Pruncuciderea

Pruncuciderea

1. Continutul legal

Potrivit art. 177 C.pen., pruncuciderea consta in uciderea copilului nou‑nascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama aflata intr‑o stare de tulburare prici­nuita de nastere, si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

Infractiunea de pruncucidere reprezinta o varietate a infractiunii de omor savarsita in conditii specifice care justifica incriminarea distincta si atenuarea sanctiunii penale.

Termenul de pruncucidere are o semnificatie proprie mai restransa decat terme­nul de "infanticid". Infanticidul se refera, in general, la uciderea unui copil si este considerat in legislatiile penale moderne ca o forma calificata de omor. Pruncucide­rea se refera, nu la suprimarea vietii oricarui copil, ci numai la uciderea de catre mama a copilului sau nou‑nascut. Este de remarcat ca acolo unde termenul de "prun­cucidere" nu isi gaseste un corespondent direct, se foloseste pentru determinarea acestei fapte, adeseori, tot termenul de infanticid.

Fapta denumita prin termenul "pruncucidere" este incriminata in legislatiile penale ca o varianta atenuata a omuciderii[1] si constituie, fie o infractiune de sine statatoare cu denumire proprie si cu continut normativ specific propriu, fie o forma sau cir­cumstanta atenuanta a infanticidului.

Aceasta atenuare are in vedere, in legislatia romana, existenta anumitor stari psiho‑fiziologice provocate de nastere, care, fara a echivala cu o stare de inconstien­ta si deci, fara a exclude capacitatea psihica a faptuitorului, sunt de natura sa explice, intr‑o anumita masura, uciderea copilului nou‑nascut, savarsita de catre mama sa. Recunoscand existenta unor asemenea stari, legiuitorul a sanctionat mai usor, in raport cu omorul, o astfel de fapta.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care ocrotesc dreptul la viata al copilului nou‑nascut si care sunt vatamate sau puse in pericol prin atingerea adusa valorilor sociale aparate de legea penala prin incrimi­narea acestei fapte. Sanctionand faptele grave prin care se aduce atingere vietii copilului nou‑nascut, legiuitorul ocro­teste implicit relatiile sociale care iau nastere si se dezvolta in jurul acestor valori. Dupa cum s‑a aratat, dreptul la viata exista din momentul in care, procesul nasterii, luand sfarsit, copilul este expulzat. Nu intere­seaza daca a fost sau nu taiat cordonul ombilical si nici daca a fost sau nu eliminata placenta. Odata expulzat, copilul are calitatea de nou‑nascut, oricat de scurt ar fi inter­valul de timp in care noul nascut a trait[2]. In stiinta medicala, existand contro­verse daca trebuie sau nu conditionata de o anumita durata de viata calitatea de copil nou‑nascut, aceasta a determinat in unele legislatii, stabilirea unui termen in cadrul caruia fapta sa fie considerata pruncucidere: acest termen este cel de declarare a nasterii, dupa acest termen uciderea copilului nu mai constituie pruncucidere, ci omor agravat (infanticid). Legiuitorul roman nu a fixat un asemenea termen , insa a prevazut ca uciderea copilului sa fie savarsita­ "imediat dupa nastere". Prin aceasta expresie se fixeaza un interval limitat, foarte apropiat de momentul nasterii, in care trebuie sa se comita fapta; daca fapta se comite intr‑un moment mai departat si nu imediat dupa nastere, fapta va constitui omor calificat. Calitatea de nou‑nascut o poate avea copilul numai foarte putin dupa nastere, fara insa ca acest interval sa fie fix sau dinainte stabilit . Nu are relevanta daca nou‑nascutul este un copil normal sau anormal, dar intereseaza ca acesta sa se fi nascut viu, nu neaparat viabil, adica inzestrat cu capacitatea de a trai .

b) Obiectul material consta in corpul copilului nou‑nascut, deoarece asupra aces­tuia se exercita nemijlocit activitatea de ucidere. Toate dezvoltarile anterioare referi­toare la corpul persoanei umane ca obiect material al infractiunilor contra vietii sunt valabile si in cazul copilului nou‑nascut.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii de pruncucidere nu poate fi decat mama copilului nou‑nascut. Asadar, pruncuciderea este o infractiune cu autor unic, calificat.

Infractiunea de pruncucidere este, ca si infractiunea de omor, susceptibila de a fi savarsita de mai multe persoane[6]. Intr‑adevar, mama copilului nou‑nascut poate fi ins­tigata sau ajutata la uciderea copilului nou‑nascut de catre o alta persoana, straina fata de copilul ucis, sau dimpotriva, ruda apropiata a acestuia (de exemplu, de tatal sau bunica copilului). De asemenea, este posibil ca, la randul sau, mama copilului nou‑nascut sa instige sau sa ajute o alta persoana la uciderea acestui copil, persoa­na care poate avea sau nu calitatea de ruda apropiata a copilului ucis.

Problema sanctionarii celui care instiga sau ajuta pe mama la uciderea copilului ei nou‑nascut, cat si a sanctionarii mamei, in cazul cand ea este cea care instiga sau ajuta o alta persoana la uciderea acestui copil, a ridicat si ridica inca dificultati in practica judiciara si literatura de specialitate, prilejuind exprimarea unor puncte de vedere contradictorii. Astfel, unele instante au considerat ca cel care ajuta pe mama la uciderea copilului nou‑nascut trebuie sanctionat pentru complicitate la infractiunea de pruncucidere[7] pe cand, altele au considerat dimpotriva, ca trebuie sanctionat pen­tru complicitate la infractiunea de omor calificat [art. 175 lit. c) si d) C.pen.] .

In literatura de specialitate, parerile in ceea ce priveste sanctionarea partici­pantilor la infractiunea de pruncucidere se diferentiaza, dupa cum pruncuciderea este considerata o infractiune distincta de omor, infractiune cu subiect calificat sau o forma atenuata a omorului.

Potrivit unei prime opinii, pruncuciderea constituie un tip aparte de omucidere, intrucat calitatile pe care trebuie sa le intruneasca atat subiectul activ, cat si subiectul pasiv sunt elemente constitutive ale acestei infractiuni si nu circumstante atenuante ale omorului[9]. Pornindu‑se de la aceasta premisa, se sustine ca incadrarea juridica a faptei participantilor in mod distinct de fapta autorului se afla in dezacord cu prin­cipiul unitatii de infractiune, precum si cu caracterul dependent al actiunii parti­cipantilor de cea a autorului principal. De asemenea, se sustine ca nu se poate admite coexistenta in cuprinsul aceleiasi unitati infractionale a mai multor continuturi de infractiuni cu raspunderi diferite si deci nu se poate admite sanctionarea separata a participantilor pentru infractiunile cu subiect activ calificat, in sensul ca acestia sa raspunda pentru o alta infractiune decat autorul .

In literatura de specialitate s‑a mai sustinut ca in materia circumstantelor penale trebuie facute anumite diferentieri. Astfel, trebuie sa se faca distinctie intre cir­cumstan­tele "personale" si circumstantele "pur personale", dupa cum influenteaza sau nu gravitatea faptei si calificarea ei legala[11].

Potrivit acestui punct de vedere, circumstantele personale, deci care influenteaza gravitatea faptei si calificarea ei legala, trebuie asimilate, in ceea ce priveste efectele, in caz de participatie, cu circumstantele reale. De aici concluzia ca, intrucat calitatea de mama influenteaza asupra gravitatii faptei, cat si asupra calificarii legale, aceasta inseamna ca, in cazul in care mama este ajutata de o alta persoana la uciderea copi­lului ei nou‑nascut, acea persoana sa raspunda pentru complicitate la pruncucidere. In sprijinul aceleiasi idei s‑a adus si argumentul ca exista fapte prevazute de legea penala al caror autor nu poate fi decat o persoana avand o anumita calitate (de exem­plu, cetatean roman sau persoana fara cetatenie care domiciliaza pe teritoriul statului nostru, in cazul tradarii, functionar, in cazul delapidarii etc.). In cazul acestor infrac­tiuni, calitatea ceruta autorului nu este relevanta ca circumstanta personala, ci ca element constitutiv al continutului infractiunii, astfel incat indeplinirea acestei con­ditii in ce‑l priveste pe autor, opereaza fata de toti ceilalti participanti. In cazul dela­pidarii, de pilda, acela care il ajuta pe gestionar sa‑si insuseasca din bunurile pe care le gestioneaza, raspunde pentru complicitate la delapidare si nu pentru furt, deoarece calitatea subiectului este relevanta in aceasta situatie nu ca circumstanta personala, ci ca element al continutului infractiunii. Solutia este aceeasi in cazul tuturor infractiu­nilor cu subiect calificat. In asemenea cazuri, nu poate exista coautorat decat daca toti coautorii au calitatea ceruta de lege. Pot exista insa complici, instigatori la infrac­tiunea comisa de autorul calificat. Potrivit unei alte opinii, pruncuciderea este, in esenta, o fapta de omor, supusa insa unei sanctiuni atenuate sau, cu alte cuvinte, o forma atenuata a omorului. In consecinta, potrivit acestei opinii, participantii la infrac­­tiunea de pruncucidere trebuie sa raspunda, independent de incadrarea juridica a faptei penale savarsite de autorul principal, si anume, ei vor raspunde pentru omor[12]. Aceasta fapta este pedepsita insa mai usor ca infractiunea de omor, atunci cand in persoana faptuitorului sunt intrunite pe langa conditiile generale cerute de lege pentru a deveni subiectul unei infractiuni si alte doua conditii care, in conceptia legiui­torului, fac ca omorul sa fie privilegiat in parte, si anume:

- subiectul activ al infractiunii are calitatea de mama a copilului;

- mama copilului, in momentul savarsirii faptei, se afla intr‑o stare de tulburare pricinuita de nastere. Aceste circumstante sunt personale, ele nu se rasfrang asupra altor persoane, deoarece presupun o anumita stare psihica in care se afla mama uci­gasa, stare pe care participantii nu o pot avea in legatura cu copilul nascut de autoa­rea principala. Ca atare, daca mai multe persoane comit un omor asupra copilului nou‑nascut, atunci mama, daca s‑a aflat in situatia aratata, beneficiaza de regimul juridic atenuat, ceilalti raspund pentru omor calificat [art. 175 lit. c) si d)], daca sunt rude apropiate cu victima, ori art. 175 lit. c), daca nu sunt rude apropiate[13].

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

b) Subiectul pasiv al infractiunii trebuie sa aiba calitatea de copil nou‑nascut, indi­ferent daca a fost nascut din casatorie sau din afara casatoriei; calitatea de subiect pasiv special si imediat al pruncuciderii nu o poate avea decat victima nemijlocita a actiunii faptuitorului.

Calitatea de nou‑nascut se obtine din luarea in considerare a procesului nasterii. Un asemenea proces debuteaza prin contractii uterine specifice, insotite de dureri si apoi de desprinderea treptata a copilului de organismul matern, iar in final, expul­zarea acestuia. Nasterea nu cuprinde exclusiv evenimentul final, ci ansamblul travaliului, adica si perioada de debut a procesului nasterii, urmata de fazele parcurse de fiinta umana in efortul ei de trecere de la mediul intrauterin la ambianta externa. In fazele respective se pot ivi complicatii, afectiuni congenitale grave, accidente etc., de care trebuie sa se tina seama in stabilirea conditiei de nou‑nascut viu[14].

De regula, momentul cand se considera ca o fiinta umana a primit calitatea de nou‑nascut este momentul declansarii procesului nasterii, in conditii de normalitate, asupra unui fat viu. Timpul cat ar mai fi trait daca nu ar fi fost ucis, adica viabilitatea, nu este determinanta in materie de pruncucidere[15].

Durata maxima a starii de nou‑nascut este, pentru cazurile nasterilor normale, de 10‑14 zile. Avem deci, o modalitate medicala de determinare a perioadei in care suntem indreptatiti sa afirmam ca nou‑nascutul pastreaza caracteristicile fiziologice corespunzatoare starii sale.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material consta intr‑o actiune (inactiune) de uci­dere exercitata asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viata acesteia, re­zultat care se constata, de regula, prin acte medico‑legale. Infractiunea se poate ma­nifesta prin omisiunea indeplinirii unor acte de importanta vitala pentru copil, cum ar fi nehranirea copilului, lasarea in frig, abandonarea copilului intr‑un loc sau mod care‑l expune la moarte si pe care mama avea obligatia legala sa le execute.

O alta cerinta esentiala este aceea ca actiunea sau inactiunea indreptata spre uci­derea victimei sa aiba loc "imediat dupa nastere": se fixeaza astfel timpul de co­mi­tere, adica limitele de timp sau perioada de timp in care uciderea copilului nou­‑nascut atrage calificarea de pruncucidere; perioada de timp desemnata prin aceasta conditie nu trebuie interpretata intr‑un sens riguros cronologic, ci trebuie delimitata dupa criterii medicale morfofiziologice. Astfel, momentul initial al acestei perioade este momentul in care s‑a terminat expulzia fatului si acesta dobandeste viata ex­trauterina (chiar daca nu a fost inca separat de mama prin taierea cordonului ombili­cal si chiar daca nu s‑a eliminat placenta), adica momentul terminarii nasterii fiziolo­gice, iar perioada se epuizeaza la scurt timp dupa aceasta, atat timp cat se mentin semnele nas­terii recente pe corpul copilului si starea de tulburare a mamei, pricinuita de nastere, care‑i confera o responsabilitate diminuata sau atenuata.

In raport cu delimitarea perioadei "imediat dupa nastere", decurg cateva conse­cinte importante din punctul de vedere al incadrarii juridice a faptei de pruncucidere. Astfel, constituie infractiune de pruncucidere numai uciderea de catre mama a copi­lului sau dupa nastere si inlauntrul perioadei imediat urmatoare acesteia, pana la limita aratata[16]. Fapta constituie pruncucidere si in cazul in care actiunea de ucidere a avut loc in interiorul acestei perioade, dar moartea copilului a intervenit ulterior acesteia. Dimpotriva, fapta nu va constitui infractiunea de pruncucidere, ci infrac­tiunea de omor, daca uciderea copilului a fost comisa nu in intervalul de timp imediat dupa nastere, ci intr‑un moment posterior acesteia, chiar daca starea de tulburare psihica postnatala persista .

Ar fi de discutat daca conditia "imediat dupa nastere" nu ar trebui modificata, pentru a putea sanctiona si faptele intentionate care s‑ar putea comite de mame in procesul nasterii propriu‑zise, datorita unei stari de tulburare pricinuita de nastere, fapte care altfel ar trebui considerate omor calificat [art. 175 lit. c)][18]. Daca sub impe­riul tulburarilor pricinuite de nastere, mama isi ucide copilul imediat dupa nastere si fapta ei constituie pruncucidere, a fortiori ar trebui sa existe pruncucidere daca, sub impe­riul acelorasi tulburari, mama isi ucide copilul in procesul nasterii. Spre exemplu, ime­diat ce s‑a degajat capul copilului, acesta este lovit cu corpuri conton­dente. Daca o atare fapta se comite datorita unei stari de tulburare pricinuita de nastere, ea ar trebui sa fie considerata pruncucidere. Este chiar verosimil sa se consi­dere ca intensitatea tulburarilor pe fond patologic este mai mare in procesul nasterii decat dupa termi­narea ei si atunci, de ce sa se inlature posibilitatea calificarii ca pruncucidere a faptei savarsite in timpul nasterii?

O asemenea incadrare juridica pentru fapta savarsita in timpul nasterii si datorita unor tulburari pricinuite de nastere pare a fi imposibila in prezent, deoarece este clar ca "imediat dupa nastere" nu poate insemna "in timpul nasterii".

Propunem imbunatatirea textului existent legat de aceasta cerinta esentiala prin introducerea inaintea expresiei "imediat dupa nastere", a expresiei "in timpul nasterii sau ()", deoarece, dupa cum am aratat, daca datorita starii de tulburare mama suprima viata copilului imediat dupa nastere si fapta primeste calificarea de pruncu­cidere, cu atat mai mult aceasta calificare trebuie sa o atraga si fapta savarsita in timpul nasterii.

O alta cerinta esentiala pentru existenta pruncuciderii, este starea de tulburare pricinuita de nastere; interpretarea acestei expresii trebuie facuta prin prisma datelor stiintelor medicale, medico‑psihologice si psihologice, data fiind importanta actului biologic al nasterii si a fazei imediat urmatoare acestuia.

Psihologia si stiintele medicale subliniaza ca nasterea nu este un proces pur fi­ziologic, ci un proces psihosomatic complex care este determinat de factori psihici, in asa fel ca procesele biologice sunt intensificate, sau din contra, inhibate (pana la oprirea travaliului) de anumite influente psihice care actioneaza asupra lor; ca procesul fiziologic al nasterii este acompaniat de un proces psihic, specific, care‑l influen­teaza[20].

Psihologia nasterii inregistreaza printre cele mai caracteristice manifestari psihice care insotesc procesul nasterii, alaturi de puternicele senzatii de durere specifice acesteia si o serie de emotii, sentimente, afecte, cum sunt: teama sau frica de nas­tere, temerea de a nu muri in cursul nasterii, teama de a nu naste un copil mort sau cu malformatii monstruoase, teama fata de pericolele reale care ameninta viata fe­meii sau a copilului, temeri care izvorasc din alte cauze, cum ar fi perspectivele nefa­vorabile ale propriei situatii materiale si sociale sau ale copilului, ori sentimentele de rusine si dezonoare, in cazul nasterii in afara casatoriei etc. Toate aceste emotii, sentimente, dispozitii, afecte, fac parte insa din cadrul proceselor afective normale[21].

Notiunea de "tulburare pricinuita de nastere" nu se refera insa la starile psihice normale, ci la tulburarile de natura psihopatologica, adica la starile psihopatologice consecutive nasterii. Ele pot fi provocate de diversi agenti nocivi, de variate naturi sau origini care actioneaza apoi, prin efectele lor, asupra starii de responsabilitate a femeii (asupra capacitatii de a intelege si voi, adica asupra constiintei si vointei), pe care o diminueaza sau restrange, facand sa scada controlul constiintei asupra con­duitei personale pana la limita premergatoare iresponsabilitatii[22].

Din punct de vedere medico‑psihiatric, aceste tulburari psihopatologice apar in perioada urmatoare nasterii, cunoscuta sub denumirea de perioada post‑partum, pe­rioada puerperala sau puerperiu si, de aceea manifestarile, afectiunile sau tulburarile psihice care au loc in aceasta perioada sunt denumite, in ansamblul lor, psihoze post‑partum sau psihoze puerperale.

In raport cu aparitia lor, majoritatea autorilor fac distinctie intre psihoze post‑par­tum propriu‑zise si psihoze de lactatie[23].

Dintre acestea, actioneaza in perioada care ne intereseaza, adica imediat dupa nastere, numai psihozele post‑partum propriu‑zise; acestea au o etiologie specifica si forme clinice variate (de exemplu, psihoza puerperala clasica, psihoza maniaco‑­depresiva, tulburari schizofreniforme etc.).

b) Urmarea imediata. Specific infractiunii de pruncucidere este ca actiunea sau omisiunea socialmente periculoasa sa aiba ca rezultat moartea copilului nou‑nascut. Moartea victimei trebuie sa fie consecinta actiunii faptuitorului asupra copilului nou‑­nascut. Daca se produce un alt rezultat, cum ar fi vatamarea grava a sanatatii ori in­firmitatea copilului, nu prezinta interes pentru pruncucidere, deoarece tentativa nu este incriminata.

In cazul in care activitatea de ucidere a fost in intregime efectuata, dar rezultatul, constand in moartea copilului, nu s‑a produs din motive independente de vointa faptuitorului, acesta raspunde pentru infractiunea de vatamare corporala, in raport cu numarul de zile de ingrijiri medicale necesare pentru vindecare.

c) Legatura de cauzalitate. De asemenea, este necesar ca, intre actul de agresiu­ne comis de mama asupra propriului copil si rezultatul, constand in moartea copilului, sa se stabileasca legatura de la cauza la efect. Sunt valabile in aceasta privinta toate dezvoltarile facute anterior in legatura cu infractiunile contra vietii.

B. Latura subiectiva. Tinand seama de corelatia dintre obiectiv si subiectiv, se impune a semnala ca si sub aspectul laturii subiective este necesar ca intentia de a ucide, care prezideaza savarsirea faptei, sa se fi nascut sau sa se fi format ca urmare si sub impulsul starii de tulburare psihica consecutiv nasterii, in conditiile unei respon­sabilitati afectate de aceasta stare. Intentia de a ucide s‑ar putea manifesta, in acest caz, ca intentie spontana, repentina sau impetuoasa[24], caracterizata prin aceea ca se naste si se executa, sub influenta acestei tulburari psihice, simultan sau in interva­lul de timp cat aceasta persista, fiind incompatibila cu premeditarea.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Pruncuciderea fiind, ca si omorul, o infractiune materiala care are ca ur­mare imediata producerea unui rezultat, este susceptibila de desfasurare in timp si deci de efectuarea unor forme imperfecte: acte pregatitoare (preparatorii) si tenta­tiva.

Cele doua forme nu sunt pedepsite in cazul infractiunii de pruncucidere. Aceste acte pot capata insa relevanta penala in situatia in care fapta a fost savarsita si s‑a produs uciderea copilului, ele fiind in acest caz absorbite in continutul infractiunii de pruncucidere.

Infractiunea se consuma in momentul in care actiunea de ucidere a produs moartea copilului. Daca nu se produce rezultatul, violentele exercitate se vor putea incadra in unul din textele care incrimineaza lovirile sau vatamarile corporale
(art. 180‑182 C.pen.).

B. Modalitati. Pruncuciderea poate prezenta diferite modalitati faptice, determi­nate de imprejurarile in care s‑au comis faptele; de aceste modalitati se va tine seama la stabilirea pedepsei, in masura in care ele s‑au rasfrant asupra starii de tulburare.

C. Sanctiuni. Infractiunea de pruncucidere este sanctionata cu pedeapsa inchi­sorii de la 2 la 7 ani. Dupa cum se observa, limitele de pedeapsa sunt substantial re­duse fata de cele in care se aplica pedeapsa pentru omor calificat.