Drept
Determinarea masei succesorale in vederea calcularii rezervei si a cotitatii disponibileMasa de calcul este masa succesorala la care se raporteaza fractiunile reprezentind rezerva, respectiv cotitatea disponibila. Masa succesorala avuta in vedere in acest scop nu este cea lasata efectiv de defunct; trebuie avute in vedere si donatiile facute de el in timpul vietii, caci rezerva ii ocroteste pe mostenitorii rezervatari nu numai impotriva dispozitiilor testamentare (legate si exheredari), dar si impotriva liberalitatilor facute prin acte intre vii (donatii). Stabilirea masei de calcul presupune reconstituirea patrimoniului defunctului prin calculul pe hirtie, pentru a stabili valoarea pe care ar fi avut‑o nemicsorat prin donatii. In raport de aceasta masa de calcul - numita sugestiv si "mostenire inchipuita" - se va putea constata daca prin liberalitatile facute a fost atinsa rezerva mostenitorilor (si urmeaza sa se procedeze la reductiunea liberalitatilor excesive). Deci stabilirea masei de calcul este o operatiune prealabila reductiunii liberalitatilor exceisve. Pentru stabilirea masei de calcul, art. 849 Cod civil are in vedere trei elemente, respectiv trei operatiuni, care se efectueaza succesiv: stabilirea valorii bunurilor existente in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii; scaderea pasivului succesoral din activul brut al mostenirii pentru a obtine activul net; reunirea fictiva (pentru calcul) la activul net a valorii donatiilor facute in timpul vietii de catre cel care lasa mostenirea. In urma acestor operatii se va putea stabili necesitatea reductiunii liberalitatilor daca se dovedesc a fi excesive, depasind limitele cotitatii disponibile. In legatura cu donatiile facute de de cuius, trebuie analizata si institutia raportului donatiilor cu incidenta in materie, pentru a stabili regulile imputatiei liberalitatilor asupra cotitatii disponibile si, in anumite cazuri, asurpa rezervei beneficiarului liberalitatii. A. Stabilirea activului brut al mosteniriiStabilirea activului brut al mostenirii presupune identificarea tuturor bunurilor cu valoare patrimoniala ce apartin defunctului la data deschiderii mostenirii: drepturi reale, de creanta (inclusiv creantele impotriva mostenitorilor) sau de creatie intelectuala. Se au in vedere si bunurile de care defunctul a dispus prin testament, ele afindu‑se in patrimoniul succesoral. Nu vor fi cuprinse printre bunurile existente cele lipsite de valoare patrimoniala (hirtii de familie, portrete, diplome etc.) sau care nu pot fi valorificate (creanta al carei debitor este de insolvabilitate notorie). Nu sint bunuri "existente" nici drepturile care s‑au stins la moartea titularului intrucit aveau caracter viager (uzufruct, creanta de intretinere, renta viagera, dreptul la pensie etc.) sau din alte cauze. La fel, nu sint avute in vedere - neexistind la data deschiderii mostenirii - fructele civile si naturale ajunse la scadenta sau percepute dupa aceasta data ori adaugirile sau imbunatatirile aduse bunurilor din mostenire dupa deschiderea ei. Nici indemnizatia de asigurare (suma asigurata) platita de asigurator tertului beneficiar al asigurarii de persoane (pentru caz de moarte a celui care lasa mostenirea) nu face parte din patrimoniul succesoral, fiind formata in patrimoniul asiguratorului, iar nu al asiguratului (defunctului). Daca nu a fost desemnat un tert beneficiar si indemnizatia se plateste mostenitorilor (art. 32 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania), dreptul la indemnizatie va face parte din patrimoniul succesoral. Pentru stabilirea activului brut al mostenirii, dupa identificarea bunurilor defunctului, ele urmeaza sa fie evaluate, pentru ca rezerva succesorala si cotitatea disponibila se stabilesc valoric, si nu individualizat pe bunuri. Evaluarea se face in functie de valoarea bunurilor din momentul deschiderii mostenirii (art. 849 Cod civil) pentru ca dreptul la rezerva se naste in acest moment, in raport de care se poate aprecia eventuala depasire a cotitatii disponibile prin liberalitatile facute de defunct. In ce priveste dreptul de creatie intelectuala, a carui valoare patrimoniala viitoare nu poate fi apreciata in momentul deschiderii mostenirii (de exemplu reproducerea operei literare si cuantumul remuneratiilor), s‑a propus: atribuirea cotei de rezerva din dreptul de creatie intelectuala mostenitorului rezervatar, iar legatarului cotitatea disponibila; urmind ca legatarul sa mai preia din indemnizatia cuvenita mostenitorului rezervatar suma corespunzatoare cotitatii disponibile din celelalte bunuri ale mostenirii. Legatarul are dreptul sa beneficieze si din celelalte bunuri ale mostenirii de partea corespunzatoare cotitatii disponibile, fara a astepta remuneratiile viitoare rezultind din dreptul de creatie intelectuala, daca cei interesati nu s‑au inteles altfel (art. 81-82 din Legea nr. 36/1995). A doua parte a tezei poate primi aplicare daca dreptul de creatie intelectuala formeaza obiectul unui legat cu titlu particular. B. Stabilirea activului net prin scaderea pasivului succesoralDupa determinarea si evaluarea bunurilor din patrimoniul succesoral, se identifica si se scad din activul brut obligatiile defunctului si cheltuielile de inmormintare sau cele de conservare si administrare a patrimoniului succesoral (pentru efectuarea inventarului, punerea pecetilor, evaluarea bunurilor etc.) facute in interesul comun al mostenitorilor (nu si datoriile lor personale, ca taxe succesorale, onorarii etc.). Pasivul urmeaza sa fie scazut deoarece drepturile mostenitorilor rezervatari si ale legatarilor nu pot fi satisfacute decit dupa satisfacerea creditorilor. In principiu, se au in vedere si se scad din activul brut toate obligatiile defunctului (inclusiv datoriile fata de mostenitori) existente in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii. Evident, nu reprezinta pasiv succesoral obligatiile stinse prin moartea celui care lasa mostenirea, cum sint cele legate de o calitate personala a defunctului (de exemplu intretinerea datorata in calitate de ruda sau de sot) sau care au fost contractate intuitu personae (ca antraprenor, mandatar etc.). Nici obligatiile civile imperfecte (naturale) - cum sint datoriile stinse prin prescriptie - nu se scad, nefiind sanctionate (valorificabile) prin actiune in justitie. In schimb, datoriile aleatorii (de exemplu renta viagera sau obligatia de intretinere asumata de defunct in schimbul dobindirii unui imobil, si care nu se stinge la moartea lui) urmeaza sa fie scazute din activul patrimonial. Evaluarea acestor datorii este foarte dificila si se apeleaza la metode practicate de societati de asigurare. In lipsa de alta reglementare, nu este exclusa posibilitatea evaluarii potrivit regulilor admise in legislatia financiara (valoarea rentei sau a intretinerii pe 10 ani - art. 5 al. 1 din O.G. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala).
C. Reunirea fictiva (pentru calcul) a valorii donatiilor facute de cel ce lasa mostenireaRezerva succesorala ii apara pe mostenitorii rezervatari nu numai impotriva dispozitiilor testamentare, dar si impotriva liberalitatilor excesive facute in timpul vietii. Pentru calculul rezervei si al cotitatii disponibile, la activul net trebuie sa se adauge valoarea bunurilor donate de defunct in timpul vietii. Reunire ficitivaAceasta adaugare (reunire) nu este efectiva, ci pur fictiva, doar pentru calcul ("se adauga prin calcul" - art. 849 Cod civil), pentru a se vedea daca liberalitatile inter vivos (si mortis causa) se incadreaza sau nu in limitele cotitatii disponibile. Numai daca aceasta cota a fost depasita se pune problema readucerii - in natura sau prin echivalent - la masa succesorala a bunurilor daruite; dar calculul rezervei si al cotitatii disopnibile este numai o operatiune prealabila reductiunii liberalitatilor excesive (un calcul pe hirtie). Sint supuse reunirii fictive toate donatiile facute de defunct, indiferent de forma de realizare (act autentic, dar manual, donatii simulate sau indirecte) si indiferent de persoana donatarului (mostenitor sau tert). Deoarece dispozitiile legale prin care se asigura rezerva succesorala au caracter imperativ (de ordine publica), donatiile nu pot fi exceptate de la reunirea fictiva prin vointa donatorului. Chiar daca donatia este scutita de raport, valoarea ei se adauga la masa de calcul a rezervei. In cazul donatiilor cu sarcini, la reunirea fictiva se va tine seama de valoarea rezultata din diferenta dintre valoarea bunului donat si valoarea sarcinii; insa daca sarcina stipulata in favoarea unui tert (nu a donatarului) reprezinta o donatie indirecta, grefata pe o donatie directa, se va adauga prin calcul si valoarea donatiei indirecte. Donatia remuneratorie se va lua in calcul daca si numai in masura in care depaseste valoarea serviciilor prestate, constituind o veritabila liberalitate. Gratuitati nesupuse reuniriiNu sint supuse reunirii ficitive acele gratuitati care sint facute in indeplinirea unei indatoriri sociale si care nu reprezinta liberalitati sau - chiar daca sint calificate donatii - nu sint supuse regimului liberalitatilor, fiind exceptate de lege (art. 759 Cod civil) si de la raportul donatiilor (desi donatorul nu a prevazut scutirea de raport). Astfel: cheltuielile de hrana, intretinere, educatie si invatatura - chiar daca defunctul nu avea obligatia legala de intretinere fata de cel in cauza (de exemplu ruda mai indepartata in grad); numai in materia raportului aceste cheltuieli se limiteaza la cele facute descendentilor si sotului, fiindca numai ei sint obligati la raport; darurile obisnuite (facute la aniversari, botezuri etc.), inclusiv donatiile remuneratorii si darurile de nunta daca sint de valoare obisnuita (de exemplu cele facute cu ocazia casatoriei unor rude sau prieteni); cheltuielile de nunta. Nu este supusa reunirii fictive nici valoarea bunurilor instrainate de defunct prin acte cu titlu oneros (art. 849 Cod civil vizeaza numai donatiile intre vii), afara numai daca se dovedeste ca actul - aparent cu titlu oneros - reprezinta in realitate o donatie deghizata. Mostenitorii rezervatari pot dovedi deghizarea prin orice mijloc de proba, avind calitatea de terti in materie de simulatie, pentru ca se prezinta in apararea unui drept propriu, iar nu dobindit prin mostenire de la defunct. Prezumtia de donatieDovada deghizarii este deosebit de anevoioasa. Pentru a o usura, art. 845 Cod civil prevede in favoarea mostenitorilor rezervatari o prezumtie relativa potrivit careia instrainarea cu titlu oneros facuta unui succesibil in linie dreapta reprezinta o donatie (socotita in cotitatea disponibila) daca instrainarea s‑a facut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocata de un mostenitor in linie dreapta care sa fi consimtit la incheierea actului. In practica judiciara prezumtia prevazuta de art. 845 Cod civil se aplica si in cazul in care instrainarea catre o ruda in linie directa s‑a facut cu sarcina intretinerii (prin contract de intretinere). Solutia este criticata, deoarece prezumtia are caracter exceptional, deci este de stricta interpretare. In favoarea solutiei se poate invoca totusi identitatea de ratiune. Se poate sustine posibilitatea aplicarii prezumtiei si in cazul instrainarii cu rezerva dreptului de abitatie sau de uz, ca varietati ale dreptului de uzufruct. Totusi, extinderea la alte contracte nu se admite, chiar daca prin natura lor prezinta unele elemente de asemanare cu conventiile de renta viagera si uzufruct Art. 845 Cod civil este aplicabil in conditiile aratate numai daca actul de instrainare este calificat de catre parti ca fiind cu titlu oneros; daca actul este cu titlu gratuit, nu se prezuma fictivitatea sarcinilor prevazute. Simulatia trebuie sa fie dovedita; daca nu se dovedeste, se va tine seama de valoarea rezultata din diferenta dintre valoarea bunului donat si valoarea sarcinii, daca sarcina nu reprezinta, ea insasi, o donatie indirecta grefata pe o donatie directa. Beneficiarul instrainarii trebuie sa fie un mostenitor prezumtiv, ruda in linie directa. Daca se sustine ca partile au recurs la interpunere de persoane, ea trebuie dovedita. Prezumtia de interpunere prevazuta de art. 812 Cod civil in materia incapacitatii de a primi liberalitati nu este aplicabila. Prezumtia caracterului gratuit al actului poate fi invocata numai de catre mostenitorii rezervatari, cu conditia sa nu fi consimtit la instrainare, recunoscind caracterul cu titlu oneros al instrainarii. Alti mostenitori (ascendenti ordinari, rude colaterale sau legatari) nu pot invoca prezumtia. Astfel fiind, masa de calcul va fi diferita dupa cum este vorba de raporturile dintre mostenitorii rezervatari sau de raporturile cu ceilalti mostenitori, care nu pot invoca prezumtia sau care nu pot dovedi caracterul gratuit al actului. Efectele prezumtieiCa efect al prezumtiei de gratuitate (daca dobinditorul nu a reusit sa rastoarne prezumtia), valoarea bunului instrainat (aparent cu ttilu oneros) se va adauga, ca donatie, la masa de calcul in vederea stabilirii valorii efective a rezervei si a cotitatii disponibile, urmind sa fie supusa reductiunii numai daca si numai in masura in care se dovedesc a fi excesive, aducind atingere rezervei rezultind din calcul. Daca cotitatea disponibila nu a fost depasita, bunul ramine valabil instrainat, nefiind supus nici raportului donatiilor, efectuarea unei donatii sub forma deghizata echivalind cu scutire de raport. Evaluarea bunurilorDupa identificarea tuturor bunurilor donate (inclusiv sub forma deghizata), se pune problema evaluarii lor in vederea reunirii lor la masa de calcul (adaugire la activul net). a) RegulaEvaluarea se face in functie de valoarea (de circulatie) a bunurilor donate in momentul incheierii contractului de donatie (art. 849 Cod civil), deci ca si cum bunul ar fi ramas in patrimoniul defunctului pina in momentul mortii, avind un pret mai mare sau mai mic numai in functie de evolutia obiectiva a preturilor, fara a tine seama de sporul (de exemplu prin investitii noi) sau de scaderea valorii (de exemplu, darimari) datorate faptei donatarului (subdobinditorului); se tine seama numai de modificarile fortuite (de exemplu pieire fortuita) care s‑ar fi produs si daca bunul raminea in patrimoniul defunctului, fapt pentru care se ia in calcul in starea existenta, daca este cazul. Modul de evaluare stabilit de art. 849 Cod civil se aplica nu numai in cazul donatiilor imobiliare, dar si in cazul bunurilor mobile donate, corporale sau incorporale. Actiunile donate se evalueaza in raport de cursul lor din ziua deschiderii mostenirii. In schimb, suma de bani donata se evidentiaza in masa de calcul la valoarea ei nominala (principiul nominalismului monetar - art. 1578 Cod civil), chiar daca la data donatiei ea valora, de exemplu, cit un autoturism, iar la deschiderea succesiunii valoreaza numai cit o bicicleta, datorita instabilitatii economice. b) Echivalarea dezmembramintelor proprietatiiSe mai pune problema evaluarii in cazul in care liberalitatea are ca obiect dezmembraminte ale proprietatii sau, dimpotriva, nuda proprietate (dreptul de uzufruct, uz sau abitatie fiind rezervat). Problema se pune atit in cazul donatiilor, dar si in alte ipoteze, de exemplu pe evaluarea activului succesoral in care exista un imobil grevat de uzufruct in favoarea unei terte persoane (de pilda vinzatorul imobilului cumparat de defunct). In lipsa de alta reglementare, pentru evaluarea dezmembramintelor dreptului de proprietate se poate avea in vedere, prin analogie, legislatia financiara (uzufructul se calculeaza la 20% din valoarea bunului ce face obiectul dreptului si 15% in cazul dreptului de uz sau de abitatie, iar servitutea 10% din valoarea fondului mai valoros - conform Instructiunilor Ministerului Finantelor nr. 1711/1960 date in aplicarea Decretul nr. 199/1955 asupra taxelor de timbru). Prin O.G. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala, care a abrogat Decretul nr. 199/1955 numai in ceea ce priveste taxele de timbru, in cazul drepturilor reale, altele decit dreptul de proprietate, se are in vedere valoarea declarata de parti, dar nu mai putin de 20% din valoarea de circulatie a imobilului. In cazul reductiunii liberalitatilor avind ca obiect uzufructul sau renta viagera, dificultatile de evaluare pot fi evitate prin optiunea mostenitorilor rezervatari in sensul transmiterii beneficiarilor dreptului de uzufruct sau de renta viagera a proprietatii cotitatii disponibile in loc sa execute liberalitatea asa cum a fost stipulata de defunct (art. 844 Cod civil). D. Ordinea efectuarii operatiunilor necesare pentru stabilirea masei de calculPotrivit art. 849 Cod civil, cele trei operatiuni ar urma sa se faca in urmatoarea ordine: stabilirea activului brut, la care se adauga prin calcul donatiile si din valoarea lor reunita se scade pasivul. In literatura de specialitate se apreciaza ca aceasta ordine a operatiilor este eronata si inaplicabila in cazul in care mostenirea este insolvabila, pasivul depasind activul. Daca pasivul este acoperit de valoarea activului, ordinea operatiunilor este indiferenta. Daca mostenirea este insolvabila, efectuarea calculelor in ordinea prevazuta de lege ar conduce la solutii inacceptabile, intrucit rezerva succesorala si cotitatea disponibila s‑ar diminua sau chiar s‑a desfiinta nejustificat in detrimentul mostenitorilor si ai donatarilor, creditorii mostenirii fiind satisfacuti din valoarea bunurilor donate, desi gajul lor general are ca obiect numai bunurile aflate in patrimoniul succesoral, ei neavind nici un drept asupra celor instrainate de defunct, fie si cu titlu gratuit, daca nu au cerut revocarea pein actiunea pauliana Pentru a nu se ajunge la consecinte inacceptabile, se admite scaderea pasivului numai din activ (10 - 12 = 0, potrivit aritmeticii juridice), creditorii suportind consecintele insolvabilitatii debitorului lor, asa cum ar fi suportat si daca ar fi ramas in viata. La acest rezultat (activul net de 0) se adauga fictiv valoarea donatiei (3 mil.lei), din care 1,5 mil.lei va ramine donatarului in limitele cotitatii disponibile, iar 1,5 mil.lei va reveni prin reductiune mostenitorului rezervatar. Se observa ca, in cazul in care mostenirea este insolvabila, masa de calcul coincide intotdeauna cu valoarea donatiilor. E. Determinarea valorii concrete a rezervei si a cotitatii disponibileDupa stabilirea activului brut si, daca este cazul, scaderea pasivului si reunirea fictiva a donatiilor, se obtine valoarea care reprezinta masa de calcul, la care se raporteaza cota de rezerva a mostenitorilor rezervatari (descendenti sau ascendenti privilegiati si sotul supravietuitor) si cotitatea disponibila, pentru a se stabili valoarea lor concreta, efectiva (in cifre absolute). Daca prin donatiile facute si/sau dispozitiile testamentare s‑a dus atingere rezervei succesorale, se procedeaza la reductiunea liberalitatilor intrucit sint excesive.
|