Kathy rung - marigold (o fata de aur)

KATHY RUNG

MARIGOLD (O FATA DE AUR)

O FATA CU TOCURI, LA FERMA

O ferma canadiana intinsa parea ultimul loc unde oraseanca Marigold Rodriguez s-ar fi asteptat sa-si petreaca vara. Se bucura, insa, sa aiba grija de o veche prietena de familie. Si, in plus, o femeie inventiva ca Marigold se putea macar preface ca stia sa gateasca, sa mature prin casa si sa ingrijeasca de ferma. Dar nu la fel de usor i-ar fi fost sa simuleze ca nu il observa pe seducatorul proprietar al fermei

Chipes si colturos - si prudent in fata femeilor - Jon Gooding renuntase de mult sa-si mai caute perechea ideala. Cat despre Marigold, ea nu era in stare sa deosebeasca o carpa de sters praful de o tortilla. Si-atunci, de ce o gasea Jon pe aceasta oraseanca atat de incantatoare? Dorea mult sa afle raspunsul. Dar, daca i-ar mai fi dat o sansa dragostei, ar fi insemnat s-o convinga pe Marigold sa transforme o placuta vacanta de vara intr-o vesnicie pasionala

Fruntea lui Jon o atinse pe a ei, in timp ce mainile lui mari ii cuprindeau capul, strangandu-i-l la piept.

Marigold se agata de el.

Jon o imbratisa strans.

Era acut constienta de trupul lui, solid si masculin, lipit de al ei. Desi Jon purta blugi si o camasa cu maneci lungi, iar ea sort si un tricou fara maneci, hainele li se pareau dintr-o data prea subtiri si complet inadecvate. Parca ar fi fost goi.

In clipa urmatoare, Jon o saruta. Il saruta si ea, cu o frenezie la fel de mare. Nu mai ramasese nici urma de tandrete, de blandete, de politete

Gura lui era dura, poruncitoare. Ca reactie, Marigold isi ridica de la podea capul, lipindu-si buzele de ale lui. Gura i se deschise, iar limbile li se intalnira - gustand, savurand, dorind, cu o intensitate feroce.

Jon gemu din adancul gatlejului, tragand-o mai aproape. Marigold ii cuprinse talia cu picioarele, indesandu-se in el, simtindu-i erectia prin blugi.

Mainile lui o apucara de fese, iar trupul ei raspunse, incurajandu-l cu o leganare lenta, senzuala, care le intensifica dorinta. In secunda urmatoare, degetele lui Jon ajunsera la elasticul sortului si se strecurara dedesubt. Marigold i le simti atingandu-i ombilicul si alunecand in jos peste pielea neteda a abdomenului, pentru a cobori in parul matasos de dedesubt.

Incepu s-o mangaie incet.

- Te rog gemu incet Marigold.

Il apuca strans de spate, deschizandu-se si mai larg, prada unei explozii de voluptate fierbinte, vecina cu extazul.

- Jon, sopti ea. O, Jon!

In clipa urmatoare, ii veni sa planga, lacrimi de usurare risipindu-i tensiunea patimasa. Ii cauta gura.

Jon o stranse la piept, fara sa vorbeasca, iar Marigold se cuibari in imbratisarea lui ocrotitoare.

Cand Jon se salta intr-un cot, privind-o, o cuprinse un val de stanjeneala. Nu-i putu sustine privirea.

- Uita-te la mine, ii ceru el cu un glas ca zaharul caramel topit.

Nu reusi.

Degetul lui ii ridica barbia. Marigold trase adanc aer in piept si-l privi. Ii vazu ochii plini de ingrijorare, de iubire, si gura, moale, senzuala. Avea pe chip o expresie de multumire stranie.

- Acum ai sa ramai? intreba el ragusit.

Marigold incremeni, abia reusind sa respire, nevenindu-i sa creada ca ceea ce o intreba era adevarat.

- Jon, nu s-a schimbat nimic.

Capitolul 1

- Orasencele astea! mormai Jon.

Nici macar n-o cunoscuse inca pe Marigold Rodriguez, iar aceasta ii crea deja probleme.

- De ce vine cu autobuzul? Nu stie sa conduca masina?

- Nu mai bodogani, il mustra Bunica, privind atenta prin parbriz. Marigold i-a imprumutat masina surorii ei, de-asta a luat autobuzul.

Bunica statea dreapta ca un vatrai. Mainile ei subtiri, impodobite cu un sortiment intreg de inele supragabaritice, tineau strang poseta din piele patent rosie. Cercurile gemene de rosu-corai de pe fata ei ridata ii tradau tensiunea interioara. N-ar fi fost mai emotionata nici daca Jon ar fi dus-o la aeroport ca sa plece intr-una din calatoriile ei.

Privirea lui Jon cobori spre gipsul de la picior, iar gura i se stramba. Spera ca fractura sa i se vindece curand, ca sa-si reia mult iubitele voiaje.

Revenind cu atentia la drum, Jon isi dadu seama ca se apropiase de marginea orasului Enderby. N-ar fi fost bine sa fie prins conducand peste viteza legala, desi bunul lui prieten din Politia Regala Motorizata Canadiana, sergentul Tommy Hall, probabil ca nu l-ar fi amendat. Totusi, cu cat traversa mai repede orasul, iesind pe partea cealalta, cu atat mai bine.

Incepuse luna iulie, iar cositul era in toi. Soarele stralucea, iar Jon avea lucruri mai importante de facut decat sa bata drumurile pana la oras. Daca altcineva i-ar fi cerut s-o ia pe Marigold, ar fi refuzat. Si nu avea de unde sti cat timp urma sa stea la ei. Glezna Bunicii nu se putea insanatosi cat ai bate din palme. Simplul gand facea sa-l strabata un fior de nemultumire. Apasa pe franele camionetei putin cam prea tare, iar autovehiculul se zgudui.

- Da' ce-ai de gand, dom'le, vrei sa ma omori?

Bunica se agata de bord cu o mana osoasa, iar cu cealalta de portiera. Isi inclina capul intr-o parte, ca o gaina indignata, incruntandu-se la el.

Jon nu putu sa nu rada de teatralismele ei.

- Nu,bunico. Ma intrebam doar daca n-ar trebui sa ma caut la cap, fiindca vin in oras intr-o zi insorita ca azi ca sa o iau pe pe femeia asta, cand ar trebui sa fiu acasa si sa greblez fanul.

Bunica pufni nervoasa, cocotandu-si ochelarii pe varful nasului lung, regal.

- Hai, scuteste-ma cu smiorcaiala. Nici macar n-o cunosti pe Marigold. Ce-ai contra ei?

- Am ca e oraseanca. Mai mult de-atat, ce-ar fi de spus?

Jon opri camioneta, asteptand ca doi copii sa traverseze strada.

- Marigold e o fata minunata. Desteapta si foarte devotata familiei, declara Bunica, impungand aerul cu un gest emfatic, astfel incat pietrele pretioase de pe inele i se ciocnira cu un tacanit.

Jon pufni.

- Asta nu schimba faptul ca n-a fost niciodata la o ferma. Probabil ca va incepe sa se vaiete ca vrea acasa inca inainte de a-si fi desfacut bagajele.

- Nu toate orasencele sunt ca Frances. N-ar fi timpul s-o ierti si sa uiti?

Strangand mai tare volanul in maini, Jon replica:

- Am incheiat orice discutie, Bunico.

Tonul ii fusese mai aspru decat intentoase, iar Bunica incepu sa-si traga nasul, sonor. Imediat, Jon regreta ca o lezase pe femeia care-i fusese mama, tata si bunica dupa ce parintii lui murisera intr-un accident de masina, pe vremea cand el era inca abia un adolescent. Si totusi, Bunica ar fi trebuit sa stie ca nu-i convenea sa aduca vorba de Frances.

Batrana isi sufla sonor nasul in batista brodata cu trandafiri. Continuand sa smarcaie, intoarse ostentativ capul, privind pe fereastrta.

Peste cateva minute, incercand sa-si ignore vinovatia de a o fi necajit, Jon coti pe drumul care ducea spre autogara.

- O, abia astept s-o vad!

Vocea Bunicii era patrunsa de emotie. Statea pe marginea scaunului, cu gatul lungit inainte ca sa vada cat mai bine. Lacrimile fusesera deja date uitarii.

In ciuda artagului sau, Jon zambi la adresa toanelor Bunicii. Uneori, ii amintea de un copil de sase ani, rasfatat. Incetini in apropierea statiei, unde cativa oameni forfoteau pe peronul din fata.

- O vezi? intreba Bunica.

- Bunico, stii foarte bine ca n-am mai intalnit-o niciodata pe femeia asta.

Bunica ii arunca o privire patrunzatoare, cu sprancenele ridicate in forma de V.

Parcand camioneta langa bordura, Jon isi rezema bratul de spatar.

- Bunico, eu totusi nu pot spune ca-s foarte incantat de aranjamentul asta. Nu inteleg de ce n-ai preferat sa te duci in schimb la o prietena din Calgary.

Bunica lui isi trase nasul sonor, cu un aer semet.

- Iti cunosc foarte bine opinia, Jon. Oricum, din moment ce nu pot pleca in strainatate, prefer sa-mi petrec vara la ferma, ca sa ma ocup de gradina si de florile mele. N-o sa abuzam de timpul tau, Jonathan, daca asta te ingrijoreaza. Oricum, n-ai fost in casa niciodata, asa ca ce importanta are pentru tine?

- Nu-mi dau seama de ce nu poti angaja pe cineva din partea locului. Vreau sa zic, de ce a trebuit neaparat sa fie nepoata prietenei tale?

- Este adevarat ca prin casa m-ar putea ajuta oricine - la gatit, la curatenie

Vorbind cu o voce ascutita, Bunica arata spre gipsul vechi de-o saptamana de la glezna.

- Dar cu compania cum ramane? Marigold imi va tine o companie perfecta.

Jon ridica mainile in semn ca se lasa pagubas.

- Bine, Bunico

- Nu merit si eu putina companie, cand tu ma abandonezi? continua Bunica privindu-l incruntata, cu buclele albastre-cenusii tremurandu-i de indignare.

- Lucrez la ferma, Bunico, nu te abandonez.

- Si la urma urmei, cine are nevoie de tine, mai acritura?

- Ar mai fi ceva, replica Jon cu blandete. Cred ca m-as fi putut ocupa eu de curatenie si gatit, Bunico. Cand esti plecata in calatoriile tale, o fac intotdeauna.

- Ca bine zici. Nici nu stiu de ce ma mai ostenesc sa-ti usurez existenta. S-ar zice ca ai fi incantat sa-ti vina o femeie care toata viata a muncit intr-un restaurant si sa

Se intrerupse, cu atentia indreptata spre statia de autobuz.

- Uite-o! Uite-o pe Marigold!

Facu o pauza, incruntandu-se.

- Da' de ce fuge? Unde se duce?

Jon urmari privirea Bunicii, pentru a vedea o femeie care alerga pe trotuar, indepartandu-se de ei. Un moment, zari niste picioare lungi si un par blond, stralucind auriu in soare. Ce naiba o apucase?

- Mai repede, Jon, mai repede. Scapa!

Bunica deschise fereastra si scoase capul.

- Marigold? Iu-huuu! Marigold!

Reveni in masina.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Jon, ia-o in paralel cu ea!

Bombanind o injuratura, Jon se conforma. Daca altcineva ar fi indraznit sa-i dea ordine, l-ar fi trimis la plimbare.

- Marigold! Aici suntem, Marigold! racni Bunica.

Blonda intoarse capul, iar Jon ii intrezari nasul carn si gura cu buze pline, inainte de a opri camioneta langa ea. Bunica deschise portiera, iar Marigold navali inauntru, cu parul auriu involburandu-i-se, in timp ce trecea peste batrana, pentru a se aseza intre ei.

- Buna, saluta repede Marigold.

Inainte ca Jon sa apuce sa vorbeasca, arata in lungul strazii cu o unghie lacuita stacojiu.

- Repede, dupa el, pana nu ne scapa!

- Cine? Pana nu ne scapa cine? intreba Bunica, cu rasuflarea taiata.

- Un hot! Tocmai ieseam din autogara, uitandu-ma dupa voi, cand s-a repezit la mine, mi-a smuls poseta si a luat-o la goana!

Lui Jon ii era greu sa se concentreze asupra cuvintelor rostite de Marigold. Era complet captivat de tinuta ei, care arata cum numai vazuse decat pe copertele revistelor. Purta o rochie rosie, sumara ca un furou, si niste pantofi! Albi cu funde rosii si tocuri de zece centimetri. Cum naiba fusese in stare sa alerge cu draciile alea?

Cobori un moment privirea spre propriile lui cizme de cowboy, apoi reveni spre pantofii lui Marigold si picioarele ei lungi si armonios formate. Orb sa fi fost, si tot i-ar fi sarit in ochi culoarea aurie a acelei piei ca satinul. Il cuprinse un val neasteptat de caldura.

Jon se trase mai aproape de portiera, hotarat sa puna caldura pe seama soarelui care ardea prin parbriz. Nu stia daca sa fie amuzat sau scandalizat de imbracamintea ei. Femeia asta avea sa gateasca si sa mature, pana se vindeca glezna Bunicii? Femeia asta, cu tocuri-cui, rochie mini si lac de unghii rosu ca o masina de pompieri, urma sa ingrijeasca gradina si gainile bunicii lui? Isi stapani un hohot de ras.

- Jon? Jon! Ce naiba, ma asculti sau nu?

Vocea Bunicii il readuse la realitate.

- Ai auzit ce-a spus Marigold? Un hot, aici, in Enderby. Ce se-alege de lumea asta? Si ce mai astepti, Jon? Urmareste-l! ii ordona bunica lui,cu ochii mari si buzele rujate formand un 'o'.

- Uite-l acolo! striga Marigold aratand cu degetul.

Jon privi in lungul strazii linistite, marginite cu copaci. Nu vedea pe nimeni.

- Of, fir-ar sa fie. A dat coltul! se enerva si mai tare Marigold. Mi-a luat lucrurile, nu poti merge dupa el? Te rog!

Activat de tonul ei rugator, Jon ambreie. Indiferent de parerea lui despre Marigold Rodriguez, era dator s-o ajute. La fel ar fi facut pentru oricine.

Apasa pe pedala acceleratorului si demara cu un duduit, in directia indicata. Trecu de colt, abia reusind sa nu calce o pisica neagra. Cu un usor tipat, Marigold il apuca de brat.

La atingerea ei, il strabatu un val de adrenalina. Dintr-o data, o minge de fotbal zburand pe carosabil ii atrase din nou atentia asupra drumului. O ocoli, scrasnind din saboti. In acelasi timp, se uita dupa individul care luase lucrurile lui Marigold. Inca nu-l depistase.

- Pe-acolo! Pe-acolo! Ia-o la stanga! La stanga! tipa Marigold.

Cu sangele pompandu-i prin vene, Jon trase de volan. Cotira pe o stradela dosnica, aruncand pietris de sub cauciucuri. Camioneta se clatina ametitor intr-o parte si alta, facandu-si ocupantii sa se ciocneasca intre ei. Jon incerca sa nu se gandeasca la reactia pe care i-o provocase scurta atingere a lui Marigold, dar cu coapsa ei frecandu-se de a lui nu-i era deloc usor.

- Yee-ha! chiui deodata Marigold, aproape cauzandu-i un atac de cord. Intinse o mana ca sa se sprijine, apucand involuntar genunchiul lui Jon. Stomacul acestuia cazu undeva in josul pantecului. Atata despre convingerea ca bataile rapide ale inimii ii erau cauzate de cursa vertiginoasa cu masina.

Trecura peste un hop, iar Jon uita un moment de reactiile anormale pe care i le starnea femeia aceea neobisnuita. Pret de-o milisecunda, vechea camioneta agricola zbura prin aer. Marigold isi arunca pe spate capul, iar rasul ei rasuna prin toata cabina, molipsitor. Bunica i se alatura, batand cu bastonul in podea.

Jon se stramba. De ce radea domnisoara Marigold, cand riscau sa fie schiloditi sau chiar sa moara in goana aceea nebuneasca dupa hotul care tocmai o tulise cu lucrurile ei? El, unul, ar fi fost gata sa-l snopeasca in bataie.

- Uite-l! arata triumfator Marigold cu degetul. Opreste!

Jon apasa pe frane, cu inima bubuindu-i in piept. Deschise portiera gata sa se repeada la infractor. Dar unde era? Jon se incrunta. Nu vedea decat un caine mic, alb si latos, care statea cu spatele spre un gard si o punga de hartie cam ferfenitita langa el. Ii privea cu teama.

- Unde? intreba si Bunica.

- Pai, catelul de-acolo, raspunse Marigold, aratand spre micul metis.

Jon gemu si se rezema de camioneta. Nu-i venea sa creada. Condusese ca un nebun numai ca sa prinda un caine?

- Ce are acolo? o intreba Bunica pe Marigold, in timp ce priveau cainele care ezita langa punga, parca nevrand s-o dea inapoi.

- O, Bunica Gooding, iarta-ma, iti mananca darul! se tangui Marigold.

Intr-adevar, maidanezul mesteca ceva, cu o fasie de hartie maro umeda atarnandu-i din bot.

- Jon, nu sta cu mainile-n san! Ia-mi cadoul de la catel! ordona poruncitor Bunica.

- Nici mort, replica Jon.

Isi incrucisa bratele pe piept si ramase privind-o pe blonda cea smintita care, in cele doar cateva minute de cand o cunostea, reusise sa-l smulga din existenta lui linistita.

- Jon, nu e momentul sa stai bosumflat. Cainele ala imi devoreaza cadoul! continua Bunica, ridicand tonul tot mai tare, cu fiecare cuvant.

Jon o privi pe Marigold, care ramasese asezata in camioneta, langa bunica lui.

- Pot intreba si eu ce anume mananca javra asta?

- Jon, nu-mi strica surpriza, replica Bunica.

- Pai

Marigold lasa fraza in aer, parca anume ca sa traga de timp.

Jon o privi incruntat. N-avea sa-i mearga cu una cu doua, dupa ce-l facuse asa de ras.

- Nu e cine stie ce, dar bunica mea l-a facut anume pentru Bunica Gooding, spuse Marigold, impreunandu-si intepata mainile in poala. Miscarea ii facu rochia sa se ridice cu un centimetru.

Inima lui Jon facu o tumba, in timp ce privirea i se atintea asupra tivului. Cand isi dadu seama ca se holba, Jon se incrunta, ridicand ochii spre fata lui Marigold.

- Ce cadou era? marai el.

Marigold isi roase buza de jos. Deodata se lumina la fata.

- Auziti, haideti mai bine sa uitam totul, da? Hai inapoi la autogara, sa luam valizele pana nu le ia cineva si pe alea.

Rase scurt, nervos.

- Si-n plus, cred ca ai mult de lucru la ferma.

Nu era nevoie sa-i aminteasca. Jon isi infipse calcaiele in pietris.

- Raspunde la-ntrebare.

Lui Marigold i se sterse zambetul de pe buze. Bunica dadu sa spuna ceva, dar Jon o opri ridicand mana. Nu stia de ce insista. Nu-i statea in fire.

Barbia lui Marigold se ridica sfidator, in timp ce-l privea cu ingamfare. Abia atunci Jon ii observa ochii. Erau albastri precum cerul vara si nevinovati ca ai unui vitel nou-nascut. Dandu-si seama incotro i se indreptau gandurile, Jon se incrunta si mai tare. Se facuse de ras, alergand dupa un caine, din cauza acestei femei. Ar fi trebuit sa aiba mai multa minte, nu sa se holbeze asa la ea.

- Chiftele mexicane de vita, spuse Marigold.

- Ce? intreba furios Jon.

Fara sa-si ia ochii de la el, Marigold inclina capul in directia cainelui.

- Cadoul.

- Favoritele mele scanci Bunica.

- aChiftele mexicane de vita? repeta Jon.

Incet, Marigold dadu din cap.

- Eu imi risc gatul si viata

Cuvintele ii fura retezate de urletul unei sirene. O masina de politie intra pe straduta, franand brusc in spatele camionetei. Jon simti un gol in stomac. Exact asta-i mai lipsea, ca sa aiba o zi excelenta.

- Hop-paa o auzi pe Marigold spunand.

Buzele i se subtiara. Numai de 'hopa' nu-i ardea!

Cel mai recent recrut din oras in Politia Regala Motorizata Canadiana, comisarul George Strang, cobori incet din masina. Inalt, matahalos si blond, parea imaginea personificata a legii. Strang veni cu pasi mari spre Jon, isi propti mainile in solduri si saluta:

- Buna ziua, domnule.

Jon isi incrucisa bratele pe piept.

- Buna ziua, domnule ofiter.

Unde era prietenul lui, sergentul Hall, cand avea nevoie de el?

- Ni s-a raportat o camioneta care a trecut cu viteza excesiva prin apropierea unui loc de joaca pentru copii - o camioneta a carei descriere corespunde cu a acesteia

Comisarul Strang facu o pauza de efect, apoi arata cu capul spre camioneta fermei.

- E autovehiculul dumneavoastra, domnule?

Jon isi stapani un raspuns grosolan si dadu din cap.

Inainte ca politistul sa poata raspunde, din cabina iesi capul blond al lui Marigold.

- Eu am fost de vina, domnule ofiter.

Comisarul Strang deschise gura ca sa raspunda, dar cand vazu picioarele lungi ale lui Marigold iesind coborand din camioneta, uita si sa vorbeasca, si sa inchida gura la loc. Jon incerca sa nu se holbeze nici el cand vazu cum rochia i se ridica incontinuu, in timp ce Marigold incerca sa-si faca o iesire cat mai demna. Pana la urma renunta si sari jos.

- Aaa

Ofiterul din Politia Regala Motorizata Canadiana se intrerupse, masurand-o cu o privire plina de admiratie, in timp ce se inrosea la fata, iar sprancenele i se arcuiau pana aproape de radacina parului.

Jon isi drese glasul, pentru a-i atrage atentia, dar noul recrut era incremenit pe loc. Oare Strang nu mai vazuse o femeie draguta niciodata in viata lui?

Marigold ii zambi radios, neparand sa-i observe admiratia buimaca. Ar fi trebuit sa stie ca nu era prudent sa-i zambeasca unui barbat asa. Jon simtea ca se ineca pentru amandoi. Deschise gura ca sa risipeasca tacerea, dar Marigold vorbi inaintea lui.

- Pot explica totul, ciripi ea vesela. Tocmai ieseam din statia de autobuz, cand cineva mi-a smuls un pachet. Era un cadou pentru doamna Gooding arata ea spre Bunica. Am luat-o la fuga dupa hot, iar domnul Gooding, aici de fata, a fost atat de bun incat sa-mi vina in ajutor. Numai eu am fost de vina, domnule ofiter. Eu i-am cerut sa-l urmareasca pe faptas. El n-a vrut dar, fiind un gentleman

Si ramase cu privirea plina de speranta spre politist.

Jon o privi incruntat. Era convins ca n-avea nevoie ca acea oraseanca proaspat debarcata sa-l faca de ras in fata politiei locale.

- Amendati-ma si gata, domnule ofiter, spuse el.

Cei doi il ignorara. Intre timp se mai adunasera cativa oameni, iar Jon ofta. Nu voia decat sa ajunga inapoi la ferma. Bunica, pe de alta parte, parea la largul ei, taifasuind cu unul dintre gura-casca.

- Deci, vedeti, domnule ofiter, daca aveti nevoie de un vinovat, dati vina pe mine, relua Marigold, punandu-si o mana pe pieptul proeminent.

Cu gura cascata, comisarul Strang dadu din cap ca un automat.

Jon facu un pas inainte.

- Daca-mi dati amenda aia, domnule ofiter, noi suntem gata sa plecam

Strang nu-l lua in seama, iar Jon isi stapani imboldul de a-si falfai o mana prin dreptul ochilor lui.

- Nu cred ca v-am retinut numele, domnisoara spuse Strang.

Marigold zambi orbitor.

- Marigold Rodriguez.

- George Strang. Si, planuiti sa stati mai mult prin paduricea noastra?

Cand Marigold il privi pe sub genele ei lungi, rimelate, si zambi dand din cap, chipul lui Strang se inrosi si mai tare.

Pentru numele lui Dumnezeu! Jon isi muta greutatea de pe un picior pe altul. Simtea ca era gata sa faca explozie.

- Amenda, domnule comisar?

- S-ar putea sa prindeti si dansul rodeo? intreba comisarul George Strang, cu fata luminata de speranta.

Jon isi dadu ochii peste cap.

Complet netulburata de zgaiala ofiterului, Marigold zambi si mai larg, raspunzand:

- Poate.

Douazeci de minute mai tarziu, Marigold arunca o privire spre profilul incordat al lui Jon si-si musca buza. Era hotarata sa indrepte situatia. Luasera bagajele si erau in drum spre ferma. Tot timpul, Jon nu scosese o vorba.

- Imi pare foarte rau ca ti-am cauzat atatea probleme, Jon, spuse ea, aruncandu-i o privire piezisa.

Daca mai statea mult incruntat, avea sa ramana cu o brazda permanenta pe frunte.

De ce era atat de furios? Totul se terminase cu bine. Ar fi trebuit sa se bucure. Cu ochii lui caprui, nasul acvilin puternic si gura senzuala, cu buze pline, ar fi fost un barbat foarte atragator - numai sa nu se mai fi tot incruntat atata!

Privirea i se opri spre umerii lui lati, accentuati de camasa de doc proaspat calcata. Isi suflecase manecile, iar antebratele bronzate ii erau presarate cu fire marunte de par negru, de aceeasi culoare cu parul tuns scurt de pe cap. Muschii si tendoanele i se umflau, fiindca tinea prea strans volanul. Mhm, era inca furios. Ce nesuferit! isi spuse Marigold, in timp ce straduia sa nu observe cat de atragator arata.

Privirea ii cobori in josul blugilor lui curati, dar cam decolorati. Docul statea strans pe picioarele lungi si suple, astfel incat ii putea distinge contururile muschilor vigurosi ai coapselor.

Chiar atunci, Jon isi schimba pozitia, atingandu-i involuntar piciorul cu al lui. O strabatu un tremur neasteptat, facand-o sa se retraga, surprinsa de propria ei reactie. Ochii ii sagetara in sus, spre chipul lui.

Jon se uita drept inainte, neparand afectat de scurtul contact. Nu numai ca nu-si lua ochii de la asfaltul soselei, dar nici macar nu-i raspundea. Inca nu-i primise scuzele pe care Marigold i le prezentase pentru ca provocase atatea dificultati din cauza chiftelelor.

Nu cumva Jon reactiona cam exagerat? se intreba ea, observandu-i sprancenele negre, coborate neguros. Desi o ignora, toate simturile ei ii percepeau prezenta alaturi. Mirosul lui curat ii placea: un amestec de sapun recent folosit si bumbac calcat proaspat.

Jon rasufla adanc, iar buza lui de jos, plina si carnoasa, ii atrase atentia. Aproape ca-i simtea gustul - de stralucire a soarelui.

Chiar atunci, ca si cum i-ar fi simtit privirea, Jon intoarse capul spre ea. O privi fara sa ezite, iar Marigold se simti descumpanita de acea expresie dezaprobatoare? Ostila?

Inghiti in sec si-si muta privirea, simtind un junghi de deznadejde. Nu era in stare sa inteleaga de ce Jon se ambala atat de tare.

- Ei, eu intotdeauna spun ca totul e bine cand se sfarseste cu bine, interveni Bunica batand-o pe genunchi, fara sa simta tensiunea dintre Jon si Marigold. Nu ne-a amendat, multumita tie, draga mea. In curand vom fi acasa, iar Jon se va putea intoarce la cositul lui mult iubit. Nu-i asa, Jon draga?

Jon bombani o injuratura.

Aruncandu-i o privire patrunzatoare, Bunica ii spuse lui Marigold:

- In caz ca n-ai inteles, Jon ti-a multumit.

Marigold isi stapani chicotitul. Se simtea in chip straniu nelinistita de barbatul de langa ea si nu voia sa-l supere si mai mult, razand.

- Va trebui sa-l scuzi pe nepotul meu, continua vesela Bunica. Iti prezint scuze pentru grosolania lui dar, in caz ca n-ai observat, nu este ceea ce s-ar numi un gentleman, mai ales de cand Frances

- Bunico! mugi Jon.

Marigold tresari.

Bunica se apleca spre ea, soptindu-i sonor la ureche:

- Am sa-ti povestesc eu totul despre ea, mai tarziu.

Marigold era dezamagita. Deci, la mijloc exista si o femeie. Cu siguranta, artagosul Jon Gooding nu era genul de barbat caruia sa-i capteze interesul, chiar daca mainile lui aratau atat de puternice si capabile, in timp ce conducea camioneta pe sosea.

Meditatiile ii fura intrerupse de mana Bunicii, care i se puse pe brat.

- Uite ferma! ii arata Bunica o casa de pe latura sudica a drumului.

Usurata ca tensionata calatorie se apropia de sfarsit, Marigold privi in directia indicata de bunica lui Jon. Vechea casa a fermei era zugravita intr-un crem galbui, iar la est se inalta un traditional hambar rosu, o baraca si un fanar. Un gard alb de sipci marginea aleea care ducea spre casa. Acareturile bine intretinute si iarba tunsa cu grija spuneau despre Jon Gooding mai mult decat ar fi putut exprima orice cuvinte. Marigold se indoia ca ferma aceea, construita intre colinele unduitoare, acoperite cu pini inalti, se schimbase mult in ultimii cincizeci de ani.

Devenea tot mai curioasa in legatura cu Jon. Cine era femeia despre care el isi impiedicase bunica sa-i vorbeasca?

Camioneta se opri.

- Am ajuns!

Ochii Bunicii straluceau de incantare.

- Intra sa vezi casa, daca vrei, si te vei putea odihni inainte de cina.

Capitolul 2

Marigold ardea de nerabdare sa exploreze casa unde urma sa locuiasca in urmatoarea luna. Dormitorul ei, o camera mica de la etajul intai, era confortabil si ordonat, cu un pat metalic, o cuvertura cu volane si un scrin antic. Descumpanita, Marigold constata ca dormitorul lui Jon era pe acelasi hol, vizavi de al ei. Camera Bunicii era jos, la parter.

In timp ce se uita prin camerele de la etaj, Marigold nu putu sa nu se intrebe ce parere avea Jon despre faptul ca venise sa locuiasca la el si la bunica lui. Nu reactionase in nici un fel la toate incercarile ei de a-l inveseli. Lucrand ca sefa de sala in restaurantul familiei, crezuse ca stapanea arta linistirii oamenilor. Talentul ei avusese efect asupra comisarului Strang. Jon parea sa fie imun.

Marigold privi in bucataria luminoasa a casei. Nici nu se putea compara cu bucataria stramta, de apartament, pe care o folosea in comun cu sora ei, Rosa. Mica si intunecoasa, n-o deranjase niciodata pe Marigold, din simplul motiv ca ea nu gatea. Aici, fereastra mare dinspre rasarit lasa sa intre multa lumina, ceea ce o inveselea, intrucat era o fiinta matinala si-i placea soarele. Daca trebuia sa-si petreaca timpul la bucatarie, macar sa fie o camera unde se putea simti bine.

Si putea fi foarte multumita in aceasta bucatarie intima, cu podele din lemn de brad, perdele crosetate cu dantela, masa si scaune de lemn. Era o incapere destinata sa se umple cu oameni, cu membrii unei familii fericite, iubitoare si unite, ca a ei, la care se adaugau aromele gatitului.

Mai era si foarte traditionala. La fel ca traditionalistul ei proprietar, isi spuse ea, amintindu-si un moment chipul atragator al lui Jon. Se gandi cat de placut ar fi fost sa-i pregateasca o mancare gustoasa. Nu ca sa-l impresioneze, se grabi ea sa se asigure. In nici un caz n-ar fi incercat sa gateasca ceva fantezist. Mesele obisnuite aveau sa fie destul de dificile. Dar o puteau face sa se simta mai bine, mai increzatoare, daca era in stare sa prepare o mancare comestibila, astfel incat Jon sa se uite la ea si altfel decat incruntat.

Langa bucatarie se afla un living enorm. Podelele sale din lemn de esenta tare erau acoperite cu un covor inflorat si cam decolorat. Doua canapele si doua fotolii stateau in fata televizorului. Desi Bunica o indemnase sa exploreze, Marigold avea intr-un fel senzatia ca viola teritoriul lui Jon. Si-l imagina foarte usor in fotoliul din fata semineului, uitandu-se la televizor, cu picioarele sus, dupa o zi de munca grea.

Marigold descoperi biroul lui Jon intr-o camera de langa living. Fu surprinsa sa vada un computer pe birou. Cumva, nu si-l inchipuise la largul lui cu tehnologia moderna. Totusi, dupa starea impecabila a curtii si a cladirilor, se vedea clar ca lui Jon ii placea sa fie tot timpul stapan pe situatie.

Reveni la bucatarie. Cu bufetul ei spatios si instalatiile albe si lucitoare, ii amintea de restaurantul familiei. Totusi, inca n-o cuprinsese dorul. Marigold era mezina si primise destule sfaturi de la rudele ei bine-intentionate, dar insuportabil de pisaloage. Acum o cuprindea euforia de a sti ca era singura, de capul ei. Fu cat pe ce sa improvizeze un dans.

- Sa nu-mi spui ca ti-ai si despachetat hainele!

Marigold se intoarse, zambindu-i Bunicii, care statea in holul dinspre dormitorul ei.

- Mi le pot despacheta mai tarziu. Voiam sa prospectez teritoriul.

- Si cum ti se pare?

- Fermecator. Si atat de spatios! Mamaaa, cate camere!

- Aici ai dreptate. Cand m-oi muta la Calgary, cum planuiesc sa fac nu peste mult, Jon se va simti ingrozitor de singur, daca nu cumva isi gaseste o nevasta.

Chicoti, clatinand din cap.

- Nu stiu de ce, ma-ndoiesc ca asta o sa se intample vreodata.

Cuvintele ei starnira interesul lui Marigold, dar aceasta se hotari sa-si satisfaca mai tarziu curiozitatea in legatura cu Jon, cand o observa pe Bunica mergand spre masa din bucatarie, rezemata in baston si strambandu-se in timp ce schiopata.

Marigold se grabi s-o ajute.

- Credeam ca vrei sa te odihnesti, o dojeni ea cu blandete.

- Nu ma mai pisa, protesta Bunica, dandu-i mana la o parte. Sunt prea surescitata ca sa ma odihnesc.

In pofida cuvintelor ei, se aseza imediat pe scaunul tras de Marigold.

- Si-acum, spune-mi ce-i nou cu bunica ta, cu abuelita, vreau sa spun. Asa se pronunta in spaniola?

Marigold ar fi preferat sa discute despre viata sentimentala a lui Jon si despre mutarea Bunicii, dar isi spuse ca avea la dispozitie toata vara ca sa afle. Ii zambi cu drag femeii care-i amintea atat de mult de propria ei bunica.

- Da, asa se pronunta 'bunica': abuelita.

- Si ce mai face?

- Bine. E foarte ocupata si stiu ca a fost dezamagita ca nu si-a putut lasa afacerile ca sa vina si ea aici sa te ajute.

- A, sa nu uit. Iti multumesc foarte mult, draga mea, ca ai venit aici ca sa-mi tii companie.

Intinse mana, cuprinzand-o pe a lui Marigold.

- Nu-ti face griji, ma bucur ca am scapat. Tu si abuelita mea va veti putea povesti totul in toamna, cand se va intoarce.

- Am sa ma bucur cand iti va da tie in primire afacerile alea ale ei cu salsa. Atunci, va avea mai mult timp, ca sa putem barfi si noi cum se cuvine si sa batem drumurile, incheie Bunica, chicotind.

- E si asta un motiv pentru care ma bucur atat de mult ca sunt aici. Voi avea ocazia sa-mi incerc unele dintre retetele mele de salsa.

- Ce nu-ti convine la Renate' Salsa? intreba Bunica Gooding, referindu-se la condimentul pe care bunica lui Marigold il comercializase, punand bazele unei firme prospere.

- Nu e nimic care sa nu-mi convina. Dar as dori sa promovez o salsa complet noua, pe langa linia companiei. N-ar fi un mod excelent de a ma lansa in afaceri?

Bunica dadu din cap.

- Ai adus niste Renate's Salsa? Mi-e pofta de ceva condimentat. Gusturile culinare ale lui Jon sunt cam traditionale.

- Ei, am sa-i fac cunostinta cu salsa si cu cate ceva din vechea bucatarie mexicana, si voi incepe chiar acum.

Marigold se ridica in picioare, facandu-si curaj pentru a se intoarce cu fata spre soba si a incepe ritualul magic al prepararii unei mancari comestibile. Teama ei era cauzata in buna masura de posibila nemultumire a lui Jon fata de talentele ei culinare, si o deranja ca parerea lui conta atat de mult. Nu era decat un cusurgiu. Ce-i pasa ei de opiniile lui?

Bunica ii puse o mana pe brat.

- Inca nu incepe sa pregatesti cina. Vara, Jon nu obisnuieste sa manance decat foarte tarziu.

Marigold se aseza la loc.

- Nu e nevoie sa-mi spui de doua ori sa nu gatesc.

- Nu-ti place sa gatesti? Dar cum se poate, cand toata viata ai lucrat intr-un restaurant?

- Nu stiu. Nu pot suferi gatitul. Cred ca nu am aceleasi gene cu restul familiei.

Se bucura ca Bunica nu-si facea false iluzii cu privire la talentele ei culinare. Numai de-ar fi fost si Jon de aceeasi parere.

- Dar nu ma deranjeaza sa pregatesc salsa. Parca nici n-as gati, intelegi, ci mai degraba as experimenta, stii, ca un savant nebun

Rase, iar Bunica i se alatura.

- Ei, e clar ca n-ai mostenit familia tatalui tau. Te iei mai mult dupa ramura suedeza, a mamei, cel putin la infatisare, comenta ea, mangaindu-i parul blond.

- Si, apropo de familie si cunostinte cine-i Frances?

- Ma intrebam cand aveai sa intrebi. Sotia lui Jon.

Marigold avu senzatia ca primise o palma.

- Jon e casatorit?

- A, nu. Frances l-a parasit. Au divortat curand.

Bunica pufni.

- Mare toanta a mai fost.

- Barfiti? se auzi un glas barbatesc sardonic si taraganat din spatele lor.

Marigold si Bunica se intoarsera in acelasi timp. Jon Gooding statea in usa dintre bucatarie si veranda. Marigold spera sa nu fi auzit ce discutasera.

Jon isi schimbase hainele pe care le purtase in oras dar, daca se putea, acum arata si mai bine, in tinuta de lucru. Blugii vechi i se mulau pe trup ca o a doua piele, observa cu admiratie Marigold, precum si tricoul uzat ce-i contura formele robuste ale pieptului. Ii mai observa si gura stransa, si ochii ingustati. Se vedea clar ca starea de spirit nu i se ameliorase. Oare cum arata cand - si daca - zambea? Probabil ca si mai atragator decat atunci cand statea incruntat.

- Nu te mai incrunta asa, Jon, altfel ai sa-i faci lui Marigold o impresie gresita.

Bunica se intoarse spre Marigold.

- Zau ca-i un baiat foarte fermecator, cand isi pune mintea.

Jon nu spuse nimic.

Marigold, insa, trebuia sa recunoasca in sinea ei ca Jon Gooding arata foarte impesionant, chiar si cand se incrunta. Desi nu era chipes in stil clasic, fata lui bronzata ar fi atras atentia multor femei. Dar fermecator? Latura asta inca nu i-o vazuse.

- Sper ca ti-au trecut dracii, da? isi intreba Bunica nepotul. Nici macar cu-o amenda nu te-ai ales. Si eu am ramas fara chiftelele mexicane - si ce, ti-am zis ceva?

Il amenita cu bastonul. Gura lui Jon se stranse si mai mult, dar nu scoase o vorba.

Marigold isi ascunse un zambet cu mana. Era gata sa parieze ca Jon n-ar fi permis nimanui altcuiva sa-l dojeneasca asa cum facea bunica lui.

Privirea lui Jon se indrepta spre fata lui Marigold, care i-o sustinu. O strabatu un fior de emotie. Ochii lui se intunecara, ca si cum i-ar fi perceput reactia, ceea ce-ar fi fost imposibil. Totusi, parea sa fiarba de o furie mocnita.

- Ma intrebam cand termini cina, spuse el pe un ton cam repezit.

Jon Gooding parea intr-adevar sa-i poarte pica. Ma rog, asta era problema lui. Marigold isi alunga orice sentiment de dezamagire oricum inexplicabila. Personal, nu era genul care sa tina mult supararea. Meseria ei o invatase ca, in orice situatii, zambetele si rasul erau mai eficiente decat furia.

- Iti pot pune mancarea pe masa oricand doresti, raspunse, cu cel mai stralucitor zambet.

Expresia lui Jon, insa, nu se destinse.

- Vin cand se-ntuneca.

Si disparu, trantind usa.

Jon isi impungea mancarea cu furculita. Jumarile de oua erau tari precum cauciucul, painea prajita era umeda, iar sunca devenise atat de scortoasa, incat numai cu ciocanul ar fi putut-o sparge. Langa oua se afla un cocolos de sos rosu pe care il ignora, nestiind ce era. Pana una-alta, aceasta Marigold se dezvaluise a fi o bucatareasa jalnica. Dar ii era foame, asa ca manca fara sa se planga. Nu ca Bunica sau Marigold ar fi observat, daca spunea ceva. Erau ocupate sa turuie ca doua gaite.

Marigold purta aceeasi rochie nepotrivita, desi acum, observa Jon cu oarecare satisfacte, arata cam ravasita. Partea din fata ii era mototolita si patata de la gatit. Se intreba peste cat timp avea s-o duca inapoi la autogara.

Isi stransese parul auriu intr-un coc in crestetul capului. Desi ii scapasera cateva suvite, arata moale si fin ca puful unui pui recent iesit din ou.

Noroc ca renuntase la pantofii cu tocuri. Statea asezata cu un picior indoit sub trup, pe celalalt leganandu-si-l nonsalant. Privirea lui Jon cobori spre piciorul care se legana. Dandu-si seama ca era descult, simti un gol in stomac.

Unghiile de la picioarele lui Marigold erau lacuite in acelasi rosu viu cu cele de la maini, iar in jurul gleznei purta un lant fin de aur care-i scotea in evidenta structura fragila a oaselor. Jon nu mai vazuse pe nimeni sa poarte bratari la glezne. Dar, in fond, isi reaminti el, de parca ar mai fi fost nevoie, Marigold era o fata de la oras.

Aceeasi moda ar fi adoptat-o si Frances. Iar daca Jon comenta, il numea taranoi necioplit care n-avea habar despre ultimele racnete ale modei. Gandul la fosta lui sotie il facu sa se incrunte.

Simti privirea lui Marigold indreptandu-se asupra lui. O privi si el. Ii zambea larg si vesel, cu ochii luminosi si toata fata stralucitoare.

Ii amintea de Frances. Iar Jon nu avea nevoie de o asemenea femeie in preajma lui, o fiinta care parea atat de dulce si generoasa la prima vedere, dar n-o interesau decat hainele si bijuteriile.

Zambetul lui Marigold pali, dar ochii ei mari continuau sa straluceasca, privindu-l. Arata dezirabila. Gogosi.

Iritat, Jon lua o imbucatura de mancare. O clipa mai tarziu, avu senzatia ca-si umpluse gura cu lava topita. Parca-i luase limba foc, iar prin trup i se raspandea o fierbinteala parjolitoare. Isi dadu seama ca luase din misteriosul sos rosu si se repezi la paharul cu apa. In graba lui, il rasturna.

- Ahh!+ gafai Jon, sarind in picioare atat de repezit incat isi dobori si scaunul.

- Jon, ce dracu'? intreba Bunica, intrerupandu-si taifasul.

Gura ii ardea. Cu ochii lacrimandu-i, Jon alerga spre chiuveta, lovindu-se in drum cu degetul mare de la picior de marginea bufetului. La naiba! Rasuci robinetul de apa rece. Nu mai avea timp sa caute un pahar. Se apleca si bau cu gura direct de la robinet, indelung. Cu timpul, senzatia arzatoare incepu sa se risipeasca.

Ce mama dracului ii daduse de mancare? Jon se rezema de bufet, infruntandu-si furia crescanda. Femeia asta avea sa-l omoare. Daca n-o omora el mai intai. Se sterse la gura cu dosul mainii. Ce naiba facuse ca sa merite o asemenea tulburare a vietii lui linistite?

Si de ce, de ce, de ce se lasa afectat de Marigold intr-un asemenea hal? Dac-ar fi fost atent la mancare, in loc sa caste ochii la ea

- Jon, ar trebui sa stii ca salsa nu se mananca asa, cu ghiotura, mai ales salsa bunicii lui Marigold, il dojeni Bunica. Credeam ca nu-ti plac condimentele.

Marigold veni langa el.

- Iarta-ma. Ar fi trebuit sa te previn.

Jon se rasuci cu fata spre ea. In minte ii revenira nenumarate ciocniri asemanatoare. Marigold il privea spasita, cu ochii mari. Se gandi din nou la Frances, cum ar fi reactionat intr-o asemenea situatie, cum i-ar fi spus cat de nesofisticat era, ca reactiona astfel numai dupa o imbucatura de salsa. Indescriptibil de frustrat, se rasuci pe calcaie si iesi din bucatarie.

A doua zi dimineata, cand iesi din dormitor, Jon simti surprins miros de cafea. Era abia ora sase, iar el se obisnuise sa fie singurul treaz atat de devreme. Luase deprinderea de a-si pregati singur micul dejun, fierbandu-si si cafeaua, intrucat Bunica nu era o persoana matinala. Dar, in fond, nici el nu era. Ii placea ca diminetile sa fie linistite si contemplative. Prin urmare, daca Bunica nu era in bucatarie, insemna ca Marigold se afla deja acolo.

Isi indrepta umerii si porni pe culoar spre baie. N-avea de gand sa se lase tulburat de prezenta ei.

Sub dus, Jon se gandi amarat de cate ori visase sa aiba o femeie in bucatarie, care sa-l astepte cu micul dejun si sa stea de vorba cu el.

Si-i amintea atat de bine pe parintii lui, asezati la masa, in aceeasi bucatarie, bandu-si cafeaua si conversand, in timp ce Jon lua micul dejun. In amintirea lui, avusesera o casnicie ideala, o relatie perfecta. Se iubisera foarte mult, o iubire inceputa inca din copilarie, care inflorise pe masura ce se maturizasera. Parintii lui si profundele lor sentimente reciproce de afectiune si respect il urmarisera toata viata.

Diminetile lor impreuna erau unele dintre cele mai vii amintiri din copilaria lui Jon, unele dintre cele mai calde, rememorand o vreme cand Jon facuse parte dintr-o familie adevarata si unita. Sperase sa regaseasca aceeasi bucurie si aceeasi comuniune alaturi de o sotie si cativa copii.

Dar acest vis de-o viata i se spulberase in ziua cand il parasise Frances. Acum isi dadea seama ca fusese nerealist, ca asemenea visuri si asemenea casnicii le pot fi destinate altora, dar nu si lui. Din motive pe care nu reusea sa le inteleaga, era atras intotdeauna spre femei nepotrivite. Femei ca Frances.

Pline de viata, sofisticate si nestatornice. La fel ca Marigold. Numai de l-ar fi atras femeile mai traditionale.

Ii veni in minte vecina lui, Debbie. Ori de cate ori o vedea, in oras, la cate un dans, Debbie dadea clar de inteles ca era libera si ar fi interesat-o o relatie. Nu o data venise cu cate un ghiveci sau o placinta pentru el si bunica lui. Iar Debbie nu avea nici un defect. Era buna si destul de atragatoare, cu parul ei saten scurt, ochii caprui si rochiile conservatoare.

Cand se simtea singur, Jon se intreba daca n-ar fi fost mai bine sa raspunda tuturor avansurilor ei. In fond, era o femeie traditionala, care si-ar fi asumat de bunavoie rolul sotiei si al mamei casnice. Nu asta isi dorea si el?

Ba da, dar asa nu mai exista nici o emotie speciala, nici o magie intre ei, iar Jon stia, in adancul inimii, ca daca se casatorea cu Debbie niciodata n-ar fi putut-o iubi asa cum merita sa fie iubita - ea si oricare alta femeie. Si tinea destul la sentimentele lui Debbie ca sa nu se incurce cu ea. Asa ca era mai bine sa ramana singur.

Se gandise de prea multe ori la toate acele lucruri si, in cele din urma, nimic nu se schimbase. Ajunsese sa accepte ca visul lui nu era decat atat: un vis si nimic mai mult.

Se imbraca si porni, fara tragere de inima, spre bucatarie. La radio se transmitea muzica country, iar Jon o auzi pe Marigold cantand o data cu radioul, intr-un falset clar. Se stramba. Oare si azi avea de gand sa-ncerce sa i se varse pe sub piele?

Ziua de ieri ii ajunsese cu varf si-ndesat. Stia ca in parte era si el de vina pentru ca fusese acru. Toate mersesera din lac in put. Nu-i placeau conflictele si tensiunile, iar ziua din ajun fusese plina. Si nu-i placeau nici propriile lui reactii neasteptate fata de vecinatatea lui Marigold.

Avea sa locuiasca la ei o vreme. Venise ca sa ajute - la gatit, la gospodarie, si sa-i tina de urat Bunicii - pentru un timp nedefinit.

Resemnat, Jon ofta. Atata vreme cat Marigold se afla acolo, trebuia sa faca eforturi pentru a se intelege cu ea. Nu era una si aceeasi cu Frances. Si ii facea o mare favoare. Oricum, Jon urma sa fie in cea mai mare parte a timpului plecat si, cand era prezent, nu voia sa aiba senzatia ca nu se putea relaxa la el in casa. Nu era vina ei ca Jon reactiona ca un pustan de paisprezece ani ori de cate ori il privea.

Si totusi, ceva il retinea. Ii era foame, dar gandul de a se confrunta cu o Marigold exuberanta, cantand, aproape ca-l facu sa se strecoare afara pe usa din spate, fara sa mai ia micul dejun.

Nici in ruptul capului n-avea sa plece de-acasa flamand. Intra in bucatarie si se opri ca trasnit, cu gura cascata.

Capitolul 3

Marigold statea langa aragaz, cu ochii inchisi, gangurind intr-un microfon improvizat - o lingura de lemn. Privirea lui Jon luneca in jos, peste halatul ei de casa din plus alb, mult prea scurt, de-a lungul picioarelor, pana la papucii roz si pufosi care aratau ca niste Jon isi lungi gatul. Purcei! Fiecare papuc in forma de purcelus avea cate un rat foarte realist la infatisare, cu un zambet deloc porcesc. Nu-i venea sa-si creada ochilor!

Privirea ii urca din nou in lungul picioarelor goale si frumoase, zabovind la jumatatea coapselor, unde pulpanele halatului stateau usor despartite. Zari tivul unei bluze de pijama barbatesti prea mari, purtata pe dedesubt. A cui pijama era? Scrasni din dinti. Mai bine sa nu stie.

Cantecul lua sfarsit, iar Marigold inceta sa se mai tanguiasca. Cu ochii inca inchisi, facu o plecaciune adanca.

- Multumesc! intona ea melodios, cu parul ajungandu-i pana la caputele acelor papuci ridicoli. Va multumesc!

Se ridica, deschise ochii si-l vazu pe Jon.

- O!

Mainile i se ridicara la gat. Fata i se inrosi ca focul, in timp ce-si strangea reverele halatului.

- Am auzit dusul adineaori si credeam ca inca mai

Se interupse, cu un ras nervos.

Jon isi scarpina barbia, jenat, evitand s-o priveasca.

Dupa un moment de tacere, Marigold isi dadu la o parte bretonul din ochi.

- Stai jos, am sa-ti pun micul dejun.

Vocea ii era ezitanta, iar Jon stiu ca se simtea la fel de stanjenita ca el.

- Nu e nevoie sa

Glasul i se franse; si-l drese si incerca din nou:

- Vreau sa zic, nu-ti pretind sa te scoli cu noaptea-n cap ca sa-mi faci micul dejun.

Isi stapani imboldul de a se repezi afara. Era om in toata firea, pentru Dumnezeu, si se afla in bucataria lui proprie! Se aseza.

Fara sa vorbeasca, Marigold ii puse in fata un bol cu un fel de pasat si se retrase grabita. Terciul cenusiu, plin de cocoloase si de puncte negre, mirosea a ars. Jon stramba din nas, infranandu-si la timp un geamat.

- Multumesc.

Se indoia ca-l auzise, peste sunetul radioului.

Marigold ii mai puse langa castron o farfurie cu paine prajita si un pahar cu lapte, apoi o tuli din nou, lasand in urma ei un miros slab de pudra. Jon fu surprins ca putea simti acel parfum slab si delicat, peste mirosul pasatului ars.

Se foi pe scaun. Inainte de a avea timp sa-si puna gandurile in ordine, Marigold ii aduse si o cana cu cafea aburinda. O zbughi iute ca o iepsoara nervoasa. Jon ramase cu privirea spre farfurie, neputandu-se hotari sa manance. Apoi, ochii i se ridicara brusc spre Marigold.

Statea langa chiuveta, cu privirea pe fereastra, muscandu-si buza si tinandu-si trupul strans in brate. Jon ii simti nervozitatea si se intreba daca era la fel de stingherita de prezenta lui ca si el de a ei. Ideea il soca.

Pe neasteptate, simti ca i se inmuia inima. Din cauza deznadejdii lui Marigold, isi spuse.

Intorcandu-se, Marigold ii surprinse privirea.

Jon simti un ghem in stomac.

- Stai jos.

Raguseala din propriu-i glas il enerva si mai mult. Ii indica scaunul din fata lui. Voia macar s-o ajute sa se simta mai destinsa.

Marigold ezita, continand sa-si roada buza. Avea buze de aceeasi culoare ca a trandafirilor salbatici de langa gard. Neasteptata comparatie il soca pe Jon. Privirea i se desprinse de gura ei, urcand din nou spre ochi.

Cateva momente, se privira. Jon ar fi vrut sa se uite in alta directie, dar nu putea. In atmosfera se produsese o schimbare subtila, o slabire a tensiunii.

Intr-un tarziu, Marigold porni spre masa, aducand inca o ceasca de cafea.

Jon expira, dandu-si seama abia acum ca-si tinuse respiratia. Marigold se aseza la masa lui, cu ceasca intre maini si un zambet nesigur pe buze.

Privirea ei ii trimitea fiori pe sira spinarii. Jon isi drese glasul si se uita in jos.

La vederea terciului, se mai dezmetici, intrebandu-se daca putea cumva sa scape de bol cand Marigold nu era atenta. Risca sa-i arunce o privire scurta.

Marigold il privea fix. Sprancenele i se inaltara.

- Nu mananci?

Ochii lui Jon coborara din nou spre castron. Mirosul de ars ii asalta iar narile. Daca nu manca, ar fi fost nepoliticos, mai ales dupa ce Marigold se trezise din somn si-i pregatise pasatul. Se simtea dator, fie si numai ca s-o menajeze. Dar era in stare? Lua lingura, ridicand iar ochii de la farfurie spre Marigold.

Continua sa-l priveasca, cu o expresie plina de speranta.

- Nu vrei si tu? o intreba.

- A, nu. Eu niciodata nu mananc nimic la micul dejun. Mananca, nu ma deranjeaza.

Jon se uita din nou la terci. Isi aminti ca se hotarase sa fie mai ingaduitor cu ea. Cu teama, infipse lingura in pasta zgrunturoasa. Alungandu-si din minte orice gand, vari mancarea in gura.

Era fierbinte. Si infecta. Jon isi stapani un fior si mesteca repede, incercand sa-si ascunda deznadejdea.

- Lucrezi intr-un restaurant? carai el, abia reusind sa pastreze un ton firesc.

- Mhm. Chiar e atat de bun?

Parea surprinsa, fiind clar ca-i intelesese gresit intrebarea.

- Am avut probleme cu gogoloaiele alea.

Avusese probleme cu multe, nu numai cu gogoloaiele. Jon facu un efort pentru a da din cap afirmativ. Mai lua o lingura, concentrandu-se sa ramana serios, si inghiti. Repede.

Marigold inclina capul, muscandu-si iar buza. Roseata din obrajii ei putea insemna ca se bucura. Jon lua o sorbitura de cafea, ca sa-si alunge gustul acru din gura. Cafeaua era tare, dar buna. Usurat, mai lua o inghititura.

- Ia si paine prajta, il pofti Marigold, impingand farfuria spre el.

Bucuros ca avea o scuza ca sa abandoneze pasatul de ovaz, Jon lua o felie. Spre deosebire de seara trecuta, painea ii reusise, nemaifiind nici umeda, nici arsa.

- E buna, o lauda el sincer.

Acest compliment scurt o facu pe Marigold sa se lumineze la fata. Jon, la randul lui, fu surprins sa constate ca iritarea ii slabea. Acum, Marigold il privea direct. Expresia ei deschisa incepea sa-l nelinisteasca. Lua inca o felie de paine prajita.

- Bunica mi-a spus ca familia ta se ocupa de restaurante, spuse el primul lucru care-i veni in minte.

- Da. Eu lucrez ca sefa de sala.

- Nu gatesti?

Marigold clatina din cap.

In mintea lui Jon se facu lumina. Asa se explica faptul ca nu-si pierduse slujba.

- Toti opt lucram acolo, continua Marigold.

- Opt?

Dadu din cap.

- Trei surori, doi frati, mama si tata. Eu sunt cea mai mica. Uneori, la 'Hot Tamale' e o adevarata nebunie.

- 'Hot Tamale'?

- Mda, asa se numeste restaurantul.

- Aha

Jon isi schimba pozitia pe scaun, simtind ca se inrosea in obraji.

- Si bunica ta lucreaza tot acolo?

- Nu, abuelita nu lucreaza la restaurant. Ea are o mica firma de salsa. Salsa pe care ai mancat-o aseara

Jon incerca sa-si regaseasca nemultumirea provocata de incidentul cu salsa, dar constata ca nu reusea.

- Cum as putea sa uit? intreba el ironic.

Marigold ii zambi, imbujorandu-se.

- In septembrie, abuelita imi va preda mie compania. Sunt foarte onorata ca o mostenesc eu.

Isi tinea barbia in sus, iar ochii-i erau dilatati si stralucitori.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

- Din sase copii, cum de tocmai tu ai norocul asta? intreba intrigat Jon.

- Cred ca-i pare rau pentru mine. La restaurant n-am reusit sa ma integrez. Munca de-acolo ma plictiseste de moarte, iar mama m-a amenintat ca ma face ucenica de bucatar, declara ea cu o strambatura melodramatica.

- Dar cand vei prelua afacerile bunicii tale n-ai sa gatesti?

Jon se mira si el ca-i punea atatea intrebari, dar era curios sa afle mai multe.

- Nu e un gatit propriu-zis, zambi Marigold. Si-n plus, imi place mult activitatea de afaceri a firmei Renate's Salsa. Intotdeauna am ajutat-o pe abuelita cu actele, ori de cate ori avea nevoie. De mult imi tot cere sa iau eu in primire conducerea firmei, cand ea si Bunica pleaca in vacanta. Ne intelegem foarte bine.

Jon impinse discret vasul cu pasat intr-o parte si mai lua o felie de paine prajita.

- Si pe urma, continua Marigold razand, poate ca lui abuelita ii pare rau pentru mine, fiindca familia ma dascaleste mereu. Noroc ca tuturor le convine ca voi prelua Renate's Salsa.

Poate ca familia ei se simtea, in secret, usurata sa scape de ea, isi spuse Jon, intrebandu-se daca Marigold ajutase vreodata la bucatarie. Totusi, era posibil sa resimta lipsa prezentei sale pline de viata. Parea o familie strans unita. Simti un junghi de invidie.

- Abia astept sa le arat alor mei cat de bine ma pot descurca. Ard de nerabdare sa ma intorc la Calgary si sa-ncep

Ardea de nerabdare sa se intoarca in oras. Cat de des rostise si Frances aceleasi cuvinte? Vocea lui Marigold incepu sa se piarda, in timp ce pe Jon il saltau amintiri neplacute din scurta lui casnicie. Cat de des neglijase munca la ferma, ca s-o duca pe Frances in oras? Voise s-o faca fericita. Isi amintea de restaurantele elegante unde il dusese ea, de opera, chiar si de parazile modei. Amanase cumpararea unei prasitoare noi, fiindca Frances isi dorea o masina noua. Si nu orice fel de masina, ci una sport, joasa, scumpa, complet nepotrivita pentru drumurile de tara. Si totul, numai fiindca Jon voise ca mariajul lor sa reziste. Iar ea tot il parasise pana la urma. Fusese un prost. Dar niciodata n-avea sa repete aceeasi greseala.

- Jon?

- Hmm? marai el, lasandu-si jos felia de paine prajita.

Surasul se sterse de pe buzele lui Marigold, iar Jon isi dadu seama ca era incruntat. Incercase atat de mult sa fie politicos, dar amintirea fostei sale sotii ii strica imediat buna dispozitie.

- Te-am aa intrebat daca ai rude apropiate.

Rude. Alt subiect dureros.

- Nu.

Impinse in laturi terciul si se ridica. Era mai bine sa plece inainte ca intrebarile ei sa-l scoata din rabdari. Existau unele lucruri despre care nu era pregatit sa vorbeasca.

- S-a-ntamplat ceva?

- Trebuie sa ma duc la munca.

Si, impingandu-si inapoi scaunul, porni spre usa verandei.

Marigold il urma. Jon simtea mirosul acela slab de pudra pe care-l raspandea in jurul ei. De ce avea un efect atat de puternic asupra lui?

Isi infunda picioarele in ghete si-si tranti palaria pe cap. Fara a-si lega sireturile, porni bocanind spre usa.

- Asteapta.

Vocea ei il opri in loc. Inceata, feminina, il sfredelea ca un jungher, rascolindu-i si mai adanc ranile pe care le crezuse tamaduite, dezvaluind toate vechile dureri.

- Ce e? mormai el.

- Vreau sa vin cu tine. Puii Bunica a spus ca eu raspund de ei, si trebuie sa-mi arati unde li se da de mancare.

- Azi le dau eu mancare si apa, replica Jon, intorcandu-se sa iasa.

- Te rog, lasa-ma pe mine. Vreau s-o fac.

- Iti dau cinci minute, bombani el.

Usa se tranti in urma lui.

In hambar, Marigold il privi pe Jon cum umplea galeata cu mancare pentru gaini. Blandul comesean de la micul dejun disparuse, inlocuit de fermierul cel ursuz. Marigold nu intelegea ce anume provocase aceasta schimbare.

- Le dai o caldare plina, o data pe zi, mormai Jon. Si le pui mereu apa.

Fara a astepta sa vada daca-l urma, iesi pe usa hambarului, spre cotetele puilor.

Marigold ridica din umeri si porni dupa el. Se incaltase cu niste cizme de-ale lui din cauciuc, prea largi, care clampaneau la tot pasul. Dimineata de iulie era calma dar racoroasa, asa ca-si stranse mai tare pulovarul pe trup. De ce nu-si luase si o jacheta? Ridica privirea spre cer si uita de frig. Luminata de primele raze ale soarelui, bolta era varstata cu dare trandafirii si violacee.

- Ce dimineata frumoasa! ofta admirativ Marigold, privind in jur. Stii, aici, la tara, fara cladiri care sa ocupe orizontul, lumea pare mult mai mare. Si mai frumoasa. Nu gasesti?

Ochii i se oprira un moment spre spatele lui Jon, dar acesta nu-i raspunse.

Cu siguranta, nu putea fi intotdeauna la fel de artagos. Marigold scoase limba spre el. Simtindu-se putin mai consolata, zambi si se uita din nou spre privelistea pastorala, cu fanetele verzi unduitoare si vacile care pasteau pe pajiste. Lumina blanda facea ca peisajul sa arate ca un tablou.

Marigold inspira adanc, savurand aerul curat de la tara. Isi lasa capul pe spate, pentru a privi un uliu care dadea tarcoale pe deasupra, si intra drept intr-un zid de muschi.

- Uuuff! pufni ea sufocata.

Jon se oprise sa deblocheze poarta de la tarcul gainilor, iar ea nu observase.

- Scuza-ma, spuse, razand jenata.

Jon o privi, iar Marigold simti un gol in stomac. Cu o expresie de nepatruns, ochii lui ii cutreierara pulovarul alb de mohair si strecii negri. Cateva secunde, isi privi propriile cizme in picioarele ei, inainte de a ridica din nou ochii spre ea. Marigold isi arcui gura si ridica sprancenele, asteptand o explozie verbala.

Nu se intampla nimic. Jon se intoarse si deschise poarta cu soldul, spunand doar atat:

- Inchide-o dupa tine.

Bunica o prevenise ca Jon obisnuia sa fie cu capsa pusa in zorii zilei, dar in dimineata aceasta Marigold ii vazuse o alta fata. Poate pentru ca o surprinsese cantand si fusese la fel de jenat ca ea.

Il examina pe sub gene. Nu scosese o vorba despre gatitul ei, desi Marigold stia ca era cel mult mediocru, si nu-i comentase, slava Domnului, nici felul cum canta. Ba chiar incercase sa lege o conversatie. Aproape incepuse sa se simta bine cu el cand, deodata, amutise.

Si inca mai voia sa stie de ce. In loc s-o descurajeze, ostilitatea lui o intriga.

Jon deschise cuibarul. Pasarile albe sarira afara, incepand sa forfoteasca prin jurul lor, dar privirea lui Marigold reveni spre Jon. Arata foarte atragator, cu parul brunet si ochii caprui. Si-ar fi dorit sa-i zambeasca macar o data.

Fara a sti ce-i trecea ei prin cap, Jon turna mancarea in troaca. Atentia lui Marigold fu atrasa spre mainile lui. Aveau degete groase si puternice, iar dosurile palmelor ii erau bronzate si acoperite cu par negru. Oare avea palmele aspre si batatorite? Probabil ca da. Si calde. Acest gand facu s-o strabata pe neasteptate un val de fierbinteala.

Marigold isi inghiti un ras nervos. Uneori, imaginatia ei o lua razna rau de tot.

Ridicand privirea, Jon o surprinse privindu-l lung.

- N-ai nici o intrebare?

- Aa nu.

Ochii lui caprui coborara spre gura ei, zabovind acolo un moment.

O, Doamne!

Inima lui Marigold o lua la goana, iar stomacul i se inclesta. Dar presimtea ca Jon Gooding nu era tipul cu care sa se incurce. Tinand seama de ceea ce-i spusese Bunica si de propriile ei constatari, parea mai degraba un traditionalist.

Si existase o femeie in viata lui. O sotie, Frances. Ce Dumnezeu se intamplase, de-l parasise? Oare inca o mai iubea? Marigold nu si-l putea imaginand pe Jon renuntand la o femeie care insemna ceva pentru el. Ar fi dorit-o pentru toata viata, nu numai ca sa se distreze un timp.

Se intreba cum era sa fie dorita astfel, dar imediat isi alunga gandul. Venise acolo ca s-o ajute pe prietena lui abuelita, nu ca sa se indragosteasca. Isi reaminti cu severitate ca peste cateva saptamani urma sa se intoarca in oras si evita privirea dogoritoare a lui Jon.

Dupa o zi de cosit, Jon aduse camioneta fermei in fata casei si opri motorul. Statu cateva minute ascultand radioul, pana-si dadu seama ca amana obligatia de a se confrunta din nou cu Marigold Cu gatitul ei, se grabi el sa se corecteze.

Fusese atat de ocupat incat sarise peste masa de pranz. Acum, dupa ce muncise la camp toata ziua, ii era atat de foame incat pana si gandul unei mancari preparate de Marigold facea sa-i lase gura apa. Isi trecu o mana prin par, apoi isi puse sapca la loc.

Treptele care urcau spre usa din fata a vechii case pareau mai inalte decat de obicei, dar in fond Jon avusese o zi grea. Masina de legat baloturi se stricase de doua ori, iar soarele dogorise ca un cuptor.

Cand intra in casa, mirosul savuros de mancare gatita ii facu stomacul sa ghioraie. Sperantele i se redesteptara. Oare ce mirosea asa de delicios? In seara aceea, nici chiar prezenta deconcertanta a lui Marigold n-avea sanse sa-l preocupe. Era frant de oboseala si flamand ca un lup.

Ii auzi rasul din bucatarie si incremeni, cu mana pe clanta. La fel rasese si de dimineata, cand o gasise cantand in bucatarie. Jon nu prea stia cum sa ia pofta ei de viata si atitudinea lipsita de griji.

Se aseza pe banca pentru a-si dezlega sireturile, cand Marigold iesi zglobie pe veranda.

- Buna! il saluta ea. Te-am auzit venind. Cum ti-a mers pe ziua de azi?

Jon se indrepta de spate.

- Bine

Gura i se usca. Femeia aia nu avea si haine normale? Fara voia lui, holba ochii.

Marigold purta sutienul unui costum de baie alb cu patratele rosii care-i cuprindea relieful opulent al sanilor. Nu parea sa contina suficient material ca s-o acopere destul. Pielea taliei goale ii lucea usor de transpiratie. Inghitind in sec, Jon cobori privirea spre colantii care i se mulau pe picioare, de la solduri pana la glezne, ca o a doua piele, lasand foarte putin in seama imaginatiei.

Alarmat de aceste ganduri, facu un efort sa ridice ochii. Parul lui Marigold era strans la nimereala in crestet, lasand cateva suvite nadusite sa i se lipeasca de obraji, semn ca robotise la aragazul incins.

Marigold isi facea vant cu o revista, fara a parea sa-i observe reactia.

- Ce cald e, nu-i asa?

- Ceva miroase grozav aici bolborosi Jon, chinuindu-se sa-si revina. Ce-avem la masa?

- La masa? A, la masa no problemo.

Si disparu in bucatarie, de unde se auzira niste susoteli innebunite.

Jon nu-si putu stapani un zambet. Marigold si Bunica se imprietenisera la catarama, facand cina sa devina o adevarata aventura. Macar de dragul Bunicii, se bucura ca Marigold venise la ei.

Marigold reaparu tocmai cand Jon isi scotea ghetele.

- Du-te si fa un dus, iar cand iesi, cina va fi pe masa, spuse ea cu sufletul la gura si parand cam nervoasa.

Jon se intreba de ce, dar alunga gandul si porni spre baie.

- Asta-i tot? Taco si salsa la cina? intreba Jon peste zece minute, uitandu-se prin bucatarie dupa alte mancaruri.

- Ei, Jon, asa se vorbeste cu Marigold? il mustra Bunica.

- E o reteta noua, nu prea condimentata. Cred c-o sa-ti placa. Gusta putin, il indemna Marigold, privindu-l cu ochii ei albastri mariti de ingrijorare.

- Multumesc, dar nu vreau.

Jon lasa capul in piept, coplesit de foame si oboseala.

- O, Jon, imi pare atat de rau! se scuza Marigold, ghemuindu-se langa scaunul lui. Bunica si cu mine ne distram asa de grozav, incat am uitat de cina.

- Nici la pranz n-am mancat, replica Jon, simtind ca-i venea sa-si planga singur de mila.

Marigold ramase cu gura cascata.

- Bietul de tine!

- El e de vina ca n-a mancat de pranz, interveni Bunica. Ce-oi fi avut in cap, Jon? De ce n-ai venit in casa? intreba ea, uitandu-se de la unul la altul.

Jon refuza sa-si imagineze la ce se gandea in timp ce privirea ii oscila intre el si Marigold.

- A, nu, Bunico, ma simt ingrozitor, spuse Marigold, punand o mana pe umarul lui. Jon, ce-am putea face ca sa ne reabilitam?

Atingerea ei il facu sa uite ca Bunica ii privea. Il facu sa uite si de foame. Sau de furie. Si de oboseala. Dintr-o data, prin minte incepura sa i se imbulzeasca o multime de idei despre felurile cum s-ar fi putut achita Marigold fata de el.

- N-ai nevoie de mine aici, Jon, spuse Marigold. De-o nevasta ai nevoie.

- O nevasta! hohoti Bunica.

O nevasta?! Capul lui Jon se repezi in sus. Aiurea! Avea nevoie sa-si tina viata, capul si gandurile in echilibru, departe de femeia asta imprevizibila.

- Am ceva important de spus, continua Marigold, punandu-si solemn o mana pe inima. Jur ca in tot restul timpului cat stau aici voi face toate eforturile ca sa-ti dau trei mese pe zi. Cu pretul vietii! incheie ea melodramatic.

- Fa-o, si vei reusi cu pretul vietii mele, bombani Jon.

In loc sa se infurie, Marigold izbucni in ras. Bunica i se alatura, batand din palme. Uitandu-se de la una la alta, Jon clatina din cap. Nu era in stare sa inteleaga femeile.

- Macar pot sa gatesc, spuse Marigold pe un ton ironic. In fond, am venit aici ca sa te servesc.

Jon isi lasa capul in maini. Sa-l serveasca! Numai de-ar fi stiut!

Stimulata vizibil de propria ei declaratie, Marigold, sub indrumarea Bunicii, coapse niste cartofi in cuptorul cu microunde, praji o felie de sunca si incalzi o cutie de fasole. Dupa ce manca, fara sa simta un moment gustul, Jon se refugie in cabinetul lui.

Nu peste mult, le auzi pe Marigold si Bunica intrand in livingul de alaturi. Incerca sa se concentreze asupra hartiilor, dar gandurile ii erau atrase incontinuu de sunetele din camera vecina.

O auzi pe Marigold ajutand-o pe Bunica sa se instaleze, cu perne la spate si piciorul pe un taburet. O auzi intreband-o la ce emisiune voia sa se uite, apoi ii auzi rasul in timp ce urmareau o comedie. Ii auzea incontinuu lipaitul descult pana la bucatarie si inapoi, aducand ceai, popcorn, din nou ceai. Pana la urma, renunta si-si lasa capul in maini. Numai la afurisita aia de contabilitate nu putea sa-i stea mintea.

Marigold. Nu reusea sa si-o alunge din gand. In timp ce cosise, vazuse picioarele ei lungi, cu tocurile acelea inalte. Ii vazuse contururile sanilor prin pulovarul alb pe care-l purtase de dimineata. Isi amintea fiorii care-l furnicasera pe sira spinarii cand isi vazuse propriile cizme de cauciuc in picioarele ei.

Hotarat, isi impinse inapoi scaunul si li se alatura lui Marigold si Bunicii, ca sa urmareasca actualitatile de noapte. Privi neclintit televizorul o jumatate de ora, le ura noapte buna si urca in camera lui.

Abia cand se intinse in pat, cu privirea in tavan, isi dadu seama ca nu-si amintea nimic din tot ceea ce vazuse la televizor. In acelasi timp, ar fi putut sa reproduca fiecare miscare si fiecare afirmatie pe care o facuse Marigold Rodriguez despre familia ei si despre viata agitata din Calgary.

Capitolul 4

Cand incepu talk-show-ul de la miezul noptii, Marigold inca mai simtea acea dezamagire ciudata din momentul cand Jon plecase la culcare.

- Ce are Jon impotriva mea? intreba ea.

Bunica se trase de bila portocalie a cercelului.

- Nu are nimic cu tine, la drept vorbind. E doar cam timid, o sa-i treaca.

- Nu e numai atat. Imi dau eu seama. Nu te teme ca m-ai rani, vreau doar sa stiu.

- Mai e ceai?

Marigold ii umplu ceasca, asteptand nerabdatoare raspunsul.

- Nu impotriva ta are ceva Ti-am spus ca Jon a fost candva casatorit. Acum vreo zece ani. Da, continua ea, observand expresia surprinsa a lui Marigold, era foarte tanar. Dar era gata sa se casatoreasca, numai asta isi dorea, o ferma si o familie. Si-a pierdut parintii intr-un accident de masina, la treisprezece ani, ceea ce l-a durut ingrozitor, eu fiind singura ruda care i-a mai ramas.

Deodata, Marigold se intreba cat de intelept ar fi fost sa-i ceara Bunicii sa vorbeasca despre Jon. Avea sa stea acolo doar cateva luni, cel mult, si oricat ar fi intrigat-o fermierul cel taciturn, stia ca nu era bine sa se implice. Totusi, i se starnise interesul, iar asta nu insemna ca se implica prea adanc in viata lui. Era doar curioasa.

- Ce legatura are fosta sotie a lui Jon cu mine? intreba ea, neputandu-se stapani.

- Esti doar genul de femeie care-l nelinisteste, atata tot.

- Nu inteleg.

- Cred ca-i amintesti de Frances.

- Ahaaa

Abia acum intelegea.

- Seman cu ea?

- Nu

Bunica isi impinse ochelarii la radacina nasului, masurand-o pe Marigold cu privirea.

- Frances era mai inalta, cu oase mai mari si cu parul roscat. Dar, la fel ca tine, ii placea sa se imbrace dupa ultima moda. Prefera viata de la oras celei de la ferma, lucru firesc, din moment ce crescuse intr-un oras. L-a parasit dupa doua luni de cand se casatorisera

- Doua luni? repeta uimita Marigold.

Bunica dadu din cap.

- Frances spunea ca viata la tara o plictisea. Nu voia sa traiasca aici.

- Bietul Jon.

Fara chef, Bunica rase.

- Vezi sa nu simta ca-ti pare rau pentru el.

- Nu-mi pare rau pentru el. Sunt doar socata ca nevasta asta a lui era atat de superficiala Acum imi dau seama de ce are probleme cu mine.

Se gandi cateva momente la toata povestea, inainte de a lua o hotarare.

- Stiu ce-am sa fac.

Bunica isi arcui sprancenele dermatografiate cu gri.

- In timp ce sunt aici, ii voi dovedi lui Jon ca nu toate orasencele sunt ca ea. Ii voi dovedi ca in mine poate avea incredere.

- Dar la ce va folosi asta?

- Nu strica sa-i schimb parerea, nu-i asa? Doar nu-si poate trai viata antipatizandu-le pe toate persoanele care-i amintesc de sotia lui.

Bunica nu parea prea convinsa.

- Vreau sa-l las cu o impresie buna despre mine, adauga Marigold, subliniinu-si cuvintele cu o aplecare a capului.

Cel mai mult o deranjau aerele trufase ale lui Jon. Incercase sa-si spuna ca nu aveau nici o importanta dar, cumva, o afectau. Merita sa-i schimbe parerea, atata vreme cat avea grija sa nu se implice prea mult.

Se incorda, amintindu-si jinduirea pe care o citise in ochii lui Jon in aceeasi dimineata si felul cum reactionase trupul ei. Trase aer in piept, nesigur. Asa ceva n-avea sa se mai repete, isi spuse ea.

Nu voia decat sa-l lase pe Jon cu o parere buna. Simplul fapt ca nu se nascuse si nu crescuse la tara nu insemna ca era o femeie superficiala, ca Frances. Nici in ruptul capului. Avea sa-si dea toata silinta ca sa-i arate din ce aluat era plamadita.

Jon infipse cangea in balot. Il trase spre el, simtind cum i se incordau muschii umerilor. Isi rasuci capul, pentru a-si destinde tendoanele gatului, si zari cu coada ochiului o miscare.

Marigold, tinand in mana galeata cu oua, tocmai zavora poarta curtii de pasari. Ridica privirea, il vazu si-i facu cu mana.

Il strabatu un val de adrenalina. Gura i se stramba, dar ridica totusi o mana in semn de salut. Apoi isi relua munca, stiind ca valul de energie pe care-l simtea i se datora lui Marigold, nu dorintei de a termina stivuirea baloturilor inainte de a incepe ploaia.

Privi din nou in directia lui Marigold, care se indeparta. Purta o rochie neagra scurta, stransa pe trup, complet nepotrivita pentru ferma, cizme negre de cauciuc (ale lui) si o palarie enorma de paie, impodobita cu flori de camp. Jon astepta obisnuita nemultumire fata de preferintele ei vestimentare, dar nu simti decat o vapaie calda pe care n-avea nici un chef s-o defineasca.

Marigold se afla la ferma de doua saptamani, iar Jon trebuia sa recunoasca, fara tragere de inima, ca se adaptase intrucatva, in pofida tuturor indoielilor lui. Niciodata nu spusese ca-i era dor de oras, nici nu se smiorcaise in legatura cu lipsa vietii mondene sau a magazinelor pe care sa le cutreiere. Mai mult, nu parea sa-si piarda niciodata calmul, nici chiar cand Jon intra in casa uitand sa se decalte. Nu se plangea de mirosul de balegar nelipsit vietii la ferma. Al dracului sa fi fost daca reusea s-o inteleaga.

Talentele ei culinare nu progresasera nici cu un pas, dar ii dadea cate trei mese pe zi, asa cum ii promisese. De asemenea, le dadea mancare si apa gainilor si strangea ouale din cuibare. De acord, puii nu erau intotdeauna hraniti la ore fixe, dar niciodata nu ramaneau flamanzi. Asa ca Jon nu putea fi decat satisfacut de prezenta ei la ferma.

Si-atunci, de ce nu era?

In aceeasi zi, Marigold il auzi pe Jon intrand in casa la ora cinei si avu o senzatie de furnicaturi, care-i accelera bataile inimii. Chiar atunci suna telefonul, facand-o sa tresara. Ridica receptorul, multumita de diversiune, si avu placerea de a auzi vocea mamei sale.

Dar, oricat de mult se bucura sa primeasca vesti din partea familiei, asupra acestei convorbiri nu reusea sa se concentreze. In timp ce mama ei vorbea, Marigold ramanea tot timpul constienta de fiecare miscare a lui Jon pe veranda. Auzi banca scartaind cand se aseza, auzi zgomotele slabe in timp ce-si dezlega sireturile si fosnetul ghetelor pe care si le scotea din picioare.

- Excelent, mami. Ce face tata? se prefacu Marigold absorbita de conversatie, desi fu chinuintor de constienta de momentul intrarii lui Jon in bucatarie.

Desi statea intoarsa cu spatele, ii simti ochii atintiti asupra ei. Instinctiv, se indrepta de umeri, cu un fior de nerabdare strabatandu-i sira spinarii. Voia sa se intoarca, sa simta placerea de a-l vedea. Nu fiindca era Jon, se grabi ea sa-si spuna, ci pentru ca-i placea felul cum arata dupa o zi de munca grea, putin murdar, putin transpirat, cu pielea lucind de acea vitalitate pe care o putea scoate la iveala numai munca grea in aer liber.

Cu un entuziasm fortat, isi intreba mama si despre restul familiei. Totusi, nu putea da atentie cuvintelor ei, fiind prea constienta de prezenta lui Jon.

De ce nu se ducea sa faca dus? Degetele ii tremurau, si stranse receptorul si mai tare. Refuza sa cedeze imboldului de a se intoarce.

Dupa ce intreba despre toti membrii familiei, auzi pasii lui Jon indepartandu-se pe coridor, spre baie. In sfarsit! Marigold ofta usurata.

- Ce s-a intamplat? intreba mama ei. Muncesti prea mult?

- Nu, mami. Munca de-aici nu-i usoara deloc, dar imi place.

Surprinzator, era adevarat. Niciodata nu se considerase altceva decat o fata de la oras.

Inca din acele prime zile, muncise pe branci ca sa-l impresioneze pe Jon si constata ca eforturile ii daruiau mau multa satisfactie decat se asteptase. Era doar putin dezamagita ca Jon nu parea sa observe cat de mult se straduia.

Totusi, starea lui de spirit se ameliorase considerabil. Acum era aproape prea politicos, prea rezervat - cu exceptia rarelor ocazii cand il surprindea privind-o cu o expresie ciudat de meditativa, care-i facea sangele sa circule mai rapid prin vene. Nu o data, cand erau singuri la micul dejun, se pomenise ca privirea-i era atrasa spre mainile lui. Si-ar fi dorit s-o atinga. Ochii i se indreptau de la sine catre liniile senzuale ale gurii lui, si se intreba cum ar fi fost s-o sarute.

Cand mama ei termina de vorbit, Marigold inchise telefonul, recunoscatoare ca dialogul se sfarsise si cu un sentiment de vinovatie pentru ca fusese atat de distrata.

- Ai terminat de vorbit la telefon?

La auzul vocii lui Jon, Marigold se rasuci in loc, cu inima sarindu-i in gatlej. Jon iesise de la dus, iar aparitia lui o amuti pentru cateva momente. Oare avea idee cat de viril si chipes arata? Privirea ei ii parcurse parul umed, aproape negru, coborand spre fata. Observa ca avea pielea mai bronzata decat a ei. Apoi ochii i se oprira asupra buzelor lui pline si senzuale.

Cu un efort, intoarse capul.

- Mama mea.

Vocea ii suna ciudat, sufocata.

Spre surprinderea ei, Jon spuse:

- Cred ca ti-e foarte dor de ei.

Marigold ridica din umeri, stanjenita de solicitudinea lui.

- Da, dar am fost prea ocupata ca sa ma gandesc mult la asta.

- Voiam sa-ti vorbesc, sa-ti multumesc pentru toate eforturile pe care le depui de cand ai venit aici.

Privirea lui ii provoca un val de caldura care-i inunda tot trupul, adunandu-se in partea de jos a abdomenului. Era stingherita de acele laude, dar in acelasi timp si mai multumita decat i-ar fi convenit sa recunoasca.

- Imi place aici. Si munca de-aici imi place.

Isi trecu o mana prin par, adunandu-si-l intr-o coada-de-cal, ca sa n-o deranjeze in timp ce termina de pregatit cina.

- Nu.

Jon venise destul de aproape ca sa i se simta mirosul de sapun. Se si barbierise. Ochii-i erau de culoarea ciocolatei amarui.

- C-ce?

- Nu-ti lega parul la spate, spuse el cu glas ursuz.

In ochi i se citea ca o dorea, iar aceasta revelatie o zgudui. Pulsul i-o lua razna, in timp ce membrele i se moleseau in fata rugamintii fara cuvinte din privirea lui.

- Parul Nu ti-l lega. Rareori ti-l lasi liber. Si e atat de frumos

Inainte ca Marigold sa poata reactiona sau raspunde, Jon intinse mana. Ii atinse parul cu un singur deget. Marigold ii simti atingerea la fel de intens ca si cum si-ar fi lipit tot trupul de al ei. Doua saptamani incheiate avusese senzatia ca Jon pastra intentionat distanta - iar acum, cat ai clipi, se crease o intimitate la fel de stransa ca si cum

Jon isi retrase mana, dar privirile le ramasera unite.

Era o nebunie. Marigold venise acolo cu anumite sarcini, iar relatiile intime cu un barbat traditionalist si de moda veche ca Jon, in stare s-o iubeasca pana la moarte, nu faceau parte din contract.

Isi impuse sa faca un pas inapoi, bolborosind:

- Mama mea iti trimite salutari Si-i-trimite-salutari-si-lui-Bunica. Si-asta-mi-aminteste-c-ar-fi-timpul-sa-ma-duc-s-o-scol-din-somn mai rosti ea, dintr-o suflare.

Si iesi in fuga din bucatarie, agitata.

Cina nu decurse deloc placut. Marigold arsese friptura si lasase cartofii prajiti aproape cruzi. Putin ii pasa, din moment ce ea scalda in salsa tot ce manca. Macar sa fi fost in stare sa manance.

Jon parea preocupat si abia se atingea de mancare, in timp ce Bunica punea intrebari despre convorbirea telefonica. Poate ca nu era decat imaginatia lui Marigold, dar cu cat vorbea ea mai mult, cu atat mai tacut devenea Jon. Oare si pe el il framanta la fel de mult ca pe ea ceea ce se intamplase intre ei adineaori, sau era doar prost dispus fiindca incepuse ploaia? Stia ca schimbarea vremii avea sa amane incheierea cositului.

Se bucura cand auzi sunand telefonul.

- Raspund eu.

Era o femeie si cerea cu Jon.

Fara a-si permite sa se intrebe, macar, cine era, Marigold ii intinse lui Jon receptorul. Mainile li se atinsera - abia simtit, doar cu varfurile degetelor, dar Marigold simti acel contact prin toata fiinta. Stomacul ii facu o tumba. Isi impuse sa se intoarca fara sa-l mai priveasca.

Incepu sa stranga masa, incercand sa nu mai auda glasul lui Jon. Dar, in clipa cand acesta inchise telefonul, privirile li se intalnira.

- Era Nina Pomper, vecina noastra, spuse el, privindu-si bunica. I-au scapat porcii. Au intrat la Percy, adauga, cu o strambatura de nemultumire.

Bunica se incrunta.

- Saracul Percy. Sper ca n-au sa-l sperie.

Cine dracu' mai era si Percy? se intreba Marigold. Dar nu apuca sa se intereseze, caci Jon pornise deja spre veranda.

- Sotul Ninei e plecat, iar ea nu se poate descurca singura, spuse el, in timp ce-si lua pe umeri mantaua de ploaie.

- Vin si eu sa te ajut, propuse Marigold pe negandite.

Avea o noua ocazie de a-i dovedi ca femeile de la oras nu erau niste impiedicate.

Jon ezita o fractiune de secunda, inainte de a clatina din cap.

- Nu, e umezeala.

- Asa e de obicei, cand ploua, replica Marigold, incercand sa vorbeasca pe un ton glumet; gandul de a fi impreuna cu Jon facea s-o strabata fiori de nerabdare. Nu ma tem de umezeala.

- Pai murmura el, evitandu-i privirea.

- N-ai sa poti face totul singur, Jon, interveni Bunica, de la masa. Las-o si pe Marigold sa te-ajute, asa o sa terminati mai repede. Porcii aia afurisiti! Bietul Percy! Cred ca-n clipa asta-l terorizeaza de moarte.

Jon o privi lung pe Marigold, care se chinuia sa-si ascunda agitatia si sa-si stapaneasca bataile nebunesti ale inimii.

- Poate ca e mai bine asa, din moment ce Nina nu face fata.

La propunerea lui Jon, Marigold isi lua o salopeta de-a lui, cautand tot timpul sa-si alunge din minte gandul ca urmau sa fie singuri.

Cand ajunsera la ferma Pomper, se vazu imediat de ce doamna Pomper nu le putea da nici o mana de ajutor. Era gravida, intr-o faza avansata. Scunda, rumena la fata si cu par aramiu, Nina Pomper le multumi din toata inima ca-i venisera in ajutor.

- Te ajutam cu placere, raspunse Jon.

Marigold observa ca privirea lui se abatea in repetate randuri spre abdomenul proeminent al Ninei. Avea o expresie nostalgica, la vederea careia Marigold simti un nod in gat. Dintr-o data, intelese ce inima sensibila avea Jon. Aparentul lui artag nu era decat un paravan pe care-l folosea ca sa nu mai fie ranit. De ce nu-si gasea o femeie cumsecade, cu care sa se aseze la casa lui? Marigold isi reaminti ca era un om care se angaja pe viata. Un motiv in plus de a evita incurcaturile, oricat de mult o atragea.

- Esti sigura ca porcii au ajuns pe pasunea mea? intreba Jon.

Nina dadu din cap.

- Gary North i-a vazut acolo cand era in trecere cu masina.

- Marigold si cu mine o sa-i adunam si-i manam spre poarta, bine? intreba el.

- Iti multumesc, raspunse Nina, urandu-le in continuare succes.

In tacere, Jon si Marigold pornira spre pajiste.

- Esti sigura ca vrei sa faci treaba asta? o intreba el cand ajunsera la oarecare distanta de casa. Inca mai poti sa te intorci la camioneta.

Marigold ramase cu ochii in jos, uitandu-se atenta pe unde calca. Burnita se transformase in ploaie, iar pe jos era plin de noroi alunecos.

- Sigur ca da, raspunse ea, cu o incredere cam fortata.

Ce mare lucru, sa mane cativa porci inapoi in ocolul lor?

Peste cateva minute, Marigold nu mai era la fel de convinsa.

Asfintea, iar ploaia incepea sa devina o aversa torentiala. Se bucura, usurata, cand zarira porcii evadati pe o mica pasune cu copaci. Marigold nu stia nimic despre porci, dar spera ca acestia sa aiba bunul simt de a coopera, din moment ce uitase sa-si ia manusi si incepea sa-i fie frig la maini. In intuneric, ploaie si vant, parea mai mult o seara de octombrie decat de inceput al lunii august, insa Marigold mai degraba ar fi murit inghetata decat sa-i spuna lui Jon cat de neplacut se simtea.

- Mai bine ia-o tu spre vest, iar eu raman aici, unde-i si taurul, propuse Jon.

- Taurul? repeta Marigold ridicand smucit capul, in timp ce simtea cum ii pierea complet increderea in sine.

- Mda, Percy, raspunse Jon, cu un gest spre pajiste. Nepretuitul meu taur Hereford.

Privirea lui Marigold urmari mana lui Jon, pentru a se opri asupra unui munte viu de carne bovina. Inchise strans ochii, respirand adanc, in timp ce-si spunea ca i-o luase razna imaginatia. Nici un animal nu putea fi atat de mare. Dar, cand deschise ochii din nou, vazu ca taurul era tot acolo, la fel de colosal. Jon vorbea, asa ca facu un efort sa-l asculte.

- Daca-i luam pe porci din doua directii, au sa porneasca prin mijlocul pajistii, spre poarta, spunea el.

Facu o pauza, apoi adauga:

- Cel putin, asa sper

O privi prin penumbra, iar Marigold se intreba daca era doar o iluzie, sau in ochii lui chiar se zarea o lucire glumeata.

- Si, dupa ce-i aducem pana acolo, ii vom mana drept in tarc.

Suna mai mult ca o strategie de fotbal, dar Marigold dadu din cap, adaugand apoi:

- Aa, si in legatura cu ta taurul

- Percy? Nu-ti face griji cu el, e ca un pisoias.

Mda, sigur, si ea ce era, o soricuta?

Marigold inghiti in sec, intrebandu-se daca n-ar fi fost mai bine sa-si recunoasca lasitatea si sa se intoarca la masina. In schimb, isi forta picioarele sa porneasca, intrand pe poarta tinuta deschisa de Jon. Taurul arunca o privire nepasatoare in directia lor, iar Marigold simti ca i se inmuiau genunchii. Poate ca exagera. Jon n-ar fi lasat-o sa-l ajute, daca stia ca risca sa pateasca ceva. Totusi, simtea un gol in stomac la gandul de a porni singura pe aceeasi pasune cu buldozerul acela de animal roscat cu alb.

O lua spre porci, cand Jon ii striga:

- Daca Percy porneste spre tine, ia-o la fuga spre gard.

Vorbea pe un ton atat de firesc, incat Marigold nu fu sigura daca era serios sau nu.

- Mhm, mersi! mormai ea.

Terenul era neregulat si plin cu musuroaie de cartite. In lumina tot mai slaba, trebuia sa faca mari eforturi pentru a se uita in acelasi timp la porci, la taur si pe unde calca.

Si ce anume incercase sa dovedeasca venind acolo? Bine macar ca taurul isi vedea de treburile lui, observa ea cu usurare. Uriasul Hereford nu-i dadea nici o atentie, dar porcii, stand adunati in coltul cel mai indepartat al pasunii, ii urmareau toti ca unul miscarile.

Cea mai stransa relatie a lui Marigold cu un porc fusese aceea cu papucii ei roz. In carne si oase, porcii nu erau nici pufosi, nici roz si nici dragalasi. Erau foarte murdari, mari cat toate zilele si teribil de nervosi, daca se lua dupa expresiile lor.

Erau cam douazeci la numar, inclusiv trei scroafe mari cat niste cazi de baie. Volumul lor masiv o facea pe Marigold sa tremure, incetinind pasul. Sa fi fost oare numai imaginatia ei de oraseanca, sau toate acele animale domestice erau mai mari decat ar fi fost normal?

Cam la cinci metri de grup, Marigold se opri, nesigura cum sa inceapa punerea planului in aplicare. Porcii se uitau la ea, ea se uita la porci. Cea mai perfecta remiza mexicana din lume, isi spuse Marigold cu amaraciune, gandindu-se la genealogia ei. Una dintre enormele scroafe pasi inainte, isi ridica ratul si o tintui pe Marigold cu ochii ei ca doua boabe. O strabatu un fior rece care nu avea nimic in comun cu ploaia si frigul.

Oare porcii obisnuiau sa atace, la fel ca mistretii? Cu siguranta, aratau destul de amenintatori. Si-l aminti pe Percy si arunca o privire peste umar. Toata lumea stia cum atacau taurii. Percy, insa, statea linistit la locul lui.

Jon trecuse deja pe langa el si venea spre grupul porcilor, pe diagonala. Facu un gest larg cu bratul, iar Marigold intelese ca-i indica sa puna porcii in miscare.

Ce Dumnezeu ii trecuse prin minte cand se oferise sa-l ajute? se intreba ea deznadajduita, cu gandul la livingul cald, ceaiul fierbinte, palavrele vesele ale Bunicii si televizorul zgomotos? Jon. La el se gandise. Si la propria ei intentie de a-si dovedi vrednicia.

Cu sangele vajaindu-i prin urechi, Marigold isi alunga hotarata orice ganduri din minte. Se apropie de porci, cu bratele desfacute, intr-un efort de a-i mana inainte, prin zona dintre ea si Jon. Cu un guitat infiorator, unul dintre porcii mai tineri se desprinse din turma, alergand cu picioarele lui scurte si tepene si cu coada rasucita saltandu-i la spate.

Marigold incremeni, cu inima sarindu-i din loc. Dar animalul nu facea decat sa alerge peste pasune, spre Jon. Inca vreo sase porci tineri o zbughira din grup, provocandu-i lui Marigold o noua serie de mici pre-infarcturi. Trecura pe langa ea, pe urmele primului. Nu erau numai mari si murdari, ci si foarte zgomotosi si foarte repezi.

Trase adanc aer in piept, dar curajul nu-i reveni nici cu o catime. Jon o privea, iar ea era hotarata sa-i arate ca era nevoie de mai mult de trei scroafe cat ditamai masinariile de uz casnic ca s-o sperie.

Adunandu-si toate resursele de curaj, Marigold porni din nou, pasind cu picioarele departate si bratele desfacute. Calca intr-o groapa, isi pierdu echilibrul si se clatina. Dand nebuneste din brate, reusi sa nu cada, dar nu inainte ca miscarile ei agitate sa imprastie congregatia porceasca in toate directiile, cu guitaturi asurzitoare.

Toti porcii fugisera care-ncotro, cu exceptia unei mamici cat toate zilele. Marigold simti un val momentan de triumf ca reusise sa-i expedieze, cand deodata scroafa grohai. Si se repezi. Drept spre Marigold!

Capitolul 5

Inainte de a apuca sa sara la o parte din drum, gramada de carne alergatoare se repezi drept printe picioarele lui Marigold.

Marigold simti cum cadea pe spate si cauta ceva de care sa se agate. Degetele ei apucara cateva fire de par aspru si sarmos. Abia peste cateva momente isi dadu seama ca statea calare pe scroafa!

Instinctiv, se tinu strans, in timp ce toata viata i se desfasura pe dinaintea ochilor. Cum Dumnezeu avea sa scape de-acolo? Deodata, scroafa coti brusc, servindu-i solutia pe tava. Marigold se pravali la pamant.

Un moment, nu facu decat sa zaca pe spate, buimacita. Incet, deveni constienta de ploaia care-i stropea fata si de gadilatul ierbii ude la ceafa.

Apoi aparu Jon, aplecat deasupra ei, intreband-o daca patise ceva. Ochii lui caprui erau gravi, fara nici o unda de veselie.

- Nu te misca, ii spuse si incepu sa-i pipaie picioarele si bratele, in cautarea unor eventuale fracturi.

Marigold se conforma, electrizata de tonul lui bland si poruncitor in acelasi timp. Dupa ce se convinse ca nu-si rupsese nici un os, Jon se apleca din nou peste ea.

- Te-ai lovit la cap?

Ochii-i erau negurosi, iar pe frunte i se adancisera riduri de ingrijorare.

La vederea expresiei lui alarmate, inima lui Marigold tresari.

- Nu, raspunse ea cu voce inceata.

- Poti sa te ridici?

O intrebase atat de tandru, incat Marigold simti o slabiciune inexplicabila a genunchilor. Daca trebuia sa calareasca o scroafa pentru a-l face sa se poarte asa, merita efortul. Incepu sa clatine din cap ca nu, cand isi aminti ca se hotarase sa fie viteaza. Asa ca dadu din cap afirmativ. Mainile lui, calde si blande, le apucara pe ale ei, ajutand-o sa se ridice in picioare.

Genunchii ii tremurau si, pentru cateva secunde, se agata de el. Duca-se dracului orice vitejie! Era mult prea recunoscatoare ca-l avea atat de aproape. Bratele lui o cuprinsera, iar Marigold simti imediat cum o coplesea un sentiment de siguranta, de caldura si de ocrotire. Jon nu parea dornic sa-i dea drumul prea curand. La randul ei, Marigold mai degraba ar fi murit decat sa se desprinda din imbratisare.

Ii simtea mirosul: masculin, cald, de pamant. Apoi, treptat, deveni constienta si de alte mirosuri mirosuri pe care le raspandea ea: iarba uda, pamant ud, porc ud. Ilaritatea situatie o izbi, facand-o sa izbucneasca in ras. Umerii i se scuturau si simti bratele lui Jon strangand-o si mai tare. Isi arunca pe spate capul, razand cu hohote.

Jon o privea fix, cu ochii dilatati de uimire si gura intredeschisa. Marigold continua sa rada, pana cand incepu si el sa chicoteasca, apoi sa rada de-a binelea. Ochii i se incretisera la colturi, gura i se latise, iar in obraji ii aparusera doua gropite.

- M-ai vazut?

Marigold trase aer in piept, surprinsa si incantata de reactia lui neinhibata.

- Am luat-o la goana calare pe scroafa!

- Ba bine ca nu! Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor! raspunse el, cu o lucire vesela in privire. Va trebui sa te inscriem la rodeo.

Pe Marigold o durea burta de-atata ras. Cand se indrepta de spate, privirile li se intalnira.

La fel de bruc pe cat incepusera, rasetele incetara. Marigold se afla doar la o lungime de brat distanta de Jon si, in intunericul tot mai dens, simtea cum ii invaluia o mantie de intimitate. Jon facu un pas, iar Marigold isi tinu respiratia, asteptand nici ea nu stia ce. Inima ii batea atat de tare, incat era sigura ca Jon o auzea. Si tremura atat incat de rau incat nu se indoia ca putea sa vada.

Jon ridica mana, plimbandu-si un deget peste obrazul ei.

Marigold inchise ochii. Voia sa respire dar nu putea, fiind mult prea constienta de toate placerile pe care i le sugera mangaierea aceea tandra. Degetele lui ii trecura peste ochi, in josul nasului, apoi ajunsera pe buzele tremuratoare.

Deschizand ochii, Marigold ii sustinu privirea. In ochii lui se citea un dor incandescent, topit. Gura-i ajunsese atat de aproape incat ar fi fost suficient sa ridice putin capul pentru a i-o atinge cu a ei.

Marigold initie contactul, frecandu-si usor buzele de ale lui. Era o atingere sovaitoare, aproape sfioasa. In clipa urmatoare, Jon o cuprinse in brate, strans, strivind-o la pieptul lui, coborandu-si gura peste a ei. Marigold ii intampina dorinta cu o ardoare a ei proprie, in pragul lesinului.

Bratele ei il cuprinsera pe dupa gat, ravasindu-i cu degetele parul des si umed. Apoi mainile i se lasara pe umerii lui, pentru a-l atinge cu o intensitate care-i trada dorinta. Trupul i se arcui spre al lui si-i simti mainile eliberandu-i talia, spre a se strecura incet in sus.

O apucara chiar sub sani, fara sa mai urce. Pe neasteptate, Jon isi desprinse gura de a ei, respirand intretaiat. Facu un pas inapoi, cu ochii mari. Isi trecu o mana prin par.

Marigold se retrase si ea, stupefiata de expresia neincrezatoare de pe fata lui. Facu un efort sa-si controleze respiratia, in timp ce incepea sa-si dea seama ce facuse. Acum ce credea Jon despre ea? Si cat de dezmagit de sine insusi trebuia sa se simta! Gandul o facu sa uite de propria ei stanjeneala. De ce se simtea prost Jon pentru ca o dorea?

- De ce nu esti casatorit, Jon Gooding? izbucni ea, zguduita pana-n adancurile fiintei.

Jon se smuci inapoi, ca si cum i-ar fi dat o palma.

- Am incercat, o data

Isi sterse stropi de ploaie de pe fata cu o mana.

- N-a mers.

- Frances.

- Ti-a spus Bunica, zambi el amar.

- Nu toate femeile sunt ca Frances.

- Mi te oferi?

Niciodata nu-l mai auzise vorbind pe un ton atat de aspru si batjocoritor.

- In nici un caz. Stii ca peste cateva saptamani va trebui sa ma intorc.

Nu voia ca Jon sa creada ca incerca sa-l cucereasca.

- La femei in general ma refer. De ce nu te-ai recasatorit, cand e clar ca-ti doresti

Se intrerupse, rosind.

- Daca stii ce s-a intamplat intre mine si Frances, atunci cunosti raspunsul. Casnicia nu le reuseste decat unora. Eu nu fac parte dintre ei.

Glasul ii era incordat de durere.

- Nu-i adevarat!

Deodata, Marigold se simti coplesita de un ocean de emotii: dezamagire, deznadejde, frustrare. Inversunarea lui Jon o nedumerea. Era un om atat de bun, din atat de multe puncte de vedere!

Incerca sa gaseasca niste cuvinte potrivite ca sa-i explice ca si lui ii putea reusi o casnicie, o familie, numai cu conditia de a crede ca era posibil. Dar, inainte de a apuca sa vorbeasca, Jon se rasuci pe calcaie, pornind din loc.

- Sa mergem, spuse el peste umar.

Marigold porni cu greu pe urmele lui. Isi aminti unde se aflau si se uita in jur, dupa taur si porci. Percy nu se clintise, iar porcii nu se vedeau nicaieri. Peste cateva minute o zari pe Nina, in poarta, cu o galeata in mana, facandu-le semne.

Cand ajunsera la ea, Nina spuse:

- Eram in casa, cand am auzit porcii guitand. Am deschis poarta si s-au repezit direct la troaca. Nu stiu ce-ati facut, dar ati reusit!

Ii privea atenta, iar Marigold se intreba ce si-o fi spus. Oare le putea citi pe chipuri cele intamplate in ultimele cateva minute? Spera din tot sufletul ca nu.

Dupa ce Jon verifica gardul din jurul cocinei si se asigura ca poarta era bine inchisa, pornira inapoi spre casa familiei Pomper.

- Nu vreti sa intrati la o cafea si sa va incalziti? ii invita Nina.

- Nu, multumim, raspunse Jon. Trebuie sa mergem. Hainele lui Marigold sunt ude-leoarca.

Privirea speculativa a Ninei se indrepta dinspre Jon catre Marigold, care simti ca se inrosea la fata. Ii venea sa spuna ca intre ei nu era nimic. Era important ca toata lumea sa stie ca venise doar temporar in casa Gooding, ca s-o ajute pe Bunica. Nimic mai mult.

Dar, inainte de a apuca sa explice, Jon ii ura noapte buna Ninei, care le mai multumi o data. Lui Marigold nu-i mai ramase decat sa se urce in camioneta, cu el.

In drum spre casa, nici unul nu scoase o vorba. Domnea o tacere grea, incarcata. Marigold abia astepta sa scape de prezenta lui Jon.

In fata casei, acesta opri motorul si ramase cu privirea drept inainte.

- Iti multumesc ca ai venit sa ma ajuti, spuse, fara nici o inflexiune in glas.

Cu o voce la fel de inexpresiva, Marigold raspunse conventional la multumirile lui, apoi isi trecu mana peste metalul rece al clantei.

Inainte de a apuca sa deschida portiera, Jon vorbi din nou.

- Vreau sa-ti explic ceva.

Marigold incremeni.

- Dintotdeauna mi-am dorit o familie continua el, cu glasul o idee cam nesigur. Si, da, ma deranjeaza uneori cand stiu ca niciodata nu-mi voi tine in brate propriul copil.

In pofida indraznelii cu care-l intrebase inainte, Marigold isi dadu seama dintr-o data ca nu dorea sa-l asculte pana la capat. Nu voia sa stie ca Jon suferea. Nu voia sa devina si mai vulnerabila in fata lui Jon Gooding decat era deja.

Jon nu parea sa-i observe deznadejdea. Vorbea aproape de unul singur.

- N-am sa ma mai recasatoresc niciodata. Pur si simplu nu am in mine elanul necesar. Intotdeauna am ales gresit

Se intrerupse.

Lumina din curte intra in cabina camionetei, iar inima lui Marigold se franse la vederea expresiei chinuite de pe chipul lui. Parea sa poarte o lupta interioara, ca si cum ar fi vrut sa spuna mai mult, dar nu putea. Marigold isi dorea din toata inima sa nu fi incercat atat de insistent sa afle mai multe despre el.

Jon ofta.

- Las-o balta. N-are nici un rost sa-ncerc sa-ti explic.

Marigold s-ar fi oprit cu draga inima, stia ca era mai bine pentru amandoi. Totusi, ceva o facu sa raspunda.

- Te inseli. Esti un om bun si iubitor, nu-ti dai seama? Ai atat de multe de dat, de oferit

Trase adanc aer in piept.

- Cred ca ai nevoie de o sotie si de o familie.

La auzul cuvintelor ei, falcile lui Jon se inclestara, iar ochii i se inasprira. In clipa aceea, Marigold intelese ca-si regreta confidentele. Deschizand smucit portiera, Jon cobori si o tranti la loc.

Deodata, Marigold se simti rapusa de oboseala si de frig. Cu un oftat adanc, il urma in casa. Mai frustrata ca oricand in viata ei, il privea, parca implorandu-l sa se uite la ea, sa-i vorbeasca

Jon, insa, o ignora, si-si scoasera in tacere cizmele si mantalele ude. Casa era tacuta, iar Marigold isi dadu seama usurata ca Bunica se dusese la culcare.

Jon isi agata mantaua in cuier si, urandu-i scurt noapte buna, porni spre camera lui.

Inainte de a reusi sa se stapaneasca, Marigold il striga incetisor.

- Casa asta va fi ingrozitor de pustie cand tu ai sa imbatranesti.

Jon se opri locului si, in intunericul din antreu, Marigold ii vazu umerii cazand fara vlaga, abatuti. Dar nu spuse nimic si, dupa un moment, isi continua drumul.

Jon o privea pe Marigold cum conducea tractorul spre el.

Ploaia durase o saptamana. Era aproape jumatatea lunii august, vremea recoltei se apropia, iar Jon se chinuia ingrozitor sa coseasca ultimii saizeci de acri de teren. Cand aflase ca avea nevoie de ajutor, Marigold isi oferise imediat serviciile. Incapatanat, Jon refuzase, considerand ca nu era deloc o munca potrivita pentru ea - atat de intensa si istovitoare, in arsita soarelui.

De fapt, nu voia s-o mai aiba atat de mult in preajma lui.

Nu voia sa se repete cele intamplate intre ei.

Pana la urma, capitulase, dupa ce Bunica ii desfiintase ultimul argument - acela ca nu voia s-o lase singura in casa toata ziua. Ii spusese ca nu-si puteau permite sa lase fanul sa-si piarda din calitate, numai din cauza indaratniciei lui. Adaugase sec ca in trecut statuse destul singura, in timp ce Jon lucra. Asa ca, in pofida tuturor indoielilor care-l incercau, in cele din urma cedase. Isi spunea ca o facea numai fiindca avea intr-adevar nevoie de ajutor.

Fusese uimit sa vada cat de repede invatase Marigold sa conduca tractorul. O puse sa grebleze, intorcand fanul pentru a se usca bine, inainte ca el sa vina si sa-l stranga cu masina de balotat.

Acum, in lumina soarelui care stralucea drept la zenit, Jon o privi pe Marigold cum oprea tractorul langa gard. Cocotata pe scaunul de la volan, ii facu cu mana, zambind cu gura pana la urechi. Era vizibil mandra si incantata de acea zi de munca. Iar Jon era si el mandru de ea.

O privi cum cobora din tractor, imbracata intr-un sort larg corai care nu prea reusea sa-i ascunda posteriorul frumos rotunjit, si o bustiera cu capse ce-i lasa mijlocul gol. Categoric, era cea mai sexy persoana pe care o vazuse vreodata la volanul unui tractor. Sau la oricare alt volan.

Se stradui sa se calmeze, in timp ce Marigold venea spre el cu soldurile unduindu-i-se usor. Isi scoase palaria de paie decorata cu flori, stergandu-si fruntea cu bratul.

- Mamaaa, cald mai e aici!

- Te supara tantarii? intreba Jon incercand sa para nonsalant. Spre marea lui nemultumire, glasul ii suna scazut si ragusit. Pofticios.

- Nu, de cand am dat cu insecticid, raspunse Marigold, oprindu-se in fata lui.

- Te-ai dat si cu lotiune de soare?

- Da, sa traiti!

Ochii ei scanteiau veseli. Avand-o atat de aproape in fata lui, Jon nu se mai putea stapani, devorand-o din priviri. Cat de bine ii cunostea fiecare curba, fiecare vale, fiecare linie a siluetei! Ii memorase trupul cu toate simturile.

- Ma gandeam sa luam masa la umbra, sub copaci

Glasul i se franse. Facand un efort sa se controleze, se intoarse, conducand-o spre un sir de plopi aliniati langa gard.

Marigold intinse o patura, iar Jon se aseza, simtindu-se cam ridicol. Intotdeauna obisnuia sa manance asezat pe iarba, sau chiar in timp ce conducea. Marigold deschise racitorul pe care-l adusesera cu ei si-i dadu un sandvis si un borcan cu limonada.

Dupa ce multumi, Jon incepu sa manance, fara sa-si ia privirea de la faneata din fata lor. Marigold nu risipi tacerea. Mestecand, privea un coiot care strabatea la trap campia. Jon i-l arata cu degetul.

- Ce dragut e comenta ea.

Gura lui Jon se stramba. Auzise coiotii calificati in multe feluri, dar termenul 'dragut' era o premiera.

- Iubesti mult ferma asta, nu-i asa? il intreba Marigold.

Jon dadu din cap. Nu voia sa-si tradeze in fata lui Marigold emotia de a-si privi propriile pamanturi.

- Si tatal tau a fost fermier?

- Mda, si tatal lui, inainte. Sotul Bunicii si bunicul meu.

Habar neavand de tumultul lui interior, Marigold continua pe acelasi ton vesel:

- Bunica ta e de parere ca ar trebui sa-mi duc salsa la targul din weekendul viitor.

Jon isi stapani impulsul de a privi spre ea, concentrandu-se in schimb asupra unduirii aerului incins peste pamant, in acea zi caniculara de august.

- Nu crezi ca e prea tarziu ca sa mi-o bag?

Cuvintele alese de ea il facura sa se strambe.

- Nnt

Pentru asa ceva, nu era niciodata prea tarziu.

- Ai sa te duci si tu la rodeo?

Jon ridica din umeri, dorindu-si sa inceteze odata cu conversatia. Totusi, probabil era mai bine asa decat sa taca, lasandu-i mintea sa se umple cu tot felul de ganduri pe care ar fi preferat sa le evite.

- Ai vazut vreodata un rodeo?

Marigold chicoti.

- Aa, mda. Locuiesc in Calgary, ai uitat? Locul celebrei Debandade din Calgary.

Intrebarea lui inepta si rasul ei tachinator il facura sa se inroseasca in obraji ca focul.

Parca simtindu-i stanjeneala, Marigold rase nervos, agitandu-si mainile.

- Ai participat vreodata la un rodeo?

- Mhm Dar m-am lasat. Prefer sa am un taur bun, decat sa-l calaresc.

- Percy.

- Exact. Candva, am prezentat vaci la targ, dar consuma prea mult timp. A trebui sa ma hotarasc ce prefer: prezentari de vaci, sau munca agricola.

- Dar ai calarit si tauri?

Jon dadu din cap. In primii cativa ani dupa ce-l parasise Frances, cand suferise cel mai tare, calarise la fiecare rodeo local care nu se suprapunea peste muncile lui la ferma. Ca sa-si alunge durerea si furia.

- Mie-mi place la nebunie sa urmaresc calaritul de tauri la rodeo.

- Atunci ar fi bine sa vezi rodeoul din Enderby.

Targul si rodeoul anual din Enderby urmau sa aiba loc in weekendul viitor.

- Planuiai sa te duci? intreba el, gandindu-se ca i-ar fi placut s-o insoteasca, sa-i stea alaturi.

- Mi-ar placea.

- Si dansul?

Gandul de a o vedea dansand cu toti acei cowboy il facu sa se incrunte.

- O, da! Imi place la nebunie sa dansez!

- Dansuri country?

Glasul ii era incordat, iar Jon detesta faptul ca, imaginandu-si-o in bratele altui barbat, simtea cum i se aprindea sangele in vene.

- Country n-am dansat niciodata. Ai sa-mi arati cum, daca vii si tu, vreau sa zic?

I-ar fi placut sa-i arate multe, ba bine ca nu. Sub privirea lui, ochii ei se adumbrira. Isi musca buza de jos. Jon banuia ca, daca o tinea pe Marigold in brate si dansa cu ea, s-ar fi putut sa-i sune ceasul.

Stia ca ar fi trebuit sa-si mute privirea in alta parte, dar nu mai putea. Si nu putu nici sa se stapaneasca in momentul cand se apleca spre ea, cu ochii atintiti asupra buzelor ei pline, dornice, usor despartite. In asteptare.

Buzele li se intalnira. Il strabatu un soc. O saruta, flamand, parjolitor.

Marigold intrerupse sarutul, dar nu se retrase. Cu o satisfactie crunta, Jon observa ca respiratia-i era la fel de intretaiata ca a lui. Se cutremura, dorindu-si sa fi avut destula putere ca sa se desprinda de ea. Si stia prea bine ca nu putea s-o faca.

Mainile ii pornira in susul taliei lui Marigold, urcand, cuprinzand formele pline ale sanilor. Nodurile tari ale sfarcurilor ii arsera palmele in timp ce o mangaia, framantand carnea prin material pana cand o auzi gemand.

Tot mai nerabdator, incepu sa-i traga hainele, desfacand capsele mici ale bustierei.

- Am nevoie de tine sopti el ragusit. In viata mea n-am dorit mai mult pe cineva Esti frumoasa, esti perfecta Marigold!

Ii smulse bustiera, minunandu-se de netezimea catifelata a sanilor ei. Aparitia areolelor trandafirii, cu sfarcurile incordate in mijloc, asteptandu-i privirea, atingerea, il facea sa tremure de dorinta. Cu maini tremuratoare, ii cuprinse un san, savurand-o, dorind-o. Inchise ochii la vedera pielii ei goale in contact cu a lui.

Marigold gemu, zvarcolindu-se usor. Limba lui Jon ii atinse un sfarc, apoi pe celalalt. Mugurul de carne deveni si mai rigid. Toata faptura lui era plina de dorinta, fiecare respiratie il imbata cu aroma ei femeiasca. Bratele, mainile, gura, pieptul, picioarele, toate partile fiintei lui o doreau chinuitor

Ca prin ceata, in cele mai adanci cotloane ale constiintei, auzi un caine latrand. Cainele familiei Pomper. Intr-o strafulgerare, limpede ca si cum s-ar fi aflat in fata lui, o vazu pe Nina, vazu pantecul umflat al Ninei.

Gandul il paraliza. Mainile ii sovaira. Isi desprinse gura de pe sanul lui Marigold. Ce dracu' facea? Se retrase.

Marigold gemu incet, indesandu-se spre el. Cand trupurile li se atinsera, Jon sari ca ars.

Se chinui sa se ridice in capul oaselor. Ar fi fost o nebunie sa faca dragoste cu Marigold. Mai mult decat o nebunie. Era imposibil, iresponsabil, de neconceput. Pentru amandoi.

Isi azvarli capul pe spate, cu ochii inchisi, facand eforturi sa se calmeze.

- Ce s-a intamplat, Jon?

Vocea lui Marigold era atat de inceata, incat in primul moment Jon crezu ca fusese doar o parere.

Cand deschise ochii, o vazu culcata pe spate, privindu-l, rosie la fata, cu gura inflamata si inca umezita de sarutarile lui.

Salele i se incordara, impotriva propriei vointe. Neputinta de a se controla il facu sa se incrunte.

Vazandu-i expresia, Marigold se ridica in sezut, strangandu-si bustiera la loc.

- Ce se intampla cu noi? sopti ea.

Jon zambi amar, stiind ca pe chip i se citisera furia si dispretul. Marigold n-avea cum sa inteleaga ca ii erau adresate lui insusi.

- Nimic, raspunse el cu glas aspru. Intre noi nu se intampla absolut nimic.

Marigold isi inclina capul, cu parul blond cazandu-i inainte, acoperindu-i fata. Isi ridica mainile tremuratoare, incheindu-si pe dibuite bustiera.

O lua in serios. Jon se blestema in sinea lui. Sigur c-o lua in serios, fusese cat pe ce s-o lase goala, sub trupul lui arzand de pofte.

Sunetul respiratiei ei nesigure ii atrase atentia. Umerii lui Marigold se zguduiau.

- Plangi? intreba el, surprins de durerea pe care i-o provoca gandul ca o ranise.

Intinse mana sa-i cuprinda barbia, dar Marigold se feri de atingerea lui.

- Nu, nu plang, murmura ea cu voce nesigura. Eu nu plang niciodata. N-am mai plans de la sase ani, cand am cazut de pe bicicleta.

Jon se simtea ingrozitor si-si lasa capul in piept, rusinat. O auzi inghitindu-si un suspin.

Apoi Marigold ridica privirea spre el, cu ochii intunecati de emotie.

- Nu inteleg

Lacrimile i se rostogoleau pe obraji. La vederea lor, lui Jon ii ingheta sangele in vene.

- Niciodata n-am Of, la dracu', las-o-ncolo!

Cu o intuitie surprinzatoare, Jon isi dadu seama ca Marigold nu avea atata experienta pe cat crezuse, sau pe cat ii dadusera de inteles hainele ei. Era nepoata prietenei bunicii lui. Poate ca parea sofisticata, dar nu era agresiva sexual. Numai el fusese de vina.

Aceasta revelatie il zgudui. Nu mai stia ce sa faca, nici ce sa spuna

- Jon, sopti Marigold.

Incet, cu teama, ridica ochii.

Ii vazu privirea plina de durere.

- Iarta-ma, murmura el.

Isi cerea iertare fiindca o lasase derutata, iertare pentru ca o ranise, pentru ceea ce incepuse, pentru ca nu putusera sa termine, pentru toate La naiba, se simtea vinovat pana si ca Bunica isi rupsese glezna.

Daca nu si-o fractura, nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat. Niciodata n-ar fi cunoscut-o pe Marigold. Simplul gand ii cauza un junghi in stomac.

- Poate ar fi bine sa te intorci acasa

Marigold il privi lung, in tacere, inainte de a clatina din cap.

- Nu, am sa termin de cosit Nu trebuie sa-ti faci griji pentru ce-am sa cred

Ridica barbia.

- Sunt femeie in toata firea.

- Vreau sa te intorci acasa.

Stia ca glasul ii era aspru. Marigold tresari.

Jon isi muta privirea. Nu voia sa-i mai vada fata, atat de frumoasa si de mandra.

- Nu vreau sa mai stai aici, adauga, ca sa fie cat mai sigur sa-l intelegea.

Urma o lunga tacere, inainte ca Marigold sa se ridice si sa plece. Iar Jon isi spuse ca asa era cel mai bine. Pentru amandoi.

Capitolul 6

Marigold ofta, lipind capacul cutiei cu salsa si taco. Era vineri, ziua dinaintea targului, si cu toate ca era ultimul lucru din lume pe care-i venea sa-l faca, trebuia sa se duca in oras pentru a se inscrie. Si n-ar fi stricat sa plece inainte ca Jon sa se intoarca de la camp.

Terminase cositul, fara ajutorul ei. Azi dusese baloturile de pe camp in fanar. Toata ziua ii auzise camioneta circuland incoace si-ncolo. De fiecare data cand trecea prin fata casei, inima i se oprea un moment in loc, iar Marigold se intreba daca Jon avea sa opreasca si sa intre in casa.

Nu intrase. Dar seara se apropia cu repeziciune, iar Marigold dorea sa plece inainte de sosirea lui.

Ultimele cateva zile fusesera un adevarat infern. Desi isi daduse toata silinta sa-l ignore, nu putea scapa de povara sentimentelor pe care le purta in suflet. Tensiunea era atat de puternica, incat Marigold nu suporta sa stea nici macar in aceeasi camera cu el, necum fata-n fata. Nu mai suporta, dupa ceea ce se intamplase pe faneata, cu doar cateva zile in urma.

De fiecare data cand isi amintea ziua aceea, se inrosea toata de rusine. Cum se putuse arunca asupra lui intr-un asemenea hal? Nu era de mirare ca Jon credea ca alerga dupa el cu limba scoasa.

Nu-si intelegea neputinta de a se controla. Iar asta o irita. O infuria. Pe ea, care nu se infuria niciodata!

Bunica era singura pentru care Marigold nu pleca. Ii daduse cuvantul ei si avea de gand sa si-l tina. Mai erau doar doua saptamani pana-i scoteau gipsul.

Dar cel mai mult isi dorea sa scape de Jon Gooding. Stia ca putea face fata situatiei. Doar era femeie in toata firea, pentru numele lui Dumnezeu! Isi putea controla sentimentele. Daca avea grija sa nu mai ramana niciodata singuri

Deodata, Marigold auzi sunetul unor pasi urcand treptele verandei. Jon!

Cu inima bubuindu-i, sari in picioare si alerga inapoi in bucatarie. Trebuia s-o stearga. N-avea cum sa apara in fata lui, acum, cand se simtea atat de vulnerabila. Innebunita, privi in jur, si pana la urma fugi pe hol, spre dormitorul Bunicii.

Televizorul urla, dar Bunica, rezemata de o gramada enorma de perne puse pe pat, dormea adanc. Avea gura deschisa, ochelarii ii alunecasera pe nas, stand strambi, intr-o mana tinea niste carti de joc, iar in cealalta, telecomanda. Pe masuta de pat din fata ei zaceau imprastiate resturile unei pasiente. In ciuda agitatiei, Marigold zambi, apropiindu-se tiptil de televizor ca sa-l inchida.

- Ce ce-i?

Imediat ce se lasa tacerea, Bunica incerca sa se ridice. Marigold se apropie de pat.

- Eu sunt. Am inchis televizorul.

Cascand de-i trosneau falcile, Bunica ii ceru:

- Bine, acum deschide-l la loc.

Isi indrepta ochelarii, privind-o cu ochi mijiti.

- Tocmai incepea sa devina interesant.

- Adormisesi.

Marigold stranse cartile de joc, amesteca agil pachetul si i-l dadu Bunicii.

- Credeam ca vrei sa pleci in oras.

Marigold se apleca sa bata pernele, multumita ca batrana nu-i vedea fata.

- Am venit tocmai ca sa te anunt ca plec. Esti sigura ca nu vrei sa vii cu mine?

- Cerule, nu! 'Ghiceste-mi grija', concursul meu favorit, incepe intr-un sfert de ora.

Bunica isi scoase ochelarii si se freca la ochi. Marigold se aseza pe pat.

- Nu cred c-am sa lipsesc prea mult. Sa-ti aduc ceva, inainte de a pleca?

Batrana clatina din cap, apoi indrepta telecomanda spre televizor. Camera se umplu din nou de zgomot. Fara tragere de inima, Marigold pricepu aluzia si iesi, inchizand usa in urma ei.

Cand se intoarse, il vazu pe Jon stand in usa bucatariei, aproape ca si cum ar fi asteptat-o.

- A!

Automat, mana i se ridica la inima.

Jon dadu scurt din cap.

- N-am vrut sa te sperii.

Ochii lui ii urmarisera mana, iar acum zaboveau spre piept.

Zguduita, Marigold isi lasa mana sa cada pe langa trup.

Jon i-o urmari cu privirea, trecand peste tricoul negru cu alb, lung pana la coapse, si colantii negri. Intensitatea ochilor lui o facu sa-si inclesteze degetele de la picioare in pantofi.

- Pleci undeva?

Marigold isi impreuna strans mainile tremuratoare in dreptul pieptului, concentrandu-se sa-si pastreze vocea calma.

- In oras. Trebuie sa ma inscriu pentru targ.

Planuise sa ia camioneta lui, desi nu-i ceruse permisiunea. Si nici nu intentiona sa i-o ceara. Ridica barbia, reusind sa-l priveasca in fata. Socul de a-i vedea ochii caprui ii trimise un fior de dor pe sira spinarii.

Avu nevoie de un moment pentru a-si da seama ca nu era imbracat in haine de lucru. Al dracului, ca bine mai arata! Viril, ispititor, in blugi si camasa de bumbac curata Probabil se schimbase in timp ce Marigold se afla in camera bunicii lui. Unde voia sa plece, si cum avea sa mai ajunga ea in oras?

- Poti sa vii cu mine, spuse Jon, indesandu-si mainile in buzunare.

- Nu, multumesc. Ma duc singura.

Mai degraba ar fi luat camionul de cereale decat sa accepte invitatia lui. Trecu pe langa el, iesind pe veranda.

- Nu vreau sa-ti creez complicatii.

Jon intinse o mana, ca s-o opreasca. In momentul cand o atinse, lui Marigold i se taie respiratia. Privirea ii cobori spre mana lui bronzata, stransa in jurul incheieturii ei. Isi aminti palmele aspre care-i lunecasera peste piele intr-o mangaiere gingasa, trezindu-i tot trupul la viata, in extaz Stanjenita de directia in care i-o apucau gandurile, isi smulse mana, neputandu-si exprima indignarea din cauza nodului care i se pusese in gat.

- Nu-mi creezi nici un fel de 'complicatii'. Oricum ma duceam in oras. Un vecin prezinta la targ niste vitei de-ai lui Percy si s-ar putea sa aiba nevoie de ajutor cu pregatirile.

Momentele treceau. Jon statea in fata ei, asteptandu-i raspunsul.

Pe neasteptate, Marigold simti in nas si in ochi usturimea lacrimilor. Deznadajduita, isi musca dureros buza, incercand sa si le inghita.

- Hai, Marigold, nu mai fi asa de incapatanata!

Glasul lui suna la fel de sovaitor ca bataile inimii ei.

- Incapatanata? Crezi ca de incapatanare e vorba? intreba ea privindu-l incruntata, desi ochii i se impaienjenisera.

Jon isi intoarse privirea, mutandu-si greutatea de pe un picior pe altul.

- Am am sa iau camionul de cereale, continua Marigold.

- Marigold, nu poti sa.

- Bine. Atunci am sa-l sun pe prietenul tau George Strang. Lui, cel putin, ii face placere compania mea.

In clipa urmatoare, nu-i veni sa creada ca putuse spune asa ceva.

- Marigold nu face asta.

Oare i se parea ei numai, sau glasul lui Jon suna o idee rugator, ca si cum chiar l-ar fi preocupat sentimentele ei? Dar un asemenea lucru nu putea fi adevarat. Il asculta teapana in timp ce continua:

- Oricum ma duc in oras.

Vorbea pe un ton rezonabil, glasul ii redevenise profund.

- Vii cu mine sau nu?

Marigold isi trase zgomotos nasul. Bine. Avea sa se duca, numai pentru a dovedi ca putin ii pasa. Chiar daca ii pasa.

- In regula, am sa vin cu tine.

Gura lui Jon se stramba. Arata cu degetul spre cutia de pe banca, intreband.

- Cu alea te prezinti?

Cand Marigold dadu din cap, Jon lua cutia.

- Te-astept in masina.

Usa se tranti in urma lui.

Marigold se aseza pe bancheta. Cum sa supravietuiasca, in asemenea conditii? Scrasni din dinti, aplecandu-se, in timp ce-si tragea cizmulitele negre, inalte pana la glezne. Apoi se ridica si-si trecu mainile peste tricou, pregatindu-se sufleteste pentru compania lui. Era iritata ca acceptase si hotarata sa nu mai repete greseala. Nu era nevoie ca Jon sa stie cat de mult o zadara acest lucru.

- Ai luat totul? o intreba el, cand Marigold se urca in camioneta.

- Da.

Facu un efort si-l privi.

Simti un gol in stomac. Injurand in sinea ei, afisa un zambet fortat. Daca se prefacea fericita, Jon n-avea sa stie cat de ingrozitor se simtea. Sederea la ferma Gooding se apropia de sfarsit, avea de facut o treaba si era hotarata s-o faca - cu zambetul pe buze. Chiar daca asta o omora.

Drumul pana in oras fu plin de tensiune si paru insuportabil de lung, desi nu dura mai mult de cincisprezece minute. In sfarsit, Jon opri in fata primariei din Enderby, o cladire mare si alba, unde erau vizionate si apreciate articolele propuse pentru targ. Usile primariei stateau larg deschise, lasand sa intre si sa iasa oameni cu bratele pline de cutii si pachete.

Jon nu spuse nimic, iar Marigold stiu ca o astepta sa coboare. Ramase insa pe loc, lasandu-se in voia unui imbold pervers si ilogic de a-i smulge o reactie, orice, pe langa acele raspunsuri stoice si monosilabice.

- Multumesc ca m-ai adus, spuse ea dulce. Acum poti sa te duci la terenul de rodeo.

- Am sa te-astept, replica Jon, cu mainile strangandu-i-se pe volan.

Marigold isi aminti senzatia acelor maini aspre pe pielea ei fina, dezgolita. Inghiti in sec si izgoni gandul.

- Du-te. Nu stiu cat o sa dureze.

- Nu cunosti pe nimeni de-aici.

Cuvintele lui o surprinsera. Si o infuriara.

- Sunt mare, Jon. Pot sa-mi port singura de grija.

Ochii lui albastri scaparara.

- Am spus ca astept, scrasni el printre dinti.

- Nu vreau sa astepti.

Jon o sfredeli cu privirea.

Marigold se incrunta la el.

- Ba te-astept.

- Ba nu m-astepti.

- Insist.

- E putin cam tarziu ca sa fii gentleman.

Il auzi tragand aer in piept.

- Chiar trebuie sa fii atat de incapatanata? o intreba el.

- Daca spun ca-mi pot purta singura de grija, nu inseamna ca sunt incapatanata.

Facu o pauza.

- Si-mi pot purta singura de grija.

Ochii lui scaparara. Marigold stia ca-i forta mana, dar nu-i pasa. Macar ii smulgea o reactie.

- S-ar putea sa ai unele probleme aa cu cutia vreau sa zic imbracata asa murmura el sovaitor, masurand-o cu privirea.

Deodata, Marigold isi dadu seama ca Jon o dorea, iar aceasta revelatie ii accelera bataile inimii. Era la fel de clar ca pe Jon nu-l incanta deloc ideea.

Pe neasteptate, Jon slobozi o injuratura, iar Marigold tresari.

- Daca daca insisti sa te las aici, atunci eu mai bine ma duc spuse el mutandu-si hotarat privirea, drept inainte prin parbriz.

Lua-l-ar dracu' si toti dracii cu mama lor cu tot! Tremura toata de frustrare. Lua cutia si cobori din cabina. Afurisitul trebuia neaparat sa dea senzatia ca invinsese, desi nici vorba nu putea fi de asa ceva.

Holul fortofea de activitate. Pe mai multe mese aliniate erau expuse diverse articole - de la sfecle murate pana la aranjamente florale si broderii. Doamnele de la Societatea Agricola, asezate la masa de la intrare, inregistrara exponatul lui Marigold si-i spusera unde sa-l etaleze.

In pofida iritarii provocate de Jon, Marigold simti un fior de emotie cand porni spre masa indicata. Stia ca era cea mai buna reteta a ei si se intreba care urma sa fie reactia juriului. Concentrandu-se asupra motivului care o adusese acolo, incerca sa si-l alunge pe Jon din minte.

- Buna, Marigold!

Nina Pomper, rotofeie ca un pepene premiat, se apropia de ea clatinandu-se pe picioare. Nu era singura. O insotea o femeie agreabila la infatisare, satena, cu ochi caprui si un zambet binevoitor.

- Ea e Debbie Hill, o prezenta Nina. Locuieste la doua mile de ferma Gooding.

Marigold zambi, salutandu-se cu Debbie Hill.

- Inteleg ca o ajuti pe doamna Gooding cat timp e in convalescenta, spuse Debbie.

- Exact, raspunse Marigold. O duce destul de bine. Am sa ma intorc la Calgary spre sfarsitul lunii august.

- Nu ramai aici? intreba Debbie.

Neasteptata idee ii produse lui Marigold un junghi in stomac. Era o posibilitate de neconceput. Clatina din cap.

- Nu, nu raman. Trebuie sa ma intorc la firma.

Si totusi, discutia despre plecare o tulbura. Din instinct de conservare, schimba subiectul.

- Ce-ti mai fac porcii? o intreba ea pe Nina.

Aceasta rase.

- Stau in cocina, acolo unde le e locul.

Se intoarse spre Debbie:

- Mai tii mine? Ti-am povestit cum l-a ajutat Marigold pe Jon.

Debbie dadu din cap, aruncand o privire fugara spre Marigold.

Expresia ei o facu sa se simta stanjenita, dar nu avu timp sa stea prea mult pe ganduri, caci Nina se intoarse din nou spre ea, spunand:

- Debbie e singura care-ti face concurenta.

Si-i arunca prietenei sale o privire cu subinteles. Incruntandu-se usor, Debbie dadu din cap.

Marigold era cam descumpanita, neintelegand la ce se refereau.

- A, participi si tu la targ tot cu salsa?

- Aa da! se repezi Debbie sa raspunda, cu o graba cam suspecta.

- Debbie e o bucatareasa extraordinara, comenta Nina batandu-si prietena pe umar. Are vreo douazeci de produse.

Marigold se intreba despre ce era vorba, dar prefera sa nu ia in seama toate aluziile.

- Pesemne ca esti foarte talentata, comenta ea. Gatesti pentru o familie numeroasa?

Debbie se intuneca la fata.

- Nu, sunt vaduva. N-avem aa n-am avut copii.

- Imi pare rau, murmura Marigold.

Urma o scurta tacere, apoi Nina spuse:

- Ne dam toata silinta sa schimbam starea civila a lui Debbie.

- Nina! exclama prietena ei.

- Ei, lasa, Debbie, ca nu-i nici un secret. De ce sa nu stie?

Si, cu un gest nepasator, Nina se intoarse din nou spre Marigold.

- Ne-ar placea ca Debbie si Jon sa fie impreuna.

La gandul lui Debbie impreuna cu Jon, stomacul lui Marigold executa un salt mortal. Din clipa aceea, o vazu pe Debbie cu alti ochi. Da, putea fi femeia potrivita pentru el. Era draguta, in fusta ei de doc, pana la genunchi, si bluza galbena. Iar din cele spuse de Nina reiesea ca era o buna bucatareasa. Geniu de femeie conservatoare, casnica.

Dar spiritul de observatie nu reusea sa-i alunge neasteptata durere din inima.

- Inteleg spuse ea, politicoasa.

- N-o lua in seama pe Nina, replica Debbie rosie la fata. Jon nici nu se uita la mine

- Jon e un capos, o intrerupse Nina razand. Totusi, sa stii ca ne-am intrebat ce se intampla, de cand ai venit tu aici. Mai ales

Se intrerupse, privind cu subinteles catre imbracamintea lui Marigold. Aceasta rosi, iar Nina ridica din nou ochii spre fata ei.

- Iarta-ma, n-am vrut sa te jignesc.

Marigold simti ca i se infierbantau obrajii.

- Mai bine sa termin de aranjat aici

- Vii la dans cu Jon, maine seara? o mai intreba Nina.

- Da, ma duc si la rodeo, si la dans, dar cu bunica lui, nu cu el, raspunse Marigold pe un ton categoric, dand de inteles ca subiectul era inchis.

Tacerea penibila se mai prelungi un timp, pana cand Nina murmura o formula de salut si pleca, tragand-o pe Debbie dupa ea.

Marigold le privi cum se indepartau, urmarind-o din ochi pe Debbie, cu infatisarea ei simpla dar placuta. Debbie si Jon. Impreuna. Gandul o facea sa se sufoce. In ziua aceea, pe faneata, cand Jon spusese ca urma sa vina la dans, lui Marigold nu-i trecuse nici un moment prin minte ca s-ar fi putut sa ia pe cineva.

Debbie era perfecta pentru Jon, iar constiinta acestui fapt ii sporea durerea din inima. Ar fi trebuit sa fie oarba ca sa nege cat de bine se potriveau. Amandoi erau oameni de la tara, conservatori. Ar fi trebuit sa le aprobe posibila relatie, nu sa se supere. Nu-si spusese ea insasi de atatea ori ca Jon avea nevoie de o sotie, nu i-o spusese si lui?

Si-atunci, de ce-o durea asa de tare? Gandul la Jon si Debbie, simpla idee ca el i-ar fi zambit, atingand-o, sarutand-o, o infierbanta pe Marigold cu o emotie careia nu voia sa-i spuna pe nume: gelozia. Mai mult, daca acest gand o deranja atat de mult, cum avea sa se simta cand urma sa-i vada cu ochii ei impreuna? Iar asta, nu mai tarziu de a doua zi seara, la dans.

Sala era incinsa, plina de oameni si fum. Dansul rodeo incepuse, iar Jon devenea tot mai nervos cu fiecare minut.

Privea oamenii dansand pe ringul aglomerat. Din cate-si dadea el seama, toti se distrau de minune, band, razand, vorbind, ciocnindu-se unii de altii, calcandu-se pe picioare, de cele mai multe ori in contratimp cu formatia country. In mod normal, Jon ar fi fost in toiul petrecerii, bucurandu-se de atmosfera sarbatoreasca. In schimb, acum statea la mica distanta de bar, cu paharul in mana, privind oamenii.

Privind-o pe Marigold.

Oricat de mult ar fi incercat, nu-si putea lua ochii de la ea. Si nici de la majoritatea barbatilor prezenti, inclusiv comisarul George Strang, in civil si un grup de cobwboys pe jumatate cherheliti.

Imbracamintea ei era la fel de sexy ca toate celelalte echipamente de dezgolit picioarele pe care si le adusese. Fusta de culoarea caisei i se unduia lin peste coapse, pana sub genunchi, in timp ce dansa, lasand sa i se zareasca pulpele armonioase. Dar ceea ce atragea incontinuu atentia lui Jon era bluza alba ce-i tot aluneca ba de pe un umar, ba de pe celalalt, lasand sa i se vada pielea plina, sarutata de soare.

- Pot sa-ti mai fac cinste cu un rand?

Intorcandu-se, Jon se pomeni fata-n fata cu Harry Pomper, sotul Ninei. Vecinul lui, un barbat chel, cu zambet larg, ii impinse in mana un pahar.

- N-am apucat sa-ti multumesc pentru ca ai ajutat-o pe Nina cu porcii.

Bucuros de diversiune, Jon accepta bautura.

- Ai terminat cositul? intreba Harry.

Intr-o strafulgerare, Jon o vazu pe Marigold pe tractor, cu pielea stralucind ca satinul in soare. Dadu din cap, incercand sa-si pastreze o expresie neutra.

- Si tu?

- Nu tocmai. Dar, la o adica, am auzit c-ai avut o ajutoare destul de dragalasa.

Privi scurt in directia lui Marigold, apoi reveni cu ochii spre Jon.

- Nici mie nu mi-ar strica una ca ea, chicoti el.

Jon mormai ceva neclar, simtind cum il napadeau frustrarea si un sentiment teribil de posesiv. Si-l infrana. Marigold nu-i apartinea lui.

- Cat timp mai sta? intreba Harry.

Neputandu-i sustine privirea, Jon ridica din umeri.

- Pana-si scoate Bunica gipsul. Inca vreo doua saptamani, cred.

- Nu e nimic intre tine si? intreba Harry, aratand cu capul catre Marigold.

De asta data, Jon se incrunta de-a binelea.

- Nu, o sa plece inapoi la oras. Oricum, nu e genul meu.

Cat isi dorea sa fi fost adevarat!

- Mhmm facu Harry, fara sa para deloc convins.

Mai statura de vorba cateva minute, apoi Harry se scuza si pleca inapoi spre sotia lui.

In partea opusa a salii, Jon o zari pe Debbie Hill privindu-l. Politetea il obliga s-o salute, asa ca-si ridica palaria de cowboy. Se saturase de zgomot si lume. Era gata sa plece acasa.

In loc sa plece, reveni la bar sa mai ceara un rad. Cand se intoarse la locul lui, o gasi acolo pe Debbie, asteptandu-l. N-avea chef de palavre, dar isi reaminti ca, daca tot nu pleca acasa, macar era cazul sa fie sociabil.

- Buna, il saluta Debbie, cand Jon ajunse langa ea.

- Buna! incerca el sa raspunda cu entuziasm, esuand lamentabil.

- E o melodie foarte frumoasa. De ce stai aici, in loc sa dansezi? intreba ea, privindu-l cu ochi plini de speranta.

Numai de l-ar fi privit la fel si Marigold, isi spuse nefericit Jon. O lua pe Debbie in brate, pe negandite, in timp ce formatia canta o melodie saltareata. La fel de distrat, incepu sa danseze, atent numai la Marigold.

Cand dansul se sfarsi, Jon isi semnala intentia de a o conduse pe Debbie inapoi la locul ei.

- Mai stau cu tine putin, daca nu te superi.

Ramasera pe loc, incercand sa converseze. Jon ar fi vrut sa fie atent la ce-i spunea Debbie, dar privirea i se tot indrepta spre grupul barbatilor adunati in jurul lui Marigold, care glumea cu ei, razand, langa scaunul Bunicii.

- Esti foarte tacut, il smulse din reverie vocea lui Debbie.

- Ma uit si eu

Arata vag cu paharul prin sala. Privirea lui Debbie o repera pe Marigold, apoi reveni la Jon.

- Observ

- Ce observi? marai el, in timp ce un cowboy tocmai isi pusese laba pe umarul lui Marigold. Stranse paharul in mana pana cand auzi plasticul trosnind.

- Mai facem un dans? intreba Debbie, atingandu-l pe maneca.

- Regret, n-am chef sa dansez chiar acum.

Privirea lui reveni asupra lui Marigold. O vazu dand la o parte mana cowboyului, cu un zambet mai putin sincer decat inainte, si simti ca i se incordau muschii. Adrenalina ii inunda organismul. Isi impuse sa ramana pe loc.

Formatia ataca o polca insufletita. Jon il vazu pe unul dintre cowboy conducand-o pe Marigold pe ring. Prin stomac ii trecu un junghi.

Lua-o-ar dracu', de ce trebuia sa aiba un asemenea efect asupra lui? Incruntat, Jon cobori privirea spre Debbie.

Seara trecea pe nesimtite. Debbie il convinse sa mai danseze de doua ori. Jon incerca sa se simta bine dar, cand o tinea pe Debbie in brate, se chinuia. Nu mirosea ca Marigold, nici nu radea la fel ca ea. Nu-i facea sangele sa clocoteasca de pasiune sau de frustrare.

Pentru ca nu era Marigold.

Acum, el si Debbie dansau incet, cu miscari tepene. Peste capul lui Debbie, Jon o vedea pe Marigold dansand cu George Strang. Ofiterul din Politia Regala Motorizata Canadiana o tinea ca pe o orhidee fragila, ca si cum s-ar fi temut sa n-o sfarame. Era rosu la fata, iar parul blond ii parea aproape alb. Zambea prosteste, privind in jos spre Marigold. Ii zambea si ea, privindu-l de jos in sus. Jon simtea cum ii crestea temperatura.

Capitolul 7

Marigold privea pe furis peste umarul lui George Strang, spre Jon si Debbie care dansau. Imaginea lor impreuna ii provoca junghiuri prin sale. Isi spunea ca ar fi trebuit sa fie multumita. Si-atunci, de ce se chinuia asa cand ii vedea? Si de ce o deranja faptul ca aratau atat de bine impreuna?

In acel moment, George o rasuci pe Marigold pe sub brat. Luata prin surprindere, fu cat pe ce sa-si piarda echilibrul. Noroc ca pasul fusese usor de invatat, altfel ar fi avut probleme.

- Te distrezi bine? o intreba George cu un zambet radios, rosu la fata de efort.

Marigold dadu din cap, zambind fortat. George rosi. Nu vedea decat ca Marigold se uita lung la el, fara sa stie ca in mintea ei nu existau decat Jon si Debbie.

Debbie ofta.

- De ce nu te dai batut?

- Despre ce vorbesti? intreba Jon, privind-o nedumerit.

Bruneta din bratele lui arata cu capul spre Marigold.

- Nu inteleg ce vrei sa spui, mormai el, invartind-o pe sub brat.

Cand reveni in bratele lui, Debbie spuse:

- Toata seara, numai la ea te-ai uitat.

Vinovat, Jon simti ca se inrosea la fata. Nu stiu ce sa raspunda.

- Haide, du-te, il incuraja Debbie cu un zambet trist. Du-te si danseaza cu ea, stai cu ea Cu mine te prefaci doar. Orice femeie si-ar putea da seama.

Valul de recunostinta pe care-l simti Jon fu inlocuit repede de furia pe sine insusi. Il irita faptul ca nu-si putea ascunde pofta pe care i-o starnea irezistibila, vrajitoarea, innebunitoarea, captivanta Marigold.

Debbie se desprinse din bratele lui, iar Jon o urma pana pe margine. Acolo, bruneta ii zambi dulce-amarui:

- Cred ca si ea te place. Succes.

Apoi se intoarse si pleca.

Jon o privi cum se indeparta printre oameni. In clipa cand o pierdu din vedere, privirea i se indrepta automat spre Marigold. Debbie nu stia ca provocatoarea blonda numai de el n-avea chef. Acest gand neplacut continua sa-l racaie, in timp ce o privea dansand cu Strang.

Marigold se uita din nou pe langa umarul lui George, tocmai la timp pentru a o vedea pe Debbie plecand de pe ringul de dans, urmata de Jon. Cantecul nu se terminase inca. Ce se intamplase cu ei? Poate avusesera o neintelegere. La acest gand, o strabatu un val de bucurie.

Il vazu pe Jon plecand de la bar cu un pahar plin. Bea cam mult, ceea ce nu avea darul s-o linisteasca.

Se impiedica, iar George o prinse imediat, strangandu-i umerii in maini.

- Ai patit ceva?

Stilul lui plin de solicitudine, palmele umede, coloratia in rosu si alb a fetei, toate incepura dintr-o data s-o deranjeze, lucru care o irita si mai mult. O asemenea irascibilitate nu-i statea deloc in caracter.

Numai Jon era de vina. De cand venise la el si la bunica lui, nu mai era ea insasi.

Si totusi, gandul de a-l lasa in urma ii provoca o senzatie de gol. Oricat ar fi fost de incapatanat si de nepotrivit ca barbat pentru ea. Isi alunga gandul si mai afisa un zambet artificial.

Cand melodia se sfarsi, ii multumi lui George si porni spre masa Bunicii, care statea cu un grup de prietene. Gemu cand observa grupul de cowboy din apropiere, asteptandu-i intoarcerea.

Cel scund, care ii tot facea curte, schita un pas spre ea, cu un zambet tamp. Marigold ofta. Numai de betivi n-avea chef. Una era sa se ocupe de ei la restaurant, si alta sa le faca fata in timpul liber. Totusi, nu voia sa provoace o scena. Ii saluta pe cowboy cu un entuziasm absolut fals.

Jon stranse paharul in mana pana il sparse. Abia daca simti aschiile de plastic taindu-i palma. Il arunca intr-o parte. Marigold incerca sa se aseze, iar dihorul ala care o pisase inainte iar se lua de ea. O tinea de umeri, iar Marigold il plesnea peste maini, dand clar de inteles ca n-o interesau avansurile lui.

Jon trase adanc aer in piept. Isi jurase sa nu se amestece, dar se parea ca sosise, in sfarsit, momentul. Porni in directia lor.

- 'Aideee, balmajea cowboyul beat pe langa Marigold. Cu mini inci n-ai dansat C-ce zi-zi-zici di-un dans, dulcetica?

Jon pasi intre ei.

- Domnisoara mi-a promis mie dansul asta.

Si, fara a-i lasa lui Marigold timp sa raspunda, o apuca de mana.

Marigold ramase cu gura cascata. Betivul se clatina, incercand sa-si opreasca privirea asupra lui Jon. Fara a-i da atentie, Jon o trase pe Marigold spre ringul de dans.

Norocul lui ca formatia tocmai canta o melodie lenta. Fu nevoit s-o ia pe Marigold in brate. Era activat de adrenalina si frustrare. Ii venea sa-l ia pe cowboy la pumni, dar si pe Marigold ii venea s-o zgaltaie, pentru ca-i atrasese individului atentia. Scrasni din dinti, incercand sa se calmeze.

Dansau tepeni, in tacere. Jon nu reusea sa se linisteasca. Trupul lui Marigold, frecandu-se de al lui, ii dadea la iveala alte sentimente. Degeaba incerca sa nu observe cat de bine se potrivea in bratele lui.

Alti doi dansatori ii lovira din spate, iar Marigold se impiedica. Jon o prinse de umeri, rezemand-o, iar palmele lui ii atinsera pielea calda si catifelata. Trupurile le erau infierbantate, iar Jon simti ca acel contact scurt si inocent il scotea din minti.

Se smuci inapoi, vrand sa se indeparteze de ispita. Dar al dracului sa fi fost daca avea de gand sa se lase carmuit de pasiune. Facea ceea ce se cuvenea, o ocrotea de betivi.

- Ei, o intreba el, incercand sa-i ignore suvita de par care-l gadila pe barbie, nu-mi multumesti?

- Pentru ce? replica Marigold cu voce gatuita.

- Pentru ca te-am salvat de dihor. De betivul ala.

Marigold se retrase privindu-l, cu ochi neincrezatori.

- Imi pot purta si singura de grija. N-aveam nevoie sa ma salveze nimeni. Si-n plus, nu-mi plac aerele astea macho.

Aceste cuvinte il intaratara. Dar, in fond, la ce se asteptase, la recunostinta pana la moarte?

- Am vazut si eu cat de bine iti purtai singura de grija. Ce-aveai de gand? Sa-l saruti si pe urma sa pleci si sa-l uiti?

La naiba, de ce spusese asta?

Marigold il privi incruntata. Apoi scoase un oftat de exasperare.

Jon deveni imediat mai prudent. Era atat de imprevizibila, niciodata nu reactiona conform asteptarilor. Ar fi trebuit sa-si dea seama de asta pana acum.

- Nu stiu ce-mi vine sa-ti fac, sa te zgaltai sau sa te sarut!

Jon se impiedica, nevenindu-i sa creada ca fusese in stare sa rosteasca acele cuvinte. Probabil era din cauza cantitatii nobisnuite de alcool pe care o bause. Simti ca se inrosea ca racul.

Spre surprinderea lui, Marigold rase, aruncandu-si capul pe spate, in felul acela al ei cu totul aparte.

- Jon, esti beat? il intreba ea pe un ton glumet, cu o licarire in ochi.

Jon simti ca se incorda iar din tot trupul. Condescendenta ei il ustura.

- Ne dam calma, hai?

Veselia din ochii ei se stinse, in timp ce o simtea intepenind in bratele lui.

- Cum adica?

- Adica stii foarte bine cum te-ai purtat, de saptamana trecuta incoace, marai el.

Marigold clatina din cap, incruntata.

- Incercam incercam doar sa fiu politicoasa. Tu esti cel care se poarta ca si cum ca si cum nu ne-am cunoaste.

- Eu? Hm! pufni Jon.

Dupa ce trase aer in piept, Marigold reusi sa afiseze un zambet cam fortat.

- Jon, las-o moarta.

Desi ii clocotea sangele in vene, Jon nu spuse nimic.

- Hai sa vedem daca putem purta o conversatie normala, asa cum fac oamenii cand danseaza.

Marigold ridica privirea spre tavan, chipurile adancita in ganduri.

- Ne-am putea preface ca ne intelegem bine. Ai putea sa incepi prin a ma felicita pentru premiul intai pe care l-a castigat sosul meu salsa la targ. Pe urma, eu te-as putea felicita pe tine pentru cocardele castigate de viteii lui Percy. Hmmm?

Isi arcui sprancenele, privindu-l intrebator.

- Facem o incercare?

Lui Jon nu-i venea sa creada. Recunostea deschis ca nu-l simpatiza. Efectul era mai dureros decat se asteptase.

- De ce sa ne prefacem?

- Ca sa fim politicosi. Sunt sigura ca ai auzit de principiul asta.

- Adica sa fiu un prefacut, ca tine, comenta el cu un calm aparent, ca sa nu se dea de gol.

- Nu sunt o

Marigold se intrerupse, cand un cuplu se ciocni din nou de ei. Dupa ce se indepartara, continua:

- Trebuie sa mai locuim un timp in aceeasi casa. Eu, cel putin, fac eforturi.

Jon se incrunta la ea.

- Ce-i cu tine? intreba Marigold

- Stii foarte bine ce e cu mine. Te doresc, iar tu nu ma doresti, ceea ce ma face sa ma urasc pe mine insumi. Asta e cu mine!

- Nu eu sunt cea care se tine de jocuri. Saptamana trecuta, cand am Sa stii ca am vrut.

Inchise ochii, muscandu-si buza de jos.

- Tu ai fost cel care s-a oprit.

Marturisirea ei il facu pe Jon s-o stranga si mai tare. Isi infrunta valul de emotii care-l napadeau. Desi cuvintele ei il raneau, trebuia sa-i dea dreptate.

Dar mai trebuia si sa puna capat acelui joc amoros. Nimic nu schimba faptul ca nu aveau nici un viitor. Ar fi trebuit sa-i multumeasca pentru ca-i reamintise. Totusi, oscila intre ceea ce se cuvenea sa faca si ceea ce dorea.

Si o dorea pe Marigold.

Alese ea in locul lui.

- Iti multumesc pentru dans.

Se desprinse brusc din bratele lui.

Jon simti un gol in stomac, dar ramase nemiscat, singur, inghiontit de dansatori, privind-o cum se indeparta spre locul unde statea Bunica.

Daca ceda dorintei, avea prea multe de pierdut. Si nimic de castigat.

Il vazu pe betivul dinainte apropiindu-se iar de Marigold. Fu nevoit sa-i dea dreptate: Marigold il respingea usor, cu ajutorul umorului. Rase, parca surprinsa, dadu negativ din cap si se intoarse spre Bunica si prietenele ei.

In secunda urmatoare, Jon il vazu pe betiv tragandu-i in jos bluza de pe umar.

Facu un pas intr-acolo.

Marigold, cu un zambet inghetat pe buze, se intoarse spre betiv ca sa-l puna la punct. Dihorul o astepta sa se intoarca la loc, dupa care o ciupi de fund.

Jon isi simti sangele vajaind in cap. Vederea ii fu impaienjenita de o ceata rosie, turbata. Cu inima batandu-i nebuneste, arunca in laturi ceasca de plastic si porni prin multimea de pe ring, cu pumnii stransi.

Se opri la doi pasi de cowboy.

- Las-o-n pace, scrasni el.

Individul se rasuci nesigur pe picioare, cautandu-l pe Jon cu ochi tulburi. In spatele lui, Marigold clatina din cap.

Acest gest il infurie pe Jon si mai tare. Nu-si dadea seama ca nu intotdeauna isi putea purta singura de grija? Macar intr-o situatie ca asta avea nevoie de ajutorul lui.

- Donsoara si cu mini avum avim avem o cov co-co corvensate, am am ahac! amice!

Jon trase adanc aer in piept. N-avea se gand sa se ia la bataie cu un betiv. Nu voia decat s-o lase pe Marigold in pace.

- Misca de-aici. Pe domnisoara n-o intereseaza.

Betivul se impletici, intorcandu-se spre Marigold.

- Ma-Ma-Mary N-nu nu-te-n nu te-n tereseaza?

Marigold zambi, dar Jon observa ca-si strangea in pumni materialul fustei.

- Serios, as prefera sa raman singura, spuse ea cu voce politicoasa, dar ferma.

Abatut, Jon observa ca Marigold, el si betivul atrasesera atentia tuturor celor din jur. Pana si oamenii de pe ringul de dans incepusera sa se intoarca spre ei.

Clatinandu-se, cowboyul se intoarse din nou spre Jon.

- Pedo pe-do pe donsoara ahac! donsoara vrrrrrea sa ramaie singu-gu-gurica, amice!

- N-am nimic impotriva, replica Jon cu bratele incrucisate pe piept, asteptandu-l sa plece.

Cowboyul il privi nesigur un moment, apoi se intoarse spre Marigold.

- Prrr pretena pretenaru' tau-ii de de de toata be-be beleaua!

Pufni zgomotos intr-un ras magaresc.

- Dama Da' mai mult ca sigur ca sssaaa sa da dur!

- Roiu', cowboy, se rasti Jon printre dinti.

O observa pe Bunica soptindu-i ceva prietenei sale. Avea ochii stralucitori si era surescitata, ca la meciul de lupte libere din Calgary unde o dusese Jon, candva. Abia astepta sa inceapa incaierarea.

Cowboyul privi prin multumea adunata. Il inconjurau vreo sase cowboy la fel de beti, evident prietenii lui. Ii apuca pe doi cu bratele pe dupa gat.

- Mdeeaaa, stii Tu iesti unu, si no no noi ie mai multi Asssa ca ca ca Stii ce zic io? Iozzz Io zzzzic s-o dai tu cu ro-roiu'.

Facu un gest obscen, apoi se intoarse spre Marigold, hlizindu-se.

- Gaga ga-tttaaa, donsorico, uuu unde rasa unde ramasa unde rasama-aptiu! Unde ieream noi?

Jon ii puse o mana pe umar.

- Cara-te de-aici. Acum!

Betivul se intoarse, gata-gata sa cada-n nas, dar isi reveni in ultima clipa. Cu pumnii stransi in fata, incepu sa topaie, intr-o parodie de meci de box.

Rasufland zgomotos, Jon isi dadu palaria pe spate si-si scarpina fruntea. Era sigur ca dihorul ar fi cazut in fund la cel mai mic bobarnac, atat de beat era.

- Am spus ca pe domnisorica n-o intereseaza, repeta el.

Marigold isi propti mainile in solduri, incruntata.

- Domnisorica? repeta ea, dandu-si ochii peste cap.

- Baba Ba-bo-ntereseaza Ia gineala lat la-toalele dupe ia!

- Ce nu-ti convine la hainele ei? intreba Jon incet, amenintator. Incepea sa se infurie cu adevarat.

- Orrrrce gagica ca ca care se-ntoleste-asa o o ahac! o cere! afirma betivul, holbandu-se la umerii goi ai lui Marigold.

Marigold isi ridica ochii spre tavan, nevenindu-i sa creada.

- N-as prea crede, baietas.

- Lasss-ca-z-da tata, pupuiut - uite-acusica t-o daaa! se hlizi cowboyul, cu balele curgandu-i pe barbie.

Pumnii lui Jon se stransera pe langa trup.

- Te previn, amice. Fa bine si dispari de-aici.

Incerca sa tina minte ca individul era beat, sa fie mai ingaduitor, dar ii era tot mai greu cu fiecare minut.

- Vvvii cu mine-ac ac cas', puiut? continua dihorul, ca si cum nici nu l-ar fi auzit pe Jon.

- Du-te, dom'le, si te-mpusca! replica Marigold.

Betivul se incrunta, mijindu-si ochii pana-i disparura.

- Lasss-ca va stiu io p-alde-astea! Izplace s-atat' omu', si-po si-po si p-orma - ahac - n'ica!

Jon isi pierdu calmul. Apucandu-l pe cowboy de guler, il smuci spre el, cu fata la cativa centimetri de a lui.

- Acum te cari, da-nainte cred ca-i datorezi domnisoarei niste scuze.

Cowboyul se smulse din mana lui Jon si incepu sa dea cu pumnii prin aer.

- Gagica-ta-i gagica-ta nu-i dacat o tra traf tafar currrv

Jon nu-l lasa sa termine. Pumnul lui izbi indesat in barbie. Individul se clatina pe spate.

Marigold tipa.

Betivul era cat pe ce sa cada, dar reusi sa se tina pe picioare. In jur, multimea se imbulzea sa vada cat mai bine. Cowboyul facu un pas poticnit spre Jon, inotand cu pumnii.

Imediat, se auzi vocea incantata a Bunicii:

- Caft!!!

Si toata sala exploda.

Capitolul 8

Marigold opri camioneta in fata casei. In cabina se lasa linistea. Privi silueta tacuta de pe scaunul alaturat.

Jon statea nemisat, cu palaria de cowboy trasa peste fata. Marigold isi musca buza. Oare era ranit mai grav decat daduse de inteles? Poate ca avea totusi nevoie de asistenta medicala.

Incaierarea fusese insufletita dar scurta, gratie lui George Strang si catorva prieteni de-ai lui. Faptul ca Jon se batuse pentru ea ii dadea un sentiment ciudat de entuziasm. Oare asta insemna ca, poate, totusi o placea cat de cat? Ideea o umplea de furnicaturi ciudat de placute.

Iar felul cum ii aparase imbracamintea o surprindea de-a binelea. Muncita de aceste ganduri, spuse cu o voce mai blanda decat intentionase:

- Jon, am ajuns acasa.

Jon gemu, iar Marigold il atinse pe brat. In clipa cand mana lui o prinse pe a ei, i se opri respiratia.

Jon se ridica in capul oaselor, impingandu-si palaria inapoi. Ochii ii erau intunecati si visatori in lumina slaba a becului din curte.

Marigold trase aer in piept, adanc, silindu-se sa-i evite privirea electrizanta.

- Vreau sa-ti multumesc. Pentru ca m-ai aparat in seara asta, desi spusesem ca n-aveam nevoie de ajutorul tau.

Risca o privire scurta in directia lui.

- Stiu ca nu voiai sa te bati.

Jon nu-i raspunse, privind-o doar cu o expresie intrebatoare. Incet, o imbratisa.

Marigold nu se impotrivi. Mainile lui i se ridicara in par, apucandu-i suvitele in pumni si frecandu-si fata cu ele, in timp ce gemea incet. Apoi, gura i-o acoperi pe a ei.

Marigold inca mai ezita. In inima ei, o voce ii soptea sa fie prudenta. Dar buzele lui Jon, fierbinti si sigure, ii risipeau in patru vanturi toate motivele pentru care n-ar fi trebuit sa-i cedeze. Mana lui ii cuprinse capul, apasandu-i-l spre el, in timp ce-si inclina gura peste a ei.

Marigold se indesa mai strans la pieptul lui, cuprinzandu-l pe dupa gat cu bratele. Palaria de cowboy se ridica, se rasturna intr-o parte si cazu. In clipa urmatoare, il auzi inspirand scurt, taios.

- Ce s-a intamplat? intreba ea retragandu-se. Te-am lovit?

- Pe dracu'

Buzele lui se arcuira intr-un zambet rautacios, facand sa-i apara doua gropite in obraji.

Deodata, Marigold intelese si-si musca buza, consternata.

- N-am nici o rana pe care sa nu mi-o poti vindeca tu cu un sarut, sopti ragusit Jon.

Si din nou acoperi golul dintre gurile lor.

De asta data, gura i se inaspri, cu limba insistenta si poruncitoare. Mainile lui ii cuprinsera fesele, tragand-o mai aproape. Marigold il simti prin blugi, tare si fierbinte, peste cel mai intim loc al ei. Il dorea, il dorea atat de mult incat nu stia daca ar fi putut sa suporte. Cand Jon isi smuci capul inapoi ca sa inspire, rasuflarea ii era la fel de sacadata ca a ei.

- Esti cu totul altfel decat am crezut murmura el incet, pe neasteptate. Nu esti deloc asa cum ma asteptam. As as vrea sa stii si tu cat de perfecta esti. As vrea sa te pot face sa intelegi

Marigold statea nemiscata. Stia ca Jon bause prea mult, stia ca se simtea vulnerabil.

- Pana ai aparut tu

Jon se opri, adunandu-si gandurile.

- Am crezut ca viata mea urma sa fie la fel ca a parintilor mei. Un baiat cunoaste o fata, se indragostesc, se cununa. Si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

Cinismul de pe chipul lui o facu pe Marigold sa simta o strangere de inima.

- Cand eram in liceu, continua Jon, am cunoscut o fata, la un rodeo din oras. Ne-am indragostit, ne-am casatorit

Expira scurt, sonor.

- Eram atat de prost, incat credeam ca dragostea e de ajuns. Ca unei fete de la oras poate sa-i placa viata la tara. Eram atat de indragostiti

Se stramba.

- Credeam ca totul va merge ca uns. Si n-a mers.

- Frances.

Jon dadu din cap.

- Frances.

Marigold stia ca alcoolul era cel care-l facea sa i se destainuiasca astfel. Jon nu era genul care sa vorbeasca despre sentimentele lui.

- Tu nu esti ca ea.

Marigold ridica brusc capul, privindu-l. Acum ce idee ii mai venise? Se convinsese ca ea era ceea ce-si dorea, numai datorita acelei pofte atat de intense? Un asemenea gand o speria. Ideea ca Jon s-ar fi putut amagi sa creada ca ea era altcineva, altfel decat in realitate, o chinuia dureros. Se retrase, si imediat simti mana lui Jon strangandu-i incheietura. O tragea din nou spre el. Nu se lasa.

- Ce s-a intamplat?

Marigold ii impinse pieptul solid ca un zid de piatra.

- Lasa-ma-n pace. Nu vreau sa mai aud.

Si nu vreau sa ma indragostesc de tine, adauga ea in sinea ei.

- Trebuie sa ma duc in casa, continua, nemultumita ca vorbea cu respiratia taiata.

- Nu

Mainile lui i se stransera pe solduri. O strabatu un frison ca un curent electric, imobilizand-o. Si stiu ca poate - poate numai - si ea voia sa ramana pe loc.

Tacerea se prelungea. Marigold ii evita privirea, incercand sa nu se gandeasca la senzatia trupului lui sub al ei, la dorinta din ochii lui. Trebuia sa ia distanta. Sa plece din camioneta, sa spuna ceva

- Te-am vazut dansand cu Debbie.

Din vocea ei lipsea nonsalanta pe care si-o dorise.

- Si?

- Faceti o pereche reusita.

Era trist, dar adevarat.

- N-o vreau pe Debbie. Cand sunt cu ea nu se intampla nimic.

Marigold isi muta privirea, cu un nod in gat.

Degetele lui Jon ii mangaiara conturul obrazului.

- Credeam ca ti-am explicat. Credeam ca ai inteles

Se intrerupse.

- Pe tine te doresc. In fiecare noapte stau treaz, cu gandul numai la tine.

Glasul i se inasprise.

- Numai la tine

O stranse la piept si o saruta. In sarutul lui nu mai exista nici o urma de blandete. Se vedea clar ca il anima numai dorinta fizica.

Iar Marigold era si ea vinovata. In preajma lui Jon, trupul ei reactiona ca furca fantanarului in apropierea apei. Niciodata nu mai cedase dorintei fizice si in nici un caz n-avea s-o faca acum. Nu voia ca intre ei sa fie doar sex si nimic mai mult.

- Nu esti cu nimic mai grozav decat cowboyul ala.

Parca era era?

La auzul cuvintelor ei, pe chipul lui Jon se ivi o expresie socata. Deschise gura sa vorbeasca.

Dar Marigold se desprinse din bratele lui si, simtindu-se mai debusolata ca oricand, deschise usa camionetei si fugi.

- Cum ti-a mers pe ziua de azi, Jon? intreba Bunica.

Jon mai lua o furculita de mancare cu gust de rumegus, inainte de a raspunde cu un marait, fara sa ridice privirea din farfurie.

- Bine.

Le simti pe Bunica si Marigold schimband o privire si abia se stapani sa nu le spuna una urata de tot. Nu-si amintea sa mai fi fost vreodata atat de furios. Atat de frustrat. Si nu stia de ce.

- Noi am avut o zi minunata, nu-i asa, Marigold? continua Bunica. Am luat-o pe bunica lui Marigold si ne-am dus toate trei la cumparaturi. Am fost la mall-ul din centru si am mancat spanakopita la un restaurant grecesc delicios.

Cu un zambet fortat, Jon isi privi bunica si dadu din cap. Evita sa se uite in directia lui Marigold. Oricum nu era nevoie. De cand se asezasera la masa, Marigold abia daca rostise cateva cuvinte.

- Lui Renate i-a placut la nebunia noua salsa a lui Marigold. Stii, cea pentru care a primit premiul intai.

Bunica turuia mai departe, neparand sa simta tensiunea din atmosfera.

- E convinsa ca va ridica mult prestigiul companiei, in toamna, cand ea va iesi la pensie si o s-o lase pe mana lui Marigold.

- Mda, Bunico, stiu toata povestea o repezi Jon, privind-o incruntat.

- Nu e nevoie sa te rastesti la mine. Ai avut o zi proasta, draga? se interesa Bunica, batandu-si cu unghia discul purpuriu al cercelului.

- Nimic peste puterile mele, raspunse Jon, pe un ton ursuz si meschin.

Bunica scoase un sunet evaziv, apoi isi scoase cerceii si-i puse pe masa, incepand sa-i alinieze langa farfurie cu o meticulozitate exagerata.

Lui Jon ii trecu prin minte ca, in seara aceea, bunica lui parea inexplicabil de nervoasa. Oare, cu ocazia calatoriei la Calgary, consultase si medicul?

- Ce s-a intamplat, Bunico? o intreba el. Vreau sa zic, te simti bine, nu ti-e rau sau ceva

Gandul neasteptat al unei vieti fara bunica lui ii producea un junghi in inima.

Razand, Bunica isi indrepta gulerul camasii albe cu patratele purpurii, apoi il privi drept in fata si spuse:

- M-am hotarat sa ma mut la Calgary, la sfarsitul lui august.

La auzul acestui anunt neprevazut, Marigold si Jon fura amandoi la fel de surprinsi si socati. Marigold habar n-avea ca Bunica avusese in vedere o atat de apropiata mutare la oras. Cel putin ei nu-i spusese nimic.

Simti privirea lui Jon indreptandu-se spre ea. Cand ii vazu expresia, inima ii tresari. Arata de-a dreptul furios, ca si cum ea ar fi fost de vina. Apoi, intr-o clipa, chipul lui Jon deveni impietrit si rece.

- Inteleg.

Singurul semn de emotie era palpitatia nervoasa a unui muschi pe obraz. Marigold, insa, stia ca era afectat profund si ca, intr-un fel, pe ea o facea raspunzatoare pentru decizia Bunicii.

Batrana rase ezitant:

- Abia astept sa plec. Asa ca te rog, Jon, nu-mi strica tot cheful.

- Nici n-aveam de gand, Bunico.

Privindu-si rugator nepotul, Bunica continua:

- Stii bine de cand tot vorbesc despre asta.

Se ridica, schiopata pana langa Jon si se apleca sa-l sarute pe obraz. Cu vocea franta, il intreba:

- Ma ierti?

- N-am sa-ti port pica pentru ca faci ceea ce vrei sa faci, Bunico, raspunse Jon, imbratisand-o solemn.

La vederea vizibilelor eforturi ale lui Jon de a-si stapani durerea, Marigold simti ca ochii i se umpleau pe neasteptate de lacrimi. Se ridica repede, ducandu-si farfuria la chiuveta si dand drumul la apa, pentru a acoperi murmurul de voci din spatele ei.

In timp ce spala vasele, incerca sa se gandeasca la orice altceva. Reveni la realitate numai cand il auzi pe Jon iesind. Usa verandei se tranti, iar Marigold il vazu pe fereastra traversand curtea si disparand in hambar. Era tulburat. Iar Marigold stia ca pe ea o invinuia.

Bunica i se alatura la chiuveta. Cu un zambet fortat, Marigold se intoarse spre ea.

- Nu stiam ca te gandesti atat de serios sa te muti la Calgary.

- De mult tot planuiesc

- Dar de ce i-ai spus tocmai in seara asta, daca nu te superi ca intreb? Vreau sa zic S-a vazut clar ca era prost dispus, de cum a intrat in casa.

- Exact. Nici c-as fi putut sa gasesc un moment mai potrivit decat tocmai in seara asta.

Bunica zambi intelepteste, ca si cum ar fi avut un secret. Apoi casca.

- Sunt prea obosita ca sa-ti explic acum. Toata zbenguiala asta prin Calgary m-a istovit ingrozitor.

Marigold zambi.

- Atunci, du-te la culcare. Putem sta de vorba maine.

- Te duci afara, dupa el?

Intorcand brusc capul, Marigold o privi surprinsa.

- C-ce? De ce sa ma duc dupa el?

Bunica ridica din umeri cu o indiferenta exagerata.

- Ma intrebam si eu

Si iesi, in timp ce Marigold se uita dupa ea, intrebandu-se de ce i-o fi pus o asemenea intrebare.

Pe la ora zece Marigold se hotari sa cedeze. Toata seara, avusese in minte numai propunerea Bunicii. Gandindu-se cat de mult o iubea Jon pe bunica lui, Marigold intelegea ca anuntul ei neasteptat il rascolise. Se hotari sa-si lase la o parte propriul tumult de sentimente si sa se duca la el. Macar pentru a-l face sa inteleaga ca nu stiuse nimic despre hotararea Bunicii.

Impinse usa hambarului si privi un moment in jur, asteptand ca ochii sa i se deprinda cu intunericul. Jon nu se zarea nicaieri. Unde disparuse?

Apoi auzi un freamat deasupra. Infruntandu-si pornirea de a o lua la fuga, incepu sa urce scara spre pod. Cand ajunse sus, fu surprinsa sa-l vada pe Jon asezat pe o stiva de baloturi, cu spatele rezemat de paie si privirea afara, prin usile deschise ale podului. Nu dadea nici un semn ca ar fi fost constient de prezenta ei.

- Jon? murmura ea cu o voce ragusita si nesigura.

- Hmmm?

Facu cativa pasi spre el, pe scandurile late ale podului.

- Ce faci?

Isi reprosa imediat ca fusese in stare sa-i puna o intrebare atat de inepta.

- Gigea.

- Vrei sa plec?

Jon ridica din umeri.

Excelent. Nici macar nu-i pasa daca statea sau pleca. Ia mai duca-se dracului! Hotarata sa nu se lase alungata de el, Marigold parcurse cei cativa metri care-i desparteau, pentru a se aseza si ea pe un balot de paie.

Razele lunii cadeau pe fata lui Jon. Arata vulnerabil si insingurat. Si foarte trist.

- Te uiti la stele? il intreba Marigold, nestiind cum sa-l ia.

- Nnt, replica el ferm. Ma uit doar la ferma. Ca stiu ca-i a mea.

Marigold trase aer in piept, adanc.

- Am venit sa-ti spun ca n-am nici o legatura cu hotararea luata de bunica ta.

Facu o pauza.

- N-aveam nici cea mai vaga idee ca planuia sa se mute la Calgary tocmai acum.

Fara sa stie de ce, trebuia neaparat sa-l convinga.

- M-ma crezi?

- Mda.

Marigold expira prelung, fara sa-si dea seama ca-si tinuse respiratia.

- Nu-ti face probleme, continua Jon. Mi-e mila doar de mine insumi, atata tot.

Miscata de marturisirea lui, Marigold izbucni:

- Fiindca ai sa ramai singur?

- Mhm.

Jon ofta.

- Stiam ca asa avea sa se-ntample. Numai ca nu ma asteptam sa fie atat de curand.

- Bunica ta are saptezeci si trei de ani.

- Ptiu. Iar eu voi ramane complet singur.

- Nu e nevoie.

- Poate ca ai dreptate.

In glasul lui se simtea o nuanta pe care Marigold n-o putea intelege.

- Nu am nevoie decat de femeia potrivita nu-i asa?

Marigold se foi in loc, stanjenita.

- Asa e.

- Genul de femeie care sa iubeasca ferma asta la fel de mult cum o iubesc eu. Care sa fie o sotie si o mama buna. Care sa-mi stea alaturi, sa ma sprijine, sa ma ajute

- Ca Debbie.

- Nu, nu ca Debbie, declara ferm Jon, cu o unda de nervozitate in glas.

In clipa aceea, Marigold intelese.

- Jon

Rasufla scurt, suierator.

- Eu nu sunt asa. Stiu prea bine ca nu-s o femeie de casa. Si niciodata nu ti-am dat de inteles ca ar putea fi ceva intre noi. Si eu am sa ma intorc la oras.

Jon isi lasa capul in piept.

- De ce nu te-ai dus dupa Frances? izbucni ea.

- M-am dus.

- Si?

Se temea sa auda raspunsul.

- Si nu s-a intamplat nimic. M-am oferit sa ma stabilesc la oras, sa traiesc acolo, dar nu ma mai voia. A spus ca facuse o greseala.

Ridica privirea spre ea, cu ochi duri, sfidatori.

- O, Doamne, Jon Imi pare atat de rau..!

Jon dadu din cap, cu o expresie chinuita.

- Din toata experienta asta, am invatat. Niciodata n-am sa mai fac greseala de a da atat de mult din mine.

Lui Marigold ii era dureros de limpede ca Jon construise un zid in jurul propriilor lui sentimente, pentru a nu le mai lasa sa fie ranite. Nu-si mai putea deschide inima, niciodata n-avea sa mai poata iubi, pana nu inlatura acel zid.

Descoperirea ii facea tamplele sa pulseze dureros.

Ramasera tacuti. Marigold stia ca ar fi trebuit sa se ridice si sa plece, dar pana si acest gand ii cerea un efort prea mare. Isi simtea trupul greu, vlaguit. Frigul serii ii patrundea in oase, iar ea continua sa stea acolo, cu privirea spre cerul negru si instelat.

- Pot sa?

Jon isi drese glasul.

- Vreau sa zic pot sa te iau in brate? Doar un minut?

- Jon

Marigold clatina din cap, continuand cu o voce deznadajduita:

- Nu cred ca e o idee prea buna.

- Saptamana viitoare pleci. Stiu. Am inteles. E bine? Nimic mai mult, nici o obligatie iti promit.

Nu mai stia ce sa-i raspunda, n-ar mai fi putut vorbi nici daca ar fi avut ceva de spus. Inghiti un nod, temandu-se sa nu izbucneasca in lacrimi, si se ghemui mai aproape de el.

Jon isi rezema fruntea de a ei, respirand intretaiat. Nu scoase o vorba. Inchizand strans ochii, Marigold simti cum o stapanea lasitatea. Daca l-ar fi privit in ochi, ar fi cedat.

O podideau emotiile, amenintand sa faca eruptie. La plecare, stia ca avea sa-i fie dor de Jon. Intre ei exista mai mult decat simpla dorinta fizica. Era o legatura stransa, pe care nici unul dintre ei nu voia s-o recunoasca.

Capitolul 9

Cate cesti de fasole pusese in oala sub presiune? Marigold ofta si reveni cu atentia la noua reteta de salsa pe care o incerca. Privi lista de ingrediente, fara s-o vada. In fond, ce incerca sa dovedeasca? In ziua aceea pleca acasa. Nu mai avea timp pentru asa ceva.

Atunci, de ce o facea?

Ca sa aiba o ocupatie, sa-si umple cu ceva timpul si mintea. Ca sa treaca orele mai usor. Autobuzul de Calgary trecea prin oras abia pe la ora cinei.

Isi dorea sa fi avut cu cine sta de vorba. De ce trebuise Bunica sa aiba programata tocmai in ziua aceea scoaterea gipsului? Marigold o dusese cu masina in oras, de dimineata, dar batrana insistase ca dupa aceea sa mai ramana in vizita la niste prieteni. Marigold ar fi putut sta in oras cu ea. Atunci de ce nu statuse?

Fiindca Jon era la ferma.

Marigold isi rezema fruntea de spatarul scaunului.

- Te iubesc, Jon Gooding, sopti ea. Dac-as sti ca si tu ma iubesti, as gasi o cale ca sa raman aici.

Stranse spatarul in maini, secatuita. Marturisirea o inspaimanta.

- Ce-ai spus?

Marigold ridica brusc capul. Jon statea in usa, privind-o.

- Te simti bine? o intreba el.

Il privi lung, prea amortita ca sa vorbeasca.

Chipul lui Jon era manjit de pamant. Arata obosit si frustrat. Si seducator. Dintr-o data, Marigold simti ca-l dorea atat de mult, incat ii tremurau mainile.

In schimb, isi cuprinse mijlocul cu bratele.

- Ce-i cu tine aici?

- S-a stricat treieratoarea. Am venit sa telefonez in oras dupa o piesa de schimb.

Pe obrazul lui trepida un muschi.

- Ce spuneai cand am intrat?

- De ce piesa ai nevoie? incerca Marigold sa schimbe subiectul. Pot suna eu la magazin, in timp ce esti pe drum.

- Vreau sa stiu ce-ai spus.

- Nimic. N-am spus nimic. Nici macar nu-mi mai amintesc.

Doar nu era sa se repete!

Jon continua s-o priveasca tacut.

Cu un geamat de frustrare, Marigold trecu pe langa el.

O apuca de brat.

- Daca nu vrei sa pleci, nu pleca.

- Am mai discutat asta, Jon. Nu raman aici. Nu pot.

- De ce? intreba el cu glas ragusit.

- Du-te dracului!

Nu-i venea sa creada ca era in stare s-o supuna unor asemenea presiuni. Isi smulse bratul din mana lui. De asta data, Jon n-o mai retinu.

Imediat simti miros de ars. Regulatorul de presiune de pe capacul oalei ar fi trebuit sa reactioneze. N-o facuse. Insemna ca gaura de ventilatie era infundata. Alte probleme.

Cu un tipat deznadajduit, Marigold lua oala si se intoarse spre chiuveta. Jon ii statea in cale. Coti spre stanga. Inertia o propulsa inainte. Se impiedica si nimeri peste el.

- Ce naiba?

Mainile lui se repezira s-o sprijine, dar le lovira pe ale ei, facand-o sa scape oala. In acelasi timp incepu sa cada si ea, dezechilibrata. Jon o prinse, atinsera podeaua in acelasi timp cu oala si se rostogolira in partea opusa. Fruntea lui Jon o atinse pe a ei, in timp ce mainile lui mari ii cuprindeau capul, strangandu-i-l la piept.

Marigold se agata de el.

Jon o imbratisa strans.

Abia mai respirau, asteptand explozia oalei.

Sfaraitul capacului scazu incet. Marigold o luase de pe aragaz in ultima clipa.

Era acut constienta de trupul lui, solid si masculin, lipit de al ei. Desi Jon purta blugi si o camasa cu maneci lungi, iar ea sort si un tricou fara maneci, hainele li se pareau dintr-o data prea subtiri si complet inadecvate. Parca ar fi fost goi.

In clipa urmatoare, Jon o saruta. Il saruta si ea, cu o frenezie la fel de mare. Nu mai ramasese nici urma de tandrete, de blandete, de politete

Gura lui era dura, poruncitoare. Ca reactie, Marigold isi ridica de la podea capul, lipindu-si buzele de ale lui. Gura i se deschise, iar limbile li se intalnira - gustand, savurand, dorind, cu o intensitate feroce.

Jon gemu din adancul gatlejului, tragand-o mai aproape. Marigold ii cuprinse talia cu picioarele, indesandu-se in el, simtindu-i erectia prin blugi.

Mainile lui o apucara de fese, iar trupul ei raspunse, incurajandu-l cu o leganare lenta, senzuala, care le intensifica dorinta. In secunda urmatoare, degetele lui Jon ajunsera la elasticul sortului si se strecurara dedesubt. Marigold i le simti atingandu-i ombilicul si alunecand in jos peste pielea neteda a abdomenului, pentru a cobori in parul matasos de dedesubt.

Incepu s-o mangaie incet.

- Te rog gemu incet Marigold.

Il apuca strans de spate, deschizandu-se si mai larg, prada unei explozii de voluptate fierbinte, vecina cu extazul.

- Jon, sopti ea. O, Jon!

In clipa urmatoare, ii veni sa planga, lacrimi de usurare risipindu-i tensiunea patimasa. Ii cauta gura.

Jon o stranse la piept, fara sa vorbeasca, iar Marigold se cuibari in imbratisarea lui ocrotitoare.

Cand Jon se salta intr-un cot, privind-o, o cuprinse un val de stanjeneala. Nu-i putu sustine privirea.

- Uita-te la mine, ii ceru el cu un glas ca zaharul caramel topit.

Nu putu.

Degetul lui ii ridica barbia. Marigold trase adanc aer in piept si-l privi. Ii vazu ochii plini de ingrijorare, de iubire, si gura, moale, senzuala. Avea pe chip o expresie de multumire stranie.

- Acum ai sa ramai? intreba el ragusit.

Marigold incremeni, abia reusind sa respire, nevenindu-i sa creada ca ceea ce o intreba era adevarat.

- Jon, nu s-a schimbat nimic.

Momentul se prelungea. Marigold statea nemiscata, intre trupul lui si podea. In ochii lui se citea o intrebare cu care ea nu dorea sa se confrunte.

Jon trase adanc aer in piept.

- Te doresc am nevoie de tine.

Si ea avea nevoie de el, dar atata nu era de ajuns. Clatina din cap.

Peste un moment, Jon se ridica in picioare, injurand, si lovi cu pumnul in bufetul de bucatarie. Apoi se intoarse spre ea privind-o incruntat, cu mainile in solduri.

- Marigold

Isi ravasi parul cu o mana.

Marigold se salta pe un scaun. Ochii i se umplura de lacrimi, si-si ingropa fata in maini. Era coplesita, nimic nu dorea mai mult decat sa stearga ultimele cincisprezece minute din viata ei.

Il auzi pe Jon aplecandu-se si ridicand oala sub presiune. Il auzi injurand din nou si, cu o bufnitura, oala cazu in chiuveta.

- Uite ce-ai facut! striga el. Uita-te-aici ce porcarie! S-a spart oala!

Trase un scaun, apoi il impinse la loc, lovind masa.

- Ai distrus totul. Lua-te-ar dracu'!

Uluita, Marigold ridica privirea spre el. Nu-i venea sa creada ce auzise.

- Asa e, insista Jon. Ai distrus totul.

Se invartea prin bucatarie, bombanind fraze fara sir.

Marigold il privea cu ochi mari. Incepu sa tremure din tot trupul. Nu voia, nu trebuia sa planga. Lacrimile ii intepau ochii si le impuse sa se retraga. Simti un nod in gat si o usturime in adancul nasului. Nu voia Nu in fata lui Jon. Nu putea vorbi serios. Spunea acele lucruri fiindca era vulnerabil. La fel de vulnerabil ca ea.

O lacrima i se rostogoli pe obraz. Si-o sterse. Repede. Dar stia ca Jon i-o vazuse.

Cat ai clipi, Jon parcurse distanta care-i despartea. Se aseza pe scaunul de alaturi si o lua in brate.

- O, Marigold, gemu el, ingropandu-si fata in parul ei. O, Doamne, imi pare atat de rau

Marigold se cutremura; nu dorea sa se lase prada inimii, topindu-se la pieptul lui.

- Esti perfecta te doresc atat de mult

Glasul lui profund se franse.

Furioasa, Marigold se desprinse din bratele lui si se ridica, retragandu-se spre bufet.

- Ce e? Nu te uita asa la mine. Ce nu-i in regula?

- Ce nu-i in regula? Nimic nu e in regula!

Jon o privea pe sub pleoapele cazute.

- Nu-ti dai seama de ce nu pot sa raman? continua ea intr-o soapta tremuratoare. Tu nu te-ai schimbat. Nu intelegi? Nimic n-ar fi altfel, fiindca nici acum nu vrei sa te deschizi. Sa ai din nou incredere.

I se frangea inima ca trebuia sa-i spuna asemenea lucruri, dar n-avea incotro.

Gatul lui Jon palpita un moment, dar nu scoase o vorba.

Marigold inchise ochii si-si lasa capul in piept. Nu mai auzea decat ticaitul ceasului de pe perete.

Cand vorbi din nou, vocea ii era scazuta, dar stapanita.

- Ai ales viata asta singuratica, Jon. Tu ai ales-o. Singur iti faci ceea ce-ti faci si numai tu raspunzi de schimbarea ei.

Ii vazu durerea pe fata la fel de clar ca si cum i-ar fi infipt un pumnal in inima. Dar spusese adevarul. Jon Gooding nu se vindecase. Poate ca niciodata n-avea sa se vindece. Nu era gata sa iubeasca din nou.

Intoarse capul, pentru a nu-i mai vedea suferinta de pe chip.

- Cand pleci in oras pentru piesa aia de schimb, am sa vin si eu cu tine.

Capul lui se ridica smucit, privind-o.

- Ma poti duce la autogara, spuse ea cu o voce monotona. Voi astepta acolo pana vine autobuzul.

Marigold lovi cu o mana in bufet, frustrata, si se intoarse spre bunica ei.

- De ce nu pot si eu? Ti-am aplicat reteta intocmai. Si salsa mea tot nu are acelasi gust cu a ta!

Abuelita o privi cateva momente, in timp ce Marigold isi muta greutatea de pe un picior pe altul, nervoasa.

- Ho-kay, spuse in cele din urma abuelita, in engleza ei cu accent hispanic. Stai jos. Aduc cafea.

Simtindu-se in pragul lacrimilor, Marigold se aseza. Se prefacu ca-si examina unghiile, in timp ce se chinuia sa-si pastreze calmul.

Abuelita puse pe masa doua cani cu cafea si o farfurie cu fursecuri. Apoi o privi lung, cu ochii ei negri.

- Spune-mi de ce esti asa, ii ceru ea, cu fruntea incretita de ingrijorare.

Marigold clatina din cap. De doua saptamani era nervoasa, nefericita si cu toane. De cand se intorsese in oras.

- Am vorbit cu Isabel si mi-a spus ca si nepotul ei, Jon, e la fel, continua abuelita. Nu e fericit deloc.

Neputand vorbi, Marigold isi privi cana de cafea. Cuprinse cu degetele ceramica smaltuita, savurand caldura.

- Stau si ma gandesc. Poate ca este o legatura. Marigold nu e fericita, Jon nu e fericit. Mmmm?

Abuelita tacu, asteptand un raspuns.

Marigold si privi bunica prin ceata lacrimilor.

- In viata mea n-am fost mai nefericita.

Batrana dadu din cap, intinzand o mana peste a ei.

- Vorbeste-mi, Mari. Face bine sa vorbesti.

Vocea linistitoare a bunicii ei rupse zagazul, iar lacrimile pe care Marigold si le stapanise atata vreme se revarsara ca un torent.

- O, abuelita! suspina ea, lasandu-si fata in maini. Nu stiu daca am sa-mi mai revin vreodata.

Abuelita chicoti.

- Ai sa-ti revii tu.

Cu un oftat, Marigold se retrase, strangand mainile batranei intr-un gest de multumire.

- Din cauza tanarului Jon plangi? intreba abuelita in timp ce-i mangaia parul deasupra urechilor.

Marigold intoarse capul spre ea. Batrana o privea cu bunatate si ce un zambet cald.

Fara tragere de inima, Marigold confirma.

- Nu ai vorbit despre sederea la ferma lui. Ti-a placut?

- O, da!

Si, pana sa se poata stapani, incepu sa vorbeasca despre Jon. Ii povesti bunicii ei cat de mult iubea Jon pamantul, munca agricola, si cat de bun era cu Bunica, pe care urma s-o ajute cu mutarea, saptamana viitoare, desi era in toiul recoltatului.

- Dar tu cand ai fost acolo, nu ti-a lipsit orasul cumparaturile, oamenii?

- Ba da, sigur ca da. Dar pana la oras e doar o ora. In tot timpul cat am stat aolo, am venit in oras doar o data. Mai mult n-a fost nevoie.

Abuelita o privi cu intelepciune.

- Poate fiindca tot ceea ce-ti trebuia era acolo, la ferma, spuse ea.

Capul lui Marigold se ridica brusc. Abuelita privea pe fereastra. Ii urmari privirea. Crengile plopilor din dreptul apartamentului se scuturau in vantul de toamna, imprastiindu-si pe strada frunzele aurii. Marigold se simtea asemenea acelor frunze, ratacita, fara nici o tinta. Oare bunica ei avea dreptate? Fusese atat de multumita la ferma Gooding fiindca acolo nu-i lipsea nimic?

- Il iubesti, spuse abuelita, intorcandu-se s-o priveasca din nou, cu gravitate.

Marigold inghiti un nod.

- Da, sopti ea.

Batrana isi atinse cu degetul obrazul moale si zbarcit.

- E un om bun?

Privind-o solemn, Marigold raspunse:

- E cel mai bun om din lume.

- Atunci, care e problema?

Gatul lui Marigold se contracta de emotie.

- A a mai fost casatorit.

Inchise ochii, simtind cum i se intensifica vajaitul din tample. Inainte de a-i pieri curajul, se stradui sa vorbeasca. Ii explica bunicii sale despre casnicia lui Jon, despre fosta lui sotie. despre ranile pe care i le lasase in suflet. Apoi ii spuse cum ii ceruse Jon sa ramana la el, in ultima zi, si ce anume ii raspunsese ea.

- Se teme, abuelita. Se teme sa nu fie ranit din nou. Se teme sa mai aiba incredere.

- Acum inteleg care e problema.

Marigold se apleca inainte, apucand mainile bunicii sale peste masa.

- Ce sa fac?

Abuelita ramase tacuta, cu ochii atintiti asupra mainilor lor impreunate. Apoi raspunse:

- Nu mai ai nimic de facut, Mari. A fost bine ce-ai facut. De-acum, Jon trebuie sa gaseasca singur iesirea.

Capitolul 10

Telefonul suna in timp ce Jon isi lua singur cina, supa de pui cu taietei si un sandvis cu branza si salata. Privi incruntat spre telefon, preferand sa nu raspunda - nu pentru ca ar fi tinut cu tot dinadinsul sa termine de mancat, ci fiindca in ultima vreme nu prea avea chef de oameni. Probabil ca Bunica era, isi spuse el furios.

O dusese la Calgary in urma cu cateva zile, iar ea ii promisese sa-l sune pentru a-i spune cand ii putea aduce si restul de lucruri.

Bombanind, smulse receptorul din furca.

- Da?! latra el.

Liniste. Bataile inimii i se accelerara. Indraznea sa nadajduiasca?

- Jon?

Vocea iritata a bunicii sale ii alunga orice speranta.

- Buna, Bunico.

- Tot bosumflat esti?

- Nu sunt bosumflat.

- Mie asa mi se parea. Sau ca esti furios.

Oare batrana asta nu-si putea da seama cand era cazul sa inceteze?

- Nu-s furios, sunt obosit.

Atata lucru era adevarat. De cateva saptamani recolta incontinuu, temandu-se sa nu se strice vremea. O ninsoare in septembrie n-ar fi fost nici neobisnuita, nici neasteptata. Numai nedorita.

- Stiu ca esti ocupat, dar cand ai o zi libera, mi-ai putea aduce si mie ultimele lucruri? Mi-ai promis, continua ea, pe un ton imbietor.

- Stii bine ca am sa ti le-aduc, Bunico, raspunse Jon, mai imblanzit.

- N-o sa-ti para rau.

Jon zambi.

- Nu e nevoie sa-mi multumesti in nici un fel.

Urma un moment de tacere, iar Jon auzi cateva voci slabe. O femeie izbucni in ras, facandu-l sa simta un junghi in stomac. Suna la fel ca Marigold.

- E la tine?

Se opri la timp, inainte de a se da de gol.

- Poftim? il intreba Bunica. Nu te-aud prea bine. Avem musafiri.

Il manca limba sa intrebe cine era la ea, dar mai degraba ar fi murit decat sa recunoasca.

- Vin marti cu lucrurile, bine?

- Bine, Jon. Si iti multumesc.

Jon inchise telefonul. Il privi mult timp, inainte de a incepe din nou sa manance. Ii pierise pofta de mancare. Sau, poate, nici nu-i fusese chiar atat de foame. Turna in chiuveta restul de supa si arunca la gunoi jumatatea de sandvis ramasa.

Jon opri camioneta pe alee. Ramase la volan, nedorind sa intre in casa goala si pustie. Se intuneca, iar aerul rece de septembrie intra in cabina. Observa ca degetele i se albisera pe volan si-si impuse sa se relaxeze. Era dispus sa ramana singur numai fiinca mandria il oprea sa se duca dupa Marigold?

- Si daca ma refuza?

Deodata, isi dadu seama ca nu conta. Trebuia sa riste si sa afle daca si ea il iubea la fel de mult cum o iubea el. Numai asta conta. Trebuia sa stie daca era dispusa sa-l ia de barbat, sa vina la ferma si sa-si dureze acolo un camin. Sa cladeasca un viitor. Impreuna.

Stia ca trebuia s-o vada. Atunci, pe loc. Porni masina, baga in marsarier si o lua inapoi spre Calgary.

In fata usii apartamentului unde locuiau Bunica si Renate, Jon trase adanc aer in piept, apoi ciocani.

Usa se deschise si aparu Marigold.

Toate gandurile rationale i se risipira din cap.

Era imbracata intr-un costum strans pe trup, portocaliu lucios. Facea oare gimnastica, sau asta era ultima moda? In clipa urmatoare, Jon se mira si el ce ineptii ii treceau prin cap.

Trecu o eternitate, timp in care nu facu decat sa stea sorbind-o din priviri - ochii caprui blanzi, pielea de culoarea mierii, parul matasos. Ii era greu sa creada ca o avea in fata lui, in carne si oase. Ii era dificil sa accepte, dupa ce n-o vazuse atatea zile saptamani o viata.

- J-Jon? sopti ea.

Jon dadu din cap, simtind un fior de teama pe sira spinarii.

- Buna murmura el ragusit.

- Buna

O lunga tacere. Apoi:

- Bunica nu-i acasa.

- Nu la Bunica am venit.

Glasul ii suna aspru.

- Am venit la tine.

- A

Marigold clipi rapid din ochi. Degetele ei se inclestara pe marginea usii.

- Ma ma bucur sa te vad, continua Jon, cu vocea tremurandu-i.

- Si eu ma bucur ca te vad.

Nu-si putea lua ochii de la el. Era atat de inalt si puternic, in fata ei Se temea sa nu lesine, daca dadea drumul usii.

- Pot sa intru?

- A!

Cu o tresarire, Marigold pasi inapoi.

- Sigur.

Jon intra, apoi se intoarse s-o priveasca.

- Bu Bunica ta e aici? intreba el, rugandu-se ca raspunsul sa fie negativ.

Marigold clatina din cap. Stang langa usa, palida, parea foarte nesigura pe sine. Jon isi stapani impulsul de a se apropia de ea. Ii venea s-o cuprinda in brate, s-o stranga la piept, s-o ocroteasca. Pentru totdeauna. Cum i-ar fi putut spune ce simtea pentru ea?

- Nu aa eu Sunt singura. Lucram la niste acte pentru aa firma.

Marigold facu cativa pasi, apoi se opri.

- Am niste ceai gata facut, vrei o ceasca?

- Nu, multumesc.

Numai de-ar fi putut deschide gura, ca sa spuna ce avea de spus. Dorea atat de mult sa-i vorbeasca, dar ii era incomparabil mai greu decat isi imaginase.

- De ce-ai venit? intreba ea dintr-o data, rosie in obraji.

- Ca sa

Nu putu continua. Peretii micului apartament pareau sa-l apese.

- Vrei sa te mariti cu mine? izbucni el.

- Ce?

Ceasca din mana lui Marigold cazu pe dusumea. Ceaiul si cioburile se imprastiara in toate partile, dar nimeni nu paru sa observe.

- C-ce-ai spus?

- Am venit sa te chem inapoi la mine. Sa te cer in casatorie.

Marigold porni spre el, oprindu-se la un pas distanta. Jon ii simti parfumul delicat, de pudra. Apropierea ei il irita ingrozitor. Putea s-o atinga. Daca voia. Si voia.

- De ce? intreba ea.

- Fiindca te iubesc, marturisi Jon. Fiindca am nevoie de tine si te doresc. Fiindca nu pot trai fara tine.

Isi muta privirea, crispat, asteptand-o sa izbucneasca in ras, sa-l trimita la plimbare.

Nu se intampla nimic. Indrazni sa se uite spre ea. Pe fata lui Marigold aparuse o paloare bolnavicioasa.

- Marigold, te simti bine?

Se temea sa n-o vada lesinand, sau cine stie ce.

- Nu Da raspunse ea clatinand din cap, astfel incat o suvita de par i se agata in coltul gurii.

Pe negandite, Jon intinse mana si i-o desprinse. Inainte de a apuca sa se retraga, mana ei i-o apuca pe a lui. Il strabatu un fior de dorinta inexplicabil. Marigold intoarse capul si ii saruta palma. Curentul electric starnit ii strabatu bratul, drept pana-n inima. Jon isi infrunta fericirea si usurarea care-l inundau, umplandu-i pieptul, gatul, ochii

- Ai venit sa ma iei cu tine acasa, spuse ea incet.

- Vrei sa

Jon isi drese glasul.

- Vrei sa vii inapoi cu mine?

- Ai spus ca ma iubesti.

Vocea ei era plina de mirare.

Dadu din cap:

- Te iubesc. Te iubesc atat de mult, Marigold!

Trase adanc aer in piept, dar nu reusi sa-si stapaneasca lacrimile care-i umpleau ochii.

- Nu pot trai fara tine.

O lacrima ii cazu pe obraz, si si-o sterse cu dosul mainii.

- Te iubesc, Marigold, si vreau sa te mariti cu mine.

Marigold se repezi in bratele lui, aproape doborandu-l de pe picioare. Cu un mormait surprins, Jon o prinse, strangand-o la piept. Inchise ochii, savurand senzatia de a o avea in bratele lui. Apoi trase aer in piept, tremurator, si-si indesa fata in parul ei.

Atingerea obrazului umezit de lacrimi al lui Jon pe tampla ei ii provoca un junghi de neputinta.

- Chiar vrei sa ne casatorim? sopti ea fierbinte, cu buzele pe pielea gatului lui. Chiar ma iubesti?

Jon dadu din cap, iar Marigold simti cum il strabatea un tremur prin tot trupul.

- Dumnezeule, da!

Bratele ei ii cuprinsera talia, strans.

- O, Jon, si eu te iubesc. De-asta a trebuit sa plec. Doream atat de mult sa raman, dar nu puteam. Nu puteam, atata vreme cat tu nu erai gata gata sa-ti deschizi sufletul, sa te angajezi, sa ma iubesti si tu.

Ii simti marul lui Adam miscandu-se, cand Jon inghiti convulsiv.

- Poti suporta viata la tara?

- Floare la ureche! raspunse ea razand.

Jon se retrase, privindu-i fata. Vazu ca zambea larg, cu o lucire jucausa in ochi.

- Dar firma ta?

- M-am si gandit la asta. Ii pot coordona activitatile de la ferma.

La auzul cuvintelor ei, Jon simti un val de caldura.

- Esti sigura?

Marigold se lasa usor pe spate, privindu-l lung.

- Incerci sa ma faci sa ma razgandesc?

Jon clatina din cap ca nu. Drept raspuns, il stranse din nou la pieptul ei.

- Ai computer, biroul e amenajat Iar bucataria e destul de mare ca sa prepar un cazan de salsa. Totusi, s-ar putea sa avem nevoie de o noua oala sub presiune.

Se privira ung.

Marigold vazu fericirea din ochii lui.

Jon vazu uimirea din ochii ei.

- Ce dor mi-a fost de tine murmura el, cu glasul intretaiat.

- De salsa mea nu ti-a fost dor? intreba Marigold cu obraznicie glumeata.

Razand, Jon raspunse:

- Abia astept sa-mi ia din nou gura foc.

- Parca nu-ti place iute.

- Gresesti.

Si ii sopti la ureche:

- Imi place iute ca focul.

- Abia astept, sopti si Marigold, si-si pecetlui cuvintele cu un sarut.

- Sfarsit -