Precizari prealabile. In domeniul actelor juridice pentru cauza de moarte este consacrat principiul libertatii oricarei persoane de a dispune potrivit propriei vointe de patrimoniul sau. In mod corelativ mostenitorii au libertatea deplina de a accepta sau nu o mostenire. Exista insa ratiuni care impun unele limitari ale ambelor drepturi. Astfel, dreptul de a dispune pentru cauza de moarte este limitat de interese de ordin familial de a asigura unor membri apropiati ai familiei defunctului o cota parte din mostenire, chiar impotriva vointei acestuia, cand el dispune de averea sa in favoarea altor persoane. Este cea mai importanta limitare care se aduce dreptului de a dispune pentru cauza de moarte. Este ceea ce se cunoaste sub denumirea de «rezerva succesorala». Exista apoi considerente de natura morala care se opun efectuarii unor acte juridice privitoare la bunurile unei succesiuni inainte de deschiderea acesteia, limitare ce este cunoscuta sub denumirea «pactelor asupra succesiunilor viitoare», care, asa cum vom vedea sunt interzise sub sanctiunea nulitatii absolute. In fine, tocmai principiul libertatii de dispozitie pentru cauza de moarte, alaturi de cel al liberei circulatii a bunurilor duc la interzicerea unor acte juridice care le-ar obtura, ca in cazul substitutiei fideicomisare care, la randul ei, este interzisa. Le vom analiza, de altfel, pe rand in cele ce urmeaza.

Sectiunea I - Interdictia pactelor asupra succesiunilor viitoare (nedeschise)

Sectiunea a II-a - Oprirea substitutiilor fideicomisare

Sectiunea a III-a - Oprirea actelor juridice care incalca rezerva succesorala

Sectiunea I

Interdictia pactelor asupra succesiunilor viitoare (nedeschise)

Cata vreme o succesiune este nedeschisa este interzis ca bunuri din acea succesiune sau patrimoniul ca atare sa formeze obiectul unor acte juridice prin care s-ar constitui drepturi eventuale asupra lor sau s-ar renunta la ele, chiar daca de cuius ar consimti la aceasta. Astfel, art. 965 alin. (2) C. civ. prevede ca: "nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nu se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a carui succesiunea este in chestiune". Iar art. 702 C. civ. prevede ca: "nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturi eventuale ce s-ar putea dobandi asupra succesiunii".

Din prevederile acestor texte legale rezulta ca prin pacte asupra unei succesiuni viitoare (interzise de lege) vom intelege orice conventii sau acte unilaterale prin care se renunta la o mostenire viitoare sau se constituie drepturi eventuale asupra unei astfel de mosteniri.

Fundamentul de natura principiala al unor astfel de interdictii este constituit din ideea ca astfel de acte juridice ar putea trezi dorinta mortii persoanei care urmeaza sa lase mostenirea, iar in cazul in care chiar el este parte intr-un astfel de act juridic s-ar aduce atingere principiului revocabilitatii dispozitiilor testamentare. Exista argumente si de natura sigurantei circuitului civil, caci drepturile de aceasta natura, care formeaza obiectul unor acte juridice sunt eventuale, asadar incerte, cel putin din punct de vedere valoric.

Pentru a ne afla in fata unui pact asupra unei succesiuni viitoare trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii:

a) sa existe o conventie (intelegere); dar si actul unilateral de renuntare la o mostenire sau de acceptare a acesteia sunt considerate pacte interzise de lege ¹ ;

b) pactul sa aiba ca obiect drepturi succesorale dintr-o succesiune nedeschisa ² . Daca conventia nu are un astfel de obiect, ea va fi valabila, chiar daca realizarea obligatiei este afectata de o conditie sau de un termen incert, care se constituie din data mortii unei persoane. Astfel, art. 825 C. civ. prevede posibilitatea stipularii in contractul de donatie a intoarcerii bunurilor donate la donator in cazul predecesului donatarului sau de predeces al donatarului si al descendentilor sai. Bunurile reintra intr-o atare ipoteza in patrimoniul donatorului in virtutea contractului de donatie iar nu cu titlu succesoral. Asadar, o astfel de conventie nu are ca obiect mostenirea (ca universalitate, ca parte a unei universalitati ori bunuri singulare, determinate) pe care donatorul o va lasa ³ .

c) mostenirea sa nu fie deschisa. Dupa data deschiderii succesiunii mostenitorii pot dispune liber de drepturile lor asupra acelei mosteniri precum si de dreptul de optiune succesorala ca drept care se naste in persoana lor odata cu decesul lui de cuius.

In ce priveste stabilirea datei deschiderii succesiunii se are in vedere criteriul obiectiv al datei cuprinse in certificatul de deces sau al celei stabilite prin hotararea declarativa de moarte. Persoana disparuta fiind considerata a fi in viata, pactul privind succesiunea lui nu poate fi considerat valabil chiar daca partile au considerat ca succesiunea este deschisa. Daca insa pactul a fost incheiat dupa data mortii stabilita judecatoreste el ramane valabil, chiar daca aceasta data este ulterior rectificata sau hotararea judecatoreasca este anulata ⁴ .

d) pactul sa nu fie admis in mod exceptional de lege. Un astfel de pact este cel la care se refera art. 1526 C. civ. potrivit caruia este valabila conventia prin care asociatii stipuleaza ca societatea civila infiintata va continua la moartea unuia dintre ei cu mostenitorii acestuia. Sau, tot astfel se considera ca fiind valabila imparteala de ascendent efectuata prin donatie, cu respectarea conditiilor de fond si de forma cerute de prevederile art. 794-799 C. civ. Dar daca imparteala de ascendent nu este valabila, ea nu va putea fi convertita in partaj voluntar tocmai pentru motivul ca ar reprezenta un pact asupra unei succesiuni viitoare de vreme ce succesiunea nu a fost deschisa la momentul impartelii De asemenea se considera valabil consimtamantul unui succesibil rezervatar sau care ar beneficia de raportul donatiei exprimat la instrainarea realizata de de cuius unui alt succesibil in linie dreapta cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, desi el este o renuntare anticipata la actiunea in reductiune sau la cea de raport, daca, in realitate instrainarea este o donatie, potrivit art. 845 C. civ. S-a considerat insa a nu fi valabila declaratia unui succesibil scrisa in josul testamentului, inainte de deschiderea succesiunii, prin care recunoaste ca fiind valabil acel testament. Un astfel de act este un pact asupra unei succesiuni viitoare prohibite de lege ⁶ .

Sanctiunea aplicabila pactelor asupra succesiunilor viitoare. Pactele asupra succesiunilor viitoare sunt lovite de nulitate absoluta, sanctiune ce poate fi invocata de orice persoana interesata. Un astfel de act juridic nu ar putea fi confirmat nici dupa deschiderea mostenirii. Daca partile doresc mentinerea actului, acesta trebuie refacut dupa deschiderea mostenirii. Chiar si executarea obligatiei ce a fost asumata prin pactul asupra unei succesiuni nedeschise nu va fi valabila decat daca se poate constata ca prin ea insasi exprima un nou consimtamant valabil ⁷ . S-a propus de lege ferenda o liberalizare in materia pactelor asupra unei succesiuni viitoare in sensul de a se permite, in anumite conditii (ca de pilda, cu participarea persoanei despre a carei mostenire este vorba) incheierea lor, asa cum sunt, de altfel, permise in alte legislatii europene pactele familiale ⁸ .

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

Sectiunea a II-a

Oprirea substitutiilor fideicomisare

Substitutia fideicomisara este liberalitatea (legat sau donatie) prin care dispunatorul impune beneficiarului liberalitatii (instituitului) sa conserve bunurile primite, iar la moartea sa sa le transmita, in tot sau in parte, unei alte persoane desemnata tot de catre dispunator (substituitului). Astfel, daca testatorul instituie pe un fiu al sau ca legatar si-i impune obligatia de a pastra bunurile testate tot timpul vietii sale, iar la moarte sa le transmita copiilor sai se realizeaza o substitutie fideicomisara, prohibita expres de art. 803 C. civ. ¹ Substitutiile fideicomisare erau cunoscute inca din dreptul roman si au luat o mare amploare in dreptul feudal avand ca scop pastrarea averilor in aceeasi familie din generatie in generatie. In dreptul nostru vechi (Codul Calimach si Codul Caragea) substitutiile fideicomisare erau admise. Codul civil insa, dupa modelul francez, le-a interzis in mod expres.

In primul rand, printr-un astfel de act juridic se aduce atingere principiului liberei circulatii a bunurilor, intrucat se impune instituitului pastrarea bunului pana la moartea sa si transmiterea acestuia la substituit, extragandu-l astfel din circuitul civil. Apoi se aduce atingere principiului libertatii de dispozitie pentru cauza de moarte intrucat instituitul nu are alegere, ci trebuie sa transmita bunul substituitului, care nu este desemnat de catre el, ci de catre primul testator care-si impune, asadar, vointa sa in stabilirea unei ordini succesorale graduale sau vesnice, dupa felul substitutiei, ceea ce nu este ingaduit. Nimeni nu poate dispune mortis causa in numele altei persoane si nimeni nu are dreptul de a scoate anumite bunuri din circuitul civil. Bine s-a spus ca daca s-ar admite ca testatorul sau donatorul sa poata prin simpla lor vointa sa randuiasca devolutiunea unor bunuri din generatie in generatie, adica sa-si impuna vointa lor si chiar sa inlature de mai inainte vointa propriilor mostenitori, atunci testamentul nu ar mai fi un act unilateral si personal, ci un act "in numele altora", ceea ce este strain de firea lucrurilor ² .

Pentru a ne afla in prezenta unei substitutii fideicomisare trebuie sa fie indeplinite anumite conditii:

a) dispunatorul sa fi facut doua sau mai multe liberalitati cu acelasi obiect catre doua sau mai multe persoane, dar care se vor executa succesiv. Prima se executa la moartea dispunatorului, daca este vorba de un legat, sau la incheierea contractului de donatie, iar a doua la moartea instituitului si apoi la moartea substituitului. Instituitul dobandeste obiectul liberalitatii de la dispunator, iar substituitul de la instituit desi se poate afirma si ideea ca atat instituitul cat si substituitul primesc bunul de la dispunator, care transfera o data proprietatea asupra instituitului si apoi asupra substituitului ³ . Transferurile de proprietate sunt despartite una de cealalta de o perioada de timp aleatorie. Se poate intampla ca una din persoanele desemnate de catre dispunator, de pilda substituitul, sa nu existe la data testamentului, sau sa fie numai conceputa. Este ipoteza in care testatorul lasa un bun fiului sau obligandu-l pe acesta sa pastreze bunul, iar la moartea sa sa-l transmita la randul lui fiului sau, care la data testamentului nu exista sau nici nu este conceput.

b) sa existe o dispozitie prin care instituitul este obligat sa pastreze bunul ce formeaza obiectul liberalitatii si sa-l transmita substituitului. Rezultatul unei asemenea dispozitii ar fi indisponibilizarea bunului incat acesta nu ar putea fi nici instrainat si nici grevat in timpul vietii instituitului, care la moartea sa ar trebui sa-l predea substituitului desemnat tot de catre testator sau donator. O atare clauza de indisponibilizare (pactum de non aliendo) contravine unui principiu al circulatiei bunurilor consacrat si legislativ in art. 1310 C. civ., dar si atributelor dreptului de proprietate in lumina carora proprietarul poate dispune liber de bunul sau, in limitele legii (art. 480 C. civ.). Scoaterea unor bunuri din circuitul civil nu se poate realiza prin vointa omului, ci numai prin vointa legiuitorului.

O clauza de inalienabilitate poate fi considerata ca valabila doar temporar si motivata de un interes legitim ⁵ , or instituirea obligatiei pentru legatar sau donatar de a preda bunul la moartea sa catre o alta persoana desemnata tot de catre dispunator nu poate fi considerat un interes legitim ci, dimpotriva, asa cum am precizat, un interes potrivnic legii ⁶ .

c) dispunatorul sa stabileasca ca dreptul substituitului se naste la moartea instituitului, sau, in cazul substitutiei fideicomisare graduale sau vesnice, la moartea substituitului. Se stabileste astfel o adevarata ordine succesorala, or nimeni nu poate dispune pentru cazul mortii unei alte persoane, caci se incalca caracterul personal al testamentului si, cum am aratat, insasi dreptul de proprietate. Numai proprietarul, cu alte cuvinte, are dreptul de a dispune mortis causa de bunul sau, iar nu o alta persoana caci astfel s-ar realiza un pact asupra unei mosteniri nedeschise. Dar daca transmiterea bunului de catre cel gratificat catre o alta persoana se realizeaza independent de devolutiunea sa succesorala, ca de pilda la implinirea unui termen sau la realizarea unei conditii nu ne vom gasi in prezenta unei substitutii fideicomisare. Tot astfel, s-a precizat in practica judiciara, ca daca o substitutie fideicomisara devine caduca prin aceea ca instituitul decedeaza intre momentul testamentului si decesul testatorului, o atare dispozitie va fi valabila, legatul revenind direct substituitului, fara a se mai realiza dubla liberalitate succesiva. Solutia s-a motivat cu aceea ca testamentul fiind un act care-si produce efectele la moartea testatorului, dispozitiile sale, sub aspectul validitatii lor, trebuie apreciate raportat la acest moment, or, in cazul vizat la data deschiderii succesiunii nu mai exista decat un singur beneficiar caci instituitul este predecedat, iar operatiunea nu mai imbraca forma substitutiei fideicomisare ⁷ . De asemenea s-a precizat ca nici atunci cand testatorul lasa bunul sau in favoarea unui instituit, dar ca masura de prevedere dispune ca in cazul in care acesta va predeceda, bunul sa revina unei alte persoane desemnate tot de catre testator, nu ne aflam in prezenta unei substitutii fideicomisare, iar dispozitia este valabila intrucat testamentul contine numai o dispozitie alternativa si nu una fideicomisara ⁸ .

Substitutia fideicomisara poate fi unica sau simpla, cand dispunatorul stabileste un singur substituit, graduala, cand stabileste doi sau mai multi substituiti si vesnica daca opereaza in folosul descendentilor la infinit.

Nulitatea substitutiilor fideicomisare. Substitutia fideicomisara este sanctionata, potrivit art. 803 C. civ., cu nulitatea absoluta. Se subliniaza ca nulitatea este integrala in sensul ca priveste atat liberalitatea in favoarea substituitului cat si cea in favoarea instituitului ⁹ . Nulitatea este de ordine publica si nu poate fi acoperita prin confirmare, ratificare sau executare voluntara de catre mostenitori a legatului. De asemenea, nulitatea nu va putea fi acoperita nici prin renuntarea la legat de catre unul din legatari intrucat, s-a spus, cauzele acestei nulitati sunt originare, concomitente cu intocmirea actului juridic, astfel ca dispozitia este nula absolut din momentul deschiderii succesiunii iar renuntarea este astfel fara obiect ¹⁰ . In cazul legatelor cu un obiect mai complex numai dispozitia care cuprinde substitutia fideicomisara va fi lovita de nulitate absoluta, iar nu legatul in totalitatea lui. De pilda, daca legatul este universal, dar cuprinde o dispozitie fideicomisara in sensul ca legatarul este obligat sa pastreze un bun determinat pe care la moartea sa sa-l remita unui substituit desemnat de catre testator, legatul va fi nul numai in privinta acelui bun, care va reveni mostenitorilor legali. In schimb vocatia universala a legatarului ramane valabila cu privire la restul bunurilor din mostenire. Cu alte cuvinte, intotdeauna trebuie sa se deceleze din cuprinsul unui testament care este substitutia fideicomisara si numai acea dispozitie va fi lipsita de efecte prin aplicarea nulitatii absolute, celelalte dispozitii, care nu urmaresc realizarea unei duble liberalitati succesive cu acelasi obiect, recte efectele specifice substitutiei fideicomisare, vor ramane valabile.

In doctrina si practica judiciara s-a discutat mult despre soarta unor asa-zise procedee, care formal nu indeplinesc toate conditiile substitutiei fideicomisare, dar care, s-a considerat, urmaresc acelasi scop. Astfel, fideicomisul fara obligatie vizeaza liberalitatea prin care primul gratificat nu are obligatia de a pastra bunurile pana la moartea sa pentru ca apoi sa le transmita celui de-al doilea gratificat, desemnat tot de catre testator, ci i se adreseaza numai o rugaminte in acest sens, in masura in care bunurile cu care a fost gratificat vor mai exista in patrimoniul sau. Credem si noi, alaturi de alti autori, ca atata vreme cat primul gratificat nu are o obligatie juridica de a pastra bunurile primite pana la moartea sa, ba dimpotriva poate sa dispuna liber de ele, atat prin acte juridice intre vii cat si pentru cauza de moarte, liberalitatea facuta in favoarea sa trebuie considerata ca fiind valabila. Asa-numita obligatie morala de a indeplini rugamintea dispunatorului neputand afecta validitatea unei astfel de liberalitati ¹¹ .

Legatul ramasitei ( de eo quod residuo sau de eo quod supererit este acea liberalitate prin care dispunatorul impune gratificatului ca la moartea sa sa transmita persoanei desemnate de catre dispunator numai ce a ramas din bunurile cu care a fost gratificat, pe care in timpul vietii sale este liber sa le instraineze cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Nici in acest caz bunurile ce formeaza obiectul legatului nu sunt indisponibilizate instituitul avand obligatia, juridica de aceasta data, de a transmite substituitului numai ce-i ramane la moartea sa, astfel ca noi consideram ca operatia, neindeplinind conditiile cerute de art. 803 C. civ., nu este o substitutie fideicomisara, fiind astfel valabila ¹² .

Dublul legat conditional este acea operatie juridica prin care testatorul dispune de acelasi bun in favoarea a doua persoane, dar sub aceeasi conditie, rezolutorie pentru instituit si suspensiva pentru substituit. De pilda, testatorul lasa lui A un bun, sub conditia rezolutorie ca acesta sa moara fara a avea copii, dar acelasi bun este lasat lui C sub conditia suspensiva ca B sa moara fara a avea copii. Nici in acest caz primul legatar nu are obligatia de a pastra bunul primit, pentru a-l transmite celui de al doilea gratificat, fiecare dintre cei doi legatari avand libertatea de a instraina sau a greva bunul ce constituie obiectul legatului. Soarta acestor acte juridice depinde de realizarea sau nerealizarea conditiei care afecteaza legatul. Apoi conditia opereaza retroactiv, astfel ca in toate cazurile numai una dintre liberalitati va avea fiinta. In cazul in care, de pilda, primul gratificat moare fara posteritate, implinindu-se conditia rezolutorie care afecteaza primul legat, aceasta liberalitate se desfiinteaza retroactiv, cel de-al doilea legatar dobandind bunul de la deschiderea succesiunii dispunatorului. Iar daca primul legatar moare dar lasa urmasi, neimplinindu-se, asadar, conditia rezolutorie ce afecteaza primul legat, aceasta liberalitate se consolideaza, cel de al doilea legatar nemaiavand nici un drept asupra bunului. Asa fiind, consideram ca nici aceasta operatiune nu indeplineste cerintele unei substitutii fideicomisare asa cum prevede art. 803 C. civ. nefiind astfel prohibita.

Consideram ca s-a realizat o interpretare prea rigida si constrangatoare a celor trei operatiuni juridice prezentate cand s-a conchis in sensul ca sunt niste inventii ale doctrinei si jurisprudentei burgheze care trebuie prohibite. In realitate si acei autori ¹³ care conchid in acest sens recunosc ca nici una dintre ele nu indeplineste cerintele substitutiei fideicomisare, asa cum aceasta este reglementata de art. 803 C. civ. astfel ca ni se pare un exces a le interzice.

Substitutia vulgara, reglementata de art. 804 C. civ., consta in dispozitia prin care dispunatorul instituie pe langa primul gratificat un al doilea care urmeaza sa beneficieze de obiectul liberalitatii in cazul in cazul in care primul nu voieste sau nu poate primi liberalitatea, devenind, in ce-l priveste, ineficace. Substitutia vulgara, permisa in mod expres de lege, este numai o masura de prevedere luata de dispunator pentru ipoteza ineficacitatii primului legat. In cazul ei nu sunt prezente nici una din elementele substitutiei fideicomisare astfel ca nu exista nici un temei pentru a fi prohibita.

Potrivit art. 805 C. civ. este de asemenea ingaduita dubla liberalitate in uzufruct si nuda proprietate. Aceasta consta in dispozitia prin care uzufructul unui bun este lasat unei persoane iar nuda proprietate alteia. Cele doua liberalitati nu sunt succesive ci se realizeaza, ambele, in momentul deschiderii succesiunii, sau in cazul donatiei, in momentul incheierii donatiei, iar obiectul lor nu este identic, chiar daca deriva din acelasi bun. De asemenea, obiectul liberalitatii nu este scos din circuitul civil, atat nudul proprietar cat si uzufructuarul putand dispune liber de ele potrivit dreptului comun. Cu toate ca art. 805 C. civ. se refera in mod expres numai la nuda proprietate si la uzufruct in doctrina se considera ca tot astfel sunt permise liberalitati privind alte dezmembraminte ale dreptului de proprietate, de pilda, legatul dreptului de proprietate asupra casei grevat de dreptul de abitatie viagera al altei persoane ¹⁴ .