Procese cognitive - senzatia

PROCESE COGNITIVE

1.     Senzatia

Senzatia este un mecanism de captare, inregistrare si prelucrare precoce (primara) a informatiilor.

1.1. Puncte de vedere in studiul senzatiilor

Indiferent de nivelul sau de dezvoltare, orice organism, pentru a supravietui, trebuie sa se adapteze. El este obligat sa extraga anumite informatii din mediu si sa raspunda la acestea. Forma primara sub care se manifesta aceasta functie este iritabilitatea - proprietate biologica generala si care permite fiintelor vii sa receptioneze influentele externe si sa raspunda selectiv la ele, printr-o modificare interna. Prin receptionarea informatiilor din mediul extern se produc acele modificari adaptative. Iritabilitatea

este o proprietate generala, de ordin biologic;

are un caracter difuz, generalizat, nespecializat;

se manifesta in raport cu stimulii ce au importanta biologica.

Ambientul insa, este compus nu numai din stimuli cu valoare biologica, ci si din stimuli indiferenti, neutri. Proprietatea organismului de a stabili un raport intre stimulii indiferenti receptionati si cei neconditionati (cei biologici necesari) se numeste sensibilitate. Sensibilitatea este o proprietate psihica, nu biologica. Ea este forma embrionara a reflectarii psihice, este prima forma de psihic si sta la baza celorlalte procese. Reactia de raspuns a organismului este diferentiata. De asemenea, ea presupune sisteme specializate de captare a informatiei. Se numesc sisteme pentru ca prezinta in structura analizatori, elemente distincte: segmentul de receptare, segmentul de conducere, segmentul cortical (veriga aferenta) si apoi conexiunea inversa (aferentatia inversa, feed-back), prin care zona corticala emite comenzi pentru reactia de raspuns.

Exista o legatura directa intre sensibilitate si motricitate, in sensul ca sensibilitatea declanseaza, dezvolta, mentine motricitatea, iar motricitatea ajuta, faciliteaza sau, dimpotriva, poate obstructiona sensibilitatea.

Sensibilitatea a fost definita in mai multe feluri: "senzatiile reprezinta forme elementare de inserare in reglarea comportamentului, a actiunilor exercitate de mediu", "senzatia reprezinta procesul (mecanismul psihic elementar) prin care se reflecta insusirile simple si separate ale obiectelor, fenomenelor, proceselor".

Indiferent de definitie, problematica senzatiilor consta in:

senzatia, ca prima forma de psihic, reproduce in creierul uman insusirile simple ale

stimulilor, care actioneaza direct asupra organismului, reflectarea in cauza avand un caracter direct, nemijlocit;

senzatiile reflecta insusirile concrete, exterioare, fenomenale, neesentiale, cele care

apar la suprafata obiectelor, fenomenelor. In acest sens, definitii recente spun ca senzatiile "sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii externe, precum si starile interne ale organismului, in momentul actiunii directe a stimulilor asupra receptorilor.

Indiferent de modul de definire, in problematica senzatiei intalnim 3 elemente:

stimulul fizic - materie sau energie ce actioneaza asupra organelor de simt;

raspunsul fiziologic - o structura a activitatii electrice, aparuta in organul de simt, in

analizator;

experienta senzoriala, subiectiva, asa cum este traita ea de persoana in cauza.

Corespunzator celor 3 elemente exista moduri distincte de tratare a senzatiilor, 3

perspective:

fiziologica, centrata pe studiul relatiei dintre stimul si raspunsul fiziologic;

psihofiziologia senzatiilor - trateaza relatia dintre raspunsul fizic si experienta senzoriala;

psihofizica senzatiilor, care trateaza relatia dintre stimul si raspuns, in sensul identificarii relatiei dintre intensitatea stimulului si intensitatea senzatiei.

1.2. Clasificarea si caracterizarea senzatiilor

Dupa criteriul morfologic, exista senzatii vizuale, auditive, gustative, olfactive, cutanate. Aceasta este o clasificare vulnerabila, cu validitate redusa, cel putin din urmatoarele puncte de vedere:

reduce, neglijeaza o serie de senzatii (de echilibru.);

nu poate explica senzatiile ale caror organe de simt nu erau precizate si clar delimitate;

nu ofera informatii suficiente despre submodalitatile senzoriale.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Dupa criteriul functional, pornea de la functia senzoriala si ajungea la organul receptor: senzatii kinestezice, organice, vestibulare.

Dupa criteriul conditiilor si directiilor receptiei - unii dintre receptori sunt plasati la suprafata corpului (exteroceptori), altii in interiorul organismului (interoceptori), iar unii in tendoane, articulatii, muschi (proprioceptori). Ca atare, exista senzatii exteroceptive (vizuale, tactile.), senzatii interoceptive (foame, sete.), senzatii proprioceptive (kinestezice).

Dupa criteriul insusirilor detectate, stimulii produc senzatii cutanate: stimulii fizici - senzatii vizuale si auditive, stimulii chimici - senzatii gustative si olfactive, stimulii fiziologici - senzatii proprioceptive si interoceptive.

Senzatiile vizuale asigura cunoasterea proprietatilor obiectuale (forma, culoare, marime), constituie un factor integrator al intregii experiente senzoriale de cunoastere, organizeaza si coordoneaza miscarile voluntare, asigurand coerenta comportamentala.

Senzatiile auditive contribuie la formarea structurilor psihice superioare specific umane (limbajul), la dezvoltarea psihica generala a omului.

Senzatiile gustative au 2 functii importante: cunoasterea insusirilor gustative a obiectelor si reglarea comportamentului alimentar.

Senzatiile olfactive regleaza si ele comportamentul alimentar si sunt implicate in mecanismele de aparare.

Senzatiile cutanate: tactile (permit cunoasterea anumitor proprietati fizice, termice, dureroase.

Senzatiile organice reechilibreaza organismul (foame, sete), asigura starea se sanatate, se includ in dinamica generala a personalitatii.

Senzatiile proprioceptive a) somato-estezice (informeaza scoarta despre postura corpului), b) kinestezice (transmit informatii despre miscarile active si despre rezultatele acestora).

Senzatiile ortostatice si de echilibru mentin echilibrul vertical si asigura redresarea posturii in caz de alunecare etc.; pentru anumite profesiuni aceste disfunctii sunt contraindicatii nete (piloti, parasutisti).

Senzatii vibratoare asigura un plus de informatie

Senzatii algice semnaleaza tulburari functionale, au rol de aparare a organismului.

1.3. Mecanismele psihofiziologice ale senzatiilor

1.3.1 Receptia stimulilor

Organele esentiale sunt receptorii, foarte numerosi si specializati. Sunt sensibili fata de stimuli specifici adecvati, cu exceptia stimulilor electrici si mecanici, considerati ca stimuli universali.

Acesti receptori sunt specializati numai in raport cu tipul de energie pe care o capteaza, nu si cu cea pe care o transmit prin fibrele nervoase, aceasta fiind identica.

Rolul esential al receptorilor este de a converti energia fizica externa a stimulilor, in activitate neurala, practic electrica. Procesul se numeste transductie. Aici intervine o serie de parametri, legati de intensitatea stimulului.

1.3.2. Conducerea influxului nervos la creier

Se face prin intermediul fibrelor aferente. Traseul care porneste de la receptor la creier nu este continuu, ci prezinta 3-4 intreruperi sinaptice. De la o sinapsa la alta creste numarul de neuroni, apoi nr. de sinapse, astfel incat diferitele prelucrari succesive ale informatiei sunt tot mai complexe. Astfel, informatiile semnificative sunt retinute si trimise mai departe, altele mai putin semnificative sunt eliminate sau blocate la nivel subcortical.

1.3.3. Interpretarea informatiilor nervoase de catre creier

Acesta este mecanismul cel mai important al senzatiei. Se produce in zonele de proiectie corticala ale analizatorului, zone care se compun dintr-o portiune centrala sau primara, numita nucleul analizatorului si o alta, numita zona periferica (exemplu: aria vizuala se afla in lobul occipital, aria auditiva in lobul temporal etc).

Reprezentarea corticala a unui analizator difera fata de a altui analizator functie de importanta diferitilor analizatori in viata organismului. Reprezentarea diferitelor segmente ale corpului, respectiv proiectia pe creier a receptorilor este diferentiata. Ca un model al acestei reprezentari s-a construit homunculus senzitiv si homunculus motor, acesta reprezentand proportional diferitele segmente ale corpului, proiectate pe creier.

Segmentul cortical decodifica semnalele primite, le prelucreaza intr-un cod-imagine, care se afla in relatie izomorfa cu insusirile stimulului receptionat.

1.3.4. Confirmarea activitatii verigilor periferice

Se produce prin intermediul conexiunii inverse, care constituie un mecanism reglator. Instantele corticale controleaza activitatea receptorilor, obligandu-i la modificarea starilor functionale (amplificarea excitabilitatii, eliminarea excitabilitatii, evitarea stimulului).

Daca oricare din cele 4 mecanisme nu functioneaza, respectiv daca suportul material (receptori, cai aferente, zona corticala, caile descendente) este afectat, senzatia nu se mai produce.

1.4. Proprietatile senzatiilor

Calitatea senzatiilor - consta in capacitatea lor de a fi vizuale, auditive etc., caracteristica ce are mare importanta in identificarea corecta a fenomenelor, obiectelor si mai ales in ghidarea comportamentului.

Intensitatea senzatiilor este legata, in principal, de intensitatea fizica a stimulilor. Studiul relatiei cauzale dintre intensitatea fizica a stimulului si intensitatea experientei subiective, materializata in legea intensitatii, a fost una dintre primele legi descoperite in psihologie. S-a constatat ca intensitatea senzatiei nu depinde exclusiv de intensitatea stimulului, intervenind si alte variabile, cu rol de ponderare:

caracteristicile stimulului, respectiv durata aplicarii lui. Chiar daca un stimul nu

dispune de  o intensitate puternica sau suficienta pentru a produce o senzatie, aceasta totusi apare, prin aplicare repetata;

modul de aplicare a stimulului. Se pare ca aplicarea intermitenta produce o senzatie

mai mare decat aplicarea lui continua. Un sunet produce o senzatie mai puternica daca este receptionat cu ambele urechi, decat in cazul uneia. Exista o serie de particularitati anatomo-fiziologice, incepand cu marimea suprafetei receptoare stimulate s.a.

La acesti factori se mai adauga conditiile concrete in care are loc receptia, de exemplu,

acelasi stimul luminos poate produce senzatii diferite daca este aplicat in conditii de lumina totala sau de obscuritate.

Durata senzatiilor se refera la existenta in timp a senzatiei. In general, senzatia persista atata vreme cat actioneaza si stimulul. In acest interval de timp intensitatea senzatiei nu este aceeasi. Se poate amplifica, diminua, se pot produce fenomene de adaptare. Nu intotdeauna senzatia dispare dupa ce dispare stimulul, exista fenomene de post-actiune. In cadrul sensibilitatii vizuale, imaginile care se pastreaza dupa incetarea actiunii stimulului poarta numele de imagini consecutive. Exista numeroase efecte consecutive de miscare sau de culoare, pozitive (in care se pastreaza calitatea originara) sau negative (in care se schimba calitatea originara).

Tonul afectiv al senzatiilor este proprietatea generala a senzatiilor de a produce stari afective placute sau neplacute. In cazul primelor, exista tendinta cautarii, prelungirii, repetarii senzatiilor respective, in timp ce ultimele vor fi stopate, scurtate, evitate. Deci, senzatiile produc evenimente agreabile, de confort psihic, altele experiente dezagreabile. De aici, apropierea sau respingerea stimulului respectiv.

1.5. Legile senzatiilor

Legea intensitatii se refera la relatia dintre intensitatea stimulului si intensitatea senzatiei. Pentru ca o senzatie sa se produca, este necesar ca stimulul sa aiba o anumita valoare (prag absolut minimal). Exista, insa, o intensitate a stimulului, care, odata depasita, nu mai produce o senzatie specifica. De obicei apare durerea. Aceasta intensitate maxima se numeste prag absolut maximal. Regula: intre prag si sensibilitate exista o relatie inversa: cu cat pragul este mai mare, sensibilitatea este mai redusa. Exista, de asemenea, un prag diferential, care reflecta diferitele modificari, schimbari in intensitatea stimulului. Subliniere : exista si un prag operational, care arata cat trebuie sa fie diferenta de intensitate manifestata in variatia stimulului, pentru ca omul sa poata sesiza optim, corect, rapid, aceasta variatie.

Legea adaptarii - sensibilitatea nu ramane nemodificata sub influenta indelungata a unui stimul specific, de intensitate constanta. Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarilor de mediu se numeste adaptare senzoriala. Trecerea de la lumina la intuneric modifica sensibilitatea (care creste, scazand pragurile).

Legea sensibilizarii. Cresterea sensibilitatii ca urmare a unor fenomene de interactiune. Cel mai interesant exemplu este legat de interactiunea dintre analizatori diferiti. De exemplu, s-a constatat ca hiperventilatia, consumul de substante dulci-acrisoare, sensibilizeaza analizatorul vizual, deci scade perioada de adaptare la intuneric.

Legea depresiei. Daca, prin sensibilizare creste sensibilitatea, prin depresie sensibilitatea scade.

Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului. S-a constatat ca la anumiti stimuli, chiar la o intensitate scazuta, se produc senzatii foarte puternice. In acest caz, stimulul are o puternica semnificatie pentru organism sau pentru persoana. Aceasta lege contrazice intr-o oarecare masura legea intensitatii.

Legea sinesteziei. Sunt situatii cand un stimul, desi este aplicat pe o anumita modalitate senzoriala, poate produce efecte proprii unui alt analizator. Sunt persoane care relateaza ca au o auditie colorata.

Legea compensarii. Insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale poate duce la perfectionarea altei modalitati senzoriale, care preia asupra ei functiile primeia sau o parte din ele.

Legea conditionarii social-istorice. Si in sensibilitate se manifesta conditionarea factorilor socio-istorici si socio-culturali. In societatea moderna s-a constatat dezvoltarea, perfectionarea sensibilitatii vizuale si auditive.

1.6. Importanta senzatiilor

senzatiile au urmatoarea importanta in structura psihicului uman:

informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele de mediu;

asigura adaptarea organismului la aceste conditii fluctuante

orienteaza si controleaza conduitele actuale ale individului

echilibrarea si adaptarea organismului la mediu, in cazul perturbarii sau restrictionarii functionalitatii unui analizator sau altul.