Importanta probelor si mijloacelor de proba in procesul penal

IMPORTANTA PROBELOR SI MIJLOACELOR DE PROBA IN PROCESUL PENAL

Activitatile principale ale procesului penal se desfasoara pentru identificarea si administrarea de probe, in urma carora se trage concluzia in privinta adevarului real. Astfel, probele sunt considerate nervul principal al procesului penal care scot adevarul la lumina, pe baza lor intemeindu-se gotararea instantei. Deci, rolul, importanta si valoarea probelor in procesul penal se impun printr-o evidenta si necesitate care le aseaza pe primul plan al preocuparilor procesului penal, fiind factorul cel mai important si dificil pentru solutia cauzei penale.

Drept urmare, se poate spune ca probele stau la baza formarii convingerii organelor judiciare despre savarsirea infractiunii si vinovatiei faptuitorului in vederea pronuntarii hotararii.

Convingerea reprezinta concluzia la care au ajuns organele judiciare intr-o cauza penala cu privire la faptul daca infractiunea afost savarsita, dac invinuitul sau inculpatul se face sau nu vinovat de savarsirea ei si, in caz de vinovatie, in ce masura urmeaz a raspunde din punct de vedere penal.

In acest sens s-a pronuntat si practica judiciara potrivit careia, desi instanta nu are posibilitatea sa extinda din oficiu invinuirea si asupra altor persoane susceptibile sa fie trase la

raspundere in legatura cu faptele puse in sarcina inculpatului in lipsa unor cereri de extindere a invinuirii formulate de procuror, totusi acestea nu exclude obligatia instantei ca, in vederea stabilirii adevarului privind activitatea celui trimis in judecata, sa examineze sub toate aspectele faptele imputate si activitatea tuturor persoanelor care au participat intr-o forma sau alta la producerea rezultatului socialmente periculos. Numai pe o asemenea baza este posibila stabilirea corecta a intinderii activitatii inculpatului si tragerea sa la raspundere in raport cu activitatea reala desfasurata.

Avand in vedere faptul ca de existenta probelor administrate intr-o cauza penala, depinde buna solutionare a acesteia, este firesc ca de-a lungul timpului s fie existat o preocupare, a celor in drept, pentru problema organizarii probelor.

Ansamblul normelor de drept procesual penal care reglementeaza probele si mijloacele de proba formeaza sistemul probator. Evolutia istorica a sistemelor procesului penal, de-a lungul veacurilor, a influentat in mod direct sistemul probator.

In functie de modul cum sunt reglementate probele si mijloacele de proba se poate ajunge sau nu la adevar. De aceea, sistemul probator poate ajuta la justa solutionare a cauzelor penale sau o poate impiedica.

In evolutia pe care au parcurs-o probele, pot fi dinstinse mai multe sisteme probatorii care corespund, intr-o anumita epoca, unor conceptii diferite desspre adevar, acestea fiind sistemul acuzatorial, inchizitorial si cel ce are la baza principiul liberei aprecieri a probelor.

Sistemul acuzatorial este caracteristic oranduirii sclavagiste si primei perioade a oranduirii feudale, partea vatamata avand initiativa declansarii si desfasurarii procesului penal. In oranduirea sclavagista probele au un caracter empiric, folosindu-se orice proba atat in acuzare, cat si in aparare. In feudalismul timpuriu, probele capata un caracter predominant religios, invocandu-se semnele divine care sa-l desemneze pe cel vinovat. Se folosesc ca probe ordariile (incercarea focului, fierului rosu etc.), duelul judiciar, apoi juramantul religios judiciar.

Cand statului feudal faramitat i-a luat locul statul feudal centralizat, sistemul acuzatorial nu a mai fost corespunzator instituindu-se un nou sistem, denumit inchizitorial. Acesta are la baza teoria probelor legale sau formale, potrivit careia probelor li se acorda de lege o forta probanta dinainte stabilita, realizandu-se totodata si o ierarhizare a acestora. In cadrul acestei ierarhizari marturisirea era considerata regina probelor, barbatul era crezut inaintea femeii sau nobilul inaintea iobagului si altele.

Potrivit acestui sistem probator, nu se afla realitatea obiectiva, ci se ajungea numai la un adevar formal care reflecta o concordanta intre hotararea instantei si probele care aveau o forta probanta dinainte stabilita.

In cadrul dreptului procesual penal modern a fost adoptata principiul liberei aprecieri a probelor. In acest sistem probele nu au o valoare dinainte stabilita.

Principiul presupune desfiintarea oricarei limite in folosirea imprejurarilor de fapt care pot duce la rezolvarea justa a cauzei penale. Desigur insa ca organele judiciare nu vor folosi decat acele imprejurari de fapt care au legatura cu cauza penala si care sunt admise de lege.

In baza acestui principiu, organele judiciare nu vor acorda vreo preferinta prestabilita cu privire la valoarea probatorie a unei anumite probe.

Pentru ca adevarul sa poata fi stabilit, organele judiciare trebuie sa aiba deplina libertate in a da crezare unor anumite fapte ce reprezinta realitatea. A tarifa dinainte valoare unei probe, in ce masura poate forma sau nu convingerea judecatorilor, inseamna a pune frana in stabilirea adevarului, intrucat este posibil ca proba cu cea mai mare valoare stabilita de lege, sa nu reprezinte realitatea, ceea ce ar determina o concluzie gresita cu privire la imprejurarile de fapt ale cauzei penale.

Potrivit legislatiei procesuale penale romane, aprecierea tuturor probelor se realizeaza numai dupa convingerea pe care si-o formeaza organelor judiciare in urma examinarii acestora.

Infaptuirea justitiei penale depinde de ansamblul ormelor juridice care reglementeaza probele si mijloacele de proba. De aceea, din momentul declansarii procesului penal si pana la pronuntarea hotararii instantei de judecata, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor care sunt administrate prin mijloacelor de proba prevazute de lege.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

In cadrul dispozitiilor care reglementeaza desfasurarea procesului penal, normele privitoare la institutia procesuala a probelor si a mijloacelor de proba prezinta o deosebita importanta, atat pentru faptul ca ele sunt strans legate de realizarea regulii de baza a aflarii adevarului, cat si pentru faptul ca - in cea mai mare parte a procesului penal - se pun probleme legate de probe si de mijloacele de proba. In acest sens trebuie sa se stabileasca daca fapta exista si daca intruneste elementele constituitive ale unei infractiuni, cine a savarsit-o si daca faptuitorul raspunde penal pentru fapta sa.

Deci, functionalitatea mijloacelor de proba in procesul penal releva importanta deosebita a acestora in scopul aflarii adevarului si conduce, in final, la solutionarea cauzelor penale.

CONCLUZII

Existenta societatii actuale nu poate fi percepita fara diversele schimburi care se realizeaza inerent intre oameni. Datorita faptului ca exista atatea relatii care se succed cu o viteza ametitoare intre diversele persoane, apar obligatoriu si o serie de neintelegeri referitoare la executarea in tot sau in parte a raporturilor existente intre parti. De multe ori se intampla ca debitorul unei obligatii atunci cand este adus in fata instantei si pus sa recunoasca, sub juramant, ca are sa dea sa faca sausa nu faca ceva in folosul celeilalte persoane, acesta nici nu recunoaste ca  l-ar fi  vazut vreoadata pe reclamant. Asa ca astazi mai mult ca oricand se aplica vechiul adagiu al romanilor: "idem est non esse et non probari"  care poate fi tradus prin formula "a nu fi sau a nu fi probat este tot una".

Orice cetatean ar trebui sa cunoasca legislatia aplicabila probelor, fie ca vorbim de probe care se administreaza in fata instantelor: civile; penale; de contencios administrativ sau fiscal. Insasi actul justitiei s-ar desfasura mai rapid si mai corect daca partile s-ar prezenta in fata avocatului cu principalele mijoace de proba care ii dau speranta ca dreptatea este de partea sa.

Consider ca o justitie este calitativa atunci cand hotararile instantelor judecatoresti sunt egale sau tind a fi egale cu adevarul de fapt al cauzei sub toate laturile existentei sale. De multe ori adevarul juridic nu corespunde cu adevarul de fapt al cauzei. Deoarece in urma administrarii probatorului judecatorul poate ajunge la o alta convingere intima decat faptele care au dus la desfasurarea procesului.

Astfel, judecatorul prin decizia sa poate denatura in totalitate adevarul, dand o solutie gresita; poate schimba sau interpreta in mod gresit anumite aspecte care au dus la formarea conflictului, prin hotararea sa facand dreptate numai in parte; dar mai poate exista si o solutie caracteristica unui sistem de drept si nu unei interpretari umane anume faptul ca judecatorul se vede nevoit datorita procedurii sau legii pe care o aplica sa decida impotriva convingerii sale intime.

Bibliografie

Drept procesual penal, Editia a -2-a, Dumitru Gheorghe, Elena Alexandra Gheorghe, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013;

Drept procesual penal. Parte Speciala, Bogdan Micu, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012;

Audierea martorilor in procesul penal, Dan Botez, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012;

Drept pocesual penal. Mapa de seminarii, Ion Neagu, Mircea Damaschin, Bogdan Micu, Constantin Nedelcu, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011;

Codul de procedura penala, actualizat 2012;

Constitutia Romaniei;

Drept penal, Parte speciala, vol. I si II, Gheorghe Diaconescu, Constantin Duvac, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2011;

Tratat de drept procesual penal, Parte generala, Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Ed. Nomina Lex, Bucuresti, 2011;

Drept procesual penal, Editia a 2-a, Anastasiu Crisu, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011;

Procedura penala, Parte generala, Parte speciala, Mihai Udroiu, Ed. CH Beck, Bucuresti, 2010;

Drept procesual civil, Curs selectiv, Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Ed. CH Beck, Bucuresti, 2009;

Parte responsabila civilmente in procesul penal, Costica Dita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2010;

Drept procesual penal, Curs universitar, Camelia Serban Morareanu, Ed. Hamangiu, Iasi, 2009;

Drep procesual penal, Proceduri speciale, Cristi Anastasiu, Ed. CH Beck, 2000;

Drept procesual penal, Mihai Apetri, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998.