Compararea exceptiilor de procedura cu exceptiile din dreptul civil material

Compararea exceptiilor de procedura cu exceptiile din dreptul civil material

Inainte de a arata diferentele specifice fata de alte notiuni apartinand dreptului procesual civil, este necesara o clarificare a sensurilor vis-à-vis de utilizarea in dreptul material civil a aceluiasi termen de exceptie. Sa fie oare unul si acelasi sens? Ori, dimpotriva, exista viziuni diferite? Este oare, posibil ca specialistii in drept material si proceduristii sa vorbeasca doua limbi diferite? Raspunsul este dificil de dat, caci cele doua ramuri de drept sunt intim legate, intr-atat incat sa se spuna ca dreptul procesual civil este dreptul civil in miscare.

Cu toate acestea, institutiile juridice cu care se opereaza nu gasesc de fiecare data o incadrare perfect identica. Este si situatia "exceptiei" care este definita de regretatul profesor de drept civil Gheorghe Beleiu, de o maniera surprinzatoare, atunci cand face discutia problemei prescriptibilitatii exceptiei ca modalitate de aparare a dreptului subiectiv civil. Astfel: "exceptiile care se ridica in cursul dezbaterilor unui proces sunt de doua feluri: a). de procedura (ori procesuale), care fac obiectul dreptului procesual civil si, deci, nu le retinem aici, b). de fond (ori de drept substantial), care ne intereseaza acum (ex. exceptia nulitatii, exceptia prescriptiei, exceptia rezolutiunii etc)."[1]

Ar rezulta ca exceptiile procesuale ar fi doar exceptiile de procedura, iar cele de fond ar corespunde apararilor in fond din dreptul procesual. Ultima parte a afirmatiei se bazeaza pe exemplele date. Nulitatea avuta in vedere este cea a actului juridic, cauza a cererii de judecata (de ex.: un contract), si nu a unui act de procedura / procedural, (de ex.: nulitatea cererii de chemare in judecata decurgand din lipsa semnaturii - art. 133 alin. 1. C. proc. civ), la fel cum rezolutiunea este un efect specific contractelor sinalagmatice.[2] Cele doua exemple presupun cercetarea fondului. De aceea in limbajul dreptului procesual civil ele sunt aparari in fond, si nu exceptii procesuale de fond care, ca si exceptiile de procedura - asa cum am aratat nu pun in discutie niciodata fondul litigiului.

Opinia prezentata este corecta din punctul de vedere al dreptului civil material, unde putem gasi si alte exemple de norme juridice ce consacra alte sensuri notiunii de exceptie, decat cel specific dreptului procesual civil. Se impune sa trecem in revista pe scurt, cateva articole pentru a indica sensurile retinute in Codul civil pentru notiunea de exceptie (1.1), pentru a evidentia apoi, diferenta specifica dintre exceptiile dreptului material si exceptiile procesuale (1.2).

1.1. Sensurile "exceptiei retinute in Codul Civil

Termenul: "exceptie" este folosit in codul civil in mai multe articole dintre care amintim: art. 1467 (in materia obligatiei solidare "intre debitori"), art. 1002, alin 2 (in materia obligatiilor naturale); art. 1322, art. 1407, art. 1619 (in materia exceptio non ? contractus la vanzare, schimb, depozit), art. 1653 alin 2 si art. 1681 (in materia fidejusiunii, inclusiv problema beneficiului de discutiune si a beneficiului de diviziune) si art. 1909 alin. 1 (in materia dobandirii proprietatii unui bun mobil cu buna credinta) + exceptia mali procesus? - nu aici!

1.1.1. Fara a intra in amanunte retinem ca in sensul codului civil codebitorul solidar, in contra caruia creditorul a intentat actiune, poate opune toate exceptiile care-i sunt personale, precum si acelea care sunt comune tuturor debitorilor . Debitorul obligat solidar nu poate opune acele exceptii care sunt "curat personale ale vreunuia din ceilalti codebitori" . Asemenea exceptii - sunt de parere autorii C. Statescu si C. Barsan - sunt mijloace de aparare prin care se are in vedere incetarea urmaririi pe care ar solicita-o creditorul . Dar in terminologia dreptului procesual civil sunt mijloace de aparare atat apararile in fond, cat si exceptiile procesuale, indiferent ca operam cum sensul larg ori cu cel restrans al notiunii de "aparare". Pentru a retine corect sensul cu care este folosit termenul de "exceptii" in articolul 1047 din Codul Civil trebuie utilizat criteriul punerii sau nepunerii fondului litigiului in discutie. Daca acest lucru este realizat prin invocarea mijloacelor de aparare in cauza, ne aflam in prezenta unor aparari in sens restrans prin care paratul pune in discutie fondul cererii introductive, urmarind respingerea acestuia ca enfondata sau nintemeiata. Cum, in practica, codebitorul solidar parat se apara invocand nulitatea absoluta sau relativa ce afecteaza acordul de vointa a tuturor, darea in plata acceptata de creditor , novatia - ca exceptii comune, ori remiterea de datorii e consimtita unuia dintre codebitorii solidari, confuziunea care stinge obligatia pentru partea codebitorului in privinta caruia a operat - ca exceptii personale care profita indirect si celorlalti codebitori, ori in fine, invocand o modalitate recunoscuta numai unuia dintre ei - ca exceptii pur personale, rezulta ca "exceptiile" din articolul 1047 Cod Civil sunt aparari in fond. Toate exemplele date determina instanta de judecata sa cerceteze insusi fondul cererii.

1.1.2. In materia obligatiilor naturale se pune problema de a sti cum anume influenteaza prescriptia extinctiva raporturile obligationale sub aspectul mijloacelor de aparare. Implinirea termenului de prescriptie in conditiile normelor juridice imperative cuprinse in Decretul numarul 167/1958 privind prescriptia extinctiva transforma obligatia civila perfecta in obligatie naturala imperfecta. Caracterul imperfect face ca in incercarea de a obtine executarea obligatiei, creditorul sa nu poata apela la concursul fortei de constrangere a statului. Se pierde asadar, o componenta a dreptului subiectiv civil. Ca atare, impotriva actiunii prin care debitorul ar cere restituirea platii facute voluntar dupa implinirea prescriptiei, creditorul - parat se poate apara - si pastra astfel ce a fost prestat in mod voluntar - invocand exceptia de inadmisibilitate a restituirii .

Stiind ca exceptia prescriptiei dreptului de a obtine condamnarea debitorului este o exceptie procesuala de fond[9], se naste intrebarea de a sti care este natura juridica a exceptiei de inadmisibilitate a restituirii ca mijloc de aparare a creditorului. Este o exceptie in sensul dreptului material civil - o aparare in fond, sau o exceptie de fond ca prima? Lupta debitorul si creditorul cu "arme de aceeasi natura"?

Pentru a afla raspunsul trebuie prezentate mai intai premisele de la care pornim rationamentul juridic. Astfel, articolul 1092, alin 2 din Codul Civil dispune ca: "repetitiunea nu este admisa in privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de buna voie", aceasta dupa ce in primul aliniat se prevede ca: "orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii." Intelegem ca dispozitia de la aliniatul al 2-lea este exceptia de la regula alineatului 1, sau, altfel spus, ceea ce este regula pentru obligatiile perfecte - repetitiunea - este exceptie pentru obligatiile imperfecte unde repetitiunea nu este admisa (spre ex.: creditorul determina prin ? si prin prudenta pe debitorul sau sa plateasca desi a intervenit prescriptia si el stie acest lucru sau nu.

Articolul 20, alin 1 din Decretul nr. 167/1958 reglementeaza in acelasi sens: "debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit".

Luand in considerare faptul ca nu se pierde dreptul subiectiv in intregul sau, ci doar dreptul de a obtine concursul fortei coercitive a statului formularea "nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei" apare ca fiind neinspirata, nefericita. Creditorul are in continuare dreptul sa "ceara" in justitie - fie si numai in virtutea dreptului de a avea acces liber la justitie[10] - inapoierea prestatiei facuta voluntar insa el nu are si sorti de izbanda. Astfel formularea preferabila ar fi: "nu are dreptul sa obtina inapoierea prestatiei" ori "nu poate obtine"

Asadar, daca prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune in sens natural[11], ea nu stinge, totusi, si dreptul la actiune in sens procesual. Titularul unui drept subiectiv prescris poate sa sesizeze instanta, sa administreze probe, sa exercite cai de atac - mijloace procesuale ce alcatuiesc actiunea . In asemenea cazuri ni se pare ca lipseste dreptul de a obtine condamnarea paratului si dreptul de a obtine executarea silita, deci nu actiunea si nici dreptul la actiune in intregul sau .

De aici rezulta ca debitorul platitor ? poate intenta o actiune in repetitiune "impotriva creditorului al carui derept la actiune in sens material s-a prescris, investind astfel instanta de judecata cu fondul litigiului. O data pornit litigiul, creditorul-parat va incerca sa se apere, avand la dispozitie posibilitatea de a sustine ca dreptul afirmat de reclamant ( cel de a obtine restituirea prestatiei in aplicarea art. 1092 , alin 1[14]) nu exista - asa cum dispun art. 1092 alin. 2 din Codul Civil si art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Ceea ce autoarea numeste exceptie de inadmisibilitate a restituirii , este in aceasta ordine de idei, o aprobare pe fond, si nu tot o exceptie de fond ca exceptia prescriptiei dreptului de a obtine condamnarea debitorului. Natura juridica de aparare in fond se explica prin faptul ca cel ce o invoca in consolidarea pozitiei sale procesuale - in cazul nostru, creditorul parat - pune in discutie fondul problemei de drept / litigiului si nu o conditie de exercitare a actiunii intentata de debitor. De altfel, chiar autoarea sustine ca "apararea pe fond este o negare a dreptului reclamantului, este un mijloc prin care se contesta direct existenta sau intinderea pretentiilor invocate prin cererea principala, pentru a se stabili ca sunt nefondate, neintemeiate."

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

In concluzie, intr-un litigiu purtat intre debitorul platitor voluntar, in calitate procesuala de reclamant si creitorul sau, in calitate procesuala de parat, in timpul caruia reclamantului i s-ar opune "exceptia de inadmisibilitate a restituirii", iar paratului, autor al unei pretentii proprii[17], exceptia prescriptiei dreptului de a obtine condamnarea debitorului, nu avem de a face cu o simetrie, la nivelul naturii juridice a armelor - mijloace de aparare.

1.1.3. Tot cu titlu de exemplu poate fi analizata problema "exceptiei de neexecutare a contractului, care desi nu este regelementata ca atare in Codul Civil, isi gaseste aplicatia in materie de vanzare - potrivit art. 1322[18], in materie de schimb, in conditiile art. 1407 , si in materie de depozit, conform art. 1619 . Exceptio non ? contractus este un efect specific al contractelor sinalagmatice, fiind in acelasi timp un mijloc de aparare aflat la dispozitia partii careia i se pretinde executarea obligatiei ce-i revine, fara ca partea care solicita executarea sa-si indeplineasca propriile obligatii.

Ea are un continut si o semnificatie care nu o apropie de notiunea similara nici de dreptul procesual civil, nici de dreptul civil material[21]. "Exceptia" este o sanctiune specifica care paralizeaza demersul partii contractante care cere partenerului sa-si execute obligatiile din contract, cand el insusi este in situatie de "breach of contract". Rolul ei este acela de a dsiciplina partile contractante ? , inainte de pornirea oricarui proces. Eficacitatea mecanismului sau vine din faptul ca fiecare obligatie asumata contractual este cauza juridica a alteia. De aceea, cel care nu-si executa obligatia voita sa ceara partii celeilalte sa faca ceea ce el nu a facut. Nu-i ramane decat sa se conformeze contractului daca vrea ca ceea ce-l intereseaza sa se intample: sa beneficieze de prestatia partenerului.

Simplul fapt ca partile stiu cum functioneaza mecanismul le determina sa-si execute obligatiile. Astfel litigiul le apare ca fiind solutia cea mai paguboasa, ? de la conduita ? la momentul incheierii contractului fiind reglat prompt direct de parti. Exceptia se invoca intre ele, in moddirect, fara concursul instantei judecatoresti. Luand in calcul ca una dintre trasaturile exceptiilor procesuale este tocmai existenta unui proces civil in curs de desfasurare[22], putem sustine ca exceptia de neexecutare a contractului nu este o exceptie procesuala. Dar definitia trebuie sa fie pozitiva pentru a fi corecta logic. De aceea consideram si criteriul punerii sau nepunerii in discutie a fondului litigiului, care este si el una dintre trasaturile aratate cu acelasi prilej. Se poate ca exceptia sa fie invocata si in fata judecatorului, atunci cand nu ajunge efectul disuasiv al invocarii intre parti. Instantei de judecata i se cere astfel sa se pronunte asupra fondului litigiului, ceea ce face "exceptio" in cauza, o aparare pe fond .

1.1.4. Codul Civil ofera aceeasi solutie cu cea de la art. 1047, in materia fidejusiunii, reglementata in Titlul XIV: "Despre fidejusiune (cautiune) din Cartea a III-a. Exceptiile se impart aici in exceptii privind urmarirea initiala de creditor - dintre care doua sunt caracteristice pentru fidejusiune: beneficiul de discutiune si beneficiul de diviziune si exceptii de ordin general, ce tin de raportul juridic de fidejusiune sau de obligatia principala[24]. Principiul care domina raporturile juridice care isi au izvorul in contractul de fidejusiune este acela ca in caz de meexecutare din partea debitorului, creditorul poate sa urmareasca direct pe fidejusor pentru executarea creantei, fara ca aceasta urmarire sa fie conditionata de o prealabilka urmarire a debitorului principal. (art. 1663 C. Civil)

In acest context, invocarea de catre fidejusor a uneia dintre "exceptiile specifice sau a unei exceptii de ordin general ridica intrebarea naturii juridice a acestor mijloace. Beneficiul de discutiune este o facultate pe care legea o confera fidejusorului, de a cere creditorului, cand s-a indreptat cu urmarirea impotriva sa, sa urmareasca mai intai bunurile debitorului si numai dupa aceea, daca nu va fiindestulat sa-l urmareasca pe el (art. 1662 si 1663 C. Civil). Singur fidejusorul este in drept sa invoce sau nu aceasta exceptie, potrivit propriei sale aprecieri[25]. Beneficiul de diviziune este tot o facultate recunoscuta fidejusorului, atunci cand exista mai multi fidejusori care garanteaza fata de unul si acelasi creditor, pentru una si aceeasi datorie. Principiul care permite creditorului sa se adreseze unuia dintre ei pentru tot, poate fi inlaturat daca fidejusorul cere ca urmarirea sa se divida pe ceilalti fidejusori (art. 1667 C. Civil). Pentru ca pun in discutie insusi fondul litigiului "aceste exceptii specifice sunt aparari pe fond.

Ramane de rezolvat problema naturii juridice a altor exceptii privind urmarirea  ? de creditor si cea a naturii juridice a exceptiilor de ordin general. In privinta primeia trebuie subliniat ca avem in vedere exceptiile procesuale ale debitorului principal. Ele sunt vizate in art. 1653 alin. 2 si de art. 1681 , teza a II-a.

In esenta, prin aceste "exceptii" debitorul principal-parat pune in discutie insusi fondul litigiului, judecatorul trebuie sa cerceteze daca obligatia exista, si creditorul-reclamant poate obtine plata dorita de la cel aratat ca subiect pasiv. Astfel, avem de a face cu veritabile aparari in fond, in sensul dreptului procesoral civil. Aceeasi este solutia ce trebuie retinuta in cazul exceptiilor de ordin general pe care le poate invoca judecatorul?.

1.1.5

Un ultim exemplu de "exceptii", in sensul Codului Civil, este acela din materia dobandirii proprietatii unui bun mobil prin faptul posesiei de buna-credinta. S-a spus in doctrina[28]ca efectul dispozitiilor art. 1909, alin. 1 este de a da dobanditorilor de buna-credinta o "exceptie" spre a paraliza revendicarea pe care proprietarul ar indrepta-o impotriva lor. Regula consactata de acest articol nu ofera posesorului de buna-credinta o actiune, ci numai o exceptiune- in sensul de mijloc de aparare. Insa, dreptul de proprietate dobandit prin efectul legii poate fi aparat si pe calea ofensiva a actiunii (ex: actiunea in revendicare, actiunea, in constatare), cat si defensiv, printr-un mijloc de aparare. Atunci cand este invocat in aparare art. 1909, alin. 1 constituie o aparare pe fond (propriu-zis) si nu o exceptie procesuala deoarece pune in discutie insusi fondul dreptului-pentru ca se discuta calitatea de proprietar, dreptul de proprietate .

1.2 Evidentierea diferentei specifice dintre exceptiile dreptului material si exceptiile procesuale.

Analiza facuta acestor "exceptii" de ne vorbeste Codul Civil releva diferenta specifica dintre sensurile notiunii din dreptul civil material si dreptul civil procesual. Din toate remarcile facute reiese ca in prezent exista inca neconcordata intre legislatia civila materiala si cea procesual civila cu privire la acceptiunea pe care o confera notiunii de exceptie. Pentru proceduristi, notiunea de exceptie are un sens foarte precis. Prin continutul ei, notiunea desemneaza o obiectie care, fara sa angajeze fondul cauzei, de care este straina, are tocmai rolul de a evita sau intarzia cercetarea acestuia.

Legile materiale depasesc aceste limite si folosesc termenul intr-un sens mai larg in care sunt cuprinse toate posibilitatile de aparare ale paratului. In aceasta acceptiune "exceptia" conduce mai degraba spre apararea de fond .

Astfel, daca la nivelul continutului, sensurile date notiunii analizate nu difera substantial, ba chiar am spune ca sunt deopotriva "obiectii", manifestari ale vointei juridice de a nu i se aplica regula din materia respectiva-, la nivelul sferei de aplicare se manifesta in mod evident deosebirea. "Exceptiile" din dreptul civil material cuprind fondul litigiului, in timp ce exceptiile procesuale, nu. Ultimele se limuteaza la raporturile juridice procesuale strans legate de proces, de formalitati.