Traficul de influenta

Traficul de influenta

1. Continutul legal

Infractiunea de trafic de influenta este prevazuta in art. 257 C.pen. si consta in primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pen­tru a‑l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu.

Prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie au fost introduse noi infractiuni de coruptie, precum si infractiuni conexe acestora, dar in acelasi timp s‑a extins si campul de aplicare al infractiunilor de coruptie existente in Codul penal, printre care se gaseste si infractiunea de trafic de influenta.

Astfel, conform art. 8 din Legea nr. 78/2000, situatia premisa necesara existentei infractiunii de trafic de influenta a fost extinsa si cu privire la societatile comerciale, companiile si societatile nationale, regiile autonome si orice agenti economici.

Tot prin Legea nr. 78/2000 a fost introdusa o modalitate speciala de majorare a pedepsei; astfel, conform art. 7 alin. (3), daca infractiunea a fost savarsita de o per­soa­na care, potrivit legii, are atributii de constatare sau sanctionare a contraventiilor ori de constatare, urmarire sau judecare a infractiunilor, precum si de un functionar cu atributii de control, maximul pedepsei se majoreaza cu 2 ani.

De asemenea, conform art. 9 din Legea nr. 78/2000, daca infractiunea de trafic de influenta a fost savarsita in interesul unei organizatii, asociatii sau grupari criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenta schimburile sau investitiile internationale, maximul pedepsei prevazut in art. 257 C.pen. se majoreaza cu 5 ani.

Infractiunea de trafic de influenta a fost inclusa in capitolul "Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul", intrucat, chiar daca activitatea infractionala nu este in mod nemijlocit legata de activitatea de serviciu, isi rasfrange negativ efectele asupra acesteia, creand suspiciuni ca functionarii publici sau functionarii sunt corup­tibili sau pot fi influentati in exercitarea atributiilor lor de serviciu. Toate acestea arunca o lumina defavorabila asupra organizatiilor de interes public sau a altor persoane juri­dice si aduc atingere activitatii acestora.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de acele relatii sociale privitoare la desfasurarea activitatii unitatilor publice sau private in conditii care sa asigure increderea si prestigiul de care trebuie sa se bucure personalul acestora[1]. Comiterea acestei infractiuni discrediteaza activitatea de serviciu si ii aduce grave prejudicii.

b) Obiect material in cazul acestei infractiuni nu exista, banii sau foloasele pretin­se sau primite de subiectul activ constituind lucruri date pentru savarsirea infrac­tiunii, care vor fi supuse confiscarii speciale.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice per­soa­na care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public (sau functionar), aceste aspecte nefiind conditii ale subiectului infractiuni, ci mijloa­ce prin care se savarseste infractiunea.

De cele mai multe ori se prevaleaza de influenta asupra unui functionar public (sau functionar) cunostintele, prietenii, rudele sau orice alte persoane care, in unele cazuri, nici macar nu‑l cunosc personal pe functionarul public sau daca il cunosc nu au niciun fel de relatie cu acesta. Fata de aceste doua aspecte mentionate, in prac­tica judi­ciara exista controverse, in sensul ca unii autori pledeaza pentru retinerea infractiunii de trafic de influenta, iar altii pentru inselaciune.

In doctrina penala s‑a pus problema daca ar trebui incriminata si fapta cumpa­ratorului de influenta, pentru ca exista si situatii cand initiativa de a savarsi traficul de influenta apartine cumparatorului de influenta, in acest caz, pozitia acestuia din urma nefiind cu nimic mai prejos sau lipsita de importanta fata de a celui care da mita[2]. In continuare, autorul arata ca fapta cumparatorului de influenta prezinta un evident pericol social, pericol ce rezulta din repercusiunile pe care fapta sa le are asupra valorilor sociale ocrotite, si anume asupra relatiilor sociale care, in interesul indeplinirii normale a sarcinilor de serviciu, trebuie sa se intemeieze pe respectarea neabatuta de catre orice persoana a creditului moral, a prestigiului, a reputatiei, probitatii, atribute ce caracterizeaza orice functionar public (sau functionar), precum si orice salariat.

Intr‑o alta opinie se arata ca, acordand impunitate cumparatorului de influenta, legiuitorul a urmarit sa determine denuntarea si, deci, sanctionarea faptelor - cu mult mai grave, caci prin savarsirea lor se discrediteaza in mod nemijlocit prestigiul func­tionarilor si al organizatiilor carora ei le apartin - comise de traficantii de influenta[3].

In prezent, fapta savarsita de cumparatorul de influenta este incriminata. Potrivit art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, constituie infractiune promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pentru a‑l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu. In art. 6¹ se incrimi­neaza fapta cumparatorului de influenta, creandu‑se pentru acesta un regim juridic asemanator mituitorului in cazul infractiunii de dare de mita[4].

Participatia la aceasta infractiune este posibila in toate formele: coautorat, insti­ga­re si complicitate. In unele cazuri, subiectul activ, dupa ce pretinde bani sau alte foloase in scopurile aratate in art. 257 C.pen., foloseste o alta persoana, un interme­diar pentru a primi bani sau foloase prin aceasta. Astfel, persoana care a ajutat autorul, in intelegere cu acesta, la primirea folosului, are calitatea de complice la in­frac­tiunea de trafic de influenta[5].

In situatia in care cel care a conceput infractiunea si l‑a determinat pe autor sa o comita este chiar intermediarul, atunci el va cumula atat calitatea de instigator, cat si pe cea de complice, fiind in final pedepsit doar pentru instigare la trafic de influenta.

Daca fapta este savarsita de un functionar, iar acesta are si el atributii in legatura cu actul pe care urmeaza sa‑l indeplineasca functionarul de a carui favoare se prevaleaza, exista un concurs de infractiuni intre luare de mita si trafic de influenta, cu conditia ca faptuitorul sa fi asigurat persoana ca va beneficia de serviciile care intra in competenta sa[6].

b) Subiect pasiv este, in primul rand, un organ sau o institutie de stat, o unitate din cele la care se refera art. 145 C.pen. sau orice alta persoana juridica in al carei serviciu se gaseste functionarul public (sau functionarul) pentru a carei influentare subiectul activ primeste sau pretinde bani sau alte foloase. In secundar, subiect pasiv este chiar functionarul public (sau functionar) a carui imagine este denaturata prin savarsirea faptei de catre traficantul de influenta. Cumparatorul de influenta nu poate fi subiect pasiv al infractiunii de trafic de influenta.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se poate realiza prin trei actiuni dis­tinc­te, si anume primire, pretindere sau acceptare de promisiuni de daruri, direct sau indirect, in vederea determinarii unui functionar sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu. Nerespingerea promisiunii nu este o modalitate de comitere a acestei infractiuni.

Primirea presupune o activitate de preluare de catre faptuitor a unei sume de bani sau a unor bunuri, in mod direct sau prin intermediul altei persoane.

Pretinderea presupune, din partea subiectului activ, formularea unei cereri, in mod tacit sau expres, de a i se da o suma de bani sau bunuri.

Acceptarea de promisiuni sau daruri presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile facute de cumparatorul de influenta.

Toate cele trei modalitati ale elementului material se pot savarsi in mod direct sau indirect, primirea, pretinderea de bani sau foloase, precum si acceptarea de promi­siuni de daruri putandu‑se face atat in interesul subiectului, cat si pentru altul.

Se pune problema care va fi incadrarea juridica daca acel ,,altul" este chiar func­tio­narul ce urmeaza sa realizeze actul de care este interesat cumparatorul de influenta. In cazul in care cumparatorul de influenta a stiut de la inceput ca banii vor ajunge la functionar, atunci nu mai suntem in prezenta acestei infractiuni. Pretinsul ,,cumparator" va raspunde pentru dare de mita, ,,traficantul" va fi complice, iar func­tionarul va raspunde pentru luare de mita.

Cand ,,cumparatorul" nu stie ca banii vor ajunge la functionar, el va raspunde pentru fapta de cumparare de influenta, traficantul pentru trafic de influenta, iar func­tionarul pentru luare de mita. Consideram ca, in acest caz, traficantul va raspunde si pentru dare de mita.

Initiativa comiterii traficului de influenta poate porni atat de la subiectul activ, cat si de la cumparatorul de influenta. Daca initiativa comiterii faptei o are cumparatorul de influenta, pentru existenta infractiunii se cere ca subiectul activ sa fi primit efectiv banii sau bunurile sau sa fi acceptat promisiunile facute de cumparatorul de influenta cu privire la bani, bunuri sau alte foloase. Daca initiativa porneste de la traficant, pretin­derea este suficienta pentru existenta infractiunii.

b) Pentru intregirea laturii obiective este necesar a fi indeplinite mai multe cerinte esentiale.

In primul rand, faptuitorul trebuie sa aiba influenta sau sa lase sa se creada ca are influenta. A avea influenta pe langa un functionar inseamna a fi in relatii de prietenie, de amicitie destul de stranse, a se bucura in mod real de increderea acelui func­tionar.

A lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, inseamna a crea cum­pa­ratorului de influenta falsa impresie ca se bucura de trecere in fata acelui functio­nar. Consideram ca cerinta este indeplinita daca functionarul exista in rea­litate, cum­pa­ratorul de influenta stie acest lucru si, in plus, crede ca subiectul activ are trecere fata de acel functionar public (sau functionar).

In aceasta varianta, infractiunea de trafic de influenta se aseamana cu cea de inselaciune, pentru ca, in ambele situatii, se creeaza celeilalte persoane o falsa impre­sie despre realitate. In acest caz, inducerea in eroare reprezinta o modalitate prin care se comite traficul de influenta, care devine o infractiune complexa.

Daca functionarul nu are in competenta indeplini­rea actului care il intereseaza pe cumparatorul de influenta, atunci in sarcina subiec­tului activ se va retine infractiunea de inselaciune.

Practica judiciara a ajuns la concluzia ca pentru existenta infractiunii de trafic de influenta este necesara numai precizarea actului pentru a carei indeplinire urmeaza a se exercita influenta faptuitorului, iar nu si indicarea persoanei asupra careia va fi exercitata, deoarece prin determinarea actului este determinata, in mod implicit, si per­soana care il va indeplini ca urmare a realei sau pretinsei influente a faptuitorului, si anume functionarul sau alt salariat in ale carui atributii de serviciu intra inde­pli­nirea acelui act.

Astfel, a fost calificata ca fiind trafic de influenta fapta inculpatului care a pretins si primit bani de la cinci persoane, fata de care a afirmat ca, avand influenta pe langa functionarii de la filialele Pitesti, Bucuresti, Dolj ale Registrului Auto Roman, poate sa‑i determine pe acestia sa le inmatriculeze autoturisme achizitionate din strainatate cu o vechime mai mare de 8 ani de la data fabricarii[7]. Atata timp cat autorul a indivi­dualizat functionarii prin indicarea locului de munca si a atributiilor de serviciu nu are importanta pentru existenta infractiunii faptul daca acei functionarii existau in realitate.

De asemenea, prima cerinta despre care am vorbit va fi realizata si atunci cand alta persoana afirma existenta influentei subiectului activ fata de un functionar, iar subiectul activ nu dezminte acest lucru.

Asadar, in toate situatiile, esential este ca influenta faptuitorului sa fi constituit pen­tru persoana interesata motivul determinant al tranzactiei.

A doua cerinta esentiala este aceea ca faptuitorul sa promita interventia sa pe lan­ga un functionar public (sau functionar).

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Pentru existenta infractiunii este necesar ca institutia, unitatea publica sau orice alta persoana juridica din care face parte functionarul sa aiba com­petenta de a efec­tua actul in vederea caruia se exercita influenta, iar pe de alta parte, se cere ca si func­tionarul public (sau functionarul) sa aiba compe­tenta functionala de a infaptui actul solicitat. Nu are importanta daca inter­ven­tia s‑a realizat sau nu. Daca func­tio­narul nu este competent sa indepli­neasca acel act sau unitatea la care se face re­ferire nu este competenta, va exista infractiunea de inselaciune.

Daca interventia s‑a realizat, iar functionarul a realizat un act ilegal in beneficiul cum­pa­ratorului de influenta, acesta va raspunde pentru abuz in serviciu, iar trafi­cantul pentru instigare la aceasta infractiune, excluzandu‑se in aceasta situatie ofe­rirea unei sume de bani functionarului.

A treia cerinta esentiala consta in aceea ca actiunea ce constituie elementul ma­terial al infractiunii de trafic de influenta sa fie realizata mai inainte ca functionarul pe langa care s‑a promis ca se va interveni sa fi indeplinit actul care il intereseaza pe cumparatorul de influenta sau cel tarziu in timpul indeplinirii acestuia. In caz contrar, se va retine infractiunea de inselaciune, daca faptuitorul cunostea in momentul cand s‑a prevalat de influenta ca functionarul indeplinise acel act.

Tot inselaciune va fi si in situatia cand traficantul afirma influenta sa in legatura cu unele activitati ce intra in sfera atributiilor legale ale altor organe, aspect de care su­biectul activ a avut cunostinta.

In concluzie, ori de cate ori se constata ca o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar primeste ori pretinde foloase sau accepta promisiuni pentru a‑l determina pe acel functionar sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu, vom fi in prezenta unui trafic de influenta[8].

Traficul de influenta trebuie sanctionat in concurs cu inselaciunea, daca traficarea reprezinta un mijloc de amagire pentru o inducere in eroare.

De exemplu, traficantul de influenta, peste plata influentei, pretinde in mod min­cinos un folos si pentru functionar. In acest caz, traficul de influenta serveste ca mijloc fraudulos pentru realizarea amagirii, specifica inselaciunii.

In cazul faptei cumparatorului de influenta, elementul material se prezinta sub forma a trei actiuni, si anume promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase.

Promisiunea presupune asumarea unui angajament de catre o persoana de a remite in viitor bani sau alte foloase traficantului de influenta. Se poate face in mod direct, verbal sau indirect, in scris, fiind necesar ca aceasta sa ajunga la cunostinta destinatarului.

Oferirea semnifica prezentarea, etalarea, infatisarea anumitor obiecte, bani, daruri sau alte foloase traficantului de influenta, urmand ca acesta sa le primeasca dupa ce functionarul indeplineste sau nu un act care intra in atributiile sale de serviciu.

Darea de bani sau alte foloase consta in actiunea cumparatorului de influenta de a preda in mana traficantului de influenta aceste valori, ceea ce presupune in mod nece­­sar savarsirea infractiunii corelative de trafic de influenta de catre acesta din urma.

Pentru intregirea laturii obiective se cer indeplinite urmatoarele cerinte esentiale

- promisiunea, oferirea sau darea sa aiba ca obiect bani, daruri sau alte foloase;

- banii sau foloasele primite, oferite sau date sa fie necuveniti, adica sa nu fie datorati in mod legal traficantului de influenta;

- promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie sa aiba loc mai inainte ca functionarul a carui influentare se trafica sa indeplineasca sau sa nu inde­plineasca actul cerut, in caz contrar fapta cumparatorului de influenta neavand rele­vanta penala.

c) Urmarea socialmente periculoasa consta in starea de pericol ce se creeaza in legatura cu bunul mers al unui organ sau al unei institutii de stat, al unei unitati din cele la care se refera art. 145 C.pen. sau al unei alte persoane juridice. De asemenea, urma­rea consta si in starea de pericol cu privire la prestigiul si onoarea functionarilor publici (sau functionarilor).

d) Urmarile amintite rezulta din materialitatea faptei, ele fiind inerente actiunii incrimi­nate, deoarece legea nu conditioneaza existenta infractiunii de producerea unei anumite urmari; de aceea, nu se ridica nici problema stabilirii legaturii de cauzalitate.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se comite aceasta infractiune este intentia directa. Intentia este calificata prin scop, deoarece, asa cum rezulta din inter­­pretarea art. 257 C.pen., activitatea infractionala este desfasurata pentru a determina un functionar sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. In cazul acestei infractiuni sunt posibile atat actele pregatitoare, cat si tentativa, dar ele nu sunt incriminate de lege. De fapt, actele de pregatire si tentativa sunt asimilate faptei consumate. Spunem acest lucru avand in vedere ca pretin­de­rea, accep­tarea promisiunii sunt de fapt acte de pregatire ale primirii efective, dar legiuitorul le‑a incriminat in mod distinct.

Tentativa nu ar putea fi posibila decat in cazul primirii de bani sau alte foloase, or in acest moment infractiunea este deja consumata, in forma pretinderii sau in forma acceptarii de promisiuni de daruri.

Asadar, infractiunea se consuma in momentul pretinderii, acceptarii de promisiuni de daruri, in momentul primirii de bani sau alte foloase.

Pentru consumarea infractiunii nu are importanta daca interventia promisa a si fost efectuata.

In cazul in care interventia a fost efectuata, nu are importanta pentru consumarea faptei daca functionarul a exercitat sau nu actele ce intra in atributiile sale de serviciu.

Unitatea infractionala nu va fi afectata, chiar daca vor fi realizate una sau toate modalitatile alternative ale infractiunii.

In ceea ce priveste savarsirea infractiunii in forma continuata, in literatura juridica au existat pareri contradictorii, unii autori opinand ca nu este posibila, altii afirmand ca nu exista niciun impediment pentru aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., in cazul in care, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, sunt repetate la diferite intervale de timp actele materiale incrimi­nate.

B. Modalitati. Infractiunea se prezinta sub forma a trei modalitati normative: pri­mi­rea ori pretinderea de bani sau alte foloase, acceptarea de promisiuni privind bani sau alte foloase si, in sfarsit, acceptarea de daruri.

De asemenea, pot fi intalnite si o serie de modalitati faptice (de exemplu, primirea unei sume de bani prin intermediul altei persoane‑intermediar).

Modalitatile faptice, daca exista, vor fi avute in vedere de organele judiciare pentru evaluarea gradului de pericol social concret, precum si in procesul de indivi­dualizare a raspunderii penale.

C. Sanctiuni. Traficul de influenta de pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani. Avand in vedere gravitatea acestei infractiuni, consecintele negative ale acesteia si necesitatea aplicarii unei pedepse mai grave, Legea nr. 78/2000, in art. 7 pct. 3 si
art. 9, prevede urmatoarele: potrivit art. 7 pct. 3, daca infractiunea de trafic de influenta a fost savarsita de o persoana care, potrivit legii, are atributii de constatare sau de sanc­tio­nare a contraventiilor ori de constatare, urmarire sau judecare a infrac­tin­nilor sau de un functionar cu atributii de control, se sanctioneaza cu pedeapsa pre­vazuta de lege, al carei maximum se majoreaza cu 2 ani.

Potrivit art. 9, daca traficul de influenta este savarsit in interesul unei organizatii, aso­ciatii sau grupari criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenta negocierile tranzactiilor comerciale internationale ori schimburile sau investitiile internationale, maximul pedepsei prevazut de lege se majoreaza cu 5 ani.

Potrivit alin. (2) al art. 257 C.pen., dispozitiile art. 256 alin. (2) se aplica in mod corespunzator. Prin urmare, si in cazul traficului de influenta, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obli­gat la plata echivalentului lor in bani. Aceste foloase se confisca de la orice persoana s‑ar gasi, inclusiv de la cel care le‑a dat, daca i‑au fost restituite de faptuitor.

Potrivit art. 71¹ alin. (2), cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei.

Potrivit art. 71¹ alin. (3), cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei.

Cand cumparatorul de influenta a denuntat fapta organului de urmarire penala mai inainte ca acesta sa fi fost sesizat, foloasele i se restituie, nemaifiind aplicabile dispo­zitiile referitoare la confiscare[9]. Dispozitiile art. 257 alin. (2) C.pen., continand o regle­mentare speciala, au prioritate fata de cele prevazute in art. 118 alin. (1) lit. c) C.pen.

In literatura juridica au existat diverse comentarii cu privire la confiscarea speciala in cazul traficului de influenta, dar toate acestea aveau in vedere faptul ca fapta cumparatorului de influenta nu era incriminata.

In perioada post‑revolutionara, unele instante au ignorat practica judiciara constanta, pronuntand solutii contradictorii in privinta confiscarii foloaselor necu­venite specifice traficului de influenta. Majoritatea curtilor de apel au mentinut insa o constanta in privinta principiului restituirii foloaselor necuvenite catre cumparatorul de trafic de buna‑credinta, casand sentintele care contineau dispozitii contrare[11].

Treptat, au inceput insa sa se pronunte solutii in sens contrar de unele curti de apel, cu motivarea ca banii sau bunurile primite de catre autorul traficului de influenta se confisca intotdeauna, chiar daca cumparatorul de influenta a denuntat fapta inainte de sesizarea organului de urmarire penala. Una din aceste hotarari apar­tine Curtii de Apel Bucuresti[12], insa, dupa numai cateva luni, aceeasi instanta a pro­nuntat o hotarare in sens contrar .

Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a avut aceeasi atitudine oscilatorie, sustinand initial teza restituirii foloaselor necuvenite catre persoanele de buna‑credinta. Ulterior, au fost promovate insa recursuri in anulare prin care s‑a solicitat confiscarea foloaselor necuvenite, desi subiectii au denuntat faptele inainte de a se fi sesizat organele de urmarire penala. Intr‑un caz, s‑a solicitat sa se confiste banii chiar de la persoana care i‑a dat, intrucat inculpatul ii restituise acesteia in timpul urmaririi penale[14].

Intr‑un alt memoriu pentru recurs in anulare s‑a motivat ca bunurile care au servit tra­ficului de influenta fac parte din categoria celor enumerate de art. 118 alin. (1) lit. c) C.pen., iar fapta celui care ofera banii ramane in sfera ilicitului, desi nu este incri­­minata in cazul traficului de influenta . In prezent, o asemenea sustinere nu mai este legala, deoarece fapta cumparatorului de influenta este incriminata.

Prin motivarile de acest fel se ignora practica anterioara a instantelor si vointa legiuitorului, incalcandu‑se totodata majoritatea principiilor si a tehnicilor de inter­pretare a normelor juridice.

Prin prisma acestor principii si a criteriului sistematic de interpretare, se observa ca infractiunile de primire de foloase necuvenite si trafic de influenta nu pot fi analizate in afara celorlalte dispozitii legale referitoare la infractiunile de coruptie, pentru a se asigura coerenta logica si juridica tuturor textelor. Prevederile normative din acest capitol reprezinta un ansamblu compozitional, cu conexiuni intre articole si cu o anumita strategie legislativa. Criteriul de interpretare teleologic demonstreaza acelasi fapt, intrucat nu se poate invoca niciun argument in sensul vointei legiuito­rului de a‑i dezavantaja pe cei ce au fost constransi ori au fost de buna‑credinta in cazul unor infractiuni mai putin grave decat cele pentru care s‑a dispus in mod expli­cit restituirea foloaselor necuvenite.

Ar fi nedrept ca mituitorului‑denuntator, care comite o infractiune ce beneficiaza de o clauza de nepedepsire, sa i se restituie foloasele, iar persoanele implicate in infractiunile de trafic de influenta si primire de foloase necuvenite sa nu beneficieze de acest drept, desi legea nu ii considera autori ai vreunei infractiuni[16] (in prezent, doar cel care da banii sau foloasele in cazul primirii de foloase necuvenite nu este infractor).

Aceasta inechitate ar fi si mai mare in ipoteza in care cumparatorul de influenta a fost constrans prin orice mijloace sa ofere foloasele necuvenite, in mod similar cu situatia reglementata in art. 255 alin. (2) C.pen. pentru subiectul activ al infractiunii de dare de mita, care este aparat de raspundere penala si exceptat de la confiscarea foloaselor pe acest temei.

Inechitatea tratamentului juridic dintre subiectii activi ai infractiunilor prevazute in art. 254 si art. 257 C.pen. este si mai accentuata in ipoteza in care foloasele necu­ve­nite au fost oferite pentru obtinerea unui drept legal, care se tergiversa din cauza biro­cratiei si a coruptiei specifice unor domenii de activitate, in care functionarii apeleaza la intermediari, pentru a nu putea fi surprinsi in flagrant. Inechitatea este evidenta si in ipoteza in care traficantul il induce in eroare pe cel de la care primeste foloasele necuvenite, lasand sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, desi nu este adevarat. Situatiile de acest gen si multe alte ipoteze fac dificila diferentierea traficului de influenta de inselaciune, existand oscilatii si pe aceasta tema in practica judiciara, care au necesitat deseori interventia Curtii Supreme de Justitie.

Doctrina opineaza ca astfel de situatii reprezinta infractiuni de inselaciune, intru­cat sustinerea amagitoare a traficantului cu privire la influenta pe care o are asupra functionarului constituie o "prezentare ca adevarata a unei fapte mincinoase".

Traficul de influenta constituie, de altfel, o varietate a infractiunii de inselaciune, fapt pentru care jurisprudenta unor tari (Franta) a opinat pentru retinerea ambelor infrac­tiuni, sub forma concursului. In cazul infractiunii de inselaciune nu se contesta calitatea de parte civila a persoanei prejudiciate si nici dreptul acesteia de a pretinde restituirea foloaselor.

Pe de alta parte, faptele situate la polul opus inselaciunii intra in interferenta cu infractiunea de luare de mita, intrucat traficantul este complicele celui care ia mita, in cazul in care finalizeaza influenta asupra functionarului si ii promite foloasele necuvenite. Ca urmare, restituirea foloaselor necuvenite catre persoanele de buna­credinta este posibila si in acest caz, pe baza prevederilor specifice infractiunilor de luare de mita.

Criteriul interpretarii logice promoveaza ideea ca situatiile asemanatoare trebuie sa atraga aceleasi sanctiuni juridice, fiind posibila aplicarea analogiei si in domeniul dreptului penal, daca nu vizeaza incriminarea sau dezincriminarea unor fapte penale. Pentru confiscarea valorilor care fac obiectul infractiunilor de primire de foloase necuvenite si trafic de influenta nu ar fi de ajutor prevederile art. 118 alin. (1) lit. c) C.pen., invocate in unul din recursurile in anulare, intrucat art. 111 alin. (2) C.pen. limi­teaza masurile de siguranta numai fata de persoanele care au comis fapte pre­vazute de legea penala. Aceasta conditie nu este indeplinita de cei care ofera foloa­sele necuvenite in cazul infractiunilor prevazute in art. 256 si 257 C.pen., intrucat fapta lor nu este incriminata sub aspect penal (in cazul traficului de influenta, aceasta sustinere nu mai are baza legala).

Cumparatorul de influenta nu va fi pedepsit daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea fapta. Doar in acest caz bunu­rile nu se confisca[17]. In celelalte cazuri, fapta cumparatorului de influenta se pedepseste, iar bunurile sau valorile care au facut obiectul infractiunii se confisca. Nu se poate admite ipoteza constrangerii psihice in cazul faptei cumparatorului de influenta, aspect avut in vedere si de legiuitor.

In concluzie, in cazul traficului de influenta bunurile nu se confisca cand cumpa­ratorul de influenta a denuntat fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea fapta. Nu se mai admite, asa cum s‑a sustinut in doctrina,[18] solutia neconfiscarii in cazul constrangerii psihice a cumparatorului de influenta, deoarece aceasta situatie nu este prevazuta de lege.

In materia confiscarii speciale nu trebuie avut in vedere art. 19 din Legea
nr. 78/2000 deoarece acesta se refera doar la celelalte infractiuni asimilate infractiu­nilor de coruptie si in legatura directa cu faptele de coruptie[19]. Prin persoana vata­mata, in sensul art. 19, trebuie sa avem in vedere situatia cand bunurile date au fost sustrase de catre cel care le‑a dat. In acest caz, unitatea careia i‑au apartinut bunurile trebuie despagubita. Articolul 19 din Legea nr. 78/2000 vine in completarea dispozi­tiilor privind confiscarea speciala prevazuta in Codul penal[20]. Sustinerea instantei ca bunurile date in cazul traficului de influenta trebuie restituite persoanei vatamate, adica cumparatorului de influenta, nu are temei legal nici anterior incriminarii trafi­cu­lui de influenta si cu atat mai mult nici in prezent, deoarece cumparatorul de influenta nu este o persoana de buna‑credinta si nu poate fi considerat ,,persoana vatamata".

In practica judiciara mai noua, in cazul traficului de influenta, sumele de bani se confisca mai putin in cazul prevazut de lege, cand cumparatorul de influenta a denuntat fapta in conditiile prevazute de lege, iar in celelalte cazuri restituirea sumelor de bani cumparatorilor de influenta apare ca nelegala.

Intr‑un caz, o persoana a pretins 10 milioane lei de la alte doua persoane, in schimbul interventiei sale pe langa un ofiter competent de la serviciul pasapoarte, pentru a fi eliberate mai repede doua pasapoarte turistice. In acest caz, solutia corecta este confiscarea sumei de bani[22]. Intr‑o alta speta, inculpatul a pretins sume de bani in lei si valuta, prevalandu‑se de influenta sa asupra unor functionari ai ambasadelor Germaniei si Olandei, promitand obtinerea unor vize de intrare in aceste tari. Sumele de bani au fost, de asemenea, confiscate, fiind gresita solutia de restituire a banilor persoanelor care le‑au dat .

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, des­coperirea si sanctionarea faptelor de corup­tiei a fost modificata prin Legea nr. 161/2003, incriminandu‑se fapta cumpara­torului de influenta. In textul de lege s‑au introdus mentiuni speciale referitoare la confis­carea bunurilor, creandu‑se un regim juridic asemanator celui de la infractiunea de dare de mita. Conform alin. (4) al art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le‑a dat, in cazul in care faptuitorul denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat[24].

Bibliografie selectiva

D. Ciucan, Luare de mita. Lichidator judiciar, R.D.P. nr. 1/2008, p. 75; D. Ciucan, Coruptie. Fapta asimilata, R.D.P. nr. 3/2007, p. 87; F. Cristea, Consideratii asupra unor prevederi ale Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, C.D.P. nr. 1/2005, p. 112; V. Dabu, Unele aspecte privind traficul de influenta, Pro-Lege nr. 1/2005, p. 51; C. Dobre, Ultraj si purtare abuziva. Consideratii critice, R.D.P. nr. 1/2007, p. 118; M. Dobrinoiu, C.N. Romitan, Primirea de foloase necuvenite si infractiunea de luare de mita. Delimitari, R.D.P. nr. 2/2004, p. 105; T. Haj, Dare de mita. Functionar. Alt salariat, Dreptul nr. 12/2002, p. 150; I. Magureanu, Conflictul de inte­rese, R.D.P. nr. 2/2007, p. 65; I. Munteanu, Discutie in legatura cu continutul infrac­tiunilor de serviciu prevazute de art. 248 si 249 din Codul penal, Dreptul nr. 9/2000,
p. 89; A. Paicu, Confiscarea speciala in cazul infractiunii de primire de foloase necuve­nite si trafic de influenta, Dreptul nr. 9/2002, p. 124; V. Pasca, Conflictul de interese, Drep­tul nr. 8/2008, p. 78; M.C. Sima, Subiectul activ al infractiunii de luare de mita. Cauza avocatului din oficiu, R.D.P. nr. 2/2007, p. 81; A. Truichici, Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi in lumina interzicerii discriminarii, Dreptul nr. 8/2007, p. 64.