Internarea in camine de batrani

Internarea in camine de batrani

Statutul de varstnic constituie un factor de risc particular, care intervine in determinismul complex al tulburarilor psihice. Un factor de risc suplimentar este si institutionalizarea in caminele de batrani. Modificarile biologice, psihologice si sociale ce insotesc batranetea influenteaza in mai multe moduri bolile psihice care se intalnesc in aceasta perioada a vietii:

v    Favorizeaza debutul unor maladii psihice. Perioada senescentei scade capacitatea de adaptare, in urma diminuarii unui mare numar de functii si aptitudini. Batranetea constituie, adesea, o veritabila perioada de stres, cu o problematica intinsa si specifica.

v    Favorizeaza reaparitia si agravarea unor suferinte psihice anterioare

v    Determina o anumita specificitate in tablourile psihopatologice ale diferitelor boli psihice.

Anumiti autori considera insusi statutul de varstnic ca fiind psihotraumatizant. Pentru a intelege mai bine modelul tulburarilor psihogene la batranii din camin este suficient sa adaugam: reactiile legate de alterarea functiilor corporale, reactii legate de modificarea functiilor psihice, reactii la schimbarea situatiei sociale (toate acestea generalitati specifice varstei) si trauma institutionalizarii, ca reactie de inutilitate si neputiinta.

1 Dificultati de adaptare

Dificultatea de a raspunde pozitiv la eforturile de adaptare in caminul de batrani este raspunsul a doua influente: sociala si psihica. Conditia de "asistat" (factorul social), traind din ajutorul oferit de stat sau diverse ONG-uri, trezeste in varstnic o serie de fenomene de respingere (factorul psihic). Inadaparea este rezultatul acestei controverse.

Deasemenea, studiile arata ca exista o mare diferenta individula in ceea ce priveste adaptarea. Excluzand conditiile patologice, observam ca cel mai usor adaptabili sunt varstnicii cu o pregatire intelectuala modesta si care nu provin din randul unei familii mari. Dificultatile de adaptare sunt mai crescute in cazul celor cu pregatire superioara.

Pericolul oferit de inadaptare consta in posibilitatea de a fi un punct de plecare pentru alte dezechilibre mult mai grave. Anxietatea, nevrozele psihozele de origine afectiva, sunt doar cateva dintre repercursiunile in plan psihic al fenomenului de inadaptare.

2. Nevroza de institutionalizare

Nu trebuie privita si inteleasa ca avand aceeasi semnificatie cu entitatea clinico-nosologica omonima din psihiatrie . Ea trebuie inteleasa ca fiind o structura caracteriala a personalitatii celor institutionalizati , cauzata de frustrari, carente afective .

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Nevroza de institutionalizare apare ca o "reactie" a individului exprimata printr-o extrem de larga gama de "tulburari-simptome" , a caror semnificatie simbilica vizeaza fie desprinderea , fie compensarea situatiilor complexuale , a frustrarilor din trecutul acestei categorii de persoane .

Nevroza de institutionalizare se poate manifesta prin doua forme principale : submisiv sau reactiv .

Comportamentul submisiv este generat de anumite procese de regresiune globala a personalitatii , in primul rand de ordin afectiv , de ingustarea orizontului gandirii , a relatiilor si comunicarii interpersonale , de pierderea initiativei . Toate acestea traduc o slabire a Eului personal si o anumita pierdere a identitatii . Individul devine dependent de institutie si de personalul de ingrijire. In acest caz , institutia devine "casa-camin" , iar personalul de ingrijire incarneaza "arhetipul patern" , ambele cu caracter ocrotitor-securizant. Individul va avea un comportament servil , adaptat perfect la conditiile impuse de institutionalizare , pe care le considera firesti si necesare si , din acest motiv , va refuza sa le mai abandoneze , considerand lumea un "spatiu al nesigurantei si al pericolului" . Aceasta categorie de persoane institutionalizate se identifica deci cu institutia respectiva .

Comportamentul in cauza are un caracter protestatar si este expresia refuzului claustrarii institutionale . Aceasta categorie de indivizi , cu un Eu tare , dar labil , nu se pot adapta la regimul de viata din institutie , pe care-l resimt ca represiv si din care incearca permanent , prin orice mijloace , sa iasa . Intre persoanele institutionalizate si personalul de ingrijire se instaleaza o permanenta stare de tensiune , conflicte , imposibilitatea de a realiza orice forma de comunicare . Institutia este perceputa ca un "loc al reprimarii" , iar personalul de ingrijire ca niste "persoane ostile" . Aceste persoane institutionalizate vor incerca permanent sa "iasa" din institutie . Ele nu se pot adapta la modul de viata al acesteia . Formele de evadare sunt fie directe , de "iesire fortata" din institutie, fie de "iesire simbolica" . Cea de- doua forma de evadare se manifesta in mod frecvent prin acte de suicid (santajul suicidar , tentative de suicid sau chiar acte de suicid realizat) , automutilari , greva foamei etc.

Atat forma "pasiv-submisiva" , cat si forma "activ-reactiva" sunt modalitati de manifestare a nevrozei de institutionalizare . Ele apar ca o consecinta a "conflictelor de adaptare/ comunicare" ale persoanelor institutionalizate cu "rigorile" institutiei in care se afla . Ele nu sunt boli psihice, in sens clinico-psihiatric , ci "situatii-limita" de viata , care depind ca rezolvare de masurile de igiena mintala .

3 Psihoigiena persoanelor institutionalizate

Internarea intr-o institutie opereaza o "separare" a individului de lume . Institutionalizarea presupune obligativitatea desfasurarii existentei intr-un alt mediu , diferit de cel familial sau social . Dincolo de aspectele lor functionale cu o destinatie precisa , aceste "institutii" reprezinta un spatiu social , psihologic si moral cu o semnificatie simbolica precisa . Ele "separa" din masa de indivizi ai societatii respective acele "categorii de persoane" ce necesita, din cauza unor "nevoi speciale" , un "regim de viata supravegheat" , o permanenta "asistenta specializata" in institutii rezervate celor care , prin natura si comportamentul lor psihosocial , fie nu se pot ajuta singuri , fie reprezinta un pericol social etc.

In interiorul institutiilor , in vederea realizarii obiectivelor pe care si le-au fixat , exista doua categorii de persoane , fiecare avand statute si roluri bine definite

a.)personalul format profesional in vederea indeplinirii atributiilor specifice scopurilor institutiei respective ;

b.)persoane internate si aflate in ingrijire , sub supraveghere , tratament in institutia respectiva.

Intre cele doua categorii de persoane exista raporturi de subordonare , iar sensul comunicarii este de la personalul de ingrijire la persoanele asistate .

Elementele importante de care depinde succesul sau esecul functional al institutiilor, sunt :

a.)   modul de organizare si functionare ale institutiilor ;

b.)   dotarea materiala a institutiilor ;

c.)    atitudinea personalului de ingrijire si supraveghere fata de persoanele institutionalizate ;

d.)   modalitatile de comunicare dintre personalul institutiilor si persoanele institutionalizate ;

e.)   atmosfera sau climatul afectiv si de relationare din interiorul institutiei , dintre personalul de ingrijire si persoanele asistate sau dintre persoanele asistate ;

f.)     relatiile dintre institutie si societate , familie , scoala , loc de munca , Biserica .

Viata individului ,ca si cea a grupului social-uman , are permanent tendinta de a se manifesta liber , conform vointei proprii . Acest fapt il face insa pe individ sa se loveasca de " obstacole " , de "limite"care-i sunt impuse din directii multiple : social-juridice , morale , religioase , culturale etc.

Orice forma de "limitare a libertatii" individuale sau colective este perceputa ca o "constrangere" , ca o frustrare , care limiteaza sau chiar rapeste , suprima in totalitate libertatea Acest aspect opereaza o separatie intre lume si institutii . Lumea reprezinta spatiul deschiderii , al libertatii si autonomiei , care permite o dezvoltare independenta a individului . Institutia reprezinta un spatiu inchis , in interiorul caruia libertatea si autonomia sunt pierdute, in locul lor fiind instituite normele de conduita obligatorii , strict supravegheate , ce au caracter de constrangere .

In functie de " mediul de dezvoltare -formare " , vom avea doua tipuri umane :

Omul liber se va dezvolta independent , armonios , echilibrat , va fi capabil de initiativa, creativitate , flexibilitate in relatii si comunicare , egal in activitate .

Omul constrans se va dezvolta dependent de formele institutionalizarii , va avea o structura de tip nevrotic ( frustrari ,carente afective si emotionale ) cu complexe de inferioritate si/sau de culpabilitate , va fi inegal in comportament (timid sau agresiv ) , lipsit de initiativa , rigid in relatii si comunicare , adesea nemotivat pentru activitatea practica utila.

Institutionalizarea conceputa cu cele mai bune intentii produce adesea "tipuri umane" de o mare varietate a "nefirescului" . Chiar daca nu este vorba despre tulburari clinico-psihiatrice propriu- zise , ne aflam , in numeroase situatii , in fata unor "tulburari de dezvoltare- formare" serioase ale personalitatii cu caracter structural nevrotic . Aceste aspecte , ce afecteaza in mod direct starea de sanatate mintala , sunt deosebit de importante pentru igiena mintala , careia ii revine , practic , in intregime sarcina de a le preveni si de a le corecta .