Dupa furtuna - janet dailey

DUPA FURTUNA

JANET DAILEY

Lainie avea nevoie disperata de bani, pentru a plati tratamentul mamei sale invalide - și nu putea apela decat la o singura persoana: Rad, fostul ei soț, de care se desparțise in urma cu cinci ani. Spre surprinderea ei, Rad a acceptat s-o ajute, dar cu o condiție - ca Lainie sa se intoarca la el, ca soție. Spre binele mamei sale, ce altceva ar fi putut face daca nu sa-i accepte termenii - dar cum avea s-o poata scoate la capat? Caci, deși inca il mai iubea pe Rad, la fel de mult ca oricand, știa ca el nu o iubise niciodata și nici acum n-o iubea. Iar secretara lui era aceeași superba Sondra Gilbert

Lainie avea nevoie disperata de bani, pentru a-și ajuta mama invalida - și nu putea apela decat la o singura persoana: Rad, soțul ei instrainat. Dar Rad n-a acceptat s-o ajute decat cu o condiție - ca Lainie sa se intoarca la el, ca soție. Putea Lainie sa faca un asemenea sacrificiu?

Capitolul 1

Afara, cerul era de un albastru spalatic, ca și cum l-ar fi decolorat soarele arzator. Copacii inșirați pe marginea strazii aveau coroane bogate de frunze verzi, dese. Peluzele din vecinatatea, cu iarba tunsa și arbuști ingrijiți impecabil, contrastau acut cu cochiliile lucitoare de scoici care colorau trotuarele și aleile. In spatele fațadelor, lucitoare, de lemn și caramida, locuiau cei mai stabili, instariți și cultivați membri ai lumii bune din Denver, Colorado.

Lainie MacLeod privea prin voalul alb al perdelelor suybțiri, cu brațele incrucișate pe piept și mainile frecandu-i coatele, intr-un gest de nervozitate. O papadie galbena o privea de pe gazonul din fața, unde statea de una singura. Cand ochii ei caprui o observara pe intrusa, Lainie ofta obosita. Aveau nevoie de un gradinar cu jumatate de norma, iși spuse ea abatuta, știind ca nu avea cum sa intinda bugetul ca sa ajunga și pentru așa ceva. Cumva, trebuia sa-și gaseasca timp pentru a ingriji singura gradina, la fel cum facuse cu atatea alte lucruri.

De fapt, nici nu era nevoie de prefacatoria ca veniturile din acea casa se apropiau, macar, de valoarea celorlalte din cartier. Lainie nu se indoia ca vecinii ii cunoșteau prea bine situația financiara. Oricat de discret incerca sa se poarte, n-aveau cum sa nu fi observat ieșirile continue de obiecte valoroase din casa. Numai mandria ei refuza sa permita ca infațișarea exterioara a locuinței in care crescute sa arate in ce stare ajunsesera.

Pe alee coti o mașina sport decapotabila, lucioasa, condusa de o femeie care, dupa ce opri, iși trecu mainile prin parul castaniu matasos și sari afara. Lainie zambi, in timp ce pornea spre ușa din fața, ridicand privirea in susul scarii, spre camera mamei sale. Numai asta-i mai lipsea, ca soneria s-o trezeasca dupa ce abia ațipise.

Ar fi insemnat un șir insemn de explicații pentru a motiva vizita Annei Driscoll, iar Lainie nu era pregatita sa i-o explice. Mama ei nu-i aprobase niciodata prietenia cu Ann, insistand ca aceasta nu manifesta buna creștere și cultura pe care i le pretinsese intotdeauna lui Lainie. Nu avea nici o importanța ca parinții lui Ann erau bogați, nici ca Ann se maritase cu un barbat bine. Doamna Simmons considera ca Ann avea o perspectiva boema asupra vieții și o trata ca atare. Insa propria hotarare a lui Lainie pastrase intacta prietenia lor.

Lainie o considera pe Ann singura ei prietena adevarata, singura care ii statuse alaturi in orice criza. Prin urmare, cand ii deschise ușa, o saluta cu o caldura sincera. Ca de obicei, raspunsul lui Ann fu la fel de cordial ca intotdeauna, cu emoțiile reflectate in ochii ei albaștri și graitori care ii oglindeau intotdeauna starea sufleteasca, indiferent daca era fericita, trista, cocheta sau furioas. Și totuși, in pofida bucuriei de a-și revedea cea mai buna prietena, Lainie ramanea rezervata, cu ochii indreptandu-i-se spre ușa din capatul scarii.

In timp ce se retrageau spre bucataria din fundul casei, ochii lui Ann o studiara pe Lainie cu ingrijorare. Pentru o straina, ar fi parut o femeie incantatoare, dar Ann, care o cunoștea de peste zece ani, ii observa imediat semnele de incordare. Cearcanele vinete de sub ochi, care-i accentuat genele incredibil de negre și forma migdalata a ochilor verzi-caprui, dezvaluiau nopți in șir de somn intrerupt. Fusta bej cu alb ii statea larg pe talie, iar bluza de panza alba, cu maneci scurte și corsaj decoltat, ii accentua proeminența claviculelor. Ambele tradau pierderea in greutate care-i secase lui Lainie energia. Pana și parul brunet, care candva fusese atat de ingrijit incat lucea casatinul, era acum mat. Lainie nu mai avea timp sa și-l intrețina, așa ca și-l stransese la spate, cu o agrafa. Pieptanatura severa ii scotea și mai mult in evidența pomeții obrajilor, oricum proeminenți, dar cu un rezultat deloc avantajos.

Ann, insa, mai știa ca degeaba și-ar fi exprimat ingrijorarea, așa ca-și alunga neliniștea și, cu un zambet, primi paharul inalt cu punci oferit de Lainie.

- Ce face mama ta? Doctorul a trecut pe-aici in dimineața asta?

Ii vazu umbra fugara trecand peste fruntea neteda, inainte de a raspunde cu o buna dispoziție forțata:

- Da. A parut foarte mulțumit de ea, ceea ce a iritat-o considerabil.

Lainie ofta adanc, așezandu-se la masa rotunda.

- Se plange așa de des de dureri, incat uneori ne e și greu sa ne dam seama cat de grava ii e starea. Iar bietul doctor Henderson jura ca mama citește carțile de medicina ale tatei, numai pentru a gasi noi simptome pe care sa i le diagnosticheze el.

- Dar pentru diseara e pregatit totul?

- I-am menționat, ii infrunta Lainie privirea intrebatoare, cu nehotararea citindu-i-se in ochi. Considera ca, atata vreme cat cu mama poate sta cineva competent, totul va fi in regula.

- Cine ar putea fi mai competent decat o sora autorizata? ridica din umeri Ann.

- Numai ca mie nu-mi prea convine, batu Lainie cu degetul in marginea paharului, nervoasa. Mama e așa de stanjenita in compania strainilor. Cred ca ar fi mai bine s-o amanam pe alta data.

- Asculta, de-o luna-ncoace nu facem altceva decat sa vorbim despre concertul asta. Totul e stabilit. Adam a cumparat și bilete, și tot. Nu poți sa bați in retragere tocmai acum!

Din ochii lui Ann sareau scantei albastre, iar Lainie ii evita privirea. Prefera sa-și frece fruntea, cu cotul rezemat de masa.

- Și eu abia aștept concertul, recunoscu ea, dar nu pot sa nu-mi fac griji pentru mama.

- Ar trebui sa-ncepi sa-ți mai faci griji și pentru tine, macar o data, replica Ann, taios. Cea mai mare greșeala pe care ai facut-o a fost sa te intorci aici, la Denver, cand s-a imbolnavit mama ta. Ar fi trebuit s-o internezi in schimb intr-un sanatoriu, nu sa te dai cu capul de pereți incercand s-o ingrijești tu singura. In șapte luni de cand te-ai intors, de cate ori ai ieșit din casa asta? Și nu ma refer la drumurile pana la farmacie sau la alimentara.

- Nu știu. De cateva ori, raspunse Lainie, fara tragere de inima.

- Am sa-ți spun eu exact: de trei ori! O data, ca sa iei cina cu noi, o data ca sa vii cu mine la cumparaturi și o data la cinema.

Iși stapani furia crescanda, aplecandu-se inainte, rugatoare:

- Lainie, daca nu-ți gasești puțin timp și pentru tine, ai sa faci un colaps nervos.

- Nu fi melodramatica!

- Nu-s deloc melodramatica. Uita-te numai in oglinda și descopera ca nu ești Florence Nightingale. Nu ești indispensabila. Iți poate ingriji și altcineva mama, la fel de adecvat ca tine.

- Of, Ann! se arcui intr-un suras gura generoasa a lui Lainie. Numai de-aș putea fi și eu la fel de raționala ca tine, poate ca nu m-aș mai simți atat de vinovata.

- Mama ta e cea care te face sa te simți vinovata. Iți stapanește viața, la fel cum a facut intotdeauna. Aștia trei ani pe care ai fost nevoita sa-i petreci in Colorado Springs au silit-o sa-și schimbe tactica și sa foloseasca șantajul emoțional ca sa-ți lege cordonul ombilical la loc.

- N-am avut incotro, replica Lainie, ridicand barbia, mandra. Din proprietatea tatei nu mai ramasesera bani, iar mama iși lasase asigurarea sa expire. N-o fi ea genul de mama care care mi-ar conveni mie, dar n-aș umili-o niciodata silind-o sa accepte mila altcuiva.

- Și cat timp au sa-ți ajunga bnii? intreba incet Ann.

- Nu conteaza.

Lainie nu se putea indura sa-i spuna prieteni sale ca banii i se terminasera cu o luna in urma, iar facturile continuau sa se adune. Micul venit pe care-l primea mama ei, adunat cu cecul lunar al lui Lainie de la Rad, erau singurele surse care le asigurau mancarea pe masa și un acoperiș deasupra capului.

- Bine, nu conteaza și nici nu ma privește.

Buzele Annei, in forma arcului lui Cupidon, se țuguiara strans. Se apleca peste masa spre Lainie, cu o insistența frustrata pe care și-o simțea in expresia feței:

- Dar diseara trebuie sa vii la concert. Șansele ca, in viitorul apropiat, Curt Voight sa mai vina la Denver sunt extrem de mici. N-am sa te las sa-l pierzi chiar daca va trebui sa te tarasc pana acolo cu forța!

Voight era un pianist superb, pe care Lainie il admira de ani de zile. Știa ca ar fi fost cea mai mare prostie sa refuze ocazia de a-l vedea cantand in carne și oase, mai ales avand de infruntat și impotrivirea lui Ann. In ultimii cațiva ani, existasera puține ocazii de a participa la asemenea evenimente exclusive, mai ales de cand Rad Scutura din cap scurt, viguros, alungandu-și amintirea nedorita.

- Am sa vin, spuse ea incet, in timp ce Ann se intreba oare ce ii provocase licarirea de durere din ochii verzi-caprui.

Sora, doamna Forsythe, sosi la ora șase seara, pentru a o putea asista pe Lainie la servitul cinei și a-i da doamnei Simmons posibilitatea de a se adapta la absența fiicei sale din seara aceea. Lainie se abținuse s-o informeze mai devreme, știind ca mama ei n-ar fi fost in favoarea ideii. Și avea perfecta dreptate.

- O, Lainie draga, te rog, nu ma lasa singura, se agața strans doamna Simmons de mana ei, in timp ce Lainie se așeza pe pat. Trasaturile sale feminine, elegante, erau crispate cu indaratnicie.

- Nu vei avea nici o problema, mama, o liniști Lainie, privind spre ochii ințelegatori ai surorii. Doamna Forsythe e o sora foarte priceputa. Are experiența la ingrijitul persoanelor aflate in starea ta.

- Dar tu ești fiica mea, incepu sa tremure isteric barbia alba a femeii. Daca mi se intampla ceva? Daca mor? Vreau sa fii aici, cu mine.

- Nu vi se va intampla nimic, interveni doamna Forsythe, pe un ton calmant. Și, la cata energie dovediți, cred ca e foarte improbabil sa muriți in seara asta.

Imediat, doamna Simmons schimba tactica, pravalindu-se moleșita pe perna. Genele ii fluturara spre Lainie, pentru a dovedi cat de puțina putere avea.

- Doamna Forsythe știe unde sa ma gaseasca. Pot fi acasa in cateva minute, daca e necesar, dar iți promit oricum ca dupa concert vin direct acasa.

- N-ai sa pierzi iar vremea cu fata aia nesuferita?

- Nu, mama, voi veni direct acasa.

Femeia inchise incet ochii, parca pentru a-i arata lui Lainie ca facea sacrificiul superm, permițandu-i s-o paraseasca in ceasul morții. Nici macar ridurile varstei nu-i puteau șterge resturile frumuseții din tinerețe, și nici talentul ei de face portretul femeii neajutorate. Lainie știa ca acea brusca manifestare de emoție ar fi trebuit s-o faca sa se simta vinovata ca pleca. Reuși admirabil, dar n-o determina sa se razgandeasca.

O mana o atinse pe umar, facand-o sa se intoarca.

- Poate-ar fi mai bine s-o lasați cu mine, șopti sora.

Lainie dadu din cap, retragandu-se incet din camera. Mama ei se prefacea ca adormise, dar Lainie nu se lasa pacalita. Nu era decat inca un șiretlic, pentru a o sili sa revina la pat inainte de plecare, astfel incat doamna Simmons sa mai aiba o șansa de a o convinge sa nu se duca.

Lainie infrunta forțele vinovației care o asaltau, refuzand sa cedeze șantajului la care mama ei se pricepea atat de bine. Singura problema era ca nu avea alta arma decat auto-compasiunea, care nu-i prea putea intari dorința deja pe duca de a asista la concert. Acel concert fusese singurul lucru pe care-l așteptase cu nerabdare timp de aproape cinci ani, iar acum se indoia ca avea sa-i faca macar placere.

Cand iși seama de acest lucru, buzele i se rasfransera cu amaraciune. Ce marturisire dureroasa, pentru varsta de douazeci și șase de ani. Candva, fusese crema inaltei societați din Denver, cea mai cautata fata din tot statul. Iar acum, ce se alesese de capul ei? O izolata? Silita sa-și ingrijeasca mama in timp ce-i treceau anii? Cat de egoist și cinic parea un asemenea gand, ca și cum puțin i-ar fi pasat de gravitatea bolii mamei sale. Și totuși, ii pasa, conchise Lainie, cu tristețe. Nu avea nimic impotriva s-o ingrijeasca. Numai ca, uneori, o deprima atat de mult. Știa ca n-avea sa mai cunoasca niciodata fericirea dragostei.

Candva, Lainie o acuzase pe mama ei pentru asta, dar acum lua vina asupra ei. Propria ei neștiința și lipsa de experiența o convinsesera sa-și asculte mama, la fel cum o ascultase și in trecut. Lainie iși privi imaginea reflectata in oglinda, in timp ce-și pieptana indiferenta parul lung și des. Iși amintea bine vara cand implinise șaptesprezece ani, iar mama ei incepuse s-o remarce. Cuvintele ii rasunau in minte limpezi ca și cum abia in ajun ar fi fost rostite:

- Ce pacar ca nu mi-ai moștenit frumusețea.

Doamna Simmons o studia cu o indiferența regala.

- Cu frumusețea razbești in lumea asta, Lainie. Așa ca sa nu te temi niciodata sa te tocmești pentru ea, s-o folosești pentru a obține ceea ce vrei.

Lainie iși privise mama marunta și finuța, exprimand incredere și autoritate din toata statura ei scunda.

- Nu voi fi niciodata la fel de frumoasa ca tine, oftase ea cu nostalgie, privindu-și propriile trasaturi discordante și constituția inalta.

- Ba da, replicase mama ei. Dar frumusețea ta nu va fi una plina, femeiasca, ci frapanta, de doamna. In primul rand, ai parul, un castaniu bogat, ca blana de samur, care e podoaba ta cea mai de preț. Il vei purta lung, ordonase ea, și ți-l vom pieptana inapoi din jurul feței. Ai obrajii mult prea proeminenți ca sa-i poți ascunde, așa ca ii vei scoate in evidența.

Și continuase tot așa, mama ei abordand fiecare trasatura și instruind-o cum sa și le arate cat mai avantajos. Avea buze generoase, deci trebuia sa fie intotdeauna lucitoare și apetisante. Forma migdalata a ochilor urma sa fie accentuata, ca sa nu se asemenea cu ochii rotunzi și inocenți ai prietenelor sale. Verdele din irișii cașrui urma sa fie și el accentuat, ca sa devina mai vizibil. Garderoba lui Lainie contase numai din rochiile cele mai simple și mai superb croite, nimic care sa distraga atenția dinspre fața ei.

Rezultatul fusese acela ca Lainie era cea mai orbitor și frapant de frumoasa fata din grupul ei. Ajunsese mai populara decat in visele ei cele mai avantate, invidiata de toate celelate fete care nu se mai puteau indura sa fie prietene cu o asemenea concurenta. Toate, cu excepția lui Ann, care nu facea decat sa-i admire infațișarea, fara a o vedea pe Lainie ca pe o amenințare la adresa propriei sale fericiri din viitor.

Lainie nu cunoștea decat doua persoane care o placusera vreodata pentru ceea ce era ea insași. Ann era una. Degetele ii trecura peste fotografia de pe scrin, in timp ce contempla ochii albaștri și veseli care-i zambeau. Iar celalalt fusese tatal ei, cu ochii lui surazatori și parul carunt, la fel de des și bogat ca al ei. Fusese un chirurg incomparabil de talentat, pe care li-l rapise o prabușire de avion, cu aproape doi ani in urma. Nu-i dorise decat fericire, fara a vrea niciodata sa profite de pe urma succesului ei, așa cum facuse mama sa. Il admirase atat de mult pe Rad, iar apoi fusese așa de necajit, cand Lainie Refuza din nou sa permita revenirea acelor amintiri.

In schimb, intra grabita in baia de langa camera ei, silindu-se sa se concentreze asupra serii care urma. Dar trecutul revenea incontinuu, cu o persistența incredibila. Deși avea o garderoba bogata, toate rochiile pareau mai mari cu un numar, nici cauza slabirii recente. Nu știuse decat o singura rochie care sa nu-i accentueze suplețea, iar aceasta era impinsa undeva in fundul debaralei. Cu maini tremuratoare, scoase rochia de dantela neagra. Intotdeauna fusese favorita lui Rad. Iși fagaduise de nenumarate ori s-o daruiasca sau sa-i dea foc, dar rochia ramasese ascunsa, nevazuta, insa nici un moment uitata. O clipa, aproape o arunca inapoi, inainte de a se dojeni sa lasa ca o asemenea asociație de idei s-o impiedice sa poarte singura rochie care ii statea bine.

Cand Ann și soțul ei, dupa ce o luasera pe Lainie de-acasa, ajunsera la concert și parcara mașina, era aproape ora de incepere a spectacolului. Lui Lainie ii fusese imposibil sa nu-și aminteasca ocaziile cand mai fusese in acea sala. Amintirile ii provocau cunoscuta senzație de gol interior, in timp ce toți trei erau conduși spre fotolii. Abia dupa ce Voight aparu pe scena, cand incepu a doua piesa, Lainie iși putu izgoni amintirile, lasandu-se in voia muzicii.

Pauza sosi mult prea repede. Și totuși, muzica clasica ii ridicase lui Lainie moralul. Fața ii vibra de viața, cum Ann nu i-o mai vazuse de șapte ani. Pașii ii erau vioi, iar zambetul, generos, in timp ce ii urma pe Ann și Adam in exodul spre hol. Lainie dadu din cap cu nepasare, cand Ann se scuza pentru a telefona acasa sa vada ce facea fiica ei de patru ani, Cherry. Perfecțiunea mulțumirii sale era atat de desavarșita, incat in momentul cand umarul cuiva o lovi cu putere, Lainie se intoarse spre vinovat cu o expresie de scuza. Un cap blond se inclina spre ea intrebator, iar pe chipul cu trasaturi frumoase aparu treptat un zambet.

- Lainie, șopti el incet. Chiar tu ești!

- Lee! raspunse ea cu o voce la fel de șocata, lasandu-și mana in stransoarea blanda a mainii lui. Nu ne-am mai vazut de-o viața!

- Ești mai frumoasa decat mi te aminteam, ii privira admirativ fața ochii lui albaștri. Unde te-ai ascuns? Ultima data cand am auzit de tine, erai in Colorado Springs.

- Nu m-am intors in Denver decat de scurt timp, zambi Lainie, studiindu-i trasaturile puternice și calme. Nu putea sa nu se intrebe cați din gașca lor mai erau la concert.

- Te-ai schimbat. Inspiri o liniște pe care nu mi-o amintesc la tine. Ce s-a intamplat cu fetița aia obraznica?

- A crescut, sper, rase Lainie, in timp ce-și retragea ușor mana dintr-a lui. Ia spune-mi, ce mai fac cei din vechea gașca? Am citit in ziar ca MaryBeth s-a maritat.

- Cei mai mulți dintre ei n-au crescut, ii raspunse Lee Walters la prima intrebare. Iar MaryBeth, s-a casatorit, dar nici ea n-a crescut.

Pe Lainie nici n-o interesa cu adevarat ce auzea. Era ocupata sa-și adune impresiile despre barbatul acela atragator. Nu se schimbase cu adevarat, de-a lungul anilor. Chipul lui puternic și taciturn inca mai avea ceva care te ademenea sa te simți in siguranța. Zambetl, incet și sincer, avea același farmec irezistibil dinainte. Dar nu emana nimic anost sau insipid. Lee fusese intotdeauna capabil de tot atata veselie și haz ca restul grupului, deși intr-un mod diferit.

Intrucat nu-i asculta atenta cuvintele, abia cand Lee inalța capul și-i facu semn cuiva din spatele ei Lainie iși dadu seama ca intenționa sa mai cheme pe cineva.

- Sora mea, Carrie, mai deunazi vorbea despre tine. Se va bucura sa te vada, ii zambi el, și incepu sa vorbeasca mai departe, dar cuvintele ii pierira pe buze, in timp ce se concentra asupra oamenilor din spatele lui Lainie.

Brusca lui tacere ii starni curiozitatea, facand-o sa se intoarca, tocmai cand sora lui striga vesela:

- Lee, ia uite pe cine-am gasit!

Lainie abia daca-și dadu seama de tacerea ce cuprinse micul grup, sau de privirile stanjenite dintre Lee, sora lui și insoțitorul acesteia. Numai cel de-al cincilea om ii atragea atenția, barbatul inalt și brunet care o privea cu o raceala aroganta, in timp ce tragea nonșalant din țigara. Sangele care-i fugise din obraji ii vajaia sonor in urechi. Picioarele ii tremurau sub trup, in timp ce-și dorea zadarnic ca pardoseala sa se deschida sub ea, inghițind-o. Nimeni nu parea capabil sa scoata o vorba. Nimeni, cu excepția omului ai carui ochi o masurau pe Lainie cu atata dispreț.

- Anii nu te-au tratat cu bunavoința, marai el, observandu-i cearcanele de sub ochii haituiți și paloarea obrajilor. Ce pacat ca ți-a fost rapita frumusețea atat de devreme.

Fața lui Lainie se invapaie imediat de jena și furie.

- Nici tu nu te-ai schimbat, Rad. Ești tot un porc de barbat rece și fara scrupule!

Ochii caprui-inchiși sclipira amenințator spre ea, in timp ce ceilalți inhalau ascuțit la auzul neașteptatului atac. Lainie nu-i lua in seama, cum nu-i lua nici Rad, pe cand intre privirile lor continuau sa zboare scanei. Fumul țigarii nu-i mai ascundea chipul, iar Lainie i-l studie sfidatoare. Nu era un chip frumos, avand trasaturile parca sculptate cu o dalta tocita. Linia gurii era cruda, iar poziția barbiei și a falcilor nu admitea nici un compromis. Expresia ii ramasese neschimbata, dand cu adevarat impresia ca era un chip cioplit in piatra. Și totuși, potența deplina a virilitații sale masculine se vedea limpede, facandu-l pe Rad extrem de atragator.

- Ai aceeași limba ascuțita dintotdeauna, medita el; tonul sau apatic ii facea impunsatura și mai dureroasa, dar Lainie nu avu timp sa comenteze. Ce cauți aici?

Se inalța cat ii permitea statura ei de un metru și șaptezeci de centimetri, pe tocuri, stand rigida in fața lui.

- Nu știam ca e un concert privat, numai pentru placerea ta.

Avu o oarecare satisfacție cand ii vazu narile dilatandu-se cu furie la adresa replicii ei sarcastice.

- Știi foarte bine ca n-am vrut sa spun asta.

Glasul ii rasuna amenințator de incet.

- Parinții mei

Lainie se opri, corectandu-se:

- Mama mea locuiește aici, sau ai uitat?

- Am am auzit despre moartea tatalui tau.

In glas nu i se simțea nici urma de compasiune, iar gura ii statea rasfranta cinic.

- Și tatal meu a murit recent.

Aceasta era o noutate pentru Lainie. Intotdeauna il admirase pe tatal lui Rad.

- Imi pare rau, n-am știut.

Condoleanțele ei sincere erau impulsive și le regreta imediat.

- E o unda de ironie in faptul ca n-au trait decat ca sa-și vada nepoții, iși stramba Rad gura cu dispreț la adresa ei. O dorința pe care tu n-ai vrut sa le-o implinești.

Modul taraganat, plin de rautate, in care vorbea, ii taie lui Lainie respirația, incatușandu-i pieptul in cercuri de oțel stranse.

- Ești un om incredibil de crud, nu-și putu ea stapani tremurul violent din voce.

- Fiindca eu mi-am dorit un fiu, iar tu ți-ai dorit distracție? marai Rad.

Lainie intoarse capul, incapabila sa mai indure pumnalul care i se rasucea in inima. Carrie Walters porni spre ea, intinzand mana s-o atinga pe braț.

- Nu știam ca erai cu Lee, spuse ea incet, cu cea mai mare compasiune.

Zambind, Lainie dadu din cap, in timp ce continua sa simta ochii severi ai lui Rad la spatele ei.

- Nu face nimic, spuse, dupa ce-și regasi vocea. Prietenii mei ma cauta. Mai bine sa ma intorc.

- Am auzit ca mama ta e bolnava, adauga Carrie. Sper ca se simte mai bine.

- O duce foarte bine, ridica Lainie privirea spre barbatul blond din fața ei, care o incuraja cu o expresie tacuta. Ma bucur ca te-am revazut, Lee.

Dar, inainte ca Lainie sa poata pleca, o mana ii captura brațul și din nou se pomeni privind chipul rece al lui Rad.

- De-asta te-ai intors? Am auzit ca tatal tau facuse o mulțime de investiții proaste. Probabil praful s-a ales de proprietatea lui. Sperai sa faci rost de bani de la mine ca s-o ingrijești pe mama ta?

Sarcasmul arogant de pe chipul lui o dezgusta pe Lainie. Ridica mana și, din rasputeri, ii dadu o palma peste obraz.

- Mai curand m-aș vinde pe strada, decat sa-ți cer ție ceva!

Furia lui Rad izbucni in jurul ei ca un vulcan, iar stransoarea puternica a mainii sale o facu sa simta din plin explozia. O cuprinse frica, dandu-și seama cat de bine reușise sa-l irite. Nu era pentru prima oara cand ii intrezarea latura salbatica, dar tot o insapimanta.

- MacLeod! ii opri mana lui Lee brațul. MacLeod, da-i drumul.

Lainie il vazu pe Rad incleștandu-și falcile, in timp ce și stapanea incet furia. Pieptul i se ridica și cobora repede, pe cand flacarile tenebroase din ochii lui se stingeau lent, revenind la inexpresivitatea mata dinainte. Incet, ii elibera brațele, facand un pas inapoi pentru a-și indrepta cravata și a-și aranja sacoul costumului negru de seara. Inima continua sa-i bata haotic, in timp ce Rad se indeparta incet de grup. Privirea lui trufașa trecu de la unul la altul, provocandu-i sa-i reproșeze atitudinea, inainte de a pleca, netulburat și calm.

Cu coada ochiului, Lainie il vazu pe Lainie intorcandu-se spre ea, cu expresia clara a cavalerului gata sa-i apere cauza. Clatina incet din cap, vazand mila din ochii spectatorilor. Lacrimile care așteptasera cu fidelitate i se revarsara, in timp ce-și acoperea gura pentru a-și inabuși suspinele inecate. Fugi la toaleta, fara ca nimeni s-o opreasca. Cei cațiva care ar fi putut-o urma fura opriți de anunțul ca pauza se sfarșise și se relua spectacolul. Numai femeia de serviciu vazu cat se chinuia.

In minte ii urlau din nou durerea și cuvintele ostile pe care le schimbasera, smulgandu-i din piept noi suspine sfașietoare. Nici nu observa cand in toaleta intra Ann, care o cuprinse in brațe. Abia cand spasmele de durere scazura la intensitatea unor sughițuri infundate, Ann incerca sa afle ce se intamplase.

- Rad. E aici, iși intoarse Lainie ochii inroșiți spre fața neliniștita a prietenei sale. In timpul pauzei o, Doamne

O podidi un nou val de suspine, pe cand Ann ii batea ușurel brațul, incurajator.

- A fost așa de de-a dreptul crud. Ce-a putut sa-mi s-spuna Ann, nu nu mai pot ramane. Trebuie sa ma duc acasa.

Degetele sale se agațau strans de Ann. Ii era rușine de ieșirea ei copilareasca, dar chinul zdrobitor din ultimele cateva minute ii risipise și bruma de mandrie pe care o mai avea.

- O sa iau un taxi, se indrepta ea de spate, ștergandu-și lacrimile din ochi, intr-o incercare de a-și stapani emoțiile. Nu e nevoie sa plecați și tu cu Adam.

- Nu fi ridicola, zambi Ann. Adam poate sa ia mașina și sa ne aștepte afara, in cinci minute. Oricum, concertul nu era prea grozav.

- Ann

Lainie nu-și gasea cuvintele pentru a-și exprima recunoștința.

- Șșș! Vin imediat.

Probabil ca Ann ii explicase lui Adam situația, caci cand revenira s-o insoțeasca la mașina, soțul ei opri scuzele lui Lainie cu o privire ințelegatoare. Lainie ii surase și ea barbatului cu bar blond și carlionțat și ochi albaștri scaparatori.

- Nu știu ce-am facut ca sa merit niște prieteni ca voi, ofta ea, rezemandu-se epuizata de spatarul canapelei din fața, intre Ann și Adam.

- Probabil fiindca te-ai maritat cu un om ca Rad MacLeod, replica Adam, ochii sai observand acum cu atenție severa farurile orbitoare ale mașinilor de pe contrasens.

- Am crezut ca, dupa cinci ani de desparțire, uitasem toata nefericirea și dușmania, continua Lainie, cu brazde de durere adancite pe frunte. Dar nici macar n-am fost in stare sa ne salutam ca doi oameni civilizați.

- Presupun ca Sondra a urmarit toata scena cu obișnuita ei satisfacție perversa, comenta amar Ann.

- Sondra?

In mintea lui Lainie se ivi o imagine vie a secretarei cu par roșu-Tițian a lui Rad. Deveni rigida, incercand sa-și studieze prietena in penumbra din mașina.

- Era era și ea acolo?

- Am vazut-o in foyer, cand am telefonat acasa.

Lainie iși dadea seama ca lui Ann nu-i covenea sa recunoasca prezența Sondrei la concert, mai ales intrucat era atat de evident ca ea nu știuse.

- Am banuit ca venise și Rad. N-am putut decat sa sper ca n-aveai sa-i vezi.

- Saracu' Rad, rase Lainie, cu o inverșunare incredibila. O merita.

Se lasa o tacere incordata, in timp ce impactul deplin al dezasruoasei seri se facea simțit pentru toți trei. Lui Lainie i se parea firesc ca stateau izolați in interiorul intunecos al mașinii, lasand afara lumea impersonala a firmelor de neon și a luminilor de pe strada. Fu nevoita sa faca unefort pentru a ieși din coconul ei de intuneric, cand Adam opri in sfarșit mașina in fața casei.

- Sunt sigura ca sora Forsythe n-ar avea nimic impotriva sa ramana peste noapte, propuse Ann, cu blandețe, daca daca nu te simți in sare sa stai cu mama ta.

- Nu, raspunse Lainie, știind ca oricum n-ar fi putut dormi. Nu va fi necesar.

- Ai vrea ca Ann sa stea cu tine la noapte? sugera Adam, cu generozitatea atat de caracteristica pentru amandoi.

- Prefer sa fiu singura, clatina Lainie din cap.

Le mulțumi inca o data pentru bunatate și ințeleere, inainte de a intra grabita in casa, spre a o anunța pe sora ca o așteptau afara, ca s-o duca acasa.

Infuzia sedativa iși facuse datoria, iar mama ei dormea liniștita, cand Lainie se așeza in fotoliul din dormitor. Nu era necesar sa-i stea alaturi, dar știa ca patul din camera alaturata arata prea singuratic ca sa-l ocupe. In fotoliu, cel puțin, nu trebuia sa se prefaca adormita. Ridica privirea spre tavan, lasandu-și memoria sa-i readuca in minte toate amintirile pe care incercase sa le uite.

Il cunoscuse pe Rad MacLeod cu șase ani in urma, la o intrunire improvizata, dupa o piesa de teatru. Rad venise acasa la prietena ei pentru a discuta afaceri cu parinții acesteia. Lainie iși amintea cum ieșise din camera, intr-o rochie lunga vaporoasa, pentru a se opri brusc la vederea lui in antreu. Modul cum o privise, admirativ și senzual, ii taiase respirația. Peste cateva minute, Lainie o incolțise pe Andrea, fiica gazdelor, reușise sa descopere cine anume era și ca firma lui construia in Oklahoma o mare uzina pentru parinții ei, și o convinsese sa-l invite la reuniune.

Totuși, puțin mai tarziu, cand Rad li se alaturase, Lainie fusese cam surprinsa. Se vazuse inca de la bun inceput ca nu se potrivea in grupul vesel. Era atat de sigur pe sine, incat parea sa le priveasca giumbușlucurile cu un amuzament superior. Cei din grup cu care Lainie avusese intalniri romantice pareau dintr-o data niște baiețași pe langa acel specimen increzator de virilitate masculina. Lainie avusese surpriza de a-i descoperi in ochi o ironie deschisa la adresa incercarilor ei de flirt, ca și cum ar fi incercat un joc imatur.

- Nu-mi prea plac distracțiile de soiul asta, spusese Rad, examinandu-i fața și silueta cu o privire critica, jenant de iscoditoare. Vreau sa fie ceva intre noi, iar tu vrei același lucru. Pot sa te conduc acasa?

Pe Lainie o strabatuse un fior de teama invioratoare, in timp ce-și privea scurt mașina sport parcata pe alee, inaine de a renunța la orice precauție, permițandu-i s-o insoțeasca.

Urmase o saptamana de intalniri la cina, convorbiri telefonice și vizite in nightclub-uri, plus prima imbrațișase, care ii spulberase lui Lainie toate iluziile ca se pricepea sa sarute. Oasele i se inmuiasera ca gelatina, iar atingerea arzatoare a lui Rad o parjolise complet. Paca s-ar fi dezbarat de toate principiile ei morale, devenind a lui la comanda. Știuse ca dragostea lor, consumata in urmatoarele patru saptamani, fusese complet sub controlul lui Rad. Iubirea ei pentru el era complet irevocabila și cu fruntarii clar definite.

Cand nu erau impreuna, se rușina de abandonul cu care ii cedase, alergand sa ajunga din nou in brațele lui. N-avea sa uite niciodata acea noapte de extaz cand, in sfarșit, ii ceruse mana. Stateau in mașina, in fața casei ei, iar Lainie incerca sa-și vina in fire, dupa ce Rad stabilise o distanța ferma intre ei. Cunoscuse senzația nesatisfacatoare de a nu fi implinita, iar ochii ei caprui il priveau rugatori. Ca de obicei, Rad arata complet neimpresionat, cu excepția unui tendon care-l dadea de gol, pe gat, spre duioșia lui Lainie, caci ii dezvaluia ca și el o dorea.

- Va trebui sa-mi devii fie soție, fie amanta, Lainie, lucisera spre ea, prin intuneric, ochii lui neguroși. Și cred ca te-aș prefera ca mama a copiilor mei.

In acel moment, n-o deranjase faptul ca Rad nu-i declarase ca o iubea, și ii raspunsese cu tot entuziasmul și ușurarea care se acumulasera saptamani de-a randul. Privind in urma, Lainie știa ca emoție ei paruse aproape sa-l amuze, dar atunci fusese prea captivata de el ca sa observe.

Reacțiile parinților ei fusesera imparțite. Tatal sau ii privise o sinura data expresia extaziata de fericire din ochi și-i daduse binecuvantarea. Deși nici mama ei nu se impotrivise logodnei, ea iși exprimase totuși unele indoieli.

- Lainie draga, spusese ea, facand multa parada de grija parinteasca, abia ai implinit douazeci de ani, Rad MacLeod e cu unsprezece mai varstnic decat tine. Nu e o diferența prea mare, știu, dar are mult mai multa experiența.

- Of, mama, ce importanța poate sa aiba asta? rasese vesela Lainie.

- E un om manat de amniție. S-a deprins sa dea ordine, sa controleze viețile celor care lucreaza pentru firma lui. Faptul de a-i domina pe ceilalți ii e o a doua natura. Observa cum te manipuleaza deja, ca sa te inscrii in planurile lui. Cine-a mai auzit ca o nunta sa aiba loc la doar doua saptamani dupa logodna? Pur și simplu nu se face așa ceva.

- Asta te deranjeaza, mama? o cuprinsese Lainie de umeri. Nici eu nu țin la o nunta mare, cu toata lumea buna. Nu-l vreau decat pe Rad.

- Și o știe și el, replicase cu inverșunare doamna Simmons. I-ai permis deja sa aiba ultimul cuvant. In curand, iți va dicta ce prieteni sa ai. Peste cateva luni, vei fi insarcinata.

- Evident, amandoi ne dorim copii, se inroșisera cu sfiala obrajii lui Lainie, la gandul intimitații care urma sa apara intre ei.

- Vad ca nimic din ce spun nu conteaza pentru tine. Ești prea plina de emoțiile tale orbite ca sa asculți de glasul rațiunii. Rad MacLeod e un individ posesiv și necruțator, care a ales o fata ca sine pentru a obține respectabilitatea pe care nu dorește s-o caștige pe merit.

- Cum poți spune asta?

Lainie era copleșita de atacul mamei sale la adresa barbatului cu care urma sa se marite.

- Ma iubește și ma vrea de soție. Parinții lui sunt bogați. Rad e considerat o partida excelenta.

- Cum spui, te iubește, incuviințase doamna Simmons, dar cu o nota de cinism sec, care o inspaimantase pe Lainie. Nu voi sta in calea maritișului tau, deși nu-l aprob. Dar sa nu-l lași sa stea intre tine și prietenii tai. Nu-l lasa sa te desparta de viața mondena pe care ai cunoscut-o. Și, inainte de a aduce pe lume copii, Lainie Simmons, așteapta pana vei ști sigur cu ce fel de om te-ai maritat.

Oricat de mult incercase sa-și alunge din minte avertismentele mamei sale, acestea continuau s-o sacaie. Daca, inainte, accepta orice declarație a lui Rad cu credința iubirii pe care i-o purta, acum Lainie se pomenise examinandu-i cuvintele, pentru a observa daca nu cumva comentariile despre prietenii ei erau subtil denigratoare.

Ziua nunții sosise rapid, aducand cu sine incununarea tuturor viselor ei. Ii urmasera doua saptamani idilice la cabana lui Rad din Munți Stancoși. Fusese tandru, iubitor și bland, cum și-ar fi dorit orice mireasa. Și totuși, reușise sa ațațe scanteile dorinței lui Lainie pana se invapaiasera intr-un foc arzator pe care numai el putea sa-l astampere.

Nu peste mult, acele zile de explorare a vrajii dragostei se sfarșisera, iar tinerii casatoriți revenisera la Denver, unde Lainie descoperise cat de goale ii erau zilele, acum cand Rad se afla la birou, iar ea statea singura acasa. Incercase sa fie mulțumita cu treburile noii locuințe, dar cand o bucatareasa gatea, o camerista matura și un gradinar intreținea iarba și florile, ea nu mai era decat o podoaba, frumoasa dar nu prea utila. Un timp, serile cu Rad compensasera singuratatea din timpul zilei. Lainie revenise treptat la relațiile de prietenie cu vechiul ei grup, petrecandu-și dupa-amiezile la cumparaturi cu o prietena sau pe terenul de tenis cu alta. Pe Rad nu parea sa-l deranjeze cu imic.

Desigur, in acea perioada Lainie o cunoscuse pe Sondra, frumoasa secretara particulara, cu parul roșcat, a soțului ei. Simțise primele junghiuri sfașietoare ale geloziei, fața de acea femeie care petrecea cu soțul ei mai multe ore decat ea. Și astfel, incepusera micile certuri.

Privind retrospectiv, Lainie iși putea da seama ca propria ei lipsa de maturitate incepuse sa le submineze casnicia. O nemulțumeau exigențele muncii lui, il ruga sa-i acorde mai mult timp, incepea sa cheltuiasca sume mari de bani pe haine, ca sa-l atraga langa ea, insa Rad nu facea decat s-o priveasca amuzat, dojenind-o uneori ca era timpul sa se maturizeze.

La patru luni dupa nunta, urmase prima calatorie de afaceri, prima desparțire. Lainie il consudese pe Rad la aeroport, numai pentru a o gasi acolo pe Sondra.

- Biletele sunt la mine și am predat deja bagajele, sclipisera triumfator un moment ochii verzi ai secretarei catre Lainie.

- Merge și ea cu tine? izbucnise Lainie, furioasa.

Nu fusese pregatita pentru reacția lui Rad. Cu aceeași iuțeala mladioasa care o surprinsese intotdeauna la un om atat de inalt, Rad o apucase de braț și o impinsese spre un colț retras. Revolta indignata de pe chipul lui o facuse sa se chirceasca in sinea ei de frica.

- N-am sa-ți mai permit nici o scena de gelozie din-asta infantila in public.

Eforturile cu care iși stapanea nervii se simțeau limpede in asprimea rece a cuvintelor.

- N-am incredere in ea, replicase Lainie, refuzand sa se lase intimidata.

- Cred ca in mine nu ai incredere.

- Poate ca nu am.

Un moment, barbia ii tremurase, inainte de a-și arunca inapoi capul, cu dispreț.

- Sunt sigura ca va fi o calatorie placuta. Va avea grija Sondra, nu ma indoiesc. Mi-ai spus de mai multe ori cat de competenta și indispensabila este. Acum incep sa-mi dau și eu seama de ce!

Și plecase cu pași mari, parțial așteptandu-se ca Rad s-o ia la fuga dupa ea. El, insa, n-o facuse. In noaptea aceea, Lainie ii luase lucrurile din dormitor, mutandu-le in camera de oaspeți.

Fusese o greșeala, pe care niciodata n-ar fi facut-o daca iși cunoștea soțul mai bine. La intoarcere, Rad devenise mai distant. Nici chiar scuzele ei sincere, peste cateva zile, nu-i schimbasera atitudinea. Pe Lainie, schimbarea din relațiile lor o durea și o deruta. Iși cauta tot mai mult consolarea in compania vechilor ei prieteni, pana ajunsesera in situația ca Rad sa ajunga seara acasa inainea ei. Iar hoinarelile lui Lainie provocau alte schimburi de replici violente. Insa in urechi ii rasunau cuvintele mamei sale și refuza sa renunțe la oricare dintre prieteniile dinainte.

Iarna acelui an nu adusese numai zapada. Adusese in casa lor și o indiferența inghețata, care se facea simțita de fiecare data cand Rad intra pe ușa. Certurile ingrozitoare luasera sfarșit, dar Lainie descoperise o noua durere in raceala care le luase locul. Urmase apoi seara cand amandoi fusesera invitați la un dineu foarte important, de una dintre prietenele lui Lainie. Rad venise acasa cu doar cateva minute inaintea orei cand trebuia sa plece.

- Ai uitat ca in seara asta eram invitați? intrebase Lainie, intampinandu-l in atreu.

- Bun venit acasa, maraise Rad, trecand pe langa ea, spre cabinet, unde-și turnase un pahar mare de tarie.

- Trebuie sa ajungem acolo in zece minute.

Cinismul clinic din privirea lui o iritase insuportabil de tare.

- Suna-i și spune-le ca nu mai venim, replicase el, intorcandu-i spatele.

- Nu pot sa fac una ca asta!

- Am avut o zi grea. Petrecerea asta nenorocita nu-i chiar atat de importanta.

- A, sigur, o dau niște prieteni de-ai mei, e normal ca pentru tine sa nu fie importanta, replicase sarcastic Lainie.

- Cicalelile tale continue ma calca pe nervi, stransese Rad din falci, facand-o pe Lainie sa paleasca, in ciuda aerului ei sfidator. Nu ma duc la nici o petrecere in seara asta, și gata!

- Ei bine, eu ma duc!

- In locul tau, m-aș mai gandi, spusese el rece, in timp ce Lainie se intorcea sa iasa din camera.

- Asta ce e, o amenințare? se rasucise ea in loc, brusc.

- Cred ca e timpul sa alegi intre soț și prieteni.

- Asta-i soluția ta pentru salvarea casniciei?

In acel moment, ii revenisera in minte cuvintele mamei sale.

- Sau crezi ca mai eficient m-ar lega de casa lipaitul piciorușelor?

- Mai bine te-aș fi luat de amanta, nu de soție.

Lipsa completa de emoție din glasul lui Rad ii taiase respirația. In acel moment, nu mai avusese nici o indoiala ca dragostea pe care i-o purtase el se risipise. Ieșise din camera, indepartandu-se și mai mult de Rad, pe picioare tremuratoare.

Capitolul 2

Ann aparu la ușa a doua zi dupa-amiaza. Ingrijorarea care o urmarise din seara trecuta se dovedi justificata, imediat ce-i vazu fața nedormita.

- Trebuia sa ma lași sa raman cu tine, aseara, ii reproșa ea, amarata.

- Oricum, am fi stat de vorba jumatate din noapte, zambi vag Lainie, și nici așa n-aș fi dormit destul.

- Și in schimb, iarași ai retrait tot coșmarul, o studie perspicace Ann. Inca nu l-ai uitat, așa-i?

- Candva, l-am iubit din toata inima, raspunse Lainie incet. Nu poți inabuși complet amintirile fericite.

- Iar acum, ca l-ai revazut, nu-l mai iubești, așa-i?

- Nu

Era un protest abia șoptit, cu o mica licarire de incertitudine in ochii lui Lainie. In seara trecuta, Rad o luase prin surprindere. De-asta ii batuse atat de nebunește inima.

- Nu s-a vorbit nimic despre o impacare? intreba Ann. Cand v-ați desparțit, vreau sa zic. Mi-ai spus ca Rad a refuzat sa divorțeze.

- Cand ne-am casatorit, il iubeam atat de mult, incat mi-am lasat inima sa-mi guverneze capul, intoarse Lainie ochii spre tapetul cu fir de aur de pe peretele dormitorului, fara sa-l vada. Eram geloasa pe fiecare clipa pe care o petrecea departe de mine. Ma nemulțumea munca lui, asociații, tot ceea ce ma lasa fara el. M-am comportat ca un copil, cheltuind bani ca sa atrag atenția asupra mea, mergand intenționat la petreceri fara el, incercand sa-i provoc gelozia. Ma intreb adesea daca, in caz ca eram mai matura și ințelegatoare, nu cumva s-ar fi putut ca azi sa mai fim casatoriți. Daca nici acum n-aș ști ce carapace gaunoasa a fost de la bun inceput casnicia noastra.

- Ce vrei sa spui?

Niciodata, in cele cateva situații cand discutase cu Ann despre casatoria ei, Lainie nu mai facuse o asemenea declarație.

Iși privi degetele prelungi și suple, dupa care și le inlanțui.

- Rad nu m-a iubit niciodata.

Un voal tremurator de lacrimi ii acoperi ochii verzi-caprui, in timp ce infrunta cu o demnitate calma privirea lui Ann:

- Chiar el mi-a spus-o. Eram dezirabila pe plan fizic și acceptabila in societate, așa ca am fost prima candidata cand s-a hotarat sa-și ia o soție.

- Ei fir-ar al dracului sa fie! exploda scurt Ann, inainte de a se intoarce spre Lainie, nedumerita. Atunci, de ce nu ți-a acordat divorțul?

- Cred ca a spus ca platise scump ca sa se insoare cu mine și n-avea de gand sa plateasca și pentru a scapa de mine.

Incerca sa vorbeasca indiferenta și cu nepasare, dar durerea acelei amintiri era prea adanca.

- Am inceput sa strig la el, sa-i spun ca n-aveam nevoie de banii lui, ca nu voiam decat sa fiu din nou libera, și daca nu-mi acorda divorțul, urma sa-l obțin prin proces.

Iși rasuci capul intr-o parte, amintindu-și de umilința finala pe care i-o impusese Rad. Mușcandu-și buza, ii stapani tremurul, in timp ce Ann o aștepta in tacere sa vcontinue.

- L-a chemat pe un inginer de-al lui, cerandu-i sa vina in camera unde eram. Imi mai amintesc și acum tonul lui rece și calculat, cand l-a intrebat daca avusese vreo vreo relație cu mine, in timpul casniciei. Iar omul a spus ca da, de mai multe ori.

Ann trase adanc aer in piept.

- Dupa plecarea lui, Rad a ras, spunandu-mi ca alt gen de divorț n-aveam sa obțin. A spus ca putea aduce tot felul de oameni care sa declare același lucru. Mi-a propus sa ma mulțumesc cu o desparțire in fapt, intrucat numai atat era dispus sa-mi ofere.

- De ce nu mi-ai mai spus niciodata toate astea, Lainie? Acum imi explic atatea lucruri pe care inaine nu le-am ințeles, ii zambi Ann, cu compasiune. Cand v-ați desparțit voi doi, eram uimita cat te schimbaseși. Paruseși sa-ți pierzi toata increderea in tine insați, ma temeam ca te indreptai spre o cadere nervoasa.

- Daca nu era tata, probabil c-aș fi facut-o, recunoscu Lainie. Țin minte ca intr-o seara a venit in camera mea și m-a gasit plangand. M-a luat in brațe ca și cum aș fi fost inca un copil și a inceput sa-mi ștearga lacrimile. Cu tot calmul lui, tata era un om foarte filosofic. N-am sa uit niciodata ce mi-a spus: 'Dupa furtuna, apare curcubeul, așa ca mai intai trebuie sa ții piept furtunii.'

Arunca o scurta privire spre Ann:

- De-asta am plecat din Denver, ca sa-mi iau viața de la inceput, așteptand pana trecea furtuna. Credeam ca trecuse.

- Pana l-ai revazut pe Rad.

- Exact. Aseara, m-am pomenit aruncata inapoi in toiul furtunii.

In camera se auzi sunetul unui clopoțel, urmat de chemarea plangareața a femeii din camera alaturata.

- Credeam ca mama ta doarme, șopti Ann, in timp ce Lainie sarea in picioare.

- Dormea, se incrunta ea, facandu-i semn sa ramana pe loc, in timp ce pornea grabita spre ușa dintre camere, pe care o lasase intredeschisa.

Florile roz și violete iși raspandeau modelele vesele prin camera, alaturi de perdelele din satin trandafiriu asortat, cu volane. Scrinul elegant, cu placa de marmura, din capatul opus al incaperii, era acoperit cu figurine de Dresda delicate și bibelouri fragile din sticla. Din patul cu baldachin roz se auzeau chemarile repetate ale doamnei Simmons. Parul ei carunt se potrivea cu culorile din camera, la fel ca tenul palid.

- Ce e, mama? ii batu ușurel Lainie mana slaba, intinsa spre ea.

- Te-am auzit vorbind, in camera de alaturi, clipira intrebator spre ea ochii albaștri și rotunzi. Vorbeau despre Rad. Lainie, nu te mai vezi cu el, nu-i așa?

- Nu, in nici un caz, o asigura Lainie. N-am facut decat sa-l intalnesc intamplator, aseara la concert.

- Nu care cumva Nu cumva i-ai spus despre dificultațile noastre! N-ai pomenit nimic despre cum am saracit?

Mandria taguitoare din vocea mamei sale ii frangea lui Lainie inima.

- N-aș suporta sa afle.

Lainie iși mușca buza de jos, inainte de a zambi cu siguranța și hotarare.

- Nu i-am cerut nimic, mama, raspunse ea, sincera.

- Bine, ofta doamna Simmons, retragandu-și fara vlaga mana dinspre Lainie, pentru a și-o rezema pe piept, peste plapuma de satin roz. Acum pot sa ma odihnesc.

Altfel spus, o dadea afara, cu tot aerul regal afectat care-i era atat de caracteristic. Lainie se intreba adesea cat de mult din slabiciunea mamei sale era teatru, și cat era real. I-ar fi fost foarte greu sa spuna, dar boala era autentica.

Peste doua zile, Lainie iși gasi in sfarșit timp sa pliveasca de buruieni iarba din fața casei. Mamai ei iși luase somniferul cu o ora in urma și adormise imediat. Era o adevarata binecuvantare, sa fie afara, la soare, simțind cum caldura acestuia patrundea prin bluza subțire de bumbac și pantalonii crem. Vara se apropia de sfarșit. Lainie știa ca acele zile insorite aveau sa fie alungate curand de suflarea rece a vanturilor de iarna ce coborau dinspre Munții Stancoși.

Transpirația de pe frunte i se prelingea pe fața, dar efortul fizic o relaxa. Sapatul și smucitul, pentru a smulge buruienile indaratnice, ii cereau concentrare. In ultimele cateva zile, mintea ii lucrase din plin, framantandu-se cu necazurile financiare și, in același timp, alungand amintirile persistente cu Rad. Lainie fusese sigura ca și-l izgonise din ganduri, dar dupa exploziva intalnire din seara concertului constata ca toata nefericirea și inverșunarea revenisera.

In spatele ei se auzira niște pași apasați, foșnind prin iarba. Lainie, care statea in genunchi, se intoarse ușor, punandu-și mana streașina la ochi pentru a-l identifica pe omul ce se apropia de ea.

- Ei, Lee, ce surpriza! se ridica ea in picioare, scoțandu-și manușa de bumbac pentru a-i intinde mana.

- Nu știam ca se gasesc modele de gradinarese așa de atragatoare, zambi Lee, cu ochii sai albaștri luminandu-se la vederea expresiei mulțumite de pe fața lui Lainie.

- Nu vii in casa? il invita ea, inroșindu-se sub intensitatea privirii lui. Ma tem ca nu sunt imbracata ca sa primesc musafiri. Ma aranjez imediat.

- Arați superb. Roșeața asta din obrajii tai e deosebit de atragatoare, o intoarse Lee spre casa, varandu-i ferm mana sub propriul lui braț. Nu-mi mai puteam lua gandul de la tine, așa ca m-am gandit sa-ți fac o vizita.

- Lingușitorule! rase Lainie, privindu-i chipul puternic, pe sub parul blond-inchis.

- Nu e nici o lingușeala, replica Lee; sinceritatea din ochii lui o facu pe Lainie sa ezite puțin. De ani de zile nu mi te pot alunga din minte. Inainte, am așteptat prea mult pana sa te-anunț ce simt pentru tine. De data asta, cand te-am regasit, ma voi arunca primul, inaine sa mi-o ia altul inainte.

- Nu prea le lași fetelor timp de gandire, se opri Lainie, privindu-l uimita.

- Nici Rad MacLeod nu ți-a lasat timp, replica Lee, privind-o cum palea la fața. Și te-ai maritat cu el.

- Nu mai sunt la fel de impetuoasa ca alta data. N-am sa mai fac aceeași greșeala, iși retrase ea mana de sub brațul lui.

- Ma bucur, surase Lee, cu acel zambet calm și senin care ii dadea lui Lainie intotdeauna un sentiment de securitate. Fiindca aș vrea sa fii cat mai sigura de tine insați, inainte de a te marita cu mine.

- Ma iei prea repede! scutura ea din cap, ca pentru a se elibera din plasa ce era țesuta in jurul ei. Nu ne-am mai vazut de cinci ani. Nu ma cunoști nici pe departe, și nici eu pe tine.

- Atunci, iți propun sa facem din nou cunoștința. Vrei sa luam cina impreuna asta seara?

- Lee, mama mea e imobilizata la pat. N-o pot lasa singura. Nici nu se poate pune problema sa ma intalnesc cu cineva, ii explica Lainie, ridicand mandra barbia, in timp ce-i infruntea privirea ferma.

- Ai avea ceva impotriva daca te-aș vizita aici, acasa? Nu ma las cu una cu doua.

- Ce pot sa spun? ridica ea din umeri, mirata. Ne cunoaștem de mult. Intotdeauna te-am considerat un prieten, iar acum, dintr-o data, vrei sa schimbi situația. Ma zapacești.

- Deci, ca prieten, pot trece pe la tine uneori, seara?

- Prietenii mei sunt bineveniți intotdeauna, replica Lainie.

- Și ce-ar fi sa-i oferi acestui prieten ceva rece de baut?

La fel de rapid pe cat devenise serios, se inveselea acum din nou. O urma pe Lainie in bucatarie, netulburat, și se relaxa la masa, fara a discuta subiecte mai serioase decat situațiile diverselor lor cunoștințe comune. Lainie avea sentimentul ca discuția dinainte nici nu avusese lor. Numai ca nu era adevarat. O cuprinsese o stare de jena care-o impiedica sa se poarte normal.

Constata ca-și examina propriile sentimente. Dupa casatoria dezastruoasa cu Rad, nu știa daca mai voia sa se lege atat de strans de cineva. Dar nu incapea nici o indoiala ca Lee avea o companie placuta, fiind totodata și un om de incredere. Intreaga situație i se parea oricum lipsita de haz și iși reproșa ca era atat de preocupata. La urma urmei, inca mai era casatorita legal cu Rad.

Acum, cand Lee iși declarase intențiile, cel mai firesc lucru ar fi fost ca Lainie sa aștepte sa vada ce se intampla. Deși refuzase s-o recunoasca, se simțea singura, numai cu mama ei invalida și vizitele ocazionale ale lui Ann. Atata vreme cat iși pastra aceasta atitudine nepasatoare, ce rau era in a-l lasa s-o viziteze de vreo doua ori pe saptamana?

In seara urmatoare, Ann ii telefona, iar Lainie pomeni despre vizita lui Lee și intenția lui de a trece in acea seara de vineri. Nu incerca sa-i ceara sfatul dar era curioasa sa vada cum avea sa reacționeze prietena ei fața de noua situație. Ann o susținu din toata inima.

- Lee e exact omul de care ai nevoie, spuse ea, cu fermitate. Un om sigur de nadejde, care n-o sa te arunce de colo-colo ca pe-un yoyo legat pe ața.

- Vorbești de parc-ar fi un pantofi vechi! chicoti Lainie. Nu cred ca i-ar placea. E un barbat foarte bine, de fapt, intotdeauna a fost.

- Da, dar inspira un aer de siguranța, adica tocmai lucrul de care ai tu nevoie acum.

Spre surprinderea lui Lainie, in vocea lui Ann se simțea o hotarare extrem de puternica.

- De ce spui asta?

- Am eu o presimțire.

Auzind-o, Lainie aproape ca și-o putu imagina pe Ann ridicand din umeri.

- De fapt, te sunasem ca sa te invit maine sa iei masa cu mine. Azi a venit mama la noi și a spus ca ar vrea s-o viziteze pe mama ta, dar nu e sigura daca este cazul sau nu. Așa ca i-am propus s-o viziteze maine la amiaza.

- Mi-ar face mare placere sa vin

- Sa n-aud nici un 'dar', te rog. Mama mea a fost sora medicala, cu ani in urma. N-o sa intre in panica daca mama ta trece printr-o pasa mai proasta. Și-n plus, cu ea alaturi, nici macar n-o sa-ți simta lipsa.

- Am intr-adevar o rețeta pe care trebuie sa i-o scot de la farmacie, recunoscu Lainie, ezitant. Cred ca aș putea-o lua cu aceeași ocazie.

- Poftim, vezi? Daca dorești intr-adevar o scuza, intotdeauna se gasește una, rase Ann. Venim maine pe la unsprezece și jumatate.

- Eu iau o salata 'specialitatea casei', comanda Lainie, aruncand o privire peste menu, inainte de a-i zambi ospatarului. Cu branza Camembert alaturi. Și, mai tarziu, o cafea.

Așa cum se așteptase, Ann o invitase la unul dintre cele mai șic restaurante din oraș. Sub tavan atarnau candelabre elegante, cu un belșug de ghirlande de flori perene, ca la Craciun. Glasurile scazute ale ocupanților salonului se amestecau cu clinchetele cristalurilor și ale tacamurilor de argint. Fețele de masa albe se intindeau de-a lungul nesfarșitelor șiruri de mese, printre care scaunele erau tapițate cu catifea aurie. Lainie iși intinse șervetul peste fusta verde-oliv, descheindu-și jacheta din aceeași garnitura pentru a dezvalui bluza sidefie de dedesubt.

- Crezi ca mai discuta tot despre boala mamei tale, sau au progresat la bolile copilariei? ii zambi conspirativ Ann, dupa plearea ospatarului.

- Mama mea are multe simptome. Probabil au ajuns pe la jumatatea lor, replica Lainie, cu o lucire amuzata in ochi, pe cand lua o sorbitura din apa plina cu cuburi de gheața. Cum de Adam nu te-a inhațat sa iei pranzul cu el pe ziua de azi?

- Azi dimineața avea programata o ședința cu directorii firmei și era convins ca urma sa se prelungeasca pana dupa pauza de masa. Așa ca i-am lustruit servita și m-am asigurat ca nu-și luase niște pantaloni cu fundul lustruit, inainte de a-mi trimite tanarul director de barbat in groapa cu lei.

Imediat, personalitatea mercuriala a lui Ann trecu brusc de la chicotelile inabușite la o curiozitate intensa:

- Și-acum, mai povestește-mi despre Lee.

Lainie relata iarași vizita din ajun a lui Lee, infruntand tendințele de combinatoare a lui Ann cu multa prezența de spirit. Se parea ca, intotdeauna cand ii pierea simțul umorului, Ann aparea prompt ca sa i-l scoata iar la suprafața. Erau momente cand prietena ei refuza sa ia in serios orice situație, iar lui Lainie nu-i mai ramanea decat sa faca același lucru. Și totuși, hohotele de ras reușeau sa-i puna la punct celelalte ingrijorari. Cu Ann alaturi, acestea nu mai aveau ocazia sa iasa la lumina.

Timpul trecea cu repeziciune. Aveau impresia ca nici nu se așezasera bine la masa, cand terminara mancarea, ajungand la cafea. Ann mai facu un comentariu spiritual despre perspectivele lui Lee ca viitor iubit, smulgandu-i lui Lainie hohote de ras.

- Ma faci sa ma simt din nou ca o liceeanca, iși inlatura ea parul lung din jurul feței, cu buzele inca tresarindu-i de veselie. Ma pufnește rasul cand vorbim de ultima cucerire.

- Asta-i ideea, replica Ann bine dispusa. Privirea i se abatu peste umarul lui lui Lainie, in timp ce ochii ii scaparau dintr-o data cu o scanteiere bataioasa. La naiba, șopti ea, asta de ce-a mai trebuit sa vina și el aici?

Lainie intoarse capul, cu umorul inca sclipind in ochii caprui, ca sa vada ce anume o infuriase așa pe Ann. Și se pomeni privind drept in ochii negri ai lui Rad. Mușchii stomacului i se contractara acut, in timp ce-și inghițea hohotele de ras. Privirea lui avea o calitate electrizanta, care ii captura ochii chiar și cand vru sa se intoarca la loc. Daca nu i-ar fi vazut liniile sardonice ale feței, parca-parca ar fi crezut ca-i zarise in ochi o lucire de placere. Dar așa ceva era ridicol. Rad n-avea cum sa se bucure ca o vedea. Aproape ajunsese in dreptul mesei lor, cand Lainie ii observa și pe ceilalți oameni din grup, in frunte cu tanara roșcata din urma lui, care nu incerca sa-și ascunda ostilitatea din ochii verzi.

- Doamna MacLeod! exclama Sondra, cu o unda de sarcasm in vocea ei ragușit-senzuala. Ce surpriza, sa va revad!

- Da, nu-i așa?

Lainie abia se putea stapani sa nu se zbarleasca de gelozie ca pe vremuri, dar ii simți vibrațiile in timp ce privea cum mana lui Rad, cea pe care purta verigheta de aur cu spirale complicate daruita de ea, atingand brațul Sondrei.

- Du-te mai bine la masa noastra și spune-le lui Bob și Harry ca vin și eu imediat, ii sugera el.

Privirea complice pe care o schimbara ii strepezi lui Lainie dinții in gura. Dupa ce Sondra pleca, insoțita de ceilalți doi barbați in costume de birou, Lainie simți ochii lui Rad revenind asupra ei, ceea ce facu s-o inunde un val de caldura.

- Voiai sa-mi vorbești despre ceva anume? se stradui ea sa-și pastreze calmul, atingand cu degetul piciorul paharului cu apa, ca sa-și gaseasca o ocupație pentru mainile prea nervoase.

- Ma indoiesc ca ai dori tu sa discuți cu mine, indiferent despre ce anume.

Tonul lui ironic o sili sa ridice privirea, impotriva voinței sale.

- Dupa cinci ani, te vad acum de doua ori in aceeași saptamana.

- Ar trebui s-o notezi in calendar, i-o intoarse cu inverșunare Lainie, și sa speri ca-ți va ajunge pentru inca cinci ani.

- Ma indoiesc ca alți cinci ani ți-ar neutraliza aciditatea limbii.

Liniile aspre din jurul gurii și al nasului sau se crispara cinic.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

- Intre noi doi, au existat dintotdeauna reacții chimice.

- Ți-am spus deja ca nu vreau nimic de la tine, șuiera Lainie. Așa ca, de ce nu ma lași in pace, și gata?

Iși simțea maruntaiele stranse noduri-noduri. Nu știa cat avea sa mai suporte fara a-și dezvalui chinurile prin care trecea din cauza lui Rad. Abia daca-i putea privi costumul gri, croit impecabil, fara a-și aminti pieptul lat și bronza ascunse dedesubt, sau sa-i vada parul brunet și sa nu-și aminteasca moliciunea lui, cand il mangaiase cu degetele.

- Nota, te rog, ii facu ea semn chelnerului, cu o nervozitate abia disimulata.

- Nu te deranja din cauza mea, o ironiza Rad. Aș fi dezolat sa știu ca ți-am stricat pranzul.

- Fac pariu ca n-ai fi, interveni Ann, punandu-și pe masa șervetul impaturit, pentru a-l gratifica pe Rad din plin cu forța ochilor ei feroci.

- Oricum e timpul sa ma intorc la mama, spuse Lainie, știind prea bine ca prietena ei nu era genul care sa-și stapaneasca nervii și nedorind nici in ruptul capului o scena penibila in restaurant.

- Probabil ca doamna Simmons se simte mai bine, de vreme ce conștiincioasa ei fiica i-a parasit capataiul patului ca sa savureze o masa in oraș.

Rad nu-și ascunse sarcasmul din glas, nici sclipirea disprețuitoare a ochilor.

- Da, e mai bine, inspira adanc Lainie, ca sa nu-i raspunda pe același ton.

- Asta-i o minciuna sfruntata! se ridica Ann de pe scaun, țeapana de furie; o invrednici pe Lainie cu o scurta privire de scuza, inainte de a se intoarce spre Rad, ca o fiara. Mama ei e bolnava, foarte grav bolnava. Nu mai e nici o speranța sa-și revina vreodata. Și mi-e sila de condescendența ta fața de Lainie și prezența ei la patul de suferința al mamei sale, intr-o asemenea situație! Lainie nu-i ca tine. Nu se eschiveaza de la datorie. A renunțat la slujba și la toate celelalte ca sa vina aici și sa-i ușureze mamei sale ultimle zile. Nu-ți permit s-o insulți așa! Fara indoiala, are destule griji cu facturile spitalului, asistența medicala și toate treburile gospodarești regulate, fara sa mai apari și tu in viața ei ca sa i-o dai din nou peste cap!

- Ce induioșator, sa sari in apararea ei.

Complet neclintit de izbucnirea lui Ann, Rad iși intoarse din nou chipul sardonic spre Lainie:

- Cum reușești sa inspiri atata loialitate?

- Cred ca e un talent pe care mi l-am descoperit recent. Cu tine, nu l-am avut niciodata, nu-i așa, Rad? replica Lainie, cu o raceala calma.

- Daca ți-am fost vreodata necredincios, ceea ce n-ai de unde sa știi, s-ar putea sa se fi intamplat numai fiindca viața mea familiala era nesatisfacatoare. Vrei sa spui acum ca problema fidelitații mele e cauza pentru care ne-am desparțit? iși inațla el arogant spranceana dreapta, in timp ce o privea amuzat. Cu siguranța, dupa cinci ani, poți veni cu o explicație mai originala?

- Cinci ani, șase luni și paisprezece zile, preciza frustrata Lainie și imediat vru sa-și fi mușcat limba, cand ii auzi rasul.

- Ai ținut evidența!

Expresia triumfatoare a lui Rad era și mai enervanta.

- Oricine iși amintește intotdeauna de cat timp a scapat de sub tiranie! se rasti ea, pentru a fi rasplatita cu o incordare a falcilor:

- Ma bucur ca ai și amintiri placute despre unele lucruri.

Apoi, Rad dadu scurt din cap spre Ann, și din nou catre Lainie, spunand cu glasul incordat de furie:

- Nu va mai rețin. E clar ca abia așteptați sa plecați.

Lainie il privi cum se indeparta, cu un amestec de ușurare și tristețe. Certurile lor amarnic de dușmanoase o lasau intotdeauna fara vlaga, și nici de data asta nu se intamplase altfel. Și, la fel ca inainte, ii venea s-o ia la fuga dupa umerii lui lați care se indepartau, sa-i atinga brațul și sa-l opreasca, pentru a-i cere iertare cu ochii și buzele și a simți din nou arsura mangaierilor lui. Dar vremea cand putuse sa faca așa ceva apusese de mult. Prin urmare, se ridica de pe scaun, alaturandu-i-se lui Ann.

- Ei, poftim, praful s-a ales de masa noastra relaxanta, ofta prietena ei. Nici n-ai sa vrei sa mai ieși cu mine in lume, daca asta apare incontinuu, ca o buruiana.

- Nici una din noi n-avea cum sa știe ca urma sa vina aici, iși ascunse Lainie valul de dor pe care-l simțea. Și-n plus, am fugit de el destul de mult timp și sunt prea obosita ca sa mai continui.

- Inca il mai iubești?

Vocea inceata a lui Ann era plina de compasiune.

Lainie inspira adanc, pregatindu-se sa nege, dar cand intalni privirea deschisa a prietenei sale ofta:

- Nu sunt sigura. De nimic nu mai sunt sigura.

- Rad e un om greu de uitat, murmura Ann, privind pe urmele lui.

In tacere, Lainie ii dadu dreptte, rugandu-se fierbinte ca, intr-o buna zi, sa-l poata uita, și pe el, și emoțiile pe care i le starnise candva.

A doua zi, știind ca seara urma sa vina Lee, Lainie se ocupa de casa, facand curațenie in toate ungherele. Incerca sa se convinga ca era datorita lui Lee, nu din dorința de a-și umple timpul cu munca, in locul gandurilor la Rad MacLeod. Din pacate, mama ei era excesiv de agitata, sunand incontinuu din clopoțelul de argint de pe noptiera, astfel incat ii era aproape imposibil sa progreseze cu dereticatul. Lainie nici nu mai știa de cate ori lasase jos carpa de praf sau inchisese aspiratorul, ca sa urce scara in goana. Se facuse deja jumatatea dupa-amiezei, iar ea inca nu terminase la parter. In ritmul asta, iși spuse cu amaracune, avea mare noroc daca apuca sa faca un duș și sa se schimbe inainte de sosirea lui Lee.

Clopoțelul zornai poruncitor. Ajunsese la jumatatea scarii, cand iși dadu seama ca suna telefonul, nu mama ei. Cu un oftat scarbit, se intoarse și intra grabita in cabinet.

- Casa Simmons, raspunse ea.

- Cu doamna MacLeod, va rog, ceru un glas barbatesc.

- La telefon.

O strabatu un fior de teama, cand incerca sa identifice glasul, fara a reuși.

- Doamna MacLeod, sunt Greg Thomas, avocatul care il reprezinta pe soțul dumneavoastra.

Lainie inspira adanc. Inaintase Rad acțiunea de divorț? Ideea o umplea de groaza.

- Domnul MacLeod ar dori sa ma intalnesc cu dumneavoastra, ca sa discutam despre anumite schimbari pe care vrea sa le faca.

- Ce fel de schimbari, domnule Thomas? intreba incet Lainie.

Receptorul negru al telefonului din mana ei parea greu ca plumbul. Ii era dificil sa-l țina la ureche.

- In legatura cu pensia alimentara pe care o primiți de la soțul dumneavoastra in fiecare luna.

Lainie avu o senzație de greața la stomac. Știa ca fusese de o grosolanie de neiertat cu Rad, aruncandu-i toate acele cuvinte ostile și veninoase. Dar nici un moment nu visase ca avea sa-l infurie atat de tare incat sa retraga mica suma pe care i-o trimitea lunar. Acel cec era neinsemnat in sine, dar adaugat la pensia mamei sale, le ajuta sa aiba din ce trai.

- Mama mea e grav bolnava in momentul de fața. Mi-e aproape imposibil sa ies din casa.

Vocea ii tremura, in pofida incercarilor de a parea calma și controlata.

- Da, domnul MacLeod mi-a explicat. Cred ca tocmai boala mamei dumneavoastra l-a determinat sa va mareasca alocația.

In glasul avocatului se simțea o nota condescendenta.

- Sa mi-o mareasca? repeta Lainie, cu voce slaba.

- Da, soțul dumneavoastra știe ca situația financiara vi s-a inrautațit dupa desparțire și, desigur, va e dificil sa va satisfaceți toate necesitațile, acum cand sunteți nevoita sa va ingrijiți și mama. Cred ca e un gest foarte marinimos din partea lui.

Și Greg Thomas pomeni o suma cu atat mai mare decat mizilicul pe care-l primea, incat Lainie ramase naucita. Se așteptase la contrariul, pregatindu-se sa lupte pentru puținul pe care il primea. Intre timp, avocatul continua sa vorbeasca. Fu nevoit sa se concentreze asupra cuvintelor lui.

- boala, veți avea de platit facturile medicului și alte spitalului, precum și alte cheltuieli, cum ar fi medicamentele. Fara indoiala, toate acestea se acumulaza. Domnul MacLeod a propus ca marirea sa fie retroactiva, ceea ce v-ar asigura o suma foarte comoda pentru a va ocupa de unele dintre cele mai mari datorii.

- De ce face asta?

- V-am explicat, doamna MacLeod, raspunse rabdator Greg Thomas. A aflat despre boala mamei dumneavoastra și iși da seama la ce efort va supune resursele. Cel puțin, alt motiv nu a menționat. E un gest de caritate din partea lui. Și-acum, daca am putea stabili o data cand sa veniți la biroul meu, am cateva hartii pe care sa le semnați.

- Caritate, repeta Lainie cuvantul, cu amaraciune. E imposibil.

Vocea ei rasuna puternic in receptor, energiata de mandria ranita.

- Dar, doamna MacLeod, nu ma indoiesc ca ați dori ca aceasta marire sa fie pusa in aplicare cat de curand posibil.

- Aranjamentul nostru anterior era cat se poate de adecvat, replica ea. Acest brusc acces de conștiința din partea soțului meu ar fi foarte induioșator, daca nu era așa de nesuferit de arogant.

- Doamna MacLeod!

Descumpanirea limpede din glasul avocatului o umplea de o satisfacție amuzata.

- M-am descurcat cinci ani de zile fara mila - sau caritatea lui, daca așa preferați s-o numiți. Iar daca dificultațile mele financiare il umilesc prea mult, atunci poate ar fi mai bine sa accepte divorțul, degrevandu-se astfel de orice sentiment debusolat de responsabilitate la adresa mea, continua ea, avand grija sa-și agrementeze cuvintele cu cat mai mult sarcasm. Transmiteți-i acest mesaj domnului MacLeod.

Puse in furca receptorul, cu gestul categoric al cuiva care-și taie propria beregata. Dumnezeu ii era martor cata nevoie de bani avea.

Capitolul 3

- Cine-a fost la telefon, azi dupa-amiaza, se interesa mama ei, cand Lainie intra in camera, aducand tava cu cina.

- Dupa-amiaza? repeta ea, ca sa traga de timp. A, cineva care oferea abonamente la reviste.

- Ești sigura? clipira rugator spre ea ochii albaștri ai doamnei Simmons. Nu cumva a fost vreun creditor, și incerci sa ma menajezi?

- Of, mama, in nici un caz, zambi larg Lainie; un moment, se temuse ca mama ei, cu instinctele ei atotștiutoare, intuise natura convorbirii. Om fi noi intr-o situație cam dificila cu banii, dar fii sigura ca n-am ajuns in halul in care sa ne sune creditorii la toate orele din zi și din noapte, sau sa-și faca tabara in fața casei noastre.

- Cum poți fi așa de indiferenta? intreba doamna Simmons, framantand agitata patura.

- Fiindca ești tu așa de melodramatica.

Lainie o tachina cu o veselie deliberata, descoperind ca era singura cale de a evita sesiunile lacrimogene in care mama ei deplangea ore intregi soarta care le rapise stilul de viața din trecut.

- Ți-am adus un borș delicios și o salata. Nu-ți mai bate capul cu plațile și mananca.

Desfacu un șervet de panza irlandeza și il puse pe genunchii mamei sale, inainte de a-i adauga inca o perna la spate.

- Nu prea am pofta de mancare. Azi mi s-au inrautațit mult durerile, gemu nervoasa doamna Simmons.

- Mananca atat cat poți, o liniști Lainie. Eu trebuie sa fac un duș și sa ma schimb, dar ma intorc repede sa vad cum te-ai descurcat.

- Vine cineva la noi?

- Lee Walters va trece pentru scurt timp, asta seara.

- Nu ne prea putem permite sa primim musafiri, așa-i?

- Incetezi odata sa-ți mai faci griji cu banii? inalța semnificativ Lainie din sprancene, inainte de a se apleca sa-i depuna un sarut ușor pe obraz. Am o rețeta foarte ieftina pentru o gustare ușoara.

- Lee Walters, medita incet mama ei, schimbandu-și deja direcția gandurilor. Asta nu-i fiul lui Damian Walters?

- Ba da.

- Blond cu ochi albaștri. Acum mi-l amintesc. Mereu mi s-a parut ca ținea la tine, ii zambi nostalgic doamna Simmons fiicei sale. Dar niciodata nu l-am incurajat sa se apropie. Tatal lui e destul de bogat, insa are idei din-alea ciudate cum ca e mai bine sa-și lase copiii sa se descurce singuri. Cred ca fiul lui chiar lucreaza in firma imobiliara a familiei, comis voiajor, nu?

- Zau ca nu știu, mama.

- Te-ai fi așteptat sa-i dea macar un post administrativ. Țin minte cand mi-a spus doamna Walters ca nu le dau copiilor lor altceva decat o mica alocație și o mașina, dupa care trebuie sa traiasca din ce muncesc. Pai, nici macar un cont in banca nu le-au facut! Nu m-aș mira daca Damian Walters și-ar lasa averea moștenire vreunei fundații de binefacere, dupa moarte.

Iși rezema capul pe perna, ca și cum scurta ieșire indignata ar fi epuizat-o.

- Motiv pentru care nici n-am prea vrut sa te incurci cu fiul lui, deși au o familie atat de prestigioasa. Dar, avand in vedere actuala noastra situație, nici nu mai prea conteaza. Sunt aproape recunoscatoare ca trece pe la tine baiatul asta. Imi da senzația ca n-am fost proscriși din societate.

- Ma bucur ca nu te deranjeaza, ii stranse Lainie mana. Acum, e timpul sa ma pregatesc. Imi mai poți face o favoare, mancand totul pana ma schimb.

- Iți promit.

Lainie ii sufla o bezea plapandei femei, in timp ce ieșea pe ușa, spre dormitorul ei alaturat. Banii! iși spuse ea, furioasa. De ce trebuia musai ca toate conversațiile sa se intoarca la problema banilor? Sau era numai ea hipersensibila, din cauza telefonului de dupa-amiaza, care ar fi putut rezolva atatea probleme daca nu și-ar fi lasat mandria incapațanata sa intervina? Potrivi apa, inaine de a deschide dușul din baia cu ornamentații negre și aurii. In cateva momente, se dezbraca și intra sub torentul cu stropi ca acele, intorcand robinetul la maximum, ca s-o ințepe din plin, cu speranța ca avea sa-i alunge deprimarea rebela care o stapanea.

Dupa se opri apa, Lainie ieși din boxa dușului și se infașura cu prosopul mare alb, flaușat, luand in picioare niște paslari albi. Simțindu-se mai inviorata, cu pielea usturand-o dupa bombardamentul stropilor de apa, Lainie trecu in fața oglinzii. Iși dadu la o parte din fața o șuvița de par rebela, prinzandu-și-o la loc sub agrafa uriașa din creștet, inainte de a lua borcanul cu crema umectanta pentru fața.

Auzi soneria de la parter și se uita scurt la ceasul de aur pus pe masa de toaleta. Era prea devreme ca sa fi venit Lee - doar daca nu cumva se grabise. Nervoasa, iși lua capotul cu pantaloni, a carui culoare verde inspicata ii accentua albeața tenului. Tocmai incepea sa-și desfaca parul, cand soneria rasuna din nou.

Numai daca i-ar mai fi acordat un sfert de ora inainte de a sosi, iși spuse ea fara rost, in timp ce ieșea din camera, coborand grabita scara. Forma deja in minte cuvintele de scuza, cand deschise ușa din fața.

Ramase cu gura cascata, incapabila sa scoata o vorba, cand dadu cu ochii de chipul ca granitul al lui Rad. Flacara provocatoare inconfundabila din ochii lui o facu sa se dea la o parte, lasandu-l sa intre in casa.

- Observ ca nu ești surprinsa sa ma vezi, spuse el taraganat, plimbandu-și ochii este materialul subțire al capotului, cu un amuzament sarcastic. Greg Thomas mi-a transmis mesajul tau.

Lainie ridica mana sa-și stranga mai tare capotul la pept, știind prea bine ca materialul i se lipea de pielea inca umeda, accetuandu-i și mai mult formele trupului. Se intoarse, parca cedand dorinței de a fugi din fața lui, inainte de a se rasuci iarași spre el. Arunca o privire ezitanta in susul scarii, spre ușa mamei sale.

- Daca mi-ai primit mesajul, nu ințeleg ce cauți aici, iși pastra ea vocea scazuta, nedorind ca doamna Simmons sa le auda glasurile, recunoscandu-l pe al lui Rad. Credeam ca am vorbit foarte clar. Nu mai avem nimic de discutat.

- Aici greșești.

Din declarația lui raspicata se simțea cu cate eforturi iși stapanea nervii.

Lainie inghiți in sec, convulsiv, in timp ce ochii ii treceau cu nervozitate peste costumul lui albastru croit impecabil și camașa alba lucitoare ce contrasta accentuat cu bronzul auriu al pielii. Rad inca o mai putea face sa se simta vulnerabila și stanjenita. Emana acel aer de autoritate care intotdeauna ii zadarnicise toate argumentele.

- Atunci, spune ce ai de spus și pleaca.

Dar cuvintele ii erau inecate, tradand capacitatea lui Rad de a o tulbura.

- Aici? ridica Rad sprancenele, intrebator-ironic. N-ar fi mai bine sa mergem in living room, de unde glasurile nu ni s-ar auzi atat de ușor pana sus?

- In living nu, se repezi Lainie, ar ar fi mai bine in cabinet.

- Prefer in living, trecu Rad pe langa ea, inainte ca Lainie sa gaseasca o scuza ca sa-l impiedice.

Oprindu-se langa ușa, il privi cum studia camera. La prima vedere, era un interior victorian elegant, cu fotolii tapițate trandafiriu, ornamental, și canapea din aceeași garnitura, dar ochii lui ageri observara imediat pe pereți petele dreptunghiulare unde zugraveala era mai deschisa decat in jur. Lainie ridica barbia, cu o mandrie sfidatoare, in timp ce Rad se intorcea spre ea.

- Parca-mi amintesc ca pe peretele de-acolo erau niște tablouri impresioniste.

Pentru oricine altcinva, comentariul lui Rad ar fi vadit doar o curiozitate oarecare, dar Lainie il cunoștea mai bine.

- Le-am schimbat locul.

- Și sculptura lui Robbins de pe consola?

- Am pus-o la pastrare. ne plictisisem de ea.

- Ințeleg, se arcuira batjocoritor colțurile gurii lui. Te-ai plicitis și de vaza aia cu care se mandrea atat de mult mama ta, cea primita in dar de la soțul ei?

Apoi, cu un zambet infumurat, comenta:

- Presupun ca s-a spart.

- Da, replica taios Lainie.

- Ar fi interesant sa facem un inventar, ca sa vedem cate obiecte valoroase și-au schimbat locurile, au fost puse la pasrare ori s-au spart.

Pleoapele lui coborara alene, pentru a ascunde scanteile din priviri, in timp ce o studia insuportabil de patrunzator.

- Cred ca mai intai ai vandut bijuteriile, nu?

Lainie se inroși in obraji, intorcandu-se dinspre el, cu brațele stranse in jurul trupului.

- Da, șuiera ea, pe ele le-am vandut mai intai.

- Știi cat de mult datorezi? Ai idee cat de indatorata ești? se apropie Rad, cu chipul plin de o furie rece.

Incerca sa-i expedieze intrebarea cu o ridicare din umeri, dar n-o lasa. Așa ca inșira toți creditorii, și sumele pe care le datora, cu o corectitudine inspaimantatoare. Cand intoarse iarași capul spre el, ochii o usurau de lacrimi, stralucind anormal.

- Ți-a facut placere sa auzi cate datorii avem? nu intarzie ea sa-și arate enerarea, deși barbia ii tremura de umilința. Te-ai simțit superior descoperind cum am saracit?

- Lua-te-ar dracu', Lainie! ridica Rad vocea, pentru a fi pe masura ei. Incerc sa-ți ușurez situația!

- Cum? il privi ea, sarcastica. Varandu-ne pe gat pomeni pe care nu ți le-a cerut nimeni? Injosindu-ne și mai mult?

- Și ce-ai vrea sa fac? o privi el incruntat, cu riduri de exasperare brazdandu-i chipul. Sa aștept pana ajungi falita? Pana cand tu și mama ta veți fi aruncate in strada? Vrei sa va tratez ca pe niște straine de doi bani, complet neclintit de nenorocirea voastra?

- Vai, ce nobil ești! scuipa Lainie. Te amuza sa devii binefacatorul nostru? Și cum va trebui sa ma achit fața de tine?

- Nicicum! Nu aștept nici o compensație din partea ta, scrașni Rad, printre dinții incleștați. Ai nevoie de bani, iar eu sunt pregatit sa ți-i dau. Nimic mai simplu și mai puțin complicat!

- Cu tine, nimic nu e simplu și necomplicat, stranse Lainie pumnii pe langa trup. Nu neg ca avem nevoie de bani, dar de la tine n-am sa primesc nici un cent. Auzi ce-ți spun?! N-am nevoie de banii tai!

- Vrei sa stau cu mainile-n san, sa te vad umilita și facuta de ras in fața tuturor prietenilor, sa ma uit cum iți pierzi toata mandria și respectul de tine insați, asta vrei? o studie el cu dispreț.

- Ce, ți-e frica sa nu dau vina pe tine? il provoca Lainie. Crezi c-au sa te condamne ca n-ai intervenit ca sa ma ajuți? Ei bine, nu-ți face griji. Voi avea grija sa le vorbesc tuturor despre generozitatea ta.

- Nemernica smintita! o apuca Rad de umeri, zgalțaind-o din rasputeri, ceea ce-i facu lacrimile agațate precar pe gene sa se rostogoleasca pe obraji. Crezi ca-mi pasa de ce vorbește lumea? Ma doar-n cot. Pentru tine imi fac griji.

Agrafa care-i ținea parul strans in creștet se desprinse, lasandu-i buclele inchise sa se revrse ca o cascada abundenta in jurul feței. Zgalțaitul se opri, dar umerii ii ramasera in stransoarea lui, pe cand mainile i se rezemau de musculatura dura a pieptului sau. In aerul dintre ei se infiltra nemișcarea, in timp ce Rad ii observa lacrimile șiroind pe obraji. Buzele lui Lainie se intredeschisesera sa protesteze, dar ii era imposibil sa vorbeasca. Asprimea privirii lui o reducea la tacere, in timp ce pe dinauntru toate simțurile ii vibrau din cauza apropierii lui.

- De ce, Lainie? intreba Rad, cu glas ragușit. Mi-ai luat numele. M-ai primit in patul tau. De ce nu poți primi și banii mei?

- Rad, te rog, da-mi drumul, șopti ea, privindu-l rugatoare cu ochiisai migdalați.

Ii vazu fruntea inseninandu-se, iar expresia intrebatoare din ochi deveni sarcastica. Speriata, inima ei o lua la galop. Dupa o ușoara mișcare negativa a capului, Rad o trase brusc spre el. O apuca de ceafa dureros de strans, in timp ce-și cobora cealalta mana pe spatele ei, lipindu-i cu forța trupul de al lui. Lainie se zbatu zadarnic, reușind doar sa-l faca sa rada.

- Ma dorești, o ironiza Rad. Ți se citește in ochi. Intotdeauna a fost așa, intre noi. Ne certam la fel de violent cum faceam și dragoste.

- Nu-i adevarat! murmura ea sufocata, chiar in timp ce pulsul ii tresarea in așteptarea sarutarii.

Rad n-o dezamagi. Gura lui se cobori peste a ei cu o cruzime autoritara, agresand-o, poruncitoare, posesiva, pana ce ii smulse in sfarșit raspunsul dorit. Cand mainile sale o indepartara ferm, fu necesara doar o privire spre lucirea satisfacuta din ochii lui, pentru ca Lainie sa-și aplece capul, umilita, cu inima franta de durere ca nu fusese destul de tare ca sa-i reziste.

- N-ai mai avut pe nimeni de-atunci incoace, așa-i?

Intrebarea retorica a lui Rad o facu sa ridice barbia, privindu-l acuzator cu ochi ce luceau de durere și rușine.

Nu avea nici o replica pregatita, iar in minte nu-i veni nici o minciuna. Dar o scuti de raspuns clopoțelul mamei sale. Rad nu facu nici un efort s-o țina pe loc, in timp ce Lainie se indeparta, cu picioare tremurande. Totuși, ii auzi pașii ușori in urma ei, pe cand ieșea in hol, urcand apoi treptele. La jumatatea scarii, se opri un moment sa intoarca privirea spre el. Ochii lui intunecoși și enigmatici o fixau in tacere, iar Lainie urca in fuga pana sus.

- Vrei ceva, mama? lasa ea ușa deschisa, intrand in dormitor.

- Cine-a sunat la ușa, baiatul lui Walters? Ma gandeam ca poate vrea sa stea de vorba cu mine. Lainie, nu ești imbracata! se auzi vocea ei, cu o limpezime surprinzatoare.

- Ma imbrac imediat, zambi cu dificultate Lainie, luand tava cu farfurii de pe pat. Lee inca n-a venit, dar cand va sosi, am sa-l trimit la tine pentru cateva minute.

Nedorind sa mai prelungeasca discuția, porni grabita spre ușa.

- Atunci, cine-a fost?

Lainie se opri in ușa, pentru a privi in jos spre capatul scarii, unde Rad statea nepasator, studiindu-și țigara din mana, dar auzind fiecare cuvant.

- Doar un comis voiajor, raspunse ea pe un ton aspru. Mi-e cam greu sa scap de el.

- Pai, spune-i ca n-ai nevoie de nimic.

- Așa voi face.

Și inchise ușa in urma ei.

Cobori incet scara, evitand cu deliberare sa priveasca licarul adanc din ochii lui Rad. Aunsa la parter, trecu pe langa el, cotind spre bucatarie. Acolo, puse tava pe bufet și incepu sa mute vasele in chiuveta, infruntandu-și imboldul de a i le arunca lui in cap. Rad nu facu decat sa se rezeme nonșalant de pufet, la cațiva pași distanța.

- Deci, Lee Walters mai da tarcoale pe-aici?

In glasul lui batjocoritor se simțea un taiș ascuțit ca briciul, facand-o pe Lainie sa ridice privirea. Indiferența inghețata din privirea lui ii amintea de un crotal incolacit.

- Nu 'da tarcoale', replica ea, nervoasa. Acum l-am revazut prima oara, dupa ani de zile. Deși nu vad cu ce te privește.

- Legal, inca mai ești soția mea.

- La dorința cui? se rasuci Lainie in loc, furioasa. Nu a mea, poți fi sigur. Poate m-am saturat de toate amenințarile tale cu false acuzații de adulter la adresa mea, daca incercam sa intentez acțiune de divorț. Poate m-am hotarat sa le adeveresc.

O strapunse un junghi rece de teama, cand il vazu pe Rad pornind spre ea, incordat ca un arc, cu ochii sclipindu-i de furie. Se opri la cațiva pași. Lainie ii vazu mușchii mișcandu-se cand iși incleșta falcile, reușind sa-și controleze mania.

- Iți pierzi vremea cu amenințarile, Lainie. Nu eu aș fi cel care sa sufere consecințele unei asemenea fapte, replica el, cu un dispreț inghețat.

Descoperise de mult adevarul amarnic al acestei declarații. Ea ar fi fost injosita, nu el. Zadarnicia completa a situației o copleșea.

- De ce nu pleci, Rad? Nu mai avem ce sa ne spunem.

Dintr-o data, se simțea franta de oboseala. Ii era greu pana și sa vorbeasca.

- Ți-am refuzat oferta. Deși, probabil, sunt ridicol de nobila, macar o urma de mandrie lasa-ma sa-mi mai pastrez.

- N-ai decat sa-ți pastrezi mandria, tresari nervos un mușchi, langa gura lui. Nu știu cat timp iți va asigura mancarea, sau ingrijirile de care are nevoie mama ta. Oferta nu ramane in picioare. Daca pe viitor voi prefera sa mai vin cu o propunere similara, poți fi sigura ca va fi in alte condiți.

Privirea ii cutreiera ochii ei inlacrimați și expresia beligeranta, cu o indiferența analitica.

- Nu-ți cer sa ma conduci la ușa. Gasesc și singur drumul.

Capitolul 4

Scoțand din cuptor chiftelele savuroase preparate din șunca ramasa, Lainie le puse pe un platou cu incalzitor electric. Sosul de tomate branza și ceapa era incalzit deja și-și raspandea aroma ispititoare din blidul de ceramia. Puse sosiera pe platou și duse totul in living, unde cubulețele de pane crocanta așeptau langa farfurii și furulițe. Revenind la bucatarie, iși dezlega șorțul care-i protejase costumul crem cu pantaloni și-și potrivi cordonul multicolor in jurul mijlocului.

Tocmai ieșise din bucatarie, aducand platoul cu chiftele condimentae delicat, cand se auzi soneria. De data asta trebuia sa fie Lee, afirma Lainie in sinea ei. N-ar mai fi rezistat inca unei vizite a lui Rad. Noroc ca nu avea de ce sa-și faca griji: cand deschise ușa, vazu chipul zambitor al lui Lee Walters.

- Credeam ca eu ar trebui sa fiu cel care aduce cadourile, glumi el, mirosind cu admirație aroma inmiresmata pe care o emana platoul din mana ei.

- Am pregatit o gustare, explica fara rost Lainie, tocmai duceam chiftelele astea in living, cand ai sunat la ușa.

- Crezi ca vinul rosé merge? intreba Lee, arcuind cu umor sprancenele, in timp ce scotea de la spate sticla de vin.

- Mama mea spunea intotdeauna ca niciodata nu greșești cand aduci vin rosé. Du-l in living, pana merg eu dupa pahare, rase Lainie și ii dadu platoul. Poftim, ia-l și pe asta.

Lee il accepta indatoritor. Converația marunta ii relaxa lui Lainie nervii, inca intinși la limita dupa vizita lui Rad. Deși nimic n-ar fi ajutat-o sa uite ca venise. Parca ar fi cerut luna de pe cer. In timp ce lua paharele de vin din dulapul bucatariei, se simți ușurata ca in seara aceea urma sa-i țina de urat Lee. Dezvaluirea ca, in ceea ce-l privea pe Rad, emoțiile ei continuau sa fie vii și vitale, avea un efect traumatizant. Era inspaimantator sa descopere ca Rad inca mai putea s-o faca sa reacționeze atat de lasciv. Lainie ezita sa insiste asupra motivelor acestui lucru. Nu voia sa faca fața ideii ca era posibil sa-l mai iubeasca.

Din acest motiv se și lasase atrasa de frivolitatea vesela a lui Lee. Cand reveni in living room, il gasi gustand deja savuroasele chiftele, stropite din greu cu sos. Avea pe chip o expresie atat de fermecaor de vinovata, ca un baiețel surprins in timp de verifica glazura de pe un tort, incat o facea sa se simta tanara și lipsita de griji.

- M-ai prins cu mața-n sac! intinse Lee mana dupa pahare și tirbușon.

- O iau ca pe un compliment, in sensul ca nu te-ai putut abține in fața artei mele culinare, rase Lainie, privindu-l cum destupa abil sticla de vin.

- Foarte adevarat.

Lee turna doua porții egale de vin roșu slab in paharele cu picior, intinzandu-i unul lui Lainie. Apoi, il ridica pe al sau intr-un toast.

- Pentru cat mai multe gustari delicioase, mult mai multe sticle de vin și chiar mai multe seri cu tine.

Ii era greu sa-i infrunte privirea ochilor albaștri la fel de scaparatori ca vinul roșu pal. Lainie ridica și ea paharul, primind urarea, conștienta ca Lee o facuse sincer dar fara a ști cat de mult dorea ea sa se adevereasca. Lee paru sa simta acest lucru și, cu puterea lui de ințelegere pe care Lainie i-o admira atat de mult, schimba imediat tonul cam prea serios. In cateva minute, atacau amandoi macarea ușoiara, inmuind in sos cuburile crocante de paine.

Mai tarziu, satui, se relaxara impreuna pe canapea, Lee batandu-se pe burta cu satifacție. Scoase din buzunarul sacoului o tabachera de argint. Deschizand-o, i-o oferi lui Lainie.

- Nu, mulțumesc, refuza Lainie. Nu fumez.

Lee privi cu subințeles spre gheridonul cu intarsii de marmura din apropiere, unde intr-o scrumiera de cristal se vedeau doua mucuri de țigara. Fara voie, Lainie ii urmari direcția ochilor, pentru a pali ușor cand vazu obiectul privirii lui intrebatoare. Dandu-și seama ca Lainie ii observase motivul nedumeririi, Lee se simți dator sa explice, pe un ton glumeț:

- Ma gandeam ca poate ai deprins naravul asta nesuferit.

Expreia lui spunea clar ca nu era nevoie sa-i spuna cine trecuse pe la ea.

Aranjandu-și eventualele șuvițe de par care putusera scapa din pieptanatura Gibson Girl, Lainie facu un efort sa-și controleze tebnsiunea crescanda. Parea o prostie sa ascunda vizita lui Rad. Și totuși, la fel de inutil ar fi fost și sa i-o dezvaluie lui Lee. Cinci ani incercase sa-l alunge pe Rad din gandurile și din viața ei. Nu reușise. Poate ca cel mai bine era sa trateze subiectul cu nepasare.

- Cred ca Rad le-a lasat, iși facu ea de lucru cu stransul furfuriilor și al furculițelor, simțind privirea lui Lee ațintita asupra ei și inca nefiind pregatita sa i-o infrunte. A trecut azi pe-aici.

Incerca sa vorbeasca pe un ton firesc, dar Lee, care fusese la concert, știa el ce știa. Mana i se intinse spre a ei, incurajatoare. Ii vazu pe chip efortul de a incerca sa-și exprime sentimentele. Lainie ii zambi liniștitor, pentru a-i da de ințeles ca scapase din confruntare aproape nevatamata.

- Cred ca e mai bine sa schimba subiectul, expira incet Lee. Sunt convins ca ar fi de prost gust din partea mea sa-mi exprim antipatia fața de omul cu care ai fost maritata candva. Deci, ce spui? Ce-ar fi sa te ajut la vase?

- Nu e nevoie. Planuiam sa le pun in chiuveta, unde sa le las pana dimineața.

- Nu e cel mai romantic mod de a ne petrece seara, recunoscu Lee, ridicandu-se de pe canapea, cu mana intinsa spre Lainie. Dar putem pune puțina muzica in timp ce spalam vasele, ca sa mai inveselim atmosfera.

Lainie ezita, inainte de a se lasa in voia zambetului sau cuceritor.

- Alege tu un disc, pana dau eu o fuga sus sa vad ce face mama.

Numele lui Rad nu mai fu menționat in tot timpul serii. Lee, care iși impusese sa fie amuzant, reuși s-o faca pe Lainie sa rada in hohote. Trecuse atata timp de cand nu mai rasese așa, incat la sfarșitul serii ii paru rau. N-o facuse deloc sa se simta stanjenita, acceptand fara o vorba nevoia de a se duce sa vada de mama ei, in cateva randuri pe parcursul serii, dar fara a aduce forma despre starea doamnei Simmons și fara a-i cere sa-i povesteasca detalii despre boala. Astfel, daca la desparțire Lainie paru sa-l sarute peste masura de cald și sa zaboveasca in brațele lui, o facu din recunoștința. Abia mai tarziu, ramasa singura in camera ei, se intreba daca recunoștința se putea transforma in dragoste.

Orele de lumina a soarelui se impuținau, iar vantul sufla dinspre nord-vest și dinspre Munții Stancoși. Vara se apropia de sfarșit. Plopii-tremuratori deveneau aurii, atat de asemanatori cu metalul prețios care se extragea din munți. Mama Natura iși satisfacea ultimele capricii, pictand peisajul cu pete impraștiate de stacojiu, galben auriu și ruginiu oranj, inainte de a-i ceda locul Babei Iarna. Zilele deveneau racoroase, iar aerul inviorator de la altitudinile montane incepea sa inroșeasca sanatos nasurile și obrajii.

Era vremea recoltei, a pregatirilor pentru iarna. Lemnele taiate, care zacusera in uitare cat fusese vara de lunga, erau aduse dintr-o data in case, pentru a fi folosite drept combustibil al focurilor jucaușe și vesele. Copiii incepeau sa viseze la fantome, vrajitoare și spiriduși. Dovlecii se transformau in felinare, iar merele roșii și lucioase erau acoperite cu caramel și infipte in bețe.

Hainele de bumbac și fibre sintetice erau puse la pastrare, iar pulloverele, tweed-urile și laneturile erau scuturate de naftalina cu care dormisera in timpul anotimpului cald. Partidele de tenis și inot erau inlocuite cu discuții despre fotbal, vanatoare și perspectivele zapezii. Zapezile veșnice de pe culmile Stancoșilor se imbogațisera deja cu un strat nou. Iarna insași se afla doar la o suflare distanța.

Pentru Lainie, toamna nu fusese o perioada de sarbatoriri vesele. Nu avea timp sa se bucure in așteptarea lunilor reci care urmau. Existasera ore insuflețite de prezența lui Lee sau a lui Ann, dar in majoritate grijile ei crescusera. Atat de treptat, incat la inceput nici chiar ea insași nu observase, dar starea mamei sale se inrautațise. Vizitele medicului devenisera mai frecvente, iar chipul acestuia se alungise. Se incercasera noi tratamente, fara nici un rezultat. Lainie incepea sa simta ca singurele care progresau erau datoriile. Nu mai putea face nicicum ca venitul lunar sa corespunda cu cheltuielile lunare. Oferta lui Rad ii tot revenea in minte, iar mandria ei ii inchidea mereu ușa in fața. Deși se așteptase s-o mai caute, Rad n-o facuse. Incerca sa se bucure, insa nu reușea.

Pașii de pe scara ii inrerupsera meditația. Cand ajunse la ușa bucatariei, vazu in hol silueta trupeșa a doctorului Henderson. Zambea amar, cu ochii plini de compasiune. Ii puse mana pe umar, cu un gest parintesc, intorcand-o pe Lainie inapoi spre bucatarie.

- Fa-mi o cafea, te rog, Lainie, cu cat mai mult zahar.

Doctorul iși instala faptura masiva pe un scaun, la masa, in timp ce Lainie ii indeplinea rugaintea.

Iși umplu și ea ceașca de ceramica și le aduse pe amandoua la masa. Il cunoștea pe doctorul Henderson dinainte de imbolnavirea mamei sale, de pe vremea cand tatal ei traia, așa ca știu mai mult din intuiție ca vestea pe care avea sa i-o dea era neplacuta. Ii privi lingurița facand mai multe drumuri pana la zaharnița, in timp ce cafeaua se transforma intr-un fel de sirop.

- Tare și dulce, zambi el, sorbind din cafea, dupa care plescai din buze cu satisfacție; apoi, o privi pe Lainie, ingandurat. La fel ca tine, micuța Lainie, dar desigur, tu nu mai ești aat de mica. Vorba bunicii mele: 'Prea repede ajungem batrani și prea incet deștepți.' Dar, deviez, ofta el. Starea mamei tale s-a degradat rapid, in ultimele doua luni. Nu ai decat doua variante. Probabil ca amandoua vor cere spitalizarea, sau cel puțin asistența medicala la domiciliu, douazeci și patru de ore din douazeci și patru.

- Și care ar fi cele doua variante? se interesa Lainie, cuprinzand strans in maini cașca, de a carei caldura avea nevoie pentru a-i alunga fiorii neașteptați.

- Știi de multa vreme ca boala ei e incurabila. Ai fost prea mult timp fiica de medic, ca sa ne mai ascundem dupa deget. Mama ta e la un pas de faza finala, o privi drept in ochi doctorul Henderson. Exista o șansa, doar o șansa, nu-ți fie cu suparare, ca daca e internata, sa se incerce vreun tratament nou care i-ar mai putea prelungi viața cu cateva luni, poate reducandu-i parțial și durerile de care sufera.

- Și cealalta varianta? insista Lainie.

- Cealalta varianta ar fi sa lasam boala sa-și urmeze cursul. Durerile vor crește, astfel incat sedativele nu i le vor mai alunga. Iar rezultatul va ramane același. O sa moara.

Cuvintele lui atat de directe o facura pe Lainie sa-și plece capul in piept, ascunzandu-și privirea. Era un joc crud de-a dilema lui Hobson. Indiferent ce ușa alegea, avea sa se deschida spre un hau cascat.

- N-aș suporta sa vad fața mamei mele schimonosindu-se chinuita de durere, murmura Lainie. Nu știu de unde voi lua banii ca sa platesc, dar vreau sa urmeze tratamentul asta noi.

Mainile medicului le acoperira pe ale lui Lainie.

- Aș vrea sa nu fii atat de singura, ofta el, strangandu-i mainile, inainte de a se ridica de la masa. Voi face pregatirile necesare pentru a o interna in spital poimaine.

Capitolul 5

Coridorul spitalului forfotea de surori, tehnicieni și ajutoare. Costumul de tweed verde cu auriu al lui Lainie, atat de perfect croit, sugera o avuție pe care nu o poseda, in timp ce mergea pe langa fotoliul rulant al mamei sale. Dupa plecarea doctorului Henderson, lipsa de speranța a intregii situații o izbise cu tarie. Dorința de a fugi de raspunderile pe care le implica decizia ei era foarte puternica. Dar fusese o frica trecatoare, pe care o putuse invinge. Coborand privirea spre fața pierduta a mamei sale, Lainie știu ca decizia ei plina de compasiune fusese corecta. Mama ei era slaba; prin urmare, ea trebuia sa fie puternica.

Ajunsesera la ușa salonului. Unul dintre infirmieri o deschise. Lainie il urma, privindu-i stanjenita pe ceilalți pacienți. Una dintre femei ii zambi in semn de bun venit. O alta, mai batrana, dormea. Cei doi infirmieri incepura s-o transfere cu grija pe mama ei, din fotoliul rulant in patul de spital. Mișcarea paru s-o smulga din starea letargica in care cazuse, iar Lainie ii vazu ochii albaștri șterși contempland imprejurimile. Apoi, privirea speriata și intrebatoare a doamnei Simmons se intoarse spre cei doi infirmieri.

- Asta nu e camera mea, insista ea, cu un are slabit, dar totuși poruncitor. M-ați dus in alt salon.

- Imi pare rau, doamna. Aici mi s-a spus sa va aduc.

- E o greșeala, iși mișca agitata doamna Simmons capul pe perna. Cineva a facut o greșeala. Lainie, trebuie sa rezolvi imediat.

- Da, mama, am sa rezolv, se apropie Lainie, pentru a-i potoli degetele nervoase care framantau patura de pe pat.

- Știi ca intotdeauna stau in rezerva, se planse tanguitor mama ei.

- Puteți trage perdelele desparțitoare, ii sugera cu blandețe un infirmier.

- Sunteți atat de amabil? raspunse Lainie, zambind cu recunoștința.

Perdelele bej fura trase, dar nu prea reușira sa alunge nefericirea bolnavei. Infirmierul mai tanar ii zambi ințelegator lui Lainie, inainte de a scoate amandoi fotoliul din salon.

Lainie știuse ca mama ei avea sa fie necajita cand descoperea ca trebuia sa stea in același salon cu alte paciente. Dar, cand Lainie ceruse o rezerva, funcționara de la internari nu se induplecase. Notele de plata pentru spitalizarile anterioare ale doamnei Simmons inca nu fusesera achitate, deși Lainie platise rate lunare. Funcționara ii spusese ca, dupa parerea conducerii spitalului, n-ar fi fost corect nici fața de Lainie, nici fața de spital, sa adauge costul extrem de scump al unei rezerve.

Era un argument atat de logic, incat Lainie nu-l putuse contrazice. Sperase s-o convinga pe mama ei sa se impace cu prezența celorlalte paciente in salon, dar privirile furișe pe care doamna Simmons le arunca spre persoanele nevazute din afara perdelelor ii dadea de ințeles ca era o speranța deșarta.

- Nu suport sa se uite la mine atata lume, șopti ea.

- Nu te vede nimeni, raspunse calma Lainie.

- Dar nu ne despart decat niște perdele. N-am idee cine sunt. Nu cunosc pe nimeni de-aici.

Ii stranse mana cu putere:

- Trebuie sa faci ceva.

Inainte ca Lainie sa poata raspunde, perdelele fura desparțite și intra o sora cu uniforma alba ca zapada și boneta apretata. Cu un instinc dezvoltat prin indelungatele relații cu pacienții epuizați, simți imediat tensiunea din atmosfera. Ii arunca lui Lainie o scurta privire, inainte de a se intoarce cu un zambet vesel spre femeia firava din pat.

- Eu sunt sora Harris, se prezenta ea pe un ton prietenos, menit sa linișteasca pacienții. Vad ca v-ați instalat in cuibușorul dumneavoastra ersonal.

- S-a comis o greșeala, sora. Era vorba ca primesc o rezerva.

Declarația insistenta, aproape langareața, a bolnavei, o facu pe sora sa se uite surprinsa spre Lainie, care clatina din cap scurt, negativ.

- Sa vedem, medicul dumneavoastra e doctorul Henderson, spuse sora, consultand fișa de la picioarele patului. Poate ar fi mai bine sa discutați cu dumnealui despre aceasta eroare. Nu peste mult va veni la vizita. Sunt sigura ca se va ocupa de toate.

Aceste cuvinte parura s-o imbuneze puțin pe doamna Simmons.

- Nu poți ști niciodata cu cine stai in aceeași camera.

Tonul ei cam snob facu surasul surorii sa devina ințepat, pe cand Lainie se inroșea in obraji.

- Toate sunt ființe omenești care au nevoie de ingrijiri, replica sora Harris, destul de taios. Acm, daca ma scuzați, mai am și alte treburi. Medicul va veni curand.

- Tare mai vreau sa vina Lawrence, scanci doamna Simmons, referindu-se la doctorul Henderson, dupa ce sora ieși din separeu.

Lainie se așeza pe scaunul de langa pat. Dar doctorul Henderson sosi abia peste aproape un sfert de ora. Il insoțea un barbat inalt și slab, cu chelie și ochelari cu rame negre, pe care il prezenta ca fiind doctorul Gordon, specialist in domeniul din care facea parte boala mamei ei. Cei doi abia incepusera examenul medical, cand doamna Simmons incepu sa se planga ca statea in același salon cu alte paciente. Doctorul Henderson incerca sa-i alunge temerile cu cateva glume, dar nu reuși decat s-o nelinișteasca și mai mult.

Lasandu-l pe doctorul Gordon s-o examineze in continuare, doctorul Henderson ii facu semn lui Lainie sa iasa din salon impreuna cu el. Ea ii explica in cateva cuvinte atitudinea spitalului, iar medicul dadu din cap, ințelegator dar trist. Peste cateva minute, doctorul Gordon li se alatura și el.

- Care e problema? ii intreba. Cu siguranța, in spitalul asta trebuie sa se gaseasca o rezerva libera?

- Se gasește, confirma doctorul Henderson. Dar poate reușim s-o convingem pe doamna Simmons de contrariul.

Și incepu sa-i explice doctorului Gordon situația.

Reacția specialistului fu nefavorabila.

- Va ințeleg problemele, i se adresa el lui Lainie. Dar, din nefericire, daca starea de agitație a mamei dumneavoastra persista, s-ar putea sa impiedice orice posibile progrese datorate noului tratament.

Sosi ora amiezei; incepu și dupa-amiaza; se anunța inserarea. In ciuda afirmației doctorului Henderson ca nu existau rezerve libere, doamna Simmons devenea din ce in ce mai deznadajduita. Medicul fu nevoit s-o tranchilizeze puternic, inainte ca nervozitatea sa-i cauzeze o recadere agravanta. Lainie iși dadea seama ca singura soluție a problemei era banul - dar puținele lucruri cat de cat valoroase care mai ramasesera in casa n-ar fi ajuns ca sa acopere nici macar parțial suma datorata spitalului. Daca ar fi acceptat oferta lui Rad - dar incerca din nou sa-și alunge gandul.

Revista zacea inchisa in poala ei, in timp ce incerca sa gaseasca o ieșire. Holul spitalului era aproape gol. Dar pe Lainie n-o interesau ceilalți ocupanți, nici plantele din jardiniere, care ar fi trebuit sa risipeasca atmosfera clinica, și nici canapelele acoperite cu vinil, antiseptic de curate. Era atat de absorbita in dilema ei, incat nu observa cand intrara Ann și soțul ei Adam, urmați de Lee Walters, iar atingerea mainii lui Ann pe umar o facu sa tresara convulsiv.

- Cum se simte mama ta? se interesa Ann, așezandu-se alaturi.

- Nu prea bine. Doarme, dar a trebuit sa-i dea un sedativ.

Lee ii depuse pe obraz un sarut ușor, pe care Lainie abia il observa.

- Bine ca am venit noi, decreta Ann, ca sa te mai smulgem din starea asta mohorata.

- S-a intamplat ceva grav?

Privirea din ochii lui Lee reflecta ingrijorarea tuturor fața de expresia serioasa a lui Lainie.

- Cu mama, ofta ea. E foarte nervoasa ca sta in același salon cu niște necunoscute, iar banii nu ne ajung ca sa-i platim o rezerva. Specialistul se teme ca asta i-ar putea dauna la tratamente.

De pe buze ii scapa un ras amar:

- Cred ca speram sa materializez un copac care face bani!

Ann și Adam schimbara o privire mohorata. Lainie regreta pe loc ca adusese vorba despre un subiect nu numai deprimat ci și, deocamdata, fara soluție. Nu era corect sa-și impovareze prietenii cu problemele ei.

- Cred ca ar trebui sa plecam pana nu incepe sa toarne din norii de furtuna care se-aduna deasupra noastra, zambi Lainie, cu o veselie cam forțata. Coboram pana la bufet?

- E o idee excelenta, ii oferi Lee brațul.

Statura la bufet aproape o ora, dar rasetele și incercarile de conversație bine dispusa erau cam false. Atmosfera din jurul lor trosnea de artificialiate. Perioadele de tacere incordata deveneau tot mai frecvente, in timp ce Lainie era din ce in ce mai trasa la fața, framantata de probleme și griji. Dupa o asemenea tacere prelungita, mana lui Lee o gasi pe a ei, pe sub masa. Era incurajator sa știe ca-i statea alaturi la nevoie.

- Adam, tu ești avocat! izbucni dintr-o data Ann. De ce n-ar putea Lainie sa vanda casa?

O privi cu teama, gandindu-se ca poate, impulsiva cum era, iși bagase nasul unde nu-i fierbea oala.

- Vreau sa zic, in fond, e o casa mare și incapatoare. Probabil ca intreținerea ei costa groaznic de scump, și cu caldura, și cu tot. Este intr-un cartier select, deci n-ar fi greu de vandut. Și cred ca e cea mai proasta propunere, incheie ea, jalnic.

- Ba nu e deloc, ii dadu dreptate Lainie, cam nesigura, in timp ce analiza ideea, incalzindu-se treptat. I-am mai sugerat-o și inainte mamei. Nu se putea indura sa se desparta de ea, dar acum

Nu fu in stare sa adauge ca era foarte posibil ca mama ei sa nu mai iasa niciodata vie din spital.

- Ar fi posibil, Adam?

- Teoretic, da, confirma el, ezitant. Casa e numai pe numele mamei tale?

Lainie dadu din cap afirmativ.

- Fara sa aflu alte amanunte, continua Adam, aș spune ca trebuie fie sa obții permisiunea ei, fie sa obții un certificat medical ca era incapabila fizic sa-și rezolve singura problemele. In acest caz, probabil ca instanța ți-ar da dreptul sa acționezi in numele ei.

- Atunci, se poate face, ganguri incantata Ann; ochii ei albaștri și graitori sclipira vesel spre Lainie. Ce noroc ca avem aici și un avocat, și un agent imobiliar! Cat de repede ai putea vinde casa? se intoarse ea nerabdatoare spre Lee.

Emoția lui Ann era contagioasa. Lainie simți cum ii renașteau speranțele. Parca ar fi rasarit prima stea pe cerul unei seri intunecoase. Aceea parea sa fie soluția neașteptata a problemei. Se intoarse și ea spre Lee cu speranța, așteptandu-i nerabdatoare opinia. Dar Adam nu terminase.

- Ințelegi ca va fi necesara o anumita perioada de timp.

Cuvintele lui prevazatoare nu erau deloc binevenite și fura gratificate cu o privire incruntata din partea soției sale.

- Nu luni, dar cateva zile cu siguranța.

Timpul era un factor important, recunoscu in sinea ei Ann. Nu voia sa amane mai mult decat era necesar gasirea unei soluții. Fara a i-o spune nimeni, știa ca era esențial ca mama ei sa fie mutata intr-o rezerva cat mai curand posibil. Se intoarse din nou spre Lee, așteptandu-i incurajarea.

- Mi-ar placea sa-ți spun ca pot vinde casa maine, ii susținu el privirea, cu o expresie plina de compasiune. Dar nu pot. E vorba de cerere și oferta, iar in momentul de fața oferta depașește cererea.

- Adica nu poți sa vinzi casa? exclama Ann, știind ca, involuntar, ii rezise lui Lainie speranțe false.

- Nu ma indoiesc ca aș putea-o vinde - in timp.

Luceafarul de seara deveni stea cazatoare, mistuindu-se in intuneric. Totuși, privirea lui Lainie nu parasea chipul incurcat al lui Lee, incercand sa impuna prin forța voinței redeșteparea visului.

- Ar fi o cruzime sa-ți spun altceva, continua Lee. Poate dura o zi, o saptamana, o luna sau chiar mai mult. Pur și simplu nu am cum sa prevad.

- Și cu asta, ai spus cam totul, replica mohorat Adam, apasand pe comutatorul care adusese cateva secunde de lumina in viața intunecata a lui Lainie.

- Eu refuz sa ma dau batuta! iși bosumfla Ann buzele, tragandu-și soțul de maneca, nervoasa. Putem vorbi cu parinții noștri, ca sa-i convingem sa cumpere casa, ca pe o investiție.

- Nu! respinse categoric Lainie un asemenea plan. Refuz sa-mi las prietenii sa-și asume un risc ca asta. Gasesc eu alta cale de a face rost de bani.

- Dar alta cale nu exista, protesta Ann. Ce fel de risc zici ca și-ar asuma? La urma urmei, ar cumpara casa.

- Și ar putea reieși ca e o iluzie, la fel cum a fost și pentru mine.

Hotararea ei era luata. Nici unul dintre celelalte proteste, in majoritate din partea lui Ann, nu-i mai putu schimba atitudinea pe care o știa ca fiind justa. Micile riduri de ușurare din jurul ochilor lui Adam, cand decizia ei fu in sfarșit acceptata, o facura sa se bucure ca nu abuzase de generozitatea lor. Ca sa nu intristeze și mai mult atmosfera, Lainie schița primul gest de a pleca, luandu-și poșeta de piele cu aur și ridicandu-se de la masa Ceilalți trei nu putura decat sa-i urmeze exemplul.

- Nu te mai uita la mine ca la un pisoi ratacit, aruncat in viscol, o tachina ea pe Ann, care o privea abatuta.

- Dar ce vei face? insista prietena ei.

Lainie nu-i putu susține privirea rugatoare. In minte i se forma o alta decizie, dar inca nu era destul de ferma pentru a suporta contratacurile verbale ale lui Ann. Mandria o mai oprise o data, insa in alte imprejurari. Acum, situația era critica. Și se punea intrebarea daca-și putea lasa mandria sa-i stea din nou in cale. Numai ea singura era capabila sa dea raspunsul.

- Vreau sa mai vad o data ce face mama, intinse ea mana spre a prietenei sale. Nici nu știu cum sa va mulțumesc pentru tot ce-ați incercat.

- Vorbești de parca ți-am fi oferit cine știe ce mare sacrificiu, fu randul lui Ann s-o tachineze pe Lainie pentru expresia solemna de pe fața ei. Cand e vorba de oameni la care ții, nici un sacrificiu nu-i prea mare.

- Daca va apuca melodramatismele femeiești, eu ma duc acasa, anunța Adam.

- Barbații aștia! ofta exasperata Ann, dandu-și ochii peste cap. Cred ca trebuie sa-l duc eu.

Brațul lui Lee o cuprinse pe Lainie pe dupa talie, in timp ce ii lua ramas bun de la Ann și Adam. Dupa plecarea lor, Lainie iși rezema un moment capul pe umarul lui, bucurandu-se de stransoarea incurajatoare a brațelor sale. Cand ridica privirea spre ochii albaștri și blanzi ai lui Lee, vazu in expresia lui o adorație fara margini. Un moment, iși dori sa-i fi daruit una dintre acele sarutari calde și tandre pe buze, dar știa ca buna creștere nu i-ar fi permis sa faca un asemenea gest intr-un loc public.

- Cum vei ajunge acasa? o intreba el.

- Sunt cu mașina, raspunse incet Lainie.

- Vrei sa vin și eu?

- Nu, nu știu cat mai stau pe-aici.

Printr-un acord nerostit, ieșira din bufet și pornira spre ascensorul care urca inapoi la etaj. Lee apasa pe buton, iar ușile liftului se deschisera aproape in aceeași clipa. Lainie intra in cabina, dupa care se intoarse cu fața spre Lee. Mana lui se ridica și-i prinse o șuvița castanie, staruind un moment pe obraz.

- Daca ai nevoie de mine spuse el, incet.

Zambind, Lainie dadu din cap. Mana lui Lee se retrase, iar ușile ascensorului se inchisera, acoperindu-i parul blond și chipul puternic, tacut.

Perdelele erau inca trase, invaluind-o pe doamna Simmons intr-un cocon nesigur, dar Lainie știa ca somnul nervos provocat de medicamente nu era deloc odihnitor. Statu mult timp in tacere la picioarele patului, privind forma feminina marunta și ridurile de durere care increțeau acele trasaturi candva perfecte.

Ieșind incet din salon, Lainie poposi la oficiul surorilor, pentru a se asigura ca aveau numarul ei de telefon in caz ca era nevoie de ea pe parcursul nopții. Cu picioare grele ca plumbul, cobori și ieși in parcare, unde iși lasase mașina. Ființa care se așeza la volan era un automat al ei insași, executand mecanic manevrele care o duceau acasa, in timp ce partea conștienta a minții ramanea langa mama ei. In timp ce introducea cheia in broasca, Lainie știa ca nu avea cum sa-și inaspreasca inima fața de calvarul mamei sale.

Dupa ce intra in casa, se rezema de ușa masiva de stejar, fara a se deranja sa aprinda lumina din antreu. Porni prin penumbra spre ușa cabinetului, o deschise, intra și aprinse lampa. Ochii i se oprira asupra telefonului de pe birou, in timp ce-și scotea haina și o punea pe canapeaua de piele, impreuna cu poșeta. Fara a-și lua ochii de la aparatul negru, ocoli biroul de nuc și se așeza. Inima ii tot spunea 'maine', iar mintea o contrazicea: 'acum'. Intinse mana incet, apoi aproape ca smulse receptorul din furca. Tremura toata și ii vajaia sangele in urechi, cand iși sili degetele inmuiate sa formeze numarul lui Rad. Curajul pentru care luptase atat de mult fu cat pe ce s-o paraseasca, la auzul vocii Sondrei, dar iși aduna de undeva puterile ca sa ceara cu Rad.

- Cine sa-i spun ca-l cauta? o zgarie pe creier dezgustul rece din vocea secretarei.

- Cineva intr-o problema personala, raspunse Lainie, la fel de rece.

Simți ezitarea de la celalalt capat al firului și-și dadu seama ca vorbise cu exact atata autoritate incat s-o faca pe Sondra sa se simta nesigura.

- Sa vad daca domnul MacLeod poate vorbi.

Se lasa tacerea, cu excepția unui murmur indepartat de voci. Secundele parura sa devina minute, timp in care Lainie iși infrunta din nou dorința de a inchide telefonul.

- MacLeod la aparat.

Inima ii sari in gat, la auzul glasului masculin.

- Alo? repeta Rad, cand Lainie nu raspunse.

Un moment, se temu ca n-avea sa poata vorbi. Apoi, in sfarșit, spuse in șoapta:

- Sunt Lainie.

De asta data, la celalalt capat al firului se facu liniște. Lainie se temu ca Rad inchisese telefonul.

- Da?

Glasul ii rasuna rece și impersonal.

- Voiam aș vrea sa discut ceva cu tine, se balbai ea.

Urma o noua pauza.

- Sunt liber intr-o jumatate de ora. Am sa-ți trimit o mașina.

- Nu!

Strigatul ei izbucni instantaneu. Dintr-o data, ii era teama sa apara in fața lui. Avea nevoie de un timp de gandire, inainte de a-l revedea.

- Vreau sa zic, nu e chiar atat de important. Poate aștepta pana maine.

- Peste o jumatate de ora, repeta ferm Rad.

Apoi, tonul telefonului o anunța ca inchisese. Timp de zece minute, Lainie incerca sa-i telefoneze din nou, dar suna ocupat. Un simț interior ii spunea ca Rad lasase telefonul deschis, ceea ce o infuria și mai mult. Rad o cunoștea mult prea bine, așa ca nu i-ar fi dat posibilitatea sa se razgandeasca, odata ce ea facuse primul pas. Parca-i și vedea zambetul increzut de pe buze, cand o auzise prezentandu-se. Probabil ii dadea o satisfacție imensa faptul ca ea era cea care alerga la el, dupa ce inainte ii aruncase in fața oferta. Daca iși inchipuia ca urma sa vina in fața lui ca sa-și puna cenușa in cap, se inșela amarnic! N-avea de gand sa se milogeasca. Lainie iși privi taiorul elegant, și știu imediat ca nu-i asigura sofisticarea și prestanța necesara pentru a-l infrunta pe Rad.

Nu-i mai ramasese mult timp pana la sosirea mașinii. Cunoscandu-l pe Rad, aceasta avea sa ajunga punctual. Alegea deja in minte rochia pe care urma s-o poarte, in timp ce urca grabita scara spre camera ei. Era o piesa tricotata de culoare ocru-aurie inchisa, cu maneci lungi și guler rulat. Croiala ei atenua unghiurile colțuroase cauzate de slabire, transformandu-le in curbe. Și putea lua pe deasupra haina din imitație de leopard cu guler și pulpana de blana neagra, hotari Lainie, scoțand-o din dulap odata cu rochia. Cu iuțeala fulgerului, iși schimba hainele și-și retușa machiajul. Tocmai se intreba daca sa-și stranga parul, cand auzi soneria. Nu mai avea de ales: trebuia sa și-l lase desfacut. Oricum, așa ii statea mai bine. Luand pe umeri haina cu pete de leopard, se repezi in jos pe scara. Trase adanc aer in piept, pentru a-și calma bataile innebunite ale inimii, inainte de a deschide ușa. Se așteptase sa-l vada pe Rad, dar nu era el.

- Doamna MacLeod? se interesa necunoscutul in uniforma albastra.

- Da, raspunse Lainie, cam cu sufletul la gura.

Omul ii intinse legitimația care confirma ca era Ralph Mason, salariat la MacLeod Incorporated.

- Domnul MacLeod mi-a spus sa va duc la el, ii explica, retragandu-se intr-o parte pentru a-i face loc sa reaca spre limuzina neagra parcata pe alee.

Infrigurarea care-i infiora pielea nu avea nici o legatura cu aerul racoros al serii. O cauza exclusiv apropiata intalnire cu Rad MacLeod. In chip pervers, iși dorea sa fi venit chiar el s-o ia, nu sa trimita pe altcineva. Se așeza pe canapeaua din spate, dand din cap politicoasa spre șofer, in timp ce acesta inchidea portiera in urma ei. Lumea din afara ferestrelor mașinii parea straina, cu lucirile intermitente ale semafoarelor, farurile orbitoare de pe contrasens și firmele de neon care clipeau. Din cand in cand, pe trotuare se vedeau trecatori, mișcandu-și gurile in conversație, dar nici un sunet nu patrundea in mașina luxoasa. Lainie se ghemui și mai strans in colț, cu haina adunata in jurul feței astfel incat blana fina și matasoasa ii mangaia obrajii.

De ce se ducea la Rad? Nu-i spusese el ca era posibil ca oferta sa nu ramana in picioare? Ar fi preferat sa discute prin telefon, motiv pentru care, probabil, Rad o și intrerupsese. Fara indoiala, gasea o placere sadica in a o obliga sa faca acel drum tensionat prin oraș, pentru a putea refuza s-o ajute, la sosire. O cuprinse un nou fior de teama, cand iși aminti un alt lucru spus de el: 'S-ar putea ca nici condițiile sa nu ramana aceleași.' Ce insemnase asta? Daca dorea o garanție, sau un gaj, Lainie trase concluzia ca putea scoate oricand casa pe interval. Mașina coti brusc, facandu-i gandurile sa revina smucit la realitate.

- Unde mergem? privi ea in jur, fara sa recunoasca imprejurimile. Nu pe-aici e drumul spre vila.

- Vila? o privi curios șoferul, in oglinda retrovizoare. Domnul MacLeod nu sta intr-o vila. Locuiește intr-un apartament. E la cateva strazi mai incolo, doamna.

- Ințeleg

Lainie nu-și putu stapani roșeața jenanta care-i colora obrajii.

- Locuiește de mult timp aici? intreba ea, surprinsa de vestea ca Rad nu mai statea in casa lor de la periferia orașului Denver, la poalele Munților Stancoși.

- Dinainte de a veni eu, raspunse șoferul, adica de peste trei ani.

In colțul gurii ii juca un zambet amuzat, ca și cum s-ar fi distrat in sinea lui ca Lainie nici macar nu știa unde locuia soțul ei. Dar mai tare o deranja sa afle ca Rad nu se ostenise sa-i spuna ca se mutase. Ar fi scutit-o de o situație penibila.

Ținandu-se de cuvant, peste cateva minute șoferul opri mașina sub copertina de la intrarea unei cladiri inalte. Lasa motorul in mers, cobori de la volan, ocoli pana in partea de langa Lainie și-i deschise portiera. In ochi i se zacea o infima licarire de amuzament, cand ii facu semn spre ușile mari de sticla.

- Liftul e in dreapta, doamna, spuse el. La mansarda.

Lainie stranse cu putere buzele, dand din cap. Șoferul iși atinse cascheta, ocoli inapoi mașina și pleca. Incet, Lainie porni spre ușa, o deschise și coti spre dreapta, unde era ascensorul. Acolo, ezita, știind ca putea sa se intoarca și sa plece acasa, daca voia. Dar nu pentru asta venise. Odata ce intra in lift și ușile se inchisera in urma ei, privi fara sa clipeasca butonul de sus, care avea s-o duca la apartamentul lui Rad. Il apasa grabita, detestand tremurul mainii și chiar mai mult palpitațiile din stomac. In tacere, fu urcata rapid și oprita ușurel la ultimul etaj.

Ușile ascensorului se deschisera, iar Lainie ieși intr-un hol cu labriuri din lemn fin, accentuate de ușile duble de nuc negru cu incrustații. Avu senzația ca se lansa intr-o cursa cu obstacole. Genunchii ii tremurau, cand le impuse s-o poarte spre ușa. Apasa butonul de alama al soneriei și auzi semnalul in apartament. Daca Sondra mai era acolo, iși spuse ea, rebela, avea sa se rasuceasca pe calcaie și sa iasa din apartament.

Se auzi un declic, dupa care ușile se deschisera.

Capitolul 6

In fața lui Lainie aparu alt necunoscut. Fu cat pe ce sa ofteze, exasperata. I se prezenta omului in costum negru, iar acesta facu imediat un pas intr-o parte, lasand-o sa intre. Cel puțin, conchise ea, Rad n-avea s-o lase sa aștepte in hol. Ușile negre de nuc se inchisera in urma ei și din nou se auzi declicul incuietorii. Arunca o privire surprins spre omul care ii deschisese.

- Ținem incuiat tot timpul, doamna, ii explica el. Altfel, oricine ar putea sa ia liftul și sa urce pana sus, intrand in apartament fara știrea noastra.

Lainie știa ca ar fi trebuit sa ințeleaga logica unei asemenea masuri, dar avea impresia ca i se taiase orice cale de salvare. Nu avu timp sa staruie asupra acestei descoperiri, intrucat omul o luase deja inaintea ei, facandu-i semn sa-l urmeze. In dreptul arcadei deschise a unei camere, se opri.

- Domnul MacLeod vine imediat, spuse el.

Deci, iarași trebuia sa aștepte. Lainie ofta, intrand in camera. Tocurile ei de sued nu scoteau aproape nici un zgomot, afundandu-se in mocheta alba plușata. Ochii ei migdalați, caprui, cutreierara camera, uluiți de combinația neobișnuita de culori, aproape modernista. Și totuși, mobila nu avea nimic modernist, ci numai culorile folosite - alb, gri și egru.

Pereți erau de un alb untos, intercalat cu grinzi din lemn de nuc negru și barne incrucișate pe tavan, tot din nuc negru. In centrul peretelui opus, incadrat intre draperii albe lungi din plafon pana-n podea, se afla un enorm șemineu din piatra cenușie lustruita. Doua canapele cu perne de pluș stateau fața in fața in dreptul caminuluyi, tapițate cu catifea la aceeași culoare, peste care erau aruncate perne mari negre și gri. Intre ele se gasea o masa joasa de cafea, rectangulara, intinsa, tot din nuc negru. Alte fotolii, cu perne adanci, intr-o nuanța cenușie mai inchisa, stateau langa alte mese de nuc negru. Prin camera erau raspandite statui, combinand modelele vechi și contemporane, dar toate din metal. In grinzile tavanului erau camuflate lampi cu lumina indirecta, sporind luxul și eleganța dezinvolta a incaperii. Decorul indrazneț o fascina pe Lainie, in timp ce se desfata in spațiul incapator inspirat de culorile deschise și opulența materialelor elegante. Și totuși, fațada estetica a frumuseții era strapunsa de amintirea faptului ca aceea era o camera, in esența, barbateasca. Domnea un sentiment seducator și viril, insezisabil ca argintul viu, care ii trezea teama.

Incepu s-o furnice ceafa. Deși nu auzise nici un sunet, Lainie știu ca Rad intrase in camera. Se cali sa-și pastreze calmul, in timp ce se intoarcea spre el. Cand ii intalni privirea tenebroasa, indarjirea i se dizolva la fel de rapid ca oasele picioarelor. Arata atat de chipeș, așa cum statea acolo langa arcada, imbracat cu o pereche de pantaloni negri stranși pe coapse.

Dar cea care-i completa trasaturile oacheșe, conferindu-i un aer de frumusețe aventuriera, era camașa de matase in culoare coral intensa, cu maneci bluzate, colțuri ascuțite la guler și descheiata la gat. Culoarea calda a camașii trezea dintr-o data camera la viața, imbiband-o de vitalitatea lui. Lainie se intoarse spre șemineu, in timp ce o latura a gurii lui Rad se arcuia intr-un zambet lipsit de veselie. Știa ca-i fugise culoarea din obraji, la fel cum știa ca Rad o tulburase mai mult decat ii convenea sa recunoasca. Trebuia sa se controleze, sau sa fuga.

Din nou fu conștienta de mișcarile lui. Fara a-l privi, știu ca Rad nu mergea in direcția ei. Profita de aceste momente de respiro. Se auzi un clinchet de gheața in pahare, apoi clipocitul lichidului turnat din sticla. In ochiul minții, revazu micul alcov cu barul de nuc negru in fund, pe care-l zarise la trecerea prin arcada. Apoi, se lasa tacerea. Lainie blestema in sinea ei mocheta care amortiza atat de complet sunetul pașilor, incat nu avea de unde ști unde anume se afla Rad, daca nu se uita. Noroc ca auzi clinchetul cuburilor de gheața intr-un pahar, la cațiva pași in spatele ei, și știu ca se apropia. Acum, cand era conștienta ca trebuia sa-și stapaneasca emoțiile in prezența lui, se putu intoarce spre sunet, controlandu-se strict.

- Pareai sa ai nevoie de o tarie, ii intinse Rad un pahar clasic de simplu, cu lichid incolor insuflețit de o felie de lamaie.

Lainie lua ezitant paharul, evitand cu grija sa-i atinga mana. Licarirea din ochii lui ii exprima amuzamentul fața de gestul ei pueril. Se retrase, sorbind repede din bauura și lasand taria vodcii sa-i readuca roșeața in obraji.

- Ei?

- E o camera foarte frumoasa.

Lainie știa ca nu acest raspuns il dorea, dar altceva nu putea spune. Inca nu era pregatita sa-i expuna motivul vizitei, deși iși dadea seama ca Rad il ghicise.

- Ma bucur ca n-o gasești incolora, se distra Rad pe seama ei.

Pașii nervoși o purtasera pana langa șemineu, unde fu nevoita sa se intoarca. Rad se așezase pe canapea, cu un braț intins peste spatar, in timp ce o studia amuzat. Era stapan pe situație și complet relaxat, iar conștiința acestui fapt o facea pe Lainie sa se simta și mai stanjenita. Dintr-o daca, camera paru sufocant de calduroasa, ceea ce ii atrase atenția ca ramasese cu haina pe ea. Incercand sa para mai calma decat se simțea, iși descheie nasturii și-și lasa haina mai in jos pe umeri.

- Domnule Dickerson! striga Rad.

Aproape imediat, in arcada aparu omul care o primise pe Lainie.

- Vrei te rog sa iei haina doamnei MacLeod?

Cu un zambet incordat de jena, Lainie iși scoase haina și i-o dadu valetului. Oare atenției lui Rad nu-i scapa chiar nimic? se intreba ea, iritata. In timp ce omul ieșea cu haina din camera, și-o dori inapoi. Ii crease un sentiment fragil de securitate, la gandul ca putea sa plece oricand dorea, și ridicase inca o bariera in calea privirii patrunzaoare a lui Rad.

- Asta e tot pentru azi, Dickerson, spuse Rad cand omul reveni in arcada, iar Lainie ii arunca o privire tematoare; de ce il elibera, cand ea inca nu plecase? Cred ca nu vrei ca servitorii sa ascule conversația noastra, ii raspunse Rad la intrebarea nerostita, cu perspicacitatea lui dintotdeauna.

Tacerea se prelungi, lasandu-i tensiunea sa creasca. Impotriva propriei voințe, Lainie se așeza pe canapeaua din fața lui. Era clar ca o aștepta sa deschida vorba, iar ea nu avea idee cu ce sa inceapa. Rula nervoasa intre palme paharul de vodka, pe jumatate gol.

- Mama s-a internat azi in spital, incepu ea, cu vocea șovaitoare. Doctorul Henderson banuiește ca unele tratamente noi i-ar putea face bine. A chemat un specialist sa-l asiste.

Se opri, privind expresia indescifrabila de pe chipul lui Rad. Lipsa lui de cooperare o infuria. Un mic zambet ințelegator sau o privire plina de compasiunea i-ar fi ușurat incomparabil sarcina, dar Rad nu avea asemenea intenții. Impinse paharul pe masa din nuc negru, facand lichidul sa sara peste margini.

- Nu-ți ajunge ca am venit aici?! striga ea, cu enervarea ieșindu-i dintr-o data la suprafața. Și știi bine de ce am venit.

Sprancenele lui inalțate o facura sa se ridice imediat in picioare. Porni grabita spre șemineu, unde se opri in fața vetrei innegrite, ca pentru a se incalzi de la cenușa stinsa. Ochii o usturau de lacrimi și respira cu gafaieli repezi. Nefericirea, umilința și mandria se razboiau cu latura logica și raționala a minții ei, care afirma necesitatea ajutorului lui Rad. Langa ea aparu o pata de culoare. Lainie iși intoarse privirea lezata intr-acolo.

- Ai venit sa afli daca oferta mea mai e valabila, spuse el calm.

- N-am nevoie de banii tai! arunca Lainie cuvintele, intr-o izbucnire de mandrie.

- Nu, dar mama ta are nevoie de ei, replica el lin. Altfel, n-ai fi acum aici.

- Ești nesuferit de arogant!

- Asta nu-i tocmai atitudinea potrivita, cand incerci sa obții bani de la un barbat.

- Și ce sa fac? intreba Lainie, sarcastica. Sa ma tarasc la picioarele tale sau sa-ți pup mainile?

- Ar fi o experiența inedita, raspunse el, cu același calm dinainte, neclintit de atacul ei feroce.

- Ei bine, n-am s-o fac. N-am s-o fac! se rasuci in loc Lainie, cu disperarea risipindu-i convingerea din voce. Nu vreau de la tine decat un simplu 'da' sau 'nu'. Sau ma ajuți, sau nu ma ajuți.

- Dar eu nu vreau numai atat de la tine, murmura incet Rad.

Starnia lui declarație o facu pe Lainie sa intoarca brusc capul, privindu-l peste umar. In ochii lui se zarea o licarire indescifrabila, care-i taie respirația. Luminița aceea parea nascuta din furie și cruzime, dar mai era și altceva, ceva ce o electriza. Mana lui Rad se intinse, rasucind pe deget o șuvița din parul ei.

- Daca daca e vorba de o garanție șopti Lainie, cu vocea ragușita, aș putea aranja sa trec casa pe numele tau.

De pe buzele lui Rad scapa un chicotit acru.

- Asta nu ți-ar acoperi nici pe departe datoriile. Am sa te-ajut, Lainie

Lasa fraza in aer, neterminata. Lainie se intoarse cu fața spre el, ușurata. In clipa urmatoare, modul posesiv cum o privea și vucintele nerostite ii crispara mușchii stomacului. Privirea lui o absorbea in adancimile sale de nepatruns. Fu nevoita sa coboare ochii ca sa scape, deși magnetismul sau continua s-o atraga.

Pe sub gulerul descheiat al camașii lui Rad se vedea parul buclat de pe piept, trezindu-i lui Lainie dorința de a-și strecura mainile pe sub matase, pentru a-i simți caldura pielii și taria mușchilor, așa cum facuse cu atat de mult timp in urma. Era un gand imbatator, care-o facu sa se clatine indarat, indepartandu-se de el. Dar distanța ramase totuși doar de cateva degete.

- Atunci, ce vrei de la mine?

Intrebarea era de fapt o rugaminte de a o elibera din starea aceea copleșitoare.

- Doresc inapoi ceea ce mi-a aparținut intotdeauna. Ceea ce am cumparat și platit deja, odata. Și, ca un prost ce sunt, platesc și a doua oara.

Cuvintele ii erau aspre și raspicate. Totuși, cand Lainie ridica privirea, vazu ca studia calm șuvița de par din mana lui. Simțindu-i ochii surprinși ațintiți spre fața lui, Rad inalța capul spre ea, ganditor și hotarat:

- Te vreau pe tine, Lainie.

Lainie facu un pas inapoi, rasucindu-și capul pentru a-și smulge parul din mana lui.

- Dar e absurd! gafai ea, clipind din ochii dilatați.

Replica paru sa-l amuze.

- Legal, inca mai ești soția mea, ii aminti el. Nu-ți cer decat sa te achiți inca o data de acele indatoriri.

Ideea era hilara, iși spuse Lainie, innebunita. Ar fi trebuit s-o respinga pe loc. De ce mai ezita? De de nu raspundea nimic? De ce nu-i spunea ca in veci n-ar fi acceptat o asemenea condiție?

- Iar tu, in schimb, ai sa

Chiar era vocea ei, vorbind atat de calm?

- Am sa-ți achit datoriile și toate costurile viitoare legate de boala mamei tale, spuse el, privindu-i fața strabatuta de emoții contradictorii.

Faptul de a ști ca Rad avea toate bucataresele, servitoarele și valeții pe care și-i putea dori nu-i lasa decat un singur post liber. Lainie nu-și daduse niciodata seama ca o privea cu un asemenea dispreț. Cum putea fi atat de crud? se intreba ea. Ochii i se umplura de lacrimi.

- Nu!

Vocea ii era inecata, dar limpede.

- Nu incerca sa ma convingi ca ma gasești respingator.

Rad intinse mana, apucand-o de incheietura, pentru a o trage spre el, astfel incat mainile amandorura, cu degetele incovoiate, i se lipira de piept.

- Tremuri ca un pisoi speriat in brațele mele, dar ești la un pas de a incepe sa torci.

Era un adevar pe care Lainie il știa prea bine, ceea ce o facea cu atat mai vulnerabila.

- Te-ai saturat dintr-o data de Sondra? riposta ea cu singura arma care-i mai ramasese - limba veninoasa.

Rad, insa, parea sa se fi așteptat. In ochii sai negri juca o luminița draceasca.

- Sondra a fost intotdeauna foarte satisfacatoare - din toate punctele de vedere.

- Atunci, ce nevoie mai ai de mine? se tangui ea, simțind cum o zguduia un șoc al vechii gelozii.

- Nu e evident? tresari involuntar un mușchi in colțul gurii lui Rad. Inca te mai gasesc dezirabila.

- Of, Rad, murmura Lainie, privindu-i rugator chipul. Chiar atat de mult ma uraști, incat sa ma injosești in halul asta?

- Cu siguranța, e o propunere mult mai ispititoare decat sa te vinzi pe strada, o ironiza el, strangand mana cand Lainie incerca sa se smulga, rușinata.

- Știi ca n-am intenționat nici un moment asta, șopti ea, lasand capul in piept.

- Desigur. Și mai știu și ca o parte din tine vrea sa fii din nou soția mea.

- Nu!

Șoapta ei de protest era insoțita de infricoșatoarea descoperire ca ceea ce spusese era adevarat.

Fu stransa zdrobitor la pieptul lui, peste ai carui mușchi camașa forma valuri lucioase. Sangele ii vuia prin cap, in timp ce se lupta sa-și stapaneasca imboldul de a-l cuprinde cu brațele pe dupa gat și a-și ingropa fața in brațele lui, cu supunere. Jinduirea era negrait de intensa; inchise ochii, ca sa și-o alunge. Trecura cateva secunde, in timpul carora privirea lui ii studie fața speriata, dupa care Rad ii dadu scurt drumul și se indeparta, aprinzandu-și țigara cu o bricheta.

- Asta-i oferta mea. O primești sau pleci.

In timp ce vorbea, ramase cu spatele. Nu intoarse capul, pentru a-i vedea reacția. In schimb, iși lua paharul gol și porni spre bar.

Lainie il privi cum iși umplea din nou paharul și și-l turna pe gat. Mintea ei se declara mulțumita ca Rad se indepartase, dar tradatoarea de inima plangea. Era sfașiata in doua; o parte arunca sageți in spatele lat acoperit cu camașa de matase, in timp ce cealeilalte ii venea sa se repeada și sa se arunce cu brațele pe dupa gatul lui. Ce proasta fusese, sa nu-i accepte oferta de data trecuta! Dar acel refuz fusese dictat de mandrie. Acum, necesitatea inlocuise mandria. Ceea ce o speria cel mai mult era faptul ca acea nevoie de Rad nu avea nimic de-a face cu mama ei. Inca il mai iubea. Și incepea sa se intrebe daca incetase vreodata sa-l iubeasca.

- Pentru cat timp? rasuna intrebarea articulata calm, din haosul gandurilor ei.

Rad iși turna inca un rand, se intoarse, rezemandu-se de bar, și o privi cinic, cu paharul in mana. Ochii lui aveau o intensitate sfredelitoare care parea sa-i spulbere toate stavilele ridicate cu atata grija. Nu-și dorea nici o limita de timp, nici o zi stabilita in care sa fie nevoita sa renunțe la dragostea pentru el. Judecand dupa expresia lui incruntata, intrebarea ii ridica probleme.

- Pana ma satur de tine, cred.

- Și asta cand va fi - peste o zi, o saptamana, o luna, un an?

Durerea ii facea cuvintele sa sune taios.

- Ai prefera sa folosesc ziua funeraliilor mamei tale ca termen limita al acordului nostru? marai Rad. S-ar putea sa se potriveasca. De vreme ce pentru ea te sacrifici. Atunci, te vei putea bucura ca scapi de doi tirani.

Cruzimea cuvintelor lui o facu sa tresara.

- Ești nedrept! șopti ea.

- Nedrept! Stau departe la o lungime de camera, așteptand sa te hotaraști

Lainie se intoarse, sub privirea lui disprețuitoare.

- Aș fi putut profita de tine acum un minut. Nu era nevoie decat sa te sarut de cateva ori, sa-ți murmur la ureche cuvintele potrivite, și mi-ai fi rezistat doar atata timp cat sa-ți indulcești abandonul. Asta doreai sa fac, sa-ți ușurez sarcina de a-mi acepta pretențiile, pentru ca pe urma sa-mi poți arunca in fața acuzația ca te-am sedus. Daca accepți sa ramai cu mine, asta nu se va datora nici unei influențe fizice din partea mea.

Se opri, privirea sa calma și masurata susținand-o pe a lui Lainie.

- Deci, cum ramane? Stai aici, sau chem un taxi?

Lainie fu nevoita sa-i dea dreptate. Cu cateva momente in urma, daca incepea sa faca dragoste cu ea, ar fi acceptat orice, fara a fi niciodata sigura ca decizia ii aparținuse ei. Acum, stapana pe propria-i voința, știa ca trebuia sa se intoarca la Rad. El, insa, iși declarase intențiile atat de rece și indiferent, incat nu știa daca o putea face.

- Faci ca totul sa para atat de ieftin și degradant, se intoarse ea pe jumatate, ridicandu-și ochii impaienjeniți spre un cer nevazut.

- Accepți? se auzi glasul lui Rad, de la doar cațiva pași distanța.

- Doamne iarta-ma, da!

In voce i se simți un suspin infundat, pe cand se intreba la ce fel de purgatoriu se condamna singura.

Atingerea mainii lui pe umeri fu ușoara dar ferma, cand o intoarse ușor cu fața spre el. Lainie refuza sa ridice privirea, pentru a-i vedea licarul triumfator din ochi. Totuși, cand mana sa o apuca de barbie, silind-o sa-l priveasca, se pomeni fața in fața cu doua lacuri negre de apa incremenita in care se simțea tandrețea.

- N-am sa te injosesc, spuse el incet. Ești singura femeie pe care mi-am dorit-o vreodata de soție și vei primi onorurile și respectul acestei posturi.

O cuprinse incet in brațe, cu mana patrunzandu-i in desișul parului ei castaniu. Lainie iși dorea sa fi vorbit despre dragostea pe care i-o purtase candva, dar fu nevoita sa se mulțumeasca doar cu restituirea unui minim dram de demnitate. Rad o stranse cu putere la piept, pana cand rigiditatea i se risipi intrucatva, iar caldura trupului sau topi gheața care-i inconjurase inima. Lainie nu se opuse cand gura lui ii cobori pe par, peste ochii inchiși, pentru a se opri asupra buzelor. Ba chiar, mainile ei reușira sa-i incercuiasca gatul și sa se agațe de el cu o insistența dulce-amaruie, in timp ce Rad o ridica de pe picioare, pentru a o duce in brațe spre dormitor.

Intrezari fugar niște draperii de un albastru regal bogat contrastanc cu mocheta alba, inainte ca Rad sa stinga lumina. Se opri langa pat, continuand s-o țina in brațe, cu o expresie indescifrabila in intuneric. Apoi, o depuse ușurel pe cuvertura de culoare inchisa. Foarte incet, il auzi murmurandu-i numele, inainte de a i se alatura.

Cearșafurile de satin ii mangaiau lin pielea, iar Lainie se cuibari și mai adanc in acel lux neobișnuit. Apoi, pe la nas ii pluti o aroma slaba de colonie barbateasca. Se dezmetici, clipind din ochi, in timp ce-și reamintea unde se afla. Privirea i se indrepta imediat spre spațiul gol de langa ea și adancitura pernei alaturate, unde zacuse capul lui Rad. Intinse mana și atinse cearșaful neted, amintindu-și sentimentul de reintregire pe care-l avusese in timpul nopții. Se rasuci pe spate, intinzandu-și brațele deasupra capului, și studie camera care-i aparținea numai ei și soțului sau. La acest gand, degetele de la picioare i se incarligara.

Și aici, pereții erau la fel de albi ca mocheta, dar de asta data existau pete vii albastre, care adaugau camerei vitalitate și energie.

Insa numic nu se putea compara cu insuflețirea care revenise in exisența ei. Faptul de a iubi pe cineva ii insufla in trup o viața cu totul noua. Simțurile i se ascuțisera, eliberate de apatia și insipiditatea dinainte. Mintea ii era mai conștienta de aspectele minunate ale vieții, acele splendori inestimabile pe care preferi sa le prețuiești decat sa le posezi. Dar, mai presus de orice, avea inima implinita și fericita.

Limbile ceasului de pe scrin aratau ora opt și jumatate. Lainie se intreba unde era Rad, sperand sa nu fi plecat la birou. Dragostea facuta in timpul nopții o inștiințase ca nu era complet imun fața de ea. Se maturizase mult de la ultima incercare dezastruoasa de a-și salva casnicia, iar acum știa ca laase in urma posesivitatea copilaroasa care o ruinase inainte. Poate ca, daca de data asta cauta sa-i arate ca era o femeie iubitoare și ințelegatoare, avea sa poata caștiga iubirea lui Rad.

O bataie din ușa o smulse din meditație. Presupunand ca era Rad, iși aranja repede perna, rezemandu-se de tablia patului, cu cearșaful ridicat peste piept. Cu voce nerabdatoare, ii striga sa intre. Dar, cand ușa se deschise, aparu o femeie spre cincizeci de ani, cu o rochie verde scrobita acoperindu-i silueta solida, in timp ce o privea pe Lainie cu o expresie vioaie și autoritara. Intra in camera, aducand o tava.

- Domnul MacLeod s-a gandit ca poate doriți micul dejun.

Vorbele ei sunau repezit, indicand clar ca femeia era in ofensiva.

- In mod normal, nu e de datoria mea sa servesc micul dejun la pat.

- In mod normal, nici eu nu țin sa iau micul dejun in pat, o liniști Lainie pe servitoarea ofensata. Dar e foarte draguț din partea lui Rad ca a propus asta. Vrei sa pui tava pe masa de langa fereastra?

Menajera scoase un pufnet disprețuitor, care ii aduse lui Lainie un suras pe buze. Iși dadu seama ca personalul casei nu era obișnuit cu prezența femeilor. Era improbabil ca servitorii sa vorbeasca amabil cu o femeie aparuta din bun senin, care se declara doamna MacLeod. Trebuia sa-i ia cu binișorul.

- Nu știu cum te numești, spuse ea, in timp ce menajera se pregatea sa iasa.

- Doamna Dudley, replica femeia.

- Incantata de cunoștința, doamna Dudley, zambi Lainie.

Servitoarea dadu din cap, intinzand mana spre clanța.

- Soțul me Rad a plecat la birou?

- Nu, doamna, sclipira viu spre ea ochii doamnei Dudley. Domnișoara Gilbert a venit la opt fara ceva. Acum e cu ea, in cabinet.

Și, cu aceste cuvinte, femeia ieși. Lainie simți un nor coborandu-i-se deasupra capului. Pe un scaun din apropiere era pus un halat de satin albastru deschis. Dupa marime, parea sa-i aparțina lui Rad. Lainie intinse mana din așternut și il trase spre ea. Il imbraca grabita, suflecand manecile care incercau sa-i inghita mainile. Ocoli patul pana la masa unde aștepta tava cu mcul dejun. Impingandu-și parul lung dupa urechi, iși turna o cafea, fara sa ia in seama ouale, șunca și chiflele muffins de pe farfuria de porțelan cu margini aurite. Duse ceașca la gura, cu o mișcare involuntara, in timp ce tragea la o parte perdeaua de panza topita albastra, pentru a privi orașul de jos.

Momentul de insuflețire trecuse. Lainie era din nou soția lui Rad, dar vechile obstacole ramasesera la locurile lor, inclusiv Sondra Gilbert. Frangerea de inima, pe care o crezuse dreasa de dragostea tandra și arzatoare a lui Rad, parea sa se fi redeschis. Nimic nu era atat de simplu pe cat iși imaginase ea mai devreme. Adevarat, devenise mai ințelegatoare, mai conștienta de cerințele pe care i le impuneau lui Rad afacerile, mai matura in privința relației dintre ei. Orașul, cu toate cladirile sale inalte și straziel asfaltate, o privea expunandu-i realitațile aspre ale vieții. Numai de-ar fi putut ințelege de ce o dorise Rad inapoi! Daca doar pentru o satisfacere fizica, atunci ce șanse avea sa faca din casnicia lor o relație durabila? Ce se intampla daca Rad avea sa se plictiseasca de ea?

- Buna dimineața, doamna Dudley mi-a spus ca te-ai trezit.

Lainie privi peste umar, pentru a-l vedea pe Rad intrand in camera. Cu doar zece minute in urma, s-ar fi repezit in intampinarea lui. Acum, privindu-i silueta impozanta, in costumul de birou inchis la culoare, se temu de respingerea pe care i-ar fi putut-o aduce in ochi un asemenea gest.

- Buna dimineața, murmura ea la randul ei.

Simplitatea raspunsului il facu s-o priveasca intrebator.

Lainie reveni la fereastra, sorbind din cafea, pentru a nu-i lasa ochii sa-i iscodeasca emoțiile momentan confuze. Ocolind patul, Rad se opri in dreptul mesei cu tava.

- Ți se racește micul dejun.

- Nu prea am pofta de mancare in dimineața asta.

Cuvintele ei crispate ii tradau incertitudinea cu privire la noua lor relație.

Nu ajungea nicaieri. Conversau politicos, ca doi straini. Lainie lasa perdeaua sa cada la loc, ascunzand imaginea orașului.

- Rad, de ce-ai vrut sa ma intorc?

Intrebarea care-i statuse in primul plan al minții ii țașni de pe buze fara nici un efort conștient.

- Tu de ce crezi? sosi taios raspunsul.

- Nu știu.

Ochii i se incețoșara, in timp ce privea ceașca de cafea din mana.

- Poate ai vrut sa te razbuni, pentru acea fata cu care te insuraseși, care nu se maturizase. Știu ca, in urma cu atația ani, te-am lovit și te-am dezamagit. Și mai știu ca, fizic, inca ma mai dorești.

Vocea ii tremura și incerca sa-și pastreze calmul.

- Și nici tu nu-mi ești complet indiferent.

Mai bine nu s-ar fi intors, sa-i vada chipul. Era rece și nesimțitor ca piatra.

- Dar lasa-ma sa termin eu in locul tau, interveni Rad taios. Ce metoda mai buna de a ma razbuna aș fi avut, decat sa te iau inapoi ca soție și sa te supun umilinței de a-mi fi indatorata?

- Asta-i adevaratul motiv?

Privirea ei il implora sa nege.

- Ești o fata foarte deșteapta, Lainie, ca sa ințelegi totul de una singura.

Tonul lui sarcastic era inconfundabil.

- Ce alt motiv aș fi putut avea? Presupun ca m-aș fi putut indragostit de tine cu atata disperare, incat sa te doresc inapoi in orice imprejurari.

- Dar nu m-ai iubit niciodata, recunoscu Lainie, impotriva propriei voințe.

- Nu, niciodata, așa-i?

Confirmarea lui rece ii sfașia inima.

- Și acum, cand am lamurit toate neplacerile astea, putem sa ne apucam de treaba?

- De treaba? repeta Lainie, inclinand capul intr-o parte, cu uimire.

- Da, de treaba, se rasti Rad. Sondra a venit aici in dimineața asta, ca sa-i dau o lista a tuturor creditorilor care trebuie platiți. Uite-o, ii intinse el o coala de hartie. Vezi daca n-am omis pe cineva.

Lainie lua hartia, cu o expresie cam nauca.

- Evident, prima escala o va face la spital. Cred ca se punea problema daca mama ta iși poate permite sau nu o rezerva privata.

Cu maini tremuratoare, Lainie ii restitui hartia. Iși dorea sa nu fi adus niciodata vorba despre motivul pentru care revenise la el. Preț de-un ridicol moment, crezuse ca era altul decat cel declarat. Dar Rad ii daduse de ințeles ca afecțiunea facuse parte din decizia lui. Ii simți ochii coborand peste halatul albastru de pe ea. Obrajii palizi i se imbujorara, in timp ce privirea lui starui asupra decolteului prin care i se vedea brazda dintre sani.

- Urmatorul punct la ordinea de zi, continua Rad, e sa te duc la tine acasa, de unde sa-ți iei unele lucruri.

Toate speranțele ca arata seducatoare in noua ținuta i se spulberara.

- Daca n-ai de gand sa mananci micul dejun, iți propun sa te imbraci, ca sa putem pleca.

- Azi nu trebuie sa te duci la birou? intreba Lainie, surprinsa sa afle ca urma s-o insoțeasca.

- Unul dintre avantajele de a avea firma proprie e acela ca, rareori, iți poți lua liber, delegand pe alții in locul tau. Probabil vrei sa trecem și pe la spital, așa ca ii voi spune doamnei Dudley ca n-o sa ne intoacem la masa.

- De ce vii cu mine? nu se putu ea stapani sa-l intrebe.

- Sincer sa fiu, Lainie, se opri Rad in fața ușii, iar asta pare sa fie o dimineața a sinceritații, am impresia ca te-ai cam dezumflat. Sa zicem ca te insoțesc ca sa fiu sigur ca iți respecți partea din invoiala.

- Ți-am spus aseara ca am sa raman, ridica ea barbia, mandra. Eu ma țin de cuvant.

- Uneori, lumina zilei face oamenii sa se razgandeasca. Imi mai amintesc un juramant pe care l-ai depus odata - 'pana cand moartea ne va desparți'.

- Și tu ai jurat același lucru, Rad, plus ca ma vei iubi și prețui, arunca imediat Lainie cuvintele, pentru a sfarși intr-un suspin inabușit.

- Tu ești cea care a plecat. Decizia asta ți-a aparținut numai ție.

Ușa se inchise zgomotos in urma lui.

Capitolul 7

Lui Lainie ii venea sa se arunce pe pat și sa dea frau liber lacrimilor care se adunasera intr-insa. Parea sa nu aiba nici o cale de a ajunge la o comunicare cu Rad. Nu-i venea sa creada ca se putuse indragostit atat de profund de un om care n-o privea decat cu dispreț și amuzament.

'Unde e curcubeul, taticule?' striga fetița din sufletul ei. 'Cand trece furtuna?'

Un prosop rece facuse minuni, inviorandu-i ochii și readucandu-i roșeața in obraji. In materie de farduri, nu avea in poșeta decat un singur ruj, dar prospețimea feței se potrivea cu sarea ei de spirit. Iși tapa capetele șuvițelor de par, recunoscatoare pentru suplețea sa naturala care-l ținea infoiat.

Mulțumita de infațișarea ei, ieși din dormitor, purtand rochia aurie tricotata din seara trecuta. In living se opri, aproape așteptandu-se sa-l vada pe Rad acolo. Mișcarile ei nu aveau nimic nehotarat, iar pașii dezvaluiau sofisticarea controlata pe care și-o antrenase ca sa para naturala. Iși dadea seama ca, probabil, Rad era in cabinet, și nu avea de gand sa deschida toate ușile, in cautarea lui. Nici nu intenționa sa aștepte cu un caine rabdator pana cand stapanul venea s-o cheme. Trecu hotarata pe sub arcada, spre micul hol care ducea la ușile de nuc negru și ascensor. Aproape imediat, aparu omul care o intampinase in seara trecuta.

- Dickerson, așa-i? intreba ea pe un ton autoritar, absolut potrivit cu postura de noua stapana a casei. Te rog, adu-mi haina și spune-i domnului MacLeod ca sunt gata de plecare.

Peste cateva minute, Dickerson reveni cu imitația de leopard.

- Domnul MacLeod vine imediat.

Cu un zambet rece și politicos, Lainie il lasa pe Dickerson s-o ajute la imbracat. Iși fixase ferm masca pe fața și nu-și putea permite s-o lase știrbita nici de cea mai mica unda de caldura. Dar omul nici nu parea sa se aștepte la așa ceva, și se retrase tacut prin hol.

Dupa cateva momente, Rad aparu. Politețea lui ironica o calca pe nervii deja intinși la limita, cand ii deschise ușa, lasand-o sa intre inaintea lui in lift. Lainie refuza sa-l lase sa ocupe macar un colț din vederea ei periferica. Nu-l invrednici nici cu o privire cand, ajunși afara, ii deschise portiera autoturismului sau Mercedes Benz. Numai cand se așeza și el la volan, Lainie risipi tacerea pe care singura și-o impusese.

- Aș dori sa trecem mai intai pe la mama mea, spuse ea, calma.

- Cum vrei, ridica din umeri, indiferent, Rad.

Doamna Simmons era deja instalata intr-o rezerva personala, la alt etaj, iar atitudinea i se schimbase in mod aproape spectaculos. Zambea vesela și nu mai arunca priviri tematoare peste umar.

Ameliorarea starii ei era atat de vizibila, incat Lainie nici nu se gandea sa discute cu ea despre schimbarea relației cu Rad. Explicația grabita ca avea de rezolvat unele probleme acasa paru s-o mulțumeasca pe mama ei. Se putu retrage din camera inainte de a sosi și Rad. Vremea explicațiilor avea sa vina mai tarziu.

Deiș tocurile ii bocaneau sonor pe coridorul spitalului, Lainie nu era conștienta de cei din jur. Glasul care o striga sa se opreasca parca ar fi rasunat de pe alta lume. In clipa urmatoare, fi apucata brutal de umeri și rasucita in loc.

- Lainie! O, Doamne, unde-ai fost?

Ochii albaștri ai lui Lee Walters ii cutreierau fața și partea de sus a trupului, ca pentru a se asigura ca era nevatamata.

- Mi s-a facut rau de grija ta!

Lainie ii privi parul incredibil de ciufulit, ca și cum și l-ar fi rascolit cu deetele. Abia atunci observa ca alaturi era și Ann.

- Ce-i cu voi aici? Ce s-a intamplat? intreba ea, observand expresia preocupata care se citea și pe fața lui Ann.

- Incercam sa te gasim, se rasti prietena ei.

- Mi-am ieșit din minți de ingrijorare, repeta Lee, cu glas tremurator.

- Nu ințeleg, se uita Lainie de la unul la altul, nedumerita. De ce ma cautați?

- Te-am sunat aseara, ca sa ma asigur ca ajunseseși cu bine acasa, incepu Lee sa-i explice, dar la telefon n-a raspuns nimeni.

Ingrozitoarea revelație incepea sa se faca simțita.

- La inceput, nu m-am preocupat, gandindu-ma ca mai statuseși un timp la spital, dar am continuat sa te sun și tot degeaba. M-am interesat la spital și mi-au spus ca plecaseși.

- Iar pe noi nu ne-a putut gasi, interveni Ann, fiindca nu avem numarul in cartea de telefon.

- Mi-am spus ca poate te duseseși la ea, ca sa nu stai singura in casa, continua Lee.

- Așa ca, azi dimineața la ora opt, era la ușa noasra, rase nervos Ann, incercand sa ia totul in gluma. Abia atunci s-a alarmat de-a binelea - și eu la fel daca vrei sa știi.

- Imi pare foarte rau ca v-am facut sa receți prin asta, se scuza sincer Lainie.

- Bine ca n-ai pațit nimiz, ii zambi Ann cu caldura. Cum ai reușit s-o muți pe mama ta intr-o rezerva? Am fost așa de șocați cand am ajuns aici și am aflat ca o mutasera.

- Unde-ai fost azi-noapte? insista Lee cu intrebarile lui.

Lainie se uita de la unul la altul, cu o expresie destul de panicata. Se cereau niște explicații și inca nu era pregatita sa le dea. Lee o ținea posesiv de braț, iar Lainie se desprinse din stransoare, incomodata.

- Unde-ai fost, Lainie? repeta el, observandu-i roșeața din obraji.

- Cand cand aseara cand am ajuns acasa, incepu ea sa se balbaie, l-am l-am sunat pe Rad.

Pe chipurile amandorura se așternu uimirea, insoțita in cazul lui Lee de indignare. Facu o mișcare convulsiva spre ea, apoi se opri. Lainie ezita, cautand o cale de a le da vestea.

- M-am gandit ca poate avea sa ma ajute.

- MacLeod! pufni cu dsopreț Lee. Cu te-ai putut umili sa te duci la el?

- Rad imi mai oferise o data ajutorul, iși inclina Lainie capul pe spate, in defensiva. Prima oara, am fost prea mandra ca sa accept, dar acum aveam nevoie.

- Judecand dupa faptul ca mama ta are o rezerva privata, interveni Ann, care-și regasise prima calmul, cred ca a fost de acord sa te ajute.

- Intr-adevar.

Era momentul sa le spuna ca se intorsese la el, dar cuvintele nu voiau sa se formeze.

- Daca ai vorbit cu el la telefon, de ce n-ai raspuns cand te-am sunat eu? nu se lasa Lee.

- I-am telefonat, da, dar a trebuit sa ma duc la el acasa ca sa discutam.

- Ce-ai facut?! o apuca iarași Lee de umeri.

- Lee! ii puse Ann o mana pe braț.

- Ma rog, marai el, dandu-i drumul imediat, puteai sa aștepți pana dimineața. Nu era cazul sa te duci acolo in toiul nopții.

- N-am fost in toiul nopții, interveni repede Lainie. Era pe inserat.

- Atunci, unde-ai fost pana dimineața? Cat ai stat la el, pentru numele lui Dumnezeu?

Atitudinea lui posesiva incepea s-o calce pe nervi.

- Nu te privește! replica ea, taios.

Zgomotul solitar al unor palme aplaudand risipi tacerea de pe culoar. Toți ochii se intoarsera intr-acolo. Rad se oprise la cațiva pași, privindu-i amuzat.

- Ma intrebam cat timp aveai sa mai eschivezi intrebarea asta, Lainie, rase el, apropiindu-se.

- Ce cauți aici, MacLeod? aproape ca striga Lee.

Rad arcui o spranceana spre el, dar nu-i raspunse la intrebare.

- Poate te intereseaza sa știi, Walters, ca Lainie a plecat din apartamentul meu azi dimineața dupa ora noua.

Pe chipul lui Lee aparura pete roșii de furie, in timp ce se intorcea spre Lainie, acuzator.

- E adevarat?

Nu putu decat sa dea din cap afirmativ.

Lee incepu sa se plimbe incoace și-ncolo ca un leu in cușca.

- Daca mi-ai fi spus cat de disperata erai - dac-aș fi știut ca

Ridica mainile spre ea, intr-un gest deznadajduit:

- Doamne Dumnezeule, Lainie, voiam sa te iau de soție!

- Intrucat de mine n-a divorțat, asta ar fi fost un mic miracol, interveni Rad, facandu-l pe Lee sa se uite urat la el.

- Cred ca nu e cazul sa te mai intreb daca e adevarat, o strapunse el pe Lainie cu niște ochi reci ca doua cristale de gheața. Și cat de virtuoasa te credeam!

- Daca vrei sa ieși din spitalul asta pe picioarele tale, fa bine și prezinta-i soției mele scuze! se rasti salbatic Rad.

Lainie nu fu singura care ridica privirea, surprinsa de omul care se burzuluia alaturi de ea.

- Imi voi prezenta scuzele, dar nu pentru ca ma ameninți tu, MacLeod.

Cu ochii mai imblazniți, Lee se intoarse spre Lainie:

- Cuvintele astea au fost rostite de un om care tocmai a pierdut-o pe singura femeie pe care a dorit-o in viața lui. Am vrut sa ma razbun. Loialiatea și grija fața de mama ta nu meritau sa te atac așa.

- Ințeleg, murmura Lainie, recunoscand durerea prin care trecea Lee.

- Sper. Fiindca, daca ai vreodata nevoie, privi el ostil-provocator spre Rad, poți apela la mine oricand, Lainie.

Se rasuci brusc spre calcaie și ieși. O privire piezișa spre Rad, care se uita dupa el, ii dezvalui lui Lainie furia mocnita care inca il mai framanta. Ann facu un pas inainte, nesigura:

- Ascultați, cred ca e mai bine sa plec și eu. Cauta-ma peste cateva zile.

- Iți promit, raspunse Lainie.

Și astfel, ea și Rad ramasera singuri. Rad scoase din buzunarul sacoului un pachet de țigari, oferindu-i și ei una, iar Lainie o lua, cu maini tremurande. Cand se apleca spre flacara brichetei, ii simți privirea arzatoare și se simți cu atat mai stingherita.

- Ce face mama ta? intreba Rad.

- Bine.

- Cum a reacționat cand i-ai spus ca suntem din nou impreuna?

- Nu i-am spus.

- Și cand ai de gand sa-i dai vestea cea minunata? se interesa el, sarcastic.

- Curand, ofta Lainie, aruncandu-i o privire piezișa.

- Ești gata sa mergem? se rasti Rad, strivind țigara in scrumiera.

Cand Lainie scoase cheia din poșeta, Rad i-o lua din mana, introducand-o el in broasca, descuie ușa și vari cheia in buzunar.

- Ai sa intarzii mult?

- Nu, nu prea mult, ii evita ea privirea, grabindu-se spre scara.

- Eu am de dat niște telefoane. Ma gasești in cabinet.

Primul lucru pe care-l facu Lainie, ajunsa in camera, fu sa-și schimbe rochia aurie cu un costum ruginiu cu pantaloni. Apoi, scoase valizele din dulap și incepu sa-și impacheteze hainele. N-avea sa-și lase mintea sa staruie asupra altui gand decat gesturile mecanice ale impachetatului, impaturind cu precizie fiecare articol și depunandu-le pe rand in geamantanele deschise.

Rad aparu in ușa și porni cam nervos prin camera, cu o incordare care i se transmitea și ei.

- Nu e nevoie sa ți le iei pe toate, se opri el in fața mesei de toaleta, examinand obiectele de deasupra. Am deschis conturi de credit la diverse magazine din oraș, pe numele tau. Va trebui sa-ți actualizezi garderoba.

- Nu era necesar, murmura Lainie.

- Lasa-ma sa judec eu asta.

Emana o violența biciuitoare, care o facea sa tremure.

- Fara indoiala, ți-ai format parerea idioata ca te voi incuia in dormitor ca pe un giuvaer de mare preț, dar te asigur ca vei avea de participat la diverse ceremonii mondene, unde trebuie sa te imbraci elegant, așa cum se cuvine pentru soția mea.

- Imi voi da toata silința sa nu te pun in situații neplacute.

Critica lui implicita ii scosese lui Lainie la lumina nemulțumirea și inverșunarea.

- Atunci, iți propun sa ți-o pui la loc pe asta.

Silențios ca o pantera ieșita la prada, Rad aparu langa ea, pentru a-i lua mana stanga, impingandu-i brutal verigheta pe degetul inelar. Ochii lui Lainie se repezira spre cutia de bijuterii de pe toaleta langa care se oprise el.

- Ma mir ca pana acum n-ai vandut-o.

- Aveam de gand sa ți-o trimit inapoi.

- Imi pare bine ca nu mi-ai trimis-o, se rasfransera cinic buzele lui. Ma scutește sa-ți cumpar una noua.

- N-am putea sa nu ne mai tot impungem așa?

Cu un efort, Lainie se elibera din catușele privirii și ale mainii lui, inchizand valiza și incuind-o.

- Asta-i tot?

Cuvintele lui taioase ii retezasera intrebarea dinainte.

- Aproape. Mai am

- Trimit eu pe cineva sa ia și restul, o intrerupe Rad. Am rezervat o masa pentru ora unu. E timpul sa plecam.

Restaurantul era relativ nou, cu un decor de bun gust și mancae excelenta, deși conversația inexistenta de la masa nu-i prea stimula lui Lainie apetitul. Se bucura cand Rad ii facu semn ospatarului sa vina cu cafelele, știind ca sfarșitul neplacutei mese se apropia.

- E clar ca te-ai vazut mult cu Lee Walters in ultima vreme.

Declarația lui Rad o facu sa ridice smucit capul, nu atat pentru ca punea capat tacerii, cat din cauza calmului amenințator din glasul lui.

- Intr-adevar, trase Lainie adanc din țigara, sufland anume fumul astfel incat sa formeze un nor intre ei.

- Știai ce sentimente avea pentru tine?

- Da, raspunse ea raspicat, mușcand cuvantul ca și cum ar fi ghicit scopul acelui interogatoriu.

- Iar tu ce simți pentru el?

Fumul de țigara incepea sa se impraștie in aer, lasand-o fara nici o bariera intre ochii ei și ai lui.

- Are vreo importanța, replica ea, cu inverșunare.

Expresia lui Rad se intuneca, severa. Pe buzele lui Lainie se formau deja cuvintele cu care sa nege ca Lee insemna pentru ea mai mult decat un prieten. Apoi, iși aminti cat de sigur fusese Rad de ea in seara trecuta, cat de convins ca doar cateva minute in brațele lui aveau s-o faca sa capituleze, acceptand orice-i cerea.

- Am ajuns sa țin foarte mult la Lee. E o afecțiune care a crescut in etape.

Se minuna de ușurința cu care ii putea susține privirea.

- In timp, probabil ca s-ar fi maturizat pana la dragoste.

In colțul gurii ii aparu un mic suras, dulce-amarui.

- O dragoste liniștita, comoda, cum e caldura focului intr-o lume friguroasa, langa care sa te poți cuibari. Cu Lee, m-am simțit intotdeauna in siguranța. Era pentru mine un liman, de nadejde, mereu prezent cand aveam nevoie de el. Puteam oricand sa fiu sigura ca ma apara, ca-mi ținea partea.

Lucirea din ochii lui ii aminti ca Rad ii luase apararea, Lee fiind cel care o atacase. Iși regreta imediat cuvintele pe care le folosise.

- Și crezi ca eu nu te-aș apara? o ironiza el fațiș.

- Cu tine, am mereu senzația ca stau pe marginea unei prapastii și nu e nimeni care sa ma salveze, refuza Lainie sa se lase intimidata de amuzamentul lui. Ești perfect capabil sa ma ocrotești de orice, numai de tine nu.

- Și, dupa cele de aseara

Ochii lui intredeschiși ii studiara partea de sus a trupului, cu o meticuloziate care parea s-o dezbrace de haine. O roșeața fierbinte ii imbujora obrajii.

- Dupa cele de-aseara, inca mai vrei sa fii aparata de mine?

Cu o mișcare cam smucita, Lainie se ridica de la masa, simțindu-se ca o slabaticiune incercand sa fuga din fața unei fiare de prada.. Iși inhața haina de piele maro pe care o luase in locul imitației de leopard și ieși grabita, știind ca pe Rad avea sa-l intarzie achitarea notei. Afara, se uita innebunita dupa un taxi, dar nu se vedea nici unul. Facuse doi pași spre stația de autobuz, cand fu apucata violent de braț. Rad o rasuci in loc, impingand-o in direcția parcarii, fara a slabi stransoarea ca de menghina. Lui Lainie ii venea sa urle, sa-l zgarie și sa se zbata, dar știa ca n-ar fi avut nici un rost. Se supuse vlaguita, in timp ce o ducea spre mașina.

Rad nu porni imediat motorul. In schimb, o privi lung pe Lainie, care se uita drept inainte, fara sa clipeasca din ochi. O cuprinsese o amorțeala ciudata, așteptand sa inceapa repercusiunile. Mana lui se intinse și ii intoarse barbia spre el, iar aceasta atingere ii trezi simțurile la viața. Se retrase sa scape, inainte de a se dizolva in brațele sale.

- Cred ca ai vorbit serios, spuse el incet. Dar imi ceri imposibilul. Deocamdata, ar fi mai bine sa-ți ștergi din minte orice gand despre Lee Walters.

- De ce te-ai intors in viața mea, Rad?

Vocea ii tremura necontrolat.

- Tu ești cea care te-ai intors in viața mea. Ai venit sa-mi ceri ajutorul.

- Puteai doar sa-mi dai banii și sa ma lași sa plec.

- Puteam, confirma el, calm, studiind-o cu o intensitate parjolitoare. Și probabil ca aș fi facut-o, daca

- Daca ce?

Ii lua mana și o trase incet spre el, pana ajunse aproape in brațele lui. Apoi, ii strecura mana sub mantoul sau, peste camașa cu dungi albastre. Vrand, nevrand, Lainie ii simți bataile repezi ale inimii, care-i contraziceau expresia netulburata.

- Daca n-ai mai fi putut avea efectul asta asupra mea, spuse el. Probabil ești scorpia din poveste, dar de data asta n-am sa te mai las sa mi te vari sub piele.

Lainie se retrase, iar Rad nu mai facu nici o incercare de a o reține. Parea sa accepte faptul ca discuția lor luase sfarșit.

- De ce nu mai locuiești in casa oastra?

Intrebarea pe care nu i-o pusese in seara trecuta o lua chiar și pe ea insași pe nepregatire.

- Era prea mare și incomoda, raspunse el taios. Am vandut-o la un an dupa plecarea ta.

- Ai vandut-o!

- Doar nu credeai c-aveam s-o pastrez din motive sentimentale? Puține lucruri bune s-au intamplat in casa aia, o privi el cinic.

Lainie ii dadea dreptate, dar in tacere. Singura fericire pe care o cunoscusera fusese in cabana din munți unde-și petrecusera luna de miere.

Ajunsera la blocul de apartamente peste cateva minute. Rad ii descarca valizele din mașina și le puse pe trotuar. Lainie il aștepta langa ușile de sticla, dar el se intoarse la mașina.

- In dupa-amiaza asta am cateva intalniri, arunca, peste umar. Ma intorc la timp pentru cina. Trimite-l pe Dickerson jos dupa bagaje.

Capitolul 8

Dupa-amiaza fu lunga și lipsita de evenimente. Seara, cand intra in living room, Lainie gasi ziarul de seara impaturit cu grija pe masa de cafea. Dickerson aparu aproape imediat, oferindu-i un pahar cu vin de Xeres și informand-o ca cina avea sa fie servita imediat ce sosea domnul MacLeod acasa.

Rad ajunse peste cateva minute. Lainie continua sa rasfoiasca ziarul, refuzand sa-și manifeste interesul fața de sosirea lui, deși inima ei iși accelerase bataile.

- Te-ai instalat? se auzi glasul sau din spatele canapelei.

- Da, mulțumesc. Cum au mers intalnirile? iși pastra ea intenționat vocea indiferenta, refuzand sa se muște momeala din tonul lui.

- Destul de satisfacatoare, daca chiar te intereseaza.

- Și pe tine chiar te interesa daca m-am instalat sau nu? i-o intoarse ea.

- Spre deosebire de intrebarea ta convenționala, pe mine ma interesa.

- De ce? Nu voiai sa-ți petreci seara singur?

Lainie iși regreta tensiunea interioara care o facea sa fie atat de sarcastica, dar parea singura reacție sigura in prezența lui.

- Eu imi aleg serile pe care le petrec singur.

- Ce comod, sa fii barbat și sa-ți poți alege cand vrei compania preferata!

- Intr-adevar, raspunse calm Rad. Ințeleg ca cina e gata. Mergem la masa?

O aștepta in arcada, indicand clar ca, daca Lainie nu venea, avea sa manance singur. Ridicandu-se incet de pe canapea, porni spre el, neluandu-i in seama privirea nerabdatoare și autoritara care-i ordona sa se grabeasca.

- Certurile fac rau la digestie, așa ca n-ar fi mai bine sa ne lipsim de conversații la masa? propuse el taraganat, inainte de a intra in sufragerie.

- O sugestie excelenta, pe care o susțin din toata inima, incerca Lainie sa raspunda pe același ton melodios.

Pentru ea, insa, tacerea era incordata, deși pe Rad nu parea sa-l deranjeze deloc. Durerea din piept nu prea lasa loc pentru mancare. Știa ca avea doua variante. Una, sa ramana tacuta, ceea ce ar fi creat un precedent pentru viitoarele lor seri impreuna. Sau putea sa risipeasca tacerea, conversand nimicuri, cu speranța de a inlatura animozitatea. Alese a doua soluție.

- Ma gandeam ca maine sa merg la spital, spuse ea. Aș dori sa vorbesc cu doctorul Henderson, cand iși face vizita de dimineața. Iar mama ma așteapta sa stau un timp cu ea.

Rad inalța spranceana, surprins de intervenție. Lainie cobori ochii spre farfurie, pregatindu-se pentru sarcasmul care avea sa urmeze, neindoielnic.

- Vei avea nevoie de o mașina, spuse el. Cheile de la Mercedes sunt pe masa din hol.

- Credeam ca aia e mașina ta?

- Sigur ca e a mea. Altfel, cum aș putea sa ți-o dau? ii zambi el, cu un amuzament ingaduitor.

- Nu asta am vrut sa spun.

Vorbea cu vocea puțin cam sufocata, placandu-i blandețea cu care o mangaiase privirea lui.

- Mai am o mașina, daca te preocupa deplasarile mele la birou.

- De fapt, la asta ma gandeam, zambi Lainie, ezitant.

- Ma rog, oricum ai nevoie de un mijloc de transport. Cred ca și Ann voia sa va intalniți saptamana asta.

- Nu te opui?

Lainie iși dori imediat sa nu-i fi pus aceasta intrebare. Un moment, vazu obloanele incepand sa se inchida.

- Ți-am spus ca n-aveam de gand sa te țin prizoniera aici. Dar ți-aș fi recunoscator daca nu ți-ai lua nici un angajament de seara, fara a te consulta mai intai și cu mine. N-aș dori sa incurce promisiunile pe care s-ar putea sa le fi facut eu mai intai.

- Nu, firește ca nu, murmura grabita Lainie, bucuroasa ca intrebarea ei nu-l suparase.

Dintr-o data, masa devenise mai placuta. Mancarurile preparate cu multa arta erau mai savuroase. Spuma de ciocolata era delicata și ușoara. Toata starea de spirit parea sa se fi schimbat, iar Lainie se desfata in caldura atmosferei. Mai tarziu, in living, se putu rezema de spatarul canapelei, relaxandu-se, in timp ce Rad punea niște discuri cu durata lunga in instalația stereo. Pe buzele lui Lainie se ivi un zambet incantat, cand il vazu pe Rad incruntandu-se nemulțumit de apariția lui Dickerson.

- Ce este? intreba el, cam rastit.

- Va cauta domnișoara Gilbert. Are niște hartii.

- La ora asta? exclama Lainie, cu zambetul risipindu-i-se, dar Rad o potoli cu o privire:

- Nu dureaza mult.

Ba nici pomeneala, daca avea și Sondra un cuvant de spus, iși zise ea cu dușmanie. Ceasul ticaia, aratand orele noua, apoi zece, iar Rad continua sa intarzie.

Un imbold interior ii purta pașii prin arcada, pana in hol, fara a fi macar conștienta de ceea ce facea. Era aproape ca o forma de somnambulism lucid. Abia cand auzi voci din spatele unei uși inchise iși dadu seama ca plecase din living.

- Nu va dura mult. Cateva luni, maximum.

Glasul bine modulat al lui Rad rasuna limpede.

- Totuși, pare atat de mult timp.

Vocea feminina risipea orice indoiala ca Sondra mai era acolo.

- Și te deranjeaza, intreba Rad.

- Sigur ca da. Credeai ca n-o sa ma deranjeze?

Rad nu raspunse la intrebarea Sondrei. Secundele treceau, fara sa se mai auda nici un sunet. Apoi, glasul lui Rad rasuna din nou, dar prea incet pentru ca Lainie sa-i distinga cuvintele. Intinse mana spre clanța. Ce spera sa gaseasca dincolo de ușa? Știa ca nu voia sa se supuna umilinței supreme de a vedea alta femeie in brațele lui Rad.

Se intoarse și reveni grabita in living room, de unde trecu in dormitor. Peste cateva minute, cand sosi și Rad, Lainie il putu privi cu o trufie de care inainte n-ar fi fost capabila. Rad iși scosese cravata, al carei capat ii ieșea din buzunar. Chipul ii era tras de oboseala, facand-o pe Lainie sa se intrebe, cu o satisfacție rautacioasa, daca nu cumva ii fusese greu s-o impace pe Sondra cu schimbarea survenita.

- Nu ma așteptam sa dureze atata, spuse el, in timp ce incepea sa-și goleasca buzunarele pe scrin.

Lainie se ridica de pe pat, mergand sa-și puna peria de par langa restul articolelor de toaleta. Nu se deranja sa comenteze declarația lui Rad, folosind izolarea ca pe o pavaza.

- Ce-i cu tine? ii taie el calea inapoi spre pat.

- Nimic.

Il privi calma, simțindu-se ca un manechin lipsit de emoții, izolata de electricitatea scanteietoare din privirea lui.

- A trebuit sa rezolv cu Sondra unele dificultați.

Auzindu-l, in ochii ei se aprinse fugar o luminița.

- Privitoare la afaceri, adauga Rad, sumbru.

- Nu e nevoie sa-mi dai explicații, Rad.

- Nu? marai el.

- Fidelitatea nu facea parte din ințelegere, replica lin Lainie, ocolindu-l, pentru a-și continua drumul spre pat.

Daca ar fi fost intr-o stare de spirit mai raționala, ar fi recunoscut semnalele de avertisment. In loc de a fi satisfacuta auzindu-l cum trantea ușile și sertarele, s-ar fi speriat. Scoțandu-și halatul, se strecura in așternut, fara sa observe furia pe care o provocase.

- Noapte buna, Rad, murmura ea, cand lumina se stinse, cufundand camera in intuneric.

- Buna pe dracu'!

Cearșafurile și paturile fura smulse de pe pat. Lainie ridica privirea, cu un țipat surprins, intinzand mainile sa opreasca pieptul gol care cobora asupra ei. Inainte de a urla, gura ii fu blocata de un sarut feroce. Toata sensibilitatea euforica se risipise.

Lainie se salta in capul oaselor, incercand sa identifice sunetul care o trezise - sau, mai degraba, incetarea unui sunet. Cineva inchisese dușul, in baia alturata. Se stramba, cand intinse mana dupa capotul verde oliv, ca sa-și acopere goliciunea. Vanataia de pe braț, in locul unde Rad iși infipsese degetele in carnea ei, incepea deja sa se innegreasca.

Camașa de noapte zacea pe jos, langa pat, rupta a subsuoara și descusuta. O invalui o ceața de lacrimi, cand Lainie auzi din nou glasul ragușit al lui Rad șoptind in timp ce-i mușca ușor urechea: 'Iubește-ma.' Era o porunca inutila, de vreme ce-l iubea deja mai mult decat ar fi crezut vreodata ca ar fi fost posibil. Iși apasa pe buze camașa sfașiata, in timp ce lacrimile ii șiroiau pe obraji.

- N-am vrut sa te trezesc.

Rad statea in ușa, cu un prosop albastru infașurat pe mijloc. Lainie intoarse repede capul in alta direcție, ca sa nu-i vada obrajii brazdați de lacrimi.

- Nu m-ai trezit. Sau, cel puțin, nu tu, ci dușul. Oricum nu sunt obișnuita sa dorm dimineața pana tariu.

Cuvintele se rostogoleau navalnic, pentru a-i ascunde tulburarea la vederea trupului sau aproape gol. Iși șterse lacrimile de pe fața.

- Daca ai terminat, cred ca fac și eu un duș.

Incerca sa se strecoare pe langa el, dar mana lui se repezi, apucand-o de brațul deja invinețit. Durerea ii smulse de pe buze un țipat involuntar. Rad ii dadu drumul brusc, smulgandu-i din mana camașa de noapte, pentru a privi un moment rupturile inainte de a o arunca pe pat cu o violența abia stapanita.

- N-am vrut sa iasa așa, scrașni el.

Lainie iși stranse halatul verde in jurul gatului, simțind ca o cuprindea o infrigurare cumplita.

- Nu. Nu mai continua, ii ceru ea incet. Il iubea cu atata dispeare.

Mana lui i se incovoie in jurul gatului, ridicandu-i barbia cu degetul mare pentru a-i vedea fața. Lainie avea genele lipite sub forma unor țepi uzi de lacrimi, coborați peste ochii caprui.

- Ieri ai spus ca nu te-aș putea ocroti de mine insumi, dar o voi face.

Stranse un moment deetele pe ceafa ei, apoi, la fel de repede, ii dadu drumul.

- Ceea ce s-a intamplat azi-noapte n-o sa se mai repete.

- Rad, te rog

Strigatul i se smulsese din adancul inimii. Lainie nu voia sa piarda acele momente de extaz in brațele lui, singurele ocazii cand era centrul lumii sale. Nici nu mai conta din ce motive o dorea acolo.

- Nu te las sa pleci! exploda el, ințelegandu-i greșit strigatul neterminat. Restul ințelegerii ramane in picioare.

- De ce? gemu ea, neajutorata.

- Fiindca ma distreaza, rase dușmanos Rad.

Sunetul nesuferit continua sa-i reverbereze in urechi, pe cand fugea in baia alaturata și lasa lacrimile fierbinți de rușine și disperare sa-i scalde obrajii.

- Draga mea, te așteptam.

Buzele doamnei Simmons atinsera obrazul lui Lainie, in semn de bun venit.

- Tocmai l-ai pierdut pe Lawrence. Acum un minut a trecut pe-aici.

- Ba nu l-am pierdut. M-am intalnit cu domnul doctor Henderson pe culoar, zambi Lainie. Vad ca arați mult mai bine.

- Am dormit toata noaptea, fara urma de dureri, se lumina la fața mama ei. O noapte de somn adanc face minuni.

- E clar ca arați mai bine, repeta Lainie involuntar, cuprinsa de o stanjeneala teribila.

- Ai mai spus-o o data, Lainie, rase mama ei, cu un sunet limpede și cristalin ca al unui clopoțel placut la auz.

- Cred ca fiindca ma bucur atat de mult, iși reveni Lainie repede.

- Mare zarva ai starnit ieri dimineața prin spital, nu-i așa? o tachina doamna Simmons.

Fața lui Lainie fu umbrita de o expresie temator-nedumerita.

- Am auzit surorile vorbind despre tanarul acela blond, incredibil de chipeș, care se dadea de ceasul morții sa te gaseasca.

- A, era Lee, cred. A fost ieri aici.

Ochii albaștri ai mamei sale inca mai aveau capacitatea de a o face sa se simta ca o fetița, care nu-i spunea decat jumatate din adevar.

- S-au inverzit de invidie, mai ales cand Lee a plecat singur, iar tu ai plecat cu un barbat brunet. Cred ca o sora l-a descris ca fiind criminal de atragator, iar alta, elegant-foc.

Lainie inspira adanc, pregatindu-se sa dezvaluie intreaga poveste.

- Observ ca ți-ai pus iarași verigheta, comenta mama ei, privind-o cum iși atingea ușor banda de aur inflorit, ca pe un talisman. Ceea ce ar insemna ca omul celalalt era Rad.

- Da, el era.

Iși arunca parul inapoi peste umar, cu o mișcare brusca a capului, in timp ce iși aduna puterile pentru a-și privi mama drept in ochi.

- In ultimele luni l-ai vazut de mai multe ori, așa e?

- Da.

- Mi se parea mie ca te framanta ceva, dar eram prea preocupata de mine insami ca sa-mi pese.

Pe buzele doamnei Simmons aparuse un ușor zambet.

- Dar, in fond, eu mi-am petrecut aproape toata viața numai cu ganduri egoiste.

- Vrei sa spui ca nu ai nimic impotriva faptului ca m-am intors la Rad?

Lainie se așteptase la o furtuna de proteste și reproșuri. Acea acceptare calma o surprindea.

- Nu, ofta mama ei, desprinzandu-și pentru prima oara privirea de fața lui Lainie. Cred ca ma bucur.

- Dar parca nu-l placuseși niciodata?

- Probabil ca nu. Nu e genul care sa suporte o soacra bagareața.

Se rezema de perna, cu privirea in tavan.

- Cand v-ați casatorit, erai atat de fericita și radioasa. Rad era centrul lumii tale. Dintr-o, data, eu paream sa nu mai contez - și l-am urat pentru asta. Țin minte ca tatal tau obișnuia sa-mi ia mana și sa recite vechile versuri: 'Fiul imi ramane fiu pana iși ia o soție, / Insa fata, fiica mea toata viața o sa fie.' Ma asighura ca Rad avea sa ne umple in curand casa cu nepoți.

Ochii i se intoarsera spre Lainie, cu o expresie de scuza:

- Dar, de cele cateva ori cand tatal tau a adus vorba in prezența ta, și te-am vazut privind cu teama spre Rad, mi-am dat seama ca-ți otravisem mintea din punctul asta de vedere.

Lainie lasa capul in piept, nevoind sa recunoasca fața de mama ei cat de mult tau ii facuse acel sfat.

- Cand in fine l-ai parasit, m-am bucurat. Credeam ca urma s-o primesc inapoi pe fetița mea, dar cand colo, tu ai fugit la Colorado Springs. Oare eu am fost motivul? Lucrurile pe care ți le-am spus inainte de a te marita Din cauza lor l-ai parasit?

- Au contribuit și ele, mama. M-au facut sa-mi pierd increderea in el. Totuși, nu asta a fost principala cauza, fiindca peste acele lucruri aș fi putut trece. A fost cu totul altceva, raspunse Lainie cu sinceritate, știind ca adevaratul motiv pentru care fugise de Rad fusese descoperirea faptului ca el n-o iubea; clipi din ochi, inghițindu-și lacrimile.

- Aș vrea sa fi putut sta de vorba așa mai inainte.

- Și eu. Dar niciodata n-am fost o mama prea buna. Și nici acum nu sunt, fiindca Lainie, nu cumva te-ai intors la el din cauza banilor pe care ii datoram? Il mai iubești?

- Da, il iubesc foarte mult.

Vocea ii era inecata de cumplita durere de a ști cat de zadarnica era dragostea ei. Nu se opuse, cand mama ei o stranse la piept, unde putu plange pana-i trecu o parte din suferința.

Vitrinele magazinelor incepeau deja sa se umple cu podoabe de Craciun.

Pentru Lainie, acea sarbatorire conținea o mare ronie. Progresele mamei sale ii uimisera pe medici, dandu-le de ințeles ca tratamentele putusera opri temporar evoluția bolii. Dar o mare parte din fericirea doamnei Simmons se baza pe credin

a ca fiica ei iși gasise in sfarșit fericirea. Nu avea cum sa-și lase mama sa descopere ca relația ei cu Rad era oricum, numai perfecta nu.

In seara aceea, avea loc inca o petrecere, iar Lainie iși cumparase o rochie noua. Venise in oraș ca s-o ia de la modificat, iar un glas familiar se facu auzit prin rumoarea strazii. Privi in jur, pentru a-l vedea pe Lee Walters desparțindu-se de un barbat. Lainie ezita, dar pierdu ocazia de a pleca grabita ca și cum nu l-ar fi vazut, cand Lee o zari.

Se apropie de ea incet, murmurand amandoi cate un salut calm, in timp ce Lee o lua de maini și o tragea spre o vitrina, laadapost. Ochii lui albaștri ii studiara fața.

- Mi-a fost dor de tine, spuse el, cu simplitate. De-o mie de ori am ridicat receptorul sa te sun, inainte de a-mi aminti ca nu aveam dreptul.

- Nu cred ca m-ai fi gasit. Intre vizitele la mama mea și diversele ceremonii la care particip cu Rad, n-am stat prea mult pe-acasa.

Iși dadea seama cat de ușor ii era sa se lase atrasa in afecțiuna ințelegatoare a lui Lee - situație pe care trebuia s-o evite.

- Ești fericita cu Rad?

- Viața nu-ți da voie sa fii fericit tot timpul, dar de cele mai multe ori sunt fericita, da. Și tu? Cum o duci?

- Batranul meu recunoaște incet-incet ca ma pricep totuși cat de cat la afaceri.

In glasul lui Lee nu se simțea reproșul, numai o acceptare amuzata a ceea ce nu putea sa schimbe.

- Unde mergeai acum? Pot sa-ți ofer eva de baut, o cafea sau ceva?

Lainie iși privi ceasul-brațara elegant.

- Ma tem ca nu am timp, am de luat o rochie de la croitoreasa, dupa care trebuie sa ma pregatesc pentru petrecerea de la familia Fredrickson.

- La Fredrickson? zambi radios Lee. Și pe mine m-au invitat. Inseamna ca diseara am sa te revad.

- Da, venim și noi, sublinie intenționat Lainie pronumele 'noi', fara a face sa paleasca adorația din ochii lui Lee.

Acesta se apleca sa-i depuna un sarut pe obraz, cu o expresie de incantare sfioasa, adolescentina. Dar, cand Lainie se intoarse sa plece, nimeri cu privirea spre o pereche de ochi verzi care sclipeau de triumf infumurat. Sondra statea la cațiva pași distanța, de unde asistase la toata scena. Facu un pas inainte, deschizand gura sa vorbeasca, insa Lainie trecu grabita mai departe.

- Iți sta foarte bine rochia asta, comenta Rad. E noua?

- Da, murmura Lainie, mulțumita in secret ca o invrednicise cu un compliment.

- Credeai sa ai s-o porți la Fredricksoni, diseara?

La auzul sublinierii cuvantului 'credeai', capul lui Lainie se ridica brusc:

- Da.

- Ai cumparat-o anume pentru petrecerea asta?

O ataca iarași? Nu-și prea putea da seama. Glasul lui era aproape prea indiferent.

- Am cumparat-o fiindca garderoba mea e inca limitata. Nu se potrivește pentru diseara?

- Ba da, e foarte potrivita. Pacat ca Walters nu va putea sa te vada cu ea.

De asta data, prin masca rece a indiferenței, in ochii lui scapara o luminița.

- Vrei sa spui ca nu mai mergem la petrecere? se revolta Lainie, auzindu-i aluziile neintemeiate.

- Ești dezamagita? marai Rad. Cu siguranța, iți da peste cap planurile de a te intalni cu Walters in seara asta.

- Ce minciuni ți-a indrugat Sondra? M-am intalnit cu Lee intamplator - mergeam sa iau rochia de la croitoreasa.

- Mi-am schimbat planul.

- Ce draguț din partea ta, ca ma anunți abia acum, replica Lainie.

- Nu prea am avut cand, toata ziua ai fost plecata.

Glasul lui era taios, retezandu-i raspunsul indignat.

- Azi dimineața, am hotarat sa mergem in weekend la Vail.

- La Vail? Sa skiem?

- Da, planuiam sa inchiriem niște skiuri, cat suntem acolo, dar am și un proiect de construcție pe care vreau sa-l verific. Plecam dimineața la prima ora.

Lainie nu putea suferi acel ton autoritar.

- Asta nu-mi explica de ce nu mergem diseara la petrecere.

Colțul gurii lui Rad tresari involuntar - batjocoritor sau de furie, Lainie nu-și putea da seama.

- Am presupus ca ai nevoie de timp ca sa-ți faci bagajele.

Un hohot de ras isteric amenința s-o inece. Ce crezuse? Ca Rad era gelos pe Lee? Pentru asta, ar fi trebuit sa aiba vreun sentiment la adresa ei, dar era clar ca Rad nu simțea nimic.

- Daca e o deplasare de afaceri, de ce ma iei cu tine? intreba ea o riposta copilareasca.

- M-am gandit ca ar fi o diversiune placuta, zambi Rad, cu un amuzament cinic. Poți sa vii sau nu, cum vrei. Pentru mine nu conteaza.

Ochii i se incețoșara, invinși. Știa ca n-ar fi trebuit sa aștepte nici un juramant ca voia sa fie cu ea.

- Unde vom sta? il intreba.

- De ce?

- Ma intrebam, doar ma gandeam

Expresia ii deveni rugatoare.

- Cabana nu e pe undeva pe langa Vail?

- Care cabana?

Unele cuvinte puteau reteza scurt orice conversație, risipindu-i ultimele speranțe. Intrebarea lui Rad facea parte dintre ele. Lainie ridica din umeri și se retrase in dormitor.

Capitolul 9

Fara a-și lua ochii de la drumul din fața lor, Rad ii intinse un pachet de țigari.

- Aprinde-mi și mie una, ii ceru el.

Lainie ezita, inainte de a ridica filtrul alb la buze. Aprinderea țigarii altcuiva era o acțiune extrem de intima. Il privi cum lua țigara și se intreba daca putea sa simta caldura lasata de gura ei. Dar, dupa chipul lui nepatruns, ii era imposibil sa-și dea seama.

- Maine, voi fi ocupat cu unul din inginerii mei. Am aranjat sa stai cu soția lui, care in prezent locuiește la Vail, doar daca nu cumva preferi sa-ți petreci ziua singura, o gratifica Rad cu o privire cinica.

- Nu, ofta Lainie.

Ce importanța avea in seama cui o lasa? Totuși, nu putu sa nu adauge cu amaraciune:

- Pe ziua de azi, cum intenționezi sa scapi de mine?

Din ochii lui negri țașni o flacara, anunțand pericolul.

- Ma gandea sa te port toata dupa-amiaza pe partiile de ski, pana te epuizam. Poate doar oboseala sa-ți mai toceasca taișul limbii.

- Nu sper decat sa te bine dispuna pe tine, riposta Lainie.

Rad iși dadu la o parte parul de pe frunte, cu un gest istovit.

- Și ce vrei sa fac? Sa joc rolul indragostitului adorator? Pana și tu știi ca mi-ai cere prea mult.

- Cred ca ți-ar veni foarte firesc, ținand seama de toate calatoriile de afaceri pe care le-ai facut cu Sondra.

- Scoate-ți din cap prostia asta! o fulgera Rad cu o privire rece.

Apoi, se rezema in fotoliul-cupa, inhaland adanc și flexandu-și degetele cu care stransese volanul. Lainie fu uimita de oboseala autentica de pe chipul lui.

- In ultima luna, continua Rad, mai calm, am avut o runda intreaga de petreceri și intalniri de afaceri, și cateva ore de somn pe apucate. Știu ca ești suparata ca te-am rapit de langa neprețuitul tau Lee Walters, dar daca tot ești aici, macar prefa-te ca te simți bine. Sa uitam trecutul, viitorul și toate celelale - fie și doar pentru cateva zile.

Ii simți ochii privind-o ingandurați, dar nu ridica privirea spre el.

- Ne-am ințeles?

Tonul lui imbietor ii smulse o incuviințare șoptita.

In aceeași stare de apatie, Lainie se lansa dupa Rad, pe partie. La inceput, ochii ei urmarira silueta neagra din fața, admirandu-i agilitatea mladioasa a mișcarilor. Apoi, muntele cerandu-i sa-și foloseasca mușchii care dormitasera timp de peste un an, ii revenira și ei, automat, propriile reflexe.

Cand iși ridica ochelarii pe frunte, ochii ii straluceau viu. In obraji și pe varful asului ii aparuse o roșeața vesela. Toate inhibițiile i se risipisera.

- Vrei sa-ți tragi sufletul inainte de a urca din nou? o intreba el.

Și de pe chipul lui se risipisera norii, alungați de aerul imbatator al muntelui și inviorarea coborarii.

- Am sa ma odihnesc in telescaun, gafai Lainie, intrebandu-se cat de mult din sufocare se datora efortului, și cat caldurii surasului sau.

A doua coborare decurse mai lent decat prima. Rad nu mai skia in fața, mulțumindu-se sa incetineasca, alaturi de Lainie. La jumaatea postei, Lainie se intoarse sa-l intrebe daca aveau sa mai urce o data, cand nimeri peste o porțiune denivelata și, cu o forța incredibila, cazu cu fundul in zapada. In clipa urmatoare, Rad ingenunchea alaturi, privind-o vesel:

- Ai pațit ceva?

Strambandu-se, Lainie incerca sa-și schimbe poziția.

- Cine-ar crede ca zapada poate fi așa de tare! iși freca ea gingaș locul lovit.

- Ce te doare mai rau, demniatea sau posteriorul? o tachina el.

- Prima e facuta praf, iar al doilea, bușit, clatina din cap cu jale Lainie, imbujorata la auzul tonului sau glumeț.

Rad o cuprinse de talie ca s-o sprijine. Se simțea cumplit de stanace, cand incerca sa-și indrepte skiurile pentru a parcurge scurta distanța ramasa pana la poale.

- Cred ca stau pe tușa o tura, spuse ea.

- Nu te superi daca eu mai fac o coborare, așa-i?

- Nu, firește ca nu, se grabi Lainie sa-l asigure. Te aștept la bufet.

- Bine, atunci ne vedem pe urma.

Rad schița un mic gest de salut și porni spre telescaun. Era mai bine ca fusese readusa pe pamant atat de brutal, conchise Lainie. Avea nevoie sa ramana cu mintea limpede, pentru a nu-i dezvalui lui Rad cat de mult insemna pentru ea. Deși nu incapea nici o indoiala ca farmecul lui era imbatator.

Nu-și putu stapani tresarirea inimii, cand il vazu apropiindu-se prin mulțime, peste aproape o ora.

- Acum, zambi el, ca tot am risipit panzele de paianjeni, ma gandeam sa bem ceva.

Zambetul lipsit de orice sarcasm sau cinism ii confirma sinceritatea cuvinelor. Dupa ce ochii lui Lainie se adaptara la lumina scazuta, constata ca salonul barului nu era atat de intunecat cum i se paruse la inceput. In șemineu ardea un foc vesel, iar prin jur radeau oameni in echipamente de ski multicolore.

- Cum te simți? o intreba Rad, in timp ce Lainie se așeza delicat pe un scaun.

- Bine, raspunse ea, potrivindu-se astfel incat sa nu stea cu toata greutatea pe locul lovit.

Rad comanda grog fierbinte pentru amandoi. Dupa ce terminara, propuse sa plece imediat.

Amurgul iși arunca vapaia purpurie peste munții inzapeziți. Cand ieșira din restaurantul local unde mancasera de cina, cerul era spuzit de stele, accentuand lucirea palida a semilunii.

- Ești obosita? o intreba Rad, la auzul oftatului ei prelungit, cand opri mașina in fața casei.

- Nu, sunt mulțumita, ii zambi ea cu seninatate.

Aproape mulțumita, se corecta in sinea ei, știind ca, pentru ca ziua sa fie implinita, Rad trebuia s-o ia in brațe.

O tacere nervoasa amenința sa-i cuprinda cand inrara in apartament - ceea ce Lainie dorea sa evite cu orice preț.

Peste teva minute, stateau in fața șemineului, sorbind din cafeaua neara și fierbinte. Flacarile galbene lingeau flamande ochii din camin. Rad nu se deranjase sa aprinda alte lumini, lasand sa domneasca o atmosfera de intimitate calma.

- Vorbește-mi despre perechea cu care ne intalnim maine, ii ceru Lainie, silindu-și ochii sa se desprinda de flacarile cu efect hipnotic.

- Soții Hanson? raspunse Rad, ramanand cu privirea la foc. Steve Hanson și cu mine am fost colegi de facultate. Dupa absolvire, i-am fost cavaler de onoare la nunta. A primit un post in firma noastra, care pe-atunci era a tatalui meu și a partenerului lui. Și intrucat am facut și eu același lucru, e firesc sa ne fi vazut des pe parcurs.

- Nu-mi amintesc sa fi pomenit vreodata de el.

- Cand ne-am casatorit noi, Steve era in Louisiana, la construirea unei mari rafinarii.

In mod surprinzator, referirile la nunta lor nu aducea nici o inverșunare in glasul lui Rad.

- Al treilea copil al lor s-a nascut in Louisiana.

- Cați au?

- Patru. Trei fete și un baiat - baiatul fiind cel mai mic. E finul meu.

Ii arunca o privire, zambind:

- Sean are paru ani și greu gasești un ștrengar mai mare ca el. Cand avea doi ani, din toate intalnirile ieșeam invariabil cu urme de mușcaturi. La trei, imi dadea șuturi in țurloaie, iar Linda - soția lui Steve - mi-a spus ca acum are mania westernurilor. Probabil inseamna ca de data asta voi fi scalpat.

Lainie rase, incantata de acea latura a lui Rad pe care n-o cunoscuse niciodata.

- Știi ca nu-mi amintesc sa te mai fi auzi vreodata razand? o privi el lung, cercetandu-i fața cu o atenție care-i taie respirația. Neluand in seama sunetele politicoase pe care le scoteai la diverse petreceri, asta-i prima oara cand aud de la tine un ras sincer, in toate saptamanile de cand suntem din nou impreuna.

Nu știa ce sa-i raspunda, cu atat mai mult cu cat Rad avea dreptate.

- Se face tarziu, continua el. Cred ca ești obosita. Ce-ar fi sa te culci?

- Rad.

Numele lui era un sunet dureros, smuls din adancul inimii. Rad catina din cap negativ, cu colțurile gurii arcuite intr-un mic suras de regret, și-i atinse in treacat buzele cu o sarutare ușoara.

- Culca-te - de data asta.

Lainie se supuse, desfatandu-se in caldura fagaduielii lui pe jumatate.

Steve Hanson era la fel de inalt ca Rad, insa mai solid. Avea parul drept, de culoarea matasii porumbului, cu bretonul cazandu-i peste fruntea bronzata. Soția sa, Linda, era mult mai scunda, cu parul de un blond-sandré care tindea sa se bucleze natural.

Dupa ce facu prezentarile, Rad mai intarzie cu Steve in apartamentul familiei Hanson, ceea ce-i dadu lui Lainie timp sa se familiarizeze cu Linda. Deși tacuta, aceasta nu era deloc timida.  In cateva minute, orice convenționalism se risipi, conversația devenind amicala pentru amandoua.

Cele doua fete mai mari ale soților Hanson erau plecate cu un grup la ski, iar cea de șapte ani statea la o prietena, ceea ce facea ca acasa sa nu ramana decat Sean, finul lui Rad.

Baiatul iși petrecu aproape toata dimineața repezindu-se inauntru și afara din apartament, pentru a-și ține mama la curent cu evoluția omului sau de zapada. Avea parul fin și drept, de aceeași culoare cu al tatalui sau, dar fara nimic de inger pe chipul intre-ai carui ochi stralucitori ardea incontinuu o luminița vie.

- Vorbește-mi despre tine și Rad.

Cererea o incurca pe Lainie. Nu se simțea destul de sigura pe noua prietenie pentru a dezvalui adevarata stare a casniciei lor.

- Nu sunt prea multe de spus.

- Dar de cat timp va cunoașteți? intreba Linda, deloc descurajata de ambiguitatea raspunsului.

- De șase ani, recunoscu Lainie.

- Inseamna ca ai cunoscut-o pe prima lui soție! exclama Linda. Steve și cu mine eram in Louisiana, așa ca n-am apucat s-o cunoaștem.

Aceasta afirmație o ului pe Lainie atat de tare incat, un moment, nu putu scoate o vorba. Apoi iși aminti ca Rad o prezentase doar ca 'Lainie', fara sa precizeze ca era soția lui.

- Da, o cunosc, spuse ea, evitand ochii Lindei.

- Mie mi-a facut intotdeauna impresia unei demimondene razgaiate, ofta Linda. Sigur, Rad a ales oricum cel mai prost moment ca sa se casaoreasca.

- Ce vrei sa spui?

- Pai, tatal lui tocmai cumparase partea asociatului sau in afaceri, cand el a cunoscut-o pe fata aia. Știa ca preluarea acțiunilor avea sa insemne un supliment de munca și responsabilitați, așa ca a preferat o casatorie grabita. Intr-un fel, imi cam parea rau pentru ea, continua Linda. Vine Rad și-o ia pe sus, iși petrece toate momentele libere cu ea inainte de nunta, iar apoi o parasește, practic, pentru afaceri. Rad nu e ca Steve, care-și aduce intotdeauna munca acasa cu el. Pentru soția lui trebuie sa fi fost o perioada dificila de adaptare.

- Da, nici nu ma indoiesc.

- Desigur, cand i s-a destramat casnicia, Rad s-a amarat ingrozitor. Azi, cu tine, a fost prima oara cand i-am vazut o lumina pe fața - cu excepția cazurilor cand e vorba de copii. Il adora pe Sean.

- Și secretara lui? nu se putu abține Lainie. Sondra fusese intotdeauna principala cauza a geloziei sale.

- Sondra sirena? Il tachinam, ceva cumplit, in legatura cu ea, rase Linda; apoi, o privi pieziș pe Lainie cu ochii ei albaștri. Nu cred ca ai vreun motiv de ingrijorare. Daca era ceva intre ei, sunt sigura ca Rad i-ar fi spus lui Steve, iar de la Steve aș fi aflat și eu, fara indoiala. Nu vreau sa spun ca Sondrei nu i-ar placea sa fie mai mult decat atat.

Lainie trase adanc aer in piept, intrebandu-se cat de mult ar fi contat daca o cunoștea pe Linda cu cațiva ani in urma.

- Și crezi inghiți ea in sec, pentru a-și drege vocea dintr-o data ragușita. Crezi ca Rad și-a iubit soția?

- Nu știu. Nu vorbește niciodata despre ea. Nu mi-l pot imagina insurandu-se cu o femeie la care sa nu țina enorm, dar in locul tau nu mi-aș face asemenea griji, ii zambi ea, incurajator. Rad nu e omul care sa repete o greșeala cu aceeași persoana. Indiferent cine a fost, nu-l vad primind-o inapoi.

Aceasta declarație nu reuși decat sa-i starneasca lui Lainie și mai mult curiozitatea. Rad o primise inapoi, deși banuia ca adevaratul sau motiv fusese razbunarea. Cu abilitate, indrepta conversația spre alte subiecte.

Era aproape ora trei, cand Sean se trezi din somnul de dupa-amiaza. Linda pregatea un pui fript pentru cina, așa ca Lainie se oferi sa-l ajute el cu canadiana.

- Tu cați copii ai? se interesa el indrazneț, in timp ce Lainie ii potrivea fularul.

- Nici unul. Dar sper sa am, intr-o zi, ii zambi ea.

- Și cați vrei?

- Cred ca trei e cel mai potrivit numar.

- Toți, baieți, anunța ferm Sean.

- De fapt, ma gandeam ca ar fi bine doi baieți și o fata, raspunse solemn Lainie, auzind din spatele ei chicotitul scazut al Lindei.

- Da, ar merge, confirma Sean, dupa o scurta ezitare.

Apoi, se lumina la fața, zambind larg.

- Unchiule Rad! striga el, repezindu-se pe langa Lainie.

Cu o tresarire, Lainie se intoarse. Rad statea in ușa, privind-o - și nu numai cu amuzament.

- Te bucuri ca ma vezi? intreba el, incet.

Lainie fu scutita de a raspunde, cand se auzi glasul lui Steve:

- Rad, te cauta cineva la telefon. Pe interurban.

Rad ofta, o stranse de umeri și ieși. Cand se intoarse, puiul, cu tot cu morcovi, cartofi și ceapa, fusese deja pus in cuptor. Lainie ii zambi ezitant, dar expresia lui era sumbra și neinduplecata.

- Imi pare rau, Linda, dar Lainie și cu mine trebuie sa renunțam la cina. A intervenit ceva și plecam imediat.

- Ce s-a intamplat?

Raspunsul lui i se adresa lui Lainie:

- M-au sunat de la spital. De mult incearca sa ne gaseasca. Mama ta a facut o recadere și ne-au chemat sa venim cat se poate de repede.

Lainie știa ca palise. Brațul lui se ridica imediat, sprijinind-o. Dadu din cap la auzul cuvintelor de compasiune din partea Lindei și a lui Steve, dar mișcarile ii erau conduse de Rad, care o manevra rapid spre ușa.

Drumul pana la Denver fu un coșmar, dar Lainie nu-și permitea sa-și piarda controlul. In timp ce urcau treptele spitalului, fu mirata sa vada o fața familiara repezindu-se in intampinarea ei.

- Am sunat-o și pe Ann, spuse Rad incet. Ma gandeam ca ai vrea s-o ai alaturi.

Astfel, in compania lui Ann, Lainie intra in rezerva. Rad pelcase sa-i consulte pe medici. Ce ciudat, iși spuse Lainie, privindu-și mama. Candva, ar fi crezut ca anume iși provocase crixza, ca s-o aiba alaturi.

- Mi-a spus sora, anunța Ann, ca da semne de ameliorare.

Lainie nu putu decat sa dea din cap, rugandu-se sa fie adevarat.

- De cand e inconștienta?

- Nu e cu adevarat inconștienta, ii explica Ann. Sora spunea ca e mai mult o somnolența provocata de medicamente.

Ca la un semnal, pleoapele doamnei Simmons tresarira. Ochii ai albaștri se indreptara spre fiica sa.

- Lainie?

- Da, mama, aici sunt. Totul va fi bine.

- Le-am spus sa nu te cheme, vorbi ea cu voce slaba, tulbure. Voiam sa stai liniștita cu Rad.

- Șșș, nu vorbi. Odihnește-te și fa-te bine.

- Da, așa voi face.

Ochii i se inchisera la loc, numai penteu a se deschide imediat din nou.

- N-am sa mor de data asta, așa ca nu-ți face griji pentru mine.

- Nu-mi fac.

Pe buzele mamei sale aparu o umbra e zambet, in timp ce inchidea iarași ochii. Peste cateva secunde, adormi.

- Ce-ar fi sa mergem in sala de așteptare? propuse Ann. Sigur ți-ar prinde bine o cafea. In plus, Rad trebuie sa vina din clipa-n clipa ca sa ne comunice verdictul medicilor.

Cand ieșira, pe coridor tocmai se apropia Lee Walters. Se vazura in același moment.

- Am sunat la tine acasa, o privi Lee cu compasiune, iar servitoarea mi-a spus ca mama ta se simte rau. Am venit ca sa-ți spun ca poți conta oricand pe mine.

- Frumos din partea ta.

Lainie era sincera, dar descoperi ca ar fi preferat ca Lee sa nu fi venit.

- De fapt, se simte mult mai bine.

- Ma bucur.

Lee ar fi vrut sa continue, dar Lainie il intrerupse:

- Daca ma scuzi, Lee, Ann și cu mine tocmai mergeam sa ne intalnim cu soțul meu. S-a dus sa discute cu medicii.

Devenind rigid, Lee pași intr-o parte. Probabil fusese prea taioasa cu el, dar adevarul era ca voia sa-l vada pe Rad - și nu numai din cauza mamei sale.

Lainie ii recunoscu silueta langa oficiul surorilor. La apropierea lor, se intoarse, cu o expresie rece. Fara nici un preambul, conforma prognoza optimista a medicilor, apoi adauga ca trebuia sa dea niște telefoane.

Un timp, Ann respecta dorința lui Lainie de a nu sta de vorba, dar treptat pe fața i se așternu hotararea.

- Ce s-a intamplat? o intreba ea.

La inceput, Lainie nu facu decat sa clatine din cap, incercand sa refuze raspunsul, dar Ann nici nu voia s-auda.

- Mie poți sa-mi spui, oricum am sa aflu pana la urma.

- N-ai vazut cum s-a uitat la mine? murmura Lainie, cu ochii umplandu-i-se de lacrimi. N-are nici un rost!

- De ce-a trebuit sa te ciocnești de el, in seara aia, la concert?

- Totul a fost inevitabil, cred. Soarta. Nu poți iubi la comanda.

- Știe ca-l iubești? I-ai spus?

In ochii lui Ann se oglindea profunda compasiune la adresa prietenei sale.

- Nu. Ce rost ar fi avut? Daca-i spuneam, n-aș fi reușit decat sa fiu și mai nefericita.

Din ușa se auzi un sunet slab, iar Lainie ridica privirea, pentru a vedea chipul lui Rad. In expresie i se citea atata raceala și dispreț, incat ii taie respirația. Deci, acum știa. O auzise recunoscand ca il iubea - și iata cum reacționase. O disrețuia cu adevarat.

- Vreau sa-ți vorbesc intre patru ochi.

Cuvintele lui erau sacadate și poruncitoare, pline de o aroganța care o patrundea pana la os.

Fara o vorba, Ann ieși din incapere.

Violența reprimata cu care Rad iși aprinse o țigara o surprinse pe Lainie. Avea sentimentul ciudat ca furia se indrepta spre el insuși, nu spre ea. In expresie i se zarea o unda vaga de incertitudine, ceea ce o nedumerea. Acel Rad pe care-l cunoștea ea nu era niciodata nesigur.

- Poți considera invoiala noastra implinita, se rasti el brusc, intorcandu-se spre ea, cu ochi scaparatori. Voi continua sa platesc tratamentele medicale ale mamei tale, pana cand pana cand nu va mai fi necesar. Tu, insa, ești libera sa pleci.

- Libera? repeta cu tristețe Lainie.

- Da, libera! Iți acord divorțul, scrașni el. Asta ai vrut, de cinci ani incoace. Acum, poți sa-l obții. Ți-aș fi recunoscator sa-ți schimbi numele din nou in Simmons. Nu vreau sa-mi aminteasca nimic ca pe lumea asa exista o fosta doamna MacLeod.

Lainie inchise ochii, sfașiata de durere. Iși inghiți nodul din gat. Rad voia sa ștearga toate urmele existenței ei. Chiar atat de nedreapta fusese cu el, ca s-o urasca așa de complet?

- Vor lua legatura cu tine avocații mei, continua Rad, pornind spre ușa, iar Lainie știu ca ieșea pentru totdeauna din viața ei. Involuntar, il striga pe nume, și il vazu intorcandu-se incet.

- Voiam sa-ți mulțumesc, șopti ea, abia auzit.

- Pentru divorț? marai Rad. Imi pare bine ca te scot din voiața mea!

Capul lui Lainie se smuci inapoi, ca și cum ar fi lovit-o.

- Nu, nu pentru asta.

Nici ea nu știa de unde, iși gasi puterea de a continua.

- Pentru ca m-ai aduc aici azi, cand mama se simțea atat de rau.

Rad expira incet, cu umerii inmuindu-i-se doar puțin, dar suficient ca Lainie sa simta neliniștea pe care i-o provocasera cuvintele ei.

- Regret afirmația aia ridicola, ca-ți redau libertatea la moartea mamei tale, spuse el, rar. Ma bucur ca se simte mai bine.

Lainie dadu din cap:

- Nici nu credeam ca ai fi folosit-o ca pe o unealta de razbunare.

Colțurile gurii lui se arcuira intr-un zambet ironic.

- Pedeapsa lui Dumnezeu e mai aspra decat orice razbunare a simplilor muritori.

Adevarul cuvintelor lui o facu pe Lainie sa-și plece capul, cu ochii incețoșați de lacrimi. Da, trebuia sa traiasca toata viața fara iubirea lui Rad. Cand ridica privirea, Rad plecase.

Capitolul 10

Trecusera doua zile, pana cand Lainie avu taria de a reveni la apartament. Din fericire, Rad ii lasase valiza pe care și-o impachetase pentru sejurul in Vail, așa ca avea haine destule. Ann insistase sa locuiasca la ei, iar Lainie fusese prea deprimata ca sa se impotriveasca.

Strangand cu putere din buze pentru a-și stapani suspinele, cobori privirea spre plicul pe care-l ținea in mana. Inainte de a i se risipi hotararea, introduse inauntru cheia apartamentului, auzind clinchetul metalului in contact cu verigheta. Alaturi se mai afla și un scurt mesaj pe care-l scrisese cu mari chinuri, incercand sa nu-și exprime emoțiile in cele cateva cuvinte:

'Iți restitui cheia și verigheta mea. Nu mai am nevoie de ele.

Lainie.'

Parea anormal ca doua propoziții scurte sa conțina atata durere nerostita. Puse repede plicul pe consola, privind numele lui Rad scris pe partea din fața. Iși șterse lacrimile și intra in dormitor. Cu cat iși strangea mai repede hainele, cu atat avea sa poata pleca mai curand.

Cand reveni in living, avea vederea tulburata de lacrimi. Ochii ei caprui clipira la vederea formei intunecate de pe canapeaua de catifea gri. Durerea de a-l revedea o injunghie insuportabil de dureros, dar nu-și putea desprinde privirea dinspre omul pe care-l iubea.

Ținea in mana stanga scurtul ei mesaj. Strangea atat de tare hartia, incat aproape o boțea intre degete. Un moment, Lainie zari verigheta, inainte de a o azvarli cat colo. Gestul violent il facu sa se ridice in picioare și abia atunci o vazu.

O privi cu trasaturile sale aspre schimonosite de durere și ochii roșii, haituiți. Pe obraji ii șiroiau lacrimi. Dintr-o data, izbucni cu furie:

- Ce cauți aici?

Dar ferocitatea din glas nu putea ascunde suferința. Rad paru sa-și dea seama și se lasa pe canapea, intorcand capul ca și cum ar fi fost o tortura s-o priveasca.

- Ce mai conteaza? continua el, pe un ton invins, care starni in inima lui Lainie o noua durere. Dupa tot iadul prin care ai trecut din cauza mea, cred ca ți se cuvine o mica victorie.

Vorbea ca un om frant in doua. Un ras amar se smulse de undeva din adancul lui, plin cu dispreț fața de sine insuși.

- Și cand ma gandesc ca cinci ani am incercat sa ma asigur ca nu aveai sa știi niciodata cat te-am iubit. Am facut pana și eforturi umilitoare, ca sa crezi ca nu te-am iubit niciodata.

Iși ridica ochii chinuiți spre fața ei, contemplandu-i expresia uimita.

- Of, Lainie, te iubesc atat de mult. Iarta-ma ca te-am silit ca te-am șantajat sa te mariți din nou cu mine, ii ceru el, intr-o șoapta ragușita.

- Rad!

Numele lui izbucni fericit din pieptul lui Lainie, ca un balon de extaz.

- Sa nu-mi plangi de mila! striga Rad, ridicandu-se in picioare, din cerșetor devenind iarași autoritar. N-aș suporta.

- Rad, nu, i se alatura Lainie grabita. Cand se intoarse, il atinse pe braț.

- Pleaca! ii ordona el. Nu ma indoiesc ca Walters te așteapta - ca sa-i faci doi baieți și o fata!

- Iubitule, șopti Lainie, simțind cum trupul lui se incorda la auzul acestui cuvant. Lee nu pe mine ma așteapta. Și in nici un caz pe cei trei copii ai noștri. Ca viitor tata al lor, s-ar putea sa ai și tu ceva de spus.

De asta data, Rad se intoarse, privind-o in adancul ochilor care straluceau de iubire. Mainile i se ridicara, pentru a o apuca de umeri cu ferocitatea unui om care prinde colacul de salvare. In ochii negri și in liniile aspre ale chipului neincrezator i se mai vedeau umbrele indoielii.

- Pe tine te iubesc, Rad, insista ea. Intotdeauna te-am iubit.

Rad continua s-o priveasca fix, cu expresia imblanzindu-i-se treptat, in timp ce-i citea convingerea de pe fața. Pe buze i se așternu un suras.

- Așa este, șopti el. Ma iubești cu adevarat.

Iși arunca pe spate capul, razand:

- Credeam ca pe Lee recunoșteai ca il iubești, cand te-am auzit vorbind cu Ann la spital. Știam ca tocmai va intalniserați pe coridor, iar Ann spunea ca mai bine nu l-ai fi vazut la concert.

O cuprinse in brațe, strangand-o atat de tare incat Lainie abia mai putu respira, dar puțin ii pasa. Il simți cutremurandu-se langa ea și știu ca se gandea la același lucru.

- Ce proști am fost, iubit-o, șopti el, cu buzele in parul ei. Aproape ca ne-am distrus viețile.

- Dar n-am facut-o, Rad, ridica ea mainile spre chipul lui, atingandu-i cu varfurile degetelor lacrimile ramase pe obraji. Avem in fața tot restul vieții.

Gura lui ii acoperi buzele, intr-un sarut incredibil de tandru. Și, cu toate ca Lainie ținea ochii inchiși, pe cer parea sa straluceasca un curcubeu, strapungand norii de furtuna.