Pravile tiparite in limba romana

Prima legiuire tiparita in romaneste a fost nomocanonul lui Ioan Postnicul, de la sfarsitul secolului al XVI-lea, din care s-au gasit fragmente in Pravila de la Ieud si in Pravila lui Coresi (1653).

Unii cercetatori ai izvoarelor "dreptului feudal", romanesc, considera ca "pana in prezent, nu stim in mod cert cand a fost si cand s-a tiparit prima pravila pe pamantul tarii noastre. Sigur stim insa ca nu s-a tiparit niciuna in limba slavona, si ca toate, din cele cunoscute, sunt in limba romana. De aici rezulta - conchidea prof. L. Stan - ca Pravila era solicitata intr-un text accesibil, pe inteles, atat de slujitorii Bisericii, cat si de dregatorii statului, chiar intr-o vreme in care cartile de cult puteau sa fie inca in limba slavona, socotita multa vreme ca o limba cvasi-sfanta".

Ca aceasta a fost realitatea ne-o adevereste si faptul ca textele mai importante din Pravila de la Putna (scrisa in slavona) au fost traduse - printre randuri - in limba romana.

1. Pravila lui Coresi.

In Pravile aflam si canoane penitentiale, care au circulat si in Apus sub numele de "Libri Paenitentiales".

In aceste "Carti Penitentiale" se recunostea dreptul episcopului de-a aplica epitimiile in cadrul acelui "ordo paenitentium".

Una dintre aceste Pravile, cu caracter eminamente penitential, care au circulat si in Tarile Romane, este si Pravila lui Coresi, tiparita la Brasov intre anii 1560-1580.

Pravila lui Coresi - considerata a fi cea mai veche Pravila tiparita in limba romana - nu cuprinde deci legi cu caracter civil. Ea este doar o colectie de randuieli penitentiale, fiind alcatuita pentru uzul duhovnicilor.

Traducerea s-a facut din limba slava, dupa un Nomocanon care avea la baza "Canonarul" atribuit lui Ioan "Postnicul", patriarh al Constantinopolului (+ 619).

Ea este cunoscuta si sub numele de Pravila de la Ieud, fiindca a fost descoperita in aceasta localitate din Maramures (in anul 1921).

Texte folosite in elaborarea acestei Pravile le gasim reproduse - sub forma unor manuscrise - si in Moldova la inceputul secolului al XVII-lea, ceea ce dovedeste faptul ca si aceasta s-a bucurat de o larga circulatie pe teritoriul Tarilor Romane.

Unii istorici ai Statului si Dreptului romanesc au afirmat ca "Pravila sfintilor dupa invatatura marelui Vasile are un continut aproape identic cu cel al pravilei tiparite de Coresi".

Or, dupa cum am precizat in randurile de mai sus, nomocanonul slav - care a stat la baza traducerii lui Coresi - este cel atribuit patriarhului Ioan Postnicul, care a fost de fapt redactat prin secolul al X-lea. Ca atare, este gresit sa afirmam ca "Pravila" lui Coresi s-a servit de Pravila atribuita Sf. Vasile cel Mare (+379) sau - cu atat mai putin - ca ar fi o traducere a aceleia.

2. Pravila de la Govora (1640 - 1641).

Numita "Dreptatoriu de leage", "Pravila bisericeasca" sau "Pravila cea mica" , aceasta Pravila a fost tiparita in tiparnita Manastirii Govora in anii 1640-1641. Traducerea din slava a fost facuta de cunoscutul cronicar, calugarul Mihail Moxa (Moxalie). Tiparirea a fost supravegheata de Udriste Nasturel. Predoslovia pomeneste ca tipograf pe Meletie Macedoneanul, staretul Manastirii Govora, iar epilogul il indica pe ieromonahul Stefan de Ohrida.

Pe fila 2 aflam imprimatur-ul mitropolitului Teofil (1636-1648), fost episcop de Ramnic (1618-1636): "Dat-am blagosloveniie la acest izvod sa se tipareasca".

Prefata pravilei reproduce pe cea a lui Petru Movila din Nomocanonul tiparit la Kiev in anul 1629.

"Necunoscandu-se izvoarele directe - scria canonistul L. Stan - Pravila de la Govora este socotita o compilatie dupa izvoarele generale si nu o traducere a unei colectii anume".

Care sunt aceste izvoare directe sau cele generale, nici eruditul canonist si nici alti cercetatori avizati ai vechiului drept romanesc (C.A. Spuber, I. Peretz, St. Marinescu etc.) nu ne-au precizat.

Pravila de la Govora a fost initial un nomocanon penitential, redactat in limba greaca.

Compilatia penitentiala, editata de J.B. Cotelier , in anul 1677, dupa singurul manuscris din Biblioteca Nationala din Paris (Fonds 2664), datat din secolul al XIV-lea, a fost folosita si de Pravila de la Govora.

Textul acestui nomocanon se regaseste in nomocanoanele mai vechi, atonite traduse in slavona si raspandite in Balcani sub forma unor compilatii nomocanonice.

Dupa parerea unor cercetatori, acest nomocanon, in forma sa tarzie din secolul al XVII-lea, este o "recenziune romaneasca a unei variante sarbesti", intrebuintata "intr-o regiune restransa, ce cuprindea Bulgaria de nord-vest cu Vidinul si hotarele orientale ale Serbiei propriu-zise".

Aceiasi cercetatori afirma ca acest nomocanon a fost introdus "in uzul romanesc, la 1359", si ca, "inainte de 1359, nomocanonul penitential cunoscut si folosit la noi a fost compilatie sarbeasca,, tradusa din greceste"

Dupa parerea altora, modelul lui Moxalie ar fi fost Sintagma lui Vlastaris (Ms. sl. 286 Bibl. Acad.), fiindca, in 1636, Udriste Nasturel a consultat si acest manuscris . Dar, parerea aceasta era "rezultatul unei confuzii".

In urma unui studiu de cercetare aprofundat privind identificarea acestor izvoare, am putut ajunge la concluzia ca izvorul principal al Pravilei de la Govora este un Nomocanon grecesc, de redactare slavona, redactat la Vidin in secolul al XIV-lea, asa cum indica si limba celor mai vechi copii (Cf. Mss. 1160, Sofia, Muzeul Patriarhiei Bulgare).

Acest nomocanon, in manuscris, care este identic cu Pravila medio-bulgara adusa la Manastirea Bistrita (Valcea), in anul 1611, de mitropolitul Teofan al Moldovei, avea sa fie tradus de Mihail Moxalie si tiparit la Manastirea Govora in anii 1640/1641 (Cf. Acad. Rom., Mss. rom. nr. 2471).

Pravila de la Govora incepe - ca si originalul ei - cu Pravilele Apostolilor Petru si Pavel, dupa modelul Nomocanonului intocmit de Ioan Scolasticul (secolul VI), prelucrat apoi de Metodie, Apostolul slavilor (sec. IX) in Moravia.

Cu acelasi prilej, am putut face cunoscuta si constatarea ca Sintagma, Codex-ul sau Colectia de canoane intocmita la Roma de straromanul Dionisie Exiguul (+545) (cf. Codex canonum ecclesiasticorum Dionysii Exigui sive Codex canonum vetus Ecclesiae Romanae, in P.L. LXVII, 137 s.u.), a fost folosita atat de Ioan Scolasticul, cat si de Sfantul Metodie, Apostolul slavilor, in redactarea nomocanoanelor lor. De aceea, pentru prima data in literatura de specialitate, am putut face cunoscut faptul ca Sintagma canonica a straromanului nostru, parintele dreptului bisericesc, apusean , a stat la baza alcatuirii "primului Nomocanon bizantin" (din anul 550) si a "primului Nomocanon slav" (anii 867-880), care au stat apoi la baza Nomocanonului alcatuit la Vidin in secolul al XlV-lea.

In fine, trebuie de asemenea retinut faptul ca Pravila de la Govora - cod de legi, oficial, promulgat de autoritatea de stat si cea bisericeasca - ramane "prima colectie tiparita in limba romana de legi civile si legi bisericesti a statului feudal roman si a Bisericii sale ortodoxe romane".

3. Pravila de la Iasi, publicata in anul 1644, sub denumirea de "Sapte Taine a Bisearicii".

Tradusa din slavoneste, dupa un model aparut la Lvov cu cativa ani mai inainte, de catre mitropolitul Varlaam sau de logofatul Eustratie, aceasta "Pravila" este de fapt o lucrare cu caracter liturgic.

4. "Cartea romaneasca de invatatura de la Pravilele imparatesti si de la alte judete" sau Pravila lui Vasile Lupu, Iasi, 1646.

Pravila a fost alcatuita de logofatul Eustratie (Dragos Istrate) - ajutat probabil de alti carturari ai vremii - si tradusa "den scrisoare greceasca pre limba romaneasca ca sa poata intelege toti".

Cercetatorii vechiului drept romanesc ne spun ca "legiuirea are la baza scrieri ale lui Zonara, Balsamon si Vlastares, la care se adauga Praxis et theoricae criminalis . "

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Dupa afirmatia lor, este deci vorba de lucrarile si comentariile canonistilor bizantini, clasici, Zonara (sec. XII), Balsamon (sec. XII) si Vlastares, la care s-a adaugat si lucrarea juristului italian Prosper Farinaccius.

"Cartea romaneasca de invatatura", din anul 1646, a fost prin excelenta "un manual didactic de drept civil si penal" destinat Academiei de la Iasi, infiintata de Vasile Lupu, unde se preda, "ca si in universitatile apusene, alaturi de Religie si Filozofie, Arta, Medicina si Dreptul".

Tiparita la Manastirea Trei Ierarhi din Iasi, "cu toata cheltuiala lui Vasile Voievodul si domnul Tarei Moldovei", aceasta pravila este considerata "prima legiuire mireneasca oficiala, investita cu autoritate legala".

Din Prefata lui Eustratie, mare logofat, rezulta ca acesta a folosit ca izvoare lucrari scrise in greaca si latina.

La baza acestei Pravile stau doua izvoare directe: legea agrara bizantina (νόμος γεοργικός) - un cod rural bizantin - si  Tratatul penalistului italian Prosper Farinaccius, "Praxis et theoricae criminalis", publicat la Venetia in 1607-162l.

Primele 94 de paragrafe au ca izvor principal materialul furnizat de acele "νόμοι γεοργικοί" (leges colonariae, agrariae, rusticae), redactate in Bizant prin secolele VIII-IX.

Ca izvoare indirecte s-au mentionat "extrasul din Vasilicale" (Pravila lui Alexandru cel Bun) si obiceiul pamantului (legea tarii).

In privinta continutului sau, Pravila cuprinde norme referitoare indeosebi la chestiuni de drept civil agrar si de drept penal.

Despre continutul acestei pravile, se poate spune ca este "variat si imbratiseaza mai tot domeniul dreptului. Ca izvoare ale dreptului ea recunoaste legea si obiceiul".

Conform prevederilor Pravilei, toti teritorialii, adica toti locuitorii tarii, sunt supusi aplicarii dreptului pozitiv, adica legii locului.

Pravila lui Vasile Lupu, care distinge intre "ius divinum" (Pravila dumnezeiasca), "ius humanum" (Pravila lumeasca) si "ius naturale" (Pravila firii omenesti), trateaza pe larg problema drepturilor persoanelor fizice, despre institutii privind familia si persoanele, despre patrimoniul bunurilor, despre actiunea penala etc.

Sub numele de "Nomocanon cu Dumnezeu" (sic), Pravila lui Vasile Lupu cuprinde canoanele apostolice si ale parintilor bisericesti, in interpretarea data de Aristen (sec. XII). In Pravila aflam si raspunsurile lui Athanasie Scolasticul la diferite chestiuni canonic si juridice.

Toate acestea au fost inserate si in Pravila cea Mare (Targoviste, 1652).

In fine, tinem sa precizam ca termenul de "invatatura" - care apare in titlul Pravilei de la 1646 - exprima atat sensul de porunca domneasca, de dispozitie obligatorie, cu caracter juridic, cat si pe cel didactic, de unde si titlul sugestiv de "Carte romaneasca de invatatura", care s-a vrut de altfel o Colectie de legi de stat si bisericesti pentru intreaga suflare romaneasca.

Pravila a fost publicata - intr-o editie critica - de "Colectivul pentru vechiul drept romanesc al Academiei Romane", la Bucuresti, in anul 1961.

5. Indreptarea legii cu Dumnezeu. Pravila Mare sau Pravila lui Matei Basarab, Targoviste, 1652.

In tratatele de Istoria Dreptului romanesc se afirma ca "Pravila cea Mare" - tradusa de Daniil Panoneanul - "cuprinde si Cartea romaneasca de invatatura, la care se adauga manualul lui Malaxos cu continut de Drept canonic, in total 371 glave cu numeroase zaceale; in ce priveste traducerea - preciza L.P. Marcu - singura deosebire rezida in faptul ca originalul grecesc tradus de Eustratie este mai precis decat cel folosit de Daniil Panoneanul, partea canonica-civila a pravilei lui Matei Basarab fiind tradusa, ca si pravila lui Vasile Lupu, tot dupa manualul lui Malaxos, dar dupa o editie mai buna".

Asa dupa cum reiese si din titlul sau, aceasta Pravila s-a vrut "indreptarea Legii cu Dumnezeu, Care are toata judecata arhiereasca si imparateasca de toate vinele preotesti si mirenesti".

Traducatorul Pravilei este "Daniil monah Panonian", adica romanul Daniil Andrei Poneanul , care a fost asistat de doi greci, Ignatie Petritis si Pantelimon Ligaridis, profesori la Scoala superioara de la Targoviste, la redactarea definitiva a textului grecesc dupa care s-a facut traducerea.

In Predoslovia Pravilei, mitropolitul Stefan al Ungrovlahiei spunea ca, in afara de prefata Sintagmei lui Matei Vlastares, a mai folosit si alte izvoare pentru redactarea ei, si anume, ca a ales "de in multe si bogate pravile", inclusiv din cea intitulata "judecata toata arhiereasca si langa dansa si imparateasca cu toate canoanele ale sfintelor saboare si apostoli . , scoasa si intocmita . de pazitorul de toata pravila si canoanele marii bisearici chir Alexie Rodinu".

S-a  remarcat cu indreptatire ca "predoslovia mitropolitului Stefan la Indreptarea legii dovedeste . o temeinica insusire a principiilor dreptului canonic si civil, precum si a izvoarelor lor de baza".

Intr-adevar, Intaistatatorul Bisericii Tarii Romanesti, Mitropolitul Stefan, s-a dovedit a fi atat unul dintre canonistii si civilistii de seama din epoca lui, cat si un bun cunoscator al izvoarelor lor, inscriindu-se prin aceasta si in randul primilor dascali si cercetatori ai invatamantului juridic si ai stiintei dreptului romanesc.

Pravila a fost destinata tuturor romanilor din cele trei provincii istorice: Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania (Ardeal).

Exemplare ale Pravilei mai au circulat de altfel si in Transilvania, unde a inspirat pe carturarii si juristii ardeleni pana in secolul al XIX-lea.

De pilda, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, ardeleanul Al. Sterca Sulutiu a folosit Pravila Mare pentru lucrarea sa, intitulata "Adnotatiuni pentru apararea vechilor obiceiuri . ", "dupa ce mai inainte principiile cuprinse in ea intarisera lui Horea increderea in dreptatea cauzei sale".

In Ardeal, aceasta Pravila a fost folosita "ca un cod oficial al Bisericii, chiar si de greco-catolici - unitii - care la 1700 au intrat in legatura cu Biserica Romei".

In anul 1833, "marile logofat a Dreptatii", Constantin Sturza, scria ca Domnul Moldovei, Vasile Lupu, utilizand "Vasilicalele" si "obiceiul pamantului", "au urzit o Codica (sic) de legi, care . s-au publicat in limba nationala" (sic).

Cat despre obiceiul pamantului, C. Sturza il definea drept suma de legi " . pe care Moldovenii, parte in deosebite impregiurari au urzit, iar parte de la invecinatele natii au imprumutat, si care apoi impamantenindu-se, sub numire de obicei al pamantului, . "

Pravila de la Targoviste a fost in vigoare pana in epoca moderna de dupa Cuza Voda, cand au inceput sa apara legiuiri noi de stat, de factura occidentala. "Cu toate acestea - mentiona prof. L. Stan - ea nefiind abrogata in mod expres prin nici o legiuire ulterioara, a ramas mereu in vigoare pentru Biserica datorita cuprinsului ei, iar pentru stat numai prin unele dispozitii care se refera la obiceiul pamantului, fapt care a si determinat invocarea ei in justitie, pana tarziu, chiar si intre cele doua razboaie mondiale".

Urmand modelul bizantin, multe canoane au fost incorporate in textul Pravilelor Tarii. De pilda, in glava 3, din Pravila cea Mare (Targoviste, 1652), a fost inserat textul integral al canonului 35 apostolic, care interzice episcopilor sa savarseasca hirotonii in afara teritoriilor eparhiilor lor.

Ca Pravila lui Matei Basarab - publicata la Targoviste in anul 1652 - a fost o imbinare fericita de reguli de drept canonic si de drept laic, ne confirma si mitropolitul Stefan al Ungrovlahiei (Tarii Romanesti), care declara in Predoslovia sa ca a dorit ca aceasta referinta expresa la legea canonica si laica sa aduca reale foloase "acestii oblastii si micsoare tarii, de toate vinile, cu catastiihirile ei deosebi," adica in Scaunele de judecata ale tarii.

Dupa parerea unor cercetatori (Val. Al. Georgescu, Vl. Hanga) Indreptarea legii si cartea romaneasca de invatatura "au acelasi continut; singura deosebire rezida in faptul ca originalul grecesc tradus de Eustratie este mai bun decat originalul pe care l-a folosit Daniil Panoneanul, partea canonico-civila a pravilei lui Matei Basarab fiind tradusa - spun ei - ca si pravila lui Vasile Lupu, tot dupa manualul lui Malaxos, dar dupa o editie mai buna".

In privinta izvoarelor acestei Pravile, s-au decelat insa cinci izvoare directe si trei izvoare indirecte.

Din prima categorie fac parte: 1. Sintagma lui Matei Vlastare (1335); 2. Nomocanonul lui Manoil Malaxos (1561/1563); 3. Sinopsa canonica si Comentariul lui Alexe Aristen; 4. Raspunsurile lui Anastasie Sinaitul (540-600); 5. Carte romaneasca de invatatura de la Pravilele imparatesti (Pravila lui Vasile Lupu, Iasi, 1646).

Ca izvoare indirecte sunt mentionate: 1. Pravila de la Iasi, 1646; 2. Legea agrara (Νόμος γεοργικός) (Leges colonariae) si "Paxis et theoricae criminalis", opera lui Prosper Farinaccius.

Ca si Pravila lui Vasile Lupu, Pravila cea Mare este impartita in "pricini", "glave" (capitole) si zaceale (articole), cu indicarea izvorului.

In plus fata de Pravila lui Vasile Lupu, Pravila de la Targoviste trateaza si cateva chestiuni noi, cu privire la inchiriere, asociere, donatie, casatorie, divort, mostenire, procedura penala, drept penal etc.

In materie de obligatii, atat Pravila lui Vasile Lupu, cat si cea a lui Matei Basarab cuprind dispozitii privind contractele (tocmeala) si consacra garantiile personale (chezasia) si cele reale (zalogul). Se fac referiri exprese si la vicierea vointei unei parti prin violenta (sila) sau dol (amagire).

Printre chestiunile speciale de care se ocupa Pravila, Prof. L. Stan atragea atentia asupra urmatoarelor: atestarea existentei sinoadelor mixte in Biserica Ortodoxa Romana din vremea respectiva (cf. glava 31; corespunzator glavei 76, Pravila de la Govora) si a randuielii ca anumite demnitati bisericesti pot fi ocupate de "barbati mireni" (glava 394); dreptul protopopilor de a elibera carti canonice (glava 85); dreptul ctitorului nu este supus prescriptiei (glava 117); permiterea clericilor divortati sa devina arhierei, daca sunt destoinici pentru aceasta (glava 219).

"O chestiune cu totul de importanta deosebita de care se ocupa Indreptarea Legii - scria acelasi canonist, teolog si istoric roman (L. Stan) - este aceea a pozitiei
canonice a mitropoliilor Tarii Romanesti si a Tarii Moldovei, fata de celelalte Biserici
Ortodoxe. Ambele mitropolii sunt considerate si declarate autocefale (glava 391)".

In partea finala a Pravilei Mari aflam si unele informatii si referiri la domenii precum medicina, gramatica, filozofia, dreptul canonic etc.

Dupa "editio princeps", aparuta cu litere cirilice la Targoviste, in anul 1652, Pravila cea Mare a fost publicata in alte editii cu litere latine. Ultima editie, critica, a aparut in cadrul Colectiei "Adunarea izvoarelor vechiului drept romanesc scris", volumul VI, Bucuresti, 1962, sub titlul "Indreptarea Legii".

Pravila de la Targoviste a fost tradusa si in latina, in anul 1722, de Patru Dobra, un roman ardelean, fost inalt functionar austriac in timpul ocuparii Olteniei de catre austrieci (1716-1739). Titlul acestei versiuni este urmatorul: "Regula legis voluntate divinae accomodata continens jurae canonica et imperatoris pro causis status tam ecclesiastici quam saecularis, ex graeco idiomate in Valachum".

Istoricii considera secolul al XVII-lea atat ca "inceput" al invatamantului juridic si al stiintei Dreptului cat si al formarii unei "constiintei juridice".

Intr-adevar, putem spune ca "modul cum au fost alcatuite pravilele din secolul al XVII-lea, precum si prefetele lor . , dovedesc existenta unei pleiade de invatati cu o vasta cultura, cunoscatori ai literaturii juridice din Orient si Occident, precum si un proces vizibil de formare a constiintei juridice".

I. Nomocanoane traduse sau alcatuite in Principatele Romane, in limba greaca moderna, din porunca demnitarilor fanarioti sau din propria initiativa a unor carturari cunoscatori de legi

Dintre acestea amintim:

Nomocanonul lui Gheorghe din Trapezunt, tradus de acesta din porunca lui
Nicolae Mavrocordat.

Nomocanonul lui Teofil;

"Indemanoasa adunare", din anul 1804. Aceasta este traducerea manualului lui Constantin Armenopulos, facuta de Toma Carra, din porunca lui Moruzi Voievod.

In veacurile XVIII-XIX au continuat sa apara alte colectii sau Sintagme intitulate Pravile, dar, de data aceasta au fost eminamente Pravile duhovnicesti sau Pravile bisericesti. Amintim, spre exemplificare, "Pravilioara de Taina Spovedaniei", Bucuresti, 1781; "Pravila de obste", Viena, 1788; "Pravila pentru judecata canonica (f.a.), a mitropolitului Veniamin Costachi; "Carte de pravila", Cernauti, 1807; "Sintagma alfabetica a canoanelor", care a fost cuprinsa in volumul I al tratatului publicat de A. Boroianu, la Iasi, in 1899, sub titlul "Dreptul bisericesc".