Revendicarea dreptului de proprietate publica

Particularitati ale regimului juridic al apararii prin revendicare a dreptului de proprietate publica si a drepturilor reale principale derivate din acesta

Revendicarea dreptului de proprietate publica. Regimul juridic al revendicarii dreptului de proprietate publica prezinta anumite particularitati fata de revendicarea din dreptul comun. Aceste particularitati isi gasesc fundamentul si explicatia in caracterele juridice specifice acestui drept de proprietate. Astfel, dreptul de proprietate publica este inalienabil, imprescriptibil si insesizabil (art.135 alin.5, parte finala din Constitutie si art.11 alin.1 din Legea nr.213/1998).

Titularii dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile administrativ-teritoriale. Intr-un proces in revendicare care are ca obiect un bun proprietate publica, potrivit art.12 alin.4-5 din Legea nr.213/1998, calitatea procesuala activa sau pasiva apartine proprietarului, reprezentat de autoritatea publica desemnata de lege. Astfel, art.12 alin.5 din aceeasi lege prevede ca in litigiile privitoare la dreptul de proprietate, statul este reprezentat de Ministerul Finantelor, iar unitatile administrativ teritoriale, de catre consiliul judetean, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau, dupa caz, de consiliile locale, care dau mandat scris, in fiecare caz, presedintelui consiliului judetean sau primarului; acesta poate desemna un alt functionar de stat sau un avocat care sa-l reprezinte in fata instantei.

Daca bunul care face obiectul litigiului avand ca obiect dreptul de proprietate se afla dat in administrare, concesiune sau folosinta, titularul dreptului real derivat din dreptul de proprietate publica este obligat sa arate instantei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedura civila. Art.12 alin.4 parte finala din Legea nr.213/1998 prevede ca neindeplinirea acestei obligatii atrage raspunderea titularului dreptului real pentru prejudiciile cauzate proprietarului. De asemenea, neindeplinirea ei poate atrage revocarea dreptului real sau dupa caz rezilierea contractului de concesiune ori de inchiriere

Regimul special al revendicarii dreptului de proprietate publica consta in urmatoarele reguli:

a) actiunea in revendicare a bunurilor proprietate publica este absolut imprescriptibila. Aceasta regula o deosebeste de imprescriptibilitatea actiunii in revendicare a dreptului de proprietate privata; actiunea in revendicare a dreptului de proprietate publica este imprescriptibila fara nici o exceptie, indiferent ca este mobiliara sau imobiliara;

b) inadmisibilitatea paralizarii actiunii in revendicare prin invocarea dobandirii bunurilor proprietate publica prin uzucapiune, in cazul imobilelor, sau prin posesie de buna-credinta, in cazul bunurilor mobile. Bunurile proprietate publica sunt scoase din circuitul civil. Circulatia lor poate avea loc numai prin acte sau contracte administrative si prin contracte de inchiriere. Art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.213/1998 prevede ca bunurile din domeniul public "nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credinta asupra bunurilor mobile". De asemenea, art.1844 C.civ. dispune: "Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert". Textul se refera atat la imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv, cat si achizitiv.

Revendicarea drepturilor reale principale derivate din dreptul de proprietate publica. Este vorba de cele trei drepturi: dreptul real de administrare, dreptul real de concesiune si dreptul real de folosinta asupra unor bunuri imobile. Datorita faptului ca ele constituie modalitati juridice de exercitare, in planul dreptului civil, a dreptului de proprietate publica, printre altele, au aceleasi caractere juridice, fiind inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

- exercitarea controlului administrativ asupra raporturilor de munca in ce priveste aparaea dreptului la munca si asigurarea legalitatii acestor raporturi;

4) Dreptul muncii si dreptul comercial

Dreptul comercial este definit in doctrina ca un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorate din savarsirea actelor juridice, faptelor si operatiunilor considerate de lege fapte de comert, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.

Cele doua ramuri de drept se afla in legatura, in principal, datorita faptului ca toate categoriile de comercianti persoane juridice folosesc munca salariata, dobandind astfel calitatea de angajator.

Prin urmare, comerciantii, ca parte a contractelor (colective sau individuale) de munca se supun dreptului muncii, avand numeroase obligatii privind nasterea, desfasurarea si incetarea raporturilor de munca.

5) Dreptul muncii, dreptul penal si dreptul procesual penal

Regimul juridic al revendicarii este identic cu cel al actiunii in revendicarea dreptului de proprietate publica, adica: actiunea este imprescriptibila si nu poate fi paralizata prin invocarea uzucapiunii ori, dupa caz, a posesiei de buna-credinta. Aceste drepturi se pot dobandi numai prin acte administrative sau contracte administrative.

Totusi in ce priveste partile in proces exista un regim juridic diferit in functie de imprejurarea daca se pune in discutie insusi dreptul de proprietate asupra bunului litigios sau numai dreptul real derivat din dreptul de proprietate publica.

In primul caz, este necesar ca in proces sa fie introdus titularul dreptului de proprietate publica - statul sau unitatea administrativ-teritoriala - reprezentat de autoritatea competenta. Art.12 alin.4 si alin.6 prevede ca titularul dreptului real are obligatia sa arate cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedura civila; in caz contrar, raspunde pentru prejudiciile cauzate, dreptul real putand fi revocat sau retras, cu titlu de sanctiune. Intr-o astfel de ipoteza, actiunea in revendicare are caracter complex, fiind intemeiata concomitent pe dreptul de proprietate publica si dreptul real principal derivat.

In cel de-al doilea caz, paratul contesta doar dreptul real principal derivat din dreptul de proprietate publica. Intr-o situatie de acest fel, in calitate de reclamant apare si ramane numai titularul dreptului real principal derivat din dreptul de proprietate publica. Nu exista obligatia introducerii in proces a autoritatii publice care-l reprezinta, potrivit legii, pe proprietar. Daca totusi ambele parti din proces - reclamantul si paratul - prezinta acte sau contracte administrative prin care le-a fost constituit dreptul real asupra bunului aflat in litigiu, credem ca instanta are obligatia de a aduce aceasta imprejurare la cunostinta acelei autoritati pentru a decide in conformitate cu reglementarile privind regimul juridic al respectivului drept.