Notiunea de drepturi fundamentale - drepturile fundamentale

Asa cum am aratat in capitolul I, Dreptul constituie posiblitatea recunoscuta de societate, sau comportamentul impus de aceasta in a satisface necesitatile sociale ale subiectului activ si pasiv, in spiritul echitatii, de a face,a nu face, de a da sau a nu da, ori de a primii ceva, asigurate prin forta de constrangere a statului.

Dreptul presupune totdeauna o obligatie corelativa acestuia, in sarcina unei persoane, grup, societate. Obligatia este legatura recunoscuta sau impusa de societate prin intermediul statului, unui subiect, fata de alt subiect, prin care primul este tinut ca in spiritul binelui si echitatii, sa faca, sa nu faca, sa dea sau sa nu dea ceva, potrivit drepturilor celui de al doilea, sub sanctiunea constrangerii statale.

Prin drept societatea recunoaste, ocroteste si garanteaza interesele legitime ale individului, colectivitatii si societatii asigurand respectarea obligatiilor necesare infaptuirii acestora.

'Dreptul cuprinde norme de conduita care se nasc sub influenta factorului social si factorului individual cu scopul de a realiza fericirea indivizilor care nu poate fi asigurata decat respectandu-se interesele nationale' arata Al. Otetelisanu^1).

Dar, prin drept se satisfac necesitati ale subiectului respectiv, care pot fi mai mult sau mai putin importante pentru om ca fiinta umana sau ca entitate sociala. Astfel drepturile individului, colectivului si ale societatii, pot fi mai mult sau mai putin importante in raport de necesitatile pe care le satisfac. Una este dreptul sau libertatea fundamentale si alta este dreptul de creanta la o suma modica. Montesquieu definea libertatea ca reprezentand 'dreptul de a face ceea ce ingaduie legile; si daca un cetatean ar putea sa faca ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel'²⁾; or subiectul dreptului de creanta poate sa renunte la exercitarea acestuia, fara _____ _______ ______ ____________

Al. Otetelisanu. Cateva principii de baza ale stiintei dreptului. Revista Dreptul. numar festiv, 1942, Bucuresti, pag. 82

Montesquieu, Despre spiritul legilor, Vol. I, Editura Stiintifica-Bucuresti, 1957, pag. 82-83; Immanuel Kant, definea ideea de drept prin ideea de libertate a individului, limitata insa de respectul libertatii celorlalti.

implicatii deosebite ca in cazul dreptului sau libertatii fundamentale. Spunem ca un drept este fundamental atunci cand acesta este esential pentru fiinta umana, adica fara de care aceasta nu poate exista. Dreptul la viata este un drept fundamental, pe cand dreptul de creanta este un drept obisnuit. Dupa Spinoza, libertatea politica nu poate fi suprimata deoarece nimeni nu este obligat conform normelor dreptului natural sa se supuna bunului plac al altuia. Asa cum am aratat prin drept se satisfac anumite necesitati aparandu-se anumite valori cum sunt: viata, integritatea fizica si psihica, libertatea, proprietatea, domiciliul, numele, onoarea, familia etc. Or aceste valori aparate prin drept pot fi fundamentale, esentiale sau obisnuite.. Ca urmare si drepturile care le apara pot fi fundamentale sau obisnuite dupa cum este valoarea pe care o apara. Dar sintagma de drept fundamental nu se confunda cu fundamentul dreptului. Astfel, fundamentul oricarui drept trebuie sa fie utilul, ori echitatea, sau morala. Aceste trei mobile creeaza dreptul, il deformeaza, il transforma, il perfectioneaza si-l stapaneste in asa fel, incat in afara de ele dreptul nu poate exista'.¹⁾ Orice drept fundamental sau obisnuit are un fundament, in conceptele de util, echitate sau morala; deci toate drepturile au un fundament, dar nu toate drepturile sunt fundamentale. R.Jhering, in multe lucrari ale sale ne spune ca dreptul este un interes garantat de lege. Dar nu toate interesele sunt fundamentale si esentiale, existand si interese obisnuite, iar o astfel de impartire nu este imuabila.

De aceea, interesele si respectiv drepturile care le apara, au fost considerate ca fundamentale sau obisnuite de la o etapa istorica la alta. Spre exemplu, in perioada sclavagista proprietarul de sclavi avea un drept asupra vietii sclavului, drept care afecta dreptul la viata al sclavului nefiind considerat drept fundamental al acestuia, situatie ce nu o mai gasim in alte perioade istorice.

Drepturile fundamentale sunt considerate ca sunt acele drepturi care indeplinesc urmatoarele conditii: a) sunt drepturi subiective; b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni; c)datorita importantei lor sunt inscrise,in acte deosebite cum ar fi declaratii de drepturi²⁾ si legi fundamentale (constitutii).

a)Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima instanta facultati ale subiectului raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte, o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime. P. Roubier defineste dreptul subiectiv, ca fiind situatia regulat stabilita, fie printr-un act de vointa, fie prin lege, din care decurg in principal prerogativele care sunt in avantajul beneficiarului acestei situatii si la care el poate, in principiu, renunta.'³⁾ El situeaza la baza acestuia teoria _____ _______ ______ ____________

Al. Otetelisanu, 'Cateva principii de baza ale stiintei Dreptului' in revista Dreptul (numar festiv) vol. I, Bucuresti, pag. 79

In 'Declaratia drepturilor omului si cetateanului' (1789), 'Declaratia de independenta a S.U.A. '(1776) Declaratia universala a drepturilor omului din 1948 si altele, in care se vorbeste de dreptul la viata, la libertate etc

P.Roubier. Droit subjectif et situations juridiques. Dalloz, Paris, 1963, p. 80-81

dreptului natural. Prof. I. Deleanu defineste 'dreptul subiectiv ca fiind acea prerogativa conferita de lege in temeiul careia titularul dreptului poate - si uneori chiar trebuie - sa desfasoare o anumita conduita si sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea prevazuta de lege, in scopul valorificarii unui interes personal, direct, nascut si actual, legitim si juridic protejat, in acord cu interesul general si cu normele de convietuire sociala¹⁾.

De observat ca nu toate drepturile subiective sunt fundamentale.

b)Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni. J.J.Rousseau le denumeste drepturi esentiale ale naturii de care nimeni nu se poate atinge in nici un fel. Drepturile fundamentale sunt drepturile cele mai importante atat pentru cetateni cat si pentru stat in ansamblul, drepturi care reprezinta baza pentru toate celelalte drepturi.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Deseori, drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie si care sunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Astfel sunt considerate drepturi fundamentale acele drepturi care sunt esentiale pentru viata, libertatea si personalitatea cetatenilor.

c)Datorita importantei lor, drepturile fundamentale sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi: declaratiile de drepturi si legile fundamentale. Inscrierea in Constitutie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esentiale pentru cetateni. Odata selectate pe criteriul valoric, ca fiind esentiale intr-o anumita etapa istorica, li se confera o forma si ocrotire juridica superioara, de nivel constitutional.

Importanta drepturilor fundamentale, impune inserarea acestora in Constitutie fapt care inseamna ca aceste drepturi nu pot fi limitate sau anulate printr-o lege inferioara Constitutiei fie ea si organica. Or institutionalizarea drepturilor fundamentale prin Constitutie presupune:

-importanta deosebita acordata drepturilor respective, fiind reglementate astfel de Adunarea Constituanta;

-orice reglementari prin alte legi referitoare la aceste drepturi, nu le pot suspenda sau anula, ci numai sa le dezvolte, apere ori limiteze in exercitare, conform celor prevazute in Constitutie;

-modificarea sau suprimarea dispozitiilor referitoare la drepturile fundamentale, se pot face numai respectand procedura de revizuire a Constitutiei;

-daca legea obisnuita este aceea care a fixat un principiu sau chiar statutul unui drept fundamental, ramane, desigur, la dispozitia legiuitorului ordinar sa suprime ori sa modifice numai acel principiu sau acest statut;

-neconsacrarea unui drept prin legea constitutionala sau prin legea organica ori ordinara, nu poate atrage imposibilitatea existentei acelui drept, potrivit principiului ca 'tot ceea ce legea nu interzice, nu poate fi impiedicat'.

I. Deleanu. Drept Constitutional si Institutii Politice. Tratat vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996, p. 187      

Prof. I. Muraru defineste drepturile fundamentale ca fiind acele drepturi subiective, ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.

De observat ca in Constitutie se consacra drepturile si libertatile fundamentale, ceea ce presupune sa vedem ce sunt libertatile fundamentale si care este raportul dintre acestea si drepturile fundamentale.

Constitutia Romaniei utilizeaza termenul drept, atunci cand consacra dreptul la viata (art.22), dreptul la aparare (art. 24), dreptul la informatie (art. 31), dreptul la vot (art. 34) etc. In schimb, Constitutia foloseste termenul de libertate atunci cand reglementeaza libertatea constiintei (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30); libertatea intrunirilor (art. 36) etc. Se pune intrebarea, daca intre libertate si drept exista o deosebite? Prof. I. Muraru, arata ca terminologia constitutionala referitoare la aceste doua concepte, drept si libertate, desi nuantata, desemneaza o singura categorie juridica si anume, dreptul fundamental sustinand ca dreptul este o libertate iar libertatea este un drept. Domnia sa sustine ca nu exista deosebire de natura juridica, fiind de fapt o singura notiune juridica. Nuantarea terminologica, arata domnia sa, are cel putin doua explicatii. O explicatie este de ordin istoric. La inceput in catalogul drepturilor umane, au aparut libertatile ca exigente ale omului in opozitie cu autoritatile publice, iar aceste libertati nu presupuneau din partea celorlalti decat o atitudine generala de abtinere. Evolutia libertatilor, in contextul mai larg al evolutiei politice si sociale, a avut ca rezultat cristalizarea conceptului de drept al omului, concept cu un continut si semnificatii juridice complexe. Mai ales in raport cu autoritatile statale, drepturile omului (libertatile publice) au implicat si obligatii corelative de respect si aparare.

In timp aceste libertati au trebuit nu numai proclamate, ci si promovate si mai ales, protejate, garantate. Putem deci constata ca astazi intre drept si libertate exista o sinonimie din punct de vedere juridic, arata prof. I. Muraru.¹⁾. Cea de a doua explicatie tine de expresivitatea si frumusetea limbajului juridic, care valorifica insa si sensul initial si desigur traditia. Frecvent, drepturile omului si cetateanului sunt denumite libertati publice. Expresia libertatii publice, este o expresie cuprinzatoare, ea evoca atat libertatile cat si drepturile omului (cetateanului), precum si faptul ca acestea apartin dreptului public si anume Dreptului Constitutional, fiind astfel supuse unui regim juridic aparte.

In ceea ce ne priveste socotim ca exista unele diferentieri intre drepturi pe o parte, si libertati publice, pe de alta parte.

Astfel prin libertate potrivit D.E.X. se intelege posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau dorinta; posibilitatea de actiune constienta a oamenilor in

I. Muraru, op. cit., p. 175

conditiile cunoasterii (si stapanirii) legilor de dezvoltare a societatii si naturii¹⁾. 'Libertatea este starea celui care face ceea ce vrea si nu ceea ce vrea altul sa faca: ea presupune absenta unei constrangeri straine'²⁾. Conceptul de libertate desemneaza nu numai gradul mai mare sau mai mic de independenta pe care o poseda individul fata de grupul social din care face parte, dar si gradul de independenta pe care il considera ca normal si fericit, care constituie un drept si o valoarea morala.

Dupa Jean Rivero libertatea este puterea de a se autodetermina, in virtutea careia omul alege el insusi comportamentul sau³⁾, deci este o putere pe care o exercita el insusi.

De aceea intre drept si libertate consideram ca exista o diferenta astfel:

-libertatea este exercitarea unei puterii de catre subiect, ceea ce presupune din partea celorlalti subiecti, numai o obligatie negativa, respectiv sa nu faca ceva care sa impiedice exercitarea libertatii de catre posesorul acesteia;

-libertatea nu presupune de regula obligatii pozitive din partea celorlalti subiecti, respectiv de a face ceva, asa cum presupune un drept; spre exemplu dreptul de creanta presupune, obligatiile debitorului de a plati creanta catre creditor; dreptul de vot presupune obligatia autoritatilor de a organiza si realiza exercitarea acestui drept inclusiv de a-l respecta; libertatea de a munci nu presupune obligatia statului de a asigura loc de munca, or alta este situatia cand zici dreptul la munca este garantat;

-spre deosebire de libertate, dreptul presupune obligatii atat pozitive cat si negative, adica de a face, a da, cat si de a nu face, a nu da; este adevarat ca libertatea presupune si obligatii pozitive, dar numai pentru stat, intr-un mod limitat, atunci cand este chemat sa o garanteze, respectiv sa previna incalcarea ei si sa o apere atunci cand a fost incalcata;

-continutul unui drept este reglementat de regula definit in sensul stabilirii prerogativelor pentru autorul dreptului si obligatiile pozitive si negative ale celorlalti, corelative acestuia, inclusiv ale statului;

-obiectul unui drept este precis, or aceasta precizie presupune limitare, reglementare, pe cand obiectul unei libertati este nelimitat si numai exercitarea libertatii este limitata, de drepturile si libertatile legitime ale celorlalti.

Astfel libertatea gandirii, a opiniilor si credintei este nelimitata, de aceea consideram ca a vorbi de un drept al gandirii, al credintei, inseamna o exprimare incorecta, care ar induce o reglementare a gandirii, a credintei, ceea ce ni se pare absurd.

Libertatea de exprimare ca libertate privata, deci exprimare intr-un mediu privat este nelimitata. Numai atunci cand vorbim de libertate de exprimare ca libertate publica intervin unele limitari ale acesteia, precizate in Constitutie, in raport de ____________

DEX. Academia Romana. Institutul de lingvistica 'Iorgu Iordan' Editia a II-a. Univers Enciclopedic-Bucuresti, 1994, p. 570

Patrick Wachsmann. Libertes publiques, Ed. Dalloz, 1996, Paris, p. 1

Jean Rivero. Les libertes publiques. Tome 1, P.U.F., 1991, p. 20

drepturile celorlalti. Spre exemplu: 'Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine', prevede art. 30 pct. 6 din Constitutie.

Astfel socotim ca in mod corect in Constitutia Romaniei cum de altfel si in o serie de documente internationale, se vorbeste distinct de drepturi fundamentale si libertati fundamentale.Ca libertati fundamentale sunt recunoscute si garantate: libertatea individuala, libertatea constiintei, libertatea de exprimare, libertatea intrunirilor, libera circulatie iar ca drepturi fundamentale: dreptul la viata, dreptul la aparare, dreptul la viata intima, familiala sau privata, dreptul la informatie, dreptul la invatatura si altele.Socotim ca distinctia dintre libertati publice si libertati private este necesara si utila¹).

Asa cum am aratat, libertatea de exprimare pe un domeniu privat este nelimitata, spre deosebire de situatia cand aceasta libertate se exercita in public. Potrivit Codului penal, calomnia constituie infractiune numai daca este savarsita in public.

De asemenea, nu toate libertatile sunt libertati fundamentale, potrivit criteriilor mai sus prezentate.

Unele explicatii comporta si expresiile drepturi ale omului si drepturi ale cetateanului. Sunt deci exprimari ce se afla intr-o stransa corelatie, desemneaza acelasi domeniu si care totusi, intr-o terminologie juridica riguroasa nu se confunda.

Expresia drepturile omului evoca drepturile fiintei umane, fiinta inzestrata cu ratiune si constiinta si, careia ii sunt recunoscute drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile si imperscriptibile. Omul insa, intr-o societate organizata in stat, se prezinta juridiceste sub trei ipostaze distincte: cetatean, strain sau apatrid. Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetatean, astfel spus fiinta umana, se integreaza intr-un anumit sistem social-politic, comandat de reguli juridice (desigur in principal, pentru ca exista si reguli religioase, morale, politice).

Drepturile sale naturale sunt proclamate si asigurate prin Constitutia statului al carui cetatean este, capatand astfel si eficienta juridica, sub denumirea de drepturi si libertati cetatenesti. Desigur, recunoscand si exprimand juridiceste drepturile naturale ale omului, Constitutia Romaniei consacra si alte drepturi, care rezulta din acestea sau le asigura existenta, ori sunt necesare protejarii si dezvoltarii sistemului social. Daca cetatenii, in principiu, beneficiaza de toate drepturile prevazute de Constiutie, strainii si apatrizii beneficiaza doar de majoritatea acestora, in orice caz, de cele ce sunt indispensabile fiintei umane. Cetatenii au drepturile oricarui om si in plus drepturile politice, in statul al carui cetateni sunt. Apatrizii si cetatenii straini nu au drepturi politice. Sintetizand, vom putea retine ca drepturile omului pe planul realitatilor universale, devin drepturi ale cetatenilor pe planul realitatilor interne; in domeniul _____ _______ ______ ______________

In sens contrar a se vedea: Patrick Wachsmann. Libertes publiques. Edition Dalloz, 1996, p. 2. 'Si les libertes sont qualifies de publiques, ce n'est pas pour les opposer a des libertes prives.'

reglementarilor juridice, exista reglementari internationale si reglementari interne. Realizarea unei corelatii cat mai reusite intre aceste doua categorii de reglementari, implica asigurarea drepturilor cetatenilor la nivelul standardelor impuse de reglementarile internationale, lucru dificil de realizat si care cere timp, fata de marea diversitate in dezvoltarea economica, sociala si culturala a statelor lumii.

Referitor la drepturile omului, in special in domeniul dreptului penal, sunt unele situatii cand din nefericire, prin aceasta sintagma se intelege de catre unii numai drepturile omului infractor, omitandu-se faptul ca drepturi are si omul victima, omul victima potentiala precum si orice om membru al societatii.¹⁾