Conferinta de la Stockholm

Rezultatele Conferintei de la Stockholm

In urma pregatirilor coordonate de un comitet special compus din reprezentantii a 27 de state, intre 5 si 16 iunie 1972 s-a desfasurat in capitala Suediei, Stockholm, prima Conferinta ONU privind mediul. Aceasta a reunit cel mai mare numar de participanti de pana atunci la o conferinta consacrata problemelor mediului, respectiv 6.000 de persoane, care au inclus delegatii din 113 state, reprezentanti, practic, ai tuturor marilor organizatii guvernamentale, 700 de observatori trimisi de 400 de organizatii neguverna­men­tale, perso­nalitati invitate cu titlu individual si circa 1.500 de ziaristi.

In cadrul conferintei a fost aprobat un mare numar de texte, printre care o declaratie generala, adoptata prin aclamatii, 109 recomandari care au constituit un "Plan de actiune" si o rezolutie privind dispozitiile institutionale si finan­ciare recomandate organizatiei mondiale.

Declaratia Conferintei Natiunilor Unite privind Mediul (Declaratia de la Stockholm) cuprinde un preambul in sapte puncte, urmat de 26 de principii. Preambulul constituie o introducere generala in problematica me­diului si cuprinde idei precum: omul este, deopotriva, creatia si creatorul me­diului sau: elementul natural si cel pe care omul l-a creat el insusi sunt indispensabile bunastarii si exercitarii depline a drepturilor si libertatilor sale fundamentale, inclusiv dreptul la viata; protectia si ameliorarea mediului au o importanta majora pentru bunastarea populatiei si dezvoltarea ei etc. Reflectand conceptia exprimata in preambul, principiile reprezinta un amalgam de cerinte de natura politico-juridica. Sub raportul continutului lor, acestea exprima multiple sem­nificatii. Primul principiu afirma dreptul fundamental al omului la libertate, egalitate si conditii de viata satisfacatoare, intr-un mediu a carui calitate sa-i permita sa traiasca in demnitate si bunastare. El are meritul de a fi promovat o conceptie avand in centrul sau apropierea si apoi unitatea dintre protectia mediului si drepturile omului.

Principiile 2-7 ale declaratiei cuprind continutul propriu-zis al docu­mentului; ele proclama ca resursele naturale ale Globului nu sunt numai petrolul si mineralele, ci si aerul, apa, solul, fauna si flora, precum si esan­tioa­nele reprezentative ale ecosis­te­melor naturale si trebuie prezervate in interesul generatiilor prezente si viitoare; omul are o res­pon­sabilitate speciala in salvarea patrimoniului constituit de flora si fauna salbatice si habitatul lor; resursele renovabile trebuie sa poata salvgarda capacitatea lor de a se re­constitui si resursele nerenovabile nu trebuie sa fie epuizate; necesitatea unei gestiuni rationale etc.

Principiile 8-20 ale documentului se refera la realizarea protectiei mediului. Sub raportul continutului prevederilor acestora, se remarca stabilirea unor legaturi interde­pendente intre dezvoltarea economica si sociala si pro­tectia mediului, implicatiile subdezvoltarii si caile lichidarii sale, necesitatea unei conceptii integrate si coordonate a planificarii etc.

Ultima grupa de principii (21-26) este consacrata cooperarii interna­tionale si stabileste, printre altele: dreptul suveran al statelor de a exploata propriile lor resurse potrivit politicii lor ecologice si indatorirea de a face astfel incat activitatile exercitate in limitele jurisdictiei lor nationale ori sub controlul lor sa nu cauzeze pagube mediului altor state ori celui din regiuni nesupuse vreunei jurisdictii nationale (principiul 21), obligatia statelor de a coopera pentru dezvoltarea dreptului international in ce priveste respon­sabilitatea si indemnizarea victimelor poluarii si altor daune ecologice produse in afara frontierelor lor, cooperarea pentru protejarea si ameliorarea mediului etc.

Al doilea rezultat important al Conferintei de la Stockholm il reprezinta "Planul de actiune pentru mediu". Prevederile sale se refera in principal la trei categorii de probleme: evaluarea calitatii mediului (analiza, cercetarea, supravegherea si schimbul de informatii privind mediul, in cadrul "Planului Vigie" (Ecarthwatch), gestiunea mediului (priveste atat asezarile umane, cat si resursele naturale si dispozitiile respective ce se refera la poluari in general) si masurile de sustinere (informarea si educarea publicului, formarea specialis­tilor in materie de mediu, insotite de aspecte institutionale).

6. Urmarile Conferintei de la Stockholm

S-a considerat, pe drept cuvant, ca Conferinta de la Stockholm a avut imensul merit de a fi abordat problema protectiei mediului si a metodelor pentru a o asigura de o maniera globala, si aceasta in toate sensurile ter­menului. Globalitate in sensul unei conceptii planetare asupra mediului, dar si in ceea ce priveste structurile institutionale ale lumii. In sfarsit, globalitate intrucat toate temele au fost abordate si au facut obiectul reflectiilor mai mult sau mai putin aprofundate.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Aceasta viziune si metodele promovate au influentat si caracterizat evolutiile care au urmat.

Sub raport institutional, organismele create in sanul ONU, respectiv PNUM si Fondul pentru Mediu, menit sa alimenteze financiar actiunile pertinente, au jucat rolul coordonator pentru alte organizatii internationale, atat pentru cele din sistemul Natiunilor Unite, cat si pentru cele regionale.

Sub egida organizatiei mondiale s-au elaborat si s-au adoptat documente internationale care au reglementat cooperarea internationala in diferite sectoare ale protectiei mediului.

Astfel, Conferinta ONU privind dreptul marii, prin adoptarea Conventiei de la Montego Bay din 10 decembrie 1982, a consacrat cadrul juridic general al protectiei mediului marin impotriva poluarii. Alte reguli cu caracter general au fost cuprinse in alte instrumente internationale elaborate si adoptate sub egida organizatiei mondiale. Asa de exemplu, prin Conventia de la Geneva din 18 mai 1977 s-a interzis utilizarea tehnicilor de modificare a mediului in scopuri militare ori in oricare alte scopuri ostile. Totodata, este vizata orice tehnica avand ca obiect modificarea, datorita unei manipulari deliberate a proceselor naturale, a dinamicii, compozitiei ori structurii Pamantului, inclusiv biotopurile sale, litosfera, biosfera, atmosfera ori spatiul extraatmosferic.

La randul sau, primul Protocol aditional la conventiile de la Geneva din 12 august 1949, semnat la 10 iunie 1977, interzice utilizarea de metode ori mijloace de razboi concepute pentru a cauza ori putand determina pagube intinse, durabile si grave mediului natural. In acelasi timp, aspectele protectiei mediului au fost incluse in diverse documente privind cooperarea interna­tionala. Mentionam, in acest sens, art. 30 din Carta drepturilor si indato­ririlor economice ale statelor, adoptata de catre Adunarea Generala a ONU la 12 decembrie 1974 (Rezolutia nr. 3281-XXIX), care proclama ca protectia, prezervarea si valorificarea mediului pentru generatiile prezente si viitoare sunt responsabilitati ale tuturor statelor.

In cazul unei faze pregatitoare a adoptarii Cartei mondiale a naturii, care avea sa marcheze deschiderea unei noi faze in istoria Dreptului interna­tional al mediului, la 30 de­cembrie 1980, Adunarea Generala a ONU a pro­clamat responsabilitatea istorica a statelor pentru prezervarea naturii in inte­resul generatiilor prezente si viitoare.

Anumite principii de drept cutumiar s-au sedimentat in aceasta pe­rioada, mai ales in cadrul OCDE si PNUE, ca "Principiile de conduita in do­meniul mediului, in materie de conservare si utilizare armonioasa a resurselor partajate intre doua sau mai multe state" (adoptate de catre consiliul de administratie al PNUE, la 19 mai 1978).

Printre aceste principii se numara: dreptul suveran al statelor de a exploata propriile lor resurse si indatorirea de a face astfel incat activitatile exercitate in limitele jurisdictiei ori sub controlul lor sa nu cauzeze daune mediului in alte state, indatorirea de a informa si, la nevoie, de a intra in con­sultari cu acestea, informarea si cooperarea in caz de situatii neprevazute, cand se pot produce efecte daunatoare mediului etc.

In domeniul conservarii naturii au fost adoptate conventii cu vocatie mondiala, precum: Conventia de la Ramsar, din 2 februarie 1971, asupra zonelor umede de importanta internationala, in special ca habitat al pasarilor acvatice, Conventia din 16 no­iembrie 1972, asupra protectiei patrimoniului mondial, cultural si natural, ambele elaborate sub egida UNESCO, Conventia de la Bonn, din 23 iunie 1979, asupra conservarii speciilor migratoare apartinand faunei salbatice etc.

In acelasi timp, in deceniile care au urmat Conferintei de la Stockholm
s-au afirmat noi probleme, cu caracter global, precum poluarea atmosferica la lunga distanta, diminuarea stratului de ozon, efectul de sera etc., care au reclamat adoptarea de reglementari juridice adecvate. Rezultatul principal al acestor preocupari a constat in documente precum: Conventia asupra poluarii atmosferice transfrontaliere pe distante lungi, incheiata la Geneva la 13 noiembrie 1979, Conventia-cadru de la Viena din 22 mar­tie 1985 si Protocolul de la Montreal din 1989, privind stratul de ozon etc.

In sfarsit, accidentul de la Cernobil din 26 aprilie 1986 a determinat adoptarea, in cadrul AIEA, a doua conventii: una privind notificarea rapida a unui accident nuclear si o alta cu privire la asistenta in caz de accident nuclear sau urgenta radiologica.

Importante evolutii au avut loc si pe plan regional. La nivel european, Actul final al Conferintei de la Helsinki din 1 august 1975 a consacrat un intreg capitol problemelor cooperarii continentale in materie de mediu. Un rol important in domeniu au jucat si alte institutii regionale, precum: Consiliul Europei, Consiliul Nordic (Conventia nordica privind protectia mediului, din 19 februarie 1974, a fost considerata mult timp un model pentru cooperarea privind ocrotirea mediului) etc.

Totodata, actiunea privind regiuni determinate ale lumii se poate situa si la nivel mondial. Astfel, PNUM, in colaborare cu ale institutii specializate ale ONU, a initiat adoptarea unei serii de conventii privind "marile regionale". Este vorba cel mai frecvent despre un ansamblu de instrumente cuprinzand planuri de coo­perare si dezvoltare, o conventie generala si protocoale aditionale.

Un rol important in amplificarea preocuparilor vizand cooperarea in domeniul protectiei mediului a revenit si organiza­tiilor neguvernamentale, in frunte cu Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii si Resurselor (UICN), Greenpeace etc. De exemplu, unul dintre rezultatele cele mai semni­ficative ale UICN este elaborarea Cartei mondiale a naturii, adoptata de catre Adunarea Generala a ONU la 28 octombrie 1982.