EFECTELE CASATORIEI

Sectiunea 1. Consideratii generale

Relatiile sociale ce se stabilesc intre indivizii umani, indiferent de natura lor, sunt guvernate de anumite principii sau reguli de comportare care contureaza o anumita conduita ce trebuie in mod obligatoriu respectata. Aceste reguli sunt specifice oricarei societati, in lipsa lor aceasta neputand evolua.

Oamenii pot intra in diverse relatii sociale a caror reglementare cade sub incidenta diferitelor norme: norme juridice, norme morale, norme politice, norme religioase.

Casatoria genereaza intre cei care o incheie relatii multiple si complexe, insa numai unele dintre acestea constituie obiectul regle­mentarilor juridice.

Astfel, sunt supuse reglementarilor legale relatiile de natura patrimoniala precum si unele relatii cu caracter personal - nepatrimo­nial.

Celelalte relatii personale, de exemplu referitoare la prietenia si afectiunea reciproca si respectul datorat de fiecare dintre soti au numai caracter moral. In acest sens, art. 2 din Codul familiei stipuleaza ca "relatiile dreptului familiei se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii familiei".

Prin urmare, casatoria produce efecte personale si efecte nepa­trimoniale.

Sectiunea a 2-a. Relatiile personale dintre soti

2.1. Clasificarea obligatiilor reciproce intre soti

Deoarece sotii au drepturi si obligatii egale in ceea ce priveste relatiile dintre ei si exercitarea drepturilor parintesti, rezulta ca exista mai multe obligatii privind relatiile personale dintre soti. Relatiile de natura personala constituie nucleul casatoriei, ele avand un caracter prioritar, deoarece incalcarea acestora poate constitui un motiv temeinic pentru desfacerea casatoriei.

Principalele obligatii ce se nasc intre soti in urma incheierii casatoriei sunt:

- obligatia de sprijin reciproc moral;

- obligatia de fidelitate;

- obligatia de a locui impreuna;

- obligatia declararii numelui din casatorie[1].

2.2. Obligatia de sprijin moral

Conform art. 2 din Codul Familiei, "sotii isi datoreaza sprijin moral reciproc, tocmai pentru faptul ca relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei".

Deosebim, astfel, obligatia sprijinului reciproc pentru ingrijirea sanatatii ori infirmitatii sau sprijinului pentru perfectionarea profesionala. Incalcarea obligatiei de sprijin moral poate imbraca si forme specifice atunci cand este reglementata expres in lege. De exemplu, art. 228, alin. 1 din Codul penal prevede ca "savarsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cel indreptatit la intretinere, a faptului de a-l alunga, parasi sau a-l lasa fara ajutor expunandu-l la suferinte fizice sau morale . ", constituie infractiunea de abandon de familie.

In acelasi sens, Legea nr. 61/1991 prevede in art. 2, pct. 23 ca "alungarea din locuinta comuna a sotului, a sotiei sau a copiilor precum si a altor persoane aflate in intretinere" constituie contraventie.

2.3. Obligatia de fidelitate

Codul familiei nu prevede expres aceasta obligatie, dar ea rezulta din interpretarea celorlalte reglementari ale Codului familiei. Astfel, obligatia de fidelitate a sotiei constituie fundamentul prezumtiei de paternitate reglementata in art. 53 din Codul familiei, potrivit careia "copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei". Desigur, daca obligatia de fidelitate exista pentru femeie, conform egalitatii in drepturi si obligatii a sotilor, ea exista si pentru barbat.

Incalcarea acestei obligatii de catre oricare dintre soti constituie infractiunea de adulter pedepsita de art. 304 din Codul penal. Prin urmare, sotii sunt datori sa intretina relatii sexuale in timpul casatoriei.

2.4. Obligatia de a locui impreuna

Multitudinea de relatii specifice familiei, complexitatea acestora atat in continut cat si in finalitate, determina obligatia sotilor de a locui impreuna.[2]

Codul familiei prevede in art. 26 ca "sotii hotarasc de comun acord in tot ce priveste familia", prin urmare, putand hotari si asupra domiciliului comun. Ca si in alte situatii, Codul familiei nu mentioneaza expres necesitatea unui domiciliu comun al sotilor, dar din alte interpretari rezulta neindoios aceasta. De exemplu, art. 100, alin. 1 din Codul familiei reglementeaza faptul ca "minorul locuieste la parintii sai".

Exista situatii cand pentru motive temeinice sotii pot locui in domicilii separate pentru perioade limitate de timp. Pot fi motive temeinice: exercitarea unei profesii in alta localitate: necesitatea pregatirii de specialitate; ocrotirea si ingrijirea sanatatii ori cand fiecare locuinta in parte nu asigura norma locativa minima[3].

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Neintelegerea sotilor pentru domiciliul comun poate constitui un motiv de divort.

De asemenea comportarea necorespunzatoare in relatiile familiale prin alungarea din domiciliul comun, lovirea unuia dintre soti de catre celalalt sunt sanctionate penal ori contraventional, dupa caz.

Literatura de specialitate a fost contradictorie in legatura cu posibilitatea unuia dintre soti de a solicita instantelor de judecata evacuarea celuilalt din locuinta comuna atunci cand convietuirea devine imposibila ori degenereaza in acte de violenta.

Astfel, intr-o prima opinie, sotul care prin atitudinea sa face imposibila convietuirea poate fi evacuat la solicitarea celuilalt sot[4].

Doctrina si practica judiciara au fost si in sensul inadmisibilitatii, de principiu, a evacuarii sotului, deoarece aceasta ar duce la o separare in fapt dispusa de catre instanta, fiind contrar principiilor casatoriei[5].

In opinia noastra, consideram intemeiata actiunea in evacuare a unui sot atunci cand acesta este violent iar comportarea sa ar pune in pericol viata ori sanatatea si integritatea celuilalt sot (sau a membrilor familiei). In sustinerea acestei opinii se inscrie si adoptarea legii privind violenta domestica.

Art. 134 din Codul penal instituie ca masura de siguranta masura interdictiei de a reveni in locuinta familiei, in cazul persoanei condamnate la pedeapsa privativa de liberate de cel putin un an pentru loviri sau pentru orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice sau psihice ori pentru vatamare corporala, sau pentru act sexual cu un minor, ori pentru coruptie sexuala, savarsite asupra unui membru de familie, daca prezenta lui constituie pericol grav pentru ceilalti membri". Masura poate fi luata pe o perioada de doi ani care poate fi prelungita daca nu a disparut pericolul care a justificat luarea masurii.

2.5. Obligatia declararii numelui din casatorie

Art. 27, alin. 1 din Codul familiei prevede ca "la incheierea casatoriei, viitorii soti vor declara numele pe care s-au invoit sa-l poarte in casatorie".

Potrivit principiului egalitatii dintre barbat si femeie, reglementarea art. 27, alin. 2 ofera posibilitatea ca sotii sa-si pastreze numele lor dinaintea casatoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre soti ori sa poarte numele lor reunite.

Daca viitorii soti nu s-au pronuntat in nici un fel pana in momentul incheierii casatoriei cu privire la numele care urmeaza sa il poarte in viitor, se prezuma ca fiecare ramane cu numele avut anterior incheierii casatoriei[6].

Sotii sunt obligati sa poarte in timpul casatoriei numele comun declarat.

Daca sotii s-au invoit sa poarte in timpul casatoriei un nume comun pe care l-au declarat la incheierea casatoriei, potrivit art. 27 din Codul familiei, fiecare dintre soti nu va putea cere schimbarea acestui nume pe cale administrativa decat cu consimtamantul celuilalt sot.

Numele comun nu se poate schimba folosind calea unei actiuni in rectificare a actului de casatorie daca nu sunt indeplinite conditiile pentru aceasta[7].

Sotii vor putea solicita si impreuna schimbarea numelui lor comun, pe cale administrativa, in conformitate cu dispozitiile Ordonantei nr. 41/30.01.2003[8].

Prezinta interes numele pe care sotul adoptat in timpul casatoriei si care are un nume comun cu al celuilalt sot, il va purta dupa adoptie: va lua numele adoptatorului ori isi va pastra numele comun? Solutia a fost aceea ca sotul adoptat nu dobandeste numele adoptatorului.[9]

Daca celalalt sot consimte, adoptatul va putea lua numele adoptatorului si astfel sotii nu vor mai avea nume comun.

O situatie speciala apreciem a fi cea a sotului supravietuitor care ramane cu numele comun din timpul casatoriei, nume ce a fost al ce­lui­lalt sot care a decedat.

Sotul supravietuitor care se recasatoreste poate sa convina cu viitorul sot sa aiba ca nume comun pe acela cu care a ramas dupa incetarea primei casatorii prin deces[10].

Motivatia consta in faptul ca exercitiul dreptului la nume nu poate fi ingradit in lipsa unui text care sa prevada aceasta in mod expres.

Pentru aceleasi motive, sotul divortat care a ramas cu numele comun dobandit la incheierea casatoriei desfacute se poate intelege in cazul recasatoriei, de a purta acest nume comun, cu noul sot ori de a avea un nume comun cu acesta prin reunirea numelor lor[11].

2.6. Efectele casatoriei cu privire la capacitatea de exercitiu

Conform reglementarilor Codului familiei, femeia se poate casatori la implinirea varstei de 16 ani si, in anumite conditii, la implinirea varstei de 15 ani. In aceste conditii, potrivit dispozitiilor art. 8, alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, minora dobandeste deplina capacitate de exercitiu. In caz de desfacere a casatoriei, capacitatea de exercitiu se mentine, spre deosebire de nulitatea casatoriei, cand femeia pierde capacitatea de exercitiu.