Teoria mixta sau eclectica - patrimoniul este o universalitate juridica

Apreciem ca ambele teorii expuse mai sus prezinta, pe langa indiscutabile avantaje, si importante neajunsuri. Acesta este motivul pentru care in literatura noastra juridica au fost formulate tendinte care ne permit sa afirmam posibilitatea admiterii si constructiei unei alte teorii, preluand unele dintre elementele ce alcatuiesc continutul celorlalte doua conceptii^[1]. Astfel, din teoria patrimoniului - personalitate trebuie retinute afirmatiile ca patrimoniul apartine obligatoriu unei persoane si ca orice persoana are un singur patrimoniu. Unicitatea patrimoniului nu exclude divizibilitatea lui. De asemenea, raportandu-ne la teoria patrimoniului de afectatiune, este necesar sa retinem si ideea de scop sau afectatiune, pentru a demonstra ca patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, desi unic, poate fi totusi divizat.

Pornind de la cele aratate mai sus, rezulta ca patrimoniul prezinta anumite caractere juridice care il definesc in raport cu alte entitati juridice.

A. Patrimoniul este o universalitate juridica Patrimoniul este o universalitate juridica sau de drept deoarece este reglementat sau definit ca atare in art.1718 C.civ. El exprima valoarea tuturor drepturilor patrimoniale (activul patrimonial) si a obligatiilor patrimoniale (pasivul patrimonial), care apartin unei persoane. Asadar, patrimoniul se prezinta ca o entitate juridica independenta si distincta de elementele sale componente. Astfel incat drepturile si obligatiile patrimoniale, privite in individualitatea lor, pot suferi modificari (nastere, transformare, transmisiune, crestere, stingere, micsorare). Aceste modificari au ca efect cresterea sau micsorarea activului si pasivului patrimonial, dar nu afecteaza existenta patrimoniului, ca entitate juridica de sine statatoare.

Patrimoniul, inteles ca universalitate juridica sau de drept, nu se confunda cu universalitatea de fapt.

Spre deosebire de universalitatea juridica, o universalitate de fapt este un ansamblu sau o grupare de bunuri a caror unitate se intemeiaza pe o simpla legatura de fapt, neprevazuta de lege, cum ar fi: o turma de animale, cartile dintr-o biblioteca, un buchet de flori etc. Ea este opera exclusiva a vointei si actiunii persoanei careia ii apartin acele bunuri^[2]. De aceea, o universalitate de fapt, nu are o existenta independenta si nici pasiv propriu Bunurile care compun universalitatea de fapt, nu sunt distincte de universalitate. Asa se explica faptul ca prin instrainarea sau pieirea lor, universalitatea de fapt dispare .

B. Orice persoana are patrimoniu Existenta unei persoane este de neconceput fara un patrimoniu. Afirmatia este valabila atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice. Fiind subiecte de drept, ele au in mod necesar drepturi si obligatii.

Tot astfel, intr-o relatie inversa, existenta patrimoniului nu poate fi conceputa fara un titular. Numai persoanele pot avea drepturi si obligatii. Or, patrimoniul fiind alcatuit din drepturi si obligatii, el apartine, fara indoiala, unei persoane.

Continutul real al patrimoniului nu prezinta importanta, deoarece el este o universalitate juridica caracterizata prin potentialitate. Persoanele juridice si persoanele fizice au aptitudinea permanenta de a dobandi drepturi si obligatii. Fiind o vocatie, o potentialitate, patrimoniul exista, "chiar si atunci cand o persoana nu are nici o avere, ea are totusi un patrimoniu"^[5] Nu exista persoana care sa nu aiba un minim de bunuri sau de drepturi.

C. Inalienabilitatea patrimoniului Patrimoniul este strans legat de persoana careia ii apartine, atata timp cat ea exista ca subiect de drept civil. Astfel, in ce priveste persoanele fizice, desi pot instraina un drept si, uneori, chiar si o obligatie, privite ut singuli, ele nu pot transmite altei persoane, prin acte intre vii, intregul lor patrimoniu, ca univesritatis juris. El se va transmite numai pentru cauza de moarte, prin succesiune, in momentul incetarii din viata a titularului sau^[6].

Transmisiunea intregului patrimoniu al persoanelor juridice are loc doar in cazul incetarii lor in urma reorganizarii prin comasare si prin divizare totala. In cursul existentei persoanelor juridice este totusi posibila transmisiunea unei cote-parti din patrimoniu in cazul reorganizarii lor, pe calea divizarii partiale sau desprinderii, catre o persoana juridica existenta sau care astfel se infiinteaza^[7].

D. Unicitatea si divizibilitatea patrimoniului O persoana are un singur patrimoniu. Desi unic, patrimoniul nu este in mod necesar unitar sau indivizibil. Dimpotriva, el este divizibil in doua sau mai multe grupe sau mase de drepturi si obligatii, denumite mase patrimoniale, fiecare avand o anume destinatie sau afectatiune si, pe cale de consecinta, un regim juridic distinct si determinat . In doctrina s-a afirmat cu temei ca "Generalitatea fiecarei mase depaseste individualitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care ii dau continut, fara insa a atinge nivelul universalitatii. Asadar, numai in mod impropriu se afirma uneori ca fiecare masa patrimoniala este o universalitate. Astfel inteleasa, divizibilitatea patrimoniului nu mai poate fi opusa unitatii patrimoniului".

In ce priveste persoanele fizice, divizibilitatea patrimoniului este justificata si prevazuta de lege in cazul sotilor. Astfel, art.30 C.fam. reglementeaza comunitatea matrimoniala. Asadar, patrimoniul unei persoane casatorite este divizat in: masa sau grupa drepturilor si obligatiilor proprii si masa sau grupa drepturilor si obligatiilor comune, fiecare avand un regim juridic propriu. Asa, de pilda, creditorii personali ai unuia din soti pot urmari numai bunurile proprii ale acestuia. Dupa urmarirea bunurilor proprii prevazute de art.31 C.fam., in masura necesara realizarii drepturilor lor de creanta, creditorii vor putea cere impartirea bunurilor comune. Bunurile atribuite prin impartire fiecarui sot, in acest caz, devin bunuri proprii. Dimpotriva, creditorii comuni ai sotilor pot urmari, in primul rand, bunurile sau drepturile comune si, numai dupa aceea, au dreptul sa urmareasca si bunurile proprii, in cazul in care nu si‑au putut realiza integral creantele, in baza art. 34 C.fam.^[10].

La baza divizibilitatii patrimoniului pot sta si alte ratiuni, cum ar fi apararea intereselor si realizarea drepturilor creditorilor unei succesiuni^[11] sau ale unor mostenitori .

Toate aceste cazuri de diviziune a patrimoniului sunt reglementate de lege. Se pune insa problema de a sti daca patrimoniul poate fi divizat prin vointa titularului sau, in afara de cazurile prevazute de un text legal.

Credem ca raspunsul este afirmativ. Astfel un comerciant isi poate diviza patrimoniul, de pilda, in grupa drepturilor si obligatiilor care alcatuiesc un fond de comert afectat desfasurarii unei activitati comerciale si celelalte drepturi si obligatii.