Vizionarul si Stoicul - respira adinc parfumul abstrac¬tiei frumoase

□ - Conceptia caracteriala vizionara propune omului un model de viata sau, se poate spune, o viata model. Vizionarul este insul celei mai inalte aspiratii.

Maruntisul cotidian al vietii nu merita altceva decit dispret, o pierdere de vreme care il indeparteaza de la efortul si visul incarnarii modelului inchipuit.

Viata, asa cum este ea, nu-i cum s-ar cuveni, sau ar putea si ar trebui sa fie.

□ - Vizionarismul comporta bipolaritate si in cauze si in demers existential. Intr-o prima instanta, vizionarul descopera imperfectiunile vietii si crede in remedierea lor.

Nemultumirea lui este profunda si la lumina zilei. In a doua instanta, vizionarul pleaca de la o realitate apta de a fi proiectata intr-un proces de perfectio­nare.

□ - Vizionarul respira adinc parfumul abstrac­tiei frumoase.

□ - Plutind prin viata ancorat de modelul pe care si 1-a fabricat, vizionarul poate fi pesimist sau optimist in materializarea acestuia. Asa cum, dupa cum isi raspunde la in­trebarea despre concretizarea aspiratiei sale, se arata activ sau pasiv, indiferent de raspuns mo­delul raminind intact, stea polara a vietii pe care o duce.

□ - Vizionarul este un om care-si petrece exis­tenta problematizindu-se fundamental, asumindu-si fara derogari teluri limita.

A se pierde in nimicurile confortabile ale vietii el considera o blasfemie la adresa aptitudinilor si menirii omului. In oglinda vietii vizionarul nu se vede pe sine, ci modelul.

□ - Rigiditatea abstractiei face din vizionar o fiinta iremediabil nonconformista, protestatara, inadaptabila.

□ - Constituie o raritate in­sul care scapa dizgratiei judecatii vizionare. Asupra vizionarului efectele credo-ului sau pot fi dezastruoase, producind: insingurare, anxietate.

□ - Vizio­narul este si se considera emigrant in viata, autoexpulzindu-se din tot ceea ce face deliciul vietii pentru altii.

□ - Ortodoxismul conduitei vizionarului nu are margini.

Om al monologului, neconcesiv, in­transigent pina la absurd, vizionarul nu lasa nimic de la el si pretinde totul de la viata.

De­zamagirile ii dau mereu tircoale, tenacitatea il impinge irevocabil inainte, survolind gustul amar al imprejurarilor potrivnice si care dez­mint modelul. In lumea vizionarului intimplarile vietii scapa atentiei.

Perspectiva ampla, pa­noramica asupra vietii eludeaza prezentul prin confruntarea fatisa cu viitorul ideal.

□ - Traind in cultul modelului de viata, vizio­narul vrea totul sau nimic. Frontierele vietii sint comprimate pina la intruchiparea abstrac­tiei care-i fascineaza.

□ - Frumusetea modelului nu ascunde slabiciu­nea individului vizionar. Impinsa la fanatism abstractia, decimeaza viata.

Eseu: Politicile macroeconomice - influenta asupra sistemului de protectie sociala din Romania Proiect: Sistemul de protectie sociala din Romania -comparatie globalizata

Incapute pe miini nepricepute, fara simtul realitatii si a ceea ce este rezonabil, chiar si cele mai generoase idei devin un pericol. Alta­rul abstractiei poate sa se transforme oricind in altarul sacrificarii vietii si oamenilor. Vizi­onarul pierde din vedere paritatea legica dintre concret si abstract, echilibrul decisiv pe care se cladeste o viata rationala si, deci, sanatoasa.

□ - Stoicul reclama o conceptie caracteriala ar­ticulata pe retractilitate existentiala si culti­vare de sine spiritualizata. Individul stoic exce­leaza prin austeritate ontologica.

Bataliile Vizi­onarului - se poarta cu spatele la lume si cu fata la el insusi.

Materialitatea vietii este calificata derizorie, adevaratul ei pret fiind stabilit in functie de prea plinul fiintei personale. Ceea ce il im­pinge pe stoic sa opteze in acest fel rezida in fuga si teama de amplificare, marea certitudine la alternativa exteriorului descoperind-o in pas­trarea si afirmarea de sine in proprii lui ochi.

□ - Stoicul n-are nevoie de martori si criterii obi­ective de recunoastere a reusitelor sale. Asa cum nu resimte nici nevoia unui model de viata.

□ - Stoicul nu este un visator. Ambitia care-1 domina ating prin exceptie nivele superlative.

Cauta multumirea de sine in replica la framintarile vietii sociale. Acuza oboseala existentei renuntind. Se declara modest in afara, dar, in ciuda pretentiilor, realizeaza modestia si pe dinauntru.

□ - Cu atitudini masurate, parcimonioase, stoicul nu evita loialitatea in relatiile sociale, dimpotriva, dar se pune arareori in situatia unei initiative personale.

□ - Viata privita de pe creasta muntelui unde sta stoicul ramine un decor necesar pentru a scoate si mai clar in relief patetismul persona­jului care se vrea.

A spune ca ce este dincolo de el il lasa indiferent pare inexact. In sinea lui Stoicul se raporteaza activ, judeca cu fervoare petrece­rile exterioare, scormonind pentru a-si inmulti si intari argumentele in favoarea gindului si atitudinii fundamentale ca trebuie sa pulseze doar pe rafinarea fiintei proprii.

□ - Contrapartida pe care stoicul o joaca vizavi de viata sociala si socializanta duce la fringerea contactelor umane pina la strictul necesar si la inevitabil. Stoicul - Suporta relativ usor esecurile, cu bucuria ca este stapin pe el, intr-un univers in­terior edificat pe gustul in care crede fara os­tentatie, dar si fara rezerve.

□ - Salvarea stoica - este o refugiere in absolutul propriei fiinte, si aceasta comprimata in trairi, rarefiate de un ideatic relativizat ca urmare a unei forte de gradinar pe suprafete mici si nu cultivind totdeauna soiuri rare.

□ - Stoicul ramine cu picioarele pe pamint, consultindu-se in el insusi, planind departe si dea­supra celor pamintesti.

□ - Secretul stoicului - se afla in credinta ca fie­care om este pina la urma singur si pentru a-si suporta singuratatea trebuie sa fie singur si sigur pe sine. Nu poate sa ajunga la aceasta stare de gratie decit pariind pe linistea unei con­stiinte umplute cu trairi si ginduri pondcrind orice elan existential care l-ar indeparta de ceea ce el crede a fi scopul vietii.

□ - Iesirea in lume, isi marturiseste stoicul, este o evadare ilicita, o pierdere de sine nejustificata de nimic esential si meritoriu. Ra­tionamentul sau este cu severitate disjunctiv.

Sau Eu, sau "Viata" !

Incapacitatea de a gasi motive serioase de a scoate viata dintre ghilimele il transforma in victima unei opozitii insolubile si permanent sfisietoare.

□ - Abstinentele obstinate ale stoicului sunt o autofrustrare reparabila prin puritatea gindului generos si solidar indreptat catre ceilalti

Talentul de a-si manevra si reprima nevoile in contul unor compensatii spirituale nerevendicate de nimeni altcineva asigura stoicului o dis­tinctie ontologica demna de tot respectul si nui o data prilej pentru altii de a profita de renun­tarile lui.

O stie, dar se complace cu zimbetul amar al celui care constata ca un lucru elemen­tar pe care el il stapineste.

Mirarea si tristetea nu1, sint vestejite de nimic, egoismul fiindu-i strain pe de-a-ntregul iar egotismul nu-1 orbeste ca sa nu poata observa ce se intimpla cu semenii sai. Stoicul emana caldura omeneasca prin toti porii fiintei lui.