Legea naturala impotriva legii pozitive

Legea naturala impotriva legii pozitive

Daca, prin urmare, legea naturala se descopera cu ajutorul ratiunii, pornind de la "inclinatiile de baza ale naturii umane.[ca fiind] absoluta, imutabila si universal valabila in toate vremurile si locurile", rezulta ca ea furnizeaza un set de norme etice obiective, in functie de care se pot evalua actiunile umane din orice timp si orice loc[1]. Legea naturala este, in esenta ei, o etica profund "radicala", deoarece pune status quo-ul existent, care poate sa contravina in mod grosolan legii naturale, in lumina nemiloasa si neiertatoare a ratiunii. In sfera politicului, sau a actiunii statale, legea naturala ii furnizeaza omului un set de norme care pot fi cat se poate de critice la adresa legislatiei pozitive existente, care este impusa de stat. In acest punct nu este necesar decat sa accentuam ca insasi existenta legii naturale, care poate fi descoperita de ratiune, reprezinta o amenintare, potential foarte puternica, la adresa status quo-ului si un repros viu la adresa domniei traditionale si oarbe a cutumei sau a vointei arbitrare a aparatului statal.

De fapt, principiile legale ale oricarei societati pot fi stabilite in trei moduri alternative: (a) urmand cutuma traditionala a tribului sau a comunitatii; (b) ascultand de vointa arbitrara ad hoc a celor care guverneaza aparatul de stat; sau (c) folosind ratiunea umana pentru a descoperi legea naturala; pe scurt, prin conformitate servila fata de obiceiuri, prin capriciu arbitrar sau prin intrebuintarea ratiunii umane. In esenta, acestea sunt singurele cai posibile pentru stabilirea legii pozitive. Aici ne putem limita la a adauga numai ca cea din urma metoda este totodata cea mai adecvata pentru om, cea mai nobila si mai pe deplin umana, dar si cea mai "revolutionara" potential, in raport cu orice status quo existent.

In secolul nostru, ignoranta generalizata si dispretul fata de legea naturala au limitat pledoariile populatiei pentru structuri legale la (a) si (b), sau la un amestec al acestora doua. Acest lucru este valabil chiar si pentru cei care incearca sa contureze o politica a libertatii individuale. Astfel, exista unii libertarieni care ar adopta pur si simplu, in mod necritic, sistemul de common law, in ciuda numeroaselor sale erori nelibertariene. Altii, cum este Henry Hazlitt, ar desfiinta toate limitarile constitutionale impuse statului, pentru a se bizui numai pe vointa majoritatii, asa cum se exprima aceasta prin intermediul legislativului. Nici unul dintre aceste grupuri nu pare sa inteleaga conceptul de structura a unei legii naturale rationale, care trebuie intrebuintat ca ghid de orientare, pentru configurarea si reconfigurarea oricaror legi pozitive s-ar intampla sa fie in vigoare[2]. [p. 18]

Desi teoria legii naturale a fost adesea invocata - in mod eronat - in apararea status quo-ului politic, implicatiile sale radicale si "revolutionare" au fost in mod stralucit intelese de marele istoric liberal catolic care a fost Lordul Acton. Acton a vazut limpede ca eroarea de fond care afecta conceptia despre legea naturala a antichitatii grecesti - si a urmasilor ulteriori ai acesteia - a fost de a identifica intre ele politica si morala - si apoi de a localiza agentul moral suprem in stat. Incepand de la Platon si Aristotel, proclamarea suprematiei statului se baza pe ideea acestora ca "moralitatea este indistincta de religie, si politica [este indistincta] de morala; si ca in domeniile religiei, moralitatii si al politicii exista un singur legislator si o singura autoritate"[3].

Acton adauga ca principiul corect, non-statal, al filosofiei politice a legii naturale a fost dezvoltat de stoici si a fost apoi reanimat, in perioada moderna, de catre Grotius si urmasii sai intelectuali. "Incepand din vremea aceea a devenit posibil sa se faca din politica o chestiune de principiu si de constiinta." Reactia statului la aceasta descoperire teoretica a fost una de oroare: "Cand Cumberland si Pufendorf au explicitat adevarata semnificatie a doctrinei [lui Grotius], toate autoritatile, toate interesele triumfatoare au dat inapoi consternate. Devenise limpede ca toate persoanele care aflasera ca stiinta politica este o chestiune de constiinta, mai degraba decat de putere si de expedienta, trebuie sa-si priveasca adversarii ca pe niste oameni fara principii"[4].

Acton a inteles perfect ca orice set de principii morale obiective, inradacinate in natura omului, trebuie sa intre inevitabil in conflict cu obiceiurile si cu legea pozitiva. Pentru Acton, un asemenea conflict irepresibil era unul dintre atributele esentiale ale liberalismului clasic. "Liberalismul urmareste ceea ce [p. 19] ar trebui sa fie, indiferent de ceea ce este."[5] Dupa cum scrie Himmelfarb, "trecutului nu i se recunostea nici o autoritate, decat in masura in care se intampla sa se conformeze moralitatii. A lua in serios aceasta teorie liberala a istoriei, a acorda preeminenta <<celor ce ar trebui sa fie>> in raport cu <<cele ce sunt>>, insemna, practic, [dupa cum] admitea Acton, instituirea unei <<revolutii permanente>>"[6].

Astfel incat, pentru Acton, individul inarmat cu principiile legii naturale si ale moralei se gaseste intr-o pozitie a carei soliditate autorizeaza critica regimurilor si institutiilor existente, cercetarea lor atenta, la lumina puternica si aspra a ratiunii. Chiar si mult mai putin preocupatul de politica John Wild a descris natura radicala a teoriei legii naturale in termeni transanti: "filosofia legii naturale apara demnitatea naturala a individului uman, precum si dreptul si datoria lui de a critica, prin cuvant si fapta, orice institutie sau structura sociala existente, in raport cu acele principii morale universale ce pot fi sesizate de catre intelectul uman individual neasistat"[7].

Daca insasi ideea de lege naturala este esentialmente "radicala" si profund critica la adresa institutiilor politice existente, atunci de ce oare a fost ea clasificata in general drept "conservatoare"? Profesorul Parthemos considera ca legea naturala este "conservatoare" deoarece principiile ei sunt universale, fixe si imuabile si, prin urmare, sunt principii "absolute" ale dreptatii[8]. Foarte adevarat, dar de ce implica fixitatea principiilor "conservatorismul"? [p. 20] Dimpotriva, faptul ca teoreticienii legii naturale deriva din insasi natura omului o structura fixa a legii, independenta de timp si loc, sau de obiceiuri, sau de autoritati, sau de normele de grup, face ca aceasta lege sa fie o forta redutabila, in sensul schimbarilor radicale. Singura exceptie ar fi cazul, fara indoiala rar, in care legea pozitiva se intampla sa coincida in toate privintele cu legea naturala, asa cum este aceasta descoperita de ratiunea umana[9].

[1] Edwin W. Patterson, Jurisprudence: Men and Ideas of the Law, Brooklyn, N.Y., Foundation Press, 1953, p. 333.

[2] Reactia lui Hazlitt la sumara mea discutie a normelor legale esentiale pentru orice economie de piata libera din Man, Economy and State: A Treatise on Economic Principles, Princeton, N.J., D. Van Nostrand, 1962, a fost una ciudata. Desi critic la adresa adeziunii oarbe la sistemul de common law a altor scriitori, Hazlitt n-a putut reactiona decat nedumerit la abordarea mea. Etichetand-o drept "logica doctrinara abstracta" si "apriorism extrem", el m-a admonestat pentru a fi "incercat sa inlocuiesc principiile de common law, cizelate din experienta umana pe parcursul multor generatii, cu propria sa jurisprudenta de moment". Este ciudat ca Hazlitt considera ca sistemul de common law este inferior vointei arbitrare a majoritatii - si, cu toate acestea, superior ratiunii umane! Henry Hazlitt, "The Economics of Freedom", National Review, 25 septembrie, 1962, p. 232.

[3] John Edward Emerich Dalberg-Acton, Essays on Freedom and Power, Glencoe, Ill., Free Press, 1948, p. 45. A se vedea si Gertrude Himmelfarb, Lord Acton: A Study in Conscience and Politics, Chicago, University of Chicago Press, 1962, p. 135.

[4] Acton, Essays, p. 74. Himmelfarb observa corect ca "pentru Acton politica era o stiinta: aplicarea principiilor moralitatii". Gertrude Himmelfarb, "Introduction", ibid., p. xxxvii.

[5] Himmelfarb, Lord Acton, p. 204. Prin contrast, un renumit conservator german din secolul al XIX-lea, Adam Muller, exclama consternat si cuprins de oroare: "O lege naturala ce difera de legea pozitiva!" A se vedea Robert W. Lougee, "German Romanticism and Political Thought", Review of Politics, octombrie 1959, p. 637.

[6] Himmelfarb, Lordul Acton, p. 205.

[7] John Wild, Plato's Modern Enemies and the Theory of Natural Law, Chicago, University of Chicago Press, 1953, p. 176. Sa observam evaluarea similara datorata conservatorului Otto Gierke, din Natural Law and the Theory of Society, 1500 to 1800, Boston, Beacon Press, 1957, p. 35-36, care din acest motiv era ostil legii naturale: "In opozitie cu jurisprudenta pozitiva, care continua inca sa manifeste o tendinta conservatoare, teoria statului bazata pe legea naturala era una radicala pana in miezul fiintei sale.. De asemenea, ea nu era directionata spre explicarea stiintifica a trecutului, ci.spre expunerea si justificarea unui nou viitor, care urma sa fie adus la existenta."

[8] George S. Parthemos, "Contemporary Juristic Theory, Civil Rights, and American Politics", Annals of the American Academy of Political and Social Science, noiembrie, 1962, p. 101-102.

[9] Politologul conservator Samuel Huntington recunoaste raritatea acestui eveniment: "Nici o teorie ideatica nu poate fi intrebuintata pentru a apara in mod satisfacator institutiile existente, chiar si atunci cand aceste institutii reflecta, in general, valorile respectivei ideologii. Natura perfecta a idealului ideologiei si natura imperfecta si mutatia inevitabila a institutiilor creeaza o falie intre ele. Idealul devine un etalon in raport cu care sunt criticate institutiile, spre marele inconfort al celor care cred in ideal si totusi doresc sa apere institutiile". Apoi Huntington adauga, intr-o nota de subsol: "Prin urmare, orice teorie a legii naturale, ca set de principii morale transcendente si universale, este inerent non-conservatoare.. Opozitia fata de legea naturala [este].o caracteristica naturala a conservatorismului". Samuel P. Huntington, "Conservatism as an Ideology", American Political Science Review, iulie 1957, p. 458-459. A se vedea si Murray N. Rothbard, "Huntington on Conservatism: A Comment", American Political Science Review, septembrie 1957, p. 784-787.