Culegerea de texte coordonata de Jacques Le Goff

Culegerea de texte coordonata de Jacques Le Goff  descrie omul medieval nu doar ca pe o creatie a Divinitatii, ci ca “depozitar” al unui imaginar colectiv. Lucrarea constituie un titlu de referinta atat pentru documentarea specialistilor, cat si pentru oricine doreste sa se familiarizeze cu isoria Evului Mediu, din perspective realitatilor economice,sociale,mentale si imaginare.

Giovani Miccoli evidentiaza pretentia la hegemonie sociala a calugarilor occidentali din Evul Mediu si mentalitatea lor.Ei se declara singurii mostenitori ai Bisericii primitive,descriu conditiile de viata ale oamenilor dupa o ierarhie de merite,in varful careia se situeaza pe ei insisi.Calugarul traieste dupa o randuiala,intrupeaza idealurile de ascultare si disciplina;se consacra cautarii lui Dumnezeu in rugaciune si singuratate,cautand intotdeauna linistea si pacea.Manastirea apare ca o insula, o oaza si in acelasi timp ca o cetate sfanta.Este un om de cultura, un pastor al culturii clasice,un specialist al lecturii si scrierii.El imbina”vigoarea intelectuala si exuberanta emotive” cu o “intelepciune in scrire capabila sa exprime sis a concretizeze senzatiile, preocuparile cele mai subtile si secrete”

Dupa Franco Cardini, cavalerul traieste intre violenta si pace, sange si Dumnezeu, pradaciune si protejarea saracilor. Reconquista spaniola si cruciadele deschid un vast camp spiritului sau de aventura, cucerniciei si locului sau in imaginar. Cavalerul joaca un rol esential in inventarea drogostei moderne ,iar atitudinea lui sexuala oscileaza intre violenta obscena si rafinamentul “bucuriei” de a iubi si al iubirii indepartate. El este si protagonistul promovarii “tinerilor”. Precum calugarul,cavalerul este erou al luptei impotriva diavolului pugna spiritualis.

Givanni Cherubini situeaza taranul medieval pe cele doua mari pante demografice ale populatiei din Occident. Il infatiseaza obsedat de cautarea sigurantei alimentare si de preocuparea sa pentru cultura, asadar consacrat agriculturii,insa acordand un loc privilegiat culturii cerealiere. Este omul culturilor specializate, bogate sau sarace, ale vitei-de-vie,maslinului si castanului. Fara indoiala a fost adeptul credintelor si al riturilor considerate de noi drept “magice”.

Unul din aspectele esentiala ale marelui  avant al Occidentului dupa anul 1000 il constituie dezvoltarea urbana. Orasul il schimba pe omul medieval. Il restrande in mediul familiei, insa extinde reteaua comunitatilor la care acesta participa, pune piata si banii in centrul preocuparilor lui materiale, ii largeste orizontul.

Asadar,pentru Jacques Rossiaud, oraseanul exista. Dar este prizonierul unui spatiu, al unui loc ce poate fi cel mai bun sau cel mai rau din lume,dupa ocupatia sau mentalitatea lui. Oraseanul este cel mai adesea un imigrat recent,un taran de ieri. Orasul inseamna agitatie, inseamna si ingramadeala; este in primu rand centru economic. Oraseanul se invata cu fragilitatea familiala, cu dependenta de piata, se invata mai ales cu diversitatea si cu schimbarea.Aici omul afla care e valoarea muncii si a timpului si, in special, se obisnuieste cu schimbarile perpetue:miscarea neincetata a preturilor, de stari si conditie. Oraseanului I se ofera spectacolul violentelor civice: biciuiri,executii ale condamnatilor. In general beneficiaza de toate resursele de integrare in care abunda orasul.

Mariateresa Fumagalli Beonio Brocchieri s-a ocupat de tipul poate cel mai dificil din aceasta galerie de portrete. Caci in Evul Mediu, intelectualul nu exista.Nu gasim un cuvant pentru el. Totusi, exista un tip definit drept persoana care munceste “cu vorba si cu mintea” si nu “cu mainile”. Este un om de scoala ,de scoala urbana .Din secolul al XII lea in secolul al XIII lea, el trece de la scoala catedrala in decline si de la scoala urbana fara privilegii la universitati. Este un oam al cartilor(pe care nu-I place sa le imprumute) si al cuvantului. Este intr-adevar un “professor”. Mariateresa Fumagalli Beonio Brocchieri subliniaza trei caracteristici ale intelectualului din Evul Mediu central. Este international,care calatoreste adesea de la o scoala la alta. Este un celibatar, asa ca nu-l incurca cu indatoririle conjugale si familiale. La sfarsit, este un om al “autoritatilor” al textelor imperative, incepand cu Biblia, insa nu le este spus orbeste, ci stie sa le contrazica, sa le critice, sa le combine cu “aratarea rationala sau chiar s-o prefere pe ultima.

Chiar daca exista categoria de “femeie” pentru barbatii din Evul Mediu, multa vreme femeia  nu a fost definita prin diferentieri profesionale, ci prin trupul sau, prin sexul sau, prin relatiile ei cu alte grupuri. Femeia se defineste drept “sotie,vaduva sau feciara”. Femeia este un obiect fundamental al aliantelor in cadrul aristrocratiei feudale. Totusi, datorita Bisericii, obligatia crescanda a consintamantului ambilor soti in incheierea casatoriilor este o revolutie care inalta statutul femeii, dupa cum presiunea  tinerilor ajuta timid la afirmarea casatoriilor din dragoste. Stapana a spatiului domnesc, ea este economul familiei. Supusa indatoririlor de sotie obligate al fidelitate fata de sot si autoriatea lui, ea nu gaseste decat compensatii limitate in dragostea pentru copii.

Enrico Castelnuovo pleaca de la un paradox: importanta artei medievale si anonimatul ce ascunde majoritatea creatorilor sai. Ca si in cazul  inteleculalului, inainte de secolul al XIV-lea nu exista cuvant care sa desamneze artistul. In Evul Mediu exista o ierarhie a artistilor, arhitectilor. Prestigiul artistului in secolul al XIII-lea ajutat de intoarcerea la antichitate,sporeste, mai ales in Italia ,unde structurile municipale favorizeaza ascensiunea spre glorie a artistilor pe care orasele si-I disputa, caci monumentele si operele de arta alimenteaza gustul orasenilor pentru prestigiu si frumusete.

Nu exista o diversitate mai mare in Evul Mediu ca in universal marginalilor. Bronislaw Geremek aminteste ca, in Evul Mediu timpuriu surghiunul a aparut ca o inlocuire a pedepsei  de moarte. Exilul poate fii un fel de surghiunire interioara, este un caz extreme al marginalizarii spatiale,exilarea la tara, izgonirea in cartiere rau famate si, la sfarsitul Evului Mediu, in ghetourile oraselor.Marginalizarea este adesea produsul secundar al pelrinajelor si al cautarii de lucru ambulante. In secolul al XIV-lea si al XV-lea, multi marginali se organizeaza in cete de bagabonzi, de hoti, de talhari, de criminali. Dincoace de crima, faima rea produce marginalii. Raman infami,exclusi oamenii spectacolului, cum ar fii menestriliii, prostituatele, camatarii. In aceasta societate in care ambiguitatea corporala este atata de puternica, bolnavul si infirmul au vocatia de a fii marginali.

Intruparea clei mai inalte realizari a omului din Evul Mediu este sfantul. El stabileste legea intre cer si pamant.El este si omul medierilor reusite, este un sprijin pentru Biserica, un exemplu pentru credinciosi. Este patron pentru meserii si orase, pentru toate comunitatile in care este inclus omul medieval, iar datorita numelui sau atribuit unora sau altora, este patronul individual al barbatilor si femeilor din Evul Mediu. Sfintenia s-a spiritualizat si s-a legat mai mult de stilul de viata decat de conditia sociala, de moralitati mai mult decat de miracole. Femeile si barbatii sfinti au fost deseori mistici,profeti, predicatori, vizionari.