Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice

$ 1. Consideratii generale.

Din definitia contractului sinalagmatic reiese calitatea partilor de a fi si debitor si creditor in acelasi timp pentru prestatiile convenite si care constituie continutul contractului.

Drepturile si obligatiile corelative ale partilor au caracter reciproc, obligatia uneia dintre parti constituind cauza juridica a obligatiei celeilalte parti.

Din acesta corelatie rezulta anumite consecinte specifice contractului sinalagmatic si anume:

-daca o parte nu si-a executat propria obligatie ea nu poate cere celeilalte indeplinirea indatoririi sale; in acest caz cea din urma parte poate opune cocontractantului exceptia de neexecutare pentru a-si justifica propria inactiune, si a se elibera de obligatia de plata;

-daca o parte a executat sau este pe cale sa execute propria obligatie insa cealalta parte refuza indeplinirea indatoririi sale, prima poate cere desfiintarea contractului pe calea rezolutiunii sau rezilierii dupa natura obiectului contractului;

-daca o parte se afla in imposibilitate fortuita de a-si executa propria obligatie, se ridica problema riscului contractului care comporta reguli speciale de solutionare.

Aceste trei categorii constituie efectele specifice ale contractelor sinalagmatice care nu intra in contradictie ci dimpotriva sustin principiul fortei obligatorii a contractului, desi toate aceste efecte se traduc intr-o neexecutare a conventiei.

In consecinta, efectele specifice ale contractelor sinalagmatice sunt in acelasi timp si cauze de desfiintare ale contractelor. Spre deosebire insa de nulitate care si aceasta este tot o cauza de desfiintare a contractului, primele sunt o consecinta a incalcarii regulilor convenite de parti a se aplica intre ei pe cand nulitatea actioneaza pentru incalcarea regulilor prevazute de lege; de asemenea, primele constituie o incalcare a regulilor, dupa ce conventia a fost incheiata, pe cand secundele actioneaza pentru cazul incalcarii legii cu ocazia incheierii conventiei.

$ 2. Exceptia de neexecutare a contractului.

46. Notiune si temei juridic.

Din interpretarea regulii art 1020 C. civ., a conditiei rezolutorii, rezulta ca in contractele sinalagmatice exista principiul ca cele doua obligatii sa fie executate simultan, daca partile nu au stipulat contrar. A fortiorii, cand una dintre parti este urmarita de partea care nu si-a executat propria obligatie, primul poate invoca exceptia de neexecutare.

Exceptio non adimpleti contractus reprezinta operatia juridica care permite partii gata sa-si execute obligatia, sa nu o indeplineasca pana in momentul in care cealalta parte nu-si realizeaza indatorirea corelativa[1], eliberandu-se astfel de propria obligatie si punandu-se la adapost de o eventuala insolvabilitate a cocontractantului sau.

Utilitatea practica a acestei exceptii este aceea ca ea permite autorului sa se elibereze ori sa-si amane indeplinirea prestatiei, ceea ce evita recurgerea la serviciile justitiei, eliminand riscul unei executari pagubitoare pentru cel care isi executa prestatia, si constituie o modalitate indirecta de a determina executarea in natura a contractului incheiat.

Temeiul juridic al exceptiei neexecutarii se afla in regula reciprocitatii si corelativitatii obligatiilor partilor conventiei sinalagmatice, regula neconsacrata expres dar pe care o regasim aplicata intr-o serie de articole din Codul civil[2]. Conform dispozitiilor articolului 1020 C. civ., conditia rezolutorie este subintelesa in orice contract sinalagmatic. De aici rezulta ca daca partea care si-a executat ori este gata sa-si execute propria obligatie, are dreptul sa ceara rezolutiunea contractului pentru neexecutarea culpabila de catre cealalta parte, a fortiori ea poate invoca neexecutarea obligatiei, deoarece apararea sa este mai putin drastica decat desfiintarea contractului .

47. Conditii.

Exceptia de neexecutare poate fi invocata daca:

-obligatia celui care nu si-a executat prestatia nu este afectata de termen;

- este ridicata de cel care este gata sa-si execute prestatia;

- cealalta parte refuza sau nu este in masura sa-si execute in totalitate, ori in mare parte obligatiile co

Exceptia de neexecutare poate fi opusa chiar daca partea ce nu si-a executat propria obligatie nu a fost pusa in intarziere si isi inceteaza efectele fie prin indeplinirea prestatiei refuzate, fie prin renuntarea celui care a invocat-o.

$ 3. Rezolutiunea contractului.

48. Notiune si feluri.

48.1. Notiune.

Potrivit elementelor sale structurale rezolutiunea reprezinta desfiintarea retroactiva a conventiilor sinalagmatice pe temeiul incalcarii obligatiei de executare de catre una dintre parti. Altfel spus, partea care si-a executat propria obligatie ori este gata sa si-o execute, nu este obligata sa ceara doar executarea silita a obligatiei de catre cealalta parte, atunci cand aceasta refuza ori intarzie executarea, ci are alegere, potrivit intereselor sale, de a cere executarea ori desfiintarea conventiei. Initial aceasta alegere nu ar fi fost posibila daca nu ar fi fost prevazuta expres in contract. Ulterior legea a prevazut ca in conventii conditia rezolutorie este subanteleasa.

Temeiul juridic al rezolutiunii conventiilor sinalagmatice il constituie dispozitiile exprese ale art. 1020 C.civ. raportat la dispozitiile art. 1021 C.civ, cu privire la efectele si continutul conditiei rezolutorii. In cazul in care una dintre parti nu-si indeplineste angajamentele, potrivit textelor aratate conditia rezolutorie fiind subinteleasa, contractul se desfiinteaza, insa contractul nu este desfiintat de drept.

Partea in privinta careia angajamentul nu s-a indeplinit are alegerea intre a sili cealalta parte sa-si execute prestatia si respectiv a cere desfiintarea conventiei cu daune-interese. Desfacerea conventiei trebuie sa se faca in fata justitiei, care dupa circumstante poate acorda un termen de gratie paratului.

In articolul 1020 C.civ. legiuitorul scoate in evidenta caracterul tacit al conditiei rezolutorii, care deriva din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor contractuale. Unii autori considera ca textul acestui articol are in vedere si vointa prezumata a fiecareia dintre partile contractului sinalagmatic de a nu-si executa prestatia in cazul in care nici cealalta parte nu o face

48.2. Rezolutiunea conventionala, sau pactul comisoriu.

Textul art. 1020-1021 C. civ., acorda puteri depline judecatorului de a aprecia asupra temeiniciei cererii de rezolutiune si de a acorda termen de gratie. De aceea partea care este gata sa-si execute propria obligatie ori chiar si-a executat-o, poate fi prejudiciat prin solutiile instantelor. De aceea partile pot conveni asupra unor conditii rezolutorii mult mai ferme care sa inlature puterea de apreciere a judecatorului.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Potrivit dispozitiilor legale aratate, rezolutiunea poate fi conventionala sau judiciara.

Suntem in prezenta rezolutiunii conventionale atunci cand desfiintarea contractului pentru neexecutare este hotarata prin acordul partilor. Rezolutiunea conventionala, ca o rezultanta a principiului libertatii contractuale, prezinta avantajul evitarii interventiei justitiei[4].

Efectul imediat al rezolutiunii conventionale este de a transforma actiunea rezolutorie, care ar fi trebuit intentata in cazul neexecutarii conventiei, intr-o conditie rezolutorie sau "pact comisoriu", asa cum aceasta mai este denumita. Potrivit intensitatii efectelor produse si a modului de stipulare conditia rezolutorie poate consta in :

-a reproduce pur si simplu continutul articolului 1020 C.civ., adica sa insereze in contract o clauza rezolutorie care sa opereze in ipoteza neexecutarii conventiei de catre una din parti.

Practic, aceasta repetare a textului legal, nu produce nici un efect specific deosebit fata de dispozitia normativa precitata, deoarece nu se reuseste nici macar excluderea actiunii rezolutorii in fata instantelor judecatoresti pentru obtinerea desfacerii contractului respectiv[5].

-Sa prevada ca rezolutiunea va avea loc de drept in ipoteza neindeplinirii angajamentelor asumate, ceea ce va obliga partea sa se adreseze instantei de judecata, dar va limita rolul acesteia la a constata indeplinirea conditiei rezolutiunii si a da hotararea corespunzatoare, fara a mai judeca propriu-zis fondul cauzei[6].

- sa convina ca rezolutiunea se va produce de drept, fara somatie si fara punere in intarziere, conventia considerandu-se rezolutionata prin simplul fapt al neandeplinirii prestatiei la scadenta.

In acest caz se poate realiza o diferentiere in functie de rolul pe care il joaca instanta in aprecierea rezolutiunii. Cu alte cuvinte se poate stipula prin pactul comisoriu ca respectiva conventie se va desface chiar fara interventia instantei, operand pur si simplu intre parti[7].

Pe temeiul aceleiasi libertati de a contracta, partile au posibilitatea sa renunte la efectele unei clauze rezolutorii exprese (conventionale) dar nu au dreptul la a conveni asupra unei renuntari anticipate cu privire la efectele articolului 1020 C.civ., adica la dreptul de a pretinde rezolutiunea conventiei pentru neexecutare.

Apare normala aceasta aplicatie a principiului libertatii contractuale in cazul rezolutionarii conventiilor sinalagmatice, deoarece in ipoteza renuntarii anticipate la efectele art. 1020 C.civ. s-ar contraveni unor dispozitii legale ce intereseaza esenta contractelor. Totusi in cazul in care aceasta renuntare intervine dupa producerea neexecutarii ea este valida, pentru ca reprezinta materializarea optiunii intre a cere desfiintarea sau a pretinde realizarea conventiei.

48.3. Rezolutiunea judiciara este desfiintarea pe cale judecatoreasca, cu efect retroactiv, a unui contract sinalagmatic, ca urmare a neexecutarii culpabile de catre una din parti a indatoririlor care ii incumba. Ea poate fi obtinuta in ipoteza intrunirii urmatoarelor cerinte:

- una dintre partile contractante sa nu-si indeplineasca dintr-o cauza care ii este imputabila prestatia la care este indatorata;

- actiunea in rezolutiune sa fie intentata numai de catre partea care este pe cale sa execute sau care si-a indeplinit indatorirea conventionala;

- desfiintarea contractului sinalagmatic ca urmare a neexecutarii imputabile uneia din parti, sa fie pronuntata de  instanta judecatoreasca chemata sa solutioneze actiunea in rezolutiune, cu alte cuvinte interventia instantei este obligatorie;

- formalitatea punerii in intarziere sa fie indeplinita in cazul in care prin actiunea in rezolutiune se pretind si daune-interese.

49. Efectele rezolutiunii.

Efectele actiunii in rezolutiune se produc, dupa cum rezulta din enuntul acestei institutii juridice, in mod retroactiv- ex tunc, conventia fiind desfiintata din chiar momentul incheierii sale, partile fiind puse in situatia anterioara. De consecintele grave ale rezolutiunii vor fi afectati si tertii in temeiul regulii resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Textul celor doua articole precizate mai pune in evidenta dreptul partii, care este gata sa-si execute obligatia, de a opta intre a pretinde rezolutiunea ori a cere executarea silita a contractului.

Alternativa oferita de lege va permite celui interesat sa aleaga intre indeplinirea clauzelor conventiei si desfiintarea ei, in functie de interesul sau.

Uneori, partea care si-a executat obligatia, constatand neexecutarea din partea cocontractantului, poate, pentru a evita concursul altor creditori, sa ceara rezolutiunea pentru a se ajunge la situatia anterioara, prin restituirea prestatiilor. Acest lucru ar asigura cel putin echilibrul patrimonial existent anterior incheierii contractului.

In cazul rezolutiunii judiciare, instanta poate acorda un termen, pentru executarea conventiei, ajungandu-se in aceste situatii la evitarea pronuntarii desfiintarii conventiei.

$ 4. Riscul in contractele sinalagmatice.

50. Riscul lucrului si riscul contractului.

Prin risc, in general, se inteleg urmarile disparitiei obiectului contractului inainte de executare, datorita unui eveniment strain de culpa debitorului.

Teoria riscurilor tinde sa stabileasca, in functie de natura obiectului ori natura contractului, consecintele de ordin patrimonial pe care le produce pieirea bunului, datorita unui caz de forta majora sau caz fortuit. Teoria riscurilor analizeaza existenta conventiei( riscul contractului), iar pe de alta parte situatia materiala si juridica a partilor(riscul lucrului).

Teoria riscurilor nu se aplica in cazul contractelor unilaterale pentru ca pieirea obiectului conventiei duce la desfiintarea contractului, neexistand obligatii reciproce si interdependente, in sfera carora sa se ridice problema neexecutarii uneia datorita imposibilitatii executarii celeilalte.

In aceasta materie se va pune in discutie numai chestiunea riscurilor lucrului, care vor fi suportate de catre proprietar.

a)Riscul lucrului semnifica consecintele suportate de proprietarului acestuia, urmare a disparitiei bunului datorata fortei majore sau unui caz fortuit.

In regula generala riscul lucrului este suportat de catre titularul dreptului de proprietate asupra bunului res perit domino. Solutia este logica deoarece pieirea lucrului nu este imputabila unei persoane ci se datoreaza unei forte invincibile si imprevizibile, si nici o alta persoana nu trebuie sa suporta pieirea in afara de proprietar. In acest sens potrivit art. 971 C. civ., lucrul transmis ramane in rizico-pericolul dobanditorului, chiar cand nu i-a fost predat bunul

b) Riscul contractului se analizeaza in cazul conventiilor sinalagmatice.

Legea nu are o teorie a riscului contractului dar face aplicatii ale acesteia prin art. 1423 art. 1156 si art 1018 C. civ., rezultand regula ca riscul pieirii obiectului contractului il suporta debitorul obligatiei imposibil de executat. Aceasta solutie este justificata pe regula ca nimeni nu poate fi obligat la imposibil, si ca urmare debitorul este exonerat de executarea obligatiei ce nu poate fi executata datorita fortei majore si pe de alta parte ca acesta nu poate pretinde executarea obligatiei de catre cealalta parte caci in lipsa executarii prestatiei sale obligatia corelativa ramane lipsita de cauza

51. Teoriei riscului contractului.

Regula generala arata ca riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat (datorita lipsei obiectului)(art 1423 C. civ.).

Pe de alta parte o alta consecinta a imposibilitatii executarii obligatiei, este, potrivit art 1156 C. civ., daca obiectul contractului a pierit fara greseala debitorului si inainte de a fi pus in intarziere, obligatia este stinsa

Aplicarea regulii ca debitorul obligatiei imposibil de executat suporta consecinta pieirii bunului suporta insa unele derogari, dupa natura contractului.

a) Astfel, in cazul conventiilor sinalagmatice netranslative de proprietate, debitorul obligatiei imposibil de executat nu mai poate pretinde celeilalte parti realizarea prestatiei sale, suportand riscul contractului. In acest caz se aplica regula generala. De exemplu, potrivit art 1479 C. civ., cand lucratorul da materia, daca lucrul a pierit, inainte de a se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa. Antreprenorul indeplineste dubla calitate de proprietar si de executant al lucrarii, el suportand riscul bunului si riscul contractului[8].

b) In cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate sau alt drept real, riscul va fi determinat in functie de consecintele juridice de natura patrimoniala, date de momentul transmiterii dreptului respectiv de la fostul la noul titular.

In ipoteza unor bunuri individual determinate, cum proprietatea se transmite din momentul incheierii contractului, (regula consensualismului) riscul va fi suportat de catre titularul dreptului transferat(art. 971 C. civ.,). Prin transmiterea dreptului de proprietate, fostul titular si-a indeplinit indatorirea sa avand dreptul sa i se presteze ceea ce constituie obiectul obligatiei celeilalte parti contractante, el fiind tert fata de situatia pieirii bunului.

In acest caz riscul bunului se suprapune riscului contractului, noul prorpietar al lucrului trebuind sa suporte consecintele imposibilitatii de executare din partea cocontractantului.

Prin exceptie, riscul unui bun individual determinat nu trece asupra noului proprietar daca fostul proprietar a fost pus in intarziere cu privire la predarea lucrului, si el a pastrat fara drept posesia bunului, intarziind predarea(art 1156 al 1 C. civ.,).

Prin intermediul acestei proceduri, debitorul este incunostiintat de intentia creditorului de a-si realiza dreptul si totodata se transfera riscurile cu privire la bun de la noul proprietar la fostul proprietar, care se afla inca in posesia lucrului.

Singura posibilitate a debitorului de a se exonera si in acest caz de riscul pieirii lucrului, este, sa probeze ca bunul ar fi pierit si la creditor daca i l-ar fi predat efectiv (art. 1156 al 2 C. civ.,).

Regula ca in contractele translative creditorul obligatiei imposibil de executat suporta riscul contractului este conditionata de indeplinirea solemnitatilor prevazite de lege deoarece in cazul contractelor solemne, proprietatea se transfera in momentul realizarii formelor cerute de lege, astfel ca nici riscurile nu se transmit din momentul acordului de vointa al partilor.

Pe de alta parte bunul trebuie sa fie indivibualizat (art 1156 al 1 C. civ.,), in caz contrar, in contractele bilaterale care au ca obiect bunuri determinate generic, riscurile vor fi suportate de debitor pana in momentul individualizarii bunului, care marcheaza transmiterea proprietatii.In virtutea regulii ca genera non pereunt, chiar daca ar pierii bunul pe care partile intentionau sa-l constituie obiect al contractului debitorul va fi obligat sa execute contractul, teoria riscului neavand aplicabilitate in acest caz.

In fine contractul nu trebuie sa fie afectat de o conditie suspensiva caci in acest caz riscul il suporta debitorul obligatiei imposibil de executat(art 1018 C. civ.,). Daca pana la indeplinirea conditiei lucrul a pierit in parte creditorul va fi obligat sa suporte consecinta pieirii partiale a lucrului caci el va trebui sa primeasca lucrul in starea in care se afla, dupa producerea evenimentului imprevizibil fara scaderea pretului (art 1018 al 3 C. civ.,)