Insusirea bunului gasit

Insusirea bunului gasit

1. Continutul legal

Aceasta infractiune este prevazuta in Codul penal la art. 216 si consta in fapta de a nu preda in termen de 10 zile un bun gasit autoritatilor sau celui care l‑a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al sau.

Conform alin. (2), constituie infractiune insusirea pe nedrept a unui bun mobil ce apartine altuia, ajuns din eroare in posesia faptuitorului.

Incriminand aceasta infractiune, legiuitorul a prevazut posibilitatea reala ca anumite bunuri sa iasa fara voie din posesia proprietarului, detentorului sau pose­sorului ori ca anumite bunuri sa ajunga din eroare in posesia altor persoane si a urmarit sa realizeze o protectie a patrimoniului, in sensul instituirii obligatiei de a preda astfel de bunuri sau de a nu dispune de ele.

Prin pierderea unui bun, prin ajungerea bunului din eroare in posesia altei per­soane, evident se produce o paguba in patrimoniul detentorului sau posesorului, de aceea persoanele care iau contact material cu astfel de bunuri, in conditiile descrise anterior, trebuie sa dea dovada de buna‑credinta si onestitate si sa procedeze intocmai cum prevede legea penala.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relatii sociale a caror nastere, desfasurare si dezvoltare sunt conditionate de buna‑cre­dinta, cinstea si corectitudinea din partea acelora care gasesc anumite bunuri sau ajung din eroare in posesia unor asemenea bunuri.

b) Obiectul material este reprezentat de orice bun mobil cu o valoare economica susceptibil de a fi evaluat si care prin natura sa, poate fi pierdut sau poate sa ajunga din eroare in posesia sau detentia altuia.

Bunul gasit trebuie sa fi iesit din posesia altuia, fara voia acestuia, adica sa fie un bun pierdut, iar faptuitorul sa nu stie cui apartine. Bunul gasit este cel peste care faptuitorul da intamplator, iar in acel moment bunul se afla fara supraveghere si nicio alta persoana nu avea vreun contact material cu bunul. Nu este considerat bun gasit un bun lasat temporar fara supraveghere, pentru ca proprietarul stie unde se afla acel bun si poate oricand sa intre din nou in posesia lui (de exemplu, haina de piele lasata intr‑un cuier in holul unui hotel, sau un geamantan lasat temporar pe peron, in timp ce posesorul acestuia lipseste, fiind plecat la casa de bilete).

Daca o persoana a pierdut un bun si il cauta pentru a reintra in posesia lui, iar alta persoana care afla despre aceasta situatie continua chiar el cautarea, fapta nu va fi insusire a bunului gasit, ci va fi furt. De asemenea, va fi tot furt, atunci cand pro­prietarul unui bun, il uita de exemplu intr‑un vestiar la stadion, stiind ca l‑a uitat acolo, iar alta persoana, cunoscand al cui este acel bun, si‑l insuseste.

Bunul ajuns din eroare in posesia faptuitorului este acel bun predat faptuitorului datorita erorii in care s‑a aflat cel care a efectuat predarea, bun primit de faptuitor crezand ca este al sau. Eroarea poate exista si asupra celui care primeste bunul, dandu‑si ulterior seama ca nu trebuia sa‑l primeasca.

Nu are importanta daca cel care a ajuns in posesia bunului l‑a primit nemijlocit, l‑a luat singur crezand ca este al sau, sau i‑a fost predat prin intermediul altei persoane.

In cazul in care cel care a predat bunul s‑a gasit in eroare, datorita manoperelor dolosive ale faptuitorului, adica este vorba de o eroare provocata, atunci fapta va fi incadrata in infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 C.pen.

B. Subiectii infractiunii. a) In ceea ce priveste subiectul activ al infractiunii, legea nu cere vreo calitate speciala, subiecti activi putand fi orice persoane. Savarseste aceasta infractiune acela care gasind un bun nu‑l preda in termen de 10 zile auto­ritatilor sau celui care l‑a pierdut sau isi insuseste acest bun, nemaiavand importanta existenta sau nu a unui interval de timp. De asemenea, comite aceasta infractiune si persoana care isi insuseste un bun ajuns din eroare in posesia sa. Pot comite aceasta infractiune si persoanele care au o anumita calitate, dar in momentul savarsirii faptei ei se comporta ca particulari (de exemplu, subiect activ poate fi si salariatul unui serviciu de obiecte gasite, dar care savarseste fapta in afa­ra atributiilor de serviciu, calitatea sa putand fi retinuta ca o circumstanta agravan­ta judiciara).

b) Subiectul pasiv este reprezentat de persoana fizica sau juridica privata sau pu­blica, care a pierdut bunul sau careia ii apartine bunul ajuns din eroare in posesia altuia.

Subiectul pasiv nu trebuie sa fie neaparat proprietarul, fiind necesar ca in timpul savarsirii faptei, cel care a pierdut bunul sa aiba, cel putin, dreptul de a poseda acel bun.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material este diferit, tinand cont de cele doua alineate ale art. 216 C.pen.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Potrivit art. 216 alin. (1), elementul material consta in fapta de a nu preda un bun gasit autoritatilor sau celui care l‑a pierdut sau poate consta in dispunerea de acel bun pe nedrept.

Nepredarea se realizeaza, in fapt, printr‑o inactiune, adica omisiunea celui care a gasit un bun, de a‑l preda unei autoritati publice sau organelor de politie.

Prin lege se instituie obligatia celui ce gaseste un bun sa‑l predea autoritatilor, in felul acesta putandu‑se lua act de bunurile pierdute si a instiinta organele de politie competente.

Obligatia de a preda bunul celui care l‑a pierdut presupune ca in prealabil fap­tuitorul sa fi cunoscut aceasta persoana.

A "dispune de un bun" inseamna a face diferite acte de dispozitie, in sensul dat cuvan­tului de dreptul civil, si anume, a‑l vinde, a‑l dona, a‑l da in gaj, a‑l distruge etc.

Pentru intregirea laturii obiective, in varianta nepredarii, se impune conditia implinirii unui termen de 10 zile. Cu alte cuvinte, omisiunea de a preda bunul capata rele­vanta juridica abia din momentul implinirii acestui termen. Infractiunea atinge forma consumata dupa 10 zile de la gasirea bunului pierdut.

Dar elementul material al infractiunii se poate realiza si inainte de 10 zile, daca are loc dispunerea pe nedrept cu privire la bunul gasit.

In acest caz nu se mai cere sa fi trecut acel termen de 10 zile.

In varianta bunului ajuns din eroare in posesia altuia, elementul material consta in actiunea de insusire a bunului de catre posesorul din eroare.

Aceasta inseamna ca bunul se afla la posesor, dar el depaseste sfera atributiilor pe care le implica posesia, in sensul ca desfasoara activitati care evidentiaza luarea in sta­panire a bunului, ca de exemplu, consumare, transformare, instrainare, distrugere etc.

Textul art. 216 alin. (2) incrimineaza insusirea pe nedrept a unui bun ajuns din eroare in posesia lui. Din interpretarea dispozitiilor legale s‑ar ajunge la concluzia ca simpla posesie, chiar mai mare de 10 zile, nu ar constitui infractiune.

Este posibil, ca cel care a intrat din eroare in posesia bunului, sa cunoasca pe ade­varatul proprietar sau posesor al bunului, dar avand in vedere ca el nu isi insu­seste bunul ci doar il detine, si tinand cont ca textul de lege nu interzice in mod expres aceasta, fapta sa nu va fi infractiune.

Avand in vedere cele prezentate, se impune o modificare a textului art. 216 alin. (2) C.pen., in sensul instituirii unui termen de restituire si in acest caz.

In lipsa unui termen de restituire sau incunostintare a autoritatilor, se poate ajunge la situatia ca, atata vreme cat nu a fost savarsit un act de luare in stapanire a bunului ajuns din eroare in posesia faptuitorului bunul sa poata fi pastrat oricat, iar atunci cand faptuitorul se complace in pasivitate, ori nefiind cunoscut nu i se cere restituirea bunului, acel bun sa nu fie chiar niciodata restituit[1].

Pentru varianta prevazuta in art. 216 alin. (2) se mai cere ca insusirea sa se faca "pe nedrept". In ipoteza in care cel ce a ajuns din eroare in posesia bunului invoca o justificare plauzibila a insusirii acelui bun, infractiunea nu se realizeaza.

De exemplu, persoana care a ajuns din eroare in posesia unui bun invoca faptul ca cel care era proprietarul bunului a luat la randul sau, din eroare, un bun identic care apartine faptuitorului (persoanele respective si‑au schimbat valorile care erau identice), ceea ce inseamna ca a aparut o compensatie[2].

b) Urmarea socialmente periculoasa in cazul savarsirii oricareia dintre modali­tatile elementului material consta in crearea unei situatii de fapt, inevitabil pagubi­toare pentru cel caruia i se cuvenea de drept bunul.

c) La infractiunea de insusire a bunului gasit, intotdeauna trebuie sa existe o lega­tura de cauzalitate intre nepredarea bunului in termen de 10 zile, dispunerea pe ne­drept sau insusirea bunului ajuns din eroare in posesia faptuitorului si urmarea imediata.

De fapt, in toate cazurile legatura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptei, fiind suficient sa se dovedeasca ca s‑a implinit termenul de 10 zile nepredandu‑se bunul, ca s‑a efectuat un act de dispozitie de catre cel care a gasit un bun, sau ca a avut loc un act de luare in stapanire care semnifica insusirea unui bun ajuns din eroare in posesia faptuitorului.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savarseste aceasta infrac­tiune este intentia directa sau indirecta.

In cazul nepredarii bunului in termen de 10 zile, forma de vinovatie este tot intentia. Se impune o nuantare in acest caz, avand in vedere ca elementul material este o inactiune, iar in art. 19 C.pen. se prevede ca forma de vinovatie, in cazul in care fapta este omisiva este atat intentia, cat si culpa, afara de cazul cand legea incri­mineaza savarsirea ei doar cu intentie. Cu toate ca in art. 216 C.pen. nu se prevede in mod expres acest lucru, afirmam ca intentia este singura forma de vinovatie avuta in vedere de legiuitor, pornind tocmai de la denumirea marginala "insusirea bunului gasit". Este in afara oricarei indoieli ca un bun poate fi luat sau folosit din culpa, dar niciodata insusit decat cu intentie.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. In varianta omisiva, prin natura ei infractiunea nu este susceptibila de o desfasurare in timp.

In celelalte doua situatii, actele de pregatire si tentativa sunt posibile, dar legea nu le pedepseste.

Infractiunea se consuma in mod diferit in raport cu varianta avuta in vedere. In cazul nepredarii bunului in termen de 10 zile, infractiunea se consuma la expirarea acelui termen.

Daca termenul expira intr‑o zi in care autoritatile publice au serviciul suspendat, predarea bunului in urmatoarea zi va fi socotita in termen.

In varianta dispunerii sau insusirii bunului gasit, infractiunea se consuma cand s‑a desfasurat in intregime un act de dispozitie sau un act de luare in stapanire ce sem­nifica insusirea.

B. Modalitati. Infractiunea prevazuta in art. 216 C.pen. are doua modalitati nor­mative, una care se refera la un bun gasit si cealalta care se refera la un bun ajuns din eroare in posesia faptuitorului.

In cadrul primei modalitati se intalnesc doua submodalitati, si anume: nepredarea bunului sau dispunerea de acest bun.

In cel de‑al doilea caz, modalitatea consta in insusirea pe nedrept.

Pot fi intalnite si o multitudine de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Indiferent de variantele in care se savarseste infractiunea, pedeapsa pentru aceasta infractiune este inchisoarea de la o luna la 3 luni sau amenda.

Potrivit art. 71¹ alin. (2) C.pen. persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei.