Izvoarele dreptului comertului international

1. Izvoarele interne

Izvoarele interne sunt legea si jurisprudenta. Legile reprezinta principalele

izvoare in materie. Legile comerciale nationale constituie o prelungire a actiunii

legilor civile in materia raporturilor de comert. Legile comerciale se pot concretiza

sub forma Codului comercial, a unor coduri de comert exterior sau unor legi speciale.

Codurile comerciale reglementeaza relatiile comerciale interne, precum si

cele internationale. Dispozitiile din Codul comercial reprezinta o reglementare de

baza care constituie dreptul comun in materia raporturilor de comert. Codurile de

comert exterior reglementeaza numai relatiile de comert international. De exemplu,

Codul comercial uniform al S.U.A. adoptat de statele federale in 1962. Legile speciale

reglementeaza relatiile comerciale cu strainatatea. Prevederile legilor speciale se

refera la raporturile comerciale din anumite domenii sau la raporturile comerciale cu

element de internationalitate.

Prin jurisprudenta se intelege ansamblul solutiilor pronuntate de catre organul

de jurisdictie in litigiile care sunt de competenta lor. Rolul jurisprudentei este

recunoscut in sistemele de common-law sub forma precedentului judiciar. In

sistemele de traditie romanista, preponderenta legilor scrise nu exclude aportul

jurisprudentei.

In domeniul comertului international jurisprudenta are o valoare juridica

deosebita. Tinand seama de cerintele specifice ale relatiilor comerciale internationale,

jurisprudenta contribuie la interpretarea si adaptarea normelor juridice. Mai mult, in

unele cazuri, jurisprudenta contribuie si la formarea de reguli materiale. De exemplu,

practica judiciara a considerat clauza de arbitraj compromisorie, care este cuprinsa

intr-un contract de comert international ca fiind autonoma fata de contractul principal.

Datorita independentei sale, clauza compromisorie poate fi supusa unei legi proprii,

iar nulitatea contractului principal nu se rasfrange asupra valabilitatii clauzei de

arbitraj.

Dispozitiile Codului comercial de la 1 septembrie 1887 reprezinta in cea mai

mare parte o preluare a Codului comercial italian din 1882. In decursul anilor, Codul

comercial a suferit numeroase modificari, completari si abrogari prin diferite legi

speciale. Codul comercial roman a fost republicat, cu toate modificarile intervenite, la

22 martie 1944. In aceasta forma, Codul comercial contine 971 de articole care sunt

grupate in patru carti. Ele se refera la comert in general, comertul maritim si

navigatie, faliment, exercitiul actiunilor comerciale si durata lor. Codul comercial

cuprinde norme specifice si norme de drept civil general.

Normele specifice din Codul comercial privesc reglementarea activitatii

comerciale. Ele consacra institutiile proprii ale dreptului comercial, cum sunt faptele

de comert, comerciantii, obligatiile comerciale.

Includerea normelor de drept civil in Codul comercial are o dubla explicatie:

unele norme se refera la probleme care nu sunt reglementate in Codul civil, cum ar fi

momentul si locul incheierii contractelor intre persoane absente; alte norme

completeaza sau dezvolta anumite reglementari din Codul civil, cum sunt dispozitiile

referitoare la contractul de transport. Constituind dreptul comun in materie,

dispozitiile Codului comercial se aplica si raporturilor cu element de

internationalitate.

In cadrul organizarii si infaptuirii activitatii de comert international au fost

emise un numar de acte normative. Ele se impart in doua categorii distincte care

constituie izvoare specifice sau nespecifice ale materiei. Prima categorie de izvoare

include actele normative destinate reglementarii comertului international. A doua

categorie de izvoare cuprinde actele normative care privesc alte ramuri de drept, dar

aplicabile si raporturilor de comert international.

2. Izvoarele internationale

Izvoarele internationale sunt formate din conventiile internationale si

Proiect: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare Proiect: Contract de inchiriere

uzantele internationale.

2.1. Conventiile comerciale internationale

Conventiile comerciale internationale reprezinta intelegeri scrise intre doua

sau mai multe state privind reglementarea problemelor de comert exterior. In

dezvoltarea schimburilor internationale, conventiile comerciale au o pondere si un rol

tot mai insemnat. Prin precizarea drepturilor si obligatiilor convenite intre parti,

conventiile internationale asigura corecta lor indeplinire, precum si stabilitatea

raporturilor juridice. Conventiile comerciale internationale pot fi multilaterale sau

bilaterale.

2.2. Conventiile multilaterale

Conventiile multilaterale, desi restranse numeric, au un rol eficace. Datorita

razei lor de actiune, conventiile multilaterale contribuie la unificarea normelor de

drept material si conflictual privind comertul international.

In contextul relatiilor dintre state, conventiile multilaterale pot avea un

caracter mondial. Aceste conventii intereseaza toate statele membre ale comunitatii,

cum ar fi Acordul privind constituirea Organizatiei Mondiale de Comert incheiat la

Marrakech la 15 aprilie 1994.

In functie de anumite interese conventiile multilaterale pot prezenta si un

caracter regional. La asemenea conventii participa numai un grup de state, cum ar fi

Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene din 7 februarie 1992.

In domeniile comertului international, conventiile multilaterale sunt

exemplificate prin: Conventia de la Haga din 15 aprilie 1958 referitoare la legea

aplicabila transferului proprietatii in cazul vanzarii cu caracter international de obiecte

mobile corporale; Conventia de la Geneva din 7 iunie 1930 cuprinzand legea

uniforma asupra cambiei si biletului la ordin; Conventia Natiunilor Unite cu privire la transportul multimondial international de marfuri incheiata la Geneva la 24 mai 1980;

Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine incheiata la

New York la 10 iunie 1958 la care Romania a aderat prin Decretul nr. 186 din 21 iulie

Prin intermediul conventiilor multilaterale se instituie norme uniforme, care

permit o reglementare unitara a aporturilor de comert international si cooperare

economica internationala. Dificultatile rezultate din diversitatea reglementarilor

nationale sunt atenuate, realizandu-se uniformizarea normelor de drept conflictual si

crearea unui drept material uniform.

2.3. Conventiile bilaterale

In relatiile comerciale, conventiile bilaterale sunt foarte numeroase. Ele

constituie o modalitate juridica importanta si eficienta. Folosirea cu prioritate a

conventiilor bilaterale se explica prin faptul ca realizeaza un echilibru intre cerintele

celor doua state si contribuie la mentinerea unor relatii favorabile schimburilor

internationale. Totusi, conventiile comerciale bilaterale sunt mai mult izvoare de drept

conflictual, decat de drept material. In practica internationala, conventiile comerciale

bilaterale sunt utilizate sub forma de tratate si acorduri.

2.4. Tratatul comercial

Tratatul comercial este actul juridic prin care statele isi organizeaza

schimburile de marfuri. Tot prin intermediul tratatului se solutioneaza si aspectele

adiacente relatiilor comerciale. Astfel, se reglementeaza transportul marfurilor,

regimul vamal, tranzitul, situatia juridica a reprezentantelor si agentiilor comerciale, a

oficiilor consulare, precum si a persoanelor care savarsesc fapte de comert pe

teritoriul celuilalt stat.

In practica conventionala, problemele comerciale sunt reglementate, uneori,

impreuna cu cele de navigatie. In acest caz, intelegerea partilor poarta denumirea de

tratat de comert si navigatie.

Tratatul de comert este format din principii generale, care reprezinta un cadru

juridic pentru o perioada mai indelungata. In conformitate cu dispozitiile tratatului,

anual, se incheie intelegeri comerciale.

Un tratat de comert este alcatuit din titlu, preambul si un numar de articole.

Titlul cuprinde denumirea tratatului si statele semnatare, iar preambulul vointa

partilor de a promova si facilita relatiile lor comerciale. Clauzele esentiale ale unui

tratat de comert sunt urmatoarele: clauza natiunii celei mai favorizate; clauza

regimului national.

2.5. Acordul comercial

Acordul comercial este o intelegere interguvernamentala prin care se

reglementeaza schimburile reciproce de marfuri si se garanteaza un anumit regim

politico-economic.

In raport cu tratatul comercial, acordul se caracterizeaza prin urmatoarele

trasaturi: constituie forma obisnuita si frecventa a intelegerilor comerciale; prezinta

un continut mai detaliat.

Dupa perioada lor de valabilitate, acordurile comerciale pot fi clasificate in

modul urmator: pe termen scurt, anuale; pe termen mediu, bienale sau trienale; pe

termen lung, cincinale.

Un acord comercial este alcatuit din doua parti si anume: textul propriu-zis si

anexele. Textul acordului comercial este format din titlu, preambul si un numar de

articole. In titlu si preambul se arata obiectul, precum si scopul pentru care s-a incheit

acordul comercial. De asemenea, in preambul se specifica motivele care au stat la

baza intelegerii.

Articolele acordului comercial contin dispozitii de drept international, de

drept administrativ sau de drept financiar. Ele se refera la urmatoarele probleme:

contingentele de marfuri, stabilite in listele anexe; modalitatea si termenul de

contractare a contingentelor; nivelul de preturi; instituirea unui regim preferential;

eliberarea licentelor de export si import; reglementari vamale; comisiile mixte;

operatiuni legate; reglementarea reexporturilor; modul de efectuare a platilor; conditia

persoanelor fizice si juridice straine; solutionarea litigiilor; modul de lichidare a

acordului; valabilitatea acordului si modul de prelungire.

Articolele pot cuprinde si unele stipulatii speciale. Astfel, pot fi reglementate

o serie de operatiuni ca prelucrarea marfurilor, tranzitul sau diverse prestatiuni de

servicii.

Anexele au rolul de a exemplifica si interpreta principiile generale inserate in

textul acordului. Felul si numarul anexelor este determinat de specificul acordului

comercial.

Egalizarea avantajelor intre partile unei intelegeri comerciale se realizeaza in

baza unor principii generale. Ele sunt concretizate de clauza natiunii celei mai

favorizate sau de clauza regimului national.

Prin clauza natiunii celei mai favorizate se intelege ca tarile semnatare isi acorda

reciproc conditii si inlesniri comerciale, la fel de favorabile ca oricarui alt stat tert.

Folosirea clauzei natiunii celei mai favorizate implica doua raporturi juridice:

raportul de baza care se tabileste intre statul ce acorda tratamentul cel mai favorabil si

statul beneficiar si raportul de referinta care exista intre statul cedent si statul

favorizat. Raportul de referinta poate fi prealabil sau ulterior raportului de baza.

Clauza natiunii celei mai favorizate are rolul sa unifice continutul material al

regulilor juridice aplicabile in raporturile dintre parti si sa stabileasca conditii de

concurenta egala pentru exportatorii straini. Tot clauza asigura si o stabilitate a

comertului prin evitarea unor eventuale concesiuni care pot fi acordate altui stat.

Clauza natiunii celei mai favorizate are o natura conventionala. Clauza poate

fi unilaterala sau bilaterala, fiind asimilata unui contract unilateral sau unei stipulatii

sinalagmatice. In mod obisnuit statele isi asuma obligatia de acordare reciproca a

tratamentului natiunii celei mai favorizate printr-o clauza bilaterala. Acordarea

reciproca a tratamentului natiunii celei mai favorizate se poate face si intr-un cadru

multilateral.

Clauza tratamentului national stabileste acelasi regim pentru marfurile

importate si cele interne. Acordarea tratamentului national elimina obstacolele

netarifare prin care se protejeaza industriile nationale.