Actiunea in revendicare - calitatea procesuala activa

Aspecte generale

Notiune. Actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe parat la restituirea posesiei bunului. Cu alte cuvinte, este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar.

Caractere . Actiunea in revendicare prezinta urmatoa-rele caractere juridice: reala, petitorie si imprescriptibila.

A. Actiunea in revendicare este o actiune reala deoarece poate fi introdusa impotriva oricarei persoane care incalca dreptul de proprietate. Acest caracter se explica prin aceea ca ea insoteste, apara si se intemeiaza direct si nemijlocit pe dreptul de proprietate, drept care este opozabil tuturor. Astfel, actiunea in revendicare se deosebeste de actiunile personale care se intemeiaza pe drepturi de creanta si deci sunt admisibile doar impotriva debitorului, care este o persoana determinata intotdeauna in momentul nasterii raportului obligational. Asa sunt: actiunea in executarea unui contract, actiunea in restituirea platii nedatorate, actiunea in raspundere civila delictuala etc.

B. Actiunea in revendicare este o actiune petitorie ceea ce inseamna ca prin ea se pune in discutie, intr-un proces, insasi existenta dreptului de proprietate al reclamantului. Asa se explica faptul ca reclamantul este indatorat sa faca dovada dreptului sau de proprietate. Obligarea paratului la restituirea bunului in litigiu este doar o consecinta fireasca a admiterii actiunii in revendicare. In acest fel, actiunile petitorii se deosebesc de actiunile posesorii al caror scop consta in pastrarea sau obtinerea restituirii posesiei bunului ca simpla stare de fapt, fara a pune in discutie existenta dreptului de proprietate sau a altui drept real al reclamantului.

C  Actiunea in revendicare este, in principiu, imprescripti-bila sub aspect extinctiv. Astfel, oricat timp nu ar fi exercitata, aceasta actiune nu se stinge, decat odata cu stingerea insusi a dreptului de proprietate pe care il insoteste si-l apara. Stingerea dreptului de proprietate are loc numai in ipoteza cand o alta persoana l-a dobandit prin uzucapiune sau, dupa caz, prin posesie de buna-credinta.

Calitatea procesuala activa. Actiunea in revendicare poate fi introdusa de titularul dreptului de proprietate. Si mai mult, doctrina juridica a considerat si practica judiciara a statuat, aproape in unanimitate, ca reclamantul intr-un proces de revendicare trebuie sa fie proprietarul unic si exclusiv al bunului^[2]. In ipoteza in care bunul litigios se afla in proprietate comuna, actiunea in revendicare este admisibila numai daca este introdusa de toti copartasii. Pe cale de consecinta, un coproprietar, nu poate promova singur, fata acordul celuilalt sau celorlalti coproprietari, actiunea in revendicare . O astfel de actiune trebuie respinsa pentru lipsa de calitate procesuala activa.

In motivarea acestei solutii, se arata ca actiunea in revendicare este un act de dispozitie juridica. Asa fiind, in lipsa unei reglementari legale in materie, in caz de coproprietate, orice act juridic de dispozitie poate fi incheiat sau facut numai cu respectarea principiului unanimitatii. Urmeaza ca actiunea in revendicare introdusa cu incalcarea acestui principiu este inadmisibila.

Recent insa, invocandu-se o opinie minoritara exprimata in literatura juridica franceza si preluata de unii autori romani, se sustine ca actiunea in revendicare este un act de conservare si nu de dispozitie^[4]. Actele de conservare sunt acele acte prin care se urmareste evitarea unei pierderii materiale sau disparitiei juridice a unui drept. Ele sunt validate fara exceptie de practica judiciara, daca sunt incheiate de un singur coproprietar, pe temeiul gestiunii de afaceri. Printre actele de conservare pe care le poate incheia singur oricare copartas sunt mentionate si actele de intrerupere a unei prescriptii. Continuandu-se rationamentul se afirma ca "prin exercitarea actiunii in revendicare are loc tocmai o asemenea intrerupere, si anume, intreruperea prescriptiei achizitive in favoarea tertului care, prin ipoteza, stapaneste bunul indiviz animus sibi habendi" . Concluzia care se impune este aceea ca, fiind un act de conservare, nu de dispozitie, actiunea in revendicare a unui bun, introdusa de un singur coproprietar, impotriva unui tert, este admisibila.

Argumentele invocate in sprijinul acestei solutii ni se par convingatoare. Validarea ei de practica judiciara este imperios necesara. Precizam insa ca solutia este aplicabila numai in ipoteza in care paratul este o terta persoana^[6] Copartasii nu pot promova actiunea in revendicare unul impotriva celuilalt, pentru motivul ca ei au drepturi concurente si simultane asupra bunului aflat in coproprietate . De lege ferenda, credem ca in perspectiva organizarii prin lege a exercitarii coproprietatii, va trebui consacrat dreptul unui singur coproprietar de a promova actiunea in revendicare impotriva unui tert care stapaneste fara un drept real sau personal bunul aflat in coproprietate.

Efectele admiterii actiunii in revendicare . Urmare admiterii actiunii in revendicare, instanta de judecata recunoaste existenta dreptului de proprietate al reclamantului, impotriva vointei si sustinerilor paratului. De asemenea, instanta, pe cale de consecinta, il obliga pe parat sa restituie bunul adevaratului proprietar si sa se abtina de la orice fapta prin care ar aduce atingere exercitiului normal si deplin al dreptului de proprietate.

Bunul se restituie in natura si liber de sarcinile constituite de parat in favoarea unor terte persoane, potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Daca bunul nu poate fi restituit in natura, paratul este obligat sa-i plateasca reclamantului un echivalent banesc.

Atunci cand bunul revendicat a produs fructe, paratul, daca a fost posesor de rea-credinta, va fi obligat sa le restituie reclamantului, in natura sau contravaloarea lor. Atunci cand a fost un posesor de buna-credinta are dreptul sa pastreze fructele bunului in proprietatea sa. Buna-credinta inceteaza pe data introducerii actiunii in revendicare de catre proprietar.

Indiferent ca a fost posesor de rea-credinta sau de buna-credinta, paratul are dreptul sa pretinda reclamantului restituirea cheltuielilor necesare si a celor utile pe care le-a facut cu privire la bunul respectiv. Cheltuielile necesare sunt acelea facute pentru conservarea bunului; fara ele, conservarea bunului era cu neputinta. Cheltuielile utile sunt acelea care, desi nu erau necesare, au avut ca efect sporul de valoare sau cresterea gradului de utilitate a bunului. Cheltuielile necesare se restituie in intregime. Cheltuielile utile se restituie numai in limita sporului de valoare a bunului, stabilit in momentul obligarii la restituire. Obligatia de restituire a tuturor acestor cheltuieli  se intemeiaza pe principiul imbogatirii fara justa cauza a proprietarului-reclamant.

Cheltuielile de placere sau de infrumusetare (voluptuarii) a bunului facute de catre parat nu se restituie. In schimb, posesorul are dreptul sa ridice acele lucrari, fara insa a deteriora bunul respectiv.