Procedura civila in dreptul roman.
Pentru ca un anumit drept al
unei persoane recunoscut de societate sa aiba valoare practica
este necesar ca, in cazul incalcarii sale, sa poata fi
aparat prin mijloace juridice care sanctioneaza actul
incalcarii. Acest proces se realizeaza printr-un ansamblu de
norme care reglementeaza sanctionarea drepturilor subiective
incalcate, numit procedura.
Procedura civila
romana cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza
desfasurarea proceselor cu privire la libertate, proprietate,
mostenire si valorificarea drepturilor de creanta.
In perioada de trecere de la
societatea gentilica la cea organizata politic sub forma statului
acest mecanism a trecut prin mai multe etape de cristalizare. La origine, cel
lezat isi facea singur dreptate dupa cum credea de
cuviinta, mai tarziu a aparut legea talionului care aducea un
anumit echilibru prin aplicarea principiului "ochi pentru ochi, dinte pentru
dinte". Legea talionului a fost si ea depasita de
arbitrajul privat care presupunea dezbaterea conflictului dintre
partile in litigiu in fata unui tert, care trebuia sa solutioneze cauza.
Odata cu aparitia
statului, se impune justitia ca instrument de realizare a dreptului de
catre organe specializate ale acestuia. Justitia aceasta
reprezinta de fapt justitia publica. Paralel cu ea a existat
insa si o justitie privata, care se realizeaza in
doua feluri, prin justitia privata agresiva si
justitia privata defensiva. Cu timpul justitia privata
agresiva a fost reprimata.
Dreptul privat roman a cuprins
trei sisteme procedurale: procedura legisactiunilor corespunzatoare
epocii vechi, procedura formulara corespunzatoare epocii clasice
si procedura extraordinara corespunzatoare epocii postclasice.
Procedura legisactiunilor
si procedura formulara se caracterizeaza prin
desfasurarea procesului in doua etape, respectiv in jure - in fata magistratului
si in judicio - in fata
judecatorului. In cele doua proceduri magistratul avea rol de a lega,
organiza instanta, iar judecatorul care era o persoana
privata avea rolul de a conduce desfasurarea procesului si
de a pronunta sentinta. Procedura extraordinara se deosebea de
primele doua prin lipsa celor doua etape, desfasurarea
procesului facandu-se in fata unei singure persoane.
Referitor la procedurile de judecata, retinem asemanarea intre
procedura formulara (mai complicata uneori, dar totusi mai
dreapta) si sistemul de drept anglo-saxon, si ce dintre sistemul
romano-germanic si procedura extraordinara - expusa influentelor
de orice natura (mai ales politice) exercitate asupra unei singure
persoane.
