rame din otel, apoi mai insistent, si in cele din urma il imbranci cu totul afara din banca unde statuse asezat. Uimit si zapacit, Roger incerca sa opuna rezistenta si se trezi, cam buimac, in timp ce era expulzat cu contractii lente din dormitor.

Muschii uterini care-l tinusera in pozitie fe-tala pe timpul noptii, plutind relaxat intr-un mediu confortabil, il impingeau acum afara, catre starea de veghe. Pe podeaua dormitorului se zareau baltoace din lichidul amniotic in care Roger plutise in somn. Peretii sangerii ai dormi-torului-uter il absorbeau rapid pentru a-l purifica si satura cu nanozoare medicale si componente nutritive Cominserv, iar seara lichidul avea sa fie reutilizat.

Roger ridica mainile si incepu sa-si desprinda cu grija dirnprejurul fetei pseudopodele gelatinoase, adezive, care-i fixasera pe timpul noptii masca pentru respiratie deasupra gurii si a nasului. Masca purpurie si vascoasa era conectata printr-un cordon flexibil, format din inele cartilaginoase ce treceau prin peretele uterin, la sistemul de ventilatie al casei ce se auzea permanent, ca un zgomot de fond pe care Roger nu-l mai percepea. Respiratia lenta, linistita, a zecilor de plamani ai imobilului semana vag cu zgomotul unor valuri care se sparg pe plaja.

Inainte de a cobori pe scara in spirala catre baie, Roger arunca o privire spre Dominy. Aceasta se intrezarea prin semitransparenta peretelui rosietic, parcurs de o retea delicata, albastrie de vase”sanguine, a dormitorului sau. imprejurul fetei delicate ii plutea parul lung, ondulat, lucind usor din cauza microzoarelor Comindserv de intretiaere pe care i le daduse coafeza ca sa-i elimine praful si eventualele microorganisme daunatoare. Dominy dormea inca, iar ochii ei inchisi, cu gene lungi, care se vedeau printre pseudopodele gelatinoase ale mastii de respirat aveau un aer de inocenta copilareasca, nefiind atinsi nici macar de banuiala unui rid. in cursul lunii urmatoare avea sa implineasca optzeci si patru de ani, iar Roger inca nu se hotarase ce cadou sa-i ofere.

Poate ca ar fi fost bine sa se gandeasca la asta in timp ce facea dus. Intra in camera de baie, calcand pe stratul gros, aspru, de par pubian care crestea din podea, si trase din perete un penis lung, flexibil, din care incepu sa curga un lichid incolor, parfumat. Roger se spala indelung, alungand buimaceala somnului si amintirea halucinatiei tensionate pe care inductorul de vise Comindserv i-o trimisese in cortex pentru a justifica declansarea sunetului de ceas desteptator care oricum nu exista niciodata altundeva decat in centrii auditivi ai sistemului sau nervos. Oare ce ar fi putut sa-i ofere lui Dominy de ziua ei? Poate niste arta organica interactiva? Sau o excursie undeva? Ar fi fost greu de ales un loc anume, avand in vedere ca pe parcursul deceniilor pe care le petrecusera impreuna vizitasera toate locurile pe care-si doreau sa le vada si, de catva timp incoace, un numar crescand de alte locuri la care visasera mai putin sau chiar deloc. Rasucind in continuare in minte problema cadoului pe toate partile, se usca sub jetul de aer cald trimis de o trompa scurta, cu nari lungi, care coborase din tavanul boltit, dupa care iesi din baie si trecu alaturi la garderoba.

In camera micuta destinata hainelor, panouri chitinoase ca niste aripi supradimensionate de fluture tineau presate intre ele, asemeni unor timbre intr-un clasor, camasa si costumul pe care Dominy i le cumparase in ziua precedenta.

Roger incepu sa se imbrace si urmari cum dir marginile tesaturilor tasneau filamente care se impleteau unele cu altele si se intareau, creanc impresia ca intregul sau costum era dintr-o singura bucata, fara cusaturi, ce-l vedea de la talp pana la gat intr-un vesmant confortabil si placut.

Iesi din garderoba, apoi cobori scarile catre bucatarie fluierand o melodie straveche a grupului Yes. Casa accesa imediat inregistrarea melodiei si incepu sa o interpreteze in surdina, regland prezenta si intensitatea sunetului dupa cum percepea prin senzori deplasarea lui Roger.

Bucataria era intima si placuta, cu peretii acoperiti de o epiderma frez. Dusul si melodia aceea veche ii creasera lui Roger o stare de buna dispozitie, asa incat, fluierand in continuare; incepu sa mulga ugerul bucatariei intr-o cana. Sorbi o inghititura de lapte proaspat, caldut, apoi lua un tub cu pasta nutritiva si un ou copt din gura fierbinte, fara dinti, a cuptorului. Decoji oul, lasand pe masa fragmentele albe ale cojii in grija gandacilor sanitari.

― Doriti sa ascultati si niste stiri? il intreba casa, indatoritoare,*cand melodia aceea veche cu Yes se termina.

― Tie ti s-a parut mai interesant? intreba Roger intre doua inghitituri.

- Agentia de presa Comindserv anunta ca astazi de dimineata s-a dat sentinta in procesul lui Karel Lada. Acuzatul a fost gasit vinovat de crime antiecologice, printre care fabricarea, detinerea si utilizarea de sapun artizanal.

Roger se cutremura de groaza.

― Imigrantii astia est-europenl n-or sa se invete minte niciodata. Daca le-ar trece cu vederea Comindservul gainariile astea, in doi timpi si trei miscari ne-am trezi din nou in pragul catastrofei ecologice, cu apele poluate pana la refuz cu detergenti si deseuri chimice industriale. Auzi ce Sra apucat sa fabrice

― Fapta a fost mult mai grava, insista ea. Acuzatul a utilizat sapunul pentru a-si spala hainele in loc sa le arunce si sa-si cumpere altele noi.

Roger aseza cana goala si tubul de pasta pe masuta rotunda.

― Veneticii astia Nu vor decat sa profite de pe urma traiului intr-un loc civilizat, fara sa stimuleze in mod corespunzator comertul prin corvsum.

Altceva?

Casa ezita un moment, trecand in revista milioanele de stiri care-i parveneau prin reteaua Comindserv.

― Nimic care sa aiba vreo legatura cat de vaga cu industria textila. in plus, e vremea sa porniti spre fabrica.

Intr-adevar, limbile roz si umede ale„ceasului din bucatarie indicau molarul de opt si incisivul de doisprezece. Roger se ridica de la masa si porni grabit pe culoar, catre iesire. Irisul usii se deschise larg, iar dincolo de el, langa peluza din fata casei, se vedea asteptand un centiped transparent.

Pe cand parcurgea scurta distanta care-l despartea de vehicol, Roger observa ca miria­podul incepuse sa dea semne de decadere. in mod obisnuit, Comindservul garanta o perioada de functionare ireprosabila de cinci ani, urmata inevitabil de dezagregarea in fragmente biode- gradabile pe care le consumau gandacii sani­tari. Dar in ciuda asigurarilor date de furnizor, miriapodul lui Roger parea aproape de a intra in descompunere cu toate ca mai erau sase luni pana la incheierea garantiei. Singura solutie acceptabila pentru pozitia sa sociala avea sa fie cumpararea unuia nou cat de curand. Bine ma­car ca oferta de metode noi a Comindservului era mai variata si atragatoare ca niciodata

Portiera translucida a centipedului se des­chise, Roger urca, iar soferul ii dadu buna dimi­neata. Si chiar ca era buna, constata el multumit privind afara prin carapacea vehicolului. Venise primavara, pielea fotosintetizatoare de pe fata­dele domoale ale caselor inverzise, pretutindeni se vedeau pomi infloriti si arul era proaspat. il trecu un fior cand se gandi cat de aproape fu­sesera cu totii de a muri otraviti cu gaze de esa­pament si'deseuri chimice de tot felul inainte sa puna Cominservul situatia sub control. Dar acum pericolul fusese alungat pentru totdeauna

Isi aminti apoi ca nu se barbierise si scoase din trusa medicala a centipedului un melc. in timp ce nenumaratele picioare ale vehicolului il purtau unduind catre fabrica, Roger apropie melcul de obraz. Limba tepoasa, cu'mii de aspe­ritati, incepu sa-i razuie pielea si sa-i indepar­teze firele de par din barba. Senzatia era pla­cuta, iar pielea ramanea neteda si proaspata in urma melcului.

Aproape terminase cu barbieritul cand, la o intersectie aglomerata, un alt centiped ii lovi din lateral. Din cauza socului, mana in care tinea melcul ii aluneca, iar limba aspra a acestuia ii razui gulerul camasii. Soferul opri si cobori din miriapod, urmat de Roger. imprejurul lor, o mul­time de pietoni de oprise, privind cu interes si. asteptand urmarea accidentului.

Portierele chitinoase translucide se sfarama­sera, iar parbrizele se imprastiasera in mii de cioburi pe care gandacii sanitari incepusera deja sa le duca de la locul accidentului. Roger observa ca vehicolul care-i ciocnise era mai nou si mai costisitor decat al sau, ceea ce nu pre­vestea nimic bun. Din acesta coborara un sofer in uniforma neagra, ou manusi albe, si un japo- . nez varstnic, imbracat intr-un costum sobru, care probabil costase mai mult decat salariul lui Roger pe doi ani. Simtind ca i se punea un nod in gat, Roger se inclina adanc si rosti in japo­neza, pe un ton cat se poate de umil:

― Va rog sa ma scuzati. E vina mea.

Japonezul se inclina la randul sau, dar nici pe departe la fel de adanc ca interlocutorul, si raspunse:

― Ba nu, e vina mea.

Alaturi, soferul lui Roger il lua in primire pe celalalt sofer:

― Aveam prioritate, papagalule!

― Ba eu aveam, cocalarule!

― Pe cine faci cocalar, sarantocule?

Usor jenat de altercatia lor, Roger continua cu inca o plecaciune, si mai profunda:

― Imi cer cu umilinta scuze pentru acest inci­dent neplacut.

Imperturbabil, japonezul raspunse cu o noua inclinare, mai adanca decat'cea dinainte:

― Si eu va rog sa acceptati umilele mele scuze.

Iar soferii continuara:

― Esti prafuit!

― Prafuita era ma-tai cand te-a facut!

― Gaozarule!

― Labarule!

― Avortonule!

― Ai rahat in loc de creier!

Nebagate in seama, filamente albe tasnira din ramele parbrizelor, se unira si se impletira, din ce in ce mai dese, apoi se transforma in su­prafete netede care, treptat, devenira transpa­rente. Din fragmentele de portiere ramase in co­chilia centipedelor, alte filamente crescura si se intarira, formand straturi multiple unite prin lianti. Dupa'cele cateva minute de discutie, japonezul si soferul sau urcara inapoi in miriapod si ple­cara. Nimic din infatisarea vehicolului lor nu mai amintea ca tocmai trecuse printr-un accident.

La randul sau, Roger intra in centiped, obser­vand cu o strangere de inima ca nanozoarele inteligente care-i reparasera vehicolul nu fuse­sera nici pe departe atat de rapide si de efici­ente precum acelea ale noului model. Era inca un semn ca miriapodul se apropiase periculos de mult de limita de varsta dincolo de care era programat genetic sa intre in descompunere. Ba chiar, ca sa fie tacamul complet, unul dintre pietonii care privisera accidentul si altercatiile ii improscase un graffito cu nanozoare pe capota. Pata de vopsea se latea deja in dantelarii fractale ce treceau pulsand prin milioane de nuante.

Pornira incet mai departe, lasand in urma cateva cioburi si aschii pe care gandacii erau pe cale sa le termine de adunat si transportat. Ulterior, metabolismul gandacilor avea sa le transforme in substante organice simple pe care na-nozoarele inteligente urmau sa le utilizeze pentru a sintetiza cele necesare populatiei orasului, incepand cu hrana si terminand cu materialele de constructii. Roger stia ca procesul acesta de reciclare a deseurilor nu acoperea nici pe departe cererea de materiale, insa cu siguranta ca noile orase administrate de Comindserv nu produceau gunoaie, ba chiar exploatau ca pe niste zacaminte pretioase depozitele de gunoi ramase din mileniul precedent.

Treptat, Roger observa cum pata de vopsea de pe carapacea centipedului isi contorsiona spuma fractala multicolora pentru a forma o inscriptie. Ceva ce ar fi putut sa fie o majuscula, iar dincolo de o dantelarie in miscare, deocamdata nedefinita, o alta, poate D sau O. Dupa cateva ore sau zile, era convins ca mesajul inscriptiei fractale avea sa devina mult mai lizibil.

Pe ansamblu, se putea socoti chiar norocos. Derbedeul care-i improscase miriapodul cu vopsea folosise un simplu spray. Din pacate, prin oras aparusera vandali mai periculosi care faceau graffiti injectand vopsea in piele cladirilor cu ajutorul unor pistoale pentru tatuaj. Gestul era nu numai antisocial, ci de-a dreptul ireprosabil, avand in vedere ca fiecare asemenea graffito tatuat impiedica improspatarea aerului de catre clorofila dermica din acea cladire. Constructiile vandalizate raspundeau la asemenea agresiuni, alertand echipele de interventie ale politiei Cominserv, care uneori reuseau sa-i prinda pe faptasi. Roger urmarise recent pe un canal multimedia un interviu cu un asemenea infractor si, spre surprinderea unora dintre spectatori, mazgalitul sustinuse cu indarjire ca le facea cladirilor exact ceea ce le facea si Comind-servul. Se referise la omniprezentele reclame cinetice de pe cladirile din oras, caligrafiate in zeci de limbi,'cu carac'tere si ideograme dintre cele mai diverse. Numai ca reportera respinsese argumentul, subliniind ca fiecare dintre reclamele Comindserv continea clorofila activa, de unde se si explica faptul ca nu apareau decat in diverse nuante de verde, in vreme ce vopseaua fotosensibila din pistolul de tatuaj al delincventului minor intervievat nu contribuia decat la poluarea vizuala a orasului, luminand noaptea in tonuri fosforescente de galben,, stacojiu, auriu si vernil.

Document online: Holopoem - estetica paradoxismului poemul reflectarii sacrului intreg cosmic in partea-autor / eu poetic Lucrare: Perioada pasoptista - tendinte de ordin cultural si literar

Se barbieri pe toata fata, apoi lasa melcul sa se retraga in cochilia sa si-l aseza la loc in trusa medicala. Cand isi trecu degetele peste obraz si pe sub barbie ca sa verifice daca nu cumva ii scapase vreo portiune nebarbierita, Roger descoperi ca gulerul camasii devenise ceva mai aspru in partea dreapta. O rugozitate destul de neplacuta. Cerceta cu atentie suprafata gulerului, comparand portiunea aspra cu,aceea corespunzatoare din partea stanga. Diferenta era evidenta. Mai mult, constata ca ori de cate ori intorcea capul spre dreapta; portiunea aceea il zgaria si-i irita pe pielea de sub barbie.

Baga degetele pe sub guler si trase in jos, iar haina si camasa i se deschisera pe toata lungimea. Filamentele care le tineau incheiate se desprinsera cu un fosnet uscat de frunze moarte. Se dezbraca, de camasa, apoi imbraca sacoul si-l lasa sa se incheie. Mototolind camasa, ii ceru centipedului sa-i faca legatura cu locuinta sa. Peste campul vizual i se suprapuse imaginea fantomatica a lui Dominy in bucatarie, servind micul dejun, ca o reflexie vaga intrezarita ziua pe suprafata unei ferestre. Totul era de o limpezime mult mai accentuata decat perceptia vizuala obisnuita si, in acelasi timp, de o transparenta perfecta.

― Ce s-a intamplat, Roger?

― Am avut un mic .accident, explica el. Nimic grav, nu te ingrijora. As avea nevoie sa-mi comanzi o camasa la fel ce aceea pe care mi-ai luat-o ieri, si sa le spui sa mi-o livreze la fabrica.

― O.K.

Imaginea lui Dominy disparu, iar Roger il ruga pe sofer sa opreasca putin'miriapodul pe marginea strazii. Cobori grabit, mototolind in continuare camasa in pumni, putin ingrijorat sa nu para ridicol in ochii trecatorilor din cauza ca era imbracat numai cu sacoul. Nimeni nu se'uita ciudat la el insa, iar lui Roger ii mai veni inima la loc. Arunca ghemotocul de panza inteligenta intr-un cos de gunoi, dupa care porni cu pasi iuti inapoi spre centiped.

in cosul pentru textile, camasa urma sa fie devorata de gandaci mutanti, care la randul lor erau colectati periodic si livrati la fabricile textile de genul aceleia unde lucra Roger. Comindser-vul avea grija sa ofere confectii la preturi foarte scazute, asa incat era mai putin anevoios pentru oricine sa-si cumpere haine noi decat sa le intretina pe cele vechi.'Cat despre spalat, nici nU se mai punea problema. Roger isi amintea cu groaza cum, in copilaria si tineretea sa reclama agresiva a tot felul de corporatii independente si iresponsabile dusese la consumul nemasurat de detergenti si produse chimice, care fiind deversate cu ajutorul retelelor de canalizare in raerri si lacuri, distrusesera nenumarate specii de plante sl animale, punand in pericol insasi existenta vietii pe Pamant. Din fericire, Comindservul impusese legi ecologiste de o severitate maxima, interzicand cu strictete factorii poluanti pracum industria chimica si me-, talurgica, motoarele cu ardere interna, detergentii si fumatul.

― Am ajuns, domnule director; ii spuse soferul.

Multumi cu un zambet si un semn din cap, apoi cobori din miriapod, remarcand ca graffito-ul fractal de pe carapacea acestuia devenise ceva mai citet. A, sau poate B, O si ceva mai incolo o dantela care semana a g, urmata la sfarsit de un i si un c baroc, plin de inflorituri.

Spre suprinderea lui Roger, portarul fabricii nu se afla la post, asa cum ar fi trebuit. Intra in cladirea administratiei, care se afla imediat langa ghereta portarului, si-i dadu buna dimineata secretarei.

― Unde e portarul, Miriam?

Secretara il privi cu ochi caprui, indurerati, iar Roger avu instantaneu senzatia ca era ceva in neregula.

― N-a venit, zise ea.           

― Mi-am dat seama imediat ca n-a venit, replica el. Dat fiind ca in toata fabrica nu suntem decat tu, soferul, portarul si cu mine, nu e greu de sesizat cand nu vine cineva.

― N-o sa mai vina deloc, domnule director, continua Miriam privind intr-o parte. Locuinta lui mi-a comunicat azi-dimineata, de cum am ajuns la birou, ca Martin a murit.

Roger se aseza pe unul din aricii de mare supradimensionati care tineau loc de fotolii in biroul secretarei.

― Cum adica a murit? Nu parea sa aiba mai mult de douazeci-douazeci si doi de ani.

Miriam zambi cu tristete.

― Nimeni nu pare sa aiba mai mult de douazeci-douazeci si doi de ani, domnule director. Dar asta nu inseamna ca ramanem cu adevarat

tineri sau ca traim vesnic. in cele din urma murim, cum i s-a intamplat si lui Martin.

― Locuinta lui ce a facut? se interesa Roger.

― Cand si-a dat seama ca Martin, era pe moarte, a facut o copie a personalitatii si memoriei lui, pe care a stocat-o in reteaua Comindserv, iar dupa aceea a mobilizat gandacii sanitari. Asta s-a intamplat aseara. Pana dimineata, substantele organice din corpul lui Martin fusesera deja folosite de nanozoare ca sa construiasca un balcon nou la cladirea in care a locuit.

― Si necrosoftul?

― Necrosoftul sau va transmite salutari si; cu scuzele de rigoare, va informeaza ca pe viitor nu va putea sa mai indeplineasca functia de portar al fabricii.

Roger incuviinta din cap si-si masa usor pielea de sub barbie, acolo unde ramasese cu o iri-tatie de la gulerul camasii.

― Inteleg. Mi-a sosit noua camasa?

― Sigur, domnule director, zise Miriam. Am dus-o in biroul dumneavoastra.

Irisul de la intrarea in biroul sau se dilata, iar Roger lua noua camasa de pe buzele carnoase ale canapelei. Dupa ce irisul se inchise la loc in urma sa, directorul se dezbraca de sacou si puse camasa cea noua, apoi ii ceru biroului sa inceapa programul de supraveghere a productiei din fabrica.

Peste campul, vizual i se suprapuse din nou o imagine fantomatica, de data aceasta a interiorului slab luminat al fabricii de textile. Paianjeni mari cat farfuriile stateau insiruiti si teseau de zor. Printre ei, de-a lungul randurilor, treceau crabi care retezau cu clestii tesaturile din razboaie si le duceau catre depozit, de unde acestea erau luate din ora in ora si duse la fabricile de. confectii Comindserv. in intreaga sectie, la limita audibilului, se facea simtita o fojgaiala neintrerupta de membre chitinoase, mandibule si clesti, un sunet greu de perceput pe care Roger, fara sa poata explica din ce cauza, il gasise intotdeauna vag amenintator, cu toate ca stia bine ca fiecare artropod din fabrica era prevazut cu wet-ware pentru recunoasterea si protejarea fiintelor umane.

Printre artropodele mari foiau mici insecte de salubritate care misunau pretutindeni pe podeaua, peretii si tavanul fabricii, inghitind fiecare fir de praf si scama ce le iesea in cale. intreaga hala era luminata de globuri din sticla in care pluteau colonii de microorganisme fosforescente.

Totul mergea cum nu se putea mai bine, iar Roger ar fi trebuit sa se simta multumit. Ca in fiecare zi, insa, se simtea complet inutil. Postul sau de director era onorific, la fel ca si acela de secretara al lui Miriam. Fabrica de textile era de fapt condusa de inteligentele artificiale Comindserv, iarj lui nu i se acordase nici un fel de putere de decizie in privinta administrarii ei. Asa se intamplase in intreaga lume putin dupa inceputul celui de-al treilea mileniu, cand lA-urile constituisera Complexul de Industrii si Servicii si hotarasera ca era periculos sa le lase oamenilor puterea de a lua decizii referitoare la altceva decat viata lor personala. Prin grija lA-urilor, Comindserv devenise concern comercial global, forta militara, organism legislativ, administrativ, juridic si punitiv, ca si retea informationala ubicua. Mai exact, daca pentru Roger acestea reprezentau functii sau notiuni distincte, din punctul de vedere al Comindservului toate se ingemanau in stiinta guvernarii sistemelor sau cibernetica, si se mutasera in ciberspatiu.

Ca urmare a acestei schimbari, toti oamenii mergeau sa lucreze la posturile oferite de Comindserv si indeplineau ritualul muncii numai pentru a nu se simti alienati din punct de vedere social. Roger stia, insa, si presupunea ca toti semenii sai stiau sau banuiau, la randul lor, ca orice activitate prestata la locul de munca avea un impact economic complet nul. Adevaratele hotarari, adevaratele afaceri veneau de la inteligente non-umane din ciberspatiu. Procesele de gandire si luare a deciziilor de catre lA-urile Comindserv devenisera atat de abstracte-incat laureati ai Premiului Nobel pentru economie si informatica se straduiau zadarnic sa le inteleaga. Cat despre oamenii obisnuiti, asemenea lui Roger, acestia nici, nu se mai osteneau sa incerce.

Paradoxal, ceea ce era semnificativ pe plan economic devenise invizibil si inaccesibil, iar caea ce era vizibil si accesibil devenise nesem-iwicativ. Roger se multumea sa mearga la lucru, sa-si piarda timpul opt ore zilnic si sa-si incaseze salariul la sfarsit de luna. Bancnotele de care isi amintea din tinerete disparusera si ele, prin grija Comindservului, fiind inlocuite de unitati monetare abstracte din banci la fel de abstracte. Si, stiind ca prezenta si activitatea sa la post aveau importanta zero, cu catva timp in urma Roger o rugase pe Dominy sa nu-l mai intrebe la intoarcerea acasa daca avusese o zi grea, pentru ca stiau amandoi ca din punct de vedere economic intrebarea isi pierduse sensul.

Ratacit in astfel de ganduri, directorul isi trecu absent varfurile degetelor peste gulerul noii camasi. Spre surprinderea sa, aceasta avea o simetrie a texturii in acelasi loc ca si cea dinainte.

― Ei dracie, zise el ingandurat. Gulerul asta aspru nu-i deloc la standardele de calitate Comindserv.

Isi aminti accidentul in care fusese implicat cu putin timp mai inainte si mai ales felul cum, in urma impactului, mana in care tinea melcul cu care se barbierea ii alunecase.

― Miriam, lasa te rog putin facutul unghiilor si vino pana la mine in birou, zise el.

Irisul de la intrare se dilata, iar secretara se apropie de biroul-directorului. Pe unghiile ingrijite ii luceau stins microzoare care-i trasau arabescuri multicolore ce nu fixasera inca intr-un model permanent.

― Mi se pare ca e ceva in neregula cu gulerul camasii, zise Roger in chip de explicatie. Vrei te rog sa te uiti si tu putin?

Miriam se apropie de el si privi gulerul cu atentie. Roger simti un parfum dulce.

― Nu mi se pare ca ar avea vreun defect, zise ea.

― Compara textura aici si aici, te rog, insista directorul, aratandu-i partile laterale ale gulerului.

Miriam zambi cu un aer incurcat si se inrosi usor.

― Stiti, abia mi-am facut unghiile si s-ar putea sa va patez cu niste microzoare..

― Nu-i nimic, compara texturile.

Secretara intinse degete moi, catifelate, si pipai acolo unde-i aratase Roger.

― V-am spus, nu mi se pare ca ar avea vreun defect, spuse ea privindu-l in ochi.

― Nu ai senzatia ca una dintre margirti ar fi ceVa mai aspra?

― Exclus, zise Miriam retragandu-se putin. Asta nu ar corespunde cu standardele calitative Comindserv.            Roger ezita.

― Am si o iritatie aici, spuse el in cele din urma, aratandu-i secretarei pielea de sub maxilar.

― Poate nu ati fost foarte atent azi-dimineata cand v-ati barbierit? sugera Miriam.

― Da, poate, replica el. Multumesc, poti sa pleci.

Irisul se inchise in urma secretarei, iar Roger . se aseza pe buzele carnoase ale canapelei. Pipai inca o data ingandurat cele doua margini ale gulerului si simti clar diferenta de textura. Nu putea sa fie o simpla iluzie, iar iritatia de sub barbie era si ea o dovada absolut clara. Ciudat. Foarte ciudat. Oare cum nu sesizase si Miriam?

Ii spuse biroului sa-i comute semnalul vizual secundar de la hala fabricii la biroul secretarei, si o surprinse pe Miriam in timp ce incheia o convorbire.

― Subiectul a devenit suspicios in legatura cu un articol de.imbracaminte care i-a fost restituit accidental si recomand insistent inlocuirea sa inainte de a incepe sa faca cercetari. Repet, recomand insistent inlocuirea

Fata secretarei trecu printr-o serie de contorsiuni bizare, apoi din incheietura maxilarului ii crescura mandibule complexe, articulate, care se flexara de cateva ori ca pentru a se dezmorti. Degetele i se alungira nefiresc de mult, iar din marginile lor se ivira lame chitinoase zimtate. Din spate, trecand prin taior, ii iesira membre monstruoase care se intinsera pipaind lipicioase pe pereti si pe tavanul boltit, brazdat de vene, al camerei.

― Am sa ma ocup de asta pana la sosirea echipei-de interventie, spuse ea cu aceeasi voce suava.

Roger comanda biroului sa-i permita accesul la hala fabricii si sa blocheze irisul dintre el si creatura hidoasa pe care pana in urma cu cateva minute o numise Miriam, Sigur, gandi el speriat in timp ce alerga pe sub coastele de sustinere spre celalalt capat al halei, toata lumea a auzit zvonuri despre polimorfii Comindserv, dar cine s-ar fi asteptat ca o asemenea fiinta ivita din ingineria genetica sa se afle in biroul de alaturi? in urma sa, prin irisul care despartea cele doua birouri incepura sa-si croiasca drum gheare taioase, zimtate, si mandibule insectoide care forfecau si insangerau tesuturile fragile ale cladirii.

Cu inima batandu-i nebuneste, Roger goni cat il tineau picioarele printre sirurile de paianjeni care teseau netulburati. Zdrobi in trecere nenumarati gandaci sanitari, sari peste crabii colectori sau ii Ocoli ori de cate ori ii ieseau in cale din semiintuneric si in doua randuri se impiedica, cat pe ce sa cada, dar se redresa in ultimul moment. Pentru prima data ii era recunoscator lui Dominy pentru ca in fiecare seara il obliga sa iasa cu ea la alergari.

― Atentie, se auzi o voce cu timbru oficial in clarobscurul fabricii. Acesta nu este un exercitiu, ci o operatiune a politiei Comindserv. Caile de acces ale aceste cladiri se vor bloca pana la sosirea echipei de interventie. Va rugam sa ramaneti pe loc si sa cooperati cu fortele de ordine. Repetam. Acesta nu este un exercitiu, ci o operatiune a politiei Comindserv.

Pleoapa uriasa de la capatul halei, prin care in mod obisnuit se scoteau baloturile de tesaturi, incepu sa coboare incet. Roger goni din rasputeri, in timp ce lumina de afara era retezata de coborarea inexorabila a pleoapei. Arunca o privire indarat, peste umar, si vazu cum polimorful Comindservului venea pe urmele lui, rhiscandu-se rapid de-a lungul tavanului halei, peste coaste sh/ertebre, cu ajutorul membrelor care-i crescusera din spate. Desi din mandibulele care forfecau aerul ii picura venin, polimorful pastrase restul figurii lui Miriam cu ochii caprui si pielea catifelata. O singura privire in ochii aceia ii fu de ajuns lui Roger, care parcurse ingrozit ultimii metri pana la iesirea ce aproape.se inchisese, se tranti pe burta si trecu, pe jumatate tarandu-se, pe jumatate rostogolin-du-se, pe sub pleoapa care cobora spre pamant. O fractiune de secunda ii trecu prin minte cum ar fi fost sa se afle prins pe partea cealalta a pleoapei'impreuna cu polimorful, si se cutremura.

Soferul statea asezat la umbra cladirii, cu o meduza multimedia asezata confortabil pe cap. Tentaculele meduzei ii infasurau gatul si umerii, iar umbrela tremuranda, gelatinoasa, ii invaluia capul cu totul. Prin corpul transparent al meduzei se vedeau sclipind microzoare multicolore care-i transmiteau soferului senzatia de imersk une intr-o lume iluzorie, intr-un mod mult mai intens si mai complet decat banala interfata neurala pe care o utiliza Roger pentru comunicare. Pe cand se apropia in fuga de centipedui ce astepta sclipind in soare, Roger trimise comanda de deschidere a portierei. Carapacea translucida se deschise silentios, iar directorul sari inauntru si comanda cu voce scazuta:

― Sa plecam de-aici.

― Destinatia, domnule director? se interesa politicos centipedui, punandu-se in miscare.

― Buna intrebare, isi zise Roger in sinea lui.

― Hei, ce se intampla? se auzi de afara vocea soferului, atsnuata de carapacea miriapodului. Deschise portiera.

― Executa numai comenzile date in interior, zise directorul recapatandu-si cat de cat sangele rece.

― Deschide portiera, repeta soferul incercand sa-si dea jos de pe cap meduza multimedia si sa vada ce se intampla.

Roger il privi cum ramanea in urma, cautand in minte o destinatie pe care sa i-o poata spune centipedului. Deodata, pleoapa de la iesirea fabricii exploda intr-un nor de tesuturi si sange, iar creatura polimorfa cu membre insectoide tasni cu o viteza incredibila. Roger vazu cu oroare' cum fiinta de cosmar il hacui din trei miscari pe sofer, apoi il rasuci cu fata in sus, ii sfasie meduza multimedia de pe chip si descoperi ca masacrase pe cine nu trebuia. Imaginea ii era partial acoperita de graffito-ul fractal care acum devenise lizibil. An/Organic, iar dedesubt o adresa pe care directorul o citi cu voce tare. Alta idee nu avea unde ar fi putut sa se duca. Macar asta merita incercat, isi spuse el in timp ce miriapodul se indeparta in viteza de polimorful din curtea fabricii, care ramasese pe loc nestiind daca sa astepte intariri sau sa plece in urmarirea lui Roger. Privind in urma, directorul observa cativa scarabei cu echipe aeropurtate ale politiei Comindserv care se pregateau sa aterizeze. inca nu stia de ce un lucru atat de marunt declansase o asemenea interventie in forta, dar era hotarat sa afle.

― Am primit ordin de la politia Comindserv sa ma opresc, il informa centipedui dupa catva timp, pe cand se indreptau catre destinatie intr-un ritm care lui Roger i se parea chinuitor de lent.

― Iar eu ti-am spus clar sa nu executi-decat ordinele pe care le primesti din interior, replica directorul pe un ton care spera sa para autoritar.

Urma un scurt interval de tacere incordata, plina de resentimente de ambele parti. in cele din urma ceritipedul adauga:

― Probabil s-a defectat iremediabil ceva din sistemul de emisie. Nu mai reusesc sa iau legatura cu lA-urile politiei ca sa le informez despre pozitia noastra.

Roger rasufla ceva mai usurat. Poate pentru prima data credea cu sinceritate ca si accidentele erau bune la ceva.

Casa unde locuia mazgalitorul de pereti fusese acoperita in asemenea masura cu graffiti incat clorofila dermica ii disparuse aproape complet. Ca urmare, starea generala a imobilului era destul de anemica, iar aspectul cam nesanatos. Cel putin una dintre inimile cladirii avea o aritmie suficient de accentuata pentru a fi sesizata cu usurinta. Un ochi al sistemului de securitate se deschise si-l privi pe Roger cu un aer banuitor cand acesta cobori din centiped. Directorul ridica din umeri si arata catre graffito-ul fractal de pe carapacea transparenta a miriapodului. intr-un tarziu, irisul de la intrarea casei se deschise, lasand sa se vada o adolescenta rasa in cap, imbracata cu o salopeta pe care se contorsiona incet un imprimeu cinetic cu doi serpi. O suvita de par de pe tampla stanga fusese lasata sa creasca, impletita si agatata in chip de cercel de lobul urechii.

― Intra mai repede, zise fata. Ti-au pus deja fata pe fiecare retea multimedia, asa ca n-am nici un chef sa stai in drum. Nu in fata casei mele, in orice caz.

― Si centipedul? intreba Roger.

― In afara de niste indicatoare bioluminis-cente rosii si verzi care sa clipeasca de doua ori pe secunda, e cea mai buna metoda ca sa anunti politia Comindserv unde te afli. Da-i liber. Trimite-l undeva. Scapa de el.

Fara a incerca sa-i explice fetei despre defectiunea sistemului de emisie din vehicol, Roger se intoarse catre miriapod si spuse:

― Poti circula si fara pasageri?

― Centipedele Comindserv pot participa la trafic indiferent de numarul pasagerilor, spuse miriapodul pe un ton usor ofensat.

Unde sa-l trimit?-se intreba Roger in sinea lui.

― Ai adresa furnizorilor nostri de gandaci sanitari?

― Desigur, domnule director, raspunse miriapodul.

― Mergi si asteapta-ma acolo. O sa te rog si sa-ti stergi din memorie adresa aceasta.

― Ar contraveni regulamentelor Comindserv, se eschiva centipedul.

― Bine, bine, pleaca odata, se rasti Roger, intuind ca era aproape la fel de periculos atat sa stea in preajma miriapodului, cat si sa ramana pe jos. O urma pe fata in casa anemica, fara sa mai priveasca in urma centipedului care pleca. Dupa ce irisul de la intrare se inchise, isi dadu seama ca tocmai isi incredintase viata in mainile unei persoane pe care nici macar nu stia cum o chema. Si Dominy nu aflase nimic de cosmarul acesta. Politia Comindserv, trupe aeropurtate, polimorful pentru interventii speciale, toate aparusera dintr-o data in viata lui pasnica asemenea unui.vis urat din care nu se putea trezi. Cu siguranta ca nu putea fi adevarat, cu siguranta ca era

― O greseala, neaparat trebuie sa fie o greseala, zise el fara sa se adreseze cuiva anume.

― Intr-adevar, replica fata, mare greseala ai facut ca ai calcat Comindservul pe bataturi.

Se intoarse pe calcaie si, fara sa mai astepte pentru a vedea daca Roger o urma, incepu sa urce scara in spirala, asemanatoare unei cochilii de melc, catre acoperisul-terasa. Prin pereti se auzea vuietul plamanilor casei, un gafait greu, complet diferit de respiratia ritmica, sanatoasa, a locuintei lui Roger. Se indoia ca avea sa mai auda vreodata acel sunet familiar si linistitor.

― As putea incerca sa le explic, spuse el fara prea mare convingere.

― Nu cred ca ai rezolva mare lucru daca te-ai duce la ei si le-ar cere scuze, ricana fata. Cel mai bine ai face sa dispari.

Roger simti ca-l ia ameteala. Sa piarda locuinta, postul, prietenii. S-o piarda pe Dominy Pentru ce?

― Dar de ce sa trebuiasca sa ma ascund? intreba el, urcand in continuare treptele in urma fetei.

― Daca nici tu nu ai idee, eu de unde vrei sa stiu? replica ea.

― Si unde sa ma ascund, din moment ce Comindservul are ochi peste tot?

Pleoapa dinspre terasa se ridica incet. Un scarabeu auriu ii astepta pregatit pentru decolare.

― Acolo unde Comindservul nu te poate vedea, raspunse fata. Hai, urca.

In timp ce-si cauta o pozitie confortabila in carlinga scarabeului, Roger observa ca adolescenta avea pe antebrat un fel de lipitoare lunga, verzuie. Prin corpul translucid al creaturii se vedeau organe pulsand si vase prin care circulau fluide.

― Asta la ce foloseste? intreba el.

― M-am zgariat destul de rau de dimineata, cand ti-am mazgalit miriapodul, explica fata. Carligele creaturii tin marginile ranii laolalta, iar mucusul pe carerl secreta indeparteaza microbii si stimuleaza refacerea tesuturilor.

Scarabeul decola si se indrepta zburand la joasa inaltime catre periferia sudica a orasului. Carapacea vehicolului se intuneca partial pentru a atenua stralucirea soarelui ce se apropia de amiaza.

― De ce n-ai folosit nanozoare medicale? se interesa Roger. Sunt mai eficiente decat bioteh-nologia asta depasita.

― Da, dar ca toate produsele inteligefite ale Comindservului, nanozoarele au legatura permanenta cu reteaua concernului, explica adolescenta, ceea ce le-ar permite sa-mi spioneze fiecare miscare. Asa sunt o pata alba pe hartile orasului.

Ideea de a iesi de sub supravegherea ubicua si permanenta a retelei Comindserv i s-ar fi parut inspaimantatoare lui Roger cu numai o ora sau doua mai inainte. Acum, insa, incepuse sa-i inteleaga avantajele?

― Si unde mergem? intreba.

― Catre alte pete albe, zise fata.

Dinaintea lor se ivi o cladire anorganica, vestigiu de beton si sticla al unei epoci trecute. Roger si-o amintea foarte vag din reportaje multimedia.

― Ce-i aici? intreba el.

― Un muzeu al iresponsabilitatii, raspunse adolescenta, in timp ce scarabeul ateriza pe terasa cladirii. O amintire arhitectonica din secolul al douazecilea.

― E chiar muzeu?

Portierele scarabeului se deschisera, iar fata il indruma pe Roger catre o intrare de serviciu.

― Intr-un fel. IA-urile Comindserv par sa fi pastrat cladirea nu atat din motive estetice -doar se vede de la posta ca e de un prost gust rar intalnit -, cat dintr-un fel de nostalgie a inceputurilor umile. Pe vremuri era o filiala a corporatiei IBM.

Se oprisera in fata usii vopsite in alb, pe care se vedeau inflorind mici pete de rugina, ca o ciuperca stranie, anorganica. O mica grila metalica bazai slab.

― Salut, Bill, sunt Emily.

― Am crezut ca n-o sa mai ajungeti vreodata, harai grila. Deparazitati-va si pe urma vorbim.

Fata se dezbraca de salopeta din doua miscari si-i facu semn lui Roger sa procedeze la fel. in cadrul usii metalice se aprinsera tuburi ce emiteau o lumina intensa, albastruie.

― Ultravioletele ucid nanozoarele, explica Emily rotindu-se incet pe calcaie. Chiar daca am fost contaminata accidental cand am venit incoace, Bill o sa aiba grija sa nu ajunga in preajma lui nici unul din spionii microscopici ai Comindservului.

Roger se expuse si el la ultraviolete, in timp ce fata se imbraca.

― Chestia aia de pe mana ta nu intra, Emily, continua grila.

― Bill, e o lipitoare medicala neconectata la retelele Comindserv.

― Nu ma intereseaza. O dai jos si-o omori imediat.

― Nici vorba, .se enerva fata. intr-o buna zi vom ajunge cu totii sa fim descarcati din memoriile Comindserv in asemenea creaturi utilitare. Sa ucizi fiintele astea e o barbarie.

― Bine, harai grila resemnata, scuteste-ma.

Usa metalica glisa. Intrara pe un culoar ai carui pereti drepti, netezi si morti ii dadeau directorului senzatia stranie ca parcursese o calatorie inapoi in timp. Absenta sunetului linistitor al unor plamani respirand si inimi pulsand undeva in imobil era angoasanta.

― Raza de actiune a nanozoarelor este foarte mica, spuse Roger. Daca suntem izolati de mediul organic al orasului, ele oricum pierd contactul cu reteaua Comindserv.

― Da, dar asta nu le impiedica sa stocheze informatii pe care dupa aceea sa le descarce in retea cu prima ocazie, riposta Emily.

― Deci de-asta e amicul asta al tau asa de pornit impotriva lor. 

Intrara intr-o incapere dominata de suprafete plane, linii si unghiuri drepte, ceea ce lui Roger ii sugera imediat disconfort si lipsa de naturalete. Impresia era intrucatva atenuata de prezenta unor canapele si fotolii din piele moale, dar directorul sesiza imediat ca fotoliile nu aveau aspectul placut al tesuturilor vii cu care era el obisnuit. De la un birou se ridica un barbat inalt, adus de spate, cu o chica rebela, on-.dulata. Pe fata purta o piesa de muzeu, ochelari de vedere cu lentile din sticla.

― Bine ai venit, Roger, spuse barbatul in-tinzandu-i o mana palida, cu degete lungi si subtiri. Sunt Bill.

― Am nevoie de ajutor, spuse directorul. Sunt urmarit, nu stiu pentru ce.

Pe fata ingusta a lui Bill se ivi un zambet.

― Ti-ai ales destul de prost momentul in care sa fii urmarit.

― Da, dar de ce tocmai eu? intreba Roger pe un ton disperat.

― Asta tu ar trebui sa ne spui noua, zise Emily asezandu-se pe Unul din fotolii.

― Singurul lucru in neregula a fost coincidenta asta cu camasa, zise directorul. Ma barbieream in drum spre serviciu cand un alt centiped s-a ciocnit de noi la o intersectie. Limba melcului cu care ma barbieream mi-a razuit gulerul camasii. Am aruncat-o si-am comandat alta de acelasi fel, iar camasa cea noua avea aceeasi asimetrie a texturii.

Bill izbucni in ras.

― Gata, e clar. Da-ti jos camasa.

― Poftim? facu Roger.

― M-ai auzit bine de prima data. Da-ti jos camasa.

Directorul se supuse.

― O sa punem camere digitale pe camasa in chip de4 nasturi, explica Bill apucandu-se de treaba. Cam. anacronic, dar nasturii se mai folosesc din cand in cand ca ornamente, asa incat n-o sa bata prea tare la ochi. Pe urma Emily o sa arunce camasa la un cos pentru reciclarea deseurilor textile, si noi o sa urmarim impreuna ce se intampla.

― Ce sa se intample? ridica directorul din umeri, in.vreme ce filamentele ce-i inchideau sacou! se intreteseau din nou. Gandacii o vor

taia in bucati mici, o vor j,nghiti si vor fi dusi la o fabrica, textila unde paianjenii tesatori ii vor folosi ca materie prima.

― Tocmai de aceea am pus camere digitale in chip de nasturi la maneci, guler si piept.

Emily pleca cu camasa, iar Bill puse in functiune un calculator stravechi.

― De ce nu folosesti o inteligenta artificiala bazata pe carbon? intreba Roger. Sunt mult mai eficiente.

― Sunt mult mai eficiente ca instrumente de supraveghere, vrei sa spui, replica Bill. Nu, multumesc. Prefer vechiturile astea pe siliciu. in toata cladirea sunt vreo doua sute pe care le-am conectat si reprogramat sa functioneze ca o retea neuronala. Nu-i chiar atat de rapida si flexibila ca un IA, dar cel putin nu este o unealta Comindserv.

Scotoci putin printr-un sertar si scoase un obiect intunecat care semana foaite bine cu o pereche de . ochelari-de soare din secolul precedent.

― Interfata ta neurala cu reteaua Comindserv nu-ti permite sa interactionezi cu calculatoarele bazate pe siliciu. O sa ai nevoie de astia.

Roger se simti ca si cand ar fi incercat sa dea o tura cu velocipedul strabunicului.

― Ma mir ca nu-i ies niste fire de cupru din capat, care sa se conecteze la o mufa, undeva, ca in secolul trecut, remarca el sarcastic punan-du-si vizorul dinaintea ochilor.

― Hei, totusi vechitura asta misca treizeci si doua de milioane de voxeli pe secunda. Si nici nu-ti trimite tot felul de nanozoare prin sistemul nervos, se auzi vocea lui Bill de undeva in dreapta lui. Sa vedem acum ce se intampla cu camasa ta

Imaginea era incetosata, lipsita de claritatea supareala a experientelor virtuale cu care se obisnuise Roger. Imaginile transmise de camerele digitale de pe camasa erau recompuse intr-o simulare 3D de reteaua neurala de calculatoare a lui Bill. Rezultatul parea un fel de ruda indepartata a filmelor mute, alb-negru, o piesa de colectie pentru care cineva ar fi dat bani grei cu conditia ca muchiile sa fie putin mai zimtate si miscarile ceva mai sacadate.

In primul rand, constata Roger, gandacii lipseau cu desavarsire din cutia pentru reciclarea tesaturilor. Hainele aruncate acolo zaceau absolut nemiscate, netulburate de forfota mandibulelor si membrelor chitinoase ale creaturilor sanitare Comindserv. in schimb, dupa o vreme , o trompa intra in cutie si aspira pe rand fiecare haina. Camasa lui Roger urma si ea drumul celorlalte, parcurgand un traseu sinuos prin intuneric.

Astepta, iar dupa un timp incepu chiar sa se plictiseasca. intr-un tarziu ridica pe frunte vizorul si, frecandu-si ochii obositi, il intreba pe Bill:

― N-ai ceva de mancare?

Dupa cercetari intr-un frigider acoperit cu autocolante si improscat cu graffiti, Bill scoase la iveala un tub cu -pasta nutritiva pe care-l arunca spre el. Roger il prinse din zbor.

― Pune-ti la loc vizorul. Acum vine partea cea mai interesanta.

Cand ii urma sfatul, directorul se pomeni scufundat intr-o imagine ce se rotea nebuneste, provocandu-i ameteala si o'greata intensa. Valuri de spuma pareau sa vina din toate partile, iar directorul intelese repede, ingrozit, ca era spuma de detergent. Apoi urmara jeturi de apa curata si rotirea se intensifica pana deveni insuportabila.

Ridica vizorul, stupefiat.

― Asta inseamna ca de fapt Comindservul

― Uita-te pana la sfarsit, il indemna Bill cu un aer amuzat.

„Inseamna ca el stie”, isi spuse Roger, din ce in ce mai uimit.

Prin vizor, urmari cum creaturile Comindserv scoteau hainele din masinile de spalat, le calcau si le puneau etichete cinetice cu preturi, apoi le ambalau in membrane subtiri”, fragile, si le sortau spre a fi trimise in magazine la vanzare. Cu toate ca nu mai privea imaginea din interiorul unei masini de spalat aflata in functiune, Roger simti ca ameteala era pe cale sa-l doboare. Sufocat de indignare, isi smulse vizorul de pe cap si-l tranti pe birou.

― Usurel, ca nu mai am de unde sa-mi cumpar altul, il tempera Bill.

― Nu pot sa cred ce-am vazut, zise directorul. Comindserv conspira pentru incalcarea sistematica a legilor.

― A propriilor legi, preciza Bilt.

― Spala haine cu detergenti, contrar celor mai elementare norme ecologice!

― E mult mai profitabil.

Roger se tranti intr-un fotoliu, uitand pe moment cat il dezgustau mobilele moarte.

― Si pe mine m-au pus sub urmarire pentru ca eram pe cale sa le descopar secretul.

Bill ridica din umeri.

― Te supraestimezi. Am pregatit cu minutiozitate accidentul, zapacind cu buna-stiinta sistemul de ghidare al centipedului care v-a ciocnit de dimmeata. Am facut simulari detaliate care sa determine unghiul in care urma sa-ti alunece mana si respectiv abraziunea limbii melcului pe gulerul camasii. Emily a interceptat camasa cea noua la livrare, pretinzand ca lucra in fabrica textila, apoi a „livrat-o” tot pe cea veche, numai ca sa te puna pe ganduri.

― Pe ganduri, medita Roger cu voce tare. Mai degraba as zice ca m-ati pus pe drumuri. Si eu care-mi inchipuiam ca era un fel de coincidenta de cosmar

Bill zambi, cu un aer de autosatisfactie de profunzimea unei fose oceanice.

― Asa zici, coincidenta. Cred ca a fost o coincidenta al naibii de reusita tinand cont de faptul ca n-au pus-o la punct decat doi oameni si o retea neuronala de calculatoare stravechi. Mai greu a fost dupa aceea, cand a trebuit sa tin cumva pe loc polimorful, sau sa-ti sterg prezenta informatica de pe hartile interactive ale IA-urilor de politie Comindserv. Dar mai e o gra-.madade viata in siliciul asta, spre norocul tau.

Usurinta cu care Bill vorbea despre noroc in acea situatie i se parea directorului ab'solut nelalocul ei. Ar fi trebuit sa se simta furios, dar era mai degraba perplex. Cu toate ca se crezuse disperat, Roger abia acum intelese ca nu mai avea nici o cale de intoarcere la ceea ce insemnase pana atunci viata sa. isi aminti de Dominy, care il astepta peste cateva ore sa se intoarca de la serviciu, si simtj ca lumea se naruia imprejurul sau.

― De ce? intreba el pe un ton in care perplexitatea incepuse sa se amestece cu ceva ce semana a revolta.

― Poftim? facu Bill.

― De ce mi-ati nenorocit tocmai mie viata?

― Pentru ca am un foarte dezvoltat simt al ironiei, explica Bill cu voce taraganata, pe cand isi rasucea o tigara. Pentru ca stiu cu ce te ocupai inainte de venirea la putere a Comindservului. Pentru ca visurile tale de pe coperti de discuri a.u devenit cosmarul nostru de azi. Pentru ca e o chestie de bun simt sa ma ajuti cumva sa iesim din situatia in care ne-au adus viziunile tale.

― Si pana la urma de-asta am ajuns un proscris? se vaita Roger, cuprins de o nesfarsita autocompatimire. Pentru ca ati facut in asa fel incat ComindservuJ sa creada ca aflasem de conspiratia lor la scara mondiala, menita sa ne convinga ca luam haine noi-noute, cand, de fapt, ni se dau vechituri culese din gunoi, aranjate si reconditionate ca sa nu ne dam seama?

― Exact, raspunse Bill fara nici o urma de-compasiune in glas. Si, continua el pe un ton sardonic, facand semn catre tubul cu pasta nutritiva, ti-ai pus vreodata intrebari in legatura cu mancarea?