ETAPELE EVOLUTIEI LIMBAJULUI LA COPIL

Insusirea limbajului se realizeaza printr-un efort indelungat. La inceput vorbirea copilului se realizeaza pe baza unor activitati nesistematice, pentru satisfacerea unor necesitati imediate, dar odata cu inaintarea in varsta el trebuie sa inteleaga si sa raspunda corect la o serie de solicitari, imbogatindu-si treptat atat vorbirea impresiva cat si expresiva, la baza invatarii vorbirii stand imitatia. Este clar ca in functie de structura S.N.C., a aparatului fonoarticulator si de conditiile social culturale in care traieste apar o serie de caracteristici individuale.

Limbajul se dezvolta in stransa legatura cu celelalte functii psihice, progresele pe linia limbajului largind experienta si stimuland dezvoltarea celorlalte procese psihice, iar acestea la randul lor influenteaza dezvoltarea normala a limbajului.

Pentru a putea aprecia corect care sunt tulburarile reale ale limbajului, in diferite etape ale dezvoltarii copilului, este absolut necesara cunoasterea evolutiei limbajului la copilul normal, cu particularitatile de varsta.

Strigatul noului nascut e cea mai timpurie expresie sonora. El e de fapt o experienta reflexa sonora, precedata de o inspiratie reflexa, o inchidere reflexa a glotei cu cresterea presiunii expiratorii.

Nici acest strigat, nici emisiunile sonore legate de schimbarile din mediul extern, durere, foame, placere nu au valoare de limbaj, fiind manifestari fonetice ale starilor afective. Abia dupa prima luna ele incep sa fie emise cu caracter intentional, capatand anumita semnificatie, ramanand in cadrul exercitiilor prefonatoare. Odata cu aparitia ganguritului incep si primele modulari ale tonului laringian, care vor sta la baza realizarii vorbirii. Dupa prima luna de viata copilul incepe sa-si antreneze organele sale fonoarticulatorii si incepe sa emita sunete, dar care sunt confuze din punct de vedere fonetic. Treptat insa, o serie de miscari elementare, folosite in supt, masticatie, deglutitie, sunt modificate, copilul incepe sa emita sunete de tipul consoanelor iar prin schimbari de rezonanta ale vocii incep sa emita vocale.

Dupa trei luni, sunetele sunt uneori confuze, dar capata tot mai mult o semnificatie, exprimand o stare de confort sau disconfort. Pe la 5 - 6 luni, incep sa repete sunete provocate de altii, unesc aceste sunete in silabe ce se repeta, repeta aceasta silaba de 2 - 3 ori ( ma - ma - ma ), constituind lalatiunea. Acest lucru le face placere si daca exista o atmosfera lingvistica favorabila, progresele in achizitia si intelegerea limbajului sunt foarte rapide. Capacitatea de imitatie creste spectaculos, copilul incearca sa emita tot mai mult emisiunile verbale ale adultului. Incepe sa combine doua silabe diferite si sa denumeasca o persoana sau un obiect nascandu-se astfel primele cuvinte. Daca i se vorbeste, vocalizeaza ca raspuns, incercand sa intretina comunicarea. Imita intonatia altora, raspunde prin gesturi la intrebari simple sau la alte gesturi. Indeplineste indicatii simple care sunt insotite de gesturi sau inceteaza activitatea cand i se spune " NU ".

La sfarsitul primului an de viata, copilul normal invata primele cuvinte cu sens, dar nu au inca o semnificatie precisa. Deoarece intelegerea e mai avansata, comparativ cu posibilitatile de pronuntie, foloseste mult mimica, gestul, vocea.

In perioada anteprescolara, dezvoltarea vorbirii este intensa, sub toate aspectele, capatand un accentuat rol de comunicare. In jurul varstei de 3 ani poate ajunge la un vocabular activ de cca. 100 cuvinte. Din aceasta perioada limbajul devine " vorbitor ". Copilul dobandeste posibilitatea sa-si exprime trebuintele si dorintele prin cuvinte, pe care invata sa le lege intre ele, formand scurte propozitii si folosind relativ corect acordurile gramaticale. Intreaga vorbire este impregnata de interjectii, pronume demonstrative, situatii concrete.

Limbajul activeaza celelalte procese cognitive si experienta de viata a copilului. In acelasi timp, trebuie luat in considerare faptul ca datorita particularitatilor S.N.C. si a nematurizarii aparatului fonoarticulator, copilul anteprescolar are o serie de dificultati de pronuntare corecta. Dintre aceste dificultati cele mai frecvente se refera la eliziunea sunetelor sau a silabelor, concentrarea unor cuvinte, etc. Aceste dificultati sunt pasagere, proprii acestei varste si au o natura fiziologica.

La varsta anteprescolara e greu de precizat ce tulburari intra sub incidenta patologicului, datorita atat ritmului propriu de dezvoltare, cat si diversitatii conditiilor de viata si educatie.

Exista doua caracteristici proprii insusirii limbajului.

Prima e capacitatea de a intelege ce inseamna cuvintele, asa numita" competenta " si a doua e " performanta ", adica folosirea diferitelor cuvinte. Competenta e in general mai dezvoltata decat performanta ( copilul intelege mai mult din ce i se comunica decat poate el insusi comunica ). Cu cat este mai mic cu atat este mai mare distanta psihologica dintre competenta si performanta. Aceasta distanta reprezinta spatiul psihologic dintre limbajul pasiv ( al competentei ) si cel activ ( al performantelor ).

Prin dezvoltarea intensa, in perioada prescolara ( 3 - 6 ani ) limbajul indeplineste tot mai activ functia de organizare a activitatii psihice. Alaturi de vorbirea situativa se dezvolta vorbirea contextuala care exprima mai bine logica ideilor. La aceasta contribuie si cresterea volumului vocabularului si nuantarea cuvintelor

La varsta prescolara, copilul stapaneste fonetismul limbii materne, in general, fara dificultati in pronuntarea cuvintelor obisnuite. Specificitatea vorbirii lui, pe planul expresiei, consta in modul in care imbina fonemele in secvente sonore, cand e vorba de cuvinte grele, modul in care foloseste formele morfosintactice in comunicarea verbala.

Odata cu depasirea varstei de trei ani, folosirea formelor gramaticale de catre copii, prezinta unele particularitati morfologice si sintactice. El poate folosi formele flexionare nominale, verbale, sau chiar forme de exprimare mai fine, mai nuantate. Prescolarul foloseste un sistem gramatical destul de dezvoltat si stapaneste in linii mari principiile conducatoare ale limbii. Dupa patru ani se perfectioneaza si folosirea categoriilor morfologice flexionate si integrarea acestora in propozitii si fraze.

Referat: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii Referat: Natiunea si statul national din perspectiva uniunii europene

Exprimarea gramaticala a prescolarilor se caracterizeaza prin:

- folosesc pluralul substantivelor in vorbirea curenta;

folosesc fraze coordonate sau subordonate organizate prin conjunctii sau

locutiuni conjunctionale ( dupa patru ani );

alaturi de formele corecte gramaticale, apar numeroase greseli, manifestate prin ezitari in exprimare ca dovada a necunoasterii, a neaplicarii formelor obisnuite, dar uneori si a unei gandiri haotice, a emotiei sau a altor intamplari aleatoare;

- greselile gramaticale se manifesta in faptul ca sufera delimitarea cuvintelor sau unitatilor lexicale din fraza ( in special a instrumentelor gramaticale), fapt constatat si dupa 7 ani, in primul an de scoala;

- greutati de identificare a cuvintelor manifestate in greutatea de identificare a diferitelor categorii morfologice ( adjective posesive si pronumele personale cu substantivele, contopirea substantivelor cu verbele, substantivelor cu substantive, adjectivelor cu adverbe ) mai ales intre 3 - 4 ani.

Cele mai dificile diferentieri sunt ale prepozitiilor si conjunctiilor, adverbelor de negatie, mai ales cand e unit cu forme verbale ale verbelor " a fi " si " a avea ". Diferentierea lor se face mai bine dupa 5 ani si jumatate.

Diferentierea cuvintelor, care e un proces de analiza, nu se realizeaza dintr-o data, pentru toate categoriile gramaticale si e destul de dificil, limba romana fiind destul de grea, datorita multiplelor forme flexionare cu multe subtilitati sintactice, multe forme expresive ce depind atat de topica cat si de intonatie. De aici si tendinta de aglutinare a cuvintelor de invatare mecanica a unor forme expresive care sunt destul de limitate in raporturile dintre copii si adulti in primii ani de viata.

Diferentierea cuvintelor si folosirea lor corecta, mai ales a instrumentelor gramaticale, presupun nu numai analiza ci si generalizarea si abstractizarea fenomenelor lingvistice observate, procese ce se realizeaza foarte greu intre 1 - 7 ani datorita caracteristicilor S.N.C.

In cadrul categoriilor morfologice apar dificultati de declinare, conjugare, comparare. In limbajul discursiv, copiii aleg mai ales ce este concret, prezent, supus intereselor lor, fapt reflectat si in folosirea formelor flexionare dar si in intonatie.

In cadrul frazelor, concordanta timpurilor din propozitii se realizeaza cu dificultate, frazele sunt sarace in propozitii subordonate folosind in special fraza prin coordonare. Realizarea corecta a concordantei timpurilor la prescolari e cel mai adesea formala si ea nu rezulta din discriminarile de sens si nici din raportarea acestora la formele verbale corespunzatoare.

Lungimea si complexitatea propozitiilor si frazelor creste treptat pana la 5 ani. Dupa aceasta varsta lungimea discursului creste iar subordonarea e folosita corect.

Comunicarea gandirii se realizeaza treptat, adesea fragmentat, uneori se pierde din vedere ansamblul, comunicarea e in general dezlanata, dificil relatata, cu inversiuni, reveniri, intercalari, ezitari, taraganeli, demonstrand o gandire inca neorganizata, o cunoastere suficienta a formelor lingvistice - cele mai adecvate - in care sa gandeasca. Topica in propozitii si frazele mai complicate se realizeaza cu greutate si e supusa si influentelor afectivitatii si dezorganizarii gandirii. In timpul comunicarii verbale, insoteste vorbirea uneori cu gesturi, mimica, pantomima, de multe ori acestea inlocuind comunicarea verbala. Incepand cu varsta de 2 ani si inaintand in varsta, se perfectioneaza forma dialogata. La inceput dialogul apare cu scopul de a comunica anumite dorinte sau ca raspuns la intrebari. Apoi copilul pune intrebari in scopul cunoasterii. Perioada 3 - 7 ani apare o avalansa de intrebari, copilul interesandu-se de tot ce-l inconjoara. In functie de varsta si formele folosite, intonatiile, perseverenta in obtinerea raspunsurilor variaza. Pe masura ce creste, intreaba mai mult, doreste sa afle mai multe despre cauza, originea, scopul obiectelor si fenomenele inconjuratoare. Prin dialog, copilul e invitat la cooperare si daca e integrat intr-o forma de invatamant, dimensiunea lingvistica se perfectioneaza. Sub influenta gradinitei, a scolii, sub influenta instructiv - educativa exercitata asupra lor, copiii isi perfectioneaza mai repede forma expresiva, aceasta capatand un mai mare grad de complexitate. Desi infantil, limbajul acestor copii se diferentiaza de cel al copiilor educati numai in familie, mai ales in cele cu un nivel cultural scazut sau mai putin preocupati de vorbirea copilului.

In jurul varstei de 5 ani, copiii isi insusesc sistemul fonetic al limbii materne si vechile particularitati dispar treptat. Se reduc omisiunile, inlocuirile de sunete, vorbirea devine mai inteligibila.

La varsta prescolara predomina dislaliile de evolutie si balbaiala fiziologica, dar se intalnesc si tulburari de natura patologica, determinate de anomalii organice sau functionale ale aparatelor periferice si ale S.N.C., paralizii sau pareze de nervi periferici, care impiedica functionalitatea normala a organelor articulatorii, de nedezvoltarea sistemelor cerebrale, de insuficienta dezvoltare psihica, de ereditate.

La intrarea in scoala, limbajul copiilor este constient, supus codului limbii materne. Acum limbajul se dezvolta si pe alte planuri. Experienta se imbogateste, se dezvolta calitatile gandirii, exprimarea devine mai coerenta, mai diversificata, mai logica. Capacitatea de intelegere a informatiilor creste, regulile gramaticale, ortografice si lexicale se insusesc organizat, la aceasta contribuind mult invatarea scris - cititului. Vocabularul creste considerabil la sfarsitul perioadei scolare mici insumand un numar de cca. 4000 - 4500 cuvinte, din care cca. 1500 - 1600 intra in vocabularul activ.

Treptat se trece de la un vocabular familial la unul oficial, de la un limbaj neangrijit la unul ingrijit, inlesnind integrarea copilului in societate, stabilirea relatiilor cu cei din jur. Bogatia comunicarii depinde de mai multe: nivel de cunostinte, gradul de familiaritate sau prietenie, diferenta de varsta, sex, etc. In acest fel, functia de comunicare a limbajului isi indeplineste rolul in toate sferele: cognitiva, directa, estetica. In mod deosebit se activeaza capacitatea de a diferentia, prin denumiri adecvate obiectele si fenomenele, de a nuanta stilistic situatiile, de a glumi, de a ironiza si de a purta discutii contradictorii. Prin imbogatirea experientei de cunoastere si dezvoltarea calitatilor gandirii, exprimarea se diversifica si capata claritate logica, dar in acelasi timp creste capacitatea de intelegere a informatiilor receptionate. Posibilitatile verbale sunt tot mai mari, stilul mai vioi, pronuntia relativ corecta, permitandu-i adoptarea unui mod personal de exprimare a ideilor.

Dar, cu toate ca in scoala se urmareste dezvoltarea maxima a procesului de comunicare in cele doua planuri ( continut - expresie ) nu toti copiii ajung la acelasi nivel de dezvoltare, datorita particularitatilor somato - psihice individuale si mai ales a particularitatilor mediului in care traiesc si se dezvolta in familie.

Spre deosebire de prescolar, vorbirea scolarului mic este mai corecta, dispare dislalia fiziologica datorita modelelor de pronuntie corecta oferite si in special insusirii scris - cititului. Tulburarile de pronuntie care se mai intalnesc acum, sunt de obicei, o continuare a celor existente in perioada prescolara si care nu au fost inlaturate. Pot sa apara in schimb, greutati in insusirea limbajului scris, o mare parte putand fi confundate cu dislexii - disgrafii.

Urmarind evolutia insusirii scrierii la copii, se constata ca se ajunge la scrierea si citirea corecta si rapida in mod treptat, pe masura ce se realizeaza suficiente exercitii de automatizare.

Codul fonetic e mai complicat decat cel fonetic, prin faptul ca fiecarui fonem ii corespund patru litere. De aici greutatea decodificarii in citirea textului scris de tipar sau de mana, dar si a codificarii in scrierea de mana.

Copiii care abia invata scrierea de mana fac greseli in folosirea celor doua simboluri grafice de mana, mai ales a celor asemanatoare sau mai putin frecvente. Cele mai afectate sunt grafemele " j, g, l, b, v, g, r, h ". Fac frecvente confuzii intre grafemele " a - o, p - b, b - d ".

Scolarul este pus treptat sa-si exprime scris propriile idei, sa-si controleze exprimarea pentru a comunica si pentru a fi inteles. El invata sa inteleaga ce se spune in propozitie, in fraze, in context, stabileste legaturi intre ideile principale pentru a intelege textul, mesajul, deoarece in invatarea citirii se urmareste intelegerea textului, exactitatea , cursivitatea si expresivitatea. In invatarea scrierii se urmareste exactitatea transformarii fonemelor in grafeme, succesiunea corecta a lor, rapiditate, respectarea regulilor gramaticale, ortografice, estetica, toate acestea capatand un caracter personal ( forma, marime, organizare, exprimare, etc. ).

Incepand cu pubertatea si continuand cu adolescenta, preocuparile pentru dezvoltarea limbajului devin tot mai constiente.. Procesul de invatamant, lectura lucrarilor din diferite domenii, contactul cu tot mai multe persoane, necesitatea redactarii unor lucrari, a exprimarii in public, etc, duc la formarea unui stil personal, tot mai organizat, mai adecvat diferitelor situatii la folosirea unui vocabular ales, un debit verbal crescut, etc. Trasaturile de personalitate imprima si ele limbajului o anumita coloratura, stil propriu, un anumit ritm, intonatie, accent.

In general vorbirea lor este corecta, mentinandu-se la foarte putini insa, unele forme de sigmatisme, rotacisme sau tulburari de ritm sau ale limbajului scris.

In concluzie, se poate afirma ca si pe planul expresiei, ca si pe cel al continutului, de la nastere, copilul poate achizitiona toate elementele si regulile potrivit carora el isi organizeaza comunicarea si o receptioneaza cu succes in activitatea de relatii interumane daca pe parcursul evolutiei lui nu au actionat o serie de factori nocivi care sa impiedice evolutia normala a acestuia. In functie de intensitatea acestora, momentul actiunii, sectorul lezat si forma, intensitatea, gravitatea tulburarii este diferita, afectand latura intelectiva a vorbirii, instrumentala sau amandoua.