Probleme speciale privind infractiunea de inselaciune

Infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215/C.Pen., infractiune patrimoniala ce apartine categoriei de infractiuni care se savarseste prin frauda (prin mistificarea adevarului, prin amagire, prin inducere in eroare), ocupa un loc insemnat in clasamentul delincventei in ultima perioada de timp.

Pentru o delimitare precisa a infractiunii de inselaciune trebuiesc facute unele comentarii in legatura cu:

A.    Diferentierea de infractiunea de trafic de influenta

Obiectul juridic special al infractiunii de trafic de influenta il constituie relatiile sociale a caror formare si dezvoltare se intemeiaza pe increderea si prestigiul de care trebuie sa se bucure orice functionar si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei persoane juridice iar obiectul juridic special al infractiunii de inselaciune il constituie relatiile sociale privind strict patrimoniul unor persoane (fizice sau juridice), relatii care iau nastere si se desfasoara pe baza bunei credinte a subiectilor acestor raporturi, a increderii ce si-o acorda reciproc intre ei fara a implica pozitia unor unitati sau persoane juridice terte.

La infractiunea de inselaciune persoana care da banii sau bunurile este de buna credinta, fiind indusa in eroare de catre un autor pe cand in cazul traficului de influenta cel care da banii sau bunurile este de rea credinta si urmareste ca autorul sa determine pe un functionar sa faca sau sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu[1].

Interesul cumparatorului de trafic intra in conflict cu interesele sociale, "publice", in lipsa unui interes real, legitim sau nelegitim, fapta va constitui o inselaciune sau un santaj, in functie de manoperele folosite, de metodele folosite de autor in scopul obtinerii folosului material injust.

In cazul infractiunii de trafic de influenta se creeaza o stare de pericol pentru activitatea persoanei juridice in serviciul careia se afla subiectul pasiv subsidiar (traficantul indicat nominal sau determinat implicit), stare de pericol ce consta in atingerea adusa prin expunerea reputatiei si corectitudinii anumitor functionari si a unor persoane juridice determinate de incredere si suspiciuni.

Traficul de influenta trebuie sanctionat in concurs cu infractiunea de inselaciune daca traficarea reprezinta un mijloc de amagire pentru o inducere in eroare[2].

B.    Subintelegerea folosului material si producerea pagubei de inselaciune in conventie de la alin. 3.

Chiar daca pentru existenta infractiunii de inselaciune in conventie nu este prevazuta in textul de lege necesitatea producerii unei pagube si obtinerea unor foloase materiale, aceste cerinte esentiale prevazute pentru modalitatea simpla a inselaciunii sunt subintelese si pentru varianta speciala prevazuta de art. 215 alin. 3/C.P .

C.     Concursul cu infractiunea de falsificare de monede

In cazul in care o persoana falsifica monede sau alte valori, fapta prevazuta de art. 282 alin. 1 si daca pune in circulatie sau detine astfel de valori falsificate, va raspunde penal pentru ambele infractiuni, fiind evidentiate prevederile referitoare la concursul real de infractiuni[4].

Comparand textul art. 215 cu cel al art. 282 alin. 2/C.Pen. observam ca atat infractiunea din art. 215 cat si cea din art. 282 alin. 2 in ce priveste actiunea acestora - falsificarea - se refera la sensul verbului "a falsifica" de a prezenta ceva altfel decat este in realitate, a denatura, a deforma, a altera.

Datorita tocmai acestui fapt, probabil, multi autori, considera ca infractiunea prevazuta in art. 282 alin. 2 este de fapt "o forma spacifica de inselaciune in domeniul circuitului monetar sau bancar" si ca art. 282 alin. 2 avand un caracter special in raport cu inselaciunea prevazuta in art. 215 se va retine in cazul in care o persoana va comite o astfel de fapta incidenta prevederilor art. 282 alin. 2/C.Pen.

Un alt autor[5] arata ca legiuitorul prevede in mod expres in art. 215 alin.2 ca daca inselaciunea este savarsita prin mijloace frauduloase exista un concurs de infactiuni intre art. 215 alin.2 si art. 282/C.Pen.

Acelasi autor afirma ca punerea in circulatie este in raport cu falsificarea, ceea ce este uzul de fals in raport cu falsul material in inscrisuri oficiale sau cu falsul intelectual, rezulta implicit ca practica si doctrina penala retin concursul de infractiuni intre art. 215 alin. 2 si art. 191 se poate retine, pentru identitate de ratiuni, concursul de infractiuni intre art. 215 alin. 2 si art. 282 alin. 2/C. Pen. Ea trebuie sa contina toate elementele prevazute in art. 215 alin. 1, adica inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba. Or, art. 282 alin.2 nu prevede, sub aspectul laturii obiective crearea unei pagube si nici sub aspectul laturii subiective scopul special prevazut in art 215 alin. 1.

Daca o persoana falsifica monede sau alte valori pevazute de lege in art. 282 alin. 1, pune in circulatie astfel de valori si in acelasi timp cu punerea in circulatie, induce in eroare o persoana in scopul de a obtine un folos material injust pentru sine sau pentru altul, pricinuind o paguba persoanei inselate, suntem in prezenta a trei infractiuni aflate in concurs. Astfel exista concurs real intre falsificare, pe de o parte si punerea in circulatie si inselaciunea pe de alta parte si concursul ideal intre continutul infractional prevazut de art. 282 alin. 2, punerea in circulatie si inselaciune.

D.    Incadrarea juridica a faptei care consta in emiterea unui bilet la ordin de catre un comerciant fara ca acesta sa aiba disponibilul necesar in contul bancar.

Sediul legal al reglementarii biletului la ordin se afla in textele art. 104 - 107 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin.

Biletul la ordin, in literatura de specialitate, a fost definit ca fiind un inscris prin care o persoana denumita emitent sau subscriitor se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta unei alte persoane denumita beneficiar, sau la ordinul acesteia.

Pornind de la aceasta definitie doctrinara se contureaza ideea ca raportul juridic implica existenta doar a doua parti: emitentul, care reprezinta debitorul unui raport juridic fundamental nascut din incheierea unui act juridic comercial, devenit acum debitor, si al raportului juridic originar ca urmare a emiterii biletului la ordin si beneficiarul, care este creditorul raportului juridic fundamental si in acelasi timp al celui originar.

Acest raport obligational nascut din emiterea biletului la ordin exclude calitatea de subiect avuta de o terta persoana, denumita "tras", careia intr-un raport juridic cambial sau intr-unul nascut ca urmare a emiterii unui cec, sa i se adreseze ordinul de plata al unei sume banesti la scadenta si care ar putea fi reprezentata de o societate bancara (la fel ca in cazul cecului) sau de un comerciant (la fel ca in cazul cambiei).

Imprejurarea ca la rubrica "emitent" din cuprinsul biletului la ordin sunt inserate ca mentiuni alaturi de sediul emitentului, respectiv codul fiscal al acestuia si numarul contului bancar, respectiv banca unde isi are deschis contul, nu este in masura sa includa in sfera raportului obligational in calitate de subiect si nici sa-l indrituiasca pe creditor la incasarea creantelor sale din contul indicat, ci aceste mentiuni au strict valoarea unor pure elemente de identificare ale comerciantului debitor.

Aceasta inseamna ca atata vreme cat nu s-a indicat ca loc al platii banca unde isi are deschis cont emitentul, conduita beneficiarului biletului la ordin, in mod imperativ, poate consta in a prezenta biletul la ordin, poate consta in a prezenta inscrisul constatator al raportului obligational la sediul persoanei emitente, in vederea efectuarii platii la momentul scadentei.

Bazat pe aceste considerente este gresita orientarea potrivit careia fapta unui comerciant de a emite in contul bancar, sau circumscrise in mod automat sferei ilicitului penal, in ipoteza in care beneficiarul biletului la ordin se loveste de refuzul la plata al bancii prezentatoare.

Practica organului ce cercetare penala de a incepe urmarirea penala in acest caz pentru savarsirea infractiunii de "inselaciune in conventie" prevazuta si sanctionta de art. 215 alin. 2 si 3/C.Pen. este gresita intrucat nu se poate vorbi despre existenta unor manopere dolosive fata de creditorul obligatiei comerciale.

E.     Incadrarea juridica a faptei de emitere de cecuri fara disponibil in cont si competenta de cercetare penala.

Potrivit art. 364/C.Com. (abrogat prin Legea asupra cecului, publicata in M.Of. al Rom. Nr. 100/1934) "oricine are sume de bani disponibile la o banca sau la orice persoana va dispune de aceste sume in tot sau in parte, in folosul sau personal sau in folosul unui al treilea printr-un cec".

Art. 369/C.Com. pedepseste cu amenda egala cu 10% din suma aratata in cec pe acela care emite un cec fara data sau  cu o data falsa ori fara sa existe in mainile depozitarului suma disponibila.

Prin Legea nr. 59/1934 asupra cecului modificata partial prin O.G. nr. 11/1993 se prevede in art. 84 ca oricine emite un cec fara a avea la tras disponibil suficient se pedepseste cu o amenda de la 50.000 la 100.000 lei si inchisoare de la 6 luni pana la un an, afara de cazul cand fapta constituie delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare, situatie in care se aplica aceasta pedeapsa.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Desi Legea nr. 59/1934 asupra cecului nu a fost abrogata expres dispozitiile sale nu s-au mai aplicat dupa 1948. in schimb in C.Pen. in vigoare in 1936 fapta era incriminata ca infractiune prin art. 553 potrivit caruia "acela care in scopul aratat in art. 549 emite un cec asupra unei banci sau asupra unei persoane, stiind ca nu are provizia sau acoperirea necesara, ori suficienta, precum si acela care, in acelasi scop, dupa emisie retrage provizia in total sau in parte sau interzice trasul la plati inainte de expirarea termenului de prezentare, cauzind prin acestea o paguba posesorului cecului comite delictul de inselaciune prin cecuri si se pedepseste cu inchisoare corectionala de la 2 la 5 ani".

In C.Pen. in vigoare aceasta fapta nu a mai fost prevazuta in mod separat, pe considerentul ca ea constituie o inselaciune ce poate fi sanctionata ca atare.

Astfel art. 215 alin.4/C.Pen. este aproape identic cu art. 553 din vechiul cod .

In aceste conditii se pune problema daca emiterea unui cec fara acoperire constituie infractiunea prevazuta de art. 84 pct. 2/ Legea 59/1934, art. 282/C.Pen., art. 289/C.Pen. sau art. 215 alin. 4/C.Pen ?

Incadrarea in prevederile art. 282/C.Pen. se exclude, intrucat acest text nu incrimineaza fapta de a completa un formular tip de cec iar intre art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 si art. 215 alin. 4/C.Pen. existand un concurs de texte dar intrucat Legea cecului prevede ca dispozitiile sale nu sunt aplicabile "in acest delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare" sunt aplicabile prevederile art. 215 alin. 4 din C.Pen.

Competenta de solutionare revine procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatorie si nu procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunal.

F.     Inselaciunea prin folosirea unui cec fara acoperire

Intr-o opinie[6] se sustine ca "emiterea de cecuri fara acoperirea necesara constituie infractiunea de inselaciune si se incadreaza in prevederile art. 215/C.Pen., cu precizarea ca dupa modificarea C.Pen. prin Legea nr. 140/1996 pedeapsa este mai severa, urmand, dupa caz, sa faca aplicarea legii mai favorabile". Autorul citat nu este de acord cu unele solutii din practica judiciara pronuntate pana in noiembrie 1996, cand fapta a fost incadrata in dispozitiile art. 282/C.Pen.

Intr-o alta opinie[7] se sustine ca:

Pana la modificarea C.Pen. prin Legea nr. 140/1996 se considera ca emitentul unui cec fara a dispune la tras de disponibil, facand acest lucru cu stiinta pentru a asigura siesi sau altuia un folos material injust creand beneficiarului o paguba, reaspundere atat pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in conventii in forma agravata prevazuta in art. 215 alin. 2 si 3 cat si infractiunea de falsificare de monede sau alte valori prevazute in art. 282 alin. 1 in concurs real.

In aceasta opinie se mai sustine ca retragerea proviziei dupa emiterea cecului si interzicerea trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare nu puteau fi incadrate pana la modificarea legii decat in textul art. 215 alin. 3.

Tot in aceasta opinie se sustinea ca dupa modificarea C.Pen. prin Legea nr. 140/1996 infractiunea prevazuta in art. 215 alin. 4 este o infractiune complexa care cuprinde atat infractiunea prevazuta in art. 282 alin. 1 cat si cea prevazuta in art 215 alin. 1. Daca un astfel de cec va fi pus in circulatie incadrarea juridica corecta ar fi cea a concursului de infractiuni, concurs real intre art. 215 alin. 4 si art. 282/C.Pen. deoarece punerea in circulatie este ulterioara.

O alta opinie[8] considera ca ambele opinii sunt susceptibile de unele observatii critice:

In ambele opinii se omite faptul ca art. 84 din Legea 59/1934 care prevede infractiunea de falsificare a unui cec nu a fost abrogata.

Art. 553/C.Pen. din 1936 a prevazut numai o infractiune de sine statatoare - infractiunea de inselaciune.

In C.Pen. din 1968 inselaciunea prin cea prevazuta in art 553 din C.Pen. nu a mai fost preluata distinct considerandu-se ca aceasta este inclusa in art. 215 din C.Pen.

Nici prin C.Pen. din 1968 nu au fost abrogate expres si nici implicit infractiunile prevazute in art. 84 din Legea 59/1934.

In sens contrar o alta opinie[9] sustine ca art. 84 din Legea 59/1934 a fost abrogata inca de la 1 ianuarie 1937 odata cu intrarea in vigoare a C.Pen. anterior si cu incriminarea prin art 553 din acel cod a faptei de "inselaciune prin cecuri".

G.    Inselaciune prin internet

Activitatea informatica presupune numeroase forme contractuale definite generic contracte informatice. Acestea pot fi de mai multe feluri: contracte de furnizare de echipament (hardware), contracte de asistenta tehnica (computer service), contracte de furnizare de programe (software), cele mai variate forma de prestari de servicii, prelucrari de date (multiprogramming), contracte de consultanta, etc.

Imbracand elementele mai multor categorii de contracte si elemente specifice activitatii informatice aceste contracte innominati au caracteristici comune contractelor de prestari servicii, de asigurare de retea, ale contractelor de credit sau de cont curent, ale contractelor de vanzare - cumparare sau de tranzactie.

Folosirea frauduloasa a numerelor de carti de credit la cumpararea de bunuri prin Internet constituie infractiune in conventie prevazuta de art. 215 alin. 3 raportat la art. 215 alin.2 din C.Pen.[10]

Fapta consta in inducerea in eroare a vanzatorului cu prilejul incheierii unui contract de vanzare - cumparare fiind savarsita in asa fel incat fara aceasta eroare cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate in protocoale si in contracte de adeziune in materie, fapta sanctionata cu pedeapsa prevazuta in alin. 2, intrucat inducerea in eroare a fost facuta prin mijloace frauduloase in scopul de a obtine un folos material injust.

H.    Neanuntarea schimbarii care ar fi atras suspendarea pensiei

Fapta inculpatului pensionat in conditiile Decretului Lege nr. 60/1990 de a nu fi anuntat organul de pensii ca s-a incadrat in munca ceea ce ar fi avut ca efect suspendarea platii pensiei nu constituie infractiunea de inselaciune deoarece ii lipseste unul din elementele constitutive si anume intentia de a frauda bugetul Asigurarilor sociale de stat.[11]

I.       Instrainarea bunului gajat fara deposedare

In practica se intalneste tot mai des situatia contractelor de credit incheiate intre unitati bancare si persoane fizice sau juridice, garantarea imprumutului obtinut realizandu-se sub forma unui gaj instituit prin contractul de credit asupra unor bunuri mobile, bunuri care cel mai frecvent sunt autoturisme.

Gajul fiind fara deposedare, respectiv fara punerea lucrului gajat in posesia creditorului, de cele mai multe ori debitorii instraineaza bunurile gajate de achitarea integrala a creditului bancar.

Prevalandu-se de mentiunea facuta in contractele de credit prin care debitorul "se obliga sa nu instraineze bunurile gajate" ca urmare a neachitarii la termen a imprumutului bancile formuleaza plangerea penala sub aspectul savarsirii infractiunii prevazuta de art. 215 alin. 3/C.Pen. considerand actul de instrainare a bunului gajat drept o actiune de inducere in eroare cu prilejul executarii contractului de credit. Dar fapta de instrainare a obiectului gajat nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, unitatea bancara trebuind sa-si recupereze paguba potrivit normelor dreptului civil.

J.       Furt si inselaciune in conventii

Fapta de a vinde un bun furat asigurandu-l pe cumparator ca este proprietarul bunului constituie pe langa infractiunea de furt si aceea de inselaciune in conventii.

Infractiunea de furt nu absoarbe si inducerea in eroare a cumparatorului. Infractiunea de furt se consuma in momentul luarii bunului iar orice actiune ulterioare acestui moment in masura in care constituie o fapta prevazuta de legea penala va atrage o raspundere penala distincta.

Chiar daca se accepta ideea ca furtul a fost comis in vederea vanzarii ulterioare a bunului sustras legea penala prevede ca in acest caz exista un concurs de infractiuni.

Autorul unei infractiuni de furt care vinde bunul sustras prin inducerea in eroare a cumparatorului cu privire la calitatea sa de proprietar actioneaza cu intentie si atunci cand il convinge ca el este proprietarul bunului fie cand il mentine in eroare pe acesta cu privire la calitatea sa de proprietar tocmai cu scopul de a vinde acel bun.

Nu intereseaza in acest caz ca vanzarea - cumpararea bunului nu s-a facut prin incheierea unui inscris sub semnatura privata; un asemenea inscris nu este necesar, legea civila consacrand principiul consensualismului. Potrivit art. 1295 C. Civ., vanzarea este perfecta intre parti iar proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, de indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, chiar daca lucrul nu a fost predat iar pretul nu a fost numarat. Ca urmare, cu atat mai mult in cazul in care bunul a si fost predat cumparatorului nu s-ar putea afirma ca vanzarea nu s-a perfectat pe motiv ca partile nu au incheiat si un inscris.

Referitor la persoana care il induce in eroare pe cumparator, trebuie mentionat ca acesta poate fi nu numai autorul infractiunii de furt, ci si un complice al acestuia sau chiar o persoana care doar il ajuta pe autor sa valorifice bunul sustras. Intr-un asemenea caz, este necesar pentru existenta infractiunii de inselaciune in conventii ca cel care induce in eroare pe cumparator sa cunoasca de unde provin bunurile; in caz contrar, fapta nu va constitui infractiunea prevazuta in art. 215 alin.3 C.Pen., lipsind vinovatia.

In conceptia legislatiei noastre simpla afirmatie mincinoasa nu constituie un mijloc de inducere in eroare a persoanei vatamate; ar trebui ca afirmatiile sa fie insotite de anumite mijloace apte sa realizeze inducerea in eroare sau ca minciuna sa se afle in legatura cu imprejurari sau fapte care sa-i dea o aparenta de veridicitate.

K.     Latura obiectiva a inselaciunii in conventii

Potrivit alin. 3 al art. 215/C.Pen. infractiunea de inselaciune in conventii presupune inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat fara aceasta eroare cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate.

O prima cerinta a normei de incriminare priveste inducerea in eroare care presupune prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate si mentinerea in eroare care reprezinta situatia in care victima a ajuns in eroare independent de conduita agentului insa faptuitorul se foloseste de aceasta stare a victimei si o pagubeste prin incheierea sau executarea respectivei conventii.

A doua cerinta a normei incriminatoare este ca actiunea de inducere sau mentinere in eroare sa fie savarsita cu prilejul incheiarii sau executarii unui contract. Prin contract se intelege numai conventia juridica in sensul pe care o are aceasta in dreptul civil si comercial[12]. In practica judiciara au existat solutii in care s-a decis ca un contract lovit de nulitate absoluta nu este circumscris notiunii de contract care este prezenta in continutul art. 215 alin. 3/C.Pen. deoarece fiind incheiat cu incalcarea legii este lipsit de efecte juridice .

Legea penala utilizeaza notiunea de contract fara a distinge intre contractele anulabile, valabile sau nule din punct de vedere civil deoarece chiar si contractele lovite de nulitate produce efecte juridice.

Astfel inselaciunea in conventii vizeaza si ipoteza unui contract nul, anulabil sau rezolubil.

Pentru a circumscrie incidenta textului a 215 alin. 3 activitatea infractionala savarseste cu ocazia incheierii unei conventii trebuie sa aiba loc in intervalul cuprins intre declansarea negocierilor pana la finalizarea acestora si realizarea acordului de vointa.

Aceasta formulare a legii a fost criticata deoarece interpretarea ad literam ar conduce la concluzia ca legea vizeaza doar momentul incheierii si executarii contractului adica un interval scurt iar prin aceasta formulare textul legii nu ar mai corespunde ratiunii incriminarii unor astfel de fapte[14].

O alta conditie ceruta de textul de incriminare este aceea ca inducerea sau mentinerea in eroare sa fie determinata pentru incheierea sau executarea contractului in conditiile stipulate.

Aceasta cerinta a legii penale a fost imprumutata sub aspectul formularii din dreptul civil si reprezinta una din conditiile de existenat a dolului. Astfel eroarea provocata prin dol trebuie sa fie determinata la incheiarea actului juridic, in caz contrar este considerata o simpla minciuna[15].

In jurisprudenta s-a considerat ca pentru existenta infractiunii de inselaciune se cere ca inselaciunea sa fie rezultatul unor manopere dolosive. Simpla rea-credinta a infractorului la incheierea sau executarea conventiei nu poate fi un element component al laturii obiective a infractiunii de inselaciune in conventii.

O alta opinie[16] considera ca reaua credinta este suficienta pentru a indeplini cerinta textului art. 215 alin. 3 deoare beneficiarul contractului a fost indus in eroare cu privire la pret, acesta fiind un element determinant pentru beneficiar.

Pentru a fi in prezenta infractiunii de inselaciune in conventii nu este suficient sa existe o actiune de inducere in eroare, ci este necesar ca inselatul sa fi ajuns in eroare ca urmare a conduitei agentului, imprejurare pe care instanta trebuie sa o aprecieze in concret tinand cont de imprejurarile comiterii faptei si de credulitatea victimei.

O ultima conditie care trebuie indeplinita este aceea ca activitatea de inducere sau mentinere in eroare trebuie sa aiba ca urmare producerea unei pagube in patrimoniul victimei.

In doctrina s-a sustinut ca in cazul inselaciunii in conventii legea nu impune si cerinta ca prin fapta savarsita sa se produca vreo paguba deoarece legea penala este de stricta interpretare[17].

Chiar daca aceasta conditie nu este formulata expres in textul de incriminare ea rezulta din caracterul de norma speciala a art. 215 alin. 3 in raport cu dispozitiile art. 215 alin. 1 unde existenta pagubei este ceruta expres. Includerea inselaciunii in conventii in Titlul III al Partii speciale a C.Pen. duce la concluzia ca prin comiterea acesteia trebuie sa se aduca atingere patrimoniului. Acest punct de vedere a fost impartasit si de practica judiciara [18], fiind sustinut constant si in doctrina .