Sentinta arbitrala

SENTINTA ARBITRALA

NOTIUNE SI REGLEMENTARE LEGALA Notiune

Sentinta arbitrala sau hotararea arbitrala este actul final si de dispozitie prin care arbitrii transeaza litigiul dintre parti. Ea se bucura de toate efectele unei hotarari judecatoresti definitive.

in literatura de specialitate s-au conturat opinii diferite in legatura cu natura juridica a sentinta arbitrale. Ele au fost provocate de insasi caracterul si natura arbitrajului privat.

Sentinta arbitrala este, in mod incontestabil, rezultatul dezbaterilor desfasurate in fata tribunalului arbitrai. De aceea, in opinia unor autori o atare realitate se repercuteaza si asupra naturii hotararii arbitrale, care pastreaza atat o componenta conventionala, cat si una jurisdictionala⁵⁰. in acest sens, se remarca ca 'fara conventia arbitrala, impotriva sau dincolo de limitele ei, hotararea arbitrala este lipsita de temei'⁵¹. Atare solutii tin seama de dubla natura - contractuala si jurisdictionala - a arbitrajului privat. Este o conceptie impartasita in prezent de tot mai multi autori ~.

Alti autori confera sentintei arbitrale un caracter jurisdictional³³. Astfel, s-a aratat ca, definitoriu in caracterizarea hotararii arbitrale este caracterul unilateral al manifestarii de vointa a tribunalului in sensul finalizarii litigiului intr-un anumit mod . Caracterizarea corecta a hotararii nu se poate baza pe natura diferita a actelor care concura la realizarea arbitrajului. Esential este, asa cum s-a aratat, caracterul actului de finalizare a procedurii arbitrale, fapt pentru care natura jurisdictionala a hotararii arbitrale este cea mai apropiata de realitate. O atare solutie se intemeiaza, dupa cum s-a aratat, si pe efectele hotararii arbitrale. Astfel de efecte sunt caracteristice si unei hotarari judecatoresti definitive.

in sprijinul acestei ultime teorii prezentate s-a mai aratat ca, conventia arbitrala nu poate fi decisiva in caracterizarea actului final si de dispozitie al judecatii, de vreme ce arbitri sunt independenti si impartiali in exercitarea atributiilor lor. Este adevarat ca legea recunoaste conventiei arbitrale un rol important in determinarea regulilor aplicabile litigiului, dar aceasta componenta nu mai joaca nici un rol in deliberarea si pronuntarea hotararii arbitrale. In acelasi timp, nu poate fi ignorat rolul autonomiei de vointa chiar si in cadrul procedurii de drept comun, respectiv in legatura cu posibilitatea alegerii unei anumite instante pentru solutionarea litigiului (art. 19 C. proc. civ.), fara a se putea sustine, cu temei, ca in atare imprejurari hotararea pronuntata are un caracter conventional sairare o natura dubla (conventionala si jurisdictionala).

Cadrul legal

in prezent, cadrul legal al sentintei arbitrale este stabilit in: Codul de procedura civila, Cartea IV - 'Despre arbitraj', cap. VII -'Hotararea arbitrala', cap. VIII - 'Desfiintarea hotararii arbitrale', cap. IX - ' 'Executarea hotararii arb Ural e' si cap. XI -'Recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine '. s  Regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj comercial international de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei aprobate de Colegiul C.A.B.

Corelatia dintre aceste doua categorii de reglementari este stabilita de art. 52 din Reguli, astfel: 'Prevederile prezentelor Reguli se completeaza cu dispozitiile de drept comun de procedura civila romana, in masura in care acestea sunt aplicabile, tinand seama de caracterul international al competentei Curtii de Arbitraj si de natura comerciala a litigiilor arbitrale'. Prin urmare, Codul de procedura civila este legea generala, iar Regulile constituie legea speciala, astfel ca acestora Ii se vor aplica principiile exprimate in adagiile: specialia derogant si generalia specialibus non derogant.

Este de mentionat ca expresia 'hotarare arbitrala' este o denumire generica a speciei de act jurisdictional de care ne ocupam, utilizata atat de actele normative evocate mai sus, cat si de doctrina. Asadar, 'hotararea arbitrala ' este genul proxim⁵*.

Pentru determinarea diferentelor specifice, se poate observa ca, pe cand Codul de procedura civila utilizeaza expresiile 'hotarare arbitrala', 'hotarare de completare' si 'incheiere de indreptare' (art. 361-363), Regulile folosesc alta terminologie, si anume, 'sentinta arbitrala' (art. 40-43) si 'incheiere' (art. 44-45); incheierea arbitrala, ca specie a hotararii arbitrale, nu trebuie confundata cu 'incheierea de sedinta', la care se refera art. 38-39 din Reguli, pe care o intocmeste asistentul arbitrai.

Forma sentintei arbitrale

Atat in Codul de procedura civila, cat si in Reguli a fost prevazuta -expres - cerinta formei scrise a sentintei arbitrale, astfel:

art. 361 C. pr. civ. dispune: 'Hotararea arbitrala se redacteaza in

scris   ;

art. 42 din Reguli: 'indata dupa deliberare si stabilirea solutiei se intocmeste dispozitivul sentintei, care se citeste partilor sau, in cazul lipsei lor, li se comunica in scris. Dispozitivul se semneaza de toti membrii completului de arbitraj, precum si de asistentul arbitrai'', alin. 4: 'In termenul stabilit de completul de arbitraj, termen care nu trebuie sa depaseasca 30 de zile, sentinta arbitrala motivata trebuie sa fie comunicata partilor in scris'; alin. 5: 'Prin derogare de la prevederile alin. /, completul de arbitraj poate dispune ca sentinta arbitrala sa fie comunicata partilor, in scris, fara o pronuntare orala, intr-un termen care nu trebuie sa depaseasca 30 de zile'; alin. final: 'Sentinta se redacteaza si se comunica in limba romana' (s.n.). Mai poate fi evocata si dispozitia art. 43 din Reguli, care, in alin. 1 lit. g, se refera la 'semnaturile membrilor completului de arbitraj sau, dupa caz, semnatura arbitrului unic, precum si aceea a asistentului arbitrai Daca unul dintre arbitrii este impiedicat sa semneze sentinta, se va face mentiune despre cauza impiedicarii, cu confirmarea, sub semnatura, a supraarbitrului sau, dupa caz, a presedintelui Curtii de Arbitraj'; in alin. 2, acelasi art. 43 prevede ca: 'In cazul in care unul dintre membrii completului de arbitraj a avut o alta parere, el isi va redacta opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care aceasta se sprijina '. Cu privire la natura cerintei formei scrise a sentintei arbitrale, s-a

considerat ca solutia este impusa ad solemnitatem, cu consecinta ca, in cazul nerespectarii ei, intervine sanctiunea nulitatii absolute⁵⁶.

Caracterele sentintei

Distinct de natura juridica a sentintei arbitrale - aceea de act jurisdictional, deoarece prin ea se solutioneaza un litigiu - se cuvine a mentiona caracterele juridice ale acesteia, adica insusirile ori caracteristicile ei.

intr-o exprimare succinta, aceste caractere sunt urmatoarele:

hotararea arbitrala este un act juridic, adica o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice; acest caracter juridic deosebeste hotararea arbitrala de faptul juridic - stricto sensu;

s hotararea arbitrala este un act juridic unilateral, intrucat reprezinta manifestarea de vointa a unui singur participant la procesul arbitrai -'tribunalul arbitrai' - indiferent ca este vorba de arbitrul unic ori de completul arbitrai; apreciem ca acest caracter al hotararii se pastreaza si in cazul hotararii 'de expedient' (cand se ia act de tranzactia partilor), deoarece, in realitate, suntem in prezenta a doua acte juridice: tranzactia arbitrala (care este contract, adica act bilateral al partilor litigante) si hotararea (sentinta ori incheierea, dupa caz); dupa cum se stie, actele jurisdictionale, in general, sunt acte unilaterale);

hotararea arbitrala este definitiva; in doctrina, acest caracter este asemuit cu caracterul irevocabil al contractului, in general; din acest caracter decurge o importanta consecinta pe planul corelatiei ei cu caile de atac (dupa cum vom explicita in capitolul dedicat 'desfiintarii hotararii arbitrale ');

hotararea arbitrala este obligatorie; este un caracter prevazut, expres, de Reguli; pe langa textul legal care-1 consacra (art. 48 alin. 1), acest caracter este o continuare ori o prelungire a caracterului obligatoriu al conventiei arbitrale (supusa principiului pacta sunt servanda);

hotararea arbitrala este executorie; precizand acest caracter, Regulile prevad ca are valoare de titlu executoriu; acest caracter este o consecinta logica a caracterului anterior - ca este obligatorie (iar nu facultativa).

Deliberarea si pronuntarea, termenul arbitrajului

Codul de procedura civila nu cuprinde dispozitii detaliate cu privire la deliberarea si pronuntarea sentintei arbitrale. Deliberarea si pronuntarea sentintei raman totusi doua operatii distincte si in cazul procedurii arbitrale. Aceasta concluzie poate fi desprinsa chiar din dispozitiile art. 360¹ C. proc. civ. In acest sens, art. 360^! alin. (1) C. proc. civ. precizeaza ca: 'in toate cazurile, pronuntarea trebuie sa fie precedata de deliberarea in secret []'. Solutia enuntata rezulta categoric si din dispozitiile alineatului doi al aceluiasi text si care se refera la posibilitatea amanarii pronuntarii.

Reluand o regula din dreptul comun art. 360¹ alin. (1) C. proc. civ. dispune ca deliberarea se face in secret. De asemenea, acelasi text enunta si regula, intru-totul fireasca, potrivit careia deliberarea se face 'cu participarea tuturor arbitrilor in persoana '. O atare participare trebuie consemnata in mod expres in hotarare [art. 360¹ alin. (1) C. proc. civ.]. Dar, o atare cerinta rezulta si din semnarea hotararii de toti arbitrii, astfel cum dispune in mod expres art. 361 C. proc. civ.

Daca tribunalul arbitrai este compus dintr-un numar fara sot de arbitri, hotararea se ia cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o alta parere isi va redacta si va semna opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care aceasta se sprijina (art. 360² C. proc. civ.). Cand tribunalul arbitrai este compus dintr-un numar cu sot de arbitri si acestia nu se inteleg asupra solutiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform intelegerii dintre parti sau, in lipsa, se va putea solicita numirea acestuia de catre instanta competenta (conform art. 351

C. proc. civ.).

Supraarbitrul numit in conditiile mentionate are puteri deosebite fata de cele recunoscute in dreptul comun judecatorului care participa la formarea unui complet de divergenta. in acest sens, art. 360³ C. proc. civ. dispune ca supraarbitrul numit se va uni cu una din solutii, o va putea modifica sau va putea pronunta o alta solutie, dar numai dupa ascultarea partilor si a celorlalti arbitri. Prin urmare, aceste din urma solutii pot fi adoptate numai daca arbitrul nu adera la una din solutiile preconizate de unul dintre ceilalti arbitri. in cazul modificarii solutiei sau a pronuntarii unei solutii noi este obligatorie ascultarea partilor si a celorlalti arbitri.

Pronuntarea este o operatie diferita, astfel cum am aratat, de deliberare. Hotararea arbitrala trebuie pronuntata in sedinta arbitrala, respectiv adusa la cunostinta partilor daca ele sunt prezente, chiar in sedinta cand a avut loc dezbaterea cauzei in fond. Pronuntarea poate fi totusi amanata cu cel mult 21 de zile, dar numai sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

§ 5. Continutul sentintei arbitrale

Elementele pe care trebuie sa le cuprinda o sentinta arbitrala sunt expres determinate de lege. Potrivit art. 361 C. proc. civ., hotararea (sentinta) arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:

componenta nominala a tribunalului arbitrai, locul si data pronuntarii hotararii;

numele partilor, domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj;

obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;

motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care sub acest aspect intemeiaza solutia;

dispozitivul;

semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art.

Din dispozitiile art. 361 C. proc. civ. rezulta ca hotararea arbitrala cuprinde aceleasi elemente ca si o hotarare judecatoreasca: practicaua, motivele de fapt si de drept si dispozitivul^[1]. Toate aceste elemente sunt adaptate insa la specificul procedurii arbitrale. intrucat dispozitiile art. 361 C. proc. civ. sunt deosebit de clare nu insistam asupra fiecarei conditii impuse de lege. in acest context trebuie facute, totusi, doua precizari importante:

hotararea arbitrala se redacteaza in scris, iar

motivarea este obligatorie in toate cazurile.

Legea se refera in mod general la dispozitivul hotararii arbitrale. in mod firesc, acesta trebuie sa cuprinda solutia de admitere sau de respingere a cererii arbitrale. in cazul admiterii cererii, tribunalul va trebui sa statueze asupra tuturor capetelor de cerere, precum si asupra actiunii reconventionale.

De asemenea, tribunalul arbitrai va trebui sa statueze si asupra cheltuielilor efectuate desparti. in aceasta materie, constatam si existenta unor norme procedurale specifice procedurii arbitrale. Astfel, potrivit art. alin. C. proc. civ., cheltuielile pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului, precum si onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a partilor, arbitrilor, expertilor, martorilor, se suporta potrivit intelegerii dintre parti. Drept urmare, libertatea contractuala este nestanjenita si in aceasta materie, astfel ca partile pot conveni ca toate cheltuielile sa fie avansate sau chiar suportate numai de catre una dintre parti ori sa fie suportate in mod egal.

Totusi, in lipsa unei conventii privitoare la cheltuielile arbitrale, art. 359 alin. (2) C. proc. civ. dispune ca acestea 'se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte'. Acest text face o aplicatiune a principiilor de drept comun cu privire la lichidarea cheltuielilor de judecata. Totusi trebuie remarcat ca textul nu are o redactare intru-totul conforma cu dispozitiile din dreptul comun. in aceasta privinta, notam o reglementare partiala, in art. 359 alin. (2) C. proc. civ., a principiului potrivit caruia cheltuielile de judecata se suporta in final de partea care a cazut in pretentii. intr-adevar, legea se refera cu deosebire la o singura ipoteza, aceea a admiterii totale sau partiale a cererii. Solutia este aceeasi, in virtutea aplicarii regulilor de drept comun, si in cazul in care reclamantul a cazut in pretentii.

in materia cheltuielilor arbitrale Codul de procedura civila cuprinde si unele reguli specifice procedurii arbitrale, iar majoritatea acestora se refera la posibilitatea avansarii cheltuielilor. Astfel, potrivit art. 359¹ alin. (1) C. proc. civ. 'Tribunalul arbitrai poate evalua, in mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga partile sa consemneze suma respectiva prin contributie egala'. 'Totusi partile pot fi obligate si solidar la consemnarea sumei respective.

Daca paratul nu-si indeplineste o atare obligatie, in termenul stabilit de tribunalul arbitrai, reclamantul va consemna el acea suma, urmand ca prin hotararea finala sa se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor si modul de suportare a acestora de catre parti.

Tribunalul arbitrai poate obliga partile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale, de pilda pentru efectuarea unei expertize sau pentru efectuarea unei cercetari locale.

Legea ii confera tribunalului arbitrai si dreptul de a nu da curs arbitrajului pana la consemnarea, avansarea sau plata sumelor mentionate anterior. Modalitatile de consemnare, avansare sau plata, inclusiv cuantumul onorariilor arbitrilor si al celorlalte cheltuieli arbitrale pot fi determinate, la cererea uneia dintre parti, si de instanta judecatoreasca competenta potrivit art. 342 C. proc. civ.

Plata onorariilor arbitrilor se face dupa comunicarea catre parti a hotararii arbitrale. Daca, din diferite motive, arbitrajul se intrerupe fara a se pronunta o hotarare, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduce in mod corespunzator.

In fine, legea precizeaza ca regularizarea diferentelor in plus sau in minus se face cel mai tarziu prin hotararea arbitrala si se plateste pana la comunicarea catre parti sau pana la depunerea acestora la instanta judecatoreasca. Neplata diferentei atrage suspendarea comunicarii sau depunerii hotararii arbitrale (art. 359⁵ C. proc. civ.).

In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale se determina si se platesc potrivit dispozitiilor regulamentului acelei institutii.

Comunicarea sentintei arbitrale

Dupa redactarea sentintei arbitrale aceasta se va comunica partilor in termen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei. La cererea oricareia dintre parti, tribunalul arbitrai poate elibera o dovada despre comunicarea sentintei (art. 363 C. proc. civ.).

Dupa comunicarea hotararii, in termen de 20 de zile, tribunalul arbitrai va depune dosarul cauzei la instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342 C. proc. civ.. atasand si dovezile de comunicare a hotararii arbitrale. In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta dosarul se pastreaza la acea institutie (art. 363 C. proc. civ.).

Efectele sentintei arbitrale

La efectele sentintei arbitrale se refera, in mod expres, unele dispozitii ale Codului de procedura civila. O prima dispozitie procedurala importanta este cea consacrata in art. 363 alin. (3) C. proc. civ., text potrivit caruia 'hotararea arbitrala comunicata partilor are efectele unei hotarari judecatoresti definitive'. Textul la care ne referim are semnificatia incontestabila de a asimila hotararea arbitrala cu o hotarare judecatoreasca definitiva. In pofida valorii atribuite hotararii arbitrale, prin textul amintit anterior, art. 367 alin. (1) C. proc. civ. mai adauga si faptul ca aceasta (hotararea arbitrala) 'este obligatorie'. Cu toate ca legea nu o spune in mod expres, astfel cum se procedeaza in alte legislatii^[2], hotararea arbitrala se bucura de toate atributele puterii lucrului judecat .

Dar sentinta arbitrala are si valoarea unui titlu executoriu. Pentru a avea acest efect este necesara insa investirea sentintei arbitrale cu formula executorie. Este ceea ce dispune in mod expres si rara echivoc chiar art. 368 C. proc. civ. Textul mentionat este de o claritate ce nu impune alte sublinieri: 'Hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca '.

Sentinta arbitrala se aduce, in general, la indeplinire de bunavoie de catre parti. De aceea, art. 367 C. proc. civ. se refera mai intai la aceasta posibilitate. Daca sentinta nu se executa de bunavoie creditorul poate solicita investirea ei cu formula executorie. incheierea de investire se pronunta de instanta prevazuta de art. 342 C. proc. civ. Cererea de investire se solutioneaza fara citarea partilor, cu exceptia cazului in care exista indoieli cu privire la regularitatea sentintei arbitrale, cand se va dispune citarea partilor [art. ¹ alin. (2) C. proc. civ.].

Indreptarea si completarea sentintei arbitrale

Art. 362 C. proc. civ. reglementeaza doua institutii procesuale distincte: indreptarea si completarea hotararii (sentintei) arbitrale. Cele doua institutii au in prezent o reglementare corespunzatoare si in dreptul comun.

La posibilitatea de indreptare a hotararii arbitrale se refera art. 362 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit acestui text: 'Greselile materiale din textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fondul solutiei, precum si greselile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricareia dintre parti, formulata in termenul prevazut de alin. (i) sau din oficiu, printr-o incheiere de indreptare '.

in esenta, institutia reglementata in textul citat nu difera de indreptarea greselilor materiale din dreptul comun, desi se pot sesiza unele nuante in norma inscrisa in art. 362 alin. (2) C. proc. civ. De la inceput poate fi sesizata si o anumita inconsecventa, ce rezida in referirea legii la posibilitatea de rectificare a greselilor materiale si la realizarea acesteia printr-o 'incheiere de indreptare'. Este evident ca este vorba de institutia indreptarii greselilor materiale.

Pe de alta parte, legea pare a sugera si o anumita distinctie, desi este vorba de aceeasi institutie procesuala, intre greselile materiale si greselile de calcul. Distinctia nu este relevanta deoarece si greselile de calcul fac parte din aceeasi categorie a greselilor materiale care legitimeaza indreptarea hotararii.

Se poate observa insa, ca reglementarea cuprinsa in textul mentionat mai sus fixeaza cu mai multa rigoare conditiile in care poate fi dispusa indreptarea unei greseli materiale. in rigoarea legii, indreptarea hotararii poate fi dispusa doar daca greselile materiale invocate sunt evidente si daca nu sunt de natura sa schimbe fondul solutiei.

Cererea de indreptare trebuie formulata de partea interesata in termen de 10 zile de la primirea hotararii. Legea nu contine nici o dispozitie privitoare la obligativitatea citarii partilor, iar in dreptul comun instanta are posibilitatea de a dispune citarea daca apreciaza ca acest lucru este necesar pentru unele 'lamuriri'. in lipsa unei dispozitii exprese s-ar putea recurge la normele dreptului comun. Cu toate acestea, in literatura de specialitate s-a aratat ca solutia ar trebui sa fie diferita . in acest sens, trebuie precizat mai intai ca hotararea de completare se da, potrivit art. 363 alin. (1) C. proc. civ., cu citarea partilor. In aceste conditii, s-a considerat ca legiuitorul a urmarit sa adopte o alta solutie in cazul indreptarii greselilor materiale. Prin urmare, o atare cerere se poate solutiona fara citarea partilor .

Asupra cererii instanta se pronunta printr-o incheiere de indreptare, care va face parte integranta din hotararea arbitrala [art. 362 alin. (3) C. proc. civ.].

Completarea hotararii reprezinta o institutie^[6] procedurala fundamental diferita, intrucat ea vizeaza remedierea unor greseli savarsite de tribunal, respectiv acoperirea unor omisiuni ale instantei arbitrale. Aceasta posibilitate este consacrata de lege pentru cazul in care tribunalul 'prin hotararea arbitrala a omis sa se pronunte ^asupra unui capat de cerere'. In dreptul comun, asemenea omisiuni nu se puteau remedia, inainte de adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 138/2000, decat prin intermediul recursului^[7] sau a revizuirii .

Dispozitiile legale privitoare la conditiile in care poate fi dispusa completarea hotararii arbitrale sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse si la situatiile in care tribunalul considera ca un capat de cerere a fost solutionat inmod gresit. Odata pronuntata hotararea tribunalul arbitrai se dezinvesteste. El poate completa hotararea doar in cazul in care constata ca a omis sa solutioneze un capat de cerere.

Completarea hotararii se poate dispune la solicitarea oricareia dintre parti. Cererea de completare se solutioneaza cu citarea partilor. Termenul de introducere a cererii de completare este de 10 zile de la data primirii hotararii.

Asupra cererii tribunalul arbitrai se pronunta printr-o hotarare. Solutia este fireasca deoarece o hotarare arbitrala nu poate fi completata printr-o simpla incheiere.

In legatura cu cele doua institutii trebuie mentionat, in acest context, ca partile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completarea sau indreptarea hotararii .

Aspecte conflictuale privind sentinta arbitrala. Sentinta arbitrala straina

.1. Notiunea de sentinta arbitrala straina

Sentinta reprezinta echivalentul arbitrai al unei hotarari jurisdictionale, avand aceleasi efecte si reprezinta hotararea pe care instanta arbitrala o da asupra litigiului cu care a fost investita.

In mod obisnuit, sentintele arbitrale se executa de bunavoie, iar, contrar, ele se aduc la indeplinire prin executare silita, fie in tara unde a avut loc pronuntarea, fie, uneori, pe teritoriul altui stat. Sentinta arbitrala pronuntata intr-un stat si invocata intr-altul, devine in acesta din urma sentinta arbitrala straina.

Sediul materiei privind efectele hotararilor straine se regaseste in Sectiunea a IV-a, Capitolul XII din legea nr. 105/1992, privind reglementarearaporturilor de drept international privat, respectiv, art. 165/178. Trebuie precizat ca regimul juridic prescris hotararilor straine se aplica si sentintelor arbitrale straine (asa cum arata 181 din Legea nr. 105/1992), precum si tranzactiilor judiciare.

Legea nr. 105/1992 prevede in art. 165 ca, in sensul ca acestei legi, "termenul de hotarari straine, se refera la actele de jurisdictie ale instantelor judecatoresti notariatelor sau oricaror autoritati competente dintr-un stat'.

Din analiza textului de lege rezulta ca sunt avute in vedere nu numai hotararile judecatoresti si arbitrale, ci si actele notariale sau actele altor autoritati din alt stat, conditia comuna ce trebuie indeplinita fiind caracterul jurisdictional al acestor acte^[10].

Principalele efecte pe care le produce o hotarare judecatoreasca sunt^[11]:

S puterea doveditoare a actului autentic;

S autoritatea de lucru judecat;

S forta executorie.

O hotarare judecatoreasca pronuntata de o instanta straina nu poate avea aceeasi eficacitate in tara forului in aceleasi conditii ca si o hotarare pronuntata de o instanta proprie. O'hotarare straina nu poate avea de plin drept autoritate de lucru judecat si forta executorie datorita suveranitatii nationale a statului pe teritoriul caruia se invoca hotararea respectiva .

in cazul in care o hotarare judecatoreasca nu este executata de bunavoie de cel vizat, se procedeaza la investirea hotararii judecatoresti cu formula executorie si la executarea silita a acesteia. Daca s-ar admite ideea ca hotararile straine au forta executorie de plin drept, ar insemna ca in tara forului s-ar aplica forta de constrangere a statului strain in vederea realizarii justitiei, ceea ce contravin principiilor dreptului international public. Rezulta ca forta executorie a unei hotarari judecatoresti are caracter teritorial, fiind aplicata doar pe teritoriul statului unde isi desfasoara activitatea instanta judecatoreasca care a pronuntat-o.

Cu toate acestea, o hotarare judecatoreasca straina poate dobandi forta executorie ca si o hotarare proprie a statului unde se solicita executarea, daca se obtine exequatur-ul.

Formula executorie este ordinul dat de instanta judecatoreasca organelor de executare silita, de a aduce Ia indeplinire dispozitivul hotararii⁶''. Astfel, este pusa in miscare forta de constrangere a statului pentru realizarea justitiei. Forta de constrangere nu se poate desfasura decat pe teritoriul statului care o exercita, iar organele de executare ale unui stat nu se pot supune ordinului dat de instanta¹ altui stat, deoarece statele sunt suverane si egale. De aici rezulta ca forta executorie a unei hotarari judecatoresti are un caracter strict teritorial, neputand opera de plin drept pe teritoriul altui stat decat acela a carui instanta a investit hotararea cu formula executorie. Hotararea judecatoreasca straina dobandeste, in general, forta executorie, intocmai ca si o hotarare proprie a statului pe teritoriul caruia se cere executarea, daca se obtine exequatur-ul.

Hotararea judecatoreasca straina produce efecte in alta tara daca se indeplinesc cerintele stabilite de legea statului unde se invoca acele efecte.

Aceste cerinte legale constau, de regula, in recunoasterea hotararii judecatoresti straine sau in obtinerea exequatur-ului pentru acea hotarare. in anumite conditii, o hotarare judecatoreasca straina poate sa produca unele efecte si independent de indeplinirea cerintelor legale mentionate. De asemenea, prin conventie internationala se pot stabili alte conditii in care o hotarare judecatoreasca straina produce efecte in alte tari.

In materia efectelor hotararilor judecatoresti straine isi gasesc aplicabilitate, pe langa principiile fundamentale ale dreptului procesual civil^[12] si anumite principii de drept constitutional si de drept international public, cum ar fi:

S principiul colaborarii dintre state;

^ principiul suveranitatii nationale;

S principiul egalitatii drepturilor statelor;

S principiul inviolabilitatii persoanei;

^ principiul aplicarii regimului national strainilor.

in virtutea acestor principii, statele inscriu in sistemele de drept nationale anumite norme juridice prin care hotararile judecatoresti straine pot produce efecte juridice si in alte-tari decat tara unde au fost pronuntate. De regula o hotarare judecatoreasca straina produce efecte in alta tara daca sunt indeplinite cerintele stabilite de legea statului unde se invoca acele efecte.

In dreptul international privat roman sunt reglementate cerintele legale privind:

S recunoasterea hotararilor straine (art. 166 -172 din Legea nr. 1 05/1 992);

S executarea hotararilor straine (art. 173-177);

S forta probanta a hotararilor straine cu privire la situatiile de fapt pe care le constata (art. 178).

Potrivit legislatiei noastre prin sentinta arbitrala straina se intelege o hotarare data pe teritoriul unui stat strain sau care nu este considerata ca hotarare nationala, in Romania (art. 370 Cod procedura civila, in redactarea Legii nr.59/1993)^7!.

Asa cum rezulta din dispozitiile art. 340 din Codul de procedura civila, recunoasterea sentintelor arbitrale straine este numai judiciara. Executarea sentintelor arbitrale straine, se face in conditiile art. 173-177 din Legea nr.105/1992, dupa cum dispune art. 370 din Codul de procedura civila, in redactarea data prin Legea nr. 59/1993^[13].

Hotararea arbitrala straina se considera hotararea data pe teritoriul unui stat strain sau care nu este calificata ca hotarare nationala in Romania (art. 370 din Codul de procedura civila, in redactarea data prin Legea nr. 59/1993).

Competenta teritoriala a organului arbitrai se determina prin acordul partilor interesate, in acelasi fel se determina si competenta materiala a organului arbitrai, cu precizarea ca obiectul litigiului trebuie sa fie susceptibil de rezolvare pe calea arbitrajului. Trebuie precizat ca litigiile patrimoniale privind drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie nu pot fi solutionate pe calea arbitrajului (asa cum dispune art. 340 din Codul de procedura civila, in redactarea data prin Legea nr.59/1993).

Verificarea competentei organului de arbitraj pune in discutie insasi validitatea conventiei sau clauzei de arbitraj; daca acestea nu sunt eficiente, sentinta arbitrala straina nu este susceptibila de executare, deoarece este data tara competenta.

In ce priveste legea aplicabila, aceasta, de asemenea, se poate stabili prin acordul partilor. Prin urmare, problema daca s-a aplicat ori nu legea competenta se pune in mod practic in cazul in care partile nu au stabilit - prin vointa lor -legea aplicabila.

Exequatur-ul sentintei arbitrale straine se acorda in tara noastra de instanta judecatoreasca (ca si exequatur-ul hotararii judecatoresti) .

Caracterul de extraneitate al sentintelor arbitrale

Conventia de la New York reglementeaza 'recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine', determinarea acestora facandu-se dupa doua criterii deosebite: unul obiectiv si altul subiectiv.

a. Criteriul obiectiv.

Sentinta arbitrala are caracter de extraneitate daca este data pe teritoriul unui alt stat decat acela unde se cere recunoasterea si executarea ei. Sentinta arbitrala poate fi data intr-un stat contractant sau necontractant la Conferinta de la New York.

Potrivit conventiei de la Geneva, sentinta arbitrala trebuie sa fie data pe teritoriul unuia din statele partii contractante. Prin Decretul nr. 186/1961 de aderare la Conventia de la New York, se face rezerva ca tara noastra va aplica recunoasterea si executarea sentintelor date pe teritoriul unui alt stat contractant, iar in ce priveste sentintele date pe teritoriul unor state necontractante, se precizeaza ca se va aplica Conventia numai pe baza reciprocitatii stabilite prin intelegerea intre parti .

b. Criteriul subiectiv.

Conventia de la New York se aplica si sentintelor arbitrale 'care nu sunt considerate ca sentinte nationale in statul unde este ceruta recunoasterea si executarea lor'^[15]. Potrivit acestui criteriu, pot avea caracter strain sentintele arbitrale date in statul unde sunt puse ulterior in executare daca au fost pronuntate in temeiul unei legi straine, au rezolvat un diferend privitor la raporturi juridice straine etc.

Dreptul nostru (art. 370 din Codul de procedura civila, in redactarea Legii nr. 59/1993) considera hotarare arbitrala straina pe aceea data pe teritoriul unui stat strain sau care nu este calificata ca hotarare nationala in Romania.

Elementele sentintei arbitrale straine

Asa cum am aratat, sentinta arbitrala straina este definita prin dispozitiile art. 370 din Codul de procedura civila ca fiind o hotarare data pe teritoriul unui stat strain sau care nu este considerata ca hotarare nationala in Romania^[16].

Sentinta arbitrala se determina prin analiza urmatoarelor elemente: temeiul sentintei arbitrale; organul arbitrai care a pronuntat sentinta; obiectul sentintei arbitrale; partile la care se refera sentinta arbitrala.

a. Izvoarele hotararilor arbitrale.

Partile se obliga prin conventie scrisa sa supuna arbitrajului anumite diferende privind un raport de drept, contractual sau necontractual, referitor la o problema susceptibila de a fi reglementata pe calea arbitrajului . Nu poate exista o sentinta arbitrala Iara o asemenea conventie scrisa.

b. Organul de la c#re emana sentinta arbitrala.

Acesta poate fi un arbitraj ocazional sau unul permanent . Rezulta ca instantele judecatoresti sunt incompetente sa solutioneze un diferend care formeaza obiectul unui compromis sau al unei clauze compromisorii. c. Obiectul sentintei arbitrale.

Potrivit Conventiei de la New York, obiectul diferendului arbitrai si implicit al sentintei arbitrale il pot constitui raporturile contractuale sau necontractuale. Aceste raporturi pot fi atat de drept civil, cat si de drept comercial. Pot forma obiect al conventiei de arbitraj numai raporturile juridice care sunt 'susceptibile de a fi reglementate pe cale arbitrala'. Decretul nr. 186/1961, prin care s-a aderat la Conventia de la New York, prevede ca tara noastra 'va aplica conventia numai la diferendele rezultate din raporturi de drept contractual sau necontractual, care sunt considerate comerciale de catre legislatia sa nationala '⁷⁹.

Prin Conventia de la Geneva se limiteaza obiectul sentintei arbitrale numai la diferendele care se pot naste 'din operatii de comert international^.

recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine.

Sentintele arbitrale¹ se executa in principiu, de bunavoie, intrucat, in caz contrar, sentinta arbitrala investita cu formula executorie constituie un titlu executoriu si se executa silit fie in tara unde a avut loc pronuntarea, fie pe teritoriul altui stat.

Potrivit dispozitiilor art. 13 alin. 4 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind Camerele de Comert si Industrie, hotararile Curtii de arbitraj romane sunt titluri executorii si se executa tara investire cu formula executorie. Conform dispozitiilor art. 181 din Legea nr. 105/1992 - dispozitiile art. 167-178 privind recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine se aplica, in mod corespunzator si sentintelor arbitrale straine.

In Codul de procedura civi la - capitolul XI (art. 370-371¹³) este consacrat recunoasterii si executarii hotararilor arbitrale straine.

Potrivit Conventiei de la New York, in vederea obtinerii recunoasterii si executarii sentintelor arbitrale, partea interesanta trebuie sa produca odata cu cererea⁸¹:

S originalul sentintei autentificate sau o copie a acestui original

intrunind conditiile pentru autenticitatea sa; S originalul conventiei scrise a partilor de a supune arbitrajului diferendele privind un raport de drept determinant, contractual sau necontractual, referitor la o problema susceptibila de a fi reglementata pe calea arbitrajului, sau o copie a conventiei intrunind conditiile cerute pentru autenticitatea sa. Potrivit Conventiei de la New York, procedura de exequatur este supusa legislatiei statului unde are loc executarea silita, cu precizarea ca vor fi excluse procedurile de executare mai complicate si cheltuielile mai mari decat cele aplicate sentintelor arbitrale interne.

Recunoasterea si executarea sentintei arbitrale poate fi refuzata potrivit Conventiei de la New York in urmatoarele cazuri:

S partile conventiei de arbitraj erau lovite de incapacitate; S conventia de arbitraj nu este valabila in virtutea legii careia partile au subordonat-o ori lipsa unei indicatii cu acest sens, in virtutea legii tarii in care sentinta a fost data; S diferendul nu era susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului;

S sentinta se refera la un diferend nementionat in compromis sau care nu intra in prevederile compromisului sau clauzei compromisorii;

S partea impotriva careia se invoca sentinta nu a fost informata in mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, ori i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, sa-si puna in valoarea mijloacele sale de aparare;

S constituirea instantei arbitrale sau procedura de arbitraj nu a fost conforma cu conventia partilor sau, in lipsa de conventie, ca ea nu a fost conforma cu legea tarii in care a avut loc arbitrajul;

S sentinta nu a devenit obligatorie pentru parti sau a fost anulata sau suspendata de o autoritate competenta a tarii in care a fost data sentinta;

S recunoasterea si executarea sentintei ar fi contrare ordinii publice a

tarii unde este solicitata, in alte sisteme de drept, de exemplu, in Elvetia, recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine nu se desfasoara dupa dispozitiile

Concordatului asupra arbitrajului, ci dupa regulile cantonale de drept comun .

Cazurile de refuzare a recunoasterii si executarii hotararilor arbitrale, prevazute prin dispozitiile Conventiei de la New York se completeaza cu cazurile de refuzare a recunoasterii si executarii silite prevazute de legea romana, cand se solicita recunoasterea sau executarea hotararilor straine in tara noastra. Conventia de la Geneva enumera limitativ cauzele de anulare a sentintei arbitrale⁸':

S nevaliditatea conventiei de arbitraj;

S nerespectarea dreptului la aparare;

S depasirea prevederilor conventiei de arbitraj;

S constituirea nevalabila a tribunalului ori nerespectarea procedurii de arbitraj stabilita prin conventia partilor.

Decretul nr. 186/1961 instituie conditia reciprocitatii in privinta aplicarii Conventiei de la New York. in ceea ce priveste sentintele arbitrale date pe teritoriul unor state necontractante, tara noastra va aplica Conventia numai pe baza reciprocitatii stabilite prin intelegerea intre parti. Conditia reciprocitatii este asigurata in privinta sentintelor arbitrale date pe teritoriul statelor ce sunt parti la Conventia de la New York.

Conventia de la New York stabileste prezumtia regularitatii internationale a sentintelor arbitrale straine potrivit careia sentinta arbitrala straina constituie prin ea insasi un titlu caruia i se datoreaza deplina incredere. Partea interesata care invoca sentinta trebuie sa faca doar dovada ca sunt indeplinite conditiile de regularitate cerute de Conventia de la New York ( prezentarea originalului sentintei arbitrale si al conventiei de arbitraj). Partea adversa are obligatia sa dovedeasca ca exista motive pentru refuzarea recunoasterii si executarii sentintei arbitrale straine.

Verificarea regularitatii internationale a sentintelor arbitrale straine revine instantelor judecatoresti romane atunci cand se solicita recunoasterea si executarea lor silita la noi in tara. Competenta materiala si teritoriala pentru incuviintarea recunoasterii si executarii silite a sentintelor arbitrale straine se determina dupa aceleasi reguli si cu aceeasi procedura ca si pentru hotararile judecatoresti straine⁸⁴. Conform dispozitiilor cuprinse in art. 370^J Codul de procedura civila roman, hotararile arbitrale straine, pronuntate de catre un tribunal arbitrai competent, au forta probanta in fata instantelor din Romania cu privire la situatiile de fapt pe care le constata.