Contributii romanesti la ideea de justitie internationala penala - dreptului international in viziunea autorilor enuntati

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA CONSTANTA

MASTERAT STIINTE PENALE

REFERAT

DREPT INTERNATIONAL PENAL

Coordonator stiintific :

Masterand :

CUPRINS

I.Consideratii generale asupra dreptului international in viziunea autorilor enuntati.

1. Caracteristici ale dreptului international

2. Sanctiunile in dreptul international

3. Acordul de vointa al statelor - fundamentul dreptului international

II. Curtea Penala Internationala (C.P.I.)  

1.Jurisdictia Curtii

2.Competenta materiala a Curtii

3.Competenta personala

4.Sesizarea Curtii

5. Conditii de admisibilitate a unei cauze

6. Dreptul aplicabil

7. Cauze care inlatura responsabilitatea penala

8. Structura Curtii

9. Procedura in fata Curtii

10. Adunarea statelor- parti

III. Tribunale penale speciale                                                                   

Tribunalul Militar International de la Nurnberg

2. Tribunalul penal international pentru judecarea si pedepsirea persoanelor vinovate de incalcarea dreptului international umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii.

Bibliografie

Dealungul timpului nenumarati autori romani si-au adus contributia la ideea de justitie internationala penala. Scopul declarat este ca publicul larg sa inteleaga rolul important al acestor instante, modul de organizare - functionare , normele juridice care stau la baza hotararilor emise, pedepsele aplicate precum si obligativitatea executarii lor .

Putem enumera cativa autori romani contemporani care si-au adus contributia la ideea de justitie internationala penala ca : BOLINTINEANU ALEXANDRU, NASTASE ADRIAN, AURESCU BOGDAN,MATEUT GHEORGHE, MOCA GHEORGHE ,POPESCU DUMITRA si unele aspecte semnalate de catre acestia in lucrarile publicate la diverse edituri.

I.Consideratii generale asupra dreptului international in viziunea autorilor enuntati.

Dreptul international constituie un ansamblu de norme juridice care guverneaza raporturile care se stabilesc in cadrul societatii internationale.

Ansamblul statelor si al altor entitati angajate in raporturi pe plan international , guvernate de normele dreptului international public, formeaza societatea sau comunitatea internationala. Procesul de constituire si de aplicare a normelor dreptului international in cadrul comunitatii internationale reprezinta ordinea juridica internationala.

Definitia dreptului international contemporan: "totalitatea normelor juridice, create de catre state pe baza acordului de vointa, exprimate in forme juridice specifice , pentru a reglementa relatiile dintre ele privind pacea, securitatea si cooperarea internationala, norme a caror aplicare este realizata prin respectarea de buna voie, iar in caz de necesitate, prin sanctiunea individuala sau colectiva a statelor" .

Din definitia de mai sus rezulta ca, obiectul dreptului international il constituie reglementarea raporturilor dintre state, precum si intre acestea si alte subiecte de drept international (organizatii interguvernamentale etc.) si stabilirea competentelor, a drepturilor si obligatiilor subiectelor dreptului international public in relatiile internationale.

Dreptul international nu este o categorie statica, abstracta. Orice modificare care intervine in societatea internationala se reflecta in prevederile sale, dreptul international public fiind si un instrument al politicii internationale. In comunitatea internationala contemporana asistam la un fenomen de disociere, manifestat in tendinta de dezagregare a federatiilor de state, in centrul si estul Europei (Iugoslavia, U.R.S.S), urmat de formarea unor state independente (Serbia, Slovenia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Ucraina etc.) sau a unor alte forme de comunitate (C.S.I). Pe de alta parte, in vestul Europei, statele bazate pe similitudini politice sau economice tind sa se reuneasca in cadrul unor structuri organizationale integrate, cum este Uniunea Europeana. Aceste fenomene au, in planul ordinii juridice internationale, o serie de consecinte:

1. schimbarea configuratiei subiectelor dreptului international public, prin disparitia vechilor "actori" (federatii etc.) si aparitia altora (state independente, confederatii, organizatii guvernamentale);
2. aparitia unor noi norme ale dreptului international , ca urmare a incheierii, in aceasta perioada, a unui mare numar de tratate internationale;
3. formarea unor noi reguli cutumiare, ca rezultat al practicii recente a statelor in cadrul relatiilor internationale;
4. conturarea unor noi ramuri ale dreptului international , concretizare a intereselor statelor fata de domenii de actualitate: dreptul pacii, dreptul mediului, dreptul dezvoltarii, dreptul spatial, dreptul international al drepturilor omului etc.

1. Caracteristici ale dreptului international

In societatea internationala, pozitia statelor este cea de egalitate juridica. Inegalitatile care apar in mod firesc intre state nu determina, din punct de vedere al dreptului international , relatii de subordonare intre state, fiecare dintre ele beneficiind de atributul de stat suveran si egal in drepturi cu celelalte. De aici, teza ca dreptul international este un drept de coordonare si nu un drept de subordonare, cum este dreptul intern al statelor. Cu alte cuvinte, in societatea internationala nu exista o ierarhie care sa situeze un stat de-asupra altora, ele fiind considerate - din punct de vedere juridic - egale in drepturi.

Din raportarea dreptului international la dreptul intern al statelor, rezulta anumite particularitati ale dreptului international :

a) Sub aspectul modului de elaborare a normelor, in societatea internationala nu exista un for legislativ unic, similar parlamentului din dreptul intern, si supraordonat statelor, care sa elaboreze o legislatie internationala. Statele sunt cele care creeaza normele internationale, prin acordul lor de vointa, exprimat in mod liber si concretizat in tratate si cutuma si tot statele sunt si destinatarele acestor norme. Statele accepta sa isi conformeze comportamentul lor pe plan extern, in functie de normele dreptului international .

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

b) In societatea internationala nu exista organe executive, asemanatoare guvernului, care sa asigure aplicarea normelor dreptului international public in raporturile dintre subiectele acestuia. Aceasta atributie revine tot statelor.

c) In comunitatea internationala, nu exista organe judecatoresti cu competenta generala si obligatorie, care sa intervina din oficiu instituind sanctiuni, atunci cand normele de drept nu sunt respectate. Aceasta nu inseamna ca nu ar exista organisme internationale cu functii jurisdictionale, competenta acestora fiind conditionata de exprimarea acordului expres al statelor aflate in cauza. Pentru ca un stat sa poata figura in calitate de parte in fata Curtii Internationale de Justitie, este necesar consimtamantul acestuia. In alte cazuri, pentru ca un stat sa poata fi tras la raspundere in fata unei instante jurisdictionale, acesta trebuie sa fie parte la tratatul care a instituit acea instanta (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana de Justitie ).

d) Normele dreptului international nu prevad in mod expres sanctiuni pentru cazul nerespectarii lor, spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce nu inseamna ca aceste norme ar fi facultative. Dar, intrucat statele sunt cele care creeaza normele internationale, prin tratate sau cutuma, se prezuma buna-credinta a acestora in a le respecta. Deci, respectarea normelor dreptului international public nu se bazeaza in principiu pe constrangere, desi aceasta nu este exclusa in anumite cazuri.

2. Sanctiunile in dreptul international

Recurgerea la sanctiuni intervine in conditiile in care un stat comite un act sau un fapt ilicit, din punct de vedere al dreptului international , impotriva unui alt stat, sau atunci cand incalca o norma imperativa (denumita de "jus cogens"), comitand, de exemplu, o crima internationala.

Competenta de a constata ca un anumit act sau fapt savarsit de un stat constituie un act ilicit si de a aplica sanctiuni, revine: statelor si Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U.) sau altor organizatii internationale regionale.

In cazul comiterii de catre un stat a unui act ilicit impotriva altui stat, statul victima, dupa ce dovedeste carecterul ilicit al actului, poate fi autorizat de catre organele O.N.U. sa aplice sanctiuni. In cazul comiterii de catre un stat, prin reprezentantii sai, a unei crime internationale, oricare dintre statele membre ale comunitatii internationale are interesul sa constate producerea actului ilicit si sa sanctioneze statul vinovat de incalcarea ordinii publice internationale.

O.N.U. si alte organizatii internationale regionale, in numele societatii internationale si in limitele mandatului primit din partea statelor membre prin statutul oragnizatiei ( Carta O.N.U, etc) sunt abilitate sa constate si sa sanctioneze acte sau fapte ilicite ale statelor.

a) Sanctiunile aplicabile de catre state pot sa conste in riposta militara, acte de retorsiune sau represalii.

Atacul armat din partea unui stat poate fi sanctionat prin riposta militara de catre statul victima, in baza dreptului la autoaparare prevazut de Carta O.N.U.

Tot in numele dreptului la autoaparare, statele pot sa recurga la acte de retorsiune, constand in "acte neamicale considerate insa legitime, cum sunt: ruperea relatiilor diplomatice, revocarea privilegiilor diplomatice sau consulare, instituirea unui embargo sau intreruperea unui ajutor economic, atunci cand o asemenea masura nu incalca prevederile unui tratat"

Represaliile sunt "acele acte ale unui stat care, desprinse de contextul in care se desfasoara, ar trebui considerate ilegale, dar care pot fi justificate uneori in cazul in care acestea constituie un raspuns la conduita contraraa dreptului international al altui stat. Represaliile pot avea un caracter politic, economic sau juridic, dar nu pot avea un caracter militar" . Spre exemplu, un stat dispune exproprierea masiva a unor bunuri apartinand cetatenilor altui stat, fara sa acorde despagubirile legale, stabilite printr-un acord international. Statul ai carui cetateni au fost prejudiciati in acest mod, poate replica prin exproprierea in conditii identice a bunurilor cetatenilor statului care a incalcat acordul international si care se afla pe teritoriul sau.

b) Organizatiile internationale, prin organele lor, pot sa aplice anumite sanctiuni, in cazul incalcarii unor norme de drept international .

In cadrul O.N.U., Consiliul de Securitate este organul mandatat sa aplice sanctiuni. Aplicarea sanctiunilor nu vizeaza, pedepsirea statului, ci, in primul rand, restabilirea pacii si securitatii internationale. Sanctiunile care pot fi aplicate, sunt de doua tipuri: fara folosirea fortei armate (masuri de ordin politic si economic) si cu folosirea fortei armate (masuri de ordin militar).

3. Acordul de vointa al statelor - fundamentul dreptului international

Statele accepta faptul ca, un corp de norme juridice este absolut necesar pentru a le reglementa comportamentul in raporturile cu alte state si entitati internationale. Atunci cand apar state noi in societatea internationala nu este nevoie de o declaratie de acceptare a dreptului international din partea acestora. Dreptul international in vigoare, in momentul aparitiei lor, le este - in principiu - opozabil. Se admite, insa, dreptul statelor de a refuza aplicarea unor cutume internationale, precum si de a initia noi reguli cutumiare.

Realizarea acordului de vointa al statelor, prin intermediul tratatelor, nu se obtine in mod automat. Procedura de incheiere a tratatelor are un caracter complex si nu sunt excluse presiunile exercitate asupra statelor sau blocajele in negocieri.

O mare parte din domeniile de interactiune intre state sunt reglementate de dreptul international. Exista totusi un "domeniu rezervat", o zona in care statelor li se acorda o larga libertate de actiune, acest domeniu apartinand competentei lor nationale exclusive si care include : alegerea formei de stat, organizarea politica interna, organizarea administrativ teritoriala, apararea si securitatea nationala. In acest domeniu nu este admisa nici o interventie exterioara, in numele necesitatii respectarii dreptului international. Problema respectarii drepturilor fundamentale ale omului in plan intern, considerata in dreptul international traditional ca apartinand domeniului rezervat al statului, face parte - in prezent - din domeniul cooperarii internationale.

II. Curtea Penala Internationala (C.P.I.)

1. Jurisdictia Curtii

C.P.I. a fost creata ca institutie jurisdictionala permanenta, cu competenta obligatorie pentru statele-parti la Statutul acesteia. Jurisdictia acesteia este complementara jurisdictiilor penale nationale. Statutul Curtii a fost adoptat printr-o conventie intre state si a fost deschis semnarii la 17 iulie 1998, la sediul ONU, urmand sa intre in vigoare dupa depunerea a 60 de instrumente de ratificare. Sediul Curtii este la Haga.

Prin Statutul sau, Curtea dispune de personalitate juridica internationala, fiind competenta sa-si exercite functiile pe teritoriul oricarui stat-parte la Statut.

2. Competenta materiala a Curtii

Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea unor infractiuni deosebit de grave - definite prin exemplificare in Statutul C.P.I. - care aduc atingere intereselor ansamblului comunitatii internationale:

1. crime de genocid;
2. crime impotriva umanitatii;
3. crimele de razboi;
4. crimele de agresiune.

a) Crima de genocid este definita drept "orice acte comise cu intentia de a distruge, in tot sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios prin:

• uciderea membrilor grupului;
• atingerea grava a integritatii fizice si psihice a membrilor grupului;
• supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care sa conduca la distrugerea sa fizica totala sau partiala;
• masuri vizand impiedicarea naaterilor in cadrul grupului;
• transferul fortat de copii de la un grup la altul."

b) Prin crime contra umanitatii se intelege oricare dintre actele mentionate in continuare, atunci cand sunt comise in cadrul unui atac generalizat sau lansat sistematic asupra populatiei civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer fortat de populatie, condamnarea la inchisoare sau alte forme de privare grava de libertate, tortura, viol, sclavie sexuala, prostitutie fortata, sarcina sau sterilizare fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de gravitate comparabila, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau in functie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile in dreptul international, crima de apartheid si alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferinte puternice si care aduc atingere grava integritatii fizice sau mentale.

c) Curtea este competenta sa judece crimele de razboi, in special acele crime care se inscriu in cadrul unui plan sau al unei politici elaborate. Prin crime de razboi se intelege, in virtutea Conventiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar si a altor conventii si cutume internationale:

• omuciderea intentionata;
• tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice;
• provocarea cu intentie a unor suferinte puternice sau a unor atingeri grave a integritatii fizice;
• distrugerea si insusirea de bunuri, nejustificata de necesitati militare si executata pe o scara larga, in mod ilicit;
• constrangerea unui prizonier de razboi sa serveasca interesele unei armate straine;
• privarea intentionata a unui prizonier de razboi de dreptul la un proces echitabil;
• deportarea sau arestarea ilegala;
• luarea de ostateci;
• lansarea de atacuri deliberate impotriva populatiei civile si a bunurilor acesteia;
• lansarea de atacuri deliberate impotriva misiunilor umanitare si de mentinere a pacii;
• lansarea unui atac deliberat atunci cand este evident ca acesta va produce pierderi de vieti si pagube materiale in randul populatiei civile;
• uciderea sau ranirea combatantilor inamici dupa ce acestia s-au predat;
• portul unor insemne militare sau a uniformei inamice, atunci cand are drept urmare pierderea de vieti sau ranirea grava a adversarului;
• stabilirea de catre puterea ocupanta a unei parti din populatia sa in teritoriul ocupat, precum si transferul in interiorul acestui teritoriu sau in afara lui a unei parti sau a totalitatii populatiei bastinase;
• lansarea de atacuri deliberate impotriva constructiilor destinate uzului religios, educativ, artistic, stiintific sau caritabil, precum si impotriva monumentelor istorice si a spitalelor, atunci cand acestea nu sunt obiective militare;
• supunerea prizonierilor la experiente medicale si stiintifice;
• distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci cand nu sunt impuse de necesitati militare;
• obligarea nationalilor partii adverse la participarea la operatiuni de razboi indreptate impotriva propriei tari;
• jefuirea localitatilor ocupate;
• utilizarea otravurilor, a gazelor asfixiante, precum si a armelor de natura sa provoace inamicului suferinte inutile;
• atingerea demnitatii persoanei, prin tratamente umilitoare si degradante;
• violul, sclavia sexuala, prostitutia fortata, sterilizarea fortata;
• utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forte militare;
• atacurile deliberate impotriva cladirilor, materialelor, unitatilor si mijloacelor de transport sanitare care utilizeaza semnele distinctive prevazute prin Conventiile de la Geneva;
• infometarea deliberata a civililor;
• inrolarea tinerilor sub 15 ani.

Actele enumerate in cadrul acestor definitii nu sunt limitative.

3.Competenta personala

Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea infractiunilor precizate mai sus, daca au implinit varsta de 18 ani. Calitatea oficiala de sef de stat sau de guvern, de presedinte de parlament, de demnitar sau functionar public nu exonereaza pe autorul faptei de raspundere penala in fata Curtii si nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei. Imunitatile sau regulile de procedura speciale care insotesc calitatea oficiala a unei persoane nu impiedica Curtea sa isi exercite competenta fata de persoana in cauza. Raspunderea penala a persoanelor fizice, este o raspundere individuala. Nu se admite raspunderea colectiva a acestora.

Comandantii militari, pe langa responsabilitatea pentru propriile crime, raspund penal in fata Curtii si pentru crimele comise de catre fortele plasate sub comanda si controlul lor efectiv.

4. Sesizarea Curtii

Curtea devine competenta sa judece persoanele fizice care au comis crime impotriva unui stat- parte la Statut in urmatoarele situatii:

1. prin sesizarea Procurorului de catre un stat-parte;
2. prin sesizarea Procurorului de catre Consiliul de Securitate al ONU;
3. prin deschiderea, din oficiu, de catre Procuror, a unei anchete in legatura cu comiterea unei infractiuni.

5. Conditii de admisibilitate a unei cauze

O cauza nu este considerata admisibila de catre Curte, atunci cand:

a) Crima a facut obiectul unei anchete din partea unui stat competent in cauza, mai putin atunci cand acest stat nu a dorit sau a fost incapabil sa efectueze ancheta.

b) Persoana vizata a fost deja judecata pentru faptele care fac obiectul plangerii; conform principiului "non bis in idem" nimeni nu poate fi judecat de catre Curte sau de catre alta instanta pentru crime pentru care a fost deja condamnat sau achitat deja de catre Curte.

c) Cauza nu prezinta suficienta gravitate pentru a fi judecata de catre Curte.

6. Dreptul aplicabil

Curtea, in judecarea cauzelor, aplica prevederile Statutului, Conventiile de la Geneva privind dreptul umanitar, alte conventii si cutume internationale. De asemenea, sunt aplicabile cauzelor, principiile generale ale dreptului penal: legalitatea incriminarii si a pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege), neretroactivitatea legii penale, responsabilitatea penala individuala.

7. Cauze care inlatura responsabilitatea penala

Acestea sunt:

1. bolile psihice care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei;
2. starea de intoxicatie provocata involuntar, care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei;
3. legitima aparare;
4. constrangerea prin amenintarea cu moartea sau atingerea grava a integritatii fizice;
5. comiterea crimei de catre alte persoane;
6. alte cauze a caror constatare ramane la latitudinea Curtii.

Nimeni nu poate fi raspunzator si nu poate fi pedepsit pentru o crima de competenta Curtii decat atunci cand elementul material al crimei a fost savarsit cu intentie si in cunostinta de cauza.

Eroarea de fapt si eroarea de drept nu inlatura raspunderea penala. De asemenea, nu il exonereaza de raspundere pe autorul faptei ordinul unui superior, militar sau civil. Singura exceptie o constituie cazul in care persoana in cauza nu a realizat ca ordinul e ilegal. Potrivit Statutului Curtii, ordinul de a comite un genocid sau o crima impotriva umanitatii este evident ilegal.

Crimele care sunt de competenta Curtii sunt imprescriptibile.

8. Structura Curtii

Curtea se compune din: o camera preliminara, o camera de prima instanta si o camera de apel, un oficiu al Procuraturii si Grefa. Curtea are in componenta 18 judecatori, alesi dintre cei mai reputati specialisti in domeniu, avand cetatenia statelor- parti la Statut, dar nu mai mult de un reprezentant al unui stat. Judecatorii au un mandat de 9 ani si nu pot fi realesi. Curtea este condusa de Presedinte.

Curtea beneficiaza pe teritoriul statelor-parti la Statut de privilegiile si imunitatile necesare indeplinirii misiunii sale. Judecatorii, Procurorul, procurorii adjuncti si Grefierul beneficiaza, in exercitarea atributiilor lor, de privilegiile si imunitatile acordate sefilor misiunilor diplomatice. Dupa expirarea mandatului, ei continua sa beneficieze de imunitate impotriva oricarei proceduri legale in legatura cu declaratiile date sau actele realizate in exercitarea functiilor lor oficiale.

Limbile oficiale ale Curtii sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa.

9. Procedura in fata Curtii

Procedura comporta mai multe etape:

1. sesizarea procurorului;
2. procedura in fata Camerei preliminare;
3. procedura in fata autoritatilor statului national;
4. procedura in fata Camerei de prima instanta;
5. pronuntarea sentintei;
6. procedura in fata Camerei de apel.

Procurorul, poate sa solicite arestarea persoanei, masura pe care o dispune Camera preliminara pe baza convingerii ca sunt motive rezonabile de a crede ca pesoana in cauza a comis crima si ca arestarea este necesara pentru a garanta prezenta acesteia in fata instantei, impiedicarea obstructionarii anchetei, precum si a comiterii unei alte crime.

Statul parte care primeste cererea de arestare trebuie sa ia imediat masuri pentru punerea in executare a cererii, conform propriei legislatii si Statutului Curtii. Persoana arestata este imediat deferita autoritatii judiciare competente a statului de detentie, care verifica daca mandatul de arestare a vizat intr-adevar acea persoana, daca procedura de arestare a fost respectata si daca au fost respectate drepturile persoanei in cauza. Persoana arestata are dreptul de a cere punerea in libertate provizorie, cererea fiind examinata de autoritatea competenta a statului de detentie, decizia finala apartinand insa Camerei preliminare.

Persoanele supuse anchetei au urmatoarele drepturi:

1. nu pot fi obligate sa depuna marturie impotriva lor insesi sau sa se declare vinovate;
2. nu pot fi supuse nici unei forme de constrangere sau amenintare si nici torturii sau vreunui tratament crud, inuman sau dregradant;
3. beneficiaza gratuit de interpret, atunci cand este necesar;
4. nu pot fi arestate sau retinute in mod arbitrar.

Atunci cand este suspectata de comiterea unei crime, persoana care urmeaza sa fie interogata are urmatoarele drepturi:

1. de a fi informata inaintea interogatoriului ca exista motive pentru a o suspecta de comiterea crimei;
2. de a pastra tacerea, fara ca acest fapt sa fie luat in considerare pentru a determina culpa sau nevinovatia persoanei anchetate;
3. de a fi asistata de un aparator ales sau, in cazul in care nu are un astfel de aparator, de un aparator din oficiu, in mod gratuit;
4. de a fi interogata in prezenta aparatorului sau.

Procesul are loc la sediul Curtii, in prezenta acuzatului. Procesul se defasoara potrivit principiului publicitatii si al contradictorialitatii dezbaterilor. Singura exceptie de la principiul publicitatii o constituie cazul in care Camerele Curtii, pentru a proteja victimele, martorii sau un acuzat, dispune ca o anumita parte a procedurii sa se desfasoare cu usile inchise.

Curtea poate indica, atunci cand este cazul, reparatiile pe care cel condamnat este obligat sa le acorde victimelor sau urmasilor acestora.

Curtea poate pronunta impotriva unei persoane declarata vinovata o sentinta de condamnare de pana la 30 de ani de inchisoare, iar pentru crime de extrema gravitate, detentie pe viata. Pedeapsa inchisorii poate sa se cumuleze cu obligarea la plata unei amenzi, precum si cu confiscarea profiturilor si bunurilor castigate direct sau indirect prin crima, fara a prejudicia insa drepturile tertilor de buna- credinta.

Prin decizia Adunarii Statelor-parti, a fost creat, un fond pentru ajutorarea victimelor, in care se varsa si amenzile dispuse de Curte.

Sentinta de condamnare pronuntata de prima instanta poate sa faca obiectul apelului. Atat condamnatul cat si Procurorul, pot face apel impotriva sentintei primei instante. Hotararea Camerei de apel se da cu votul majoritatii judecatorilor, in sedinta publica si este motivata.

Executarea sentintelor de condamnare la pedeapsa cu inchisoare se realizeaza pe teritoriul statului desemnat de Curte, dintre cele care s-au declarat dispuse sa primeasca condamnati. Sentinta de condamnare este executorie pentru statele-parti, care nu o pot modifica.

10. Adunarea statelor- parti

Statele-parti la Statutul Curtii constituie Adunarea statelor, in care fiecare stat-parte dispune de un reprezentant. Printre atributiile Adunarii se numara stabilirea bugetului Curtii, emiterea de recomandari catre Comisia preparatoare, modificarea numarului de judecatori ai Curtii, verificarea rapoartelor de activitate ale Biroului Adunarii si examinarea situatiilor in care un stat-parte nu coopereaza cu Curtea. Adunarea dispune de un Birou, compus dintr-un presedinte si din 18 membri, alesi pentru 3 ani, avand posibilitatea crearii altor organe subsidiare considerate necesare. Presedintele Curtii, Procurorul si Grefierul participa la reuniunile Adunarii si ale Biroului.

Nu sunt admise rezerve la Statutul Curtii.

III. Tribunale penale speciale

La nivel international, au fost constituite institutii jurisdictionale penale, cu competenta speciala si cu o durata temporara de activitate, limitata la solutionarea cauzelor pentru care au fost create. Din aceasta categorie de institutii jurisdictionale fac parte:

1. Tribunalul Militar International de la Nurnberg

Acesta a fost instituit prin Acordul de la Londra (1945) privind urmarirea si pedepsirea principalilor criminali de razboi . A functionat intre 20 noiembrie 1945 si 1 octombrie 1946. In baza Statutului de functionare, Tribunalul putea sa aplice pedeapsa cu moartea sau orice alta pedeapsa. Statele parti la acordul de infiintare a Tribunalului aveau obligatia de a preda institutiei , spre judecare, criminalii de razboi.

2. Tribunalul penal international pentru judecarea si pedepsirea persoanelor vinovate de incalcarea dreptului international umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii

A fost creat prin rezolutia 808 (1993) a Consiliului de Securitate al O.N.U.. Tribunalul este o instanta jurisdictionala internationala ad-hoc, mandatul sau fiind limitat la judecarea actelor comise in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 1991 si pana in momentul restabilirii pacii.

Tribunalul este competent sa se pronunte in legatura cu fapte care constituie grave incalcari ale dreptului umanitar international, reglementate de Conventiile de la Geneva, sau pe cale cutumiara (crime de genocid, crime impotriva umanitatii, epurari etnice, deportari, transfer ilegal de populatie, exterminari, ucideri etc).

Persoanele care raspund in fata Tribunalului sunt autorii, complicii si instigatorii la comiterea faptelor mentionate mai sus, precum si superiorii pentru faptele subordonatilor.

Tribunalul are un organ propriu de instructie si urmarire condus de un procuror, numit de Consiliul de Securitate al O.N.U. pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de reannoire a mandatului. Tribunalul este constituit din 11 judecatori, alesi de Adunarea Generala a O.N.U., la propunerea Consiliului de Securitate, avand un mandat de 4 ani, care poate fi reannoit.

Procurorul poate fi sesizat de organele O.N.U., de state si de organizatii guvernamentale sau neguvernamentale. Sunt admisibile si plangerile individuale deferite de victime.

Tribunalul are doua grade de jurisdictie:

1. doua camere pentru judecata in prima instanta;
2. o camera de apel compusa din 5 judecatori.

O persoana judecata de Tribunal nu mai poate fi judecata de o instantaa penala nationala pentru aceeasi fapta, conform principiului non bis in idem.

Tribunalul nu poate sa aplice pedeapsa cu moartea.

BIBLIOGRAFIE

1. Bolintineanu Alexandru, Nastase Adrian, Aurescu Bogdan - Drept international contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000.

2. Mateut Gheorghe - Conventiile internationale in materie penala, Ed.Servo-Sat, Arad.

3. Moca Gheorghe - Drept International, vol. 1, Bucuresti, 1983.

4. Popescu Dumitra, Nastase Adrian - Sistemul principiilor dreptului international, Bucuresti, 1996.