Declaratia universala a drepturilor omului

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este primul document care proclama solemn drepturile si libertatile fundamentale ale omului, dupa o lunga perioada in care, mai ales prin cele doua razboaie mondiale, existenta fiintei umane si demnitatea acesteia au fost puse sub semnul intrebarii.

Acest remarcabil document, cu insemnatate exceptionala pentru elaborarea si dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan national si international, avea sa deschida noi perspective garantarii si respectarii drepturilor omului in perioada postbelica.

Primul proiect de declaratie a fost facut de statul Panama, la Londra, in anul 1946, la prima sesiune a Adunarii Generale a ONU. Transmis Comisiei Drepturilor Omului, aceasta a creat un grup de lucru pentru redactarea textului declaratiei, grup alcatuit din eminenti juristi si personalitati ale vietii sociale ale timpului, din diferite regiuni ale lumii, prin acestea remarcandu-se Eleonor Roosevelt[1] si reputatul jurist si profesor francez Rene Cassin. Supusa dezbaterii Adunarii Generale a ONU - Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost adoptata sub forma unei rezolutii, la 10 decembrie 1948, cu 48 de voturi pentru , 8 abtineri, doua state absentand de la vot. Chiar daca unele state islamice s-au opus prevederilor care garantau egalitatea in drepturi a barbatului si femeii la incheierea casatoriei si dreptul de a schimba credinta religioasa, iar cateva tari occidentale au criticat includerea drepturilor economice, sociale si culturale, De­claratia Universala a Drepturilor Omului ramane un simbol comun al aspiratiei catre o lume mai dreapta si mai buna.

Cu prilejul adoptarii "Declaratiei", in cadrul dezbaterilor Comitetului nr.3 al Adunarii Generale a ONU pentru probleme sociale si umanitare au fost facute importatnte declaratii, care au subliniat importanta adoptarii acestui document. Doamna Roosevelt a apreciat, de pilda, ca "Declaratia trebuie sa devina Magna Charta pentru intreaga umanitate". Delegatul britanic Davies a calificat documentul ca fiind o piatra de hotar in drumul progresului uman

Data de 10 decembrie 1948 devine astfel o data istorica in constiinta umanitatii, motiv pentru care ea a fost declarata "ziua drepturilor omului

Declaratia Universala a Drepturilor Omului porneste de la conceptia ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si' a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, al dreptatii si al pacii in lume", acest fapt fiind inscris chiar in primul sau articol. Ea considera ca tocmai ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au condus la acte de barbarie, iar faurirea unei lumi in care fiintele umane vor beneficia de libertatea cuvantului si a convingerilor, eliberate fiind de teroare si mizerie, este proclamata drept cea mai inalta aspiratie a omului.

De aceea, Declaratia Universala a Drepturilor Omului isi propune ca drepturile omului sa fie protejate de un sistem de drept pentru ca omul sa nu fie constrans la re­volta impotriva tiraniei si a asupririi.

Statele membre se angajeaza astfel, in conformitate cu prevederile Cartei, sa pro­moveze, in cooperare cu ONU, respectul universal si efectiv al drepturilor omului si al libertatilor sale fundamentale.

Iata de ce Adunarea Generala ONU a proclamat aceasta declaratie ca ideal comun catre care trebuie sa tinda popoarele si toate natiunile pentru recunoasterea si aplica­rea universala si efectiva a acestor drepturi si libertati.

Declaratia universala a drepturilor omului inscrie in continutul sau o serie de principii de cea mai mare insemnatate ca, de pilda, acela ca toatefiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi, ca fiecare om se poate prevala de drepturile si libertatile fundamentale, yara nici un fel de deosebire de rasa, culoare, sex, limba sau religie, ca oricare fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale, ca nimeni nu va putea fi tinut in sclavie, nici in servitute, ca toti oamenii sunt egali in fata legii, ca nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane, ca nici o persoana nu poate fi arestata, detinuta sau exilata in mod arbitrar.

Dintre alte drepturi inscrise in acest document se mai pot mentiona, in mod deosebit, dreptul pe care fiecare om il are la cetatenie, la libertatea gandirii, la intemeierea unei familii, la respectul vietii sale personale.

Pe plan economic sunt de remarcat acele prevederi in legatura cu dreptul la munca, dreptul la salariu egal pentru munca egala, dreptul de a se asocia in sindicate, dreptul la odihna si recreatie, dreptul fiecarui om la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale.

Declaratia acorda o atentie dintre cele mai mari dreptului la invatatura, inscriind ideea gratuitatii invatamantului elementar si general, a accesibilitatii invatamantului tehnic si profesional si a posibilitatii egale de acces tuturor, pe baza de merit, in invatamantul superior.

Printre alte prevederi ale acestui insemnat document, demne de a fi retinute, se inscrie si aceea ca orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui, de a beneficia de ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Prefigurand o serie de dezvoltari care aveau sa fie amplu enuntate in documente ulterioare, Declaratia prevede ca orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationala in care drepturile inscrise in Declaratie sa fie infaptuite.

Coreland problema promovarii respectarii efective a drepturilor omului de o dezvoltare democratica normala si autentica, Declaratia inscrie dreptul fiecarei persoane la libertatea de intrunire si de asociere pasnica, dreptul fiecarui om de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi, precizand ca 'vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat'.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a constituit punctul de plecare al unei vaste actiuni de elaborare a unor instrumente juridice in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, care au intarit dimensiunea juridica a acestor drepturi. Trebuie remarcat, totodata, ca o serie de state care si-au dobandit independenta dupa anul 1960 au afirmat in mod expres in textul constitutiilor lor adeziunea la principiile cuprinse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, fapt ce releva ca pe teritoriul statelor respective declaratia a dobandit nu numai o forta moral-politica, dar si o forta juridica incontestabila.

In legatura cu 'forta juridica' a Declaratiei din 1948, in literatura de specialitate s-au exprimat mai multe puncte de vedere. Astfel, unii autori entuziasti au sustinut ideea obligativitatii generale a acestui document, in timp ce altii, mai degraba pesimisti, i-au atribuit doar o valoare politica, de recomandare adresata statelor. Evolutiile inregistrate in problemele drepturilor omului pe plan mondial in ultimii ani au mers insa in directia recunoasterii valorii juridice a 'Declaratiei'.

Redactata in 30 de articole, Declaratia Universala a Drepturilor Omului consacra atat drepturi civile si politice, cat si drepturi economice, sociale si culturale[3].

In patru din articolele sale (1, 2, 22 si 28), Declaratia stabileste fundamentele cu valoare de principiu pe care se inalta intregul edificiu al drepturilor si libertatilor consacrate:

- art.1 precizeaza ca toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii";

- art. 2 nu admite in exercitarea drepturilor si libertatilor proclamate nici o deosebire bazata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau decurgand din orice alta situatie, dar nici bazata pe statutul politic, juridic sau international al tarii sau teritoriului de care apartine persoana;

art. 22 stabileste fundamentul exercitarii drepturilor economice, sociale si cul­turale, respectiv faptul ca orice persoana, in calitate de membru al societatii, are dreptul la securitate sociala si este indreptatita sa obtina respectarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea si libera dezvoltare a personalitatii sale, prin efort national si cooperare internationala, tinandu-se seama de organizarea si de resursele fiecarei tari;

art. 28 mentioneaza ca fiecare persoana are dreptul sa beneficieze, pe plan so­cial si international, de existenta unei ordini care sa permita ca drepturile si liberta­tile enuntate in Declaratie sa-si poata gasi o realizare deplina.

Drepturile civile si politice consacrate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului sunt urmatoarele:

- dreptul oricarei fiinte umane la viata, libertate si securitatea sa (art. 3);

- dreptul de a nu fi tinut in sclavie sau robie; sclavia si traficul cu sclavi sunt in­terzise sub toate formele

- dreptul de a nu fi supus la tortura, nici la pedepse sau tratamente crude, inu­mane sau degradante

- dreptul la recunoasterea personalitatii juridice a fiecarui om, indiferent unde s-ar afla

- dreptul la egalitate in fata legii si la o protectie egala a legii si impotriva oricarei discriminari sau provocari la discriminare (art. 7);

- dreptul de a se adresa efectiv instantelor de judecata competente, impotriva ac­telor care violeaza drepturile fundamentale recunoscute prin constitutie sau prin lege (art. 8);

- dreptul de a nu fi arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar (art. 9);

- dreptul de a fi ascultat, in deplina egalitate, in mod echitabil si public de un tri­bunal independent si impartial, care va hotari asupra drepturilor si obligatiilor sale ori asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala (art. 10);

- dreptul la prezumtia de nevinovatie pana cand vinovatia va fi dovedita in mod legal in cadrul unui proces public, cu asigurarea tuturor garantiilor necesare apararii.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

- dreptul la protectia legii impotriva imixtiunilor sau atingerilor vietii private, de familie, domiciliului, corespondentei, onoarei sau reputatiei persoanei (art. 12);

-dreptul de libera circulatie si de a alege resedinta in orice stat. Orice persoana are dreptul sa paraseasca orice tara, inclusiv tara sa, si de a reveni in tara sa (art. 13);

dreptul de a cauta si de a beneficia de azil in alte tari in cazul persecutiei.

-dreptul la o cetatenie, de a nu fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa, si dreptul de a-si schimba cetatenia (art.

-dreptul la casatorie si de a intemeia o familie pe baza egalitatii in drepturi a barbatului si femeii si dreptul familiei, ca element natural si fundamental al societatii, la ocrotire din partea societatii si a statului.

-dreptul la proprietate, individual sau in asociere cu altii, si de a nu fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa

-dreptul la libertatea gandirii, a constiintei si a religiei si a exercitiului acestora individual sau in colectiv, in public sau privat, prin invatamant, practica, cult sau in­deplinirea de rituri (art. 18);

-libertatea de opinie si de exprimare, de a nu fi tulburat pentru opiniile proprii, de a cauta, primi si raspandi, fara consideratii de frontiera, informatii si idei, prin orice mijloc de exprimare (art. 19);

-dreptul la libertatea de intrunire si asociere si de a nu fi obligat sa faca parte dintr-o asociatie (art. 20);

-dreptul de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentati liber alesi, si dreptul oricarei persoane de a avea acces, in conditii de egalitate, la functiile publice ale tarii sale.

Drepturile economice, sociale si culturale prevazute de Declaratia Universala a Drepturilor Omului sunt:

-dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la conditii echitabile si satisfa­catoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului (art. 23);

-dreptul la salariu egal pentru munca egala (art. 23);

-dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare, care sa-i asigure lui si fami­liei sale o existenta conforma cu demnitatea umana, si completata, daca este cazul, cu alte mijloace de protectie sociala (art. 23);

-dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor proprii (art. 23);

-dreptul la odihna, la timp liber si la o limitare rezonabila a timpului de munca, precum si la concedii periodice platite (art. 24);

-dreptul la un nivel de viata corespunzator asigurarii sanatatii si bunastarii pro­prii si a familiei, cuprinzand hrana, locuinta, ingrijirea medicala si serviciile sociale necesare (art. 25);

- dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batranete sau alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor imprejurari inde­pendente de vointa lor (art. 25);

- dreptul mamei si copilului la ajutor si ocrotire speciale (art. 25);

-dreptul copilului de a se bucura de aceeasi ocrotire sociala indiferent daca s-a nascut in cadrul sau in afara casatoriei (art. 25);

-dreptul oricarei persoane la invatatura. invatamantul trebuie sa fie gratuit, cel putin in ce priveste invatamantul elementar si general, cel elementar fiind obligatoriu,

-dreptul parintilor de a alege cu prioritate felul educatiei care urmeaza a fi data copilului lor (art. 26);

-dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, sa se bucure de arte si sa participe la progresul stiintific si la binefacerile care rezulta din acesta (art. 27);

-dreptul fiecarei persoane la protectia intereselor morale si materiale care decurg din orice opera stiintifica, literara sau artistica al carui autor este (art. 27).

CONVENTIA EUROPEANA PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI SI A LIBERTATILOR FUNDAMENTALE SI PROTOCOALELE  EI ADITIONALE

A fost adoptata in baza Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cu mult timp inainte de adoptarea pactelor internationale din sistemul Natiunilor Unite de protectie a drepturilor omului, ceea ce ne indreptateste sa afirmam ca pionieratul in acest do­meniu apartine sistemului european.

La 4 noiembrie 1950, statele membre ale Consiliului Europei adoptau aceasta Conventie, avand in vedere Declaratia Universala a Drepturilor Omului proclamata de Adunarea Generala a ONU si "considerand ca aceasta declaratie urmareste sa asigure recunoasterea si aplicarea universala si efectiva a drepturilor pe care le enunta".

Titlul I al Conventiei, denumit "Drepturi si libertati", consacra si garanteaza o suma de drepturi si libertati civile si politice. Acestea sunt:

-dreptul la viata (art. 2);

-dreptul de a nu fi supus torturii si nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante (art. 3);

-dreptul de a nu fi tinut in sclavie sau robie si de a nu fi constrans de munca for­tata (art. 4);

-dreptul la libertate si siguranta (art. 5);

-dreptul la examinarea cauzei in mod echitabil, intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent si impartial (art. 6);

-dreptul de a nu fi condamnat pentru o actiune sau omisiune care, in momentul comiterii, nu constituia o infractiune si de a nu se aplica o pedeapsa mai severa decat cea aplicabila in acel moment dreptul la respectarea vietii private, de familie, a domiciliului si a coresponden­tei (art. 8);

-dreptul la libertatea de gandire, constiinta si religie (art. 9);

-dreptul la libertatea de expresie (art. 10);

-dreptul la libertatea de reuniune pasnica si la libertatea de asociere (art. 11);

-dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie (art. 12);

-dreptul la un recurs efectiv (art. 13).

Conventia nu consacra drepturi economice, sociale si culturale, acestea fiind recun­oscute prin Carta sociala europeana revizuita si alte tratate adoptate sub egida Con­siliului Europei.

Statele parti la Conventie sunt obligate sa asigure exercitarea drepturilor si a libertatilor recunoscute, fara nici o deosebire fundata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apar­tenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.

Conventia stabileste si o clauza de derogare, potrivit careia, in caz de razboi sau in cazul unui alt pericol public, care ameninta viata natiunii, orice stat poate lua ma­suri derogatorii de la dispozitiile Conventiei, dar numai sa nu fie in contradictie cu alte obligatii ce decurg din dreptul internationali. De asemenea, Conventia permite restrangerea activitatii politice a strainilor cu privire la libertatea de reuniune pasnica si libertatea de asociere.

Totusi, exista cateva drepturi si libertati fundamentale de la care Conventia nu admite nici o derogare "nucleul dur" al sistemului. Este vorba despre:

-dreptul oricarei persoane la viata, cu exceptia cazului de deces rezultat din acte licite de razboi;

-dreptul de a nu fi supus torturii si nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante;

-dreptul de a nu fi tinut in sclavie sau robie;

-dreptul la aplicarea principiilor neretroactivitatii si mitior lex cu privire la legea penala.

Titlul II al Conventiei a stabilit un mecanism de aplicare a ei, care a constat initial in crearea unei Comisii europene a drepturilor omului si a unei Curti europene a drepturilor omului. Prin adoptarea Protocolului nr. 11, la 11 mai 1994[4], s-a creat un mecanism mai suplu, respectiv o curte unica - Curtea Europeana a Drepturilor Omului - care reprezinta astazi cea mai performanta institutie internationala pentru apararea drepturilor omului, prin competenta ei de a emite decizii obligatorii pentru statele parti, in cazul violarii drepturilor garantate de Conventie.

Cele 13 protocoale ale conventiei

Primul Protocol a fost adoptat in 1952[5] si aduce in plus la catalogul drepturilor si libertatilor fundamentale:

-dreptul la respectarea proprietatii (art. 1);

-dreptul la educatie si dreptul parintilor de a asigura educatia si invatatura copiilor conform convingerilor lor religioase si filozofice (art. 2);

Protocolul nr. . adoptat in anul 1963[6], completeaza Conventia atribuind Curti i Europene a Drepturilor Omului competenta de a da avize consultative asupra unor chestiuni juridice privind interpretarea Conventiei si a protocoalelor ei.

Protocolul nr. adoptat in anul 1963, a modificat unele articole cu privire la Comisia drepturilor omului, in prezent este inaplicabil ca urmare a desfiintarii Comisiei.

Protocolul nr. adoptat in anul 1963, recunoaste anumite drepturi si libertati, altele decat cele care sunt consacrate de Conventie si in primul Protocol. Este vorba despre:

-dreptul persoanei de a nu fi privata de libertate pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala;

-dreptul la libera circulatie, de a alege in mod liber resedinta si de a parasi orice tara, inclusiv pe a sa;

-dreptul de a nu fi expulzat printr-o masura individuala sau colectiva din teritoriul statului al carui resortisant este;

-dreptul de a intra pe teritoriul statului al carui resortisant este;

interzicerea expulzarii colective a strainilor.

Protocolul nr. , adoptat in anul 1966, a modificat 2 articole ale Conventiei cu privire la componenta Comisiei si a Curtii, dar aceste prevederi au fost abrogate im­plicit prin adoptarea Protocolului nr. 11.

Protocolul nr. adoptat in anul 1983, a abolit pedeapsa cu moartea, cu posibili­tatea statelor parti de a prevedea in legislatia lor pedeapsa cu moartea pentru acte co­mise in timp de razboi sau de pericol iminent de razboi. De remarcat ca abolirea pe­depsei cu moartea in sistemul european s-a decis mai devreme cu 6 ani decat In sis­temul Natiunilor Unite.

Protocolul nr. adoptat in anul 1984, completeaza Conventia prin recunoasterea unor noi drepturi

-dreptul la garantii procedurale pentru strainii care urmeaza a fi expulzati;

-dreptul la recurs in procesele penale;

-dreptul de a nu fi urmarit sau pedepsit pentru o infractiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o judecata definitiva (non bis in idem);

-dreptul la despagubiri in cazul erorilor judiciare;

-egalitatea sotilor in drepturi si responsabilitati cu caracter civil, intre ei, in relatiile cu copiii lor, cu privire la casatorie;

Protocolul nr. adoptat in anul 1985, a modificat unele dispozitii ale Conven­tiei cu privire la procedura Comisiei drepturilor omului, dar prevederile lui nu mai sunt aplicabile ca urmare a desfiintarii Comisiei.

Protocolul nr. , adoptat in anul 1990, de asemenea a modificat unele dispozitii ale Conventiei cu privire la procedurile Comisiei si ale Curtii, dar care raman fara obiect ca urmare a adoptarii Protocolului nr. 11.

Protocolul nr. 10 adoptat in anul 1992, a modificat procedura Comitetului Minis­trilor cu privire la competenta acestuia de a constata daca exista sau nu o violare a Con­ventiei. Dispozitiile sale au fost abrogate implicit prin adoptarea Protocolului nr. 11.

Protocolul nr. , adoptat in anul 1994, reformeaza practic mecanismul de con­trol instituit de Conventie, prin inlocuirea Comisiei si Curtii cu o noua curte perma­nenta - Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Protocolul nr. , adoptat in anul 2000, interzice discriminarea in general, indi­ferent pe ce criterii sau motive s-ar putea face.

Protocolul nr. , a fost adoptat in anul 2002, si consacra abolirea pedepsei cu moartea in orice circumstanta

CARTA SOCIALA EUROPEANA REVIZUITA

Carta sociala europeana reprezinta al doilea izvor al sistemului Consiliului Europei privind protectia drepturilor omului. Ea a fost adoptata in anul 1961, cu scopul de a consacra un catalog al drepturilor economice si sociale, fundamentat pe un sistem de optiuni ale statelor, astfel incat acestea sa nu fie obligate sa accepte toate drepturile prevazute de Carta, asigurand astfel o punere in aplicare progresiva a prevederile ei, in functie de posibilitatile si situatia concreta din fiecare stat.

Carta a fost ulterior completata cu un Protocol aditional, adoptat in anul 1988, care largeste catalogul drepturilor economice si sociale. Apoi, in 1991, s-a semnat un nou Protocol de amendare care aduce unele schimbari in mecanismul de aplicare, pentru ca in anul 1996 Carta sa faca obiectul unei noi revizuiri.

Carta sociala europeana revizuita a intrat in vigoare in anul 1999, inlocuind pro­gresiv tratatul initial adoptat in 1961, in prezent fiind parti la aceasta 14 state mem­bre ale Consiliului Europei.

Carta sociala europeana revizuita recunoaste urmatoarele drepturi economice si sociale:

dreptul la munca (art. 1);

dreptul la conditii echitabile de munca (art. 2);

dreptul la securitate si la igiena muncii (art. 3);

dreptul la salarizare echitabila (art. 4);

dreptul sindical (art. 5);

dreptul la negociere colectiva (art. 6);

dreptul copiilor si al tinerilor la protectie (art. 7);

dreptul lucratorilor la protectia maternitatii (art. 8);

dreptul la orientare profesionala (art. 9);

dreptul la formare profesionala (art. 10);

dreptul la protectia sanatatii (art. Il);

dreptul la securitate sociala (art. 12);

dreptul la asistenta sociala si medicala (art. 13);

dreptul de a beneficia de servicii sociale (art. 14);

dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare sociala si la partici­pare la viata comunitatii (art. 15);

dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica (art. 16);

dreptul copiilor si adolescentilor la protectie sociala, juridica si economica (art. 17);

dreptul la exercitarea unei activitati lucrative pe teritoriul celorlalte parti con­tractante (art. 18);

dreptul lucratorilor imigranti si al familiilor lor la protectie si asistenta (art. 19);

dreptul la egalitate de sanse si de tratament in materie de angajare si profesie, fara discriminare in functie de sex (art. 20);

dreptul la informare si consultare (art. 21);

dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca (art. 22);

dreptul persoanelor varstnice la protectie sociala (art. 23)

dreptul la protectie In caz de concediere (art. 24);

dreptul lucratorilor la protectia propriilor creante in caz de insolvabilitate a pa­tronului acestora (art. 25);

dreptul la demnitate in munca (art. 26);

dreptul lucratorilor cu responsabilitati familiale la egalitate de sanse si de trata­ment (art. 27);

dreptul reprezentantilor lucratorilor la protectie in intreprindere si la facilitatile acordate acestora (art. 27);

dreptul la informare si consultare in procedurile de concediere colectiva (art. 29);

dreptul la protectie impotriva saraciei si excluderii sociale (art. 30);

dreptul la locuinta (art. 31);

Romania, ratificand Carta potrivit dispozitiilor acesteia de aplicare progresiva, nu s-a angajat deocamdata sa fie legata de prevederile art. 10, 14, 22, 23, 26, 30 si 31, in acelasi timp, s-a angajat sa fie legata doar partial de prevederile art. 2, 3, 13, 15, 18, 19 si 27 si in intregime de prevederile celorlalte articole[7].

Pentru ca statele sa respecte angajamentele asumate prin ratificarea Cartei, s-a creat un mecanism de control specific, concretizat prin infiintarea Comitetului Euro­pean al Drepturilor Sociale, in baza Protocolului de amendare a Cartei din anul 1991. Potrivit acestuia, Comitetul este alcatuit din 12 membri independenti si impar­tiali, alesi de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, cu un mandat de 6 ani. El are competenta de a constata daca situatiile din statele parti sunt sau nu conforme cu angajamentele asumate potrivit Cartei.

Sunt instituite doua proceduri de control: procedura rapoartelor nationale si pro­cedura reclamatiilor colective.

Procedura controlului bazat pe rapoarte consta in obligatia statelor parti de a prezenta anual un raport cu privire la o parte din dispozitiile acceptate din Carta. Co­mitetul European al Drepturilor Sociale examineaza aceste rapoarte si prezinta anual concluziile sale cu privire la conformitatea situatiilor nationale cu dispozitiile Cartei. Daca decizia Comitetului este una de neconformitate si statul in cauza nu o respecta, Comitetul de Ministri va adresa o recomandare prin care va cere statului modificarea in drept si in fapt a situatiei constatate.

Procedura reclamatiilor colective a fost introdusa prin Protocolul de amendare a Cartei din 1995, care a intrat in vigoare In 1998[8]. In virtutea acestei proceduri, Comi­tetul European al Drepturilor Sociale poate fi sesizat cu reclamatii colective prin care se pretind violari ale drepturilor prevazute de Carta. Reclamatiile pot fi facute de or­ganizatii neguvernamentale care au un statut consultativ pe langa Consiliul Europei, de organizatiile patronale si sindicale ale statului respectiv si chiar de catre organiza­tii neguvernamentale nationale, daca statul accepta aceasta posibilitate . Reclamatia este examinata de Comitet si, daca sunt Indeplinite conditiile de forma , ea este accep­tata. Urmeaza o procedura scrisa prin schimb de memorii intre partile implicate si, daca este necesara, o auditie publica In fata Comitetului, in final, Comitetul adopta o decizie pe care o transmite partilor si Comitetului de Ministri si care va fi facuta publica in ter­men de cel mult patru luni de la data transmiterii. Comitetul de Ministri adopta o rezo­lutie si poate recomanda statului in cauza sa ia masuri in conformitate cu Carta.