Personalitatea - directii de definire a personalitatii in psihologie

Precizari terminologice In psihologie, ca, de altfel, si in cele-lalte stiinte socioumane, circula, de cele mai multe ori ca sinonime, trei termeni: individ, persoana, personalitate. La o analiza mai atenta, cei trei termeni exprima continuturi diferite.

Termenul de individ desemneaza acea entitate indivizibila care este determinata biologic. El este aplicabil in descrierea si analiza nu numai a omului, ci si a oricarui organism viu - planta sau animal.

Termenul de persoana este corespondentul, in plan social, al individului in plan biologic. El desemneaza individul uman ca entitate concreta intr-un cadru relational dat, asa cum este perceput de cei din jur.

Termenul de personalitate este legat in sociologie, istorie, etica, filosofie de atributul valorii; in psihologie, el se ia intr-o acceptiune diferita, ca desemnand modul si gradul de integrare si ierarhizare sistemica a componentelor biologice, psihice si socioculturale la omul normal, considerat intr-un mediu social concret.

Astfel, din punct de vedere semantic si operational, persona-litatea este un concept integrator supraordonat, care subordoneaza toate celelalte concepte ale psihologiei, inclusiv pe cele de psihic, constiinta, comportament. Din punct de vedere ontologic, personalitatea reprezinta o realitate complexa, care constituie obiect de studiu pentru biologia umana, pentru psihologie, pentru sociologie, pentru etica si filosofie.

Psihologia se ocupa cu studiul componentei psihice si a comportamentelor mediate psihic, ale acestei realitati.

Directii de definire a personalitatii in psihologie De cand personalitatea a devenit un domeniu specific de cercetare psihologica (deceniul al treilea al secolului XX), definirea ei a suscitat mari controverse, ceea ce a facut sa apara un numar foarte mare de definitii: in 1950, McClelland inventaria nu mai putin de 100 formulari diferite, iar la inceputul deceniului al noualea, numarul acestora depasea 150.

Este meritul lui G. Allport de a fi realizat o prima sistematizare a definitiilor existente, el identificand trei grupe mari: 1) definitii prin efect extern; 2) definitii prin structura interna si 3) definitii pozitiviste.

Definitia care pare sa aiba circulatia cea mai mare este urmatoarea: "Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala care se formeaza stadial in ontogeneza si determina un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine insusi".

In descrierea personalitatii, intalnim patru modele mai importante:

1) modelul analitic al trasaturilor; 2) modelul factorial (trasaturile sunt inlocuite cu factori, numeric mai putini si mai riguros definibili);
3) modelul blocurilor functionale: blocul dinamico-energetic (temperamen-tul), blocul conativ-relational (caracterul), blocul instrumental (aptitudinile), blocul de orientare si axiologic (idealuri, valori dominante); modelul Big-Five, care pune la baza structurii personalitatii cinci dimensiuni: extraversia (arata capacitatea de orientare a persoanei catre exterior, modul de implicare in actiune, sociabilitatea); agreabilitatea (include diferente individuale relevate de interactiunea sociala - prietenie, placere); constiinciozitatea (vizeaza, modul concret al individului de a aborda sarcinile, activitatile, problemele care apar in viata lui); stabilitatea emotionala (diferente individuale referitoare la caracteristicile structurii emotionale); cultura sau intelectul (arata diferitele caracteristici ale functiilor intelectuale (creativitate, inventivitate, deschidere la experienta).

Structura si trasaturile de baza ale personalitatii se considera in principiu elaborate la varsta de 20-24 de ani - o data cu trecerea de la adolescenta tarzie la maturitate.

In aceasta structura si in aceste trasaturi se reflecta si se impletesc intr-un mod specific: generalul ("In anumite privinte toti oamenii sunt la fel"), particularul ("In anumite privinte unii oameni sunt la fel) si individualul ("In anumite privinte nici un om nu este la fel cu celalalt").

In descrierea si analiza personalitatii se apeleaza la procedeul clasificarilor tipologice. Criteriile sunt foarte diferite prin continutul pe care-l vizeaza si prin aria de cuprindere: criterii temperamentale (personalitati introvertite si personalitati extravertite, sau: personalitati flegmatice, personalitati colerice etc.); criterii caracteriale (personalitati integre si personalitati coruptibile); criterii aptitudinale (personalitati inalt productive si eficiente, personalitati medii, personalitati slab productive si eficiente); criterii de organizare interna (personalitati mature si armonios dezvoltate, personalitati mature accentuate, personalitati imature etc.).

BIBLIOGRAFIE  SELECTIVA

M. Golu, Fundamentele psihologiei, vol.1, vol.2, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004,

M. Golu, Fundamentele psihologiei, Compendiu, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000.

M. Golu, A. Dicu, Introducere in psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972.