Istoric si legislatie comparata

Istoric si legislatie comparata

Istoric. Pluralitatea de infractori se regaseste in toate legiuirile penale, din toate timpurile si din toate oranduirile sociale. In antichitate si epoca medievala este reglementata doar pluralitatea naturala (bigamia, adulterul, incestul, duelul etc.) si cea constituita (conspiratia, coalitia armata, complotul etc.), fara a exista insa o reglementare specifica, elaborata stiintific si cu o terminologie precisa. Pluralitatea ocazionala - participatia - ca institutie de drept penal individuala este o creatie a legislatiilor penale moderne, fiind reglementata sub diferite denumiri: complicitate - in Codul penal francez, participatie - in codurile penale belgian, olandez, elvetian etc., sau concurs de persoane - in Codul penal italian. In prezent toate legislatiile penale ale lumii cunosc institutia participatiei.

Istoria legislatiei romanesti atesta dispozitii privind participatia incepand cu pravilele lui Vasile Lupu si Matei Basarab, de cele mai multe ori insa in legatura cu sanctiuni ale anumitor infractiuni, deci prin intermediul pluralitatii naturale (bigamia, adulterul, inversiunile sexuale, abandonarea serviciului de catre functionarii coalizati, razvratirea colectiva, concubinajul intre minori, sinucidere prin sorti si jocul de noroc) sau constituite (complotul, asociatia pentru comiterea de infractiuni si banda sau ceata organizata).

Participatia penala, ca institutie distincta, primeste o reglementare generala in Codul penal de la 1864, sub denumirea de complicitate - art. 47-56. Codul de la 1936 contine o reglementare superioara celei anterioare. Spre deosebire de aceasta, care prevedea doar complicitatea, Codul de la 1936 cuprinde si instigarea, intr-o sectiune aparte numita "participare" - art. 120-125. Totusi, nici acest act normativ nu cuprinde autorii si coautorii[1]. Deficienta este remediata de catre Codul penal de la 1968, in vigoare si astazi cu numeroase modificari si completari, care enumera printre participanti si "autorul". De aici rezulta ca s-a avut in vedere si acea situatie in care latura obiectiva a infractiunii este rezultatul contributiei nemijlocite a mai multor persoane, adica a mai multor autori - coautorii. De asemenea codul anterior se raporta la infractiune, iar nu la fapta prevazuta de legea penala, deci, pentru a exista participatie, fapta trebuia comisa cu intentie de catre toti participantii. Daca autorul nu putea raspunde penal nu mai exista participatie, iar instigatorii si complicii pierdeau aceasta calitate si deveneau autori. In codul actual ei raman participanti in cadrul unei forme speciale a participatiei - participatia improprie. Asa cum s-a aratat mai sus, Codul penal actual nu a reglementat si o a patra forma de participatie, si anume organizatorul.

Legislatie comparata. Toate legislatiile contemporane moderne prevad participatia penala ca institutie individuala, in partea generala a codurilor penale, iar diferitele forme de pluralitate naturala si constituita sunt reglementate, ca infractiuni distincte, in partea speciala.

Codul penal german nu reglementeaza participatia dupa sistemul unitar, ci face deosebire intre autorat si participatie (instigatori si complici). Autoratul este prevazut in art.25 si presupune urmatoarele forme: autoratul nemijlocit (similar celui din legislatia romana), autoratul mijlocit (sau mediat) - art.25 I, si coautoratul - art.25 II. Participatia penala presupune: instigarea - art.26 si complicitatea - art.27. Aceeasi solutie este adoptata si de Codul penal elvetian. Se observa, in primul rand, ca legea penala germana (la fel si cea franceza) nu enumera pe participanti, ci caracterizeaza activitatea fiecarei categorii de participanti. O alta caracteristica este aceea ca este preluata ideea autorului mediat, care comite fapta prin altul, si care exista atunci cand autorul nemijlocit (imediat) nu raspunde penal. De exemplu, persoana care determina un iresponsabil la comiterea unei infractiuni nu va raspunde ca instigator, ci ca autor mediat, interpus al infractiunii comise de iresponsabil.

Codul penal francez adopta teoria unitatii participatiei care face distinctie doar intre autor si toti ceilalti participantii, nu si intre participanti. Din acest motiv legea penala franceza nu prevede decat autorul, care este unul imediat (nemijlocit), si complicele (art. 121-4, 121-6 si 121-7). Desi il numeste "complice", totusi, din definitie rezulta ca in aceasta categorie se integreaza si instigatorul: este complice persoana care prin daruri, promisiuni, amenintari, ordine, abuz de autoritate sau de putere a provocat savarsirea unei infractiuni sau a dat instructiuni pentru a o comite (art. 121-7 alin. 2).

Codul penal italian de la 1930 (Il Codice Rocco) renunta la modelul diferentiat al participatiei prevazut in Codul penal anterior (Il Codice Zanardelli) si prevede o singura categorie de participanti - cooperatorii (art. 110), adoptand astfel modelul unitar. Exista, asadar, numai autor si cooperatori. De aici decurg o serie de consecinte importante, mai ales pe planul tratamentului judiciar aplicat participatiei: permite judecatorului o limita mai mare de manevra in aprecierea contributiei fiecarui participant la savarsirea concreta a unei anumite infractiuni; creeaza o entitate juridica noua care difera de fapta tipica prevazuta in norma de incriminare.

Codul penal spaniol de la 1996 face deosebire intre autor si participatie (complicele), adoptand modelul unitar, dar si intre autorii insisi. In acest sens se distinge intre autorul nemijlocit, imediat (art. 28 alin. 1 teza I) si autorul mediat (art. 28 alin. 2 teza a II-a). Este de asemenea considerat autor cel care determina direct pe altul sa savarseasca nemijlocit infractiunea (art. 28 alin. 2 lit a) precum si cel care contribuie la executarea infractiunii cu un act fara de care executarea nu era posibila (art. 28 alin. 2 lit b). Legea penala spaniola nu enumera participantii,  ci doar defineste autorul si complicele. Este interesant cum Codul penal spaniol, spre deosebire de cel francez, defineste instigarea nu ca o forma de complicitate ci ca o forma de autorat. In art. 29 este definit complicele. Acesta este persoana care contribuie la executarea faptei prin acte anterioare sau simultane.

Codul penal al Federatiei Ruse de la 1997 are o reglementare asemanatoare cu cea a tarii noastre. El adopta sistemul diferentiat al participatiei, facand distinctie intre autor, pe de o parte, si instigator, complice si organizator, de cealalta parte (art. 33). O prima caracteristica este introducerea organizatorului ca forma a participatiei penale (art. 33 paragraful 3). Alta deosebire fata de legea penala romana este preluarea autorului mediat, pe langa cel nemijlocit. O reglementare similara a participatiei penale se regaseste si in Codul penal al Republicii Moldova - art. 17.

Codul penal model american. In SUA sistemul traditional Common Law a fost inlocuit in materie penala cu coduri penale scrise - Statutes Law. Sistemul traditional facea diferenta intre participantii infractiunii, impartindu-i in principali si secundari, accesorii. Statutes Law prevede ca toti participantii sunt principali, dar si ca au situatia juridica la fel de grava ca si autorul, urmand sa primeasca aceeasi pedeapsa ca si acesta. De asemenea participantii pot fi condamnati si atunci cand autorul nu poate fi pedepsit din diferite motive. Cu toate acestea se consacra explicit si autorul mediat, in art. 2.06. Codul penal model american prevede ca forma de participatie doar accomplice, tradus prin "complice" sau "participant". Asadar nu exista instigatorul. De asemenea se prevede o institutie aparte, conspiratia (Conspiracy), care, printre altele, constituie o alternativa la institutia participatiei. O persoana este vinovata de conspiratie cu alta persoana sau cu alte persoane la comiterea unei infractiuni daca se declara de acord cu alta persoana sau cu alte persoane ca unul, mai multi sau toti dintre ei sa savarseasca o infractiune sau o tentativa la infractiune ori sa solicite comiterea unei asemenea infractiuni; sau daca se declara de acord sa ajute o asemenea persoana sau persoane in pregatirea si comiterea unei infractiuni sau a unei tentative la infractiune ori sa solicite comiterea unei infractiuni.

Indiferent insa care este codul penal analizat, se poate constata ca toate raporteaza participatia la infractiune, iar nu la fapta prevazuta de legea penala, solutie ce-l singularizeaza pe legiuitorul roman fata de celelalte legislatii penale.