Enumerare. In afara conditiilor generale de forma care afecteaza validitatea oricarui testament (forma scrisa si forma actului separat), legea - permitand testatorului sa aleaga, in functie de imprejurari, intre mai multe feluri de testamente - prevede pentru fiecare in parte anumite reguli speciale de forma, a caror nerespectare atrage dupa sine, in conditiile si limitele aratate, nulitatea absoluta a dispozitiilor testamentare.

Felurile de testamente prevazute de lege se pot clasifica in trei categorii:

- testamente ordinare (obisnuite), incheiate in conditii normale si care sunt: testamentul olograf, testamentul autentic si testamentul mistic (secret);

- testamente privilegiate (extraordinare) care pot fi incheiate numai in anumite imprejurari exceptionale. Astfel sunt, testamentul militarilor, testamentul facut in timp de boala contagioasa si testamentul maritim;

- alte forme de testament, special permise de lege pentru legatele avand ca obiect anumite sume de bani sau pentru dispozitiile testamentare ale cetatenilor romani aflati in strainatate.

Subliniem ca diferitele feluri de testamente, astfel cum sunt reglementate de lege, au valoare juridica egala. In acest sens, se poate vorbi de un principiu al echivalentei formelor testamentare.

1. Testamentele ordinare

A. Testamentul olograf

Notiune. Potrivit legii, testamentul olograf[1] este valabil ca atare "cand este scris in tot, datat si semnat de mana testatorului" (art.859 C.civ.). Cu toate ca nu necesita indeplinirea unor formalitati speciale, fiind confectionat ca inscris sub semnatura privata, testamentul olograf - ca si orice alt testament - este un act solemn; scrierea integrala, datarea si semnarea de mana testatorului sunt prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, deci ad solemnitatem, iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate.

Precizam ca toate cele trei cerinte de solemnitate (scrierea, datarea si semnarea) trebuie sa fie indeplinite "de mana testatorului" si "trebuie sa fie intrunite cumulativ, in lipsa oricareia dintre ele testamentul fiind nul". In dreptul nostru, testamentul scris de altul (allograf) sau chiar de testator, dar cu mijloace mecanice (de exemplu, la masina de scris) si semnat de el in fata martorilor, nu este valabil (spre deosebire de unele legislatii straine). Daca testamentul nu este scris, datat si semnat de mana testatorului, el poate avea valabilitate numai ca alt fel de testament (de exemplu, autentic), daca conditiile acelui fel de testament sunt indeplinite (de exemplu, conditiile prevazute de art.61-62 din Legea nr.36/1995).

Avantaje si inconveniente. Testamentul olograf prezinta o serie de avantaje: poate fi folosit de oricine stie sa scrie; se poate face oricand si oriunde, fara ajutorul altei persoane (nu necesita prezenta vreunui martor); nu necesita cheltuieli; asigura secretul deplin al dispozitiilor de ultima vointa; poate fi revocat usor de testator prin distrugerea voluntara a inscrisului testamentar.

Testamentul olograf prezinta si unele inconveniente: poate fi usor dosit sau distrus dupa moartea testatorului sau chiar in timpul vietii, dar fara stirea lui; nu asigura protectia vointei testatorului impotriva influentelor abuzive (sugestie sau captatie) ale celor interesati; datorita simplitatii formalitatilor poate fi mai usor falsificat; poate fi contestat mai usor decat celelalte feluri de testamente; daca testatorul nu are cunostinte juridice testamentul poate cuprinde formulari neclare, confuze si chiar contradictorii, susceptibile de interpretari neconforme vointei reale a testatorului.

Unele din inconvenientele testamentului olograf pot fi inlaturate prin intocmirea lui in mai multe exemplare sau prin incredintarea testamentului unei persoane de incredere ori prin depozitarea lui la un birou notarial (potrivit art.95 din Legea nr.36/1995) pentru a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el. Precizam ca depozitarea testamentului la un birou notarial nu il transforma intr-un testament autentic; el ramane un testament olograf si valabil ca atare daca a fost scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului.

Urmeaza sa facem precizarile necesare in legatura cu aceste trei conditii de forma.

Scrierea. Intregul continut al testamentului olograf trebuie sa fie scris de mana testatorului, cerinta prevazuta de lege ad solemnitatem (art.859 C.civ.), spre deosebire de formalitatea "bun si aprobat" prevazuta de lege numai "ad probationem" in cazul contractelor unilaterale (art.1180 C.civ.).

In privinta scrierii de mana legea nu prevede limitari; testatorul poate scrie cu orice (cerneala, creion, pasta, vopsea, carbune, creta etc.); pe orice fel de material (hartie - inclusiv carte postala, panza, lemn, piatra, sticla, material plastic etc.); in orice limba cunoscuta de testator, fie si moarta (de exemplu, latina); cu orice fel de scriere (cu caractere de mana sau de tipar, stenografie sau alfabetul special pentru orbi etc.); pe un singur suport material sau pe mai multe (de exemplu, mai multe foi de hartie), in acest din urma caz, cu conditia sa existe o legatura materiala sau cel putin intelectuala intre ele pentru a constitui un singur act, chiar daca nu a fost scris dintr-o data, ci pe etape.

Data. O alta conditie de validitate a testamentului olograf este datarea lui exacta, de mana testatorului, prin indicarea zilei, a lunii si anului in care a fost intocmit. Ea prezinta importanta pentru ca in functie de data testarii se poate stabili daca testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa, iar in cazul pluralitatii de testamente succesive, cu dispozitii contrare sau incompatibile, in raport cu data lor se stabileste "ultima vointa" a testatorului, care urmeaza a fi luata in considerare, revocand pe cele anterioare. In plus, data poate prezenta importanta pentru stabilirea imprejurarilor in care testamentul a fost intocmit si care pot determina nulitatea.

Datarea testamentului se poate face in cifre sau in litere ori prin referire la un eveniment care se poate stabili cu certitudine (de exemplu, prima zi de Craciun '97). Daca testamentul nu este datat potrivit celor aratate (ceea ce se intampla relativ frecvent in practica) sau data indicata in testament este eronata ori falsa, potrivit legii testamentul ar urma sa fie considerat nul absolut (art.859 coroborat cu art.886 C.civ.). Totusi, avand in vedere ca data are o importanta mai redusa decat scrierea (si semnatura) pentru stabilirea cu certitudine a intentiei testatorului (animus testandi) si pentru a salva eficacitatea testamentului ce cuprinde vointa neindoielnica a testatorului, in practica judecatoreasca si literatura de specialitate rigoarea sanctiunii este atenuata, admitandu-se - in anumite conditii - stabilirea, intregirea sau rectificarea datei testamentului cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinseci testamentului.

Semnatura este o alta formalitate necesara pentru validitatea testamentului. Prin semnatura, testatorul atesta ca dispozitiile din testament reprezinta vointa sa definitiva pentru caz de moarte. In lipsa semnaturii actul poate fi un simplu proiect de testament, nedefinitivat si, ca atare, lipsit de efecte juridice.

Ca si scrierea ori data, testatorul trebuie sa semneze "de mana". Nu se poate folosi parafa, sigiliul ori stampila. Este nul si testamentul semnat prin punere de deget.

Formalitati ulterioare decesului testatorului. Art.892 C.civ. prevede prezentarea testamentului olograf (sau mistic), inainte de executare, la un birou notarial in a carui raza teritoriala s-a deschis mostenirea, pentru a constata prin proces-verbal deschiderea lui si starea in care s-a gasit, dupa care se va pastra in arhiva biroului notarial.

Pentru nerespectarea acestei formalitati nu este prevazuta nici o sanctiune si deci testamentul isi produce efectul si poate fi valorificat (de exemplu, prin justitie) chiar daca nu a fost, in prealabil, infatisat biroului notarial..

Forta probanta. Cu toate ca testamentul olograf este un act juridic solemn, el este materializat sub forma unui inscris sub semnatura privata, scris si semnat numai de testatorul de la care emana si, ca atare, poate fi contestat de persoanele interesate. Cat priveste sarcina probei si mijloacele de proba admise trebuie insa sa facem deosebirea intre scriere si semnatura, pe de o parte, si data testamentului olograf, pe de alta parte.

In ceea ce priveste scrierea si semnatura, ele au putere doveditoare numai daca cei carora li se opune testamentul (de regula, dar nu exclusiv, mostenitorii legali) recunosc ca apartin testatorului. Recunoasterea poate fi expresa, dar si tacita, de exemplu, prin executarea de catre mostenitor a testamentului.

Daca s-a stabilit veridicitatea scrierii si semnaturii, indiferent prin recunoastere sau prin verificare de scripte, se admite ca data testamentului olograf are putere probatorie astfel cum este prevazuta (iar nu de la data decesului testatorului), cu toate ca nu a devenit certa potrivit regulilor aplicabile in privinta datei inscrisurilor sub semnatura privata (art.1182 C.civ.). Rezulta ca persoana care invoca testamentul nu trebuie sa dovedeasca faptul ca data indicata in testament este cea reala. Dimpotriva, persoana care contesta data are sarcina probei inexactitatii sau falsitatii ei. Prin urmare, data se prezuma a fi reala pana la proba contrara.

B. Testamentul autentic

Notiune. Reglementare. Testamentul facut pe teritoriul tarii este autentic daca, prin incheiere, a fost investit, in conditiile prevazute de lege pentru autentificarea inscrisurilor, cu forma autentica de catre notarul public (art.860 C.civ. si art.65 din Legea nr.36/1995).

Avantaje si inconveniente. Testamentul autentic prezinta avantajul ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu stiu sa scrie si sa citeasca sau persoanele care din cauza infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna. Pe de alta parte, contestarea testamentului de catre persoanele interesate este mai anevoioasa; actul de autentificare are autoritatea publica, iar continutul actului este verificat de notar pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri (art.4 si 6 din Legea nr.36/1995) ori clauze neclare, de natura a genera procese inutile. In toate cazurile, testamentul se bucura de forta probanta a actelor autentice si, ca atare, sarcina dovezii revine celui care il contesta. Testamentul autentic prezinta si avantajul ca un exemplar original se pastreaza in arhiva biroului notarial (art.64 din Legea nr.36/1995), astfel incat nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate, iar daca a disparut poate fi obtinut un duplicat sau poate fi reconstituit in conditiile prevazute de lege (art.10 lit.d si art.54-55 din Legea nr.36/1995).         

Testamentul autentic prezinta inconvenientul ca presupune anumite cheltuieli si necesita pierdere de timp pentru indeplinirea formalitatilor de autentificare. Printre inconveniente se mentioneaza si faptul ca nu asigura secretul dispozitiilor de ultima vointa.

Autentificarea testamentelor facute pe teritoriul tarii este de competenta notarilor publici. Autentificarea actelor, inclusiv a testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi indeplinite de catre secretarii consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu functioneaza birouri ale notarilor publici sau de catre alte institutii (art.12 din Legea nr.36/1995)[2].

Teritorial, competenta notarilor publici este generala, deci autentificarea testamentului se poate face la orice birou notarial din tara, indiferent de domiciliul testatorului.

Daca testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legii sanctiunea este nulitatea absoluta. Insa actul, nul ca testament autentic, poate valora testament olograf daca conditiile prevazute de lege pentru acesta sunt indeplinite (art.1172 C.civ.). De exemplu, actul autentificat de secretarul consiliului local poate valora testament olograf daca a fost scris, datat si semnat de mana testatorului. Tot astfel, daca lipseste incheierea de autentificare sau aceasta nu cuprinde mentiunile prevazute de lege.

Forta probanta. Testamentul autentificat in conditiile legii face deplina dovada, pana la inscrierea in fals, in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator facute prin propriile sale simturi (ex propriis sensibus) in limita atributiilor conferite de lege si mentionate in incheierea de autentificare, cum ar fi: data si locul autentificarii, prezenta si identificarea testatorului, consimtamantul si semnatura lui etc. In schimb, declaratiile testatorului consemnate in incheierea de autentificare, precum si cele inserate in testament fac dovada numai pana la proba contrara, deoarece agentul instrumentator nu a putut decat sa ia act de aceste declaratii, neavand posibilitatea sa controleze daca ele corespund realitatii[3] .

C. Testamentul mistic (secret)

Notiune. Testamentul mistic sau secret este un testament semnat de mana testatorului, strans si sigilat, prezentat judecatoriei in vederea efectuarii formalitatilor de suprascriere (art.864-867 C.civ.).

Avantaje si inconveniente. Testamentul mistic, ca forma oarecum intermediara intre testamentul olograf si testamentul autentic (dispozitii testamentare in forma inscrisului sub semnatura privata, iar suprascrierea in forma actului autentic) imprumuta unele avantaje si in­conveniente de la ambele (principale) feluri de testamente: asigura secretul dispozitiilor testamentare, poate fi folosit numai de persoanele care stiu si pot citi si scrie (art.865 C.civ.), iar forta probatorie a dispozitiilor testamentare este aceea a actelor sub semnatura privata, ca si in cazul testamentului olograf; in schimb, necesita anumite cheltuieli si pierdere de timp pentru indeplinirea formalitatilor, dar are forta probatorie a testamentului autentic numai in ceea ce priveste actul de suprascriere.

Formalitati. Testamentul mistic poate fi scris de testator - de mana sau cu mijloace mecanice - cat si de orice alta persoana, in limba romana sau orice alta limba cunoscuta de testator, inclusiv in alfabetul special pentru orbi, cu conditia sa exprime vointa testatorului.

Testamentul astfel redactat se va strange sau se va introduce intr-un plic si se sigileaza, anterior sau cu ocazia prezentarii lui la judecatorie ori in fata judecatorului delegat, daca testatorul a fost in imposibilitatea fizica de a se deplasa la judecatorie. Insuficienta sigilarii, care ar permite inlocuirea testamentului, atrage nulitatea lui.

In fata judecatorului, testatorul va declara ca dispozitiile din inscrisul prezentat este testamentul sau, scris de el sau de altul, dar semnat de el.

Pe hartie sau plicul sigilat judecatorul este obligat sa intocmeasca "actul de suprascriere" ("actul de subscriptie", potrivit art.864 C.civ.), constand intr-un proces-verbal in care se consemneaza prezentarea testatorului (identificat de judecator) si declaratia acestuia ca testa­mentul este al sau (fiind scris de el sau de altul) si este semnat de el. Daca testatorul nu poate vorbi, declaratia se va face in scris in procesul-verbal (art.866 C.civ.). Actul de suprascriere, datat - aceasta data reprezentand data testamentului - se va semna de catre testator si judecator[4]. Daca testatorul declara ca, din cauze ulterioare semnarii testamentului, nu poate semna actul de suprascriere, aceasta declaratie se va trece in procesul-verbal.

Pentru a se inlatura posibilitatea inlocuirii testamentului, formalitatile aratate trebuie sa se desfasoare fara intrerupere, sub sanctiunea nulitatii. Dupa terminarea formalitatilor, testamentul poate fi restituit testatorului, daca nu prefera sa fie pastrat la judecatorie.

Forta probanta. Intrucat testamentul mistic este alcatuit din doua inscrisuri, in privinta puterii doveditoare trebuie sa deosebim:

- Actul de suprascriere este un act autentic si, ca atare, face dovada pana la inscrierea in fals cu privire la data sa si pentru constatarile facute de judecator prin propriile sale simturi si in limitele atributiilor prevazute de lege.

- Inscrisul testamentar este un act sub semnatura privata si, ca atare, va face dovada pana la proba contrara.

Daca formalitatile prevazute de lege nu au fost respectate, testamentul mistic este nul absolut ca atare (art.886 C.civ.), dar inscrisul testamentar poate valora testament olograf, daca a fost scris, datat si semnat de mana testatorului (art.1172 C.civ.).

§2. Testamentele privilegiate

Notiune. In cazurile in care o persoana se afla in anumite imprejurari neobisnuite, exceptionale si doreste sa faca un testament in forma autentica, dar nu poate recurge la formalitatile autentificarii potrivit dreptului comun, legea prevede posibilitatea testarii intr-o forma simplificata de autentificare, potrivit unor reguli speciale, derogatorii de la regulile autentificarii inscrisurilor (Legea nr.36/1995). Formalitatile fiind simplificate (art.868-884 C.civ.) si pentru a deosebi aceste testamente de cele ordinare, ele au fost denumite testamente privilegiate, fiind - in esenta - testamente autentice simplificate. Astfel sunt: testamentul militarilor, testamentul facut in timp de boala contagioasa si testamentul maritim. Evident, persoana care se gaseste in imprejurarile exceptionale care justifica posibilitatea testarii intr-o forma autentica simplificata, nu este obligata sa recurga la aceasta forma; ea poate redacta testamentul in forma olografa, potrivit regulilor aplicabile acestei forme de testament.

Testamentul militarilor. Militarii si persoanele asimilate lor pot testa in mod valabil in fata comandantului militar al unitatii sau in fata unui alt ofiter superior asistat de doi martori (art.868 C.civ.), dar numai daca se afla pe teritoriu strain in misiune sau prizonier la inamic ori pe teritoriul tarii intr-o localitate asediata sau intr-un alt loc fara comunicatie cu exteriorul din cauza razboiului (art. 870 C.civ.). Daca militarul este ranit sau bolnav, poate testa in fata medicului militar sef, asistat de comandantul militar al spitalului (art.869 C.civ.).

Testamentul facut in timp de boala contagioasa. Persoanele - bolnave sau sanatoase - care se afla intr-o localitate izolata din cauza ciumei sau a unei alte boli contagioase pot testa in mod valabil in fata unui membru al consiliului local, asistat de doi martori (art.872 C.civ.).

Testamentul maritim. Persoanele care se afla la bordul unui vas sub pavilionul Romaniei - indiferent ca fac parte din echipaj sau sunt calatori - pot testa in cursul calatoriei in fata comandantului navei sau a unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul intendent de bord sau inlocuitorul sau si de doi martori (art.874 si 881 C.civ ). Daca testatorul ar fi chiar ofiterul competent a instrumenta, testamentul se va face in fata inlocuitorului sau (art.875 C.civ.).

Aceasta forma testamentara poate fi folosita numai in timpul calatoriei pe mare, nu si daca vasul se afla ancorat la tarm sau se apropie de un port strain unde se afla un agent diplomatic sau con­sular roman (art.880 C.civ.).

Reguli comune testamentelor privilegiate. Forma scrisa si forma inscrisului separat sunt obligatorii, evident, si in cazul testamentelor privilegiate. De exemplu, sotii care calatoresc pe mare nu ar putea face un testament conjunctiv. Dar in afara acestor reguli comune tuturor testamentelor si a regulilor de forma prevazute de lege pentru fiecare testament privilegiat in parte, trebuie sa fie avute in vedere si unele reguli comune pentru aceste testamente privilegiate:

- Sub sanctiunea nulitatii, testamentul privilegiat trebuie sa fie semnat de testator - iar daca nu poate semna se face mentiunea despre aceasta si despre cauza ce l-a impiedicat sa semneze - si de catre agentul instrumentator si, in cazul martorilor, de cel putin unul dintre ei, aratandu-se cauza pentru care al doilea nu a putut semna (art.884 C.civ.).

- Testamentele privilegiate sunt eficace numai daca testatorul a decedat in imprejurarile exceptionale prevazute de lege, iar dupa incetarea acestor imprejurari numai o perioada de timp limitata, astfel: testamentul militarilor si testamentul facut in timp de boala contagioasa timp de sase luni, iar testamentul maritim timp de trei luni. Dupa expirarea acestor termene, daca testatorul a supravietuit si doreste sa testeze, trebuie sa o faca in forma testamentelor ordinare. Testamentul privilegiat, desi nu este revocat, isi pierde valabilitatea (art.871, 873 si 882 C.civ.).

§3. Alte forme testamentare

Consideratii preliminare. Pe langa testamentele ordinare si testamentele privilegiate analizate mai sus, legea prevede reguli speciale de forma pentru:

- dispozitiile testamentare - numite clauze testamentare.

- testamentele cetatenilor romani aflati in strainatate.

A. Testamentul avand ca obiect sume de bani depuse la unitati bancare

Reglementare. Art.22 din Statutul CEC, aprobat prin HG nr.888/1996 in baza art.8 din Legea nr.66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din Romania in societate bancara pe actiuni, prevedea: "Titularul depunerii are dreptul sa indice CEC persoanele carora urmeaza sa li se elibereze sumele depuse, in caz de deces. Depunerile asupra carora nu s-au dat dispozitii testamentare se elibereaza de CEC mostenitorilor legali si testamentari".

Document online: Contract de inchiriere - obiectul contractului Document online: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

Dupa cum rezulta din textul citat, in privinta sumelor depuse la CEC se consacra o forma speciala de testament, denumita dispozitie testamentara sau clauza testamentara. Subliniem ca aceasta dispozitie poate fi data numai de catre titularul libretului, chiar daca o alta persoana a facut depunerea pe numele sau. Deponentul pe numele altuia, nefiind titularul sumei depuse, nu poate dispune de ea mortis causa sub nici o forma.

Natura juridica. Reguli de fond si de forma. Cat priveste natura juridica a acestei clauze, parerile sunt unanime in sensul ca ea reprezinta o liberalitate pentru cauza de moarte, adica un legat cu titlu particular facut prin testament (iar nu stipulatie pentru altul). Astfel fiind, sunt aplicabile normele de drept comun privind conditiile de fond (capacitate, viciile vointei, reductiunea etc.) prevazute pentru liberalitatile testamentare.

135. Problema dispozitiei (clauzei) testamentare avand ca obiect depunerile de sume de bani la alte unitati bancare. Potrivit art.800 C.civ., nimeni nu va putea dispune de avutul sau personal pentru caz de moarte decat cu formele prescrise de lege, testamentul fiind un act juridic solemn. Astfel fiind, se pune intrebarea daca dispozitiile (clauzele) testamentare, practicate de alte unitati ban­care, particulare, sunt sau nu valabile. Pentru rezolvarea acestei probleme, a se vedea explicatiile de la contractul de depozit.

B. Testamentul facut de un cetatean roman in strainatate

Regim juridic. Potrivit art.885 C.civ. "romanul ce s-ar afla in tara straina va putea face testamentul sau, sau in forma olografa, sau in forma autentica intrebuintata in locul unde se face testamentul".

Legea nr.105/1992 dispune ca testamentele cu element de extraneitate - cum sunt si cele facute de romani intr-o tara straina - sunt valabile daca respecta conditiile de forma prevazute, printre altele, de legea nationala (lex patriae) sau legea domiciliului testatorului (lex domicilii) ori de legea locului intocmirii testamentului (lex loci testamenti), in vigoare fie la data intocmirii lui, fie la data deschiderii mostenirii (art.68 alin.3).

CAPITOLUL II

REGIMUL JURIDIC AL

PRINCIPALELOR DISPOZITII TESTAMENTARE

Sectiunea I

Legatul

§1. Notiunea de legat. Desemnarea legatarului

Notiunea de legat. Asa cum am vazut, testamentul poate cuprinde o mare varietate de dispozitii. Insa principala menire a testamentului este sa asigure transmiterea, in tot sau in parte, a patrimoniului succesoral - prin derogare de la regulile devolutiunii legale a mostenirii - potrivit vointei testatorului. Acest scop se realizeaza, de regula, prin intermediul legatelor prevazute in testament.

Legatul este o dispozitie testamentara prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, urmeaza sa dobandeasca cu titlu gratuit intregul sau patrimoniu sau o fractiune din acesta ori anumite bunuri determinate

Dupa cum rezulta din aceasta definitie, legatul - ca act unilateral de vointa - este o liberalitate pentru cauza de moarte. Legatul este o liberalitate (ca si donatia) pentru ca testatorul urmareste sa procure un avantaj patrimonial (drept real si/sau de creanta) legatarului fara un contraechivalent.

Desemnarea legatarului. Intrucat legatul este o dispozitie testamentara ce exprima vointa unilaterala a testatorului, desemnarea legatarului trebuie sa fie facuta prin testamentul incheiat in formele prevazute de lege (a) si sa fie facuta personal de catre testator (b). Cu respectarea acestor cerinte, testatorul este liber sa aleaga modalitatea de desemnare a legatarului (c).

a) Desemnarea legatarului trebuie sa fie facuta prin testament, in sensul ca elementele necesare pentru identificarea legatarului sa se regaseasca in cuprinsul testamentului. Prin urmare, legatarul trebuie sa fie o persoana determinata sau cel putin determinabila in momentul deschiderii mostenirii.

b) Deoarece testamentul este un act juridic esentialmente personal, desemnarea legatarului trebuie sa fie facuta personal de catre testator, neputand fi lasata la alegerea unei terte persoane. In consecinta, legatul cu facultate de alegere, prin care testatorul a lasat determinarea legatarului pe seama unei terte persoane (indicate in testament) este nul, pentru ca, in acest caz, nu "testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata" (art.802 C.civ.), ci un tert, dupa moartea testatorului. Astfel fiind, se admite nulitatea legatului facut in favoarea unei persoane a carei alegere este lasata pe de-a intregul la libera apreciere a unei terte persoane (cui voluerit), fara nici o contributie din partea testatorului la determinarea persoanei legatarului.

c) Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului, nefiind obligat sa respecte formule sacramentale. Astfel, desemnarea directa se poate face nu numai prin indicarea numelui si prenumelui, dar si prin aratarea calitatii care il (ii) individualizeaza pe legatari (de exemplu, nepot, frate sau sora etc.). Desemnarea unei categorii de rude la plural masculin (de exemplu, nepoti, frati etc.) cuprinde si rudele din aceeasi categorie de sex feminin.

Desemnarea legatarului se numeste indirecta daca rezulta din exheredarea (directa partiala, nominala) a unor mostenitori legali, ce are drept rezultat marirea cotei succesorale cuvenite comostenitorului sau chemarea concreta la mostenire a mostenitorului subsecvent.

§2. Clasificarea legatelor

Criterii de clasificare. Principalul criteriu de clasificare al legatelor este obiectul dispozitiei testamentare. In functie de acest criteriu distingem, dupa cum vom vedea, legate universale sau cu titlu universal, avand ca obiect patrimoniul defunctului (cota-parte din patrimoniu), pe de-o parte, si legate cu titlu particular, avand ca obiect anumite bunuri determinate..

O alta clasificare a legatelor se face in functie de (absenta sau prezenta) modalitatilor care afecteaza liberalitatea. In functie de acest criteriu deosebim legate pure si simple, respectiv legate cu termen sau sub conditie si legate cu sarcina.

A. Clasificarea legatelor dupa obiectul lor

Feluri. Potrivit legii "se poate dispune prin testament de toata sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate" (art.887 C.civ.). Rezulta ca, in lumina Codului civil, legatul poate avea ca obiect un patrimoniu, o universalitate de bunuri (universitas bonorum) sau bunuri (drepturi) determinate, privite ut singuli. In primul caz, legatul este universal daca are ca obiect intreaga avere a testatorului ce va lasa la moartea sa si cu titlu universal daca vizeaza o cota-parte (fractiune) din acea universalitate, iar in al doilea caz, legatul este cu titlu particular (sin­gular), avand ca obiect bunuri determinate.

I. Legatul universal

Notiune. Potrivit legii, "legatul universal este dispozitia prin care testatorul lasa dupa moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale" (art.888 C.civ.). In literatura de specialitate s-a precizat ca formularea legii nu este riguros exacta, pentru ca lasa impresia gresita potrivit careia legatul ar fi universal numai daca legatarul (legatarii) culeg totalitatea bunurilor testatorului; cu alte cuvinte, caracterul universal al legatului ar depinde de cantitatea bunurilor culese, deci de emolumentul pe care il culege legatarul.

In realitate, legatul este universal daca confera vocatie (chemare) la intreaga mostenire. Prin urmare, ceea ce intereseaza este nu culegerea efectiva a intregii mosteniri, ci posibilitatea conferita legatarului (dreptul lui eventual) de a culege intreaga universalitate succesorala. Astfel se explica dispozitia legala potrivit careia pot exista doi sau mai multi legatari universali; daca ei pot si vor sa vina la mostenire, universalitatea succesorala se imparte in mod egal. Insa fiecare dintre ei are vocatie (eventuala) la intreaga mostenire, astfel incat daca colegatarii nu pot (de exemplu, din cauza predecesului) sau nu vor sa vina la mostenire (sunt renuntatori), unul singur dintre ei (oricare) va putea culege intreaga mostenire.

Precizari pentru unele ipoteze speciale.

Legatarul (legatul) universal poate fi desemnat nu numai sub aceasta denumire, dar si prin termeni echivalenti, de exemplu:

- legatul tuturor bunurilor mobile si imobile .

- legatul cotitatii disponibile a mostenirii, caci in lipsa de mos­tenitori rezervatari la data deschiderii mostenirii sau daca cei existenti nu pot ori nu vor sa vina la mostenire, legatarul are vocatie la in­treaga mostenire

- legatul nudei proprietati a intregii mosteniri este, de asemenea, un legat universal, deoarece legatarul devine proprietarul universalitatii, iar la stingerea uzufructului va avea proprietatea deplina a intregii mosteniri.

- legatul prisosului (ramasitei), adica a ceea ce ramane dupa executarea legatelor (cu titlu universal si/sau cu titlu particular) cuprinse in testament; un astfel de legat este universal pentru ca, daca ceilalti legatari nu pot sau nu vor sa vina la mostenire, legatarul prisosului va culege intreaga mostenire (daca testatorul nu a limitat vocatia sa la o parte din mostenire si daca nu exista mostenitori rezervatari).

II. Legatul cu titlu universal

143. Notiune. Legatul este cu titlu universal daca confera legatarului vocatie (chemare) la o cota-parte (fractiune) din mostenire (universalitate), cota-parte exprimata printr-o fractiune matematica sau prin indicarea unei mase de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridica de imobile sau de mobile[6].

Astfel, potrivit art.894 alin.1 C.civ., sunt legate cu titlu universal:          

- legatul unei fractiuni din mostenire, precum jumatate, a treia parte (exemplele nefiind limitativ prevazute);

- legatul tuturor bunurilor imobile;

- legatul tuturor bunurilor mobile;

- legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor imobile;

- legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor mobile.

144. Precizari. Dupa cum am vazut, legatul cu titlu universal are aceeasi natura juridica ca si legatul universal, diferenta intre ele fiind numai cantitativa. In consecinta, legatul cu titlu universal ex­primat sub forma unei fractiuni matematice poate imbraca aceleasi forme ca si legatul universal, cum ar fi:

- legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor mobile si imobile (adica din intreaga mostenire);

- legatul unei fractiuni din cotitatea disponibila a mostenirii;

legatul unei fractiuni din prisosul mostenirii, adica a ceea ce ramane dupa executarea legatelor cu titlu particular (eventual si cu titlu universal) cuprinse in testament;

- legatul nudei proprietati asupra unei fractiuni din mostenire.

III. Legatul cu titlu particular (singular)

Notiune. Potrivit Codului civil, orice legat care nu este cu titlu universal (si bineinteles nici universal) este singular (art.894 alin.2). Din aceasta definitie negativa s-a tras concluzia ca legatul este cu titlu particular daca confera legatarului vocatie succesorala la unul sau mai multe bunuri determinate (art.887 C.civ.), privite izolat (ut singuli).

Varietati de legate cu titlu particular. In lumina celor aratate constituie legate particulare:

a) Legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate (casa, autovehicul etc.) sau bunuri de gen determinate sau determinabile dupa numar, masura etc.(o suma de bani, o cantitate de grau etc.).

b) Legatul unor bunuri incorporale (de exemplu, legatul creantei pe care testatorul o are impotriva unui tert sau alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuala, dreptul asupra unor dividende sau alte beneficii etc.), caci orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este cu titlu particular (art.894 alin.2 C.civ.).

c) Legatul prin care testatorul-creditor iarta datoria legatarului­debitor (legatum liberationis), caz in care datoria se stinge din momentul deschiderii mostenirii.

d) Legatul unui fapt (posibil si licit) prin care mostenitorul universal sau cu titlu universal este obligat sa faca sau sa nu faca ceva in favoarea legatarului, de exemplu, sa repare casa lui, sa plateasca datoria acestuia fata de un tert etc.

e) Legatul dreptului succesoral mostenit de testator ca universalitate sau cota-parte din universalitate (si care, cat timp aceasta mostenire nu a fost lichidata, poate fi instrainata ca atare atat prin acte inter vivos, cat si mortis causa).

f) In sfarsit, si fara a epuiza toate ipotezele posibile, reamintim ca este legat cu titlu particular legatul nudei proprietati a unui (unor) bun(uri) determinate.

Legatul uzufructului. Potrivit Codului civil, este posibil ca prin testament nuda proprietate sa fie lasata unei persoane, iar uzufructul unei alte persoane (art.805).

Aplicatii practice. Asemenea dispozitii testamentare se intalnesc in practica mai ales sub forma legatului nudei proprietati si, respectiv, al uzufructului intregii averi si mai rar asupra unui bun determinat (de exemplu, un teren agricol) sau asupra unei fractiuni de mostenire.

Natura juridica. Daca testatorul a lasat prin testament nuda proprietate in favoarea unei persoane si uzufructul in favoarea alteia, se pune problema calificarii legatelor in cauza. Nu sunt dificultati nici controverse cat priveste legatul nudei proprietati; legatul va fi universal, cu titlu universal, respectiv cu titlu particular dupa cum nuda proprietate lasata legat are ca obiect intregul patrimoniu succesoral, cota-parte din patrimoniu, respectiv unul sau mai multe bunuri singulare. Nici in privinta legatului in uzufruct nu sunt probleme daca este stabilit asupra unui sau unor bunuri determinate; legatul uzufructului in cauza este cu titlu particular.

In schimb, foarte controversata este natura juridica a legatului in uzufruct al intregii mosteniri sau al unei fractiuni din mostenire.

Consideram ca legatul uzufructului este un legat cu titlu particular, chiar daca are ca obiect o universalitate sau cota-parte din universalitate, si deci uzufructul, privit in sine, este - potrivit art.550-552 C.civ. - uzufruct universal sau cu titlu universal, iar nu cu titlu particular.

Legatul bunului altuia. Daca legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat ce nu apartine testatorului - fiind proprietatea unui tert, eventual chiar proprietatea mostenitorilor testatorului (mostenitori legali sau legatari universali ori cu titlu universal) - se pune problema validitatii legatului. Precizam ca problema se pune numai daca:

a) testatorul - la data deschidem mostenirii, cand legatul incepe a produce efecte - nu are nici un drept, actual sau viitor (de exemplu, afectat de o conditie suspensiva sau de un termen suspensiv, fie si incert), asupra bunului obiect al legatului.

b) obiectul legatului este un bun individual determinat. Daca legatul are ca obiect bunuri de gen, fie si inexistente in masa succesorala la data deschiderii mostenirii, legatul este perfect valabil deoarece nu are ca obiect bunul altuia, dat fiind ca un anumit gen de bunuri nu poate sa apartina nimanui..

Daca cele doua conditii sunt indeplinite, si deci suntem in prezenta legatului lucrului altuia, liberalitatea va fi valabila sau nula, dupa cum testatorul a dispus in cunostinta de cauza sau cu credinta gresita ca bunul este al sau. Astfel:

- Daca testatorul a lasat legat bunul altuia, crezand ca este al sau, legatul este nul (art.907 C.civ.), prezumandu-se ca daca testatorul ar fi cunoscut realitatea nu ar fi facut liberalitatea. Eroarea de fapt asupra obiectului (error in corpore) in care se gaseste testatorul este conceputa de legiuitor ca viciu de consimtamant distructiva de vointa (eroare-obstacol) cu consecinta nulitatii absolute a legatului datorita lipsei consimtamantului.

- Daca testatorul a dispus de bunul altuia stiind ca nu este al sau, "insarcinatul cu acel legat este dator a da sau lucrul in natura sau valoarea lui din epoca mortii testatorului" (art.906 C.civ.). In fond, in acest caz, in conceptia codului, testatorul nu dispune propriu-zis de lucrul altuia si legatarul nu devine titularul dreptului asupra bunului la data deschiderii mostenirii (si deci nu reprezinta o operatiune speculativa), ci il obliga numai pe cel insarcinat cu executarea liberalitatii (obligatie de a face) sa procure acel bun (de exemplu, un tablou, o bijuterie etc.) de la proprietar si sa-l transmita legatarului, care - in aceasta ipoteza - devine proprietar numai dupa procurarea bunului de catre cel obligat la executarea legatului si transmiterii lui in proprietatea legatarului. Mai mult decat atat, insarcinatul cu executarea legatului se poate libera de orice obligatie, la alegere, si prin plata valorii bunului legat, valoare apreciata in raport de data deschiderii mostenirii. Prin urmare, legatul lucrului altuia creeaza o obligatie alternativa, alegerea avand-o debitorul (art.1027 C.civ.), daca testatorul nu a dispus altfel.

Legatul bunului indiviz. Problema se pune in cazul in care legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat aflat in indiviziune la data deschiderii mostenirii.

Poate fi vorba de un bun proprietate comuna pe cote-parti indivize a defunctului cu alte persoane sau de un bun facand parte dintr-o universalitate ori cota-parte de universalitate (indiviziune propriu-zisa), de exemplu, bunul care face parte din mostenirea nelichidata, cuvenita testatorului intr-o anumita cota-parte.

Pentru solutionarea soartei legatului in aceste cazuri speciale trebuie facuta o distinctie

a) Daca testatorul a lasat legat cota sa ideala de drept asupra bunului determinat ori cota sa asupra unui bun determinat din universalitate, legatul este perfect valabil, deoarece dreptul asupra cotei-parti ideale din proprietatea bunului determinat (ca si asupra unei universalitati) este un drept de proprietate individual, absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar, transmisibil nu numai inter vivos, dar si mortis causa, inclusiv prin legate cu titlu particular.

b) Daca legatul are ca obiect - nu cota-parte ideala ce apartinea testatorului - ci chiar bunul in natura aflat in indiviziune (sau o parte determinata material din acel bun), consideram ca, prin asemanare cu legatul bunului altuia, trebuie sa avem in vedere daca testatorul a dispus de bun in cunostinta de cauza (stiind ca este proprietar numai pro parte) sau cu credinta gresita ca bunul ii apartine in exclusivitate.

In primul caz, legatul este valabil, cel insarcinat cu executarea liberalitatii avand obligatia, la alegere, fie sa procure pentru legatar cota-parte de proprietate apartinand altuia, fie sa plateasca valoarea cotei-parti apartinand altuia.

In cel de-al doilea caz (testatorul a crezut ca bunul ii apartine in exclusivitate) legatul urmeaza sa fie considerat nul (in orice caz pentru partea ce depaseste cota testatorului), prezumandu-se ca, in cunostinta de cauza, testatorul nu ar fi lasat legat proprietatea exclusiva a acelui bun.

B. Clasificarea legatelor in functie de modalitati.

Legatul pur si simplu. Legatul este pur si simplu daca nu este afectat de nici o modalitate. In acest caz drepturile legatarului, asemanator cu drepturile mostenitorilor legali, se nasc din momentul deschiderii mostenirii.

151. Legatul cu termen. Daca testatorul a supus legatul unui termen, efectele se vor produce, in principiu, potrivit dreptului comun in materie de modalitati ale actului juridic, dupa cum ter­menul este suspensiv sau extinctiv.

Daca termenul este suspensiv, drepturile legatarului se vor naste si se vor putea transmite inter vivos si mortis causa - ca si in cazul legatului pur si simplu - din momentul deschiderii mostenirii; numai executarea, exigibilitatea legatului este amanata pana la implinirea termenului (de exemplu, la implinirea varstei majoratului). In consecinta, legatarul va putea cere predarea lucrului legat sau plata creantei - desi a devenit proprietar, respectiv creditor, de la deschiderea mostenirii - numai din ziua implinirii termenului (art.926 si 1022 C.civ.).

In cazul termenului extinctiv, legatul produce efecte de la deschi­derea mostenirii intocmai ca un legat pur si simplu, dar la implinirea termenului dreptul legat se stinge pentru viitor (de exemplu, dreptul la o renta).

Legatul sub conditie. Ca si in dreptul comun, conditia care afecteaza existenta (nasterea sau desfiintarea) legatului poate fi suspensiva sau rezolutorie.

a) Daca conditia este suspensiva legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea mostenirii, ci numai in momentul realizarii conditiei (indeplinirea sau neindeplinirea evenimentului, dupa cum conditia este pozitiva sau negativa)[7]. Din acel moment insa, conditia produce efecte retroactive; legatarul devine proprietar sau creditor de la data deschiderii mostenirii.

b) Daca conditia este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii mostenirii; pendente conditione legatul produce efecte ca si legatele pure si simple. La realizarea conditiei rezolutorii (eveniente conditione) legatul se desfiinteaza cu efect retroactiv de la data deschiderii mostenirii. In consecinta, se desfiinteaza si drepturile succesorilor in drepturi ai legatarului (dobanditori prin acte intre vii sau mortis causa).

In cazul in care conditia rezolutorie nu se realizeaza sau este sigur ca nu se va putea realiza, legatul se consolideaza definitiv, ca si cum ar fi fost legat pur si simplu.

Legatul cu sarcina (sub modo). Specifica liberalitatilor, sarcina - ca modalitate a legatului - este o obligatie impusa de testator legatarului, care - dupa acceptarea legatului - este tinut s-o execute. Sarcina poate fi prevazuta de testator atat in cazul legatelor universale sau cu titlu universal, cat si in cazul legatelor cu titlu particular.

Sarcina, asemanator conditiei rezolutorii, nu afecteaza dobandirea dreptului asupra legatului din momentul deschiderii mostenirii (ca si cum legatul ar fi pur si simplu); pe de alta parte, neexecutarea sarcinii, ca si nerealizarea conditiei, produc efecte pana la momentul deschiderii mostenirii.

Sarcina poate fi stipulata in interesul unui tert, in interesul testatorului sau in interesul gratificatului insusi.

a) Daca sarcina este prevazuta in favoarea unui tert, ea reprezinta o stipulatie pentru altul si constituie fie o plata realizata pe aceasta cale, fie o liberalitate indirecta. In acest din urma caz suntem in prezenta unui legat dublu si regulile de capacitate urmeaza sa fie analizate nu numai in raporturile dintre testator si legatar, dar si in raporturile dintre testatorul-stipulant si tertul beneficiar al sarcinii. In schimb, in raporturile dintre legatar si tertul beneficiar, executarea sar­cinii reprezentand plata unei obligatii, problema capacitatii de a face si de a primi o liberalitate nu se pune.

b) Sarcina este in interesul testatorului in cazul in care el personal are un interes - material sau moral - in executarea sarcinii (de exemplu, plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de inmormantare sau organizarea unei slujbe religioase de pomenire etc.).

c) Daca sarcina este stipulata chiar in interesul legatarului, suntem in prezenta unei liberalitati cu afectatiune speciala, testatorul avand si el un interes - cel putin moral - in executarea sarcinii. De exemplu, o suma de bani cu titlu de legat pentru finantarea continuarii unor cercetari stiintifice incepute de testator. Spre deosebire de sarcina stipulata in favoarea unui tert sau in interesul testatorului si cand legatul inceteaza sa fie liberalitate in masura sarcinii, in acest caz legatul este pur gratuit, dar revocabil in caz de neexecutare.

Ineficacitatea legatelor.

Notiune. Cauze. Notiunea generica de ineficacitate a legatelor - fara a avea o reglementare legala ca atare, dar utilizata in literatura de specialitate - desemneaza acele ipoteze in care dispozitia testamentara prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsita de efecte juridice, deci este ineficace, din cauze prevazute de lege. Aceste cauze pot fi grupate in patru categorii.

Nulitatea absoluta sau relativa a legatelor intervine in caz de nerespectare a regulilor de forma sau de fond prevazute de lege pentru validitatea lor (lit. A).

Reductiunea legatelor, avand drept consecinta ineficacitatea partiala sau totala a legatelor se produce - la cererea mostenitorilor rezervatari si a celor care infatiseaza drepturile lor (art.848 C.civ.) - in cazul in care, prin liberalitatile facute de defunct (tinand seama si de donatiile facute in timpul vietii) s-a depasit cotitatea disponibila. Problemele privind reductiunea liberalitatilor excesive urmeaza sa le analizam in capitolul consacrat rezervei succesorale.

Revocarea testamentului sau a unora din dispozitiile sale (aici ne intereseaza legatele) poate fi voluntara, cand este opera testatorului, sau judecatoreasca, pronuntata de instanta pentru cazurile prevazute de lege (lit.B).

Caducitatea legatelor intervine cand executarea lor devine imposibila din cauze posterioare momentului intocmirii testamentului (lit.C). In sfarsit, urmeaza sa analizam si consecintele ineficacitatii legatului, inclusiv problema dreptului de acrescamant (lit.D).

A. Nulitatea legatelor

Regim juridic. Nulitatea absoluta sau relativa a legatului intervine in cazul in care testamentul, respectiv dispozitia testamentara prin care a fost prevazut, nu intruneste conditiile de validitate, de fond sau forma, prevazute de lege. Anularea sau constatarea nulitatii legatului urmeaza regimul de drept comun al nulitatilor.

B. Revocarea legatelor

Consideratii generale. Potrivit art.920-923 si 930-931 C.civ legatul nascut in mod valabil poate deveni ineficace prin efectul revocarii lui, fie ca este vorba de revocarea testamentului in intregul lui, fie ca revocarea vizeaza numai legatul (o parte dintr-un legat) sau legatele instituite prin testament.

Revocarea legatelor poate fi voluntara cand isi gaseste sorgintea in vointa unilaterala a testatorului sau judecatoreasca cand se pronunta de catre instanta pentru faptele culpabile prevazute de lege savarsite de legatar.

a. Revocarea voluntara

Notiune. In principiu, testamentul, ca si dispozitiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esentialmente revocabile, daca legea nu prevede altfel in mod expres. In orice caz, legatele pot fi revo­cate prin vointa unilaterala a testatorului pana in ultima clipa a vietii.

Dupa modul de manifestare a vointei revocatorii, revocarea voluntara poate fi expresa sau tacita si este valabila daca testatorul a avut capacitatea de a testa si consimtamantul neviciat.

Revocarea voluntara expresa (directa). Potrivit art.920 C.civ., testatorul poate revoca testamentul - toate dispozitiile pe care le cuprinde sau o parte din ele, in speta legatele - printr-un tes­tament posterior (deci incheiat intr-una din formele prevazute de lege pentru testamente) sau printr-un act autentic (autentificat in conditiile art.58-67 din Legea nr.36/1995, iar nu legalizat potrivit art.89). Rezulta ca revocarea voluntara expresa este un act solemn; sub sanctiunea nulitatii absolute actul revocator trebuie sa fie redactat in forma testamentara sau in forma autentica.

Testamentul revocator trebuie sa fie valabil ca atare, dar nu este necesar sa aiba aceeasi forma ca si testamentul pe care il revoca; nu se aplica regula simetriei formelor

Inscrisul autentic revocator poate fi un act redactat special in acest scop, dar poate fi continut si in cadrul unui alt act autentic, de exemplu, contract de donatie incheiat in forma autentica (art.813 C.civ.).

Revocarea voluntara tacita (indirecta). Alaturi de revocarea expresa, se admite si revocarea tacita a legatelor. Revocarea este tacita daca, fara a fi declarata expres, rezulta indirect, dar neindoielnic, din anumite acte sau fapte, savarsite de testator sau cunoscute de el.

Codul civil prevede doua cazuri de revocare tacita: confectionarea unui testament nou (posterior) care - fara a revoca expres pe cel anterior - contine dispozitii inconciliabile (incompatibile sau contrare) cu dispozitiile testamentului anterior (art.921) si instrainarea obiectului legatului (art.923) cu care se asimileaza si distrugerea lui. Literatura de specialitate si jurisprudenta considera ca cele doua cazuri nu sunt prevazute de lege limitativ si admit ca revocarea tacita opereaza si in cazul distrugerii testamentului de catre testator sau cu stirea lui.

160. Retractarea revocarii voluntare. Am vazut motivele pentru care si modalitatile in care testatorul, pana in ultima clipa a vietii, poate revoca (expres sau tacit) legatele (universale, cu titlu universal sau cu titlu particular) facute prin testament. Revocarea, fiind si ea un act unilateral de vointa pentru caz de moarte, ca si testamentul insusi, poate fi - la randul ei - revocata, ceea ce se numeste retractarea revocarii. Este vorba, de fapt, de posibilitatea unor revocari succesive.

Retractarea, fiind tot o revocare, poate interveni, in principiu, in aceleasi conditii.

Astfel, retractarea revocarii poate fi expresa, caz in care, sub sanctiunea nulitatii absolute, urmeaza sa fie facuta prin act autentic sau intr-o forma testamentara (art.920 C.civ.), inclusiv stergerea dispozitiei revocatorii de catre testator, urmata de datarea si semnarea de catre el (cu semnificatia unui testament olograf nou).

In principiu, nu se contesta nici posibilitatea retractarii tacite, fie prin confectionarea unui testament nou - care, fara a retracta expres revocarea anterioara, contine dispozitii care sunt inconciliabile (incompatibile sau contrare) cu revocarea anterioara (art.921 C.civ.) - fie prin distrugerea voluntara a inscrisului revocator.

b. Revocarea judecatoreasca

Notiune. Cauze. Revocarea judecatoreasca a legatelor - cauza de ineficacitate ca si revocarea voluntara sau nulitatea ori caducitatea - intervine in cazurile in care legatarul savarseste, in mod culpabil, o fapta dintre cele limitativ prevazute de lege drept cauze de revocare judecatoreasca.

Revocarea judecatoreasca a legatelor - cu aplicabilitate in materia mostenirii testamentare - corespund nedemnitatii succesorale din materia devolutiunii legale a mostenirii, iar cazurile in care poate interveni sunt, in principiu, cele prevazute drept cauze legale de revocare a donatiilor, si anume: neindeplinirea sarcinilor (art.930 coroborat cu art.830 C.civ.) si ingratitudinea legatarului (art.930 coroborat cu pct.1-2 din art.831 si art.931 C.civ.).

Revocarea pentru neindeplinirea sarcinii. Dupa cum am vazut, sarcina de care este afectat legatul obliga pe legatarul acceptant al liberalitatii sa o execute, persoanele interesate (tertul beneficiar al sarcinii, creditorii lui sau executorul testamentar) putand cere prin justitie executarea silita. Legea prevede insa si o alta posibilitate: revocarea judecatoreasca a legatului pentru neindeplinirea sarcinii (art.930 coroborat cu art.830 C.civ.).

Actiunea in revocare pentru neindeplinirea sarcinii se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani, termenul de un an prevazut in art.931 si art.833 C.civ. pentru actiunea in revocarea liberalitatilor pentru ingratitudine nefiind aplicabil in cazul neindeplinirii sarcinii.

Revocarea pentru ingratitudine. Potrivit legii, revocarea judecatoreasca poate fi pronuntata daca legatarul a savarsit urmatoarele fapte:            

a) in timpul vietii testatorului (art. 930 coroborat cu art.831 pct.1 si 2 C.civ.):

- atentat la viata testatorului;

- delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa lui;

b) dupa moartea testatorului (art.931 C.civ.):

- injurie grava facuta memoriei lui.

C. Caducitatea legatelor

Notiunea de caducitate. Deosebirea fata de nulitate si revocare. Legatele instituite in mod valabil si nerevocate pot deveni ineficace din cauze intervenite ulterior intocmirii testamentului si care fac imposibila executarea lor. Spre deosebire de nulitatea lega­telor, care se datoreaza unor cauze existente in momentul intocmirii testamentului, caducitatea se datoreaza unor evenimente, imprejurari ulterioare. Ea se deosebeste si de revocarea voluntara a legate­lor, deoarece se produce independent si chiar impotriva vointei testatorului. In sfarsit, caducitatea se deosebeste si de revocarea judecatoreasca prin care se sanctioneaza anumite atitudini culpabile ale legatarului; cauzele care determina caducitatea nu sunt determinate sau conditionate de culpa legatarului. Avand in vedere aceste deosebiri si cazurile de caducitate prevazute de lege, ea poate fi definita ca o imposibilitate de executare a legatului, instituit valabil si nerevocat, din cauze obiective posterioare intocmirii testamentului sau din cauza renuntarii legatarului la legat dupa deschiderea mostenirii.

Cazurile de caducitate. Sub titlul de caducitate a legatelor, Codul civil prevede patru cauze care fac imposibila executarea lor: decesul legatarului; incapacitatea legatarului de a primi legatul; neacceptarea legatului de catre legatar; pieirea totala a bunului care formeaza obiectul legatului. Literatura de specialitate mai adauga unele cauze cu efecte asemanatoare caducitatii.

Decesul legatarului. Potrivit legii, legatul devine caduc daca legatarul a murit inaintea testatorului (art.924 C.civ.). Dispozitia se explica prin faptul ca liberalitatile in general si cele facute mortis causa au caracter exclusiv personal; sunt acte incheiate in considerarea persoanei legatarului (intuitu personae).

Incapacitatea legatarului de a primi legatul. Potrivit art.928 C.civ. "orice dispozitie testamentara cade cand legatarul va fi necapabil a o primi". Intrucat capacitatea de a primi a legatarului trebuie sa fie apreciata in raport de data deschiderii mostenirii, data la care legatul incepe sa produca efecte, el devine caduc daca in acest moment legatarul este lovit de o in­capacitate de a-1 primi.

Neacceptarea legatului (renuntarea) de catre legatar. Tot art.928 C.civ. prevede caducitatea legatului daca "legatarul nu va primi . ". Drepturile legatarului se nasc, de drept, din momentul deschiderii mostenirii. Dar, potrivit principiului ca "nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine" (art.686 C.civ.), principiu aplicabil si in cazul mostenirii testamentare, legatarul are - ca si mostenitorii legali - drept de optiune succesorala.

Pieirea totala a bunului care formeaza obiectul legatului. Potrivit art.927 C.civ. "legatul va fi caduc daca lucrul legat a pierit de tot in viata testatorului". Dupa cum rezulta - explicit sau implicit - din aceasta dispozitie, pentru ca pieirea bunului sa atraga dupa sine caducitatea legatului trebuie sa fie indeplinite mai multe conditii:

a) Legatul sa fie cu titlu particular si sa aiba ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate.

b) Pieirea bunului sa fie totala (" pierit de tot", art.927 C.civ.). Daca bunul a pierit numai in parte, legatul nu devine caduc nici macar in parte.

c) Pieirea bunului sa fie produsa "in viata testatorului" (art.927 C.civ.), adica in perioada dintre momentul intocmirii testamentului si data mortii testatorului. Daca bunul era pierit in momentul testarii legatul nu este caduc, ci nul din lipsa de obiect. Iar daca pieirea se produce dupa data deschiderii mostenirii legatul nu devine caduc pentru ca legatarul a dobandit proprietatea bunului de la aceasta data. In consecinta, el suporta riscul pieirii in aceasta calitate (res perit domino), respectiv va avea actiune in despagubire impotriva persoanei responsabile. devine proprietar decat in momentul realizarii conditiei, ceea ce nu mai este posibil din lipsa de obiect (art.927 C.civ.).

d) Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit (caz fortuit sau forta majora) ori o fapta culpabila savarsita de o terta persoana sau chiar de testator ori legatar. Numai pieirea datorata faptei intentionale a testatorului se analizeaza ca revocare voluntara a legatului, iar nu cauza de caducitate.

Alte cazuri de caducitate. La cele patru cazuri de caducitate prevazute in Codul civil, in literatura de specialitate se mai adauga si altele cum ar fi: neindeplinirea conditiei suspensive sub care a fost stipulat legatul, depasirea cotitatii disponibile, dis­paritia cauzei impulsive si determinante a actului de liberalitate.

Este adevarat ca legatul devine ineficace si in aceste cazuri, insa - riguros vorbind - ele nu constituie veritabile cauze de caducitate.

Soarta legatului grefat pe un legat (principal) devenit caduc. In cazurile in care legatarul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) al carui legat a devenit caduc (de exemplu, pentru predeces) a fost insarcinat cu un legat in favoarea unei alte persoane, caducitatea legatului principal nu va atrage caducitatea legatului-sarcina, ci acesta din urma va trece asupra succesorului care beneficiaza de caducitatea legatului principal. De exemplu, legatul unei sume de bani cu care a fost insarcinat legatarul casei urmeaza sa fie executat de mostenitorul care beneficiaza de caducitatea legatului casei.

Legatul grefat pe un alt legat va deveni caduc numai daca legatul principal este cu titlu particular si obiectul acestuia piere total in conditiile art.927 C.civ..

In toate cazurile, caducitatea legatului-sarcina nu afecteaza existenta legatului principal, titularul lui beneficiind de caducitatea legatului-sarcina (daca testatorul nu a prevazut altfel).

D. Consecintele ineficacitatii legatelor.

Dreptul de acrescamant

Regula. Daca legatul este ineficace din cauza nulitatii, revocarii sau caducitatii (inclusiv din cauza desfiintarii pentru nerea­lizarea conditiei suspensive sau pentru ca s-a realizat conditia rezo­lutorie) se pune intrebarea, care va fi soarta bunurilor (drepturilor) care au format obiectul legatului ineficace.

Regula in materia devolutiunii testamentare a mostenirii este ca ineficacitatea legatului profita acelor mostenitori (legali sau testamentari) ale caror drepturi succesorale ar fi fost micsorate sau inlaturate prin existenta legatului sau care aveau obligatia sa execute legatul. Cu alte cuvinte, profita mostenitorii in dauna carora legatul ar fi fost executat.

Exceptii. Regula potrivit careia ineficacitatea legatului profita mostenitorilor ale caror drepturi (cote) succesorale ar fi fost micsorate prin existenta legatului sau care aveau obligatia sa execu­te legatul, cunoaste doua exceptii, special prevazute de lege, datorate vointei testatorului: substitutia vulgara si legatul conjunctiv, in acest din urma caz operand dreptul de acrescamant.

Substitutia vulgara este acea dispozitie testamentara, permisa expres de lege (art.804 C.civ.), prin care testatorul desemneaza in mod subsidiar un al doilea legatar care urmeaza sa beneficieze prin substitutie de legat (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) in cazul in care primul legatar nu ar putea sau nu ar voi sa beneficieze de legat. Rezulta ca, in acest caz, suntem in prezenta a doua legate alternative; cel de-al doilea produce efecte numai sub conditia (suspensiva) ineficacitatii celei dintai si inlatura dreptul altor persoane (mostenitori legali sau legatari) de a beneficia de aceasta ineficacitate. Ei ar putea sa beneficieze numai daca si cel de-al doilea legat (in favoarea substituitului) ar fi ineficace si testatorul nu ar fi dispus altfel.

Legatul conjunctiv si dreptul de acrescamant. Legatul conjunctiv este acea dispozitie testamentara prin care acelasi bun determinat individual sau numai generic este lasat de testator in totalitate in favoarea mai multor legatari cu titlu particular, fiecare avand vocatie (un drept eventual) la totalitatea bunului legat. De exemplu, testatorul lasa casa sau suma de bani depusa la banca legatarilor A si B, fara a determina partea fiecaruia.

In acest caz, intrucat prin vointa testatorului legatul este conjunctiv, daca legatarii pot si vor sa primeasca legatul, fiecare va suporta concursul celuilalt (celorlalti), obiectul legat impartindu-se intre ei in mod egal. In schimb, daca unul (unii) dintre legatari nu poate sau nu vrea sa primeasca legatul, partea lui (lor) nu se scade (pentru a profita altor mostenitori potrivit regulilor generale), ci va mari partea colegatarului (colegatarilor) care pot si vor sa primeasca legatul, oricare dintre ei avand dreptul la totalitatea bunului legat (art.929 C.civ.). Opereaza asa-numitul drept de acrescamant (drept de crestere, de adaugire).

Sectiunea a II-a

Exheredarea (dezmostenirea)

Notiune. Referitor la patrimoniul succesoral, testamentul poate contine nu numai dispozitii pozitive - legate - dar si dispozitii negative - exheredari (dezmosteniri) - prin care testatorul inlatura de la mostenire unul sau mai multi mostenitori legali, rude sau sot supravietuitor.

Legislatia noastra nu prevede dispozitii referitoare la exheredare, dar nici nu interzice. Astfel fiind, validitatea dezmostenirii este unanim recunoscuta. Posibilitatea testatorului de a exhereda rezulta, indirect, si din dispozitiile legale referitoare la rezerva. O data ce legea prevede o cota din mostenire ce se atribuie cu titlu de rezerva succesorala unor mostenitori - chiar impotriva vointei testatorului care a prevazut exheredarea lor - inseamna ca mostenitorii legali care nu sunt rezervatari pot fi inlaturati de la mostenire cu desavarsire (rudele colaterale si ascendentii ordinari), iar mostenitorii rezervatari (descendentii, ascendentii privilegiati si sotul supravie­tuitor) pot fi exheredati din acea parte a mostenirii care excede cota lor de rezerva, numita cotitate disponibila.

Precizam ca prin exheredare mostenitorul legal, fie si nerezervatar, pierde numai emolumentul mostenirii (vocatia concreta la mostenire), dar nu si titlul de mostenitor. Astfel fiind, in calitate de mostenitor legal poate cere anularea sau constatarea nulitatii dispozitiilor testamentare, revo-carea judecatoreasca a legatelor sau constatarea caducitatii lor, iar mostenitorii rezervatari reductiunea liberalitatilor excesive. De asemenea, mostenitorul legal exheredat poate cere inventarierea si luarea masurilor de conservare a bunurilor succesorale in conformitate cu art.70 si urm. din Legea nr.36/1995, notarul public fiind obligat sa comunice mostenitorilor legali (fie si exheredati) masurile de conservare luate (art.74). Iar daca printr-un testament olograf sau mistic s-a instituit un legatar universal (ceea ce echivaleaza cu exheredarea indirecta a mostenitorilor legali) notarul public citeaza la dezbaterea succesorala si pe mostenitorii legali (art.75 alin.2). Daca legatul este cu titlu particular sau cu titlu universal (de exemplu, jumatate din mostenire) mostenitorii legali urmeaza sa fie citati indiferent de felul testamentului, dat fiind ca au vocatie concreta la mostenire (art.75 alin.1). Asemanator cu ipoteza legatului universal, mostenitorii legali urmeaza sa fie citati si in cazul a doua sau mai multe legate cu titlu universal, care epuizeaza intreaga mostenire (de exemplu, doua legate pentru cate o jumatate de mostenire). Iar daca testamentul este autentic (inclusiv privilegiat, autentic simplificat), mostenitorul legal il poate ataca in justitie, potrivit regulilor aplicabile in materie.

Feluri. In functie de modul de manifestare a vointei de exheredare, ea poate fi de mai multe feluri: directa, indirecta si cu titlu de sanctiune.

Exheredarea este directa (expresa) cand testatorul dispune prin testament inlaturarea de la mostenire a mostenitorului sau mostenitorilor legali.

Exheredarea directa este totala (generala) daca vizeaza pe toti mostenitorii legali ai testatorului, inclusiv ipoteza unicului mostenitor legal al testatorului inlaturat de la mostenire. In acest caz, daca testatorul nu a desemnat nici un legatar care sa culeaga mostenirea (cotitatea disponibila), ea devine vacanta si urmeaza sa fie culeasa ca atare de catre stat.

Exheredarea directa este partiala (nominala) cand testatorul inlatura de la mostenire numai unul sau mai multi mostenitori legali. In acest caz, daca testatorul nu a dispus altfel (desemnand legatari), mostenirea - intreaga sau cotitatea disponibila - va fi culeasa de comostenitorul (comostenitorii) celui exheredat sau mostenitorii subsecventi, potrivit regulilor devolutiunii legale a mostenirii.

Exheredarea este indirecta cand testatorul, fara sa mentioneze expres inlaturarea de la mostenire a mostenitorilor legali, instituie unul sau mai multi legatari care urmeaza sa culeaga mostenirea, respectiv cotitatea disponibila (daca exista mostenitori legali rezervatari). Inseamna ca prin instituirea de legatari mostenitorii legali nerezervatari pot fi inlaturati de la mostenire total, iar cei rezervatari in limita cotitatii disponibile.

Exheredarea sanctiune, numita si clauza penala, este acea dispozitie testamentara prin care testatorul prevede inlaturarea de la mostenire a acelor mostenitori care ar ataca testamentul sau dispozitiile testamentare cu actiune in justitie.

In principiu, exheredarea sanctiune este valabila; fiind liber sa dispuna de mostenirea pe care o va lasa dupa moarte, testatorul poate lua si masuri de aparare, de respectare a dispozitiilor sale de ultima vointa, inclusiv cele care contin exheredari determinate de sentimente de suparare, de maine etc.

Validitatea exheredarii sanctiune are totusi anumite limite:

- Ea nu poate aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari; chiar daca au atacat in justitie testamentul si indiferent de rezultatul procesului, dreptul la rezerva ramane neatins.

- Exheredarea sanctiune nu poate impiedica pe mostenitori sa ceara constatarea nulitatii dispozitiilor testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri (art.5 C.civ.), de exemplu, nulitatea testamentului pentru nerespectarea formei solemne, nulitatea legatului continand o substitutie fideicomisara etc.

Sectiunea a III-a

Executiunea testamentara

§1. Notiunea si natura juridica a executiunii testamentare

Notiune. Executiunea testamentara este o dispozitie cuprinsa in testament prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane (art.910 C.civ.) conferindu-le imputernicirea necesara pentru a putea asigura executarea dispozitiilor testamentare.

Testatorul recurge la instituirea de executor testamentar, de regula, pentru a-i degreva pe mostenitori de aceasta sarcina sau in cazurile in care apreciaza ca mostenitorii chemati in puterea legii sa execute dispozitiile testamentare (succesori universali) nu ar vrea sau nu ar putea asigura indeplinirea dispozitiilor sale de ultima vointa (de exemplu, sunt minori sau persoane puse sub interdictie).

Executor testamentar poate fi orice persoana (mostenitor legal sau testamentar ori o terta persoana, de exemplu, un avocat), cu singura conditie sa aiba capacitate de exercitiu deplina (art.913 C.civ.).

Testatorul poate desemna unul sau mai multi executori testamentari. In caz de pluralitate atributiile (functiile) pot fi: conjunctive, caz in care oricare dintre executori poate sa lucreze singur in vederea indeplinirii misiunii (art.918 alin.1 C.civ.), daca testatorul nu a prevazut sa lucreze in comun; divizate (de exemplu, unul pentru afacerile comerciale, altul pentru cele civile); subsidiare, pentru ipoteza in care primul desemnat nu poate sau nu vrea sa accepte misiunea.

Natura juridica. Potrivit parerii dominante, executiunea testamentara este un mandat special, care - ca atare - se aseamana, dar se si deosebeste de mandatul de drept comun, motiv pentru care regulile de drept comun in materie de mandat se aplica in aceasta materie numai in masura in care legea nu prevede altfel sau nu sunt contrare scopului executiunii testamentare.

§2. Atributiile (functiile) executorului testamentar

Limitare prin lege

Atributiile executorului testamentar sunt reglementate de lege in mod diferit, dupa cum testatorul i-a conferit sau nu "posesiunea" (art.911 C.civ.) - numita dupa terminologia Codului francez sezina - bunurilor mobile din mostenire. Prin urmare, legea prevede anumite atributii generale, minimale, care se exercita de orice executor testamentar si anumite atributii mai intinse care apartin numai executorului cu sezina.

Atributii generale . Orice executor testamentar - cu sau fara sezina - care a acceptat aceasta sarcina are dreptul si obligatia de a supraveghea si de a asigura executarea dispozitiilor testamen­tare. In acest scop:

- potrivit art.916 alin.2 C.civ., executorul testamentar este chemat sa staruie ca notarul public competent sa faca inventarierea bunurilor succesorale in conformitate cu art.70 si urm. din Legea nr.36/1995;

- cand exista mostenitori (legali sau testamentari) minori, interzisi sau absenti, executorul testamentar este obligat sa ceara punerea sub sigiliu (ori predarea unui custode) a bunurilor pentru care exista pericol de instrainare, pierdere, inlocuire sau distrugere (art.916 alin.1 C.civ. coroborat cu art.72 din Legea nr.36/1995).

- daca nu exista suma indestulatoare pentru plata legatelor, exe­cutorul testamentar "va cere vinderea miscatoarelor" (art.916 alin.3 C.civ.) pentru a asigura astfel executarea dispozitiilor testamentare.

- daca s-a contestat in justitie validitatea testamentului sau a unei (unor) dispozitii testamentare, executorul testamentar are dreptul (si obligatia) sa intervina in proces pentru a sustine validitatea lor (art.916 alin.4).

- in sfarsit, executorul testamentar poate intreprinde si alte masuri, nenominalizate de lege, pentru "ca testamentele sa se execute" (art.916 alin.4), dar fara a intreprinde masuri propriu-zise de executare daca testatorul nu i-a conferit sezina.

Atributiile speciale ale executorului testamentar cu sezina si limitele ei. Potrivit art.911 C.civ., testatorul "poate sa le dea de drept in posesiune, toata sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa". Rezulta ca aceasta prerogativa - numita in literatura de specialitate "sezina" (din fr. saisine) - apartine executorului testamentar numai daca i-a fost conferita expres prin testament, insa fara cerinta unor formule sacramentale. Se admite, de exemplu, ca executorul imputernicit sa plateasca legatele mobiliare sau executorul instituit sub aparenta unui legatar universal (fara emolument) este executor testamentar cu sezina.

Intrucat certificatul de executor testamentar trebuie sa precizeze "intinderea drepturilor si obligatiilor cu care a fost investit de catre testator" (art.85 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995), notarul public care il elibereaza trebuie sa precizeze calitatea de sezinar a executorului testamentar, bunurile mobile - toate sau partea - pe care le poate detine in aceasta calitate, durata sezinei si sarcinile pe care este chemat sa le indeplineasca.

Incetarea executiunii testamentare

Cazuri de incetare a executiunii testamentare. Misiunea executorului - fie ca este sezinar sau a fost sezinar dar aceasta a incetat anterior, fie ca nu a fost sezinar - inceteaza in urmatoarele cazuri:

- daca dispozitiile testamentare au fost executate integral;

- prin moartea executorului testamentar (art.917 coroborat cu art.1552 pct.3 C.civ.);

- prin renuntarea executorului mandatul inceteaza in aceasta materie, fara posibilitatea angajarii raspunderii, numai daca dove­deste ca executarea in continuare i-ar pricinui lui insusi o paguba insemnata (art.1556 alin.2 C.civ.) sau ca, din motive mai presus de vointa sa, nu mai poate continua (de exemplu, imbolnavire);

- prin revocarea executiunii de catre instanta, la cererea succesorilor, pentru motive temeinice (abuz sau rea-credinta, incompetenta sau infidelitate etc.

- prin punerea sub interdictie a executorului testamentar (art.913 coroborat cu art.1552 pct.3 C.civ.).

Obligatia de a da socoteala. Asemanator mandatarului de drept comun, executorul testamentar este obligat fata de succesorii universali sa dea socoteala de gestiunea sa si sa le predea tot ce a luat in primire in virtutea sezinei sau chiar fara drept (de exemplu, creante succesorale incasate). Totodata, el are dreptul sa i se inapoieze cheltuielile facute din patrimoniul propriu in indeplinirea functiilor sale (pentru inventar, cheltuieli de judecata, onorariu platit notarului etc.) si care sunt sarcini ce greveaza mostenirea (art.919 C.civ.), precum si sa fie dezdaunat, potrivit dreptului comun (art.1549 C.civ.), pentru pierderile suferite cu ocazia indeplinirii misiunii incredintate de testator.

Raspunderea executorului testamentar. Ca si mandatarul contractual executorul raspunde - sub forma daunelor-interese - de orice culpa comisa in legatura cu executarea (neexecutatea) dispozitiilor testamentare. Diligenta ceruta se apreciaza mai sever (culpa levis in abstracto) daca executorul primeste o remuneratie, indiferent sub ce forma, decat daca a lucrat fara plata (culpa levis in concreto). Raspunderea lui poate fi atenuata de testator, dupa cum am vazut, prin scutirea de obligatia de a da socoteala. In nici un caz, el nu raspunde de pieirea fortuita (dovedita) a bunurilor pe care le-a detinut.