Pedeapsa

Pedeapsa

I.1.1. Notiunea pedepsei

Pedeapsa, aṣa cum este ea reglementata de art. 52 Cod Penal, reprezinta o masura de constrangere ṣi un mijloc de reeducare, prevazuta de legea penala ṣi aplicata de catre instanta de judecata infractorului, avand ca scop prevenirea savarṣirii de noi infractiuni.

Pedeapsa este sanctiunea penala aplicata de instanta de jduecata inculpatului care a savarṣit o infractiune; este pronuntata in numele ṣi in scopul apararii interesului public

Dupa continutul sau, pedeapsa poate fi asemuita cu un act ce constituie infractiune, cel pedepsit sufera o violare de drept, intocmai cum sufera o astfel de violare persoana lezata prin infractiune. Omorul ṣi pedeapsa detentiunii pe viata, violarea libertatii individuale ṣi inchisoarea, sunt acte cu continut aproape identic. Dar pe cand inchisoarea este un act antijuridic, pedeapsa este un prejudiciu juridic, impus de lege .

I.1.2. Trasaturile caracteristice

Pedeapsa este:

- O masura de constrangere, de represiune pentru cel care a savarṣit o fapta prevazuta de legea penala; ea implica o suferinta, anumite restrangeri ale drepturilor civile sau chiar anumite privatiuni de bunuri ṣi libertate.

- Un mijloc de reeducare, prin mijlocul sau tinzandu-se la formarea unei noi atitudini fata de valorile sociale ocrotite; pedeapsa are, in acest sens, ṣi un rol preventiv fata de acele persoane care nu au savarṣit o infractiune.

- Este prevazuta de lege.

- Se aplica numai de catre instantele judecatoreṣti, fapt ce sporeṣte importanta pedepselor.

- Are caracter personal, in sensul ca se aplica doar condamnatului, nu ṣi altor persoane.

I.1.3. Scopul pedepsei

 In art. 52 alin.1 Cod Penal (CP)  legiuitorul statueaza ca scopul pedepsei este "prevenirea savarṣirii de noi infractiuni". Astfel, prevenirea devine special pentru cel care a incalcat legea penala ṣi este general pentru cei care nu incalca legea penala. Prevenirea speciala ṣi cea generala constituie scopul imediat al pedepsei.

Pedeapsa penala, alaturi de alte mijloace si masuri, stimuleaza obligativitatea reeducarii condamnatului si a educarii persoanelor care executa actiuni-inactiuni cu semnificatie sociala, astfel incat sa se mentina autoritatea legii. Continutul, regimul si modul de executare a unei actiuni/inactiuni considerata a fi infractiune determina un anumit tratament juridic, in genere si in special, care sa intemeieze autoritatea ordinii de drept, obligativitatea respectarii acesteia si a schimbarii conduitei individuale in conformitate cu principiile moralei si ale legalitatii.

Principiul suprem al reformarii sociale consta in actiunea in limitele legii, prin facultatea de a decide modul de rezolvare a conflictelor sociale, iar in cazul incalcarii ordinii de drept, acceptarea constrangerii individuale prin pedeapsa, limitele, forma si gradele acesteia fiind indicate de lege. Acordul actiunii/inactiunii individului cu legea reprezinta regula convietuirii sociale (prin respectarea regulilor si libertatilor socioumane)

si, implicit, garantia realizarii principiilor ordinii de drept, iar incalcarea legii, reprezinta o forma speciala de infractiune ce va avea ca efect pedeapsa, avand o relatie juridica directa cu fapta.

Consecintele negative ale actiunii/inactiunii individuale culpabile sunt raportate la persoana infractorului, urmand a se adopta masuri pentru combaterea cauzelor si conditiilor fenomenului criminogen. Intrucat pedeapsa constituie unicul mijloc de sanctiune a actiunii/inactiunii considerate infractiuni, rezulta ca scopul acesteia este reprezentat de "prevenirea savarsirii de noi infractiuni". Activitatea de prevenire se realizeaza atat sub forma determinarii condamnatului de a nu mai savarsi alte infractiuni (preventie speciala) prin adoptarea masurilor educative si restrictive in perioada executarii pedepselor, cat si prin determinarea generala a oricarei alte persoane de a respecta legea pentru a nu fi obligata la aplicarea regimului sanctionator (preventie generala) si, implicit, la producerea unor suferinte fizice si morale rezultate din condamnarea penala. In doctrina penala se atribuie pedepsei diferite scopuri: preventie generala ṣi preventie speciala[3].

Preventia speciala reprezinta constrangerea condamnatului la executarea pedepsei, perioada in care, pe langa limitarea drepturilor si exercitarea libertatilor individuale, va fi supus unui tratament juridic de reeducare, in sensul indreptarii pe viitor a comportamentului individual astfel incat sa nu se mai realizeze alte infractiuni. Fiecare condamnat se afla intr-un univers psihologic si social de motive si valori.

Prin aplicarea pedepsei se urmareste schimbarea consecintelor comportamentului, iar prin masurile legale de reeducare se realizeaza reformarea sociala a condamnatului.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Preventia generala reprezinta o forma de constrangere realizabila prin indicarea formelor si limitelor pedepselor penale in legile generale si in legile speciale, individualizarea pedepsei pentru actiunea/inactiunea savarsita in functie de pericolul social si de circumstantele reale de producere ale faptei, modul de executare concreta a pedepsei care trebuie sa adapteze pe condamnat la regimul sever si la exigentele legii, urmand ca fie datorita convingerii, fie din cauza temerii, acesta sa nu mai savarseasca alte infractiuni.

I.1.4. Functiile pedepsei

In sistemul juridic romanesc sunt enumerate ca functii ale pedepsei functia de constrangere, functia de reeducare, functia de exemplaritate[4].

Sistemul de drept francez consacra ca functii ale pedepei functia de retributie, functia de intimidare, functia de readaptare. In dreptul penal italian, teoriile traditionale privind functiile pedepsei se circumscriu ideilor fundamentale de retributie, intimidare, reeducare, cu mentiunea ca la intrarea in vigoare a Constitutiei republicane , din cauza influentei studiilor criminologice si sociologice care au propulsat preventia generala, accentul se pune pe mecanismele neoretributioniste[5].

Functiile pedepsei penale sunt urmatoarele:

a) Functia de constrangere

Pedeapsa, ca masura de constrangere coercitiva, este folosita de stat si implica o anumita suferinta impusa infractorului ca reactie sociala la infractiunea savarsita de acesta. Este un rau cu care se raspunde raului produs prin savarsirea infractiunii. Raul, suferinta, afectiunea pe care o implica pedeapsa, decurg din privatiunile la care condamnatul este supus ca urmare a acesteia: privatiune sau restrictie de libertate, privatiune sau restrictie de drepturi civice, privatiune de bunuri, iar in unele legislatii - privatiune de dreptul la viata.

Constrangerea este determinata de necesitatea apararii societatii, a valorilor sociale vatamate sau periclitate prin infractiune.

b) Functia de reeducare

Pe langa functia de constrangere ce se exercita asupra condamnatului, pedeapsa indeplineste si functia de reeducare a acestuia, deoarece pedeapsa, in conceptia dreptului penal, inceteaza a mai fi o pura retributie (rau pentru rau), ci este menita sa determine inlaturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Functia de reeducare (art. 52 CP) consta in influentarea asupra mentalitatii si deprinderilor condamnatului, in sensul inlaturarii deprinderilor antisociale si formarii altora corespunzatoare exigentelor societatii. Functia de reeducare se constata prin influenta pe care o are pedeapsa asupra constiintei condamnatului pe intreg parcursul procesului penal, din momentul inceperii urmaririi penale, al aplicarii pedepsei si in timpul executarii pedepsei, cand masurile de reeducare sunt adoptate in functie de gravitatea si personalitatea infractorului.

Reeducarea si indreptarea depind de persoana celui condamnat, de diferitele metode si procedee ce i se aplica in functie de imprejurarea ca este infractor primar, recidivist sau minor. In toate cazurile, prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si de regulile de convietuire sociala, precum si formarea unor deprinderi conforme cu morala majoritatii membrilor si deprinderilor antisociale.

c)Functia de exemplaritate

Aceasta functie consta in influenta pe care pedeapsa aplicata condamnatului o produce asupra altor persoane care, vazand constrangerea la care este supus condamnatul, vor manifesta retinere, abtinandu-se de la savarsirea unor infractiuni. Realizarea acestei functii depinde de fermitatea si promptitudinea tragerii la raspundere penala a celor care au comis infractiuni.

Aceasta functie decurge din caracterul inevitabil al pedepsei atunci cand a fost savarsita o infractiune.

d)Functia de eliminare

Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa poate actiona si prin functia sa de eliminare temporara sau definitiva a condamnatului din societate.

Izolarea de societate reprezinta un soc moralmente dureros, dar necesar pentru schimbarea unei mentalitati profund antisociale si pentru a pune la adapost societatea, cel putin temporar, impotriva periculozitatii infractorului, a carui reeducare urmeaza sa se faca, spre exemplu, in conditiile privatiunii de libertate.

e)Functia de reparare a prejudiciului

Deoarece multe infractiuni cauzeaza prejudicii materiale victimelor, s-a propus ca la infractiunile care produc un prejudiciu material pedeapsa sa functioneze si ca mijloc de reparare a prejudiciului.

I.1.5. Clasificarea pedepselor

Stiinta penala a procedat la clasificarea pedepselor penale datorita numarului si varitatetatii pedepselor pentru a permite o mai buna cunostere si folosire a pedepselor.

a) dupa obiectul asupra careia poarta coercitiunea le clasificam astfel: pedepse corporale; pedepse privative sau restrictive de libertate, pedepse pecuniare, pedepse privative sau restrictive de drepturi morale.

b) dupa durata lor : pedepse perpetue; pedepse temporare.

c) dupa caracterul lor: pedepse politice; pedepse de drept comun; pedepse mixte.

d) dupa importanta si rolul lor: pedepse prinicipale; pedepse secundare[6].

Codul penal in vigoare cuprinde o clasificare a pedepselor. Categoriile si limitele generale ale pedepselor sunt prevazute in Titlul III Pedepsele, din Codul penal.

In conformitate cu art. 53, pedepsele sunt de trei feluri: principale, complementare ṣi accesorii.

Pedepsele principale sunt :

- detentiunea pe viata;

- inchisoarea de la 15 zile la 30 de ani;

- amenda de la 100 lei la 50000 lei.

Pedepsele complementare sunt :

- interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani;

- degradarea militara.

Pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prevazute in art. 64, in conditiile prevazute in art. 71.