Hormonul adrenocorticotrop ( corticotropina sau ACTH)

Este un polipeptid cu 39 de aminoacizi si o secventa peptidica comuna cu hormonul melamocitostimulator (MSH). Sinteza acestui hormon are loc in celulele bazofile adenohipofizare, dintr-un precursor de talie mare , proopiomelanocortina (POMC)

Secretia bazala de ACTH nu este constanta; exista variatii diurne, cu un varf in primele ore ale diminetii (ora 6 a.m.= 20-100pg/ml), datorate in primul rand ritmului nictemeral, ciclic al secretiei de CRH, la randul sau coordonata de un pace-maker al bioritmurilor, glanda epifiza.

Actiuneile biologice constau in stimularea zonei fasciculata a glandei corticosuprarenaliene, secretoare de glucocorticoizi. Sub influenta ACTH-ului secretia acestora creste rapid, in interval de cateva minute. ACTH stimuleaza in oarecare masura si zonele reticularis si glomerulosa din corticosuprarenala. Efectele stimulatoare ale ACTH asupra secretiei corticosuprarenaliene sunt mediate de AMP-ciclic.

Reglarea secretiei de ACTH se face prin mecanisme de feed-back cu bucla lunga, controlate de nivelul circulant al glucocorticoizilor liberi. Cresterea concentratiei circulante de glucocorticoizi liberi inhiba structurile hipotalamice secretoare de CRH si pe de alta parte chiar celulele adenohipofizare care secreta hormonul corticotrop.

ACTH este un hormon de stress. Fata de secretia bazala, prezenta chiar in conditii lipsite de orice solicitare, secretia de stress realizeaza concentratii circulante crescute ale ACTH, urmate de concentratii corespunzator crescute ale cortizolului. Exista o multitudine de factori incadrati cu denumirea generica de stress. Ei sunt polimorfi si numerosi, incepand cu variatiile termice, traumatismele, hemoragiile, la cre se adauga efortul, starile psiho-emotionale, infectiile etc.

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

PERIOADA DE INCUBATIE

Se intelege timpul scurs din momentul contagiului, al infectiei, pana la aparitia manifestarilor (simptomatologiei) clinice corespunzatoare bolii aparute in cadrul sindromului de imunodeficienta.
Perioada de incubatie este lunga si foarte variabila de la individ la individ, fiind apreciata in medie la 10-12 ani. Incubatia minima si maxima dupa cunostintele actuale se apreciaza la 6 luni, respectiv 15 ani (durata maxima a observatiei, tinand cont ca aparitia primelor cazuri a fost semnalata in 1981).

Virusul imunodeficientei umane este prezent pe intreaga durata de viata a infectatului care ramane astfel contagios si capabil sa infecteze. Virusul ramane cantonat in organism, integrat si in genomul celulelor parazitate. Este exact ce se intampla si in cazul altor virusuri, herpesul de exemplul care ramane cantonat toata viata sub o forma inactiva, latenta, capabil de reactivare, 'trezire' provocand iarasi manifestarile clinice (herpes recidivant) ori de cate ori apararea organismuli scade (oboseala fizica, nervoasa etc.).

Virusul imunodeficientei umane nu face parte din grupa virusurilor rezistente in conditiile mediului ambiant (in afara organismului). »Supravietuieste » doar 48-72 ore la temperatura camerei. Virusul este foarte sensibil la actiunea caldurii fie ca ne referim la caldura umeda (fierbere, vapori de apa sub presiune) sau la caldura uscata (cuptorul cu aer cald). Fierberea (100°C) il inactiveaza in cateva minute, durata recomandata de 20-30 minute, oferind siguranta deplina. In activitatea medicala curenta, sterilizarea fie la autoclav (vapori sub presiune), fie la cuptorul cu aer cald, in conditiile si durata prescrisa este pe deplin asiguratorie. Virusul rezista la actiunea radiatiilor, inclusiv a celor ultraviolete. Radiatia solara (calorica si ultravioleta) in functie de durata expunerii, concentratie etc., poate sa scada durata supravietuirii; nu constituie o metoda sigura de inactivare. Virusul este inactivat rapid (3-30 minute) de substantele chimice utilizate curent in decontaminare (dezinfectie): aldehida formica (formol), aldehida glutarica, apa oxigenata, alcoolul etilic 70% (chiar denaturat), iodul (iodoform), sapunul cu 0,5% fenol, substantele clorigene (hipocloritul de sodiu, de calciu, cloramina).
In seringi utilizate (si reutilizate fara sterilizare), virusul poate rezista si 10 zile, la adapost de uscaciune (partea terminala a seringii utilizata intravenos, mai pastreaza urme de sange coagulat care 'astupa' si mentine umiditatea).

 La inceput infectia cu HIV nu prezinta nici un fel de simptome. Cu timpul insa, organismul pierde capacitatea de rezistenta chiar in fata unei boli infectioase comune. Infectiile oportuniste, survenite pe fond de imunitate scazuta, constituie caracteristicile de baza ale sindromului de imunodeficienta dobandita - SIDA (prescurtare dupa expresia franceza syndrome d'Immunodéficitaire acquis).

SIDA nu reprezinta doar o singura boala, ci un complex, o colectie de boli diferite care afecteaza in mod specific persoanele infectate cu HIV, dar pe care un organism sanatos ar reusi sa le invinga fara prea mare efort. Prin SIDA se intelege stadiul de infectie cu HIV in care sistemul imunitar este atat de slabit, incat nu mai poate face fata agentilor patogeni si pot sa apara diferite boli sau tumori. SIDA se manifesta in special prin infectii comune, rezistente la tratament, cantonate la nivelul diferitelor organe si sisteme (infectii pulmonare, intestinale, ale sistemului nervos etc). Medicii au o lista cu asa numitele "conditii definitorii SIDA" si atunci cand o persoana infectata cu HIV prezinta o boala de pe aceasta lista, se considera ca e bolnava de SIDA. Unele dintre aceste boli reprezinta afectiuni grave, altele minore.

In absenta unui tratament, evolutia de la infectare pana la aparitia bolii SIDA este, in general, intre 8-13 ani. Durata supravietuirii dupa instalarea bolii variaza, in absenta tratamentului, de la 9 luni la 2 ani. Aceasta perioada poate fi prelungita  in conditiile unui tratament adecvat si sustinut cu medicatia specifica.

Stadiile infectiei cu HIV

Se pot identifica 4 stadii ale evolutiei infectiei HIV in organismul uman, astfel:

Stadiul 1: corespunzator primoinfectiei cu HIV. Majoritatea pacientilor nu se adreseaza medicului in acest stadiu datorita absentei manifestarilor clinice. Durata este variabila, intinzandu-se de la cateva zile pana la cateva saptamani.

Stadiul 2: este cel al perioadei asimptomatice si acopera un interval de timp lung, de ordinul anilor (5-15 ani).

Stadiul 3: este caracterizat prin aparitia cresterii in volum a ganglionilor limfatici. Exista doua grupe evolutive in raport cu prezenta sau absenta semnelor erologice.

Stadiul 4: corespunde manifestarilor clinice mai severe cu prognostic bine stabilit. El a fost impartit in cinci substadii:

IV A - pacienti cu semne constitutionale (scadere in greutate, diaree, febra);

IV B - subiecti cu atingeri neurologice (encefalopatii, mielopatii);

IV C - pacienti cu infectii oportuniste (severe si care nu antreneaza diagnosticul de SIDA);

1. Tulburari ale secretiei de ACTH

Sindromul Cushing este un ansamblu de manifestari clinice datorate unor microadenoame secretoare de ACTH; se caracterizeaza prin hiperplazia bilaterala a corticosuprarenalelor, nivel circulant crescut de ACTH, hiperpigmentarea pielii. Manifestarile clinice principale constituie un model de hiperfunctie corticosuprarenala.