Principiile metodologice ale psihologiei

Cunoasterea psihologica se cere a fi orientata si coordonata de un set de principii metodologice generale care sa asigure coordonatele de referinta ale analizei si interpretarii fenomenelor concrete. Esentiale sunt urmatoarele principii:

a) principiul determinismului (extern);

b) principiul relationarii neuro-psihice;

c) principiul reflectarii si modelarii informationale;

d) principiul actiunii si al unitatii constiinta-activitate;

e) principiul genetic si al istorismului;

f)  principiul sistemicitatii.

a) Principiul determinismului (extern) impune obligativitatea analizei si explicarii psihicului pe baza unor conditii si cauze reale obiective. Aceste conditii si cauze rezida in actiunea asupra organelor de simt ale animalului sau omului a stimulilor de diferite modalitati si grade de complexitate.

In sfera fenomenelor psihocomportamentale avem de-a face cu un determinism mijlocit. Aceasta inseamna ca actiunea oricarui stimul extern se refracta si se modifica in functie de starile si conditiile interne ale subiectului. Ca urmare, relatia dintre stimulul extern (S) si reactia de raspuns (R) nu este de tip cauzal univoc, ci de tip probabilist: stimulul extern dat nu duce in mod neconditionat si invariant la producerea uneia si aceleiasi reactii de raspuns, ci numai cu o anumita probabilitate, existand posibilitatea ca subiectul sa dea si o alta reactie sau chiar sa nu raspunda deloc, in functie de starea lui psihofiziologica interna la momentul respectiv. Astfel, conchidem ca procesele si actele psihocomportamentale ale omului se inscriu in sfera unui determinism complex multivariat, pe care-l numim statistic.

Cat priveste natura substantial-calitativa a factorilor determina-tivi externi, pentru psihicul si comportamentul uman rolul principal revine factorilor socio-culturali, principiul determinismului luand forma specifica a principiului conditionarii social-istorice si istorico-culturale. Aceasta inseamna ca de psihic uman propriu-zis se poate vorbi numai la individul socializat, care se naste, traieste si isi desfasoara activitatea intr-un anumit mediu social.

b) Principiul relationarii neuropsihice impune necesitatea ca psihicul in intregul sau, inclusiv forma lui superioara de manifestare - constiinta umana -, sa fie considerat si definit ca functie a sistemului nervos, a creierului. Mecanismul producerii oricarui proces psihic, de la cel mai simplu, pana la cel mai complex, este de natura reflexa, fiind mediat de procese fiziologice nervoase (excitatie, inhibitie, modulari ale amplitudinii si frecventei influxului nervos etc.). Creierul insa nu genereaza perceptii, idei, trairi emotionale, atitudini etc. in virtutea simplei structuri celulare interne a lui, ci numai pe baza receptionarii, prelucrarii si interpretarii stimulilor din afara sa. Din principiul relationarii neuro-psihice deriva mai departe principiul unitatii dialectice a psihologicului si fiziologicului.

Potrivit acestuia, nici un proces psihic nu se poate realiza fara un anumit ansamblu de transformari si fenomene neurofiziologice specifice. Din punct de vedere genetic si cronologic, fiziologicul precede si conditioneaza psihologicul; psihologicul poseda insa caracteristici si determinatii calitative proprii, devenind ireductibil la fiziologic (atributele de subiectiv si ideal sunt aplicabile numai proceselor psihice, nu si celor fiziologice, care apartin fenomenelor substantial-energetice obiective). Pe masura ce structura psihica a individului se maturizeaza si se consolideaza, ea capata o relativa autonomie fata de baza fiziologica initiala, exercitand o influenta activa asupra starii generale a organismului - influenta psihosomatica, care face posibile sugestia, autosugestia si psihoterapia.

c) Principiul reflectarii si modelarii informationale sta la baza intelegerii naturii existentiale sau a statutului ontologic al psihicului. El ne raspunde, asadar, la intrebarea: "In ce forma sau modalitate exista psihicul?". Si raspunsul va fi: psihicul exista ca o forma particulara de reflectare, respectiv, reflectare de speta subiectiva si ideala (nonsubstantiala) si ca informatie. Perceptiile, reprezentarile, notiunile care alcatuiesc scheletul intelectului, al constiintei sunt in sine modele informationale interne ale lucrurilor, fenomenelor si situatiilor obiective externe. Faptul ca psihicul este de natura reflectoriu-informationala il argumentam prin aceea ca el a aparut din necesitati de adaptare la un anumit mediu existential mai complex, caracteristic regnului animal, si indeplineste pretutindeni si in orice moment un rol reglator, optimizator, organizator. Ca si informatia, psihicul exprima si ne da masura gradului de organizare la nivelul sistemelor animale si umane.

d) Principiul actiunii si al unitatii constiinta-activitate ne obliga sa recunoastem interdependenta legica dintre planul comporta-mental extern si planul subiectiv intern. Forma primordiala de manifestare a psihicului, in ontogeneza, o constituie actiunea directa a copilului cu obiectele si lucrurile din jurul sau. Prin interiorizare treptata, stadiala, schemele de organizare si desfasurare a actiunilor externe - de descompunere, de comparare (masurare), de grupare, de asamblare etc. - devin matrici ale structurarii operatiilor mentale, care dobandesc autonomie completa, putandu-se desfasura fara apelarea la suport obiectual sau imagistic, de-abia in jurul varstei de 14 ani.

Pe masura ce se formeaza si se consolideaza, structurile interne ale constiintei devin premisa si factor reglator al actiunii externe, conditionand calitatea si eficienta ei. Se inchide astfel circuitul actiune - constiinta - actiune.

e) Principiul genetic si al istorismului ne arata ca psihicul nu trebuie considerat ca un dat sau ceva predeterminat si imuabil, ci ca ceva devenit si evolutiv. Atat psihicul in ansamblul sau, cat si diferitele procese care-l compun au o geneza - in plan filogenetic, istoric si in plan individual, ontogenetic. Identificarea si descrierea stadiilor si formelor pe care le imbraca in fiecare stadiu trebuie sa constituie unul din obiectivele esentiale ale cercetarii psihologice. Traiectoria dinamicii psihicului in plan individual tinde sa se suprapuna traiectoriei dinamicii organismului, punand in evidenta trei mari segmente:

- segmentul ascendent antientropic, in interiorul caruia au loc procesele de dezvoltare, consolidare, maturizare;

- segmentul optimum-ului functional, in cadrul caruia toate componentele sistemului se mentin la valori ridicate;

- segmentul descendent entropic, in cadrul caruia se acumuleaza efectele entropice, de regresie si dezorganizare.

f) Principiul sistemicitatii reclama necesitatea de a aborda psihicul prin prisma exigentelor metodologiei cibernetico-sistemice. Astfel, el nu trebuie privit ca un simplu conglomerat sau ca o simpla suma aritmetica de elemente in sine independente, ci ca un sistem, ale carui componente (procese, stari, trasaturi) se afla intr-o relatie legica unele cu altele, conditionandu-se reciproc. Aceasta interconditionare este atat de puternica, incat genereaza acea calitate emergenta a unitatii supraordonate, gratie careia, in orice proces particular, se imprima pecetea intregului - stilul, tipul etc. - si efectul influentarii celorlalte. Abordarea sistemica se opune astfel abordarii atomare, bazata pe principiul descompunerii-recompunerii, dezvoltata de asociationism.