Sanatate si boala, adaptare si stres

SANATATE SI BOALA, ADAPTARE SI STRES

Sanatatea umana poate fi considerata o stare inscrisa in

perimetrul care defineste normalitatea existentei individului semnificand

mentinerea echilibrului structural al persoanei (in plan corporalbiologic

si psihic constient) atat in perspectiva interna (a raportului

reciproc al subsistemelor in conformitate cu sinteza ansamblului, a

conformitatii starilor sistemului in raport cu normele generale ale

speciei, ale varstei, ale sexului), cat si in perspectiva externa, a

echilibrului adaptativ dintre individ si mediul sau ambiant concret.

Organizatia Mondiala a Sanatatii definea starea de sanatate ca fiind:

"o stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social,

si nu neaparat in absenta durerii". Aceasta definitie este o recunoastere

a faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii.

Este o stare de armonie, o stare-de-bine cu privire la evolutia

complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale

comportamentului uman.

1. Anormalitate si boala

Anormalitatea este o indepartare de norma al carei sens pozitiv

sau negativ ramane indiferent in ceea ce priveste definirea in sine a

zonei de definitie. Sensul este important in perspectiva calitativa.

Astfel, antropologic, in zona pozitiva se afla persoanele exceptionale,

geniile, care joaca un rol creator in istoria omenirii, in instituirea

progresului. Invers, patologia, boala, se refera la indepartarea de

norma in sens negativ, spre minus, spre deficit functional si de

performanta, spre dizarmonie, dezorganizare, destructurare. Delay J. si

Pichot P. considera ca anormalul reprezinta o abatere calitativa si

functionala de la valoarea si semnificatia generala a modelului uman.

2. Conceptul de boala psihica

Pentru intelegerea dinamicii raportului sanatate-boala, trebuie sa

apelam la notiunea de proces patologic. In acest sens, boala

reprezinta o forma de existenta a materiei vii caracterizata prin aparitia

procesului ce implica tulburarea unitatii fortelor din organism

(integritatea) si a organismului cu mediul (integrarea).

Boala umana se caracterizeaza, in general, prin perturbarea la

diverse nivele si din variate incidente a structurilor functionale ale

individului in perspectiva corporal-biologica sau psihic-constienta.

Perturbarea indusa de boala determina un minus si o dizarmonie a

ansamblului unitar al persoanei, dificultati obiective si subiective in

prezenta, adaptarea si eficienta in cadrul vietii sociale, dezadaptarea,

involutia, moartea nefireasca (prin accident) ori evolutia spre

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

constituirea defectualitatii sau deteriorarii grave.

Boala psihica trebuie considerata ca interesand intreaga fiinta

umana in compexitatea ei biologica, psihologica, axiologica si sociala.

Apare deci evident, ca analiza normalitatii psihice, a psihismului vazut

cu un "multiplex", sa implice nu numai corelatii biologice, ci si

sociale, culturale, epistemologice si dinamice.

3. Despre conceptul de adaptare

Prezenta la orice forma de psihism, adaptarea este implicata in toate

tipurile de reactii intalnite la om, dupa cum poate fi identificata chiar si in

secventele constitutive ale unor subsisteme psihice ale personalitatii. In

acest sens, este cazul sa consemnam opinia marelui psiholog J. Piaget,

pentru care legile fundamentale dupa care functioneaza psihicul uman

sunt asimilarea si acomodarea, ambele cu evidente implicatii adaptative.

Pentru J.Piaget adaptarea este "un echilibru intre asimilare si acomodare,

cu alte cuvinte un echilibru al schimburilor dintre subiect si obiecte".

Adaptarea este un pattern comportamental pozitiv, care poate fi

folosit la reducerea stresorilor si stresului asociat unei boli. Intr-o

scurta perioada de timp, conceptul va fi folosit ca un important

determinant al sanatatii si bolii comunitatilor umane si profesionale si,

de asemenea, se va vorbi despre managementul stresului si reducerea

stresului prin adaptare eficienta.

In 1937, Selye H. introduce termenul de sindrom de adaptare in

patologia generala, definindu-l ca un ansamblu de reactii prin care

organismul raspunde la o actiune agresiva - stres.

Pornind de la acest concept, organismul uman se afla intr-o

relatie simultana si reciproca cu mediul exterior. Adaptarea, rezultanta

acestei relatii, depinde de fiecare dintre cei doi factori participanti,

fiecare devenind un determinant si un produs al relatiei. Comportamentul

uman este un proces de adaptare dezvoltat, mentinut si

schimbat de aceste relatii simultane si reciproce

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de

sanatate si cu prevenirea tulburarilor (bolilor). In acord cu Pearlin si

Schooler (1978), adaptarea ne protejeaza prin:

a. eliminarea sau modificarea conditiilor care creeaza probleme;

b. perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera

prin care sa se neutralizeze caracterul ei problematic;

c. pastrarea consecintelor emotionale ale problemelor in limite

controlabile.

Aceste functii prefigureaza baze comportamentale pentru

tratarea si prevenirea tulburarilor si pentru promovarea sanatatii.

4. Conceptul de stres

Introducerea conceptului de stres in campul medical a fost legata

de lipsa resimtita in ultimele patru decade, in practica si teoria medicala

a cadrului teoretic al relatiei dintre sanatate, boala, stil de viata si pattern

comportamental. Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii o

baza pentru a lega evenimentele exterioare (ex.: stresorii) si patternurile

comportamentale cu conditiile interne si biochimice asociate cu

etiologia, factorii favorizanti, declansarea si intretinerea bolilor.

Conceptul de stres, introdus de Selye H. indica initial o actiune

de suprasolicitare exercitata din exterior asupra organismului, care

determina o reactie de adaptare nespecifica a organismului fata de

agresiunea care-i ameninta integritatea. Roger Guillemin, pornind de

la aceasta definitie, formuleaza una dintre cele mai remarcabile

definitii ale stresului: "Stare tradusa printr-un sindrom specific corespunzand

tuturor schimbarilor nespecifice induse astfel intr-un sistem

biologic." Selye H. a privit stresul din punct de vedere fiziologic, in

timp ce Spinoza considera ca "mintea si corpul sunt unul si acelasi

lucru". Aproape orice stresor si aproape orice reactie de stres implica

atat componente fiziologice, cat si psihologice (emotionale).

Conceptul a suferit reconsiderari succesive in care a fost

precizata mai clar notiunea de agent agresor sau stresor si s-a facut

extensia catre asa-numitul stres psihic. Cea mai larga definitie a

agentilor de acest tip ni se pare cea data de Fraisse P. (1967)

"totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu

isi gasesc solutia". Agentii stresori capabili sa declanseze un stres

psihic sunt de natura variata, nefiind obligatorii numai stimulii psihici,

din aceasta cauza putandu-se departaja doua tipuri de agenti stresori:

- cei ce sunt reprezentati prin cuvintele, ideile, procesele

gandirii. Agentii din aceasta categorie sunt caracterizati sub forma de

situatii psiho-traumatizante. In stresul psihic, principalii agenti stresori

sunt reprezentati de cei cu continut notional-ideativ, receptionati de

subiect ca indicatori unor situatii amenintatoare "actuale" sau "in

perspectiva" pentru indivizii agresionati.

- cei senzoriali externi. Acestia pot deveni agenti stresori in

doua cazuri: atunci cand se bombardeaza scoarta cerebrala timp indelungat

si cu o intensitate crescuta sau in cazul cand au o semnificatie

pentru subiect.

- parametri de actiune ai agentilor stresori sunt reprezentati de

durata in functie de atribute precum "noutatea" si "bruschetea" cu care

se actioneaza.

Lucian Alexandrescu (2000) stabileste o clasificare stresului

realizata in functie de urmatoarele criterii: magnitudinea absoluta sau

relativa a stresului; raportul sau cu etapa de viata a subiectului (ciclul

vietii, dupa Erikson, in termeni de concordant, neconcordant,

indiferent); nuantele de expectabilitate - neexpectabilitate si controlabilitate

- necontrolabilitate; raspandirea generala a stresorilor si

efectul lor asupra omului "obisnuit". Clasificarea este aplicabila

pentru orice stresori, la orice varsta si in conjunctie cu orice sistem de

clasificare al bolilor psihice. Ea contine opt grupe mari, notate A-H.