Copilul si violenta - psihologia copilului

COPILUL SI VIOLENTA - PSIHOLOGIA COPILULUI

Dupa tragicele evenimente produse in acesti ultimi ani, parintii se preocupa mai mult de subiectul violenta. Am asistat la asasinate, acte teroriste, manifestatii de mase pe tot cuprinsul Terrei. Televiziunea, aratand aceste evenimente publicului larg, a pus accentul pe instinctele violente ale contemporanilor nostrii. Nimeni dintre noi nu doreste sa aiba copii care sa se transforme in indivizi violenti. Cum putem impiedica acest lucru?

Prea multi oameni din zilele noastre vorbesc despre violenta intr-o maniera vaga si prea generala. O carte aparuta recent, vorbeste despre acest subiect de-a lungul a 356 de pagini, fara ca autorul sa dea vreo definitie precisa. Pentru mine, violenta reprezinta sentimentul de furie sau de ostilitate sub forma sa cea mai intensa, cea mai distructiva si as defini-o astfel: "Furie exprimata prin acte vehemente care are ca scop ranirea fizica sau distrugerea altei persoane"

Trebuie facuta diferenta intre actele de violenta si sentimentele violente, care sunt doua lucruri distincte. Remarcati ca definitia violentei se raporteaza actiunilor ostile. Ne dorim cu totii ca micutii nostrii copii sa poata controla aceste acte in timpul copilariei si mai tarziu in viata.

Doi copii se joaca la gradinita. Unul dintre ei vrea sa se joace cu un camion, celalalt refuza sa i-l dea. Primul, ia un cub de jos si il loveste pe celalalt in cap. Aceasta este o actiune violenta. Nu ne dorim ca copiii nostrii sa reactioneze in acest fel.

Saptamana trecuta, intr-un cartier din Los Angeles, in mijlocul noptii, a izbucnit o violenta disputa intre un judecator si sotia lui. In momentul culminant al discutiei judecatorul isi loveste sotia de mai multe ori cu un cutit. In mod normal, un judecator nu este genul de persoana pe care o asociem cu ideea de violenta, dar, in acest caz, este vorba de un act de violenta. Nu ne dorim ca micutii nostrii sa fie incapabili sa-si controleze impulsurile cand vor fi mari.

In ceea ce ne priveste, marea noastra majoritate, cand ne gandim la violenta, vedem un cutit sau un pistol. Exista alt tip de violenta pe care deseori il negljam. Violenta contra propriei persoane. Sinuciderea este deasemenea un act de violenta.

Sentimentele violente, pe de alta parte, sunt diferite, deoarece pe acestea le putem controla. Am incercat pe tot parcursul acestei lucrari sa arat ceea ce ne vine in mod spontan in minte: bucurie si fericire, depresie si tristete, dragoste, furie si ostilitate. Din acest punct de vedere sentimentele violente nu sunt diferite de celelalte.

Daca suntem perfect sinceri cu noi insine, vom admite ca, din cand in cand, simtim ceva agresivitate. Din cand in cand, sotul si sotia incearca sentimente de furie unul contra celuilalt. Cand un copil face un lucru care ne infurie, simtim manie. Orice femeie care afirma ca nu a avut niciodata nu asemenea sentiment fata de copilul ei, isi face iluzii. Este o reactie normala. (Bineinteles, daca constatati ca sunteti stapaniti majoritatea timpului de astfel de sentimente, consultati un psiholog care va va ajuta sa va restabiliti afectivitatea in relatiile familiale).

Si copiii reactioneaza in acelasi fel. Si este normal. Un copil furios este fara indoiala stapanit de violenta.

La fel se intampla si in relatiile dintre indivizi sau grupuri sociale. Violenta este un prost mijloc de a rezolva conflictele intre oameni, fie ei sot si sotie, student si administratia universitatii, alb sau negru.

Noi dorim ca diferendele si conflictele sa fie solutionate fara a se face recurs la legea junglei. De aceea trebuie sa facem tot ceea ce ne sta in puteri pentru a ne ajuta copiii si pe noi insine sa controlam actiunile violente.

Nu dorim numai sa infrangem aspectul negativ al acestor actiuni asupra copiilor nostri. Vrem sa-i si invatam valorile pozitive de dragoste, cooperare, interes sincer pentru fericirea altora, compasiune pentru cei care sufera. Dorim sa invete sa se foloseasca de ratiune si de negociere in rezolvarea conflictelor umane.

Cum actionam in acest sens? Nici un studiu stiintific nu indica faptul ca fiintele umane sunt violente din nastere. Oamenii "invata" violenta. Bineinteles, cei care ii invata nu sunt constienti de acest lucru. Este trist de constatat ca micutii invata aceasta violenta de la parintii lor. Totusi nici unul dintre parinti nu se apuca sa-i invete in mod deliberat. Dar rezultatul este acelasi.

Copilul invata prin imitare si identificare. Copilul face ce vrea! Exemplul cel mai frapant pe care mi-a fost dat sa-l vad este acela descris in capitolul 9, despre baiatul care arunca cu sticle in mama sa. Dupa ce il vazuse pe tatal sau facand-o, nu facea decat sa il imite. In cele mai multe cazuri, tatal si nu mama, da exemplul negativ.

Insa, nu rebuie sa va faceti griji daca va mai enervati din cand in cand, sau mai aruncati cu cate un obiect. Aceste lucruri nu sunt suficiente sa faca din dvs. un individ periculos.

Imi vine in minte un incident survenit la una din prietenele mele. Era una din zilele acelea in care totul merge pe dos: boilerul nu mai mergea, copiii erau insuportabili, etc.

Sotul ei si prietena mea aveau musafiri in acea seara si ea a pregatit un somon in aluat pentru cina. In momentul in care sotul se intorcea de la serviciu, crusta de aluat ce acoperea somonul a luat foc. A fost ultima picatura. A scos tava din cuptor si a aruncat-o in perete, mancarea imprastiindu-se peste tot. Sotul a intrat in bucatarie cand ea incerca sa faca putina curatenie. Reactia acestuia cand i s-a povestit intamplarea a fost urmatoarea: "Bine, draga mea, asta e reactia unei fiinte dotate cu ratiune in fata unei situatii frustrante?" Am intrebat-o mai apoi ce a simtit la aceste cuvinte. Mi-a raspuns: "Daca ar mai fi ramas ceva in tava de somon, i-as fi aruncat-o in cap cu mare placere!"

O cunosc foarte bine pe aceasta femeie. Nu este o persoana violenta. Dar in acea zi a fost. Deci? Nu a fost nici prea agreabil si nici usor sa curete bucataria si peretii. Dar nu a fost nimeni ranit si asta este un lucru bun. Nu trebuie confundata o furie ocazionala cu o natura veritabil violenta.

O alta modalitate de a invata un copil sa fie violent este de a tolera violenta lui, nepunand limite suficient de ferme actelor de ostilitate.

De exemplu, cand un copil ii loveste pe altii, parintii nu sunt prea fermi. Mama striga la copil: "Opreste-te!", dar nu merge pana la capat, oprind efectiv copilul. Copilul stie perfect ca mama sa nu are intentia de a persevera in aceasta interdictie si in consecinta va continua sa loveasca. In cele din urma, mama insista si il impiedica sa se mai bata. Dar intre timp l-a incurajat in atitudinea sa combativa.

Am avut chiar experienta unor parinti care se lasau loviti de catre copiii lor. Daca le interziceau ceva, acestia se enervau si ii loveau cu piciorul. Mama spunea: "Esti rau!" dar nu il impiedica in mod concret sa loveasca. In asemenea cazuri parintii folosesc o pretinsa psihologie a copilului pentru a-si scuza teama de a spune nu copilului si de a-i aplica limite ferme. Pretind deseori ca nu vor sa-l inhibe.

Copiii au nevoie sa fie inhibati in unele din actiunile lor. De exemplu cand este vorba sa-si loveasca prietenii sau parintii. Au nevoie sa fie impiedicati de a fi cruzi cu animalele, sau sa fie distructivi. Trebuie impiedicati deasemenea sa ia bani din portofelul mamei sau sa fure din magazine. Parintii comit o gresala grava daca nu-i invata pe copii sa fie inhibati in fata unor astfel de actiuni. Ceea ce trebuie sa ne dorim este ca sentimentele lor sa nu fie inhibate. Aici este bunul simt si psihologia valabila.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Daca parintii nu impun limite ferme la manifestarile fizice de ostilitate, copilul nu poate interioriza aceste limite si nu poate invata sa controleze aceste impulsuri. Atentie la modul in care tratati acest subiect.

Este vital pentru un copil sa poata interioriza limitele definite impotriva violentei fizice.

Cand vorbesc de limite stricte, acest lucru nu implica  administrarea unei batai. A lovi un copil violent seamana suspect de mult violentei careia i se raspunde prin violenta.

Sa ne imaginam ca micutul dvs. aplica lovituri sau distruge ceva. Daca va puteti controla si ramane calmi, luati copilul in brate, tineti-l ferm si imobilizati-l. In acelasi timp priviti-l drept in ochi si spuneti- senin: "Nu trebuie sa faci asa ceva! Nu pot sa-ti permit sa faci asta. Ai voie sa spui ca te enerveaza, dar nu trebuie sa lovesti!"

Cand vine vorba de a impune limite stricte comportamentului violent, constatam mari diferente in functie de copil. Intr-o maniera generala, fetele au o mai mica tendinta decat baietii de a se deda la asemenea actiuni. Dar unii baieti sunt mai usor de educat decat altii care au nevoie de mai multe luni pentru a invata sa-si controleze impulsurile.

Uneori parintii, aproba in mod inconstient actele ostile si antisociale ale copiilor lor. Este cazul acelora care se cearta cu parintii, lovesc alti copii, isi insusesc obiecte care nu le apartin si fug daca parintii incearca sa-i disciplineze. Parintii se bucura in sinea lor de aceasta incurajare inconstienta.

Tatal sau mama spun pe un ton admirativ: "E teribil! Bineinteles, uneori exagereaza si nu ne asculta. Dar trebuie sa recunoastem ca are caracter."

Acest gen de comportament din partea parintilor este in mod obisnuit semn ca ei insisi au avut in timpul copilariei veleitati de rebeliune si de atitudini antisociale, in acelasi timp in care se aratau cuminti. Deveniti adulti, acestia incurajaza in mod inconstient copilul spre exteriorizarea actelor ostile si antisociale pe care ei nu au indraznit sa le puna in practica atunci cand erau copii. Incurajarea parintilor intareste comportamentul copiilor. Invatatura pe care o putem trage este clara: daca nu doriti ca micutul dvs. sa se dedea la actiuni ostile si violente, impuneti limite stricte impulsurilor sale si ajutati-l sa accepte in mod personal aceste limite.

Destul de curioasa, a treia metoda de a forma un copil spre a deveni un adult ostil si violent poate rezulta dintr-o educatie foarte diferita celor doua tipuri prezentate anterior. De aceasta data este vorba de parinti care limiteaza in mod sever actiunile ostile sau violente, ceea ce este un lucru bun. Dar, din pacate, acesti parinti, fac tot ceea ce pot pentru a impiedica orice fel de exprimare a sentimentelor violente. Ceea ce este o greseala grava. Copiii nu se pot impiedica sa aiba din cand in cand asemenea sentimente. Dar parintele in cauza nu-i permite de loc sa le exteriorizeze. El pretinde, ca interzicand in mod strict exprimarea acestor sentimente de catre copil, il va impiedica sa le mai aiba. Iar noi stim ca acest lucru este imposibil, fie ca ne place fie ca nu. Tot ceea ce parintele respectiv reuseste sa faca in acest fel este de a-l invata pe copil sa-si reprime aceste sentimente si sa le refuleze in mod subconstient.

In cazuri asemanatoare, mama il invata sa devina un copil model. La exterior, copilul este un dulce, gentil si politicos. In adancuri insa fierb sentimente de violenta si ostilitate. Este ca o oala de presiune fara supapa de siguranta. Aceste sentimente retinute mult timp vor duce in cele din urma la o explozie.

Acum cativa ani, un tanar student care dorea sa ajunga preot, si-a omorat cu un pistol ambii parinti. Vecinii au fost scandalizati si stupefiati. Tanarul avea reputatia de a fi adolescentul ideal, linistit, ascultator si respectuos. Vecinii nu-i cunosteau decat fatada. Ei nu puteau sa vada sentimentele de manie care fierbeau sub aceasta suprafata calma.

Acordati-i copilului un mijloc inofensiv pentru a-si exprima sentimentele de manie. Lasati-l sa le formuleze si sa le spuna, sau inlocuiti obiectul maniei sale cu un substitut acceptabil: "Stiu ca esti suparat pe fratele tau si ca ai chef sa il iei la palme. Nu pot sa-ti dau voie, dar poti lovi in schimb sacul de box"

Dupa aceasta scurta calatorie in tara lui "nu trebuie", incepeti deja, fara indoiala sa aveti o idee destul de precisa despre ceea ce ar trebui facut pentru a evita ca micutii sa nu devina adulti violenti.

Nu fiti violenti, sau copilul va va imita.

Faceti diferenta intre actiunile violente si sentimentele violente.

Fixati limite actiunilor copilului.

Dati-i posibilitatea sa-si exprime sentimentele ostile si violente.

Incurajati-l sa-si exprime sentimentele prin cuvinte. Folositi tehnica descrisa in capitolul 4 pentru a-l ajuta sa-si controleze sentimentele.

Sa abordam acum doua chestiuni care ii privesc direct pe parinti: armele periculoase si violenta simulata.

Mai intai despre armele periculoase. Sa spunem foarte clar ca nu este indicat sa aveti arme in casa. Acestea nu pot decat sa cauzeze accidente tragice si constituie o incitare permanenta la violenta. Este trist si ingrijorator de constatat ca Statele Unite par lansate intr-o cursa nationala a armamentului, iar multi dintre cetateni isi pot cumpara orice fel de arma doresc. Dupa o statistica recenta , numarul americanilor adulti care cumpara armament creste intr-un ritm ingijorator. Marea majoritate a acestor arme de foc sunt destinate protectiei individuale. Rationamentul persoanei care o cumpara este cam urmatorul: "Faptul de a avea o arma in casa ma va proteja, pe mine si familia mea, in caz ca cineva va incerca sa ne faca rau." Este un rationament stupid, fondat pe un sentiment de teama irationala. Este genul de rationament pe care il avea si tatal din romanul "Jonny Get Your Gun ", explicand fiului sau:

Isi amintea de acea seara, asezat langa tatal sau. I-a aratat pentru prima oara un pistol si i-a spus: "Un pistol este un lucru bun, pentru ca intr-o buna zi vei avea nevoie sa te aperi, pe tine si pe mama ta. Poate ca in acea zi te vor ataca doi sau trei. Nu vei avea nici o sansa sa scapi. Atunci vei domina situatia gratie armei tale. Cand o vor vedea se vor opri. Avand pistolul la tine nimeni nu iti va face necazuri."

In loc de a proteja impotriva unui intrus, prezenta unui pistol in casa, mai ales a unui pistol incarcat, nu este decat o invitatie la o tragedie sau la o crima. Prezenta unei arme care poate cauza moartea este o invitatie la o actiune violenta in cazul disputelor intre parinti, sau o posibilitate de moarte tragica cand copiii se joaca cu o arma "presupus" neincarcata.

Este deplorabil faptul ca oricine poate atat de usor sa isi procure arme. Ar da parintii pistoale incarcate unui grup de copii care se joaca in gradina? Sigur ca nu. Si totusi, societatea noastra permite unor oameni care nu au mai multa minte decat un copil de doi ani sa-si procure un pistol. Legislatia autorizeaza pe asasini, pe criminali, pe tinerii delincventi, pe bolnavii mental sa-si procure arme. Este o situatie dementa care face aproape imposibila cresterea copiilor intr-o atmosfera libera de violenta.

Fara nici o indoiala, multe mame sunt foarte nelinistite din cauza exploziei de violenta care se manifesta in societatea noastra , si in consecinta, au tendinta de a interzice orice manifestare simulata de violenta la copiii lor. Le interzic sa se joace cu pistoale de jucarie, cu soldati de plastic, sau sa vada la televizor filme in care este prezenta violenta. Unii parinti merg pana la a interzice desenele animate care implica violenta: de exemplu, animale care se lovesc in cap sau trag focuri de arma. Teama de violenta in jocuri se gaseste incurajata de o serie de articole aparute recent in revistele feminine, criticand jucariile in forma de arme, violenta la televizor, incluzand desenele animate. Aceste articole nu au fost scrise de psihologi sau psihiatri, a caror parere o putem solicita pentru acest subiect, ci de ziaristi, exprimand puncte de vedere ne-specialiste.

Cred ca au alarmat in mod inutil un mare numar de mame. Aceasta mare teama de violenta in jocuri si spectacole este disproportionata.

De unde vine aceasta tendinta de a supra-proteja copilul? Mamei ii este teama de propria ei irascibilitate. Se teme ca nu o va putea controla si ca este posibil sa degenereze in acte violente.

Este o greseala. Copilul are nevoie de violenta fictiva din desenele animate si din jocuri. Daca parintii nu i-o ofera o va crea singur. Daca mama interzice pistoalele, copilul le va fabrica din bucati de lemn, sau se va servi de degetele intinse: "POC!, esti mort!" De secole copii adora sa se joace cu soldatei. Daca parintii care ii protejaza prea mult ii impiedica sa cumpere isi vor fabrica.

Prin coincidenta, scriu aceste randuri intr-o sambata dimineata, in timp ce fiul meu se joaca in sufragerie cu soldatei de plastic pe care tocmai i-a cumparat. A hotarat ca soldatii albastrii sunt "cei rai" si soldatii verzi "cei buni" si ii pune sa se infrunte plin de bucurie. Nu este un copil violent. Nu va deveni un barbat violent. Am veghet asupra acestui lucru. Este un baietel cu un grad de agresivitate normal.

Este important de a face diferenta intre un copil violent si un copil agresiv, lucruri pe care parintii le confunda adesea. Antonimul cuvanului violent este pasibil. Antonimul cuvantului agresiv este pasiv.

Nu trebuie ca micutii nostrii sa se transforme in barbati violenti. Este totusi necesar sa invatam baietii o anume doza de agresivitate, deoarece nu este de dorit ca un barbat sa fie pasiv. Ar fi un handicap al rolului sau de barbat. O mama care protejaza baietelul intr-un mod maladiv, contra tuturor formelor simulate de violenta nu ii face nici un serviciu. Daca ii interzice soldatii, pistoalele, desenele animate, filmele "cu violenta", il v-a transforma intr-o "fetita" pasiva. Nu il ajuta sa capete forta si agresivitatea normala de care are nevoie in contactul cu ceilalti copii de aceeasi varsta.

Am vazut de-a lungul carierei mele, multi baietei pasivi. Aveau nevoie de psihoterapie deoarece ceilati baieti ii sicanau iar ei nu se puteau apara singuri. Este paradoxal de constatat ca, in dorinta excesiva de a-i proteja de violenta, parintii au facut din ei, fara sa vrea, subiecti pasivi si incapabili sa-si asume masculinitatea. Cand constata rezultatele dezastruoase ale educatiei lor, aduc copilul la psihoterapie si imi spun: "Va rog, doamna psiholog, vindecati-mi copilul de ceea ce l-am invatat!"

Atentie sa nu cadeti in cealalta extrema si sa permiteti copilului sa cumpere orice fel de arma de jucarie. Eu nu as cumpara nici un fel de pistol sau pusca capabile sa lanseze vreun fel de proiectile, oricare ar fi acestea. Un glont de plastic poate lovi in ochi un alt copil.

Sa abordam problema violentei in mediile de informare. Sa presupunem ca dvs. urmati in general sfaturile prezentate in aceasta lucrare. Faceti deci ceea ce trebuie pentru a satisface nevoile psihologice esentiale ale copilului.

Nu prea exista motive sa se simta frustrat si in consecinta sa nutreasca sentimente de ostilitate si violenta. Ii aduceti acasa un mediu interesant si stimulativ, in asa fel inca sa aiba toate posibilitatile de a se juca in interior si exterior, de a citi, de a practica activitati artistice si de a face o gramada de lucruri interesante si instructive si in plus mai e si televizorul. Ramane "lipit" de el 4-5 ore pe zi. Dvs. limitati in mod rezonabil timpul pe care il petrece in fata televizorului zilnic. Il recompensati sau il incurajati daca se uita numai la emisiunile pentru copii. Daca procedati in felul acesta, nu va faceti probleme ca se mai uita si la emisiuni ce contin violenta.

O opinie eronata care trebuie mentionata aici este aceea ca micutii invata violenta vazand-o reprezentata la televizor. Nu exista nici o dovada stiintifica pentru a sprijini aceasta afirmatie. Copiii devin violenti atunci cand parintii ii invata reactionand asa cum am descris in acest capitol.

Cand parintii nu stiu sa le satisfaca nevoile psihologice si le inspira furie si violenta interioara.

Cand ii imita pe parintii violenti.

Cand parintii ii incurajaza sa comita actiuni violente, nearatandu-se suficient de fermi cand copiii lovesc alti copii sau distrug obiecte.

Cand nu sunt lasati sa elibereze sentimentele violente.

Daca evitati aceste greseli, nu va trebui sa va temeti de micul-ecran.

Parintii reactioneaza uneori ca si cand violenta la televizor ar fi vreo noutate, iar copiii nu au mai vazut niciodata in istoria umanitatii scene de violenta. Este o greseala evidenta. Biblia este plina de crime, opera lui Shakespeare, la fel, chiar si povestile pentru copii sunt pline de monstrii violenti care au existat cu secole inaintea aparitiei televiziunii.

Exista uneori o mare distanta intre generatii, intre un adult care este impresionat de violenta si un copil care nu este. Copilul stie foarte bine sa faca diferenta intre violenta de la televizor sau de la cinema si violenta efectiva, atunci cand loveste un alt copil, sau se arata crud cu un animal.

Din cate am auzit, exista un vaccin  anti-violenta: acesta se numeste dragoste. Sa nu uitam ca adultii violenti sunt persoane care au fost private de afectiune in timpul copilariei.

Terenul pe care dragostea sincera pentru umanitate se poate dezvolta la copiii nostrii, este dragostea noastra parinteasca. Daca practicam meseria de parinte cu dragoste, vom indeplini ce este mai important pentru a face din copiii nostrii adulti siguri pe ei si pacifisti, in loc de indivizi ostili si violenti.