Sanatatea si securitatea in munca - inspectorii de munca

Comitetul de securitate si sanatate in munca

Inspectorii de munca - Codul muncii aloca spatiu pentru definirea lo­cului si rolului inspectorului de munca in noua realitate economica ro­maneasca, accentuand astfel tendinta de adaptare a legislatiei nationale la legislatia europeana.

Inspectia muncii reprezinta un organism specializat din structura ad­ministratiei publice, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, care este constituita si functioneaza pe baza unei legi speciale.

Organizata la nivel central si local, Inspectia muncii isi desfasoara activitatea prin inspectorii de munca care au sarcina urmaririi respectarii prevederilor generale si speciale din domeniul relatiilor de munca.

In vederea indeplinirii acestor atributii, inspectorii de munca au prerogative de supraveghere si control la nivelul fiecarui angajator.

Potrivit prevederilor art. 173 C. muncii "in cadrul propriilor respon­sabilitati, angajatorul va lua masurile necesare pentru protejarea securita­tii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscu­rilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.'

Se au in vedere, potrivit legii, urmatoarele principii generale de pre­venire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursa;

d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a mun­cii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;

e) luarea in considerare a evolutiei tehnicii;

f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau mai putin periculos;

g) planificarea prevenirii;

h) adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de ma­surile de protectie individuala;

i) aducerea instructiunilor corespunzatoare la cunostinta salariatilor. (Vezi art. 173 alin. (2) C. muncii)

in elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca, angajatorul se consulta cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor, pre­cum si cu comitetul de securitate si sanatate in munca.

Comitetul de securitate si sanatate in munca - La nivelul fiecarui angajator persoana juridica cu un numar de cel putin 50 de salariati, se impune prin prevederile art. 180 alin. (1) C. muncii constituirea unui Comitet de securitate si sanatate in munca. in cazul in care conditiile de munca sunt grele, vatamatoare sau periculoase, inspectorul de munca poate cere infiintarea acestor comitete si pentru angajatorii cu un numar de sala­riati mai mic de 50. in situatia in care nu se impune constituirea comitetului de securitate si sanatate in munca, atributiile specifice ale acestuia vor fi in­deplinite de responsabilul cu protectia muncii numit de angajator. (Art. 180 alin. (5) C. muncii. - Art. 184 alin. (1) C. muncii)

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Romanii considerau ca relatiile dintre persoane pot fi clasificate in trei mari categorii:

relatii cu privire la statutul juridic al persoanelor;

relatii dintre persoane, care au un continut patrimonial;

relatiile ce se stabilesc intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private.

Dreptul privat roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sanctionate de catre statul roman, norme care reglementeaza relatiile ce se stabilesc cu privire la statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane care au un continut patrimonial, precum si relatiile ce se stabilesc intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private.

Structura cursului

Fata de specificul principalelor categorii de relatii sociale, reglementate de normele dreptului privat roman, cursul va avea o structura corespunzatoare, cuprinzand trei parti principale:

Izvoarele dreptului privat roman;

Procedura civila romana;

Dreptul civil roman, care ocupa locul central in economia materiei, cuprinzand, la randul ei, patru capitole: persoane, bunuri, succesiuni si obligatiuni.

In materia izvoarelor vom cerceta formele de exprimare ale dreptului roman, adica acele procedee prin intermediul carora normele sociale dobandesc valoare obligatorie juridica.

Sunt sase asemenea izvoare:

obiceiul;

legea;

edictele magistratilor;

jurisprudenta;

senatusconsultele;

constitutiunile imperiale.

La procedura civila romana vom cerceta normele care reglementeaza desfasurarea proceselor private. Majoritatea autorilor trateaza procedura civila dupa dreptul civil, urmand modelul jurisconsultilor romani. Acest sistem nu este indicat, intrucat dreptul civil roman a evoluat pe cale procedurala, astfel incat intelegerea dreptului civil este conditionata de cunoasterea procedurii civile. Acest fenomen se explica prin faptul ca romanii considerau ca dreptul provine de la zei si ca este imuabil (adica oamenii nu-l pot abroga sau modifica). Romanii nu si-au modificat sau abrogat niciodata legile.

Intr-o evolutie milenara, viata sociala a cunoscut succesive transformari calitative, incat, in mod frecvent, vechile reglementari se dovedeau depasite, anacronice, dar nu puteau fi modificate. Atunci s-a dat posibilitatea magistratilor judiciari (acei magistrati care organizau judecarea proceselor) sa creeze un nou drept, pe cale procedurala, cu ocazia judecarii proceselor. Astfel, daca reclamantul formula o pretentie intemeiata, magistratul ii dadea dreptate, chiar daca acea pretentie nu era recunoscuta de lege. Pe aceasta cale, magistratul crea drept.

In materia dreptului civil roman vom cerceta:

persoanele

statutul juridic al diferitelor categorii de persoane;

regimul juridic al sclavilor;

organizarea familiei romane.

Bunurile - se vor studia titlurile juridice cu care pot fi stapanite bunurile: posesiunea, detentiunea si proprietatea;

Succesiunile - vor fi studiate normele care reglementeaza transmiterea patrimoniului de la defunct la urmasii sai;

Obligatiunile - se vor studia acele norme si institutii juridice care reglementeaza relatiile de schimb, intrucat dreptul obligational este oglinda juridica a schimbului de marfuri. Acest domeniu al dreptului roman, care este legat in mod nemijlocit de sistemul proprietatii private, a fost preluat fara modificari de substanta in toate formatiunile sociale ce au urmat Romei sclavagiste.

Materia obligatiilor cuprinde doua parti:

Partea generala (teoria generala a obligatiilor) - vom arata acele principii juridice, acele reguli care sunt comune pentru toate izvoarele de obligatii;

Partea speciala (izvoarele obligatiilor) - vom studia fiecare izvor de obligatii in parte, anume contractele, quasicontractele, delictele si quasidelictele.

Structura, functionarea si competentele acestor organisme urmeaza sa faca obiectul unei reglementari prin ordin al ministrului muncii, solida­ritatii sociale si familiei.

Protectia salariatilor prin servicii medicale

Pentru a asigura protectia salariatilor se impune ca obligatorie asigura­rea accesului salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii.

Serviciul medical poate fi organizat ca serviciu autonom pe unitate sau ca serviciu la nivelul unei organizatii patronale.

Medicul de medicina muncii este un salariat, atestat in profesia sa, ti­tular al unui contract de munca incheiat cu un angajator sau o organizatie patronala.

Potrivit art. 185 alin. (1), sarcinile principale ale medicului de medi­cina muncii sunt:

- prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

- supravegherea efectiva a conditiilor de igiena si sanatate in munca;

- asigurarea controlului medical al salariatilor, atat la angajarea in munca, cat si pe durata executarii contractului individual de munca.

Medicul de medicina muncii este membru de drept in comitetul de securitate si sanatate in munca. Este in competenta medicului de medicina muncii sa stabileasca in fiecare an un program de activitate pentru imbu­natatirea mediului de munca din punct de vedere al sanatatii in munca pentru fiecare angajator. Acest program se supune avizarii comitetului de securitate si sanatate in munca.