Regimul separatiei de bunuri

Regimul separatiei de bunuri

Una dintre cele mai importante noutati introduse de Noul Cod Civil o constituie cele doua regimuri matrimoniale noi, si anume: comunitatea conventionala si regimul separatiei de bunuri.
Acestea constituie alternative la regimul comunitatii de bunuri (art. 339-359 Noul Cod Civil), singurul existent anterior in sistemul nostru de drept si care ramane regula si in noua reglementare. De mentionat ca si sotii din casatorii incheiate inainte de intrarea in vigoare a Noul Cod Civil pot sa aleaga unul dintre regimurile matrimoniale noi (art. 330 alin. (3) Noul Cod Civil), cu respectarea conditiilor de forma si fond impuse de lege.
Potrivit art. 329 Noul Cod Civil, alegerea unui alt regim decat cel al comunitatii legale se face prin incheierea unei conventii matrimoniale, act solemn, incheiat in forma autentica in fata notarului public, cu consimtamantul tuturor partilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procura autentica speciala si continut predeterminat (art. 330 alin. (1) Noul Cod Civil).

In lipsa unei conventii matrimoniale valabile, casatoria se considera supusa regimului comunitatii legale. Potrivit art. 334 Noul Cod Civil, pentru a fi opozabila fata de terti, conventia matrimoniala este supusa unor formalitati de publicitate prin inscrierea in Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale. .
Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale un registru nou constituit, este organizat la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, si in el se inscriu, pentru opozabilitate fata de terti, atat regimul matrimonial ales de soti, cat si orice modificare sau schimbare ulterioara a acestuia.

In functie de actul juridic prin care s-a ales regimul matrimonial dorit, inscrierea se face in baza conventiei matrimoniale sau in cazul lipsei unei conventii, ceea ce atrage aplicarea regimului comunitatii legale - in baza actului de casatorie. Cererea de inscriere poate fi adresata notarului public, camerei notarilor publici sau direct registrului de catre oricare dintre soti.

La cererea notarilor publici sau a oricarei persoane fizice sau juridice, chiar in lipsa justificarii unui interes, Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale elibereaza extrase certificate privind datele inregistrate.
In functie de natura bunurilor la care se refera, conventia se noteaza si in cartea funciara, se inregistreaza in registrul comertului, precum si in alte registre cerute de lege. Nerespectarea formalitatilor sus-mentionate se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a conventiei matrimoniale, ceea ce atrage aplicabilitatea regimului comunitatii legale (art. 330 Noul Cod Civil, coroborat cu art. 338 Noul Cod Civil).

Art. 331 Noul Cod Civil sanctioneaza simulatia, prevazand ca actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifica regimul matrimonial pentru care se indeplinesc formalitatile de publicitate produce efecte intre parti si nu poate fi opus tertilor de buna-credinta.
In ceea ce priveste opozabilitatea regimului matrimonial fata de terti, din punct de vedere practic, noua reglementare a regimurilor matrimoniale poate avea unele consecinte in materie de recuperare a creantelor creditorilor unuia dintre soti. Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioara, sotii pot opta pentru o separatie de averi in timpul casatoriei, fie prin incheierea unei conventii matrimoniale prin care adopta regimul separatiei legale de bunuri, fie prin realizarea unei impartiri a bunurilor comune prin act autentic notarial sau prin hotarare judecatoreasca, fara schimbarea regimului matrimonial aplicabil.

Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei poate afecta drepturile creditorilor, care se vor putea indestula numai din averea, astfel redusa prin impartire, a sotului debitor.
Inainte de a prezenta particularitatile fiecarui regim matrimonial, evidentiem caracteristicile comune ale acestora; :

• Regimul matrimonial ales se va mentiona intotdeauna pe actul de casatorie, o copie a caruia se transmite din oficiu la nou-constituitul Registru national notarial al regimurilor matrimoniale, precum si la notarul care a autentificat conventia.
• Oricare dintre cele trei regimuri matrimoniale poate fi modificat voluntar, pe parcursul casatoriei, sau judiciar, numai la cererea sotilor. Dupa cel putin un an de la incheierea casatoriei, sotii pot, ori de cate ori doresc, sa modifice sau sa inlocuiasca regimul matrimonial existent cu un altul.
• Regimurile matrimoniale inceteaza la constatarea nulitatii sau anularea, desfacerea sau incetarea casatoriei. La incetarea sau modificarea sa, regimul matrimonial se lichideaza potrivit legii, prin buna invoiala a partilor sau, in caz de neintelegere, pe cale judiciara. Inscrisul intocmit in forma autentica notariala sau, dupa caz, hotararea judecatoreasca definitiva constituie act de lichidare.
• Unul dintre soti il poate mandata pe celalalt sot sa il reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. De asemenea, unul dintre soti poate solicita instantei sa ii acorde dreptul de a-l reprezenta pe celalalt sot pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial in baza unui mandat judiciar, in situatiile in care acesta din urma se afla in imposibilitate de a isi manifesta vointa. Limitele si perioada de valabilitate ale mandatului judiciar se stabilesc prin hotararea pronuntata in acest sens de instanta, exceptie facand situatia in care sotul reprezentat nu se mai afla in imposibilitatea de a isi manifesta vointa, sau in care este numit un tutore sau, dupa caz, un curator.
• In mod exceptional, daca unul dintre soti incheie acte juridice prin care pune in pericol grav interesele familiei, celalalt sot poate cere instantei ca, pentru o durata determinata, dreptul sotului parat de a dispune de anumite bunuri sa poata fi exercitat numai cu consimtamantul sau expres. Durata acestei masuri poate fi prelungita, insa fara a se depasi in total doi ani. Actele incheiate cu nerespectarea acestei masuri sunt anulabile.
• Fiecare sot poate sa faca singur, fara consimtamantul celuilalt sot, depozite bancare, precum si orice alte operatiuni in legatura cu acestea. In raport cu institutia de credit, sotul titular al contului are, chiar si dupa desfacerea sau incetarea casatoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, daca prin hotarare judecatoreasca executorie nu s-a decis altfel.
• Odata cu posibilitatea alegerii regimului matrimonial, Noul Cod Civil reglementeaza si clauza de preciput, o noutate in dreptul romanesc, de inspiratie franceza. Conform                        art. 333 Noul Cod Civil, clauza de preciput este acea clauza inclusa in conventia matrimoniala, indiferent de regimul matrimonial ales, care prevede ca sotul supravietuitor sa preia fara plata, inainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune detinute in devalmasie sau in coproprietate.

Separatia de bunuri, regim matrimonial nou-introdus, presupune ca fiecare dintre soti este proprietar exclusiv al bunurilor dobandite inainte de incheierea casatoriei, precum si al celor dobindite in nume propriu dupa aceasta data (art. 360).

In cazul in care sotii dobandesc bunuri impreuna, acestia devin coproprietari pe cote-parti, iar nu in devalmasie, ca in cazul comunitatii legale.

Noul Cod Civil impune obligativitatea inventarierii bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobandire, atat la inceputul regimului separatiei de bunuri cat si pe parcurs, de cate ori este cazul. In lipsa inventarului - care se intocmeste de catre notar - sotul posesor al bunului mobil va fi prezumat, in mod relativ, a fi proprietarul acestuia (art. 361 Noul Cod Civil). .
Cel de-al treilea regim matrimonial reglementat de Noul Cod civil este comunitatea conventionala. Se poate spune ca acest regim este o varianta a comunitatii legale, prin care se permite sotilor sa deroge de la acesta cu privire la anumite aspecte, limitativ prevazute, prin conventie matrimoniala. Potrivit art. 367 Noul Cod Civil sotii pot include in comunitate bunuri sau datorii proprii, ori pot scoate din comunitate bunuri sau datorii comune, ori pot impune obligativitatea consimtamantului expres al ambilor soti pentru anumite acte de administrare, care altminteri ar putea fi incheiate pe baza prezumtiei de mandat tacit reciproc, sau pot include o clauza de preciput ori prevedea modalitatile de lichidare a comunitatii.

Noul cod civil duce elemente de noutate in privinta dreptului familiei, consacrand in mod expres aceasta institutie, care pana in prezent are o reglementare proprie prin Codul familiei, in vigoare inca din 1954.                                                                                         
Se introduce astfel posibilitatea viitorilor soti de a opta intre trei regimuri matrimoniale, dintre care acestia si-l pot alege pe cel care corespunde stilului lor de viata.
Casatoria implica raporturi patrimoniale specifice intre soti. Raporturile patrimoniale civile sunt guvernate de principiul libertatii economice a persoanei, care este libera sa dispuna de avutul sau. Starea de casatorie, cu intreg complexul de drepturi si obligatii subsecvente, completand gama atributelor de identificare a persoanei fizice, produce profunde modificari in statutul patrimonial al sotilor, astfel incat se spune ca 'nu exista casatorie fara regim matrimonial'.
Libertatea alegerii regimului matrimonial asigura instituirea unui regim matrimonial concret adaptat nevoilor sotilor, mentalitatilor si a posibilitatilor lor si, de aceea, regimurile matrimoniale bazate pe acest principiu sunt preferabile regimurilor matrimoniale legale, unice si imperative.
Astfel, in prezent, sub reglementarea Codului Familiei, in vigoare, de sorginte comunista (pentru care proprietatea privata nu exista), ne supunem regimului comunitatii de bunuri, ca regim legal, obligatoriu si imuabil, ceea ce inseamna ca toate bunurile dobandite de soti de la data incheierii casatoriei sunt bunuri comune (art. 30 C. fam), existand reglementate in mod concret categoriile de bunuri care sunt considerate bunuri proprii (art. 31), fara a putea deroga de la aceste prevederi sub nicio forma, orice conventie contrara fiind lovita de nulitate.
Aceasta situatie a fost deseori criticata in doctrina si in practica, avand in vedere ca o mare parte a statelor moderne ofera posibilitatea sotilor pentru a opta intre regimul separatiei de bunuri si regimul comunitatii conventionale, existand totusi si un regim legal, care se va aplica daca sotii nu au facut o alegere proprie.
Indiferent de regimul matrimonial aplicabil, sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casatoriei, daca prin conventie matrimoniala nu s-a prevazut altfel. Orice conventie care prevede ca suportarea cheltuielilor casatoriei revine doar unuia din soti este considerata nescrisa, deoarece este firesc ca fiecare din soti sa participe, in functie de veniturile fiecaruia la bunul mers al casatoriei, astfel ca art. 326 prevede ca munca oricaruia dintre soti in gospodarie si pentru cresterea copiilor reprezinta o contributie la cheltuielile casatoriei.
Regimul separatiei de bunuri presupune recunoasterea unui drept de proprietate exclusiva pentru bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei si asupra bunurilor pe care sotul le-a dobandit singur in timpul casatoriei.
La adoptarea acestui regim, sotii trebuie sa intocmeasca un inventar al bunurilor mobile care apartin fiecaruia dintre ei la data incheierii casatoriei. In lipsa inventarului dreptul de proprietate exclusiva se prezuma, pana la proba contrara in favoarea sotului posesor.
Bunurile dobandite de soti impreuna apartin acestora in proprietate comuna pe cote parti. Un sot se poate folosi de bunurile celuilalt sot, daca acesta nu se opune, caz in care acesta are obligatiile unui uzufructuar, fiind obligat sa restituie fructele si veniturile existente la data solicitarii lor de catre sotul proprietar sau dupa caz la data incetarii sau schimbarii regimului matrimonial.
In materia datoriilor sotii nu raspund solidar decat pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale casatoriei si a celor legate de cresterea si educarea copiilor. In rest nici unul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile nascute din acte savarsite de celalalt sot. .
Regimul separatiei de bunuri se situeaza la antipodul regimurilor comunitare.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Comparativ cu alte regimuri matrimoniale, regimul separatiei de bunuri are vocatia de a realiza o completa disociere a intereselor sotilor, oferind acestora cea mai mare independenta patrimoniala.

In cadrul regimului separatiei de bunuri fiecare dintre soti pastreaza administrarea independenta si proprietatea exclusiva asupra bunurilor sale, putand dispune discretionar de acestea.

Spre deosebire de regimurile de tip comunitar, regimul separatist nu conduce la formarea niciunei mase de bunuri comune, masa de bunuri proprii a fiecarui sot dezvoltandu-se in mod autonom. Totusi, raporturile pecuniare dintre sotii aflati sub imperiul regimului separatiei de bunuri sunt cu totul diferite de cele dintre doua persoane straine una fata de alta.

Regimul separatiei de bunuri prezinta multiple avantaje, care pot fi sintetizate astfel: simplicitate si independenta.

Regimul separatiei confera sotilor o independenta patrimoniala deplina.

Un alt avantaj al regimului separatiei este acela ca protejeaza sotii in cazul unui pasiv foarte important. Spre exemplu, daca unul dintre soti este comerciant lansat intr-o activitate ce implica un mare risc profesional, se recomanda in acest caz optiunea pentru regimul separatiei de bunuri, sotul necomerciant fiind protejat astfel de riscul unei eventuale insolvabilitati.

Simplificarea gestionarii bunurilor este evidenta, intrucat, in conditiile disocierii intereselor patrimoniale ale sotilor, nu exista in timpul casatoriei acea intrepatrundere a puterilor fiecaruia dintre ei care se manifesta in cazul regimurilor de tip comunitar, conducand de multe ori la complicatii atat in relatiile dintre soti, cat si in raporturile cu tertii. Simplificata este, de

asemenea, (cel putin in aparenta) si procedura de lichidare, caci neexistand bunuri comune nu exista partaj, fiecare din soti conservand proprietatea si gestiunea bunurilor sale proprii.

Aceasta perspectiva simplista asupra separatiei de bunuri se poate dovedi insa de multe ori iluzorie, avand in vedere ca, in mod inevitabil, comunitatea de viata genereaza o anume comunitate de interese si chiar o confuziune partiala a acestora.

Separatia de bunuri este adesea injusta, in special in privinta sotului care nu exercita o activitate profesionala, ocupandu-se de menaj si de cresterea copiilor; (de cele mai multe ori femeia este cea care se afla intr-o asemenea situatie, in zilele noastre insa tendinta fiind aceea de bilateralizare).

Totodata, pentru a preintampina producerea unor confuzii in cadrul patrimoniilor lor, sotii sunt nevoiti ca in permanenta sa tina o evidenta stricta a bunurilor achizitionate si a datoriilor contractate. Numai ca in raporturile dintre soti contabilitatea nu este poate una din valorile care ar trebui cultivate.

De asemenea, la disolutia casatoriei, nu de putine ori, operatiunea de lichidare se poate dovedi in practica mult mai complicata si mai nesigura decat in cazul comunitatii de bunuri.

In arhitectura normativa a noului Cod civil, regimul separatiei de bunuri este reglementat de art. 360-365. El este, in principal, un regim conventional, in sensul ca izvorul sau este conventia matrimoniala, spre deosebire de reglementarea aplicabila sub imperiul Codului civil de la 1864, in lumina careia regimul separatiei de bunuri era considerat ca fiind regimul matrimonial legal.

Temeiul regimului separatiei de bunuri il poate, insa, constitui si hotararea judecatoreasca prin care instanta, la cererea unuia dintre soti, pronunta separatia de bunuri, "atunci cand celalalt sot incheie acte care pun in pericol interesele patrimoniale ale familiei" - art. 370 alin. (1).

Potrivit art. 360, "Fiecare dintre soti este proprietar exclusiv in privinta bunurilor dobandite inainte de incheierea casatoriei, precum si a celor pe care le dobandeste in nume propriu dupa aceasta data". Daca sotii sunt casatoriti sub imperiul separatiei de bunuri, in cadrul patrimoniului fiecaruia dintre ei nu se mai constituie asadar acea masa de bunuri comune, specifica regimurilor de tip comunitar: orice bun dobandit de unul dintre soti alimenteaza exclusiv patrimoniul respectivului sot, nici data dobandirii (anterioara sau posterioara incheierii casatoriei) si nici caracterul oneros sau gratuit neavand vreo relevanta cu privire la determinarea naturii juridice a bunului in cauza.

Cu unele exceptii, relatiile patrimoniale dintre sotii aflati sub regimul separatiei de bunuri se desfasoara in aceleasi conditii ca intre persoane necasatorite, fiind aplicabile in principiu dispozitiile dreptului comun (regulile privitoare la accesiune, mandat, imbogatirea fara justa cauza etc.).

Desi simple in aparenta, principiul dominant fiind acela "fiecare pentru sine", regulile de fond in privinta separatiei patrimoniilor la nivelul activului se pot adesea complica. Spre exemplu, in ipoteza in care unul dintre soti dobandeste un bun utilizand fonduri/bunuri apartinand celuilalt sot, fara acordul acestuia din urma, se pune problema determinarii naturii juridice a bunului dobandit in asemenea conditii.

Solutia este oferita de dispozitiile art. 363 alin. (2), potrivit carora in proportia bunurilor proprii folosite fara acordul sau, sotul proprietar al bunurilor/fondurilor utilizate poate alege intre a reclama pentru sine proprietatea bunului achizitionat si a pretinde daune-interese de la sotul dobanditor. Dar cum aceasta solutie, fara niciun fel de circumstantiere, ar fi fost de natura sa pericliteze securitatea circuitului civil, afectand drepturile/interesele tertilor de buna-credinta, teza a II-a a aceluiasi text prevede ca "Proprietatea nu poate fi insa reclamata decat inainte ca sotul dobanditor sa dispuna de bunul dobandit, cu exceptia cazului in care tertul dobanditor a cunoscut ca bunul a fost achizitionat de catre sotul vanzator prin valorificarea bunurilor celuilalt sot."

Separatia patrimoniilor celor doi soti nu este insa absoluta, in conditiile in care destul de frecvent sotii pot adopta o atitudine comunitara: procedeaza la achizitionarea unor bunuri indivize (de o importanta/valoare pecuniara deosebita)[1], deschid conturi comune etc., acte licite, dar contrare spiritului acestui regim matrimonial.

In anumite cazuri, starea de indiviziune le poate fi "impusa" sotilor: spre exemplu, situatia bunului dobandit in baza unui act juridic cu titlu gratuit, vointa donatorului fiind aceea de a-i gratifica pe ambii soti. In toate aceste ipoteze devin aplicabile regulile din dreptul comun privitoare la indiviziune, art. 362 alin. (1) din N.C.civ. prevazand ca "Bunurile dobandite impreuna de soti apartin acestora in proprietate comuna pe coteparti, in conditiile legii".

In ceea ce priveste dovada coproprietatii, sunt aplicabile prevederile art. 361, care se aplica in mod corespunzator. Este vorba de inventarul care poate fi intocmit pentru bunurile mobile dobandite in timpul separatiei de bunuri. Consideram ca trimiterea vizeaza in principal alin. (4) al art. 361, ceea ce inseamna ca, in lipsa inventarului, se prezuma, pana la proba contrara, existenta coproprietatii in cazul unei posesii comune.

Independenta patrimoniala a sotilor se manifesta si in privinta laturii pasive, in principiu neexistand decat datorii personale ale fiecarui sot. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 364 alin. (1), "Niciunul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile nascute din acte savarsite de celalalt sot." Asadar, datoriile care grevau patrimoniul fiecarui sot in momentul incheierii casatoriei, precum si acelea asumate de el in timpul casatoriei raman personale ale sotului respectiv, (indiferent

daca sunt de natura contractuala sau delictuala) si vor fi guvernate de dreptul comun al obligatiilor.

Principiul independentei patrimoniale la nivelul laturii pasive comporta, insa, anumite limite.

Potrivit alin. (2) al art. 364, "sotii raspund solidar pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale casatoriei si a celor legate de cresterea

si educarea copiilor." (s.n.). In lipsa de conventie contrara, fiecare din soti este tinut sa contribuie la cheltuielile casatoriei proportional cu mijloacele de care dispune[2], fiind posibil ca unul din soti sa contracteze datorii pentru care se va angaja raspunderea solidara a sotilor, cu exceptia situatiilor in care sotul interesat face dovada caracterului inutil ori excesiv al cheltuielilor facute de celalalt. Caracterul solidar al obligatiei reprezinta, fara indoiala, o forma de protectie a tertilor de buna-credinta care intra in relatii patrimoniale cu unul dintre soti.

Necesitatea delimitarii patrimoniilor sotilor ridica unele probleme de dovada in doua categorii de situatii: in raporturile dintre soti (spre exemplu, la momentul partajului cu ocazia lichidarii regimului), precum si fata de creditorii fiecaruia dintre soti, in scopul delimitarii bunurilor pe care acestia au dreptul sa le urmareasca.

Daca in privinta bunurilor imobile proprietatea este mai usor de dovedit, unele dificultati pot aparea in materie de bunuri mobile corporale, in conditiile in care comunitatea de viata determina adesea o confuziune partiala a elementelor mobiliare din patrimoniile sotilor, iar de multe ori probele scrise nu sunt pastrate.

Solutia legislativa instituita pentru preintampinarea acestor situatii delicate si complexe este aceea a intocmirii de catre notarul public (chemat sa autentifice conventia matrimoniala) a unui inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobandire - art. 361 alin. (1) din N.C.civ.

Pentru opozabilitate fata de terti, inventarul va fi anexat conventiei matrimoniale, fiind supus acelorasi formalitati de publicitate ca si aceasta - alin. (3) al art. 361. Astfel, in privinta bunurilor mobile existente la momentul adoptarii regimului separatiei , confuzia ar putea fi evitata daca inventarul este riguros intocmit, pe baza declaratiilor sotilor si mai ales a mijloacelor de proba pe care acestia le pot furniza. Neindoielnic, utilitatea acestui inventar este mai pregnanta in cazul sotilor ale caror patrimonii contin elemente consistente de natura mobiliara.

Daca, din varii motive, inventarul nu se intocmeste, lipsind astfel persoana interesata de un mijloc de proba eficient in dovedirea naturii juridice de bun propriu, conform alin. (4) al art. 361, pana la proba contrara se prezuma ca dreptul de proprietate exclusiva apartine sotului posesor. Dar, cum viata in comun genereaza inevitabil o confuziune inclusiv in privinta posesiei bunurilor mobile corporale, de multe ori, posesia nu ar putea servi drept mijloc de proba, fiind viciata prin caracterul sau echivoc. In aceasta situatie, dovada contrara poate fi facuta prin orice mijloc de proba: registre de familie, documente de banca, facturi, martori, indicii etc., cu exceptia ipotezei in care "bunul a fost dobandit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei conditii de forma pentru validitate ori unor cerinte de publicitate", cand "dreptul de proprietate exclusiva nu se poate dovedi decat prin inscrisul care indeplineste formele cerute de lege" - alin. (5) art. 361.

Din analiza art. 361 reiese ca legiuitorul a configurat o anumita ierarhie a mijloacelor de proba care pot fi invocate de persoana interesata pentru dovedirea proprietatii exclusive asupra unui bun, pozitia pe care mijlocul respectiv se situeaza imprimandu-i acestuia o anumita forta probatorie:

- in varful piramidei sunt plasate inscrisurile care indeplinesc exigentele formale prevazute de lege (pentru acele categorii de bunuri dobandite prin acte juridice la care se refera alin. (5) al art. 361, dovada este exclusiva, in sensul ca nu se admite un alt mijloc de proba);

- treapta imediat inferioara este ocupata de inventarul bunurilor mobile intocmit de notar;

- pe urmatorul palier se situeaza posesia, pentru ca baza piramidei, extrem de intinsa, sa fie alcatuita din orice mijloc de proba admis de lege, supus insa aprecierii suverane a judecatorilor fondului.

Intrucat dispozitiile art. 361 nu fac niciun fel de distinctie, ordinea in care mijloacele de proba pot fi invocate trebuie urmarita atat in raporturile dintre soti, cat si fata de terti. Avand in vedere imposibilitatea morala de preconstituire a unui inscris care exista de cele mai multe ori intre soti, consideram ca in relatiile dintre ei dovada ar trebui permisa prin orice mijloc de proba, fara a fi necesara respectarea acelei ierarhii prestabilite de legiuitor.

Spre deosebire de alte sisteme de drept, reglementarea romana nu a consacrat expres prezumtia legala de indiviziune, de o incontestabila utilitate practica, potrivit careia bunurile asupra carora niciunul dintre soti nu poate justifica o proprietate exclusiva sunt considerate ca le apartin in indiviziune, fiecare pentru jumatate.

Aceasta aparenta lacuna de reglementare este suplinita, insa, prin apelul la dispozitiile art. 362 alin. (1), care statueaza in sensul ca "apartin acestora in proprietate comuna pe cote-parti, in

conditiile legii."

De asemenea, se poate considera ca o asemenea prezumtie este instituita implicit prin trimiterea pe care o face art. 362 alin. (2) la art. 361.

Acest text instituie prezumtia potrivit careia, in lipsa inventarului, pana la proba contrara, dreptul de proprietate apartine sotului posesor, de unde rezulta ca, in masura in care posesia este comuna, se prezuma ca bunurile sunt in coproprietate, aplicandu-se prevederile art. 633, potrivit carora "Daca bunul este stapanit in comun, coproprietatea se prezuma, pana la proba contrara", cotele-parti fiind prezumate egale, conform art. 634 alin. (2). Desigur, aceasta prezumtie nu poate opera in cazul in care bunul a fost dobandit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei conditii de forma pentru validitate ori unor cerinte de publicitate, cand dreptul de proprietate exclusiva, respectiv de coproprietate trebuie sa rezulte din inscrisul care indeplineste formele cerute de lege.

Independenta sotilor - trasatura esentiala a regimului separatiei - se manifesta si in privinta gestiunii bunurilor. Astfel, sub rezerva de a-si indeplini obligatia privind contributia la

cheltuielile casatoriei, fiecare sot administreaza, foloseste si dispune in mod discretionar de bunurile proprietate exclusiva, fara nicio ingerinta din partea celuilalt.

Principiul enuntat comporta insa o serie de limitari, dictate in special de imperativul protejarii intereselor familiei.

a) Afectarea principiului independentei sotilor in gestiunea bunurilor proprietate exclusiva se produce, in primul rand, prin actiunea unor norme juridice din structura regimului primar imperativ, prin care se instituie un mecanism de cogestiune a anumitor bunuri, similar celui din materia regimului comunitar pentru actele cele mai grave.

Astfel, potrivit art. 322, valabilitatea oricaror acte juridice, avand ca obiect drepturile asupra locuintei familiei sau bunurile ce mobileaza/decoreaza aceasta locuinta, este conditionata de exprimarea consimtamantului scris al celuilalt sot, chiar si in ipoteza in care locuinta este proprietate exclusiva a unuia dintre soti.

De asemenea, in conditiile art. 316, daca unul din soti incheie acte de dispozitie care pun in pericol grav interesele familiei, pe cale judiciara se poate limita dreptul sotului titular de a dispune singur de anumite bunuri, principiul independentei patrimoniale fiind astfel limitat.

b) O a doua categorie de limite survine in cazul imixtiunii unuia dintre soti in gestiunea bunurilor personale ale celuilalt. In principiu, se aplica dispozitiile dreptului comun, in functie de calificarea concreta pe care interventia unuia dintre soti o poate primi: de regula, mandat expres sau tacit ori gestiune de afaceri.

O dispozitie speciala, reglementata de art. 363 alin. (1), vizeaza situatia in care unul din soti se foloseste de bunurile celuilalt sot fara impotrivirea acestuia din urma; obligatiile care se nasc in sarcina sotului beneficiar al folosintei sunt cele ale unui uzufructuar, cu exceptia celor prevazute de art. 723, 726 si 727 din N.C.civ. vizand inventarierea bunurilor, constituirea garantiei pentru indeplinirea obligatiilor, respectiv numirea administratorului.

In privinta fructelor pe care acest sot le datoreaza titularului, art. 363 alin. (1) teza a II-a statueaza in sensul ca sotul respectiv este tinut sa restituie "numai fructele existente la data solicitarii lor de catre celalalt sot sau, dupa caz, la data incetarii ori schimbarii regimului matrimonial".

In conditiile in care patrimoniile celor doi soti sunt complet separate, neexistand in principiu decat bunuri proprietate exclusiva, in cazul regimului separatiei dizolvarea nu ar trebui sa implice o lichidare propriu-zisa.

Neexistand dispozitii speciale in materie, operatiunea de lichidare va fi guvernata de regulile dreptului comun privitoare la partaj (in cazul bunurilor proprietate pe cote-parti), imbogatire

fara justa cauza, compensatie etc. Astfel, in baza acestor prevederi va fi efectuat partajul bunurilor pe care sotii le-au dobandit in indiviziune si tot dreptului comun (al obligatiilor) va fi supus regimul juridic al creantelor existente intre soti.

Pentru a inlatura orice posibila interpretare echivoca, legiuitorul a prevazut expres in art. 365 ca "La incetarea regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti are un drept de retentie asupra bunurilor celuilalt pana la acoperirea integrala a datoriilor pe care le au unul fata de celalalt". In cazul sotilor, fizionomia dreptului de retentie pare a fi una speciala, cu o sfera de cuprindere mai intinsa fata de cea conturata de dispozitiile dreptului comun: nu mai este vorba neaparat de un debitum cum re iunctum, deci de o conexiune a datoriei cu lucrul (conditie esentiala pentru invocarea dreptului de retentie), ci de orice datorii pe care sotii le au unul fata de celalalt, chiar fara legatura cu lucrul retinut.

Regimul separatiei de bunuri[4] functioneaza dupa reguli ce cultiva independenta fiecruia dintre soti. Sub rezerva de a-si indeplini obligatia privind contributia la cheltuielile casatoriei, fiecare isi administreaza, foloseste si dispune de bunurile proprietate exclusiva fara nicio ingerinta din partea celuilalt. Comparativ cu alte regimuri matrimoniale, regimul separatiei de bunuri are vocatia de a realiza o completa disociere a intereselor sotilor, oferind acestora cea mai mare independenta patrimoniala.

Acest sistem separatist nu duce la formarea niciunei mase de bunuri comune, iar masa de bunuri proprii a fiecarui sot dezvoltandu-se simultan. Separatia de bunuri este adesea injusta in special in privinta sotului care nu exercita o activitate profesionala, ocupandu-se de menaj si de cresterea copiilor.

Totodata, pentru a preintampina producerea unor confuzii in cadrul patrimoniului lor, sotii sunt nevoiti ca in permanenta sa tina o evidenta stricta a bunurilor achizitionate si a datoriilor contractate.